Data: 21.06.13-24.06.13
Participanti: Elena, Alex
Locatie: Oradea, Baisoara
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/
Ironman e proba suprema in sport dupa parerea mea. Orice altceva paleste in umbra lui. Si ce e mai putin si ce e mai mult.
Este vorba despre 3.8km de inot, 180km de bicicleta si 42.2km de alergat. Este, poate, cel mai complet sport.
Este cumva neavenit sa compari sporturile si sa le esalonezi. Dar nu ai cum sa treci de aceasta pornire instinctiva atunci cand ii vezi la munca pe acesti sportivi.
Dar toate cifrele, distantele, timpii palesc atunci cand te uiti in ochii acestor oameni. Acolo este ceva special. E greu de inteles daca nu stai alaturi de ei si nu ii vezi in actiune.
Initial ai zice ca e cea mai goala privire pe care o poate avea o fiinta. E un nimic absolut acolo. Un vid, un pustiu la fel de mare ca cel mai arid desert. Sunt undeva la km 20-30 la tura de alergare. Fiecare celula din organism urla sa te opresti. E dincolo de orice ratiune sa continui. Si totusi ei alearga mai departe.
De ce?
Fiecare are motivul lui. Unul a facut un pariu. Altul vrea sa se laude ca a reusit. Pentru altul primeaza mandria de a fi un IronMan. Alcineva si-a gasit refularea aici.
Dar nu asta conteaza. Este ceva ce ii uneste pe toti: Vointa. Determinarea.
Si acest lucru este poate aspectul cel mai important pe care il transmite un asemenea concurs: daca vrei cu adevarat poti.
Ironman-ul de Oradea este special. Este singurul concurs de acest gen din Romania. In plus, Romania nu are traditie la asa ceva. Oamenii care se inscriu acolo (marea majoritate) nu au o experienta prealabila. Au auzit povesti, au vazut filmulete pe net, s-au entuziasmat si vor sa incerce si ei.
In acest context, performanta lor este cu atat mai remarcabila. Am vazut acolo tot felul de oameni - poate ca echipamentul multora ar fi starnit cel putin zambete la un concurs titrat de afara. Si totusi au terminat.
Au terminat manati de acea vointa pe care sincer nu am vazut-o nici unde altundeva. La nici un maraton montan, la nici un concurs de bicicleta.
Motivul e poate simplu: la cele mai sus enumerate mai ai puterea sa te enervezi, sa te infurii, sa strigi, sa blestemi.
Greul la un Ironman, incepe undeva dupa 8-9 ore. Atunci cand ai in fata maratonul. Pe care trebuie sa il alergi dupa ce ai inotat 4km si ai biciclit inca 180km.
Ironmanii nu mai au sentimente. Ei nu mai urasc, nu mai sunt inversunati, nu se mai entuziasmeaza. Ei pur si simplu sunt complet goi, dar manati de acea vointa incredibila care ii duce in final la linia de sosire.
Si de aceea acest concurs este asa de special. Te reduce la baza ca om. Acolo unde educatia, stapanirea de sine, regulile, antrenamentul, disciplina nu mai exista. Acolo unde ramai tu fata in fata cu tine fara nici o alta spoiala. Acolo unde exista doar vointa si determinarea.
Mi-ar fi placut ca acest blog sa fie despre mine. Despre cum am urcat alaturi de echipa pe locul 1. Cum am privit lumea de pe prima pozitie a podiumului.
Dar ar fi o nesimtire. Povestea aceasta este a lor, a celor care au participat la individual la acest concurs.
Am stat cateva ore alaturi de ei in parcul Bratianu, i-am aplaudat, i-am incurajat, am suferit alaturi de fiecare din ei. Si acolo am invatat, la fel ca in urma cu doi ani, mult mai mult decat din faptul ca am iesit pe locul 1.
Din forta si vointa lor m-am alimentat. Nimic, absolut nimic nu e imposibil. Ei au demonstrat asta.
Sincere felicitari. Si multumesc :)
------------------------------------------------------------
Cum am precizat mai sus, in spatele acestui eveniment sta o echipa intreaga condusa de Istvan. Concursul este organizat la superlativ din toate punctele de vedere. Intra in cercul foarte select al celor cateva concursuri din Romania organizate exemplar.
Istvan e un Ironman (unul chiar foarte bun). De fapt e un sportiv de anduranta exceptional. Si a organizat concursul din prisma aceasta. Si are alaturi o echipa de voluntari deja rulati la multe concursuri in zona.
Nu e reclama gratuita (desi Istvan e un foarte bun prieten). Concursurile organziate de el si de echipa lui ridica serios stacheta pentru competitiile din Romania. Sunt foarte multe de invatat din modul de pregatire a acestui concurs, din coordonarea voluntarilor si din atentia la detalii.
Foarte rar critic concursurile - deocamdata in Romania este important sa existe o baza de selectie. De obicei le laud. Din nou, nu se cade sa faci comparatii - dar IronMan Oradea, prin profesionalismul organizarii se detaseaza (alaturi de inca vreo 3 competitii) in pesiajul autohton.
Istvan, pentru a mia oara - jos palaria tie si intregii tale echipe.
------------------------------------------------------------
Nu ma pot abtine :)
Oradea nu era in plan. Almajan mi-a zis ca echipa de anul trecut s-a destramat. In 2 zile am incropit o alta echipa: Vali Maier la inot, Catalin Miclaus la alergat si eu la bicicleta.
E de prisos sa spun ca putinele mele rezultate le-am obtinut in echipa (carcotasii ar zice ca pe spatele Elenei). Imi place sa "joc" in echipa, imi place sa coordonez echipa. In echipa tot timpul dau randament mult mai bun decat la individual.
Desi pare un truism, la un concurs pe echipe cel mai important lucru e sa stii sa iti construiesti echipa...
Echipa noastra e buna. De departe eu sunt veriga slaba. Vali (desi nu recunoaste) inoata excelent, iar Catalin e unul din alergatorii de plat fruntasi din tara.
Pentru mine e o provocare. Nu sa fac cei 180km. Fara modestie, distanta respectiva o fac si dupa o noapte de chef, fara prea mult efort. Dar trebuie sa o fac bine. Si asta e cu totul alta poveste.
Nu pot sa imi bat joc de coechipieri. Niciodata n-am facut-o. Niciodata nu o s-o fac. Asta am invatat de la Istvan, Captain si Elena cu multi ani in urma. Alaturi de ei am invatat ce inseamna camaraderia si pentru mine a insemnat enorm de mult.
Asa ca am fost foarte stresat inaintea acestui concurs. Matematic, coechipierii mei nu pot castiga cat pot eu sa pierd. Proba de bicicleta este cea mai lunga si acolo se poate pierde sau castiga cel mai mult. Deci trebuie sa limitez daunele cat mai mult posibil.
Vineri seara suntem cu mic cu mare (Ana e cu noi, Vero, Arthur si Silvia si ei) in Paleu pentru inscriere si sedinta tehnica.
De la an la an tot mai multi concurenti se inscriu la aceasta competitie. Fabrica naste tot mai multi oameni de fier.
Am nimerit o cazare boiereasca de data aceasta - undeva langa parcul Bratianu. Am trasat si o strategie pentru cursa de a doua zi: Elena va asigura asistenta tehnica pe traseu.
Dimineata ne trezim devreme - vom merge impreuna cu Vali sa il sustinem la inot.
Ajungem in ultimul moment la locul de start. Vali pleaca sa incerce apa, noi ramanem sus pe dig la incurajari.
Balta de la Paleu e fierbinte in dimineata aceasta- 28 de grade, asa ca este exclusa folosirea neoprenului.
Start! De pe margine e greu sa distingi ceva in multimea de inotatori. La prima inroarcere il reperam pe Vali - e al patrulea din toti participanti. Excelent!
Turele se scurg incet (pentru mine). Stau pe margine cu Ana si pe masura ce timpul trece simt cum apar si emotiile.
Vali face matematic tura dupa tura mentinandu-se in aceeasi pozitie fruntasa. Nu ma gandesc cate secole mi-ar lua mie sa inot distanta asta. Acuma nu ma gandesc la nimic. Absolut nimic.
Primul iese din apa Nasalean - componentul echipei concurente CTT - adversarii nostri directi. A inotat singur, in alta lume, fara vreo legatura cu ceilalti sportivi.
Urmeaza 10 minute agonizante. Timpul a parut ca se opreste in loc. Iese si a doua echipa din apa si imediat dupa aceea Vali.
Vali la final avea sa scoata al 3-lea timp la general la proba de inot.
Pentru el concursul s-a incheiat. Si-a indeplinit perfect misiunea. Schimbam repede chip-ul si incep sa alerg pe langa bicicleta pri zona de tranzitie.
Elena e acolo impreuna cu Ana si fac poze. Ma incurajeaza. Face cat o mie de Activatoare.
