Social Icons

Duatlon Cornesti

Data: 24.10.2015
Participanti: Elena, Alex, Ana
Locatie: Cornesti
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/

Duatlon Cornesti. Concursul are deja traditie. Este organizat de o mana de oameni in satul Cornesti situat la 18km de Timisoara.

Scopul principal al concursului este promovarea miscarii si a sportului in randul copiilor. Stiu ca fiecare maraton mai face si cate o cursa de copii. Asa, de umplutura la majoritatea. Da bine in general.

Aici e cumva invers. Se pune accent pe probele copiilor. Ei sunt actorii principali aici. Exista si probele de adulti, dar interesul principal se indreapta catre copii.

Si daca ar fi si numai acest aspect si Duatlon Cornesti e cu totul altceva. Oamenii de acolo au inteles ca viitorul sunt ei - copiii - si acolo trebuie lucrat, acolo trebuie cautate viitoarele valori.

Vreau s-o duc si pe Ana la acest concurs. Unii au zis ca e mica. Stiu, a fost mica si cand am dus-o in wrap si cand am dus-o prima oara la munte si cand am tinut-o in frig si cand am pus-o in scaunul de bicicleta s.a.m.d.

M-am obisnuit in timp sa nici nu mai comentez la asa ceva. Initial ma enervam, incercam sa explic. Acuma ma doare-n in dosul curului de parerile altora... Le ascult, zambesc, aprob si fac cum vreau eu.

Revenind la concurs. E primul duatlon la care o sa particip. Duatlon inseamna alergare+bicicleta. Iar eu n-am mai alergat din aprilie.

Constiincios mi-am facut abonament la sala (a venit toamna, am intrat in mediul de antrenament controlat). Uite inca un aspect pentru care multumesc duatlonului: m-a facut sa alerg iara.

Am avut 8 zile efectiv de antrenament ca sa imi amintesc cum sta treaba cu alergatul. A fost hazliu: am pornit de la 4.44 min/km. In 8 zile mi-am propus sa ajung la 4min/km. Am avut un plan pentru astea 8 zile, l-am urmat consecvent.

Si ca sa nu va mai tin in suspans, da, am reusit. A fost un test foarte util pentru Half IronMan-ul de anul viitor.

Dam zilele inainte si ajungem in dimineata concursului. Elena nu va concura, vrea sa stea cu fata.

Cum am spus, actorii principali sunt copiii. E greu sa inteleg ce vrea Ana. Ce ii place, ce o motiveaza.

Stie ca mama si tata merg la concursuri. E foarte mandra de medaliile Elenei - sau ma rog - ii place sa se joace cu ele.  Dar ea vrea oare sa faca asta?

Exista o singura modalitate sa aflu: nu sa ascult ce zic altii. Sa participe.


Ritualul cu luarea numarului, inscrisul la concurs, atmosfera - ii plac.


S-a dat startul. Multi prieteni au venit cu copiii.

Pe scurt: nu i-a placut deloc alergatul. A plans si nu a mai vrut. O fi genetica treaba asta cu alergatul...


Am convins-o sa ia startul totusi la bicicleta. Asta i-a placut. Chiar mult.


A terminat cursa. Irelevant ca a iesit pe 2 la fete.

Mie mi se pare important ca a vazut ca sunt si alti copii care se dau cu bicicleta, care alearga, care fac miscare. Asta trebuie sa retina.

La bicicleta vroia sa depasesca si ea pe cineva. A invatat ca pentru a obtine ceva trebuie sa muncesti. Sa depui efort. Si asta e si mai important.

A urmat cursa adultilor. Pentru asta chiar m-am si incalzit inainte pe strazile din sat.


Am luat startul si dupa vreo 300m eram deja undeva pe la mijlocul plutonului. E aici si Horia, Calin,  Dan si alti cunoscuti. Cam toti m-au depasit. Dar cum oricum n-aveam mari sperante la alergat am continuat sa ma tarai cat am putut de repede.

Pe cat de prost am alergat, pe atat de repede am facut tranzitia. Adica in timp ce toti isi schimbau papucii de bicicleta cu cei de alergare eu m-am urcat direct pe bicicleta. Nu inteleg de ce nu a-i folosi papucii de bike si la alergare...Ma rog, probabil sunt eu mai obtuz. Ideea e ca mie mi-a luat tranzitia vreo 5 secunde...


La bicicleta treburile au fost destul de simple - la mijlocul primei ture eram pe locul 1 la general.

Cu asta am bifat o premiera absoluta - n-am mai fost niciodata primul intr-un concurs. Mai departe am aplicat principiul lui Maus :"Nu te uita inapoi - cineva ti-o poate lua inainte" .


Nu a fost cazul, asa ca am intrat primul la cea de-a doua proba de alergare.


2km de agonie. Desi ma magulea ideea de a fi primul, nu am fost chiar foarte conectat la concurs. Mi-a facut multa placere sa particip, dar as zice ca am mers undeva la relanti - a lipsit nebunia si inversunarea cu care intru in arena cu alte ocazii.

 Locul 1 general.


Si acuma despre organizare:oamenii aceia au facut o treaba extraordinara. Incepand, repet, cu ideea de a pune accentul pe copii. Deja si numai asta si le asigura un loc cu totul aparte in peisajul curselor.

In general (de fapt niciodata) nu m-am dus la concursuri pentru premii. Avem suficiente resurse ca sa putem participa la competiti doar din placerea sportului. Asa ca mi-e cam egal in ce constau premiile.

Dar nu pot remarca ca la unele din cele mai bine cotate concursuri din tara, Elena pe podium a primit jumatate din taxa de participare ca premiu...

Aici eu am plecat acasa cu o bicicleta noua complet echipata, cu bonuri cadou. La fel si Ana.

Si asta in conditiile in care concursul era GRATIS pentru copii si 30RON pentru adulti.

La final te puteai ghiftui pana te umflai cu gulas. De fapt vreo 3 feluri de mancare.

Pe traseu au fost multi baieti din sat - iarasi un lucru frumos.

Ce ar fi de imbunatatit? Un singur lucru: Promovati-l! Din timp, agresiv, mult. Promovati-l!


Poza cu campionii. Cipi e si el in spatele organizarii evenimentului.

Si Vali. E un grup aici in vest care organizeaza chestii faine. Si care trebuie sa continuie.


Primul concurs al Anei. Parerea mea sincera e ca sportul te face OM. Te invata sa respecti niste reguli. Te invata in primul rand ca exista niste reguli. Te invata ca exista o autoritate. Te invata ca trebuie sa muncesti pentru a obtine ceva. Asa ca da, o sa insist obsesiv ca Ana sa faca sport.

Va asteptam sambata la un alt concurs - de data aceasta exclusiv pentru copii - la Muzeul Satului.

Niciun comentariu: