Data: 24.01.2009 - 25.01.2009
Locatie: Muntele Baisorii
Participanti:Elena, Alex
Link concurs: http://www.pajuraturda.org/
Habar n-avem ce facem in week-end-ul acesta in special datorita vremii - ploua si se pare ca toata zapada a disparut. Pe ultima suta de metri scoatem din palarie un...concurs. Este vorba de concursul de ski de tura de la Muntele Mare.
Vineri pe fuga facem ultimele pregatiri si ne imbarcam care Apuseni. Drumul in sine a fost o aventura - de la inceput pana la sfarsit am fost invaluiti intr-o ceata pe care puteai s-o tai cu cutitul. Pe la 3 dimineata ajungem franti de oboseala in Statiunea Muntele Baisorii unde ne dam seama ca zapada nu prea e.
Dimineata - pregatirile. N-am mai fost pana acuma la concurs de ski de tura. De fapt daca e s-o luam asa- pana acuma am fost la vreo 6 ture cumulat. Calculez ca de fapt diferenta o sa fie relativ la tehnica. Cu conditia fizica stau foarte bine. Nici nu stiam cata dreptate aveam sa am...
Octombrie 2008 a insemnat ultimul concurs. De atunci am stat ca ursul in hibernare. Acuma parca m-am trezit - echiparea, alimentatia, pregatirea migaloasa a echipamentului. Si senazatia de tremurici -wooow cat am asteptat un nou concurs.
Pe la 9 suntem gata si ne prezentam la inscriere. Aici - fete cunoscute: Andreea (Grind), Marc Daniel, Rares, Diamir-ul, etc. Dintr-o privire ne prindem ca aici au venit doar cei "rai". In total la toate categoriile se inscriu 52 de participanti. Ultimele minute inainte de sedinta tehnica le petrecem la taclale cu ceilalti concurenti.
La sedinta tehnica aflam ca este zapada pe traseu. Si incep surprizele (pentru noi): se pleaca fara piei, dupa care mergi pe-acolo, pui pieile, mai mergi pe dincolo, scoti pieile si tot asa.
Ce naiba...nu trebuie decat sa impingi tare in ski-urile alea. Sa alergi cumva la munte - nu poate sa fie foarte complicat. De coborari nu mi-e frica - la asta sunt specialist.
Ne prezentam la start (la capatul partiei de ski). Aici ne intalnim si cu cei de la Explorer cu care ne-am luptat pentru locul 2 la Eco Explora. O gramada de oameni in costume multate se incalzeste si asteapta semnalul de start. Vad ca toata lumea are pieile la indemana - asa ca le pun si eu intre geaca si braul de la rucsac. De asemenea am dat jos blocatoarele de la ski-uri - ne incurca in concurs.
3,2,1 (Uuuuu ce fain e...): START!
Dau drumul la training tool si incep sa alerg. Primii 200m se alearga cu ski-urile in mana. Oamenii astia sunt hotarati. Ma intrec. Dar cand vine vorba de echipat ski-urile experienta de partie isi spune cuvantul. La fel si la vale...oamenii astia coboara ciudat: pare ca plugul e procedeul lor favorit. Asa ca depasesc in viteza destul de multi.
Pentru ca dupa aia sa inceapa...
"Foca!!!!!", "Ai pierdut foca!!!!!!!!" Imi dau seama ca e vorba de mine. Ma opresc dau jos ski-urile, ma intorc si o culeg. OK am cules una, acuma fuga la deal in clapari dupa cealalta. Si merg asa inapoi pana aproape de linia de start, dar n-o gasesc. Dupa care ma uit la ce am in mana: nu exista 2 foci separate - sunt lipite intre ele si eu le am la mine. Aproape ca imi vine sa rad. Inapoi la skiuri (pe jos). Evident ca intre timp trecusera absolut toti concurentii de mine. Acuma eram confortabil pe ultimul loc.
In continuare coborare asa ca ajung din urma si depasesc plugari. In zona unde se pun pentru prima data focile o ajung si pe Elena si inca un grup mare de skiori. Hai ca nu e rau - inca mai pot sa ajung din urma plutonul fruntas. Incep sa urc - nu prea am sprint. E clar ca macar ultimele 2 nopti inainte de concurs trebuie sa dorm (asta ar fi trebuit s-o stiu deja nu s-o invat acuma...). Sunt destul de lipsit de vlaga. Mai ciudat e ca si de motivatie. Oricum si in conditiile date, incet, incet, ca la MTB imi iau cate un iepure, ma odihnesc in spatele lui dupa care il depasesc.
Zapada este atata cat sa te poti da. Nimic in plus. Foarte uda si grea. In portiunile in care nu e zapada macar nu sunt pietre - si ski-urile aluneca foarte bine si pe iarba sau jnepeni. Traseul este usor - foarte usor. Aproape ca e vorba de ski fond. Trecem de primii arbitrii care ne comunica sa ne scoatem pieile. Mai mult pe curba de nivel trecem prin zone care probabil ca arata frumos cand e vizibilitate. Suntem la liziera padurii de brad.
Inca un checkpoint si suntem informati sa ne punem pieile - desi urmeaza o portiune de forestier aproape plata. Pun focile, fac 5m si se desprind de pe talpa. Ma opresc si le pun din nou. 5m si cad iara. Repet procesul de vreo 7 ori. Nu inteleg ce se intampla. Sunt destul de surprins ca sa nici nu mai injur.Nu mi se lipesc pielie si nu inteleg de ce. Concurentii trec unul dupa altul pe langa mine. Eu continui sa tot lipesc focile, sa merg 5 m si sa o iau de la capat.
Incet, invat sa imi curat pielea de panataloni, sa fiu mai atent (sa o curat bine si pe ea si ski-ul) cand o pun pe ski. Elena ma ajunge din urma si dispare repede - am o privire goala si un rictus de criminal in serie- asa ca nu sta prin preajma. Renunt la una din piei si merg doar cu cealalta. Din nou recuperez si mai depasesc ceva concurenti.
Dar acuma urmeaza o portiune de urcare unde nu se poate fara ambale foci. Si astea nu vor sa stea nicicum pe ski. Elena mi-a pus in rucsac o punga pentru frontale. Ma opresc, rup fasii din punga si imi leg pieile de ski cu fasiile respective. Pare sa functioneze. Ajung la urmatorul CP. Jos pielile - trebuie sa rup fasiile. Folosesc ultimele ramasite de punga urmatoarea data cand trebuie sa echipez. Ramas si fara ajutorul asta, urcarile ce au urmat le-am facut fie fara piei de foca, fie doar cu una.
Nici macar nu mai sunt nervos - vreau doar sa termin concursul. N-am abandonat in viata mea si nu o sa incep s-o fac acuma. Intre timp carligul din spate de la piele s-a dus dracului asa ca ma opresc si il iau la bolovan ca sa-l indrept.
Printre altele si alegerea betelor a fost cat se poate de neinspirata: suntem cu betele de partie cu floarea mica. Betele nu ca nu ne-au ajutat de-a lungul concursului - ne-au incurcat efectiv. Daca ceilalti concurenti se trageau in ele ca fondistii, noi ne miscam ca niste pinguini beti.
Tot in ciclul asta: trebuie sa fi cornut ca sa urci la deal cu legaturile de sus de la clapari stranse la maxim. Asta daca nu cumva ai placerea diabolica de a-ti vedea de foarte aproape tibia...fara piele si carne. Eu asa am urcat. Cand mi-am dat jos sosetele am luat si bucati de carne - nu e chiar foarte placut...
Prin ceata, peste jnepeni si prin zapada umeda ajung in fata ultimului urcus. Si aici ajung sa invat ce oricum ar fi trebuit sa stiu inainte de a ma inscrie: sa ma dau cu pieile. Presiune pe ski, ski-ul tot timpul in contact cu zapada si pielea nu mai pica....Ma rog...O tin asa pana la ultimul CP. Sunt pe ultimul loc din concurs. De aici suntem anuntati ca pana la final nu mai avem nevoie de foci.
Zau?! No fain. Coborare. Desi mi se parea greu de crezut ajung din urma concurenti plugari pe care ii beau (pardon...ii depasesc). Din pacate au fost prea putine, scurte si foarte usoare coborarile. Plat pe care ma trezesc la realitate si incep sa fug. E excelent fara piei. Am cea mai buna portiune din concurs.
Repede, repejor - ajung la finish unde ma asteapta Elena.
Restul zilei il petrecem cu ceilalti concurenti la restaurant. Aflam secretele: 2 seturi de piei de foca, tot timpul un set se tine la piept ca sa se usuce. Alt tip de piei, nu cum avem noi. Alt tip de prinderi pentru piei ca sa nu te franeze. Si multe, multe alte trucutri de care nu aveam habar.
Festivitatea de premiere. Elena e din nou la masa bogatilor - locul 3. Daca ar fi fost experienta si motivatia era fara probleme 2. Andreea (locul 1) e inca de pe alta planeta; pe ea nu o punem la socoteala.
Hotaram sa mai dormim o noapte aici. Duminica vrem sa mergem in Cheile Turzii, Alba Iulia si sa vizitam cetatea de la Deva.
Dimineata plecam devreme. Pe valea Iertii ne oprim la un pod sa vedem cum apa a adus blocuri uriase de gheata si a format o mini banchiza. Poze, inapoi la masina si incepe partea a 2-a a aventurii: Mariuta e mucles. Nu mai vrea sa porneasca.
O impingem (la deal). Ii dam drumul la vale. Niente. Nada. La deal, ii dam din nou drumul - nimic. Ne dam seama ca nu bateria e de vina. Suntem cam blocati. Localizam problema: nu primeste benzina. Urmatoarele 3 ore am format o echipa interesanta: mecanic sef Alex, ajutor de incredere Elena, manager Romica la celalalt capat al firului - asta atunci cand prindeam semnal in fundul vaii. Verificam rezistentele, desfacem in bucatele pompa de benzina, verificam improvizat daca este alimentata. Curatam pompa (dam cu ea de pamant), o alimentam pe direct si invers pana cand o resuscitam. Montam tot ansamblul, dam cheie - nimic. Reluam procesul. Cheie si ...de la agonie la extaz !!!!!!!!!!! The spice flow again. Mariuta a prins viata.
Chestia asta ne-a convins sa n-o dam pe Mariuta pentru nimic in lume. Cuminte ne duce acasa.
Concluzii: MULTE.
In primul rand consider ca trebuie sa ai puterea si sa recunosti ca te-ai facut de cacao. Eu m-am facut. Asta e. S-a dovedit ca tehnica si secretele ski-ului de tura sunt mai importante decat conditia fizica.
Concursul a fost un dus scotian. Nu prin prisma locului la finish (al 4-lea de la coada). Prin prisma diferentei uriase de timp dintre locul 1 si mine. Daca mai facea odata concursul ar fi terminat tot inaintea mea. Asta e foarte dureros si rusinos.
O varianta ar fi fost sa o luam treptat: sa facem mai multe ture, sa invatam si dupa aia sa ne bagam. Nu e stilul nostru. Si nici pe viitor nu o sa fie. Intr-un concurs ca asta am invatat de 100 de ori mai multe chestii decat daca am fi luat-o pe "calea normala". In momentul in care ne-am bagat la primul Carpathian (la avansati ca doar nu o sa incepem cu incepatorii...) Elena se pusese pe bicicleta de 2 luni si inca credea ca e mai OK sa cobori pe langa ea decat pe ea...In urmatoarii 2 ani avea sa stranga aproape 10 concursuri de MTB - toate pe podium...
Una peste alta - imi pun o punga de hartie in cap ca in desene animate. Nu a fost nici pe departe cum am sperat si visat ca o sa fie primul concurs din 2009. Mai am de invatat o gramada in domeniu. Sper ca ce am invatat dur in cele 4.08 ore de concurs mi s-a intiparit bine in tartacuta.
Urmeaza 2 saptamani de antrenamente si dupa aceea concursul de la Vladeasa. Acolo lucrurile o sa stea altfel. Fiindca.... adevarul este ca nu stiu sa pierd. Si nici nu am de gand sa incep sa invat.
NW
Data: 18.01.09
Locatie: Tarcu
Participanti: Elena, Alex
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/PeDirectiaNWNedeiaCaleanuBrusturet#
Initial trebuia sa mergem vreo 26 de oameni la ski pe MMic. Multumita incalzirii globale chestia asta a picat, asa ca sambata am zacut acasa (nivelul 80 la WoW!!!!!!). Duminica, mai mult ca sa nu fiu cu constiinta incarcata am zis sa facem o tura de o zi pe Tarcu.
Am chemat pe mai multi sa ne insoteasca dar pana la urma am ramas doar eu cu Elena - ceea ce s-a dovedit a fi OK.
Fara chef plecam pe la 7 de-acasa si la 10.00 suntem in Poiana Marului. Ora de plecare s-a dovedit a fi prima si de fapt singura eroare din tura. Planul presupune un circuit: Poiana Marului - Culmea Nedeii - Saua Sucuietului - Caleanu - Poiana Marului. Este ceea ce am incercat sa facem cu Oco acuma cateva saptamani cand am renuntat din cauza vremii.
Printr-un peisaj de toamna incepem urcusul prin padure - de data asta prindem poteca si nu mai e nevoie sa o luam direct in sus. Merg in spatele Elenei - regimul de bere, nesomn si pipe din ultima saptamana ma face sa gafai. Dupa 1.30 ore iesim din padure intr-o campie maro, fara prea multa zapada.
Cel putin e cald si nu bate vantul. Pe masura ce urcam apare si zapada. E foarte compacta -semn al ploilor care au fost pe-aici. Mai o poza, mai un varfulet, asa fara chef parcurgem culmea Nedeii. 
Inainte de intersectia cu creasta (aici am abandonat data trecuta), ma uit cum se poate ajunge pe Caleanu. De unde sunt nu vad Saua Sucuietului. Presupun ca e aceea unde e parcat helicopterul lui Dunca. De asemenea banuiesc ca traseul continua pana in creasta principala, de unde o ia la dreapta ca sa ajunga acolo. Ce vad de fapt nu e Saua Sucuielului, e sa zicem o sa paralela...
Oricum m-am plictisit si nu mai am chef de mers prin campia asta asa ca ma gandesc sa scurtez macar traseul si o iau direct catre helicopterul lui Dunca (intre timp, plecase si in urma ramasesera 4 snowmobile). E punctul in care traseul devine interesant. Fata pe care coboram e orientata spre sud asa ca zapada e moale si trecem la sapat poteca. Portiunile de zapada in care te afunzi alterneaza cu cele de gheata pe care aluneci lesne fara coltari. Greu, tarandu-ne pe o curba de nivel, ajungem sub Saua Sucuietului si vad care e de fapt traseul de creasta.