Depasesc locul 2 la echipe si ma indrept catre drumul principal. Urmeaza o succesiune de 7 ture cu diferenta de nivel semnificativa. Distanta: 180km.
Jocul a inceput.
Afara e aproape canicula. Inca de dimineata transpiram copios. Stiu ca aici nu mai merge cu bravuri - voi fi cuminte si voi icnerca sa fac totul ca la carte.
La fiecare tura schimbam bidonul - Elena ma astepta pe traseu si se ocupa de treaba aceasta. Am consumat undeva intre 8 si 9 litrii de lichid (pe langa bidoanele cu izotonic, mai luam din mers si apa din punctele de revitalizare). De asemenea la fiecare tura am avut grija sa mananc. Nici prea mult, nici prea putin.
Timp de 180km prietenii mei de nadejde a fost "parametrii". Am pe bord prins cu PowerTape Garmin-ul. Un singur lucru conteaza din sumedenia de cifre in aceasta cursa: cadenta. Nu ma intereseaza timpul, km parcursi. Poate parea ciudat, dar nu ma intereseaza nici viteza.
Nu am apucat sa strang multe ture lungi pentru acest concurs (de fapt nu am nici o tura mai lunga de 100km facuta de peste un an. Absolut nici una. Multe ture de 90 facute la antrenamente, dar nimic peste).
In conditiile acestea strategia mea este sa fiu in stare sa rulez constant pe toata durata cursei. Nu sa trag la inceput si sa pierd dupa aceea fiindca sunt obosit.
De aceea cadenta era vitala. Am stabilit (nu chiar arbitrar) pragul de 80. Sub 80rpm nu cobor. Asta a insemnat de multe ori ca pe catarari ma taram cu un agonizant 16km/h. Dar sub nici o forma nu vroiam sa scad cadenta.
S-a dovedit o tactica excelenta. La final am terminat cu picioarele odihnite (poate un pic prea odihnite). De asemenea analiza parametrilor a aratat ca am mers aproape constant intreaga cursa.
Am revenit (dupa foarte mult timp) la MP3 si la muzica din urechi. A fost cuminte si a functionat de data aceasta.
Alta idee geniala pe care am avut-ö a fost... sa nu schimb absolut nimic.
M-am apucat sa analizez pozitia mea pe bicicleta si nu e chiar corecta. Dar cu asta sunt obisnuit de ani de zile. Ar fi o greseala colosala sa schimb ceva la pozitie exact inaintea cursei - am timp sa fac asta intregul sezon care urmeaza.
Am vrut sa schimb de exemplu playlist-ul. M-am razgandit: il stiu pe dinafara, dar daca a functionat de atatea ori, de ce sa il schimb acuma? (Am adaugat totusi 2 albume cu System of a Down - care in anumite momente pe catarari au fost viteza in plus de care era nevoie).
Cu aero bars nu m-am antrenat deloc anul acesta si am ezitat initial sa le iau. Sunt totusi vitale pentru conservarea energiei asa ca le-am montat pe bicicleta. Am avut noroc si nu m-au incurcat, dimpotriva. Pentru anul viitor o sa ma antrenez exclusiv cu ele.
A fost aceeasi cursa fara istoric ca toate celelalte din 2013. Nu mi s-a stricat bicicleta, nu mi-au picat meteoriti in cap, nu m-am ratacit, nu...nimic. Si nu ma plang deloc ca a fost asa.
Primele 2 ture am fost destul de singur in cursa. In fata era doar Andrea de la CTT. Rand pe rand soseaua a inceput sa se aglomereze pe masura ce apareau si ceilalti concurent, inclusiv de la Half IronMan.
Traseul fiind in circuit puteam sa evaluze de fiecare data cum mergeam fata de concurenta. Pe prima tura (jumatate de tura) aveam deja un handicap de 5-6 minute. Poate ca totusi ar trebui sa ma obisnuiesc sa ma incalzesc si eu inaintea curselor... Dar mi-e asa de lene...
Tura a doua am mai pierdut cateva minute. Turele 3,4 5 si 6 am castigat. Foarte putin, dar am mers bine.
Lipsa oricarei curse lungi si-a spus cuvantul in tura a 7-a. Dupa ce am intors ultima data sub incurajarile Elenei, a mai urmat o catarare. Aici am avut din plin suportul colegului meu Dani care m-a insotit la deal. Si care mi-a facut rost in cursa de 2 sticle de Cola.
