Social Icons

Visand cu Luci

Daca nu-l cunosti ai zice ca-i nebun. Sau teribilist. Sau avid de a fi in centrul atentiei. Sau toate la un loc.

Acuma vrea sa alerge intreg lantul carpatic. O "nebunie". Sau doar un vis frumos.

E vorba de Lucian Clinciu, care in 13 aprilie va porni intr-o noua aventura http://transcarpathiansrun.wordpress.com/.

Dincolo de nebunia acestei idei sta un om deosebit.

Pe Luci si Andreea ii cunoastem de mult. Adica exact din momentul in care am inceput sa facem sport. Si mai exact spus  (chiar daca Luci nu e de acord cu afirmatia asta) ei sunt motivul pentru care ne-am apucat de sport.

Acuma 8 ani cand participam la primul Carpathian Adventure, Hoinarii au terminat cu peste 24 de ore dupa echipa Grind.

Atunci i-am cunoscut pe Luci si ceilalti zarnesteni. Si la festivitatea de premiere i-am zis Elenei ca la anu' vom incerca sa fugim dupa ei. Din spate, Andreea a zis: "Poate ca la anu' fugim noi dupa voi". Pentru asta aveau sa mai treaca insa 2 ani.

Oamenii acestia la un moment dat ne-au schimbat modul de viata.

Eu cred ca stiu de ce face Luci asta...

Da, si ca sa traga un semnal de alarma pentru protejarea naturii. Si ca sa popularizeze diferite destinatii. Si pentru ca este o provocare fizica deosebita. Si pentru multe alte motive probabil.

Dar eu cred ca o face mai ales pentru ... ca ii place. Si asta e cel mai important mesaj transmis probabil. Sa faci in viata ce iti place, sa iti urmezi visele. Lui ii place acolo sus pe creste, niciodata singur- tot timpul inconjurat de muntii dragi.

O sa-l ploua, o sa-l ninga, o sa-l bata vantul. O sa fie obosit. Dar o sa savureze fiecare secunda petrecuta acolo. Fiindca ii place.

Da, de-aia o sa alerge Luci ca nebunu' cateva sute de kilometri prin munti. Fiindca ii place.

Si poate ca asta e cel mai important lucru in viata. Sa faci tot timpul ceea ce iti place, cu drag, cu pasiune.

Din partea Hoinarilor iti uram ca tura sa fie exact asa cum ti-o doresti tu. Si multumim inca odata.

Dilema

Acuma discutam cu un prieten bun si m-a lovit o dilema:

Cum o fi mai bine?

Ai tu o idee in care crezi (buna sau proasta e mai putin relevant). Si ideea asta nu coincide cu ceea ce cred o parte din prietenii tai.

Acuma cum e mai bine?

Sa taci de fata cu ei ca asa e civilizat ?  Sa zambesti fals, lingusitor si sa dai aprobator din cap desi tu crezi cu totul altceva? Porti de fata cu ei discutii de complezenta si eviti subiecte jenante si dupa aia mergi acasa si-i barfesti?

Sau sa-ti bagi picioarele si sa spui ce-ti trece prin cap ? Eu asa am facut tot timpul fara sa ma gandesc ca ceilalti se supara. Adica...daca se supara si nu le trece, ce sunt eu de vina? Trebuia sa-mi cenzurez gura si sa nu spun ce gandesc? De ce?

Prietenul asta a meu nu se supara. De-aia sunt prieten cu el.

O luna, 3 saptamani si 4 zile

Participanti: Elena, Alex, Ana

Blog de constructii.

Azi ma mut. Cu M - precizare pentru smecheri... De fapt azi e ultima etapa a mutarii.

In 5 februarie am inceput sa daramam. Azi ne mutam. Gata!

Chestia asta cu constructiile nu e noua pentru noi. Am mai repetat-o acuma vreo 8 ani.

Daca pornesti cu ideea:
"Ma fura muncitorii, e greu, nu se poate, e prea mult, prea complicat, o sa cedezi nervos" esti sortit pierii.

Acuma la final pot zice ca nu am nimic senzational de impartasit. Nu ne-a daramat experienta, n-am cedat psihic, nu simtim nevoia unui concediu de odihna (de fapt in mijlocul santierului, noi am disparut o saptamana la Soelden...).

Ba chiar a fost o diversificare placuta in rutina cotidiana. Nu neaparat am lua-o maine de la capat insa.

Elena zicea la un moment dat ca timp e destul daca sti sa profiti de el (de fapt nu Elena zicea asta, ci o reclama la Silva, si de fapt nici aia ci Leonardo da Vinci, dar iara am luat-o pe aratura...).

Dupa 8 ore de lucru, strecuram repede o alergare sau un pedalat si dupa aia mai bagam 5-6-7 ore de lucru la apartament. Asta eu. Elena incepea de dimineata de la 8 si o tinea asa pana pe la 12-1 noaptea. Lucra in paralel cu Goanga, care intre timp a inceput sa se deplaseze singura (si peste tot).

Apropo, Goanga a fost un membru deosebit de activ al echipei. A asistat la absolut toate etapele: a fost zi de zi la achizitionat materiale, a dormit neintoarsa in acorduri de bormasina, a sapat tunele in maldare de moloz, a sters apartamentul cu burta de nenumarate ori. Si in general a dat zeci de mii de indicatii, in general strigate, pe care mai nimeni nu le intelegea.

Elena s-a specializat in diriginte de santier. La un moment dat in apartament erau 3 zidari, 2 electricieni, 3 instalatori si cei cu termopanele. Ea ii coordona (evident impreuna cu Goanga).

In timp am devenit prieteni cu cei din Dedeman. Am ajuns sa le cunoastem stocul mult mai bine decat il stiu ei. De fapt cred ca ne-am putea angaja acolo si sa le dam niste sugestii de optimizare...

Am avut parte de mesteri buni si de unii... mai putin buni. Am lucrat cu mesteri comunisti care lucreaza dupa ureched, cu tigani, cu echipe de mesteri tineri si experimentati.

Am preferat sa facem noi o gramada de lucruri din mai multe motive:
In primul rand ca noi le facem gratis. In al doilea rand ca le facem mai bine sau cu siguranta mult mai atent decat muncitorii.

Dar cel mai important motiv (cel putin pentru mine) a fost altul: eu nu sunt un maniac al perfectiunii. De fapt tipul ala de oamenii ...ii compatimesc (am vrut sa zic ca ma enerveaza, dar m-am razgandit).

Zidul ala nu e drept? Ghinion. Poti sa te uiti la el ca e stramb si sa iti dai pana maine cu ciocanul in coaie. Sau poti sa consideri ca liniile curbe sunt mai gratioase si mai estetice decat unghiurile drepte...

Cu filosofia asta in minte restul a fost simplu: nu avea cum sa iasa ceva gresit sau prost. Eventual iesea altfel decat la altii si asta nu facea decat sa adauge o nota de personalitate apartamentului.

In final avem un apartament a naibii de personalizat si de aceea mi-e si asa drag de el.

In aceeasi ordine de idei un alt exemplu: ai putea considera ca iti rupi salele carand saci de 40kg la etaj. Ca se duce naibii coloana, ca nu merita efortul.

Sau ai putea considera ca faci antrenament. Unii dau o groaza de bani sa mearga la sala sa ridice fiare...

Depinde doar de felul cum privesti lucrurile. Apropo: daca aveti de carat greutati, apelati cu incredere. Tarif:  1 RON/ etaj/ sac 40kg. 

Dupa doua luni de carat tot felul de chestii eu nu as mai contrazice-o pe Elena, ca nu se stie nicioadata... Probabil la urmatoarea tura o sa mearga la ora de Body Pump cu sacul de Ceresit in locul greutatilor de 2kg...

Am invatat, de exemplu, ca pe masura ce tot tai un lucru, el tot mic ramane. Stiam vorba asta dinainte. Acuma am si probat-o de nenumarate ori.

Am aflat ca 220V nu te omoara neaparat. Nici pe tine, nici pe altii. Doar ca de cand Elena a zburat de pe scara in timp ce monta o priza, fiindca uitasem sa scot siguranta - a inceput sa ma priveasca cu suspiciune.

Am aflat ca exista tevi ascunse prin pereti, de care dai numai cand incepi sa ii gauresti. Si din care incep sa curga lichide.

Ne-am specializat in montat parchet si plinte. In pus rosturi la faianta, turnat sapa si mai ales in dat gauri. A devenit un fel de hobby al meu. O zi fara cativa pereti perforati e o zi pierduta.

Am testat limita de rezistenta a unui Suzuki SX4. Am transformat masina in autoultilitara si am carat cu ea ce nu va puteti imagina in cantitati pe care nici noi nu ni le imaginam. In ea si pe ea.

Am montat instalatia electrica, am pus mocheta, am vopsit, am varuit...
Am invatat sa facem o gramada de chestii noi. Unele le-am facut acuma mai bine avand experienta de acuma 8 ani. Altele o sa le facem mai bine data viitoare.

Si ca s-o citam din nou pe Elena: nu conteaza ce faci, daca faci cu pasiune. Alergi, pedalezi, bei, fumezi, bricolezi - nu conteaza.

Elena a smotruit cat pentru tot restul vietii. In general in "noi am...", ea a vut un rol predominant - cum ea petrecea cam 14 ore pe zi bricoland si supraveghind Goanga.

De obicei am gasit cele mai nastrusnice solutii atunci cand fie o dadeam in bara, fie intampinam obstacole care pe altii poate i-ar fi oprit.

Ar fi o multime de patanii de povestit (fiindca s-au terminat cu bine, sunt hazlii majoritatea) care ni s-au intamplat in astea 2 luni - o sa apara presarate in urmatoarele bloguri.

La final n-as zice ca regret ca s-a terminat. Dar nu e neaparat un oftat de usurare.

In mai putin de 2 luni am luat un apartament, l-am redus la un morman de moloz, l-am reconstruit, mobilat si azi ne mutam acolo. Ca in orice domeniu, devenise o manie si o obsesie pentru mine- trebuia terminat. Era ca un maraton - trebuia trecuta linia de sosire. Si cat mai repede.

Daca a iesit perfect? Asta depinde din nou de unde privesti lucrurile. Pentur noi, da. Si cum acolo doar noi mancam, dormim, ne cacam si alte cele, nu ma prea intereseaza parerea altora.