Data: 03.09.13
Participanti: Alex
Locatie: Retezat
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/
Primul munte in care am fost vreodata a fost Retezat. Cu tatal meu. Acolo m-am reintors de nenumarate ori, la inceput tot cu tata. Apoi cu prietenii din liceu.
Acolo a fost prima tura a mea cu Elena la munte.
Acolo a fost prima mea tura de iarna.
Acolo am catarat primul meu traseu de iarna. Tot acolo, in peretele Bucurei am facut primul meu clasic cu Elena.
Acolo am fost cel mai aproape de a da coltul. De mai multe ori.
Retezatul are un loc special in inima mea. Ca si tatal meu.
Tot acolo se organizeaza un maraton. Editiile precedente au stat sub semnul unei organizari defectuoase cu multe carente. Sunt constient de asta.
Dar inainte de toate e vorba de un maraton in muntele meu de suflet. Si de un traseu uluitor. Nu se compara ca frumusete cu nimic de la noi. Se zice ca frumusetea e in ochiul privitorului. Probabil asa si este. Dar luat in mod absolut traseul din Retezat poate fi catalogat totusi ca cel mai frumos de la noi din tara.
Este totodata si cel mai dificl tehnic. Dificultatea este data de specificul geologic al masivului. Aici natura a aruncat in calea alergatorului o mare interminabila de grohotisuri care necesita o foarte buna pregatire tehnica.
De mic am fost fascinat de bolovanii din Retezat. Inca de copil aveam o placere diabolica sa dansez pe ei. Sa alerg, sa imi gasesc in miimi de secunda locul unde sa pun urmatorul pas.
Nu puteam sa nu merg acolo. Si daca as fi fost singurul inscris din concurs si tot ma duceam.
Unul din multele blog-uri lipsa de anul acesta este tura din luna mai in care am fost sa fac traseul de concurs. Atunci l-am terminat in 8.30 -adevarul e ca multe portiuni erau acoperite inca cu zapada. Tot atunci am realizat ca este un traseu perfect. Pentru cineva care nu a mai fost in Retezat, traseul te poarta prin toate punctele de interes ale masivului. Si probabil daca mergi prima data aici, uiti complet de concurs si ramai uimit de frumusertea muntelui.
La acest maraton am mers impreuna cu tatal meu. Parintilor mei le datorez tot ceea ce sunt. Ei m-au invatat si dragostea de munte. Ei m-au facut OM.
Mai mult decat concursul in sine, cea mai mare bucurie pentru mine a fost sa merg cu tata in muntele de care pe amandoi ne leaga asa de multe.
Sa ascult povestile lui pe masina. Sa stam seara amandoi in fata cortului si sa ne uitam la cerul de august bogat in stele. Sa imi arate constelatiile si sa povestim. Sa dormim impreuna in cort ca doi vechi prieteni. E greu de descris in cuvinte cat a insemnat pentru mine faptul ca am fost amandoi aici.
Pentru Retezat m-am pregatit in mod special. Stiti deja pe dinafara relatia mea fata de alergat. Mi se pare un sport lipsit de imaginatie. Un sport la care iti bagi capul in piept, pui un picior in fata celuilalt si iti golesti capul de ganduri. Ceva mediocru. Fara pic de imaginatie.
M-am departat de alergat in ultimul an. Nu pot sa compar adrenalina si extazul unei coborari tehnice cu MTB-ul cu repetitivitatea lipsita de noima a alergatului. La MTB fiecare celula din tine trebuie sa fie conectata la ce se intampla. Fiecare muschi trebuie sa reactioneze instantaneu. E o poezie. De partea cealalta e ceva repetitiv, meticulos, lipsit de ritm.
Retezat m-a atras mai ales fiindca e opusul a asa ceva. Aici trebuie sa fii conectat tot timpul la ce se intampla in teren. Coborarile cel putin sunt asa de tehnice imcat nu-ti permiti sa iti golesti mintea si sa mergi mecanic. Trebuie sa sari, sa anticipezi, sa schimbi din salt miscarea. Aici nu exista drumuri forestiere (sau nesemnificativ de putine), aici incontinuu trebuie sa iti adaptezi efortul la un teren care se schimba la fiecare pas.
Retezat e primul maraton din 2013. O sa mai urmeze doar unul: MPC.
Ca sa fac totusi fata, a trebuit sa imi inving ideile (poate preconcepute) si sa revin la antrenamentele de alergare.
Pentru asta am ales ceea ce imi place sa numesc "urban run". Nu imi aleg un traseu. Pornesc de acasa si alerg printre oameni si masini. Prin intersectii si sensuri giratorii. Peste tot unde exista obstacole. Nicicum nu vreau monotonia de la pista.
Am alergat zi de zi. Tot mai mult, tot mai bine. Organismul s-a obisnuit repede si a devenit din nou un automatism.
De asemenea am renuntat la bravada. Fara exces de bere, fara nopti nedormite, cu o mancare cat de cat adecvata. Bravada tine atunci cand esti super antrenat si poti face figuri. Cand esti la limita e bine sa respecti niste reguli unanim acceptate. Nu sunt eu mai cu mot decat restul.
La Retezat m-am uitat si pe lista de participanti. Fara modestie, stiu ca am un "culoar" bun. Dar pentru asta, exact ca la 7500, trebuie pe langa picioare, sa imi folosesc capul. Trebuie sa compensez lipsa de antrenament cu o strategie buna.
Dimineata am mancat meticulos. Mi-am pregatit echipamentul pana in cel ai mic detaliu.
Start.
Stiu traseul si cu ochii inchisi. Stiu ce urmeaza dupa fiecare curba. Fiecare bolovan mi-e prieten. Fiecare radacina ma stie.
Alin s-a dus in fata de la start. El e un meci pierdut din start - n-am cum sa-l prind. Dupa el s-au mai luat si altii. Experienta isi spune cuvantul - imi dozez efortul dupa cum poate organismul meu. Nu ma iau dupa altii.
Undeva inca de la start m-am intersectat cu "Omul 2". Ca nu stiu cum il cheama. Dintre cei care au sprintat in fata el e clar din alta categorie.
Sunt pe locul 4. Nu imi convine - sper sa se taie cei din fata. Locul 3 s-a taiat destul de repede, imediat dupa stana. Incepe urcarea pe culmea Prelucele. O urcare aproape in dinti, care imi convine de minune.
Prima urcare, cea pe Retezat - o fac destul de...mediocru. Nu vreau sa fortez inca. Locul 2 nu se vede niciunde si dupa o perioada de timp incep sa ma gandesc ca si 3 e un loc de podium.
"Omul 2" e insa mereu acolo in spate. Restul deja nu mai conteaza - daca nu imi vine cumva ideea sa clachez.
Ajung in portiunea de grohotis. Extaz, euforie, iures. Nu va puteti imagina - e ca un balet pe stanci. E imposibil sa nu iubesti senzatia de alergat pe pietrele alea.
De pe Retezat a inceput concursul. Am inceput sa alerg. Ca trebuia, nu ca aveam eu chef. Inca sper sa prind locul 2 si pe de alta parte "Omul 2" ma vaneaza din spate.
Am alergat mai mult decat am visat vreodata.
Totodata am fost a naibii de cuminte. Mi-am luat gelurile la timp. M-am hidratat perfect. Nu e loc de greseli.
Ritmul concursului s-a schimbat de pe varful Retezat si din mers am inceput sa recalculez timpii. Am vazut ca pot sa alerg, ca mi-e capul limpede si am sfung.
Trec fara sa ma opresc de lacul Bucura si incep urcarea spre Peleaga. Aici m-a prins "Omul 2". Din toate personajele cu care m-am intersectat pana acuma la concurs si cu care "m-am batut", el a fost cel mai simpatic.
Era politicos, avea chef de vorba si mai presus de orice omul era inteligent. Pe astia e imposibil sa-i bati daca nu esti mult mai bun fizic ca ei. Si la mine nu e cazul.
Am incercat cateva ruperi de ritm sa vad ce face, am incercat sa il determin sa duca el trena. "Omul 2" e prea experimentat pentru asa ceva.
Dupa putin sub 30 de minute sunt pe Peleaga. Aici am mai apasat odata pe acceleratie. Nu vroiam sa pierd contactul. Eram pe locul 4 cu slabe sanse sa mai rectific ceva.
Am coborat nebuneste catre Valea Rea. Am alergat prin caldare. M-am catarat in dinti pana in saua dinspre Galesu. Si iara am reluat o coborare geamana cu sinuciderea catre caba Pietrele. Degeaba. Locul 4 pare sa imi fie sortit.
Nu m-am deprimat. Stiu deja ca o sa scot un timp nesperat. Ca am alergat cum nici nu visam. Ca sunt acasa si ma simt perfect.
Alerg la vale ca mancat de streche. Fiindca imi place. Sa sar peste bolovani mai mari ca mine. Sa descatar, si sa reiau iara alergatul.
La intersectia cu Gentiana ne asteapta Dan, organizatorul maratonului. Tot aici sunt si locul 2 si locul 3.