Cola aia a fost in tura a 5-a si a 6-a echivalentul No2 de la masini. In ultima tura in schimb cand am vazut-o mi-a venit apropae instantaneu sa vomit...
Ultima urcare a fost grea, eram deja obosit. Aici am pierdut multe minute, multe prea multe. Peste 3.
Din nou, ca de fiecare data, nu sunt in stare sa ma concentrez pentru finalul de cursa asa ca ultimii 2 km i-am pedalat nejustificat de relaxat fara a ma putea concentra si a intelege ca inca nu am terminat. De asta mi-e cel mai ciuda.
Dupa 5.47 ore de pedalat intru in parcul Bratianu si schimb stafeta cu Catalin.
Cata are de recuperat peste 20 de minute.
Dupa ce am zacut vreo jumatate de ora la umbra in parc, am revenit pe traseul de alergare din parc ca sa il sustin si sa-l incurajez. Asa se face in echipa.
Catalin a alergat alt concurs decat restul. La fiecare tura de parc ii dadeam apa sau ii turnam pe spate sa se racoreasca. Cu acealsi zambet tipic impietrit pe fata - nu stii niciodata daca se chinuie sau nu - Cata la mijlocul concursului redusese ecartul asa de mult incat era doar o chestiune de timp pana cand va aduce echipa noastra pe primul loc.
A alergat maratonul in 3.01 in conditii de canicula. Nu se poate compara cu timpii de la individual, baietii aceia au facut intregul concurs. Dar totusi...are cu 20 de minute mai putin decat urmatorul timp.
Nu mai sunt multe de spus. Cata a castigat cursa pentru noi. Asta e cert. Multumirile si felicitarile sunt de prisos.
Dar n-a fost singur acolo: Vali a iesit excelent din apa. Eu am scos al 4-lea timp la general la bicicleta. Chiar daca poate nu pare, a fost o munca de echipa.
Echipa Happy Three Friends a terminat cursa pe locul 1 cu timpul cumulat de 9.59 ore (minutul ala magic).
Dupa finish am ramas in parc sa ii sustin pe ceilalti participanti la Half sau Full.
Am stat pana tarziu in noapte alaturi de ei. L-am vazut pe Bogdan terminand cursa, am si alergat alaturi de el.
Am vazut oameni de mult la capatul puterilor fizice care continuau catre linia de finish. Pe masurta ce treceau orele Parcul Bratianu semana din ce in ce mai mult cu un spital de campanie din timpul razboiului.
De ce ai admira pe cineva care se chinuie? De ce te-ar impresiona cineva care trage de el pana dincolo de limitele normalului? De ce ai face pana la urma asa ceva?
Nu e vorba aici pur de aspectul sportiv. Asa cum ziceam si mai sus, ceea ce este de admirat si de apreciat la acesti oameni este vointa si determinarea.
Pot sa fac pariu cu oricine (si sa castig) ca orice IronMan ar castiga oricand concursul de stat in cur pe canapea, mancat shawrme viteza, belit ochii in televizor si curs bale, alergat prin Mall sau frecat menta.
De ce? Pentru ca ei fac cu pasiune ceea ce fac. Si nu renunta niciodata. Absolut niciodata.
Si asta e cea mai importanta lectie pe care o putem invata de la ei.
---------------------------------------------------------------------------
Duminica dupa premiere am plecat spre Muntele Baisorii. Acolo s-a tinut a 3-a editie a Maratonului Apuseni.
Si acest concurs are ceva in comun cu Ironman-ul de la Oradea - pasiunea pusa de organziatori in realizarea acestui eveniment. E un concurs facut cu suflet si asta se vede.
Aporpo, unul din organizatorii principali, Bodea Voichita, termina cu o seara inainte Half IronMan-ul la Oradea, dupa care a fugit la Baisoara pentru a se ocupa de ultimele detalii.
Felicitari organizatorilor si participantilor (da ma Balane, si tie).
Inca nu mi-a venit pofta de alergat. Deloc. Am in schimb chef de 7500, am chef de UTF. Si mai ales am un chef nebun sa pedalez. Sa car bicicleta in spate. Sa ma umplu de noroi. Si iar sa pedalez.
------------------------------------------------------------------------------
Nu stiu ce imi rezerva anul viitor. Dar daca sunt sanatos, la Oradea o sa fiu cu siguranta participant la Half. Si cine stie pana atunci...poate nu doar atat.
Participanti: Elena, Alex
Locatie: Oradea, Baisoara
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/
Dupa un an de pauza m-am intors la Oradea. Oradea e locul unde se "cresc" Ironmanii de Romania. E o pepiniera - singura de acest gen din Romania, care sub indrumarea echipei de "educatori" coordonata de Istvan Szokolsky, creste an de an oameni de fier.
Ironman e proba suprema in sport dupa parerea mea. Orice altceva paleste in umbra lui. Si ce e mai putin si ce e mai mult.
Este vorba despre 3.8km de inot, 180km de bicicleta si 42.2km de alergat. Este, poate, cel mai complet sport.
Este cumva neavenit sa compari sporturile si sa le esalonezi. Dar nu ai cum sa treci de aceasta pornire instinctiva atunci cand ii vezi la munca pe acesti sportivi.
Dar toate cifrele, distantele, timpii palesc atunci cand te uiti in ochii acestor oameni. Acolo este ceva special. E greu de inteles daca nu stai alaturi de ei si nu ii vezi in actiune.
Initial ai zice ca e cea mai goala privire pe care o poate avea o fiinta. E un nimic absolut acolo. Un vid, un pustiu la fel de mare ca cel mai arid desert. Sunt undeva la km 20-30 la tura de alergare. Fiecare celula din organism urla sa te opresti. E dincolo de orice ratiune sa continui. Si totusi ei alearga mai departe.
De ce?
Fiecare are motivul lui. Unul a facut un pariu. Altul vrea sa se laude ca a reusit. Pentru altul primeaza mandria de a fi un IronMan. Alcineva si-a gasit refularea aici.
Dar nu asta conteaza. Este ceva ce ii uneste pe toti: Vointa. Determinarea.
Si acest lucru este poate aspectul cel mai important pe care il transmite un asemenea concurs: daca vrei cu adevarat poti.
Ironman-ul de Oradea este special. Este singurul concurs de acest gen din Romania. In plus, Romania nu are traditie la asa ceva. Oamenii care se inscriu acolo (marea majoritate) nu au o experienta prealabila. Au auzit povesti, au vazut filmulete pe net, s-au entuziasmat si vor sa incerce si ei.
In acest context, performanta lor este cu atat mai remarcabila. Am vazut acolo tot felul de oameni - poate ca echipamentul multora ar fi starnit cel putin zambete la un concurs titrat de afara. Si totusi au terminat.
Au terminat manati de acea vointa pe care sincer nu am vazut-o nici unde altundeva. La nici un maraton montan, la nici un concurs de bicicleta.
Motivul e poate simplu: la cele mai sus enumerate mai ai puterea sa te enervezi, sa te infurii, sa strigi, sa blestemi.
Greul la un Ironman, incepe undeva dupa 8-9 ore. Atunci cand ai in fata maratonul. Pe care trebuie sa il alergi dupa ce ai inotat 4km si ai biciclit inca 180km.
Ironmanii nu mai au sentimente. Ei nu mai urasc, nu mai sunt inversunati, nu se mai entuziasmeaza. Ei pur si simplu sunt complet goi, dar manati de acea vointa incredibila care ii duce in final la linia de sosire.
Si de aceea acest concurs este asa de special. Te reduce la baza ca om. Acolo unde educatia, stapanirea de sine, regulile, antrenamentul, disciplina nu mai exista. Acolo unde ramai tu fata in fata cu tine fara nici o alta spoiala. Acolo unde exista doar vointa si determinarea.
Mi-ar fi placut ca acest blog sa fie despre mine. Despre cum am urcat alaturi de echipa pe locul 1. Cum am privit lumea de pe prima pozitie a podiumului.
Dar ar fi o nesimtire. Povestea aceasta este a lor, a celor care au participat la individual la acest concurs.
Am stat cateva ore alaturi de ei in parcul Bratianu, i-am aplaudat, i-am incurajat, am suferit alaturi de fiecare din ei. Si acolo am invatat, la fel ca in urma cu doi ani, mult mai mult decat din faptul ca am iesit pe locul 1.
Din forta si vointa lor m-am alimentat. Nimic, absolut nimic nu e imposibil. Ei au demonstrat asta.
Sincere felicitari. Si multumesc :)
------------------------------------------------------------
Cum am precizat mai sus, in spatele acestui eveniment sta o echipa intreaga condusa de Istvan. Concursul este organizat la superlativ din toate punctele de vedere. Intra in cercul foarte select al celor cateva concursuri din Romania organizate exemplar.
Istvan e un Ironman (unul chiar foarte bun). De fapt e un sportiv de anduranta exceptional. Si a organizat concursul din prisma aceasta. Si are alaturi o echipa de voluntari deja rulati la multe concursuri in zona.
Nu e reclama gratuita (desi Istvan e un foarte bun prieten). Concursurile organziate de el si de echipa lui ridica serios stacheta pentru competitiile din Romania. Sunt foarte multe de invatat din modul de pregatire a acestui concurs, din coordonarea voluntarilor si din atentia la detalii.
Foarte rar critic concursurile - deocamdata in Romania este important sa existe o baza de selectie. De obicei le laud. Din nou, nu se cade sa faci comparatii - dar IronMan Oradea, prin profesionalismul organizarii se detaseaza (alaturi de inca vreo 3 competitii) in pesiajul autohton.
Istvan, pentru a mia oara - jos palaria tie si intregii tale echipe.
------------------------------------------------------------
Nu ma pot abtine :)
Oradea nu era in plan. Almajan mi-a zis ca echipa de anul trecut s-a destramat. In 2 zile am incropit o alta echipa: Vali Maier la inot, Catalin Miclaus la alergat si eu la bicicleta.
E de prisos sa spun ca putinele mele rezultate le-am obtinut in echipa (carcotasii ar zice ca pe spatele Elenei). Imi place sa "joc" in echipa, imi place sa coordonez echipa. In echipa tot timpul dau randament mult mai bun decat la individual.
Desi pare un truism, la un concurs pe echipe cel mai important lucru e sa stii sa iti construiesti echipa...
Echipa noastra e buna. De departe eu sunt veriga slaba. Vali (desi nu recunoaste) inoata excelent, iar Catalin e unul din alergatorii de plat fruntasi din tara.
Pentru mine e o provocare. Nu sa fac cei 180km. Fara modestie, distanta respectiva o fac si dupa o noapte de chef, fara prea mult efort. Dar trebuie sa o fac bine. Si asta e cu totul alta poveste.
Nu pot sa imi bat joc de coechipieri. Niciodata n-am facut-o. Niciodata nu o s-o fac. Asta am invatat de la Istvan, Captain si Elena cu multi ani in urma. Alaturi de ei am invatat ce inseamna camaraderia si pentru mine a insemnat enorm de mult.
Asa ca am fost foarte stresat inaintea acestui concurs. Matematic, coechipierii mei nu pot castiga cat pot eu sa pierd. Proba de bicicleta este cea mai lunga si acolo se poate pierde sau castiga cel mai mult. Deci trebuie sa limitez daunele cat mai mult posibil.
Vineri seara suntem cu mic cu mare (Ana e cu noi, Vero, Arthur si Silvia si ei) in Paleu pentru inscriere si sedinta tehnica.
De la an la an tot mai multi concurenti se inscriu la aceasta competitie. Fabrica naste tot mai multi oameni de fier.
Am nimerit o cazare boiereasca de data aceasta - undeva langa parcul Bratianu. Am trasat si o strategie pentru cursa de a doua zi: Elena va asigura asistenta tehnica pe traseu.
"Pfuiii!!! Ce de biciclete tati! Unde e a ta?"
Dimineata ne trezim devreme - vom merge impreuna cu Vali sa il sustinem la inot.
Ajungem in ultimul moment la locul de start. Vali pleaca sa incerce apa, noi ramanem sus pe dig la incurajari.
Balta de la Paleu e fierbinte in dimineata aceasta- 28 de grade, asa ca este exclusa folosirea neoprenului.
Start! De pe margine e greu sa distingi ceva in multimea de inotatori. La prima inroarcere il reperam pe Vali - e al patrulea din toti participanti. Excelent!
Vali face matematic tura dupa tura mentinandu-se in aceeasi pozitie fruntasa. Nu ma gandesc cate secole mi-ar lua mie sa inot distanta asta. Acuma nu ma gandesc la nimic. Absolut nimic.
Primul iese din apa Nasalean - componentul echipei concurente CTT - adversarii nostri directi. A inotat singur, in alta lume, fara vreo legatura cu ceilalti sportivi.
Urmeaza 10 minute agonizante. Timpul a parut ca se opreste in loc. Iese si a doua echipa din apa si imediat dupa aceea Vali.
Vali la final avea sa scoata al 3-lea timp la general la proba de inot.
Pentru el concursul s-a incheiat. Si-a indeplinit perfect misiunea. Schimbam repede chip-ul si incep sa alerg pe langa bicicleta pri zona de tranzitie.
Depasesc locul 2 la echipe si ma indrept catre drumul principal. Urmeaza o succesiune de 7 ture cu diferenta de nivel semnificativa. Distanta: 180km.
Afara e aproape canicula. Inca de dimineata transpiram copios. Stiu ca aici nu mai merge cu bravuri - voi fi cuminte si voi icnerca sa fac totul ca la carte.
La fiecare tura schimbam bidonul - Elena ma astepta pe traseu si se ocupa de treaba aceasta. Am consumat undeva intre 8 si 9 litrii de lichid (pe langa bidoanele cu izotonic, mai luam din mers si apa din punctele de revitalizare). De asemenea la fiecare tura am avut grija sa mananc. Nici prea mult, nici prea putin.
Timp de 180km prietenii mei de nadejde a fost "parametrii". Am pe bord prins cu PowerTape Garmin-ul. Un singur lucru conteaza din sumedenia de cifre in aceasta cursa: cadenta. Nu ma intereseaza timpul, km parcursi. Poate parea ciudat, dar nu ma intereseaza nici viteza.
Nu am apucat sa strang multe ture lungi pentru acest concurs (de fapt nu am nici o tura mai lunga de 100km facuta de peste un an. Absolut nici una. Multe ture de 90 facute la antrenamente, dar nimic peste).
In conditiile acestea strategia mea este sa fiu in stare sa rulez constant pe toata durata cursei. Nu sa trag la inceput si sa pierd dupa aceea fiindca sunt obosit.
De aceea cadenta era vitala. Am stabilit (nu chiar arbitrar) pragul de 80. Sub 80rpm nu cobor. Asta a insemnat de multe ori ca pe catarari ma taram cu un agonizant 16km/h. Dar sub nici o forma nu vroiam sa scad cadenta.
S-a dovedit o tactica excelenta. La final am terminat cu picioarele odihnite (poate un pic prea odihnite). De asemenea analiza parametrilor a aratat ca am mers aproape constant intreaga cursa.
Am revenit (dupa foarte mult timp) la MP3 si la muzica din urechi. A fost cuminte si a functionat de data aceasta.
Alta idee geniala pe care am avut-ö a fost... sa nu schimb absolut nimic.
M-am apucat sa analizez pozitia mea pe bicicleta si nu e chiar corecta. Dar cu asta sunt obisnuit de ani de zile. Ar fi o greseala colosala sa schimb ceva la pozitie exact inaintea cursei - am timp sa fac asta intregul sezon care urmeaza.
Am vrut sa schimb de exemplu playlist-ul. M-am razgandit: il stiu pe dinafara, dar daca a functionat de atatea ori, de ce sa il schimb acuma? (Am adaugat totusi 2 albume cu System of a Down - care in anumite momente pe catarari au fost viteza in plus de care era nevoie).
Cu aero bars nu m-am antrenat deloc anul acesta si am ezitat initial sa le iau. Sunt totusi vitale pentru conservarea energiei asa ca le-am montat pe bicicleta. Am avut noroc si nu m-au incurcat, dimpotriva. Pentru anul viitor o sa ma antrenez exclusiv cu ele.
A fost aceeasi cursa fara istoric ca toate celelalte din 2013. Nu mi s-a stricat bicicleta, nu mi-au picat meteoriti in cap, nu m-am ratacit, nu...nimic. Si nu ma plang deloc ca a fost asa.
Traseul fiind in circuit puteam sa evaluze de fiecare data cum mergeam fata de concurenta. Pe prima tura (jumatate de tura) aveam deja un handicap de 5-6 minute. Poate ca totusi ar trebui sa ma obisnuiesc sa ma incalzesc si eu inaintea curselor... Dar mi-e asa de lene...
Tura a doua am mai pierdut cateva minute. Turele 3,4 5 si 6 am castigat. Foarte putin, dar am mers bine.
Lipsa oricarei curse lungi si-a spus cuvantul in tura a 7-a. Dupa ce am intors ultima data sub incurajarile Elenei, a mai urmat o catarare. Aici am avut din plin suportul colegului meu Dani care m-a insotit la deal. Si care mi-a facut rost in cursa de 2 sticle de Cola.
Cola aia a fost in tura a 5-a si a 6-a echivalentul No2 de la masini. In ultima tura in schimb cand am vazut-o mi-a venit apropae instantaneu sa vomit...
Ultima urcare a fost grea, eram deja obosit. Aici am pierdut multe minute, multe prea multe. Peste 3.
Din nou, ca de fiecare data, nu sunt in stare sa ma concentrez pentru finalul de cursa asa ca ultimii 2 km i-am pedalat nejustificat de relaxat fara a ma putea concentra si a intelege ca inca nu am terminat. De asta mi-e cel mai ciuda.
Dupa 5.47 ore de pedalat intru in parcul Bratianu si schimb stafeta cu Catalin.
Cata are de recuperat peste 20 de minute.
Dupa ce am zacut vreo jumatate de ora la umbra in parc, am revenit pe traseul de alergare din parc ca sa il sustin si sa-l incurajez. Asa se face in echipa.
Catalin a alergat alt concurs decat restul. La fiecare tura de parc ii dadeam apa sau ii turnam pe spate sa se racoreasca. Cu acealsi zambet tipic impietrit pe fata - nu stii niciodata daca se chinuie sau nu - Cata la mijlocul concursului redusese ecartul asa de mult incat era doar o chestiune de timp pana cand va aduce echipa noastra pe primul loc.
A alergat maratonul in 3.01 in conditii de canicula. Nu se poate compara cu timpii de la individual, baietii aceia au facut intregul concurs. Dar totusi...are cu 20 de minute mai putin decat urmatorul timp.
Nu mai sunt multe de spus. Cata a castigat cursa pentru noi. Asta e cert. Multumirile si felicitarile sunt de prisos.
Dar n-a fost singur acolo: Vali a iesit excelent din apa. Eu am scos al 4-lea timp la general la bicicleta. Chiar daca poate nu pare, a fost o munca de echipa.
Echipa Happy Three Friends a terminat cursa pe locul 1 cu timpul cumulat de 9.59 ore (minutul ala magic).
Dupa finish am ramas in parc sa ii sustin pe ceilalti participanti la Half sau Full.
Am stat pana tarziu in noapte alaturi de ei. L-am vazut pe Bogdan terminand cursa, am si alergat alaturi de el.
Am vazut oameni de mult la capatul puterilor fizice care continuau catre linia de finish. Pe masurta ce treceau orele Parcul Bratianu semana din ce in ce mai mult cu un spital de campanie din timpul razboiului.
De ce ai admira pe cineva care se chinuie? De ce te-ar impresiona cineva care trage de el pana dincolo de limitele normalului? De ce ai face pana la urma asa ceva?
Nu e vorba aici pur de aspectul sportiv. Asa cum ziceam si mai sus, ceea ce este de admirat si de apreciat la acesti oameni este vointa si determinarea.
Pot sa fac pariu cu oricine (si sa castig) ca orice IronMan ar castiga oricand concursul de stat in cur pe canapea, mancat shawrme viteza, belit ochii in televizor si curs bale, alergat prin Mall sau frecat menta.
De ce? Pentru ca ei fac cu pasiune ceea ce fac. Si nu renunta niciodata. Absolut niciodata.
Si asta e cea mai importanta lectie pe care o putem invata de la ei.
---------------------------------------------------------------------------
Duminica dupa premiere am plecat spre Muntele Baisorii. Acolo s-a tinut a 3-a editie a Maratonului Apuseni.
Si acest concurs are ceva in comun cu Ironman-ul de la Oradea - pasiunea pusa de organziatori in realizarea acestui eveniment. E un concurs facut cu suflet si asta se vede.
Aporpo, unul din organizatorii principali, Bodea Voichita, termina cu o seara inainte Half IronMan-ul la Oradea, dupa care a fugit la Baisoara pentru a se ocupa de ultimele detalii.
Felicitari organizatorilor si participantilor (da ma Balane, si tie).
Inca nu mi-a venit pofta de alergat. Deloc. Am in schimb chef de 7500, am chef de UTF. Si mai ales am un chef nebun sa pedalez. Sa car bicicleta in spate. Sa ma umplu de noroi. Si iar sa pedalez.
------------------------------------------------------------------------------
Nu stiu ce imi rezerva anul viitor. Dar daca sunt sanatos, la Oradea o sa fiu cu siguranta participant la Half. Si cine stie pana atunci...poate nu doar atat.
Postări
3 comentarii:
Un penel excelent!! Felicitări pentru blog, cursă, curse, familie și pentru tot ce-mi inspiră acest blog!
Indiferent cat de mult ai alerga sau ai bitzicla, sa stii ca esti cel mai mare campion la ... scris pe blog! Felicitari echipei!
Felicitări pentru rezultat şi pentru frumoasa povestire!
Mult succes în continuare!
Trimiteți un comentariu