Mancam la snowmobile :) si incep sa miros ca nu suntem in grafic. Adica in graficul de lumina. Estimez ca daca mergem tot in ritmul asta noaptea ne prinde imediat dupa Caleanu.
Dupa niste sandwich-uri pe fuga si 2 litri de ceai (amandoi eram complet deshidratati) pornim mai departe pe creasta. Devine tot mai interesant: a inceput vantul cu aspecte de vijelie in portiunile in care creasta formeaza mici sei. Zapada este in continuare grea. Parca trezit, incep sa ma uit in jur la peisaj care de aici de sub Caleanu nu e chiar asa de urat in lumina apusului. In zare Retezatul are parte de mai mult soare decat noi.
Incet, foarte incet ajungem pe Caleanu. Antrenamentele de peste saptamana au acumulat multa oboseala in amandoi. Nu pot sa zic ca am avut mult elan si spor in tura asta. Pana acuma cel putin :)
Poza de grup pe Caleanu si Elena scoate harta pentru a vedea pe ce picior coboram -n-am mai fost in zona. In schimb am mai balaurit noaptea pe-aici. Nu apuca Elena sa imapcheteze harta, imi ridic capul si situatia s-a schimbat in cateva minute: din vale un nor mare ne-a invaluit si brusc suntem in mijlocul lui. Nu mai apucam sa ne luam repere vizuale.
Laptele este destul de dens si combinat cu covorul de zapada/gheata de la picioare da o senzatie frumoasa de white out.
No ase! Amu' m-am desteptat complet. Parca acuma incepe tura. O luam amandoi (de data asta sprinten :)) la vale. Coboram spre speram noi varful Brusturu. Mergand pe creasta si cu ochii atintiti pe altimetru ajungem pe Brusturu. Ideea e ca nu prea avem unde sa ne ratacim: pe dreapta si pe stanga crestei sunt 2 vai (Suculetului si Olteana) care mai devreme sau mai tarziu dau in drumul forestier care duce din Poiana Marului in Dacia. Faza e cu mai tarziu ala - nu prea avem chef sa umblam toata noaptea pe coclauri.
Alegem ca daca e s-o luam la vale macar s-o luam spre valea Suculetului asa ca mergem pe creasta cu valea imediat in dreapta noastra. Vine si noaptea si odata cu ea incepe si ninsoarea. Oricum nu vedeam nimic asa ca nu mai conteaza. Pierdem creasta si ne oprim pentru a consulta harta.
Se cere busola. Directia intre Caleanu si forestier urmarind poteca de pe harta (pe care noi nu am gasit-o) este clar NW. Asa ca pun NW-ul pe busola si hotaram sa mergem asa.
Aici s-a dovedit de ce a fost bine ca echipa era formata doar din Elena si mine:ne intelegem fara sa mai fie nevoie sa vorbim, am mai mancat din astea de destule ori, avem acelasi nivel de pregatire fizica si un psihic care se simte chiar excitat in asa situatii.
Suntem pe ceva campie pe care inaintam repede (de cand suntem pe off road mergem in ritm "normal" :) ). Cu busola in mana si cu coada ochiului pe altimetrul de la "training tool" inaintam repejor la vale. Liziera padurii si panta devine mai accentuata. Ninsoarea se transforma in mazariche. Ne luptam cu lastarisul uscat si desfrunzit; solicitam incheieturile si genunchii la maxim pe abruptul alunecos din padure. Continuu catre NW.
Brusc ne trezim deasupra unui drum forestier. Ne ia ceva timp pana sa hotaram in ce directie coboara drumul - suntem pe o portiune plata. Nu pare sa fie drumul ce duce in Dacia. Oricum in punctul asta e evident ca s-a terminat aventura. Mai devreme sau mai tarziu drumul ne va scoate in Poiana Marului. Rabdare si...forestier.
Mult forestier: dupa 3 km ne intersectam cu drumul spre Dacia si cu capul in piept, cu picioarele arzand o luam la vale.
Dupa 12 ore si 6 minute si 36.4 km ajungem la masina -am estimat durata turei total gresit initial. Tura NU e de facut iarna (iarna=frig+zapada - acuma nu a fost iarna). Nu e o medie orara rea tinand cont de conditii - medie orara la care tindem e pe undeva pe la 4km.
Tura s-a dovedit pana la urma una din cele mai solicitante din ultimele saptamani. Desi nu mai era nevoie, a aratat ca impreuna suntem o echipa deosebit de puternica si ne completam perfect reciproc.
Dupa un Red Bull revigorant (m-am tinut deoparte de astea ultimele luni, dar acuma situatia il cerea..) si o pisica facuta poster ajungem acasa si avem deja in cap turele pe urmatoarele 2 week-end-uri. Ture care o sa fie mai...deosebite. Asta in cazul in care nu dispare complet si putina zapada ramasa. Daca nu...bicicleta!
Datele tehnice ale turei si traseul sunt prezentate mai jos:
Tracking turei complete:
Partea de orientare + drumul forestier:
Graficul de altitudine:
Locatie: Tarcu
Participanti: Elena, Alex
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/PeDirectiaNWNedeiaCaleanuBrusturet#
Initial trebuia sa mergem vreo 26 de oameni la ski pe MMic. Multumita incalzirii globale chestia asta a picat, asa ca sambata am zacut acasa (nivelul 80 la WoW!!!!!!). Duminica, mai mult ca sa nu fiu cu constiinta incarcata am zis sa facem o tura de o zi pe Tarcu.
Am chemat pe mai multi sa ne insoteasca dar pana la urma am ramas doar eu cu Elena - ceea ce s-a dovedit a fi OK.
Fara chef plecam pe la 7 de-acasa si la 10.00 suntem in Poiana Marului. Ora de plecare s-a dovedit a fi prima si de fapt singura eroare din tura. Planul presupune un circuit: Poiana Marului - Culmea Nedeii - Saua Sucuietului - Caleanu - Poiana Marului. Este ceea ce am incercat sa facem cu Oco acuma cateva saptamani cand am renuntat din cauza vremii.
Printr-un peisaj de toamna incepem urcusul prin padure - de data asta prindem poteca si nu mai e nevoie sa o luam direct in sus. Merg in spatele Elenei - regimul de bere, nesomn si pipe din ultima saptamana ma face sa gafai. Dupa 1.30 ore iesim din padure intr-o campie maro, fara prea multa zapada.