Din nou cu piciorul in acceleratie.
Si acuma sunt pe locul 2. Dar "Omul 2" ma urmareste.
Urcarea spre Gentiana este primul traseu montan pe care am alergat la propriu. Imi uitasem telefonul sus la cabana si m-am intors cu Istvan sa-l recuperez. Acuma vreo 6 ani...
Aici probabil ca am gresit. Daca as fii accelerat suficient de mult , poate, cine stie... Dar mi-e si frica. Nu am mai alergat distanta asta de peste 10 luni. Nu stiu daca organismul ma asculta. Am preferat sa sper ca nu trebuie eu sa muncesc, ca se taie adversarul.
Am urcat nebuneste pe Valea Pietrele. A urmat o catarare in cap de la lac catre sa. Cumplita urcare venita deja dupa 5 ore de alergatura.
Aici am pierdut definitv locul 2. Respect si felicitari!
Am continuat sa trag de mine. Nu pana la capat, deoarece frica ca poate-poate ma tai era prezenta. Dar am muncit serios.
Am terminat maratonul pe locul 3 la general dupa 5.54. Un timp la care nici nu visam. Un timp cu care m-as fi putut prezenta cu fruntea sus indiferent de cine s-ar fi inscris la concurs.
Despre organizare o sa spun un singur lucru:
Traseul a fost marcat impecabil. Este unul din cele mai importante lucruri la un concurs. Au mai fost si alte imbunatatiri: sedintele tehnice suficient de detaliate si... un regulament acoperitor :).
Sunt foarte multe lucruri de imbunatatit si nu le enumerez acuma. Organizatorii sper ca le stiu.
Nu stiu cum au fost precedentele 2 editii, dar cea de-a treia poate fi un nou start. Retezatul si traseul acesta merita un maraton care sa egaleze frumusetea locurilor.
Imediat dupa maraton am sarit in masina si am plecat acasa. Acolo ma asteapta Ana si rudele de la Slatina. Ana face un an si nu pot pune in balanta o poza chiar si pe podium cu placerea de a-mi vedea "Goanga".
Azi si maine chefuim si sarbatorim. De luni stergem totul cu buretele si contiunam serios antrenamentele pentru TransAplina Bike Maraton.
A trecut (nesperat de bine) primul din cele 5 week-end-uri consecutive de foc.
Multumesc tata!
Participanti: Alex
Locatie: Retezat
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/
Primul munte in care am fost vreodata a fost Retezat. Cu tatal meu. Acolo m-am reintors de nenumarate ori, la inceput tot cu tata. Apoi cu prietenii din liceu.
Acolo a fost prima tura a mea cu Elena la munte.
Acolo a fost prima mea tura de iarna.
Acolo am catarat primul meu traseu de iarna. Tot acolo, in peretele Bucurei am facut primul meu clasic cu Elena.
Acolo am fost cel mai aproape de a da coltul. De mai multe ori.
Retezatul are un loc special in inima mea. Ca si tatal meu.
Tot acolo se organizeaza un maraton. Editiile precedente au stat sub semnul unei organizari defectuoase cu multe carente. Sunt constient de asta.
Dar inainte de toate e vorba de un maraton in muntele meu de suflet. Si de un traseu uluitor. Nu se compara ca frumusete cu nimic de la noi. Se zice ca frumusetea e in ochiul privitorului. Probabil asa si este. Dar luat in mod absolut traseul din Retezat poate fi catalogat totusi ca cel mai frumos de la noi din tara.
Este totodata si cel mai dificl tehnic. Dificultatea este data de specificul geologic al masivului. Aici natura a aruncat in calea alergatorului o mare interminabila de grohotisuri care necesita o foarte buna pregatire tehnica.
De mic am fost fascinat de bolovanii din Retezat. Inca de copil aveam o placere diabolica sa dansez pe ei. Sa alerg, sa imi gasesc in miimi de secunda locul unde sa pun urmatorul pas.
Nu puteam sa nu merg acolo. Si daca as fi fost singurul inscris din concurs si tot ma duceam.
Unul din multele blog-uri lipsa de anul acesta este tura din luna mai in care am fost sa fac traseul de concurs. Atunci l-am terminat in 8.30 -adevarul e ca multe portiuni erau acoperite inca cu zapada. Tot atunci am realizat ca este un traseu perfect. Pentru cineva care nu a mai fost in Retezat, traseul te poarta prin toate punctele de interes ale masivului. Si probabil daca mergi prima data aici, uiti complet de concurs si ramai uimit de frumusertea muntelui.
La acest maraton am mers impreuna cu tatal meu. Parintilor mei le datorez tot ceea ce sunt. Ei m-au invatat si dragostea de munte. Ei m-au facut OM.
Mai mult decat concursul in sine, cea mai mare bucurie pentru mine a fost sa merg cu tata in muntele de care pe amandoi ne leaga asa de multe.
Sa ascult povestile lui pe masina. Sa stam seara amandoi in fata cortului si sa ne uitam la cerul de august bogat in stele. Sa imi arate constelatiile si sa povestim. Sa dormim impreuna in cort ca doi vechi prieteni. E greu de descris in cuvinte cat a insemnat pentru mine faptul ca am fost amandoi aici.
Pentru Retezat m-am pregatit in mod special. Stiti deja pe dinafara relatia mea fata de alergat. Mi se pare un sport lipsit de imaginatie. Un sport la care iti bagi capul in piept, pui un picior in fata celuilalt si iti golesti capul de ganduri. Ceva mediocru. Fara pic de imaginatie.
M-am departat de alergat in ultimul an. Nu pot sa compar adrenalina si extazul unei coborari tehnice cu MTB-ul cu repetitivitatea lipsita de noima a alergatului. La MTB fiecare celula din tine trebuie sa fie conectata la ce se intampla. Fiecare muschi trebuie sa reactioneze instantaneu. E o poezie. De partea cealalta e ceva repetitiv, meticulos, lipsit de ritm.
Retezat m-a atras mai ales fiindca e opusul a asa ceva. Aici trebuie sa fii conectat tot timpul la ce se intampla in teren. Coborarile cel putin sunt asa de tehnice imcat nu-ti permiti sa iti golesti mintea si sa mergi mecanic. Trebuie sa sari, sa anticipezi, sa schimbi din salt miscarea. Aici nu exista drumuri forestiere (sau nesemnificativ de putine), aici incontinuu trebuie sa iti adaptezi efortul la un teren care se schimba la fiecare pas.
Retezat e primul maraton din 2013. O sa mai urmeze doar unul: MPC.
Ca sa fac totusi fata, a trebuit sa imi inving ideile (poate preconcepute) si sa revin la antrenamentele de alergare.
Pentru asta am ales ceea ce imi place sa numesc "urban run". Nu imi aleg un traseu. Pornesc de acasa si alerg printre oameni si masini. Prin intersectii si sensuri giratorii. Peste tot unde exista obstacole. Nicicum nu vreau monotonia de la pista.
Am alergat zi de zi. Tot mai mult, tot mai bine. Organismul s-a obisnuit repede si a devenit din nou un automatism.
De asemenea am renuntat la bravada. Fara exces de bere, fara nopti nedormite, cu o mancare cat de cat adecvata. Bravada tine atunci cand esti super antrenat si poti face figuri. Cand esti la limita e bine sa respecti niste reguli unanim acceptate. Nu sunt eu mai cu mot decat restul.
La Retezat m-am uitat si pe lista de participanti. Fara modestie, stiu ca am un "culoar" bun. Dar pentru asta, exact ca la 7500, trebuie pe langa picioare, sa imi folosesc capul. Trebuie sa compensez lipsa de antrenament cu o strategie buna.
Dimineata am mancat meticulos. Mi-am pregatit echipamentul pana in cel ai mic detaliu.
Start.
Stiu traseul si cu ochii inchisi. Stiu ce urmeaza dupa fiecare curba. Fiecare bolovan mi-e prieten. Fiecare radacina ma stie.
Alin s-a dus in fata de la start. El e un meci pierdut din start - n-am cum sa-l prind. Dupa el s-au mai luat si altii. Experienta isi spune cuvantul - imi dozez efortul dupa cum poate organismul meu. Nu ma iau dupa altii.
Undeva inca de la start m-am intersectat cu "Omul 2". Ca nu stiu cum il cheama. Dintre cei care au sprintat in fata el e clar din alta categorie.
Sunt pe locul 4. Nu imi convine - sper sa se taie cei din fata. Locul 3 s-a taiat destul de repede, imediat dupa stana. Incepe urcarea pe culmea Prelucele. O urcare aproape in dinti, care imi convine de minune.
Prima urcare, cea pe Retezat - o fac destul de...mediocru. Nu vreau sa fortez inca. Locul 2 nu se vede niciunde si dupa o perioada de timp incep sa ma gandesc ca si 3 e un loc de podium.
"Omul 2" e insa mereu acolo in spate. Restul deja nu mai conteaza - daca nu imi vine cumva ideea sa clachez.
Ajung in portiunea de grohotis. Extaz, euforie, iures. Nu va puteti imagina - e ca un balet pe stanci. E imposibil sa nu iubesti senzatia de alergat pe pietrele alea.
De pe Retezat a inceput concursul. Am inceput sa alerg. Ca trebuia, nu ca aveam eu chef. Inca sper sa prind locul 2 si pe de alta parte "Omul 2" ma vaneaza din spate.
Am alergat mai mult decat am visat vreodata.
Totodata am fost a naibii de cuminte. Mi-am luat gelurile la timp. M-am hidratat perfect. Nu e loc de greseli.
Ritmul concursului s-a schimbat de pe varful Retezat si din mers am inceput sa recalculez timpii. Am vazut ca pot sa alerg, ca mi-e capul limpede si am sfung.
Trec fara sa ma opresc de lacul Bucura si incep urcarea spre Peleaga. Aici m-a prins "Omul 2". Din toate personajele cu care m-am intersectat pana acuma la concurs si cu care "m-am batut", el a fost cel mai simpatic.
Era politicos, avea chef de vorba si mai presus de orice omul era inteligent. Pe astia e imposibil sa-i bati daca nu esti mult mai bun fizic ca ei. Si la mine nu e cazul.
Am incercat cateva ruperi de ritm sa vad ce face, am incercat sa il determin sa duca el trena. "Omul 2" e prea experimentat pentru asa ceva.
Dupa putin sub 30 de minute sunt pe Peleaga. Aici am mai apasat odata pe acceleratie. Nu vroiam sa pierd contactul. Eram pe locul 4 cu slabe sanse sa mai rectific ceva.
Am coborat nebuneste catre Valea Rea. Am alergat prin caldare. M-am catarat in dinti pana in saua dinspre Galesu. Si iara am reluat o coborare geamana cu sinuciderea catre caba Pietrele. Degeaba. Locul 4 pare sa imi fie sortit.
Nu m-am deprimat. Stiu deja ca o sa scot un timp nesperat. Ca am alergat cum nici nu visam. Ca sunt acasa si ma simt perfect.
Alerg la vale ca mancat de streche. Fiindca imi place. Sa sar peste bolovani mai mari ca mine. Sa descatar, si sa reiau iara alergatul.
La intersectia cu Gentiana ne asteapta Dan, organizatorul maratonului. Tot aici sunt si locul 2 si locul 3.
Din nou cu piciorul in acceleratie.
Si acuma sunt pe locul 2. Dar "Omul 2" ma urmareste.
Urcarea spre Gentiana este primul traseu montan pe care am alergat la propriu. Imi uitasem telefonul sus la cabana si m-am intors cu Istvan sa-l recuperez. Acuma vreo 6 ani...
Aici probabil ca am gresit. Daca as fii accelerat suficient de mult , poate, cine stie... Dar mi-e si frica. Nu am mai alergat distanta asta de peste 10 luni. Nu stiu daca organismul ma asculta. Am preferat sa sper ca nu trebuie eu sa muncesc, ca se taie adversarul.
Am urcat nebuneste pe Valea Pietrele. A urmat o catarare in cap de la lac catre sa. Cumplita urcare venita deja dupa 5 ore de alergatura.
Aici am pierdut definitv locul 2. Respect si felicitari!
Am continuat sa trag de mine. Nu pana la capat, deoarece frica ca poate-poate ma tai era prezenta. Dar am muncit serios.
Am terminat maratonul pe locul 3 la general dupa 5.54. Un timp la care nici nu visam. Un timp cu care m-as fi putut prezenta cu fruntea sus indiferent de cine s-ar fi inscris la concurs.
Despre organizare o sa spun un singur lucru:
Traseul a fost marcat impecabil. Este unul din cele mai importante lucruri la un concurs. Au mai fost si alte imbunatatiri: sedintele tehnice suficient de detaliate si... un regulament acoperitor :).
Sunt foarte multe lucruri de imbunatatit si nu le enumerez acuma. Organizatorii sper ca le stiu.
Nu stiu cum au fost precedentele 2 editii, dar cea de-a treia poate fi un nou start. Retezatul si traseul acesta merita un maraton care sa egaleze frumusetea locurilor.
Imediat dupa maraton am sarit in masina si am plecat acasa. Acolo ma asteapta Ana si rudele de la Slatina. Ana face un an si nu pot pune in balanta o poza chiar si pe podium cu placerea de a-mi vedea "Goanga".
Azi si maine chefuim si sarbatorim. De luni stergem totul cu buretele si contiunam serios antrenamentele pentru TransAplina Bike Maraton.
A trecut (nesperat de bine) primul din cele 5 week-end-uri consecutive de foc.
Multumesc tata!
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu