Social Icons

DHS Corvin MTB

Data: 16.07.2011
Participanti: Elena, echipa DHS Tibiscus Team si muti alti prieteni.
Locatie: Hunedoara
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/

A fost DHS Corvin MTB maraton.

Nu sunt un blogger bun, am scris 2 bloguri in total dar in lipsa unui  Alex care nu a putut ajunge din cauza ca a participat la  Salzkammergut ma simt obligata sa va povestesc eu despre el ca ar fi pacat sa nu aflati si voi si sa veniti la anu' daca nu ati ajuns anul asta.

Pai de ce ati face asta?
- Pentru ca e frumos.
- Pentru ca mie mi se pare cel mai bine organizat maraton de MTB de pana acuma. Veti spune ca sunt subiectiva si il laud pentru ca noi suntem parte a DHS Tibiscus Team. Dar va inselati, chiar e foarte bine organizat.
- Pentru ca e un traseu foarte putin tehnic si poate fi facut si de cei cu mai putina experienta dar e o provocare si pentru cei cu foarte multa experienta din cauza ca e un traseu de fuga si coborarile "te fura" daca nu ai grija la viteza.
- Pentru ca startul se da din curtea Castelului Corvinilor pe care macar o data in viata merita sa-l vizitati ca nu aveti foarte multe de genul asta in tara.
- Pentru ca aveti un program "after   race" cum nu veti mai gasi la nici un alt maraton din tara.
- Pentru ca oamenii din zona sunt fenomenali si in punctele de alimentare va vor astepta cu pasiune ca sa va fie de folos.
- Pentru ca marcajul e impecabil (desi eu am facut cateva sute de metri in plus dar doar din proprie neatentie).
- Pentru ca a fost mai multa politie care sa dirijeze traficul decat oriunde altundeva in tara.
- Pentru ca merita sa iesiti din casa ca sa vedeti ca viata (adica chestia aia care ni se intampla o singura data si care la toti ni se termina mai devreme sau mai tarziu) e si altceva decat o telecomada si o bucata de pizza sau 2 mici la gratar.

Si acuma ar fi de povestit cursa. Dar eu nu am multe sa va povestesc. Nu a fost o cursa epopeeica. Nu a fost cursa vietii mele si nu am luptat cu mine ca sa ma depasesc.
A inceput cu o lipsa totala de motivatie. Daca ultimele 2 curse le-am castigat pentru ca am fost acolo trup si suflet si pentru ca motivatia a fost peste limitele  cu care incep in mod normal un concurs (e vorba de  Tara Guglanilor si Maraton7500) nu a fost cazul aici.
Nu m-am decis sa merg la   Salzkammergut pentru ca nu am simtit nevoia sa o fac asa ca ma simt obligata sa merg la Corvin ca si la "munca", e concursul DHS asa ca nu pot lipsi chiar si numai din obligatie fata de sponsor.
Dar  cu o seara inainte ma bucur  ca de obicei de echipa noastra DHS Tibiscus Team, o echipa care ma binedispune de fiecare data si cu care imi face o mare placere sa ma intalnesc la fiecare concurs.

Nu m-am pregatit cu nimic pentru concursul asta asa ca dimineata ma gaseste cu un singur iaurt pe post de mic dejun (in locul clasicelor paste pentru "carbo-loading') pe care il completez cu un gel si un snickers. Hai ca n-o fi asa rau, sunt 60 km si eu pot duce mult mai mult...asa ca nu ma agit din cauza asta.


Startul ma streseaza ca de obicei, nu reusesc nicicum sa ma obisnuiesc cu inghesuiala si nici cu asteptarea numaratorii inverse. Dar cum oricum incepe chiar daca am sau daca n-am eu chef pai atunci sa fie START!
Surpriza organizatorilor e ca vom incepe cu traversare fostului combinat mamut care in curand va fi demolat. Asta asa, ca o aducere aminte a ceea ce a fost candva. Nu iau in seama si ma gandesc ca mi-e totuna cum si pe unde incepe. Iaca nu! Ma razgandesc destul de repede cand imi dau seama ca am ajuns intr-un nor imens de praf prin care nu vezi nimic si nu mai stii nici pe unde pedalezi, nici daca o sa dai in concurentii din fata sau cei din spate o sa dea in tine. Regret lipsa ochelarilor de soare pe care nu ii port la MTB din cauza ca nu-mi plac cand incep sa transpir. Am praf si in ochi si in plamani si ma intreb cat dracu tine chestia asta.  Dar calvarul nu tine mult si incepe o urcare usoara unde incep sa respir si eu cum trebuie oxigen si nu praf.
Fiecare concurs, fie ca esti sau nu motivat sa lupti ca sa iti realizezi scopul, are totusi unul. La mine primul scop e sa fug de colega mea Ramona. Al doilea ar fi ca fugind de Ramona sa o prindem pe Anda de la Geiger Sibiu. Intre timp o remarc si pe Patricia la start deci uite asa apar o multime de motive sa lupt. Si cum pofta vine mancand "m-a prins" febra concursului.
Anda Curuta - Geiger Sibiu - cea mai redutabila adversara de azi.
Pe prima bucata merg cu Anda, mai eu in fata mai ea si imi zic "hai ca nu-i rau deloc ". Ma proptesc o vreme in roata Andei si imi propun sa nu o scap din ochi. Merge treaba si ma gandesc ca oricum e mai rau de ea, ca postul de iepure e mai rau decat cel de urmaritor. Din spate poti analiza mult mai bine cum sta situatia  daca iepurele poate mai mult sau trage cat poate iar ritmul e mai usor de pastrat.
Anda mi-e tare simpatica (de fapt toate fetele de la echipa Geiger imi sunt simpatice ) iar dorinta de a fi mai buna este pentru ca am foarte mult repect pentru ea. Concurenta nu e chestia aia rea, urata in care vrei sa-ti subminezi adversarul. Concurenta e cea care duce la progres si o sa ma laud ca am batut pe x sau pe y numai atunci cand consider ca am reusit o performanta. Restul cazurilor sunt doar locuri pe podium.

La start cu Andreea Zeicu - cea mai vesela membra a echipei Geiger Sibiu si castigatoarea cursei de Hobby. 


Gratie probabil miilor de kilometri pe care i-am facut cu cursiera, pe plat si fals plat stau mai bine ca Anda  asa ca inainte de primul CP "schimb trena" si  o iau in fata.
Na! aici intrevine o chestie psihologica, eu i-as zice adrenalina/extazul primului loc.  Exista o alta motivatie cand esti primul, un fel de surescitare a faptului ca esti cel mai bun. Asta te tine in priza pentru ca fiind in fata nu stii niciodata daca ai lasat ritmul sau nu, daca ai avans sau l-ai pierdut. Mai nou ma bazez pe motto-ul lui Maus: "Nu te uita inapoi, cineva ti-o poate lua inainte". Asa ca nu uit niciodata in spate. Cat pot duc, cand nu mai pot nu mai duc! E simplu: nu exista minuni in sport...in general cam cat te-ai antrenat atat faci (exceptiile sunt putine si nu o sa le comentez aici si nici nu vorbesc de probleme tehnice sau accidente care sunt altceva).
Ma "agat" de baietii de pe traseu si asa incerc sa nu fiu sub ritmul "plutonului". Imi iau tot felul de iepuri si imi pun tot felul de tinte: "baiatul galben s-a departat: hai Elena tine cadenta!",  "am trecut de baiatul rosu, hai nu lasa ritmul", "o bucata de push bike? Hai mai repede ca esti maratonista!",etc. Ma distrez de cei care se ridica in picioare la inceputul unei urcari de 5 km si-mi spun ca unde nu-i cap vai de picioare. Pe majoritatea de genul asta ii gasesc de obicei rupti 2 km mai sus plangandu-se de crampe..... Incerc sa nu ma demotivez cand din spate trece ca acceleratul cate un baiat care a facut o pana intre timp si incearca sa recupereze. Si uite asa trece urcare cu urcare.
[OT] Dedicatie pentru Doctoru' care va intelege mesajul :)(sus: Pantani la 10%, jos: doctorul la 150%)

Despre coborari sa va zic? Pai nu va zic multe. Am zile in care imi place la nebunie sa cobor, zile in care mintea mea e acolo si fiecare neuron lupta alaturi de mine, in care adrenalina ajunge pana in varful picioarelor si fiecare derapaj imi provoaca un fel de extaz sinucigas. Azi nu e nici pe departe o zi din aia! Am reusit sa-mi convin picioarele sa faca un concurs bun dar nicicum nu am reusit sa-mi aduc si mintea aici. Stiu ca nu-s cu totul aici si asta ma face sa ma simt nesigura la fiecare coborare. O iau catinel, injur in gand cand vad cum trec baietii de mine dar daca nu e ziua aia asta e, nu vreau sa-mi rup gatul din prostie. Las' ca maresc cadenta si schimb un pinion pe plat si recuperez....

Asa ca dupa o serie de urcari bune, coborari proaste, foarte putin push-bike si un tunel mult mai lung decat as fi vrut prin care  alerg pe langa bicicleta intr-o bezna totala  (am fost zgarcita si nu am vrut sa dau 60 RON pe un bec crezand ca ma descurc cu lumina de la celular care s-a dovedit a fi zero)  trec de linie de finish cu un timp de 4:05.
Sunt prima, sunt multumita de mine si sunt fericita ca am  fost azi, aici la DHS Corvin. Ma bucur cand imi aud numele in difuzoare si primesc cu placere felicitarile celor din jur.
Sunt multumita ca am intrecut-o "la mustata" pe Anda care vine cu 2 minute mai tarziu si sunt mandra de Ramo care vine a treia dupa ce s-a luptat serios cu Patricia (bravo fata!). Sunt multumita de locul 29 la general din 163 de concurenti .Sunt mandra de echipa noastra care a reusit  din nou locul I la echipe cu podiumuri pe care nu le enumar pentru ca-s prea multe si daca sunteti curiosi le veti vedea pe site-ul competiei.
Si in general sunt fericita dar asta e o alta poveste. :)

Ati putea invata de aici cum sa va motivati cand nu aveti motivatie, cum sa pedalati la deal sau la vale dar eu cred ca cel mai de invatat lucru (sau cea ceea ce am invatat eu de aici) e ca chiar si atunci cand ti se pare ca nu ai chef de ceva  incearca totusi pentru ca nu stii niciodata ce satisfactie iti va aduce. Multumirile vin de multe ori atunci cand te astepti cel mai putin.

Nota1: Multa lume ma intreba cat ma antrenez  si cand mai am timp. Si asa imi aduc minte de o reclama la nu-mai-stiu-ce pe care am vazut-o prin Bucuresti si care suna cam asa:
"Timpul este suficient pentru cei care stiu sa-l foloseasca"
Pentru cei care cred ca facem doar sport toata ziua, nu e adevarat. Avem o munca de inginer-soarece-de-birou (munca fara de care nu am avea finantele care sa ne sustina pasiunile) de la ora 9 la ora 18  in medie iar antrenamentele mele le contorizez cu GARMINConect-ul si de la inceputul anului 2011 au adunat:    
102:56:56 h:m:s de alergare   = 726,33 km
162:49:30 h:m:s de bicicleta  = 3.147,16 km
  40:15:14 h:m:s de inot          = 74,80 km, 
plus multe ture de trekking sau ski (alpin sau de tura) necontorizare cu Garmin-ul si neconsiderate antrenamente. 
Gatesc (in unele perioade mult, in altele deloc in functie de cum am chef), fac curat, ies in oras din cand in cand , citesc beletristica aproape in fiecare seara si fac cam tot ce fac si restul oamenilor.
Asa ca data viitoare cand vi se pare ca nu aveti timp, cititi maxima de mai sus si mai ganditi-va inca o data: oare asa sa fie?


Nota2:   Eu sunt ignoranta de felul meu in multe domenii, nu ma uit la televizor decat la Discovery&Co, nu ma uit la filme decat in cazuri exceptionale si habar nu am de stirile locale sau mondiale. Printre altele ascult muzica tot timpul: ascult acasa, ascult la lucru (mult mai tare decat ar vrea colegii de birou :)), ascult in masina, nu ma pot antrena fara muzica si muzica imi e un foarte bun prieten  in majoritatea curselor pe care le fac (pentru cei ingrijorati: opresc tot timpul mp3-ul pe coborari :)). De ce va spun asta? Pentru ca dupa ce am ajuns acasa de la Corvin am vazut o poza pe site si mi-am dat seama ca am avut onoarea sa povestesc o vreme cu Tavi de la Cargo....nu l-am recunoscut pentru ca eu nu ma uit la muzica ci o ascult. Asa ca chiar daca e mai tarziu as vrea sa spun doar  "Respect Tavi!",  ascult muzica voastra cu placere iar cateva piese chiar cu pasiune :). Inca o data "Respect" si sper sa va tot vedem la maratoane.  La schimb promit sa merg la urmatorul concert al vostru din Timisoara. :)

6 comentarii:

Anonim spunea...

Felicitari pentru concursul bun pe care l-ai facut.

Dar mai mult de asta felicitari pentru blogul pe care l-ai scris. Deja Alex are concurenta serioasa si la acest capitol :))

Imi dau seama ca sunteti oameni normali si pasiunea va indeamna sa faceti lucruri pe care alti oameni le considera "anormale", gen astia de stau la televizor toata ziua cu telecomnada legata de manuta.

Ma bucur ca fac parte si eu din categoria celor "anormali" deocamdata putin, dar se pare ca sunt pe crestere :)

Multa sanatate si spor la toate lucrurile pe care le faceti :)

Vali Zanfir

Anonim spunea...

cica nu esti un blogger bun :))
bine fata !

Razvan spunea...

Felicitari si din partea mea!

Si eu urmaresc incursiunile voastre si ,datorita lui Florin Ocolisan ( e cumnatul meu :-)) dar mai apoi si datorita voua, am inceput cu maratoanele: Hercules, Tarcu, Corvin...se pregateste Garana...

Mi-ar place Iron Man dar cred ca mai am de tras...

Numai bine si bafta in continuare!

Alin spunea...

SuperElena!
Sa mai scrii, ca ai mult optimism in cuvinte si face bine la cititori!

Anonim spunea...

Felicitati!
Inspiratie pentru mine:)

Tibi spunea...

Felicitari Elena!!!

Am primit o "lectie" pe care nu o voi uita prea curand la, PCBM .
Citind acest articol ,am realizat ce-i deosebeste pe Invingatori de cei invinsi .

Multumesc.