Cel putin e cald si nu bate vantul. Pe masura ce urcam apare si zapada. E foarte compacta -semn al ploilor care au fost pe-aici. Mai o poza, mai un varfulet, asa fara chef parcurgem culmea Nedeii. Inainte de intersectia cu creasta (aici am abandonat data trecuta), ma uit cum se poate ajunge pe Caleanu. De unde sunt nu vad Saua Sucuietului. Presupun ca e aceea unde e parcat helicopterul lui Dunca. De asemenea banuiesc ca traseul continua pana in creasta principala, de unde o ia la dreapta ca sa ajunga acolo. Ce vad de fapt nu e Saua Sucuielului, e sa zicem o sa paralela... Oricum m-am plictisit si nu mai am chef de mers prin campia asta asa ca ma gandesc sa scurtez macar traseul si o iau direct catre helicopterul lui Dunca (intre timp, plecase si in urma ramasesera 4 snowmobile). E punctul in care traseul devine interesant. Fata pe care coboram e orientata spre sud asa ca zapada e moale si trecem la sapat poteca. Portiunile de zapada in care te afunzi alterneaza cu cele de gheata pe care aluneci lesne fara coltari. Greu, tarandu-ne pe o curba de nivel, ajungem sub Saua Sucuietului si vad care e de fapt traseul de creasta. Mancam la snowmobile :) si incep sa miros ca nu suntem in grafic. Adica in graficul de lumina. Estimez ca daca mergem tot in ritmul asta noaptea ne prinde imediat dupa Caleanu.Dupa niste sandwich-uri pe fuga si 2 litri de ceai (amandoi eram complet deshidratati) pornim mai departe pe creasta. Devine tot mai interesant: a inceput vantul cu aspecte de vijelie in portiunile in care creasta formeaza mici sei. Zapada este in continuare grea. Parca trezit, incep sa ma uit in jur la peisaj care de aici de sub Caleanu nu e chiar asa de urat in lumina apusului. In zare Retezatul are parte de mai mult soare decat noi.Incet, foarte incet ajungem pe Caleanu. Antrenamentele de peste saptamana au acumulat multa oboseala in amandoi. Nu pot sa zic ca am avut mult elan si spor in tura asta. Pana acuma cel putin :)
Poza de grup pe Caleanu si Elena scoate harta pentru a vedea pe ce picior coboram -n-am mai fost in zona. In schimb am mai balaurit noaptea pe-aici. Nu apuca Elena sa imapcheteze harta, imi ridic capul si situatia s-a schimbat in cateva minute: din vale un nor mare ne-a invaluit si brusc suntem in mijlocul lui. Nu mai apucam sa ne luam repere vizuale.Laptele este destul de dens si combinat cu covorul de zapada/gheata de la picioare da o senzatie frumoasa de white out.No ase! Amu' m-am desteptat complet. Parca acuma incepe tura. O luam amandoi (de data asta sprinten :)) la vale. Coboram spre speram noi varful Brusturu. Mergand pe creasta si cu ochii atintiti pe altimetru ajungem pe Brusturu. Ideea e ca nu prea avem unde sa ne ratacim: pe dreapta si pe stanga crestei sunt 2 vai (Suculetului si Olteana) care mai devreme sau mai tarziu dau in drumul forestier care duce din Poiana Marului in Dacia. Faza e cu mai tarziu ala - nu prea avem chef sa umblam toata noaptea pe coclauri.
Alegem ca daca e s-o luam la vale macar s-o luam spre valea Suculetului asa ca mergem pe creasta cu valea imediat in dreapta noastra. Vine si noaptea si odata cu ea incepe si ninsoarea. Oricum nu vedeam nimic asa ca nu mai conteaza. Pierdem creasta si ne oprim pentru a consulta harta.
Se cere busola. Directia intre Caleanu si forestier urmarind poteca de pe harta (pe care noi nu am gasit-o) este clar NW. Asa ca pun NW-ul pe busola si hotaram sa mergem asa.
Aici s-a dovedit de ce a fost bine ca echipa era formata doar din Elena si mine:ne intelegem fara sa mai fie nevoie sa vorbim, am mai mancat din astea de destule ori, avem acelasi nivel de pregatire fizica si un psihic care se simte chiar excitat in asa situatii.
Suntem pe ceva campie pe care inaintam repede (de cand suntem pe off road mergem in ritm "normal" :) ). Cu busola in mana si cu coada ochiului pe altimetrul de la "training tool" inaintam repejor la vale. Liziera padurii si panta devine mai accentuata. Ninsoarea se transforma in mazariche. Ne luptam cu lastarisul uscat si desfrunzit; solicitam incheieturile si genunchii la maxim pe abruptul alunecos din padure. Continuu catre NW.
Brusc ne trezim deasupra unui drum forestier. Ne ia ceva timp pana sa hotaram in ce directie coboara drumul - suntem pe o portiune plata. Nu pare sa fie drumul ce duce in Dacia. Oricum in punctul asta e evident ca s-a terminat aventura. Mai devreme sau mai tarziu drumul ne va scoate in Poiana Marului. Rabdare si...forestier.
Mult forestier: dupa 3 km ne intersectam cu drumul spre Dacia si cu capul in piept, cu picioarele arzand o luam la vale.
Dupa 12 ore si 6 minute si 36.4 km ajungem la masina -am estimat durata turei total gresit initial. Tura NU e de facut iarna (iarna=frig+zapada - acuma nu a fost iarna). Nu e o medie orara rea tinand cont de conditii - medie orara la care tindem e pe undeva pe la 4km.
Tura s-a dovedit pana la urma una din cele mai solicitante din ultimele saptamani. Desi nu mai era nevoie, a aratat ca impreuna suntem o echipa deosebit de puternica si ne completam perfect reciproc.
Dupa un Red Bull revigorant (m-am tinut deoparte de astea ultimele luni, dar acuma situatia il cerea..) si o pisica facuta poster ajungem acasa si avem deja in cap turele pe urmatoarele 2 week-end-uri. Ture care o sa fie mai...deosebite. Asta in cazul in care nu dispare complet si putina zapada ramasa. Daca nu...bicicleta!
Datele tehnice ale turei si traseul sunt prezentate mai jos:
Tracking turei complete:
Partea de orientare + drumul forestier:Graficul de altitudine:Gore-Tex Transalpine-Run
Detalii referitoare la concurs se pot gasi la:
http://www.transalpine-run.com/
Alex si Calin si-au propus ca in 2009, pe lângă alte competiții montane interne, sa participe si la GORE-TEX TRANSALPINE RUN. Costurile pe care le implica participarea la acest concurs sunt substanțiale si deocamdată nu am reușit sa strângem toata suma de care avem nevoie. Ne-am bucura dacă citind aceste rânduri cineva ne-ar putea susține.
Contact: Hoinarii@gmail.com
1. Descriere
Prestigiul acestei curse de anduranta care reface drumul urmat de Hanibal este dat in principal de 2 factori. Pe de o parte este vorba de cei aproape 240km și 14000m diferența de nivel in urcare, care trebuie acoperiți pe parcursul a 7 etape si de o proba speciala de sprint. Pe de alta parte este vorba de numărul in continua crestere a echipelor care s-au încumetat la startul acestei curse. In septembrie 2005, 93 de echipe de cate 2 s-au aliniat la start; un an mai tarziu 111 perechi s-au antrenat din greu pentru a reusi sa termine aceasta extenuanta cursa. Inca 41 de echipe s-au alăturat un an mai tarziu, pentru ca in 2008, 241 de echipe din maximul posibil de 250 sa fie prezente.
