Social Icons

Featured Posts

Jurnal de la capatul lumii - 4

Data: august
Participanti: Elena, Ana, Alex
Locatie: Indonesia
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/

Imi place mult poza asta. Poate fiindca am bagat acuma atata zahar in mine incat sunt euforic. Da' imi place - stau cu puiul meu si ne uitam impreuna in zare.


De acolo curajosii puteau sa sara in mare. Contra cost, evident. M-a uimit (de fapt m-a intristat) rapiditatea cu care Indonesia s-a indteptat spre mercantilism. De fapt nu e doar cazul Indonesiei. banuiesc ca e valabil in orice tara in curs de dezvoltare.

Ana s-a despartit de biberon. Il mai folosea doar seara la culcare. Nu pot sa nu imi amintesc cu nostalgie de cineva care a trebuit sa renunte la suzeta.  OK, nu conteaza ca aveam 6 ani - era prietena mea!!!

Asa ca nu eram sigur ce efect o sa aiba asupra Anei decizia de despartire de biberon.

Am pregatit un mic scenariu - i-am zis ca nu o aruncam ci doar o punem in apa sa ajunga la Sonia, prietena ei din Timisoara.

Ideea e ca nu parut deloc suparata. Ori e puternica, ori e un drac de fata.

Bine, pe mine m-au pus sa arunc suzeta in foc si sa ma uit cum arde. Asta o fi explicatia la multe...

Si asa a plecat biberonul prin Pacific catre Sonia.

Si asa s-a sfarsit prima parte a vacantei. Acuma era timpul sa ne intoarcem in bali ca sa luam de acolo avionul a 2-a zi.

Indenesienii nu au aboslut nici o notiune de "safety". Si asta afirma cineva care nu acorda nici o atentie masurilor de siguranta.

De exemp;lu barca cu motor care facea legatura cu Bali mai avea foarte putin pana decola. Mergeau ca dementii.

Cand scriu randurile astea, podul dintre Cenigan si Lembogan - "golden Bridge" s-a rupt si mai multi oamnei au murit. Pe podul ala am trecut d ecateva zeci d eori.

Prima data cand am fost in Indonesia, am urcat pe vulcanul  Merapi. Ala a erupt dupa 3 saptamani, facand prapad. Am mers cu feribotul intre Bali si Lombok. Acuma unul a explodat omorand ceva turisti.

Iar acum, podul...

Ori noi le aducem ghinion, ori credeti-ma, aia n-au absolut nici o treaba cu minime norme de siguranta.

Bila cu picioare. Ajunsi in Bali, ne-am cazat undeva intr-o spelunca, dar foarte apropae de aeroport. Am luat dupa aceea scuterul si am pornit prin oras.

Iti trebuie ceva tupeu sa mergi cu scuterul prin aglomeratia din Denpasar. Dar cum de tupeu nu duc lipsa..

Asta a fost seara in caer am vazut culmea kitsch-ului. Supremul prostului gust. Am experimentat de-a lungul timpului destule aberatii, dar totsui nimic nu se compara cu Jimbaran noaptea.

Aia e o plaja ca orice alta plaja. Pe plaja sunt o gramada de restaurante care servesc fructe de mare.  De-a lungul timpului cumva si-a castigat faima - cina pe Jimbaran e un  "must" a unei excursii in Bali.

Acuma imaginati-va plaja impanzita cu un sir interminabil de mese de cate 40-60 de persoane, care stau inghesuite unele in altele.

Si toate astea ca sa poti vedea romantic asfintitul in timp ce mananci niste fructe de mare.

E supremul aberatiei. Manelistii de la noi mai au enorm de invatat. Culmea e ca printre comeseni am auzit de cateva ori si dulvele grai mioritic...

Acuma o sa ziceti ca si noi eram acolo. pai da, Am ajuns acolo, ne-am ingrozit, am plecat la supermarket-ul de peste drum d eund eam cumparat inghetata. Ne-am intors, ne-am intins pe plasa si ne-am mancat inghetata. Intr-adevar puteam sa face asta si altundeva decat in tigania aia, dar parea un fel de fronda.

Bali e un taram pierdut. Sau hai sa nu zicem intregul Bali. Bali ala de apare in pliante si in reclame. E o fundatura, un fals colosal.

Si cam asa se termina prima parte a vacantei in Indonesia. Urma partea a doua, cea de "aventura". Sau oricum, cea in zone mai putin turistice.

E vorba de niste insule in vestrul Kalimantan-ului. Este vorba despre Derawan.

Destinatia respectiva am ales-o cautand locuri faine de snorkel si de scuba. Ca sa ajungi acolo, schimbi 3 avioane din Bali. Avioanele au legaturi de maxim o ora intre ele. Si suntem in Indonesia. La capatul a 3 avioane trebuie sa ne intalnim cu o masina care sa ne duca cale de 100km pana intr-un port. D eacolo trebuie sa ne intalnim cu o barca care sa ne duca pana pe insula.

Iar acolo trebuie sa ne intalin cu John, omul cu cazarea.

Acuma ziceti voi cam care ar fi sansele ca tot lantul acesta sa functioneze?

Asta am gasit-o in primul avion. N-ai zice ca e foarte incurajator ca intr-un avion sa gasesti rugaciuni in toate religiile Pamantului.

Pe masura ce schimbam avioanele, acestea devin din ce in ce mai mici. Aeroporturile la fel, senzatia de indepartare se accentueaza.

Am ajuns si in Balikpapan - asta e in mijlocul junglei din Kalimantan. Aici am mai schimbat ceva bani ca sa avem pe insula unde nu exista ATM-uri.


Kalimantan mai e cunoscuta si sub denumirea mia populara de Borneo - o insula gigantica, acoperita in mare parte de jungla. Aici inca s emai gasesc speciii de insecte necunoscute. Dar jungla asta nesfarsita pare sfasiata destul d ezdravan de ezploatari forestiere si de ceva ce din avion pareau exploatari miniere de suprafata.

Greu de crezut, dar absoult tot lantul a functionat. Avioanele s-au asteptat unele pe altele asa ca le-am prins pe toate 3. In aeroport eram astetati de masina.

Au urmat 100km printr-un fel de jungla. Aici inca s epractica la nivel extins incendierea junglei pentru a face loc terenului agricol. Asa ca peisajul era destul de dezolant. Unde nu erau tarusii carbonizati a copacilor de alta data, erau padurile arzand.

100km prin nimic altceva decat padurea asta - fara nici un sat mai rasarit.

La capatul drumului cu masina a urmat ultima etapa - barca care ne-a dus pana in Derawan. O barca mica, nesigura, cu care aveam sa ne familiarizam in urmatoarele zile.

Si cam singurul apus de soare demn de pozat.