Social Icons

Featured Posts

Clanul pe Retezat

Data: 03.11.18
Participanti: multi
Locatie: Retezat
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/

Ceasul suna la 6. Azi e zi de tura la munte. Intial am zis ca mergem pe Gugu. Dupa aia pe Tarcu. Dupa aia iarasi pe Gugu. Dar intre timp am observat ca lumea se distruge si fara aportul nostru - drumurile forestiere dispar si nu mai sunt reparate in veci, iar ca sa ajungi la refugiu la Gugu trebuie sa bantui la picior de iti vine acru.

Asa ca Retezat sa fie.

In caz ca nu ati remarcat de la ultimele postari, mai nou suntem 5. Tot in cazul in care nu ati remarcat - ca nu am prea mai avut chef de scris - in formatia asta de 5 e departe de a fi prima iesire mai serioasa undeva.

De fapt azi e ziua gemenilor - fac 4 luni. Si pana acuma au reusit sa adune doar 3 week-end-uri de stat acasa.  Asa ca sunt antrenati si pregatiti de tura. In sensul ca au scutecele schimbate si Elena ii alimenteaza cat sa fie bine ghiftuiti inainte de a pleca.

Ana e deja aproape autosuficienta. In majoritatea timpului oricum mai putin dependenta de Elena decat mine. Asa ca ea se trezeste, mananca, se imbraca si face ce chestii o mai face ea  - singura.
Ceva ma face sa cred ca nu o sa ajungem foarte repede la acelasi rezultat cu "astia doi".

Vesnica intrebare pe care o aud e: "Cum va descurcati ? ". Ca de obicei, aici Elena ar trebui sa raspunda, ca eu nu ma descurcam nici inainte. Oricum, dupa 4 luni cu gemenii imi vine sa ma cac pe mine de ras cand aud:

" - Nu am timp nici sa respir"
" - Copilul asta imi mananca tot timpul"

Da' cati ai? Unu' ? Pai ba, aia e vacanta...

Primul aspect intr-o tura in noua formatie care ma afecteaza direct e transportul familiei si a acareturilor necesare unei ture la si de la masina. Na, aici deja se simte ca suntem mai multi.

Fara bus eram morti. N-ai nici o sansa intr-o orice alta masina sa tii sub control 2 bebelusi simultan. Deci daca faceti gemeni, luati-va gandul la orice alta varianta sub microbuz.



Pe drum ii mai luam pe Lucian si Emilia. Bine, in tura suntem vreo 13-15.

Lipsa rutinei naste rataciri. Asa ca incurc drumurile spre Rausor.

Alt aspect de remarcat atunci cand esti in 5 e pregatirea turei odata ajuns cu masina la destinatie. Ai zice ca e simplu, dar nu e:

Unul se caca si trebuie schimbat. Celalalt vomita si se uita satisfacut la tine - acuma trebuie schimbat si el. Desi au mancat acuma 10 minute, unul isi aminteste ca inca ii e foame. Pana unu mananca, celalalt mai vomita o data.

Na, dupa un timp sensibil comparabil cu cat ne-a luat sa ajungem din Timisoara la Rausor, suntem gata de plecare pe traseu. Deocamdata, mersul pe munte e de departe cea mai usoara parte a unei ture la munte cu gemenii.

Traseul ales e o bucla pe la lacul Stevia, peste varful Retezat si cu intoarcere pe culmea Prelucele.

E un traseu destul de lung si sincer aveam mari incoieli ca Ana il va putea parurge singura. Ca acuma nu are decat sa faca traseele singura. Ca nu o mai poate cara nimeni in spate.

Vremea e perfecta. Bine, e perfecta de vreo luna si ceva. Iubesc incalzirea globala.



Ca Ana sa mearga e nevoie de un singur ingredient: entertainment. Trebuie sa ii zici povesti. Trebuie sa fii a naibii de naiv sa crezi ca la copii le place sa mearga pe munte pentru ca... munte si peisaj.

Lor le place sa mearga pe munte daca mai sunt copii, daca e rost de joaca, daca sunt povesti. Altfel se plictisec instant.


Asa ca incep iarasi sa inventez povesti. Ana e indulgenta. Povestile mele sunt deja puerile. Ma asculta atenta si nu ma intrerupe, dar se vede clar ca a trecut vremea cand era entuziasmata de ce puteam eu sa inventez.

Cu rucsac in spate si cu Mihai in fata simt panta.

Am plecat destul de tarziu de la masina si chiar daca am mers foarte bine, urcarea pe Retezat e sub semnul intrebarii.


La lac la Stevia ma duc doar eu sa iau apa  - ceilalti o iau pe traseu direct catre varf.


Eu gasesc o verticala frumoasa de la lac care duce direct catre varf. Ca de obicei, nu sunt eu cel care a inventat gaura la macaroana - linia respectiva e marcata cu momai - pe vremuri se pare ca era destul de folosita aceasta varianta.


La gemeni cea mai mare provocare este sincronizarea. De fapt, lipsa ei. Unul vrea sa manance. Evident ca nu si celalalt. Te pui jos, desfaci bagajele, ii dai tzatza, te strangi, pleci. Dupa 5 minute celalalt vrea sa manance...


Odata iesiti in creasta apare o alta problema: vantul. Lui Ana nu-i place, lui tata nu-i place. Cu siguranta la gemeni nu le place.

Elena e destul de hotarata sa continue pe creasta, sa urcam pe varf si sa facem toata tura. Asa ca ii mai alimenteaza o data.

Apropo... gemenii sunt alimentati exact acolo unde li se face foame. Nimeni nu s-a uitat vreodata stramb la Elena, nici la noi, nici in celelalte tari pe unde am fost. Dimpotriva.

Asta te face sa te intrebi ce e cu descreieratele alea cu propaganda pentru alaptat. Probabil ca daca te pui in mjilocul centrului, iti scoti tztatzele si eventual si gemi in timp ce alaptezi ca sa te vada lumea, s-ar putea sa ai parte de reactii nedorite.


Ultima portiune de sub Retezat e destul de abrupta. Categoric aici Ana s-a descurcat mai bine ca mine. Chiar daca mi-s dragi si inca vreo 3 ani o sa-i car in fata sau in spate, cu siguranta nu e placerea mea suprema sa fiu incarcat ca un pom de Craciun cand merg pe munte.



Ajungem si pe varf. Dar aici se potriveste cel mai bine sintagma ca "varful e doar jumatatea drumului". Avand in vedere specificul Retezatului - cu lespezile lui uriase - coborarea e o provocare mult mai mare pentru picioarele mici ale Anei decat urcarea.

Daca stai si citesti sau asculti povestile mele e normal sa te intrebi : "bai da' de ce sa te chinui atata? Mai ales ca la 4 luni copiii aia nu inteleg nimic. Se coc si transpira, dupa care ingheata. Si nici nu vad nimic de acolo".

Corect. Da' ce te face sa crezi ca o facem pentru ei? O facem pentru noi...

Uite, vezi tu... daca nu i-am chinui asa cand sunt mici si am prefera sa facem doar ce le place lor, atunci cand sunt mai mari si pot sa faca si altceva, noi nu am mai avea nici cheful si nici putinta de a mai face lucrurile alea cu ei...

Nu stam forate mult pe varf - e tarziu si bate vantul. Incepe lunga coborare pe Prelucele. Si asta e una cu zonele cele mai pietroase din tot Retezatul.


La inceput Ana nu e deloc incantata de suprafata de deplasare. Treptat insa incepe sa se imprieteneasca cu lespezile si bolovanii. La sfarsit dansa si sarea din piatra in piatra.

Tot din cugetarile profunde ale ganditorului Suca: eu nu sunt neaparat mandru si entuziasmat de asta. Eu am niste trairi mult mai primare si banale: mie mi-e ciuda.


Tin minte cand mergeam acuma 30 de ani pe aici cu tatal meu. Si pentru mine - ca si pentru Ana acuma - cea mai mare bucurie era sa alerg si sa sar pe bolovanii uriasi. In curand nu o sa mai pot face asta - asa ca mie mi-e simplu ciuda.

Despre traseu nu sunt prea multe de spus: mi-a placut sa fiu cu tot clanul in Retezat. Peisajul e totusi trist in perioada asta a anului. Pe langa griul stancilor se mai adauga acuma si maroul deprimant al ierbii.


O tura serioasa incepe pe intuneric si se termina la frontala. Ne prinde si pe noi seara - dar jos, in padure unde e cald si nu mai exista riscuri. O ultima pauza de alimentare si ajungem inapoi la masina.

Marea mea bucurie este ca Ana a facut integral, singura, acest traseu. E un traseu greu, tehnic si lung pentru un copil de 6 ani.


Cam orice lucru are nevoie de rutina pentru a deveni "simplu". De exercitiu si multe repetari. Asa ca am vazut cam ce trebuie carat intr-o tura. Cam de cand incep sa inghete gemenii...

Urmatoarele ture o sa fie mult mai scurte, pe masura ce vremea se raceste. Dar o sa fie - si asta e singurul lucru important.

Fiindca un lucru e cert: noi am fost si vom ramane Hoinariiiii.