Sep 5, Stage 1 Oberstdorf (GER) – Lech am Arlberg (AUT)
Distanta: 28.90km
Diferenta de nivel:1496m
Sep 6, Stage 2 Lech am Arlberg (AUT) – St. Anton (AUT)
Distanta:29.73km
Diferenta de nivel:1947m
Sep 7, Stage 3 St. Anton (AUT) – Galtür (AUT)
Distanta:32,97
Diferenta de nivel:2437m
Sep 8, Stage 4 Galtür (AUT) – Scuol (SUI)
Distanta:42.195m
Diferenta de nivel:1844m
Sep 9, Stage 5 Bergsprint Scuol (SUI)
Distanta:6.19 km
Diferenta de nivel:936m
Sep 10, Stage 6 Scuol (SUI) – Mals im Vinschgau (ITA)
Distanta:37.02km
Diferenta de nivel:1332m
Sep 11, Stage 7 Mals (ITA) – Schlanders im Vinschgau (ITA)
Distanta:34.51km
Diferenta de nivel:2004m
Sep 12, Stage 8 Schlanders (ITA) – Latsch im Vinschgau (ITA)
Distanta:28.62km
Diferenta de nivel:1817m
Total:
Vertical: 13813m urcare,13050m coborare
Distanta: 240.13km
2. Costuri:
Taxa de înscriere: 1180 euro (pt. 2 persoane)
Transport + cazare + masa: 700 euro (pt. 2 persoane / 10 zile)
Echipament: 400 euro (in special adidasi pentru alergare)
Diverse: 200 euro
Total: 2480euro
3.Avantaje sponsori:
- promovarea sponsorilor in cadrul unui concurs de talie mondiala
- prezentarea siglei firmei pe echipamentul de concurs
- sponsorii vor fi prezenti cu numele in toate comunicatele de presa
- aparitii media in Timisoara si Baia Mare (eventual bannere)
- interviuri;
- articole in reviste si pe site-uri de specialitate
4. Echipa:
Fodor Alexandru:
- data nașterii: 15.09.1979, Timișoara
- ocupație: inginer programator;
- activități de teambuilding (organizare și coordonare) cu numeroși clienți, alături de echipa EquilibriumTeam;
- membru în CAR (Clubul Alpin Roman) secțiunea Timișoara;
- ture de vara si de iarna în munții din România;
- MTB, trail running, ski de tura, alergare;
2004:
- Mont Blanc alături de Fodor Elena pe ruta "Les Trois Mont Blanc";
2005:
- expediția Pamir alături de Fodor Elena, Moisa Vasile și Nosu Mihut. Expediția a fost organizata din fonduri proprii și s-a reușit ascensiunea pe vârful Razdelnaya (6210m);
2006:
- expediție în Alpi alături de Nagy Isvan, Nagy Rudolf si Fodor Elena. Ascensiune pe Mont Blanc;
- Carpathian Adventure (Bucegi) alături de Fodor Elena, Tot Calin si Nahy Isvan. Locul 8;
2007:
- Carpathian Adventure (Retezat) alaturi de Fodor Elena, Nosu Mihut și Moga Carmen. Locul 8;
2007:
- Alubel Cup MTB. Locul 11;
2008:
- Liman Bike Race. Locul 16;
- Concordia Lugoj MTB. Locul 9 categoria Elite;
- Maraton Medieval Mediaș. Locul 9;
- Bike Maraton Baia Mare. Locul 15;
- Maros Bike Naraton. Locul 15;
- Maraton MTB Geiger. Locul 12;
- Conti running Day. Locul 2;
- Semimaraton Timișoara. Locul 12;
- expediție in Peru alaturi de Fodor Elena. Ascensiune spre Nevado Ampato pana la altitudinea de 5900m;
- Carpathian Adventure (Piatra Craiului) alături de Fodor Elena, Tot Calin si Nagy Isvan. Locul 5;
- Eco Explora alaturi de Fodor Elena. Locul 3.
Tot Calin:
- data nașterii: 27.08.1980, Baia Mare;
- ocupație: formator educație outdoor, alpinist industrial, economist;
- activități de teambuilding (organizare și coordonare) cu numeroși clienți, alături de echipa Vertical Adventure.
- parașutism: membru in lotul județean. Participant la concursuri județene. Membru in Aeroclubul Romaniei;
- parapantism;
- canyonig;
- rafting pe principalele rauri din tara (Cerna, Jiu, Nera)
- cățărare, MTB, trail running, alergare;
- ture de vara și de iarna in munții din România;
2006:
- Carpathian Adventure (Bucegi) alaturi de Fodor Elena, Fodor Alexandru si Nagy Isvan. Locul 8;
2007:
- Carpathian Adventure (Retezat) alaturi de Nagy Istvan, Maries Loredana, Iepan Daniel
2008:
- Concordia Lugoj MTB. Locul 6 categoria Elite;
- Maraton Medieval Mediaș. Locul 12;
- Bike Maraton Baia Mare. Locul 14;
- Carpathian Adventure (Piatra Craiului) alături de Fodor Elena, Fodor Alexandru si Nagy Isvan. Locul 5;
- Eco Explora alaturi de Nagy Isvan. Locul 1.
http://www.transalpine-run.com/
Alex si Calin si-au propus ca in 2009, pe lângă alte competiții montane interne, sa participe si la GORE-TEX TRANSALPINE RUN. Costurile pe care le implica participarea la acest concurs sunt substanțiale si deocamdată nu am reușit sa strângem toata suma de care avem nevoie. Ne-am bucura dacă citind aceste rânduri cineva ne-ar putea susține.
Contact: Hoinarii@gmail.com
1. Descriere
Prestigiul acestei curse de anduranta care reface drumul urmat de Hanibal este dat in principal de 2 factori. Pe de o parte este vorba de cei aproape 240km și 14000m diferența de nivel in urcare, care trebuie acoperiți pe parcursul a 7 etape si de o proba speciala de sprint. Pe de alta parte este vorba de numărul in continua crestere a echipelor care s-au încumetat la startul acestei curse. In septembrie 2005, 93 de echipe de cate 2 s-au aliniat la start; un an mai tarziu 111 perechi s-au antrenat din greu pentru a reusi sa termine aceasta extenuanta cursa. Inca 41 de echipe s-au alăturat un an mai tarziu, pentru ca in 2008, 241 de echipe din maximul posibil de 250 sa fie prezente.
Data:
START Sambata, September 5, 2009 in Oberstdorf (GER)
FINISH Sambata, September 12, 2009 in Latsch (ITA)
Sep 5, Stage 1 Oberstdorf (GER) – Lech am Arlberg (AUT)
Distanta: 28.90km
Diferenta de nivel:1496m
Sep 6, Stage 2 Lech am Arlberg (AUT) – St. Anton (AUT)
Distanta:29.73km
Diferenta de nivel:1947m
Sep 7, Stage 3 St. Anton (AUT) – Galtür (AUT)
Distanta:32,97
Diferenta de nivel:2437m
Sep 8, Stage 4 Galtür (AUT) – Scuol (SUI)
Distanta:42.195m
Diferenta de nivel:1844m
Sep 9, Stage 5 Bergsprint Scuol (SUI)
Distanta:6.19 km
Diferenta de nivel:936m
Sep 10, Stage 6 Scuol (SUI) – Mals im Vinschgau (ITA)
Distanta:37.02km
Diferenta de nivel:1332m
Sep 11, Stage 7 Mals (ITA) – Schlanders im Vinschgau (ITA)
Distanta:34.51km
Diferenta de nivel:2004m
Sep 12, Stage 8 Schlanders (ITA) – Latsch im Vinschgau (ITA)
Distanta:28.62km
Diferenta de nivel:1817m
Total:
Vertical: 13813m urcare,13050m coborare
Distanta: 240.13km
2. Costuri:
Taxa de înscriere: 1180 euro (pt. 2 persoane)
Transport + cazare + masa: 700 euro (pt. 2 persoane / 10 zile)
Echipament: 400 euro (in special adidasi pentru alergare)
Diverse: 200 euro
Total: 2480euro
3.Avantaje sponsori:
- promovarea sponsorilor in cadrul unui concurs de talie mondiala
- prezentarea siglei firmei pe echipamentul de concurs
- sponsorii vor fi prezenti cu numele in toate comunicatele de presa
- aparitii media in Timisoara si Baia Mare (eventual bannere)
- interviuri;
- articole in reviste si pe site-uri de specialitate
4. Echipa:
Fodor Alexandru:
- data nașterii: 15.09.1979, Timișoara
- ocupație: inginer programator;
- activități de teambuilding (organizare și coordonare) cu numeroși clienți, alături de echipa EquilibriumTeam;
- membru în CAR (Clubul Alpin Roman) secțiunea Timișoara;
- ture de vara si de iarna în munții din România;
- MTB, trail running, ski de tura, alergare;
2004:
- Mont Blanc alături de Fodor Elena pe ruta "Les Trois Mont Blanc";
2005:
- expediția Pamir alături de Fodor Elena, Moisa Vasile și Nosu Mihut. Expediția a fost organizata din fonduri proprii și s-a reușit ascensiunea pe vârful Razdelnaya (6210m);
2006:
- expediție în Alpi alături de Nagy Isvan, Nagy Rudolf si Fodor Elena. Ascensiune pe Mont Blanc;
- Carpathian Adventure (Bucegi) alături de Fodor Elena, Tot Calin si Nahy Isvan. Locul 8;
2007:
- Carpathian Adventure (Retezat) alaturi de Fodor Elena, Nosu Mihut și Moga Carmen. Locul 8;
2007:
- Alubel Cup MTB. Locul 11;
2008:
- Liman Bike Race. Locul 16;
- Concordia Lugoj MTB. Locul 9 categoria Elite;
- Maraton Medieval Mediaș. Locul 9;
- Bike Maraton Baia Mare. Locul 15;
- Maros Bike Naraton. Locul 15;
- Maraton MTB Geiger. Locul 12;
- Conti running Day. Locul 2;
- Semimaraton Timișoara. Locul 12;
- expediție in Peru alaturi de Fodor Elena. Ascensiune spre Nevado Ampato pana la altitudinea de 5900m;
- Carpathian Adventure (Piatra Craiului) alături de Fodor Elena, Tot Calin si Nagy Isvan. Locul 5;
- Eco Explora alaturi de Fodor Elena. Locul 3.
Tot Calin:
- data nașterii: 27.08.1980, Baia Mare;
- ocupație: formator educație outdoor, alpinist industrial, economist;
- activități de teambuilding (organizare și coordonare) cu numeroși clienți, alături de echipa Vertical Adventure.
- parașutism: membru in lotul județean. Participant la concursuri județene. Membru in Aeroclubul Romaniei;
- parapantism;
- canyonig;
- rafting pe principalele rauri din tara (Cerna, Jiu, Nera)
- cățărare, MTB, trail running, alergare;
- ture de vara și de iarna in munții din România;
2006:
- Carpathian Adventure (Bucegi) alaturi de Fodor Elena, Fodor Alexandru si Nagy Isvan. Locul 8;
2007:
- Carpathian Adventure (Retezat) alaturi de Nagy Istvan, Maries Loredana, Iepan Daniel
2008:
- Concordia Lugoj MTB. Locul 6 categoria Elite;
- Maraton Medieval Mediaș. Locul 12;
- Bike Maraton Baia Mare. Locul 14;
- Carpathian Adventure (Piatra Craiului) alături de Fodor Elena, Fodor Alexandru si Nagy Isvan. Locul 5;
- Eco Explora alaturi de Nagy Isvan. Locul 1.
Pitztal
Data: 03 - 10 Ian 2008
Participanti: 10 negri mititei
Locatie: Piztal - Tirol
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/LaPitziSSkiInPitztalTirol#
Dupa doar o zi de Timisoara ne imbarcam in masina lui Bobi si pornim spre tura de ski anuala din Austria. Anul acesta am schimbat deja clasicul Stubaital cu o vale la 50km mai departe -Piztal.
Peisaj tipic de ghetar. Cele 2 partii rosii care coboara de la 3440m. Intre ele era o portiune excelenta de off piste.
Pe asta se dadeau numai cei foarte curajosi, cei inconstienti si cei care vroiau sa prinda si ultima tura de ski. Din cauza gerului.
Prima zi. Nu am prea facut poze din mai multe motive: ti se face greata de cati munti au astia. Unde te uiti numai munti. Si nu in ultimul rand din cauza frigului. Nu a existat un nor pe cer timp de 6 zile. In schimb nici nu am skiat la o temperatura mai ridicata de -10C. Am skiat si la -22C. Ce sa-i faci asa-i in cantonament.
Cacalau de munti.
Despre tura de ski nu sunt multe de spus. A fost exact ca in ceilalti ani: cantonament. Trezirea la 6.30 dimineata, mic dejunul, autobuzul de 8.15, expresul de 8.50. Ski pana la 16.00. Goana de a fi ultimul pe partie. Sauna, cina, somn si de la capat.
Sus la 3440 cu Oco
Daca as mai putea vreodata sa o iau de la capat as face 2 sporturi: ski si tenis de camp. Vara-mea spunea ca ea nu intelege cum unii oameni invata sa skieze. Inveti sa faci trekking, inveti sa inoti, dar cu ski-ul te nasti. Cele 8 zile de Austria au zburat si la final toti am ramas cu senzatia ca ar mai fi trebuit minim 2 zile.
Mogulii din Riflsee. Asta e a doua statiune de pe vale. Aici partiile sunt mult mai suparate - exact pe gustul meu. Am petrecut mult timp calarind mogulii - cand o sa ma plictisesc o sa scriu un blog despre skiatul pe moguli. In principal iti trebuie genunchi si mult mult antrenament...
Pitzal Gletcher vazut din cabina.
Acolo se vad 13 Arpasel-uri i vreo 4 Piatra Craiului...
Noaptea la cabana. In fata este sauna pe care am vizitat-o consecvent in fiecre seara.
In cifre ski-ul a aratat asa:
Date: 04.01.2009
Total Distance: 80.06km
Total Time: 7.09.19
Avg. Pace: 5.21km
Avg. Speed: 11.2km/h
Max. Speed: 88.5km/h
Total Ascent:
Total Descent:
Date: 05.01.2009
Total Distance: 102.89km
Total Time: 8.47.15
Avg. Pace: 5.07km
Avg. Speed: 11.7km/h
Max. Speed: 92.3km/h
Total Ascent:
Total Descent:
Date: 06.01.2009
Total Distance: 84.16km
Total Time: 7.39.15
Avg. Pace: 5.27km
Avg. Speed: 11km/h
Max. Speed: 114.3km/h
Total Ascent:
Total Descent:
Date: 07.01.2009
Total Distance: 103.85km
Total Time: 7.41.53
Avg. Pace: 4.26km
Avg. Speed: 13.5km/h
Max. Speed: 92.3km/h
Total Ascent:
Total Descent:
Date: 08.01.2009
Total Distance: 107.89km
Total Time: 7.40.55
Avg. Pace: 4.16km
Avg. Speed: 14km/h
Max. Speed: 97.1km/h
Total Ascent:12123m
Total Descent:13286m
Date: 09.01.2009
Total Distance: 108.71km
Total Time: 8.05.57
Avg. Pace: 4.28km
Avg. Speed: 13.4km/h
Max. Speed: 103.4km/h
Total Ascent:11128m
Total Descent:12301m
Participanti: 10 negri mititei
Locatie: Piztal - Tirol
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/LaPitziSSkiInPitztalTirol#
Dupa doar o zi de Timisoara ne imbarcam in masina lui Bobi si pornim spre tura de ski anuala din Austria. Anul acesta am schimbat deja clasicul Stubaital cu o vale la 50km mai departe -Piztal.
Peisaj tipic de ghetar. Cele 2 partii rosii care coboara de la 3440m. Intre ele era o portiune excelenta de off piste.
Pe asta se dadeau numai cei foarte curajosi, cei inconstienti si cei care vroiau sa prinda si ultima tura de ski. Din cauza gerului.
Prima zi. Nu am prea facut poze din mai multe motive: ti se face greata de cati munti au astia. Unde te uiti numai munti. Si nu in ultimul rand din cauza frigului. Nu a existat un nor pe cer timp de 6 zile. In schimb nici nu am skiat la o temperatura mai ridicata de -10C. Am skiat si la -22C. Ce sa-i faci asa-i in cantonament.
Cacalau de munti.Despre tura de ski nu sunt multe de spus. A fost exact ca in ceilalti ani: cantonament. Trezirea la 6.30 dimineata, mic dejunul, autobuzul de 8.15, expresul de 8.50. Ski pana la 16.00. Goana de a fi ultimul pe partie. Sauna, cina, somn si de la capat.
Sus la 3440 cu OcoDaca as mai putea vreodata sa o iau de la capat as face 2 sporturi: ski si tenis de camp. Vara-mea spunea ca ea nu intelege cum unii oameni invata sa skieze. Inveti sa faci trekking, inveti sa inoti, dar cu ski-ul te nasti. Cele 8 zile de Austria au zburat si la final toti am ramas cu senzatia ca ar mai fi trebuit minim 2 zile.
Mogulii din Riflsee. Asta e a doua statiune de pe vale. Aici partiile sunt mult mai suparate - exact pe gustul meu. Am petrecut mult timp calarind mogulii - cand o sa ma plictisesc o sa scriu un blog despre skiatul pe moguli. In principal iti trebuie genunchi si mult mult antrenament...
Pitzal Gletcher vazut din cabina.
Acolo se vad 13 Arpasel-uri i vreo 4 Piatra Craiului...
Noaptea la cabana. In fata este sauna pe care am vizitat-o consecvent in fiecre seara.In cifre ski-ul a aratat asa:
Date: 04.01.2009
Total Distance: 80.06km
Total Time: 7.09.19
Avg. Pace: 5.21km
Avg. Speed: 11.2km/h
Max. Speed: 88.5km/h
Total Ascent:
Total Descent:
Date: 05.01.2009
Total Distance: 102.89km
Total Time: 8.47.15
Avg. Pace: 5.07km
Avg. Speed: 11.7km/h
Max. Speed: 92.3km/h
Total Ascent:
Total Descent:
Date: 06.01.2009
Total Distance: 84.16km
Total Time: 7.39.15
Avg. Pace: 5.27km
Avg. Speed: 11km/h
Max. Speed: 114.3km/h
Total Ascent:
Total Descent:
Date: 07.01.2009
Total Distance: 103.85km
Total Time: 7.41.53
Avg. Pace: 4.26km
Avg. Speed: 13.5km/h
Max. Speed: 92.3km/h
Total Ascent:
Total Descent:
Date: 08.01.2009
Total Distance: 107.89km
Total Time: 7.40.55
Avg. Pace: 4.16km
Avg. Speed: 14km/h
Max. Speed: 97.1km/h
Total Ascent:12123m
Total Descent:13286m
Date: 09.01.2009
Total Distance: 108.71km
Total Time: 8.05.57
Avg. Pace: 4.28km
Avg. Speed: 13.4km/h
Max. Speed: 103.4km/h
Total Ascent:11128m
Total Descent:12301m
Leaota
Data: 29 Dec 2008 - 01 Ian 2009
Participanti: Multi :)
Locatie: Leaota
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/Rev2k9LaLeaota#
Se apropie si revelionul.
Maestrul de ceremonii de anul acesta a fost Isvan care s-a ocupat de organizarea revelionului la cabana Leaota din masivul cu acelasi nume.
In data de 29 dupa ce am parcurs incet, incet valea Prahovei (apropo am trecut prin Predeal si Sinaia in preajma revelionului - asta inseamna ca am urcat cumva pe scara sociala? ) am ajuns in Runcu. Avem din nou un ditamai cearsaf de harta dupa noi. Localnicii ne informeaza ca mai avem 20km de drum forestier si dupa aia de mers pe jos. Ma da-ma naibii...pe net parca erau numai vreo 8. Hotaram sa mai mergem cu masina si pana la urma o lasam langa o casa de vanatoare aproape de sfarsitul drumului forestier. Si da, erau numai 8km nu 20. De aici aflam ca mai avem 3-4 ore pana la cabana depinde de drumul forestier.
E revelion. Si de revelion imi place sa fie cald, sa am ce manca si ce bea. Si daca de prima parte nu ma prea pot ocupa, pentru celelate doua mi-am luat masuri de precautie. Am in spate o camara si un bar. Ultima data cand a mai fost asa greu rucsacul a fost in Pamir, dar atunci mergeam la vale. Ridic monstrul in spate, capul in piept, privirea fixata pe bombeul bocancului si inarmati cu rabdare incepem sa urcam.
Dupa o ora trebuie sa fac pauza - abia mai pot respira de la greutate. Dupa inca jumatate de ora...cabana. Oamenii din zona ori sunt rau voitori ori habar n-au de estimat timpul ori stau foarte rau cu conditia fizica.
La cabana Isvan, Rudi & CO. Nu o sa-i mentionez pe toti, deoarece pana la final ne-am strans 30 si ceva. Ca sa ne dezmortim de la carat rucsacii urcam deasupra cabanei sa prindem asfintitul la stana.
Asfintitul nr. 1 la stana de deasupra cabanei
Seara: povesti si multa, multa bere.
30 decembrie. A fost atata bere de cu seara incat desi aproape inimaginabil rezervele se apropie de sfarsit. Dimineata pornesc cu Elena catre masina. Fara nimic in spate ne permitem sa alergam in bocancii de altitudine. O incalzim pe Mariuta cu un drum pana la barul din Runcu. La intoarcere luam cu noi si claparii si ski-urile de tura.
Pe la 13.00 suntem inapoi la cabana, ne echipam si pornim in prima tura de ski din sezonul acesta. Urcam pe skiuri, ocolind cu greu peticele de iarba, pana pe varful Vaca. E destul de tarziu si nu contiuam catre vf. Leaota.
Primul contact cu ski-urile in acest sezon.
Mandra mi-s!
Echipa de varf
Leaota e un munte urat. E asa de urat incat ar trebui interzis. Nu pot sa descriu cat de urat e...e mai urat ca si Tarcu si Godeanu. O campie intinsa la peste 1800m. Nu are nici o piatra, nici macar o pietricica. Nu trebuie sa-ti faci griji ca nu e zapada, fiindca oricum nu-ti poti zgaria ski-urile. Prindem asfintitul la stana.
Undeva in Leaota
Obsedanta stana
Asfintitul nr. 2
Seara: povesti si multa, multa bere.
31 decembrie. Ziua varfului. Catre "El Cumbre". Din nou pe ski-uri. Intre timp a venit si Captain (de fapt intre timp a mai venit o armata de oameni: bai-mareni, bucuresteni, constanteni, francezi, belgieni, o uruguay-ana).
De pe creasta - se vede Iezer Papusa
Pentru cat de urat e, varful e o adevarata surpriza: prin pozitionarea sa deosebita in afara lantului Carpatilor Meridionali (la sud de linia principala), varful ofera posibilitatea unei veritabile lectii de geografie practica.
Sa incepem: departe, Parangul strajuit de Capatanii, Cindrel si Lotrului. In extremitatea sudica Buila Vanturarita. Localizam si Cozia. Se vede si o parte din creasta Fagarasului - Rudi e convins ca se vede Moldoveanu - facem poze pentru a verifica acasa. Iezer Papusa si amintiri proaspete. Piatra Craiului e in fata noastra la o aruncatura de bat. Creasta Leaota se continua prin saua Strunga cu Masivul Bucegi. Nu foarte departe se vede si Ciucasul.
Bucegiul vazut de pe vf. Leaota
La ora locala 15.23 echipa de temerari Elena si Alex au reusit ascensiunea dificilului varf Leaota. Sampania ii asteapta la cabana!
Strajuit de fratii Nagy
Din varf peisajul e incredibil pe vreme buna. Stam si facem poze pana inghetam dupa care pornim catre cabana si catre un nou an. Pe drum prindem asfintitul la stana. La cabana ne reunim cu Ana, Andreea, Tudor, Roxana si Remus (care au venit cu rezerve proaspete de bere).
Seara de revelion o petrecem la gura sobei. A ...da cu multa bere si cu si mai multa voie buna.
O parte din grupul de la revelion...De fapt membrii clanului Fodor.
La Multi ani 2009!
Asa...poza asta are o poveste care incepe acuma 4 ani. A devenit un fel de emblema. Se poate observa ca fiecare arata catre camera obiectivul pentru 2009. Acuma fie Captain e foarte baut, fie e foarte optimist. Eu sunt prea ocupat sa nu vars cana cu Bailey - dar echipa ma iarta.
1 ianuarie - recuperare si stat la soare. Spre seara ne strangem bagajele si pornim catre masina si catre Timisoara.
Participanti: Multi :)
Locatie: Leaota
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/Rev2k9LaLeaota#
Se apropie si revelionul.
Maestrul de ceremonii de anul acesta a fost Isvan care s-a ocupat de organizarea revelionului la cabana Leaota din masivul cu acelasi nume.
In data de 29 dupa ce am parcurs incet, incet valea Prahovei (apropo am trecut prin Predeal si Sinaia in preajma revelionului - asta inseamna ca am urcat cumva pe scara sociala? ) am ajuns in Runcu. Avem din nou un ditamai cearsaf de harta dupa noi. Localnicii ne informeaza ca mai avem 20km de drum forestier si dupa aia de mers pe jos. Ma da-ma naibii...pe net parca erau numai vreo 8. Hotaram sa mai mergem cu masina si pana la urma o lasam langa o casa de vanatoare aproape de sfarsitul drumului forestier. Si da, erau numai 8km nu 20. De aici aflam ca mai avem 3-4 ore pana la cabana depinde de drumul forestier.
E revelion. Si de revelion imi place sa fie cald, sa am ce manca si ce bea. Si daca de prima parte nu ma prea pot ocupa, pentru celelate doua mi-am luat masuri de precautie. Am in spate o camara si un bar. Ultima data cand a mai fost asa greu rucsacul a fost in Pamir, dar atunci mergeam la vale. Ridic monstrul in spate, capul in piept, privirea fixata pe bombeul bocancului si inarmati cu rabdare incepem sa urcam.
Dupa o ora trebuie sa fac pauza - abia mai pot respira de la greutate. Dupa inca jumatate de ora...cabana. Oamenii din zona ori sunt rau voitori ori habar n-au de estimat timpul ori stau foarte rau cu conditia fizica.
La cabana Isvan, Rudi & CO. Nu o sa-i mentionez pe toti, deoarece pana la final ne-am strans 30 si ceva. Ca sa ne dezmortim de la carat rucsacii urcam deasupra cabanei sa prindem asfintitul la stana.
Asfintitul nr. 1 la stana de deasupra cabaneiSeara: povesti si multa, multa bere.
30 decembrie. A fost atata bere de cu seara incat desi aproape inimaginabil rezervele se apropie de sfarsit. Dimineata pornesc cu Elena catre masina. Fara nimic in spate ne permitem sa alergam in bocancii de altitudine. O incalzim pe Mariuta cu un drum pana la barul din Runcu. La intoarcere luam cu noi si claparii si ski-urile de tura.
Pe la 13.00 suntem inapoi la cabana, ne echipam si pornim in prima tura de ski din sezonul acesta. Urcam pe skiuri, ocolind cu greu peticele de iarba, pana pe varful Vaca. E destul de tarziu si nu contiuam catre vf. Leaota.
Primul contact cu ski-urile in acest sezon.
Mandra mi-s!
Echipa de varfLeaota e un munte urat. E asa de urat incat ar trebui interzis. Nu pot sa descriu cat de urat e...e mai urat ca si Tarcu si Godeanu. O campie intinsa la peste 1800m. Nu are nici o piatra, nici macar o pietricica. Nu trebuie sa-ti faci griji ca nu e zapada, fiindca oricum nu-ti poti zgaria ski-urile. Prindem asfintitul la stana.
Undeva in Leaota
Obsedanta stana
Asfintitul nr. 2Seara: povesti si multa, multa bere.
31 decembrie. Ziua varfului. Catre "El Cumbre". Din nou pe ski-uri. Intre timp a venit si Captain (de fapt intre timp a mai venit o armata de oameni: bai-mareni, bucuresteni, constanteni, francezi, belgieni, o uruguay-ana).
De pe creasta - se vede Iezer PapusaPentru cat de urat e, varful e o adevarata surpriza: prin pozitionarea sa deosebita in afara lantului Carpatilor Meridionali (la sud de linia principala), varful ofera posibilitatea unei veritabile lectii de geografie practica.
Sa incepem: departe, Parangul strajuit de Capatanii, Cindrel si Lotrului. In extremitatea sudica Buila Vanturarita. Localizam si Cozia. Se vede si o parte din creasta Fagarasului - Rudi e convins ca se vede Moldoveanu - facem poze pentru a verifica acasa. Iezer Papusa si amintiri proaspete. Piatra Craiului e in fata noastra la o aruncatura de bat. Creasta Leaota se continua prin saua Strunga cu Masivul Bucegi. Nu foarte departe se vede si Ciucasul.
Bucegiul vazut de pe vf. Leaota
La ora locala 15.23 echipa de temerari Elena si Alex au reusit ascensiunea dificilului varf Leaota. Sampania ii asteapta la cabana!
Strajuit de fratii NagyDin varf peisajul e incredibil pe vreme buna. Stam si facem poze pana inghetam dupa care pornim catre cabana si catre un nou an. Pe drum prindem asfintitul la stana. La cabana ne reunim cu Ana, Andreea, Tudor, Roxana si Remus (care au venit cu rezerve proaspete de bere).
Seara de revelion o petrecem la gura sobei. A ...da cu multa bere si cu si mai multa voie buna.
O parte din grupul de la revelion...De fapt membrii clanului Fodor.La Multi ani 2009!
Asa...poza asta are o poveste care incepe acuma 4 ani. A devenit un fel de emblema. Se poate observa ca fiecare arata catre camera obiectivul pentru 2009. Acuma fie Captain e foarte baut, fie e foarte optimist. Eu sunt prea ocupat sa nu vars cana cu Bailey - dar echipa ma iarta.1 ianuarie - recuperare si stat la soare. Spre seara ne strangem bagajele si pornim catre masina si catre Timisoara.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări
