Social Icons

Politisti

Joi seara. Trag tare ca doar-doar scot un timp bun pe urcarea spre Giarmata.

In varful dealului, agentul se deplaseaza agale de pe banda opusa si imi face semn ferm sa trag pe dreapta.

"Ce facem la ora asta fara nici un element de semnalizare si fara vesta?"
Raspund promt:
"Mergem acasa!"

In general reusesc sa am asa raspunsuri dezarmante incat oamenii raman debusolati.

"Bine, dar asa?! Fara lumini?!"
"De aia mergem repede, ca sa nu ne prinda noaptea!"

Daca omul vorbea la persoana 1 plural, m-am gandit ca or fi mai multi, dar nu ii vad eu. Asa ca am raspuns si eu la plural - sa dau impresia ca "suntem si eu mai multi".

"De unde veniti?"
Ii zic detaliat tura.
"Mai, dar e mult!"

Si de aici o gramada de intrebari: cu cat merg la ora, cat ma antrenez, de ce, pe unde mai merg.
Asta a fost unul dintre cei mai dezghetati politisti pe care i-am intalnit pana acuma. Ne-am despartit prieteni.

Vineri seara. Fund de lume: intersectia Baia de Arama cu Cerna Sat. Iesisem sa fac urcarea pana in sat Godeanu.

La intersectie o vad. De data asta era o "ea". Statea teapana in mijlocul soselei si mi-a facut acelasi gest ferm sa trag pe dreapta.

Ma opresc in panta, deschid geamul si astept. "Tut-tut-ul " urla destul de tare la casetofon.

"Agenta X, politia Baia de Arama. Actele la control."

Ma uit ca picat din cer la ea. Visasem tot drumul pe vale pana aici, ascultam linistit muzica si acuma am fost intrerupt din reverie. Nu imi vine alta idee:

"Ciao!"

Sta si se uita uimita la mine.

"Actele la control va rog!"

Mormai ceva si ii dau actele.

Voi ati remarcat ca toate politistele sunt blonde? Sunt convins ca asta e primul (daca nu singurul ) criteriu de angajare a femeilor in Politie.

"Buna ziua. Blonda natural? Da? Perfect! Veti fi agenta de circulatie. Vopsita? La birou, ne pare rau - soferii e smecheri si simt diferenta."

Blonde, cu parul prins in coada, cu ochii de o culoare spalacita - te asteapta in intersectii obscure. Cred ca au avut un psiholog la un moment dat in Politie, care i-a invatat sa le angajeze pe astea.

"Asigurarea masinii va rog !"

Asta e mai complicat. Elena are toate actele masinii frumos oranduite intr-un dosar in bord. Doar ca eu habar n-am care e asigurarea, CASCO sau mai stiu eu ce e pe acolo.

Asa ca ii intind politistei tot dosarul (destul de voluminos):

"Imi pare rau, habar n-am unde-i, dar e pe acolo pe undeva."

Se uita si mai ciudat la mine, gaseste asigurarea si o verifica.

"Dar de ce sunteti imbracat asa?"

Abia acuma realizez ca sunt in echipamentul de bicicleta, cu manusile in maini, cu casca pe cap (nu ma intrebati de ce port casca de bicicleta in masina) si cu ochelarii pe ochi.

La fel de natural ca intrebarea ei inocenta, a venit si raspunsul meu:

"Sa ma dezbrac?"

Fata ridica ochii din acte si ... acuma as fi dat orice sa am o camera de filmat. Reactia nu poate fi descrisa. Trebuia vazuta.

Uimire. Soc. Lipsa totala de reactie. 

Ideea e ca nu m-am gandit o secunda. Abia dupa ce am vazut expresia de pe fata ei am realizat ce am zis.

Acuma nu mai era loc de dat inapoi. Daca mai ziceam ceva picam de cacat. Asa ca m-am uitat la fel de tinta la ea fara sa mi se miste un muschi.

Reuseste sa baiguie cu greu:

"Totul e in regula. Drum bun!" Si imi intinde mormanul de acte.

"Nu, ca eu raman aici!"

Na, acuma as descrie reactia ca spaima, teroare, lipsa oricarei idei salvatoare.

"Daaaaaaaaaaaa?!!!!!!! De ce?!"

Statea cu ochii mariti in mijlocul drumului. M-am dat tacticos jos (in picioare aveam papucii cu placutele de cursiera), m-am intors si am inceput sa imi dau jos bicicleta de pe masina.

"Merg cu bicicleta mai departe!"

La intoarcere era acolo tot echipajul, inclusiv agenta. Ne-am congratulat reciproc, ne-am urat unul altuia seara placuta si sanatate.

P.S.: Nu, ai auzit bine, nu ti s-a parut.

Prima mea tura

Data: 24.08.12-26.08.12
Participanti: Ana, Elena, Alex
Locatie: Herculane
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/ 
Filme: http://www.youtube.com/user/Hoinarii

 In sfarsit!!! Se lauda ca ei nu stau un week-end acasa si pe mine ma tin de 3 saptamani in cavoul ala numit apartament. In sfarsit plecam in aventura! Parintii mei nu par foarte organizati. Am mers pe rand in Padis, dupa aia in Trascau - pentru ca in final sa se hotarasca pentru Herculane. Hei, eu am facut prima tura pe Negoiu acuma 9 luni ! Ce facem acuma, retrogradam?! Ma rog, ii las de data asta sa hotarasca ei si pentru mine.
Am inteles de mica ca trebuie sa-mi placa rosu. Tata zice ca asta e singura culoare. Si negru. Restul sunt greseli. Initial am crezut ca vor sa ma puna pe mine in cutia aia. Atata le-ar fi trebuit. Auzi la mofturosii astia doi! Cica din cauza mea au luat-o, ca nu mai aveau loc. Egoistii... Oricum am inteles ca e mai ieftin sa iei cutia aia decat o alta masina mai mare. Asa ca o sa fiu obligata sa imi placa rosu inca multi ani de acuma incolo...
Mama are tot felul de idei. Mi-a incropit aici un culcus sa ma fereasca de soare. Tata nu pare afectat de prezenta mea in masina si zice ca a scos cel mai bun timp Timisoara-Herculane. Tata in general e obsedat de timpi.
Mama e mult mai normala. Pe ea o manipulez mult mai usor. Raspunde docila la comenzi. Nu ca nebunul celalalt.
Am tras cu urechea si am inteles ca asta face parte din planul secret a lui tata de a ajunge pe podium?! Nu stiu ce e aia, nu stiu ce amesteca acolo asa de fericit, dar mai nou umbla toata ziua dupa el cu o plasa plina cu ceva praf.
 Aici am dormit doua nopti. O schimbare placuta dupa ce m-au tinut 3 saptamani in Timisoara.
Abia am ajuns, m-am intins si eu un pic, am strigat la mama sa aduca laptele ca tata a si disparut. A luat masina si dus a fost. S-a intors horcaind si transpirat, dar parea fericit. A tot aburit-o pe mama cum a facut el 33.39 minute pe urcarea pana in Godeanu. Treaba asta cu povestitul a tinut vreo cateva minute bune, pana cand m-am decis ca e prea plictisitor si am inceput sa tip. Functioneaza de fiecare data. Nu putea sa nu se laude: Tura lu'tata Eu nu inteleg nimic din ce e acolo, dar el pare fascinat. De vreo luna nu face altceva decat sa pedaleze toata ziua. Si sa se joace pe calculator. Peste noapte m-am plictisit cumplit. Asa ca am trezit-o pe mama sa ma plimbe si sa se joace cu mine. Am vazut ca pot sa ii fac pe astia mari sa joace cum cant eu. Pe mama cel putin. Tata doarme ca un porc si pot sa urlu cat vreau ca nu pare sa-l afecteze. Ma ingrijoreaza faptul ca si mama ar putea sa aplice aceeasi stratregie. Dimineata se hotarasc sa ma scoata si pe mine la drumetii. Am inteles ca mi se pregateste traseul de semimaraton de la Hecrules. Hei!!! Eu nu sunt jumatate de masura sa va fie clar! Dar n-ai cu cine vorbi aici...
Tata duce masina undeva la capatul traseului dupa care vine in alergare dupa noi. Apare lac de sudoare si horcaind. Mama ii zice sa alerge pana sus. El zice ceva cuvinte urate la adresa alergatului si se opreste. Cred ca nu mai poate.
Zi si mie ce vezi! Zi si mie ce vezi! Mai repede, mai repede ca scoatem timp prost! Offf... cu cine m-am inhaitat...
De ce ne-am oprit?! De ce?! Pierdem timp! Hei tu, ce bei acolo? Da si mie. Si mie mi-e cald. Voi sunteti normali la cap? Sunt 35 de grade afara si ma tineti cu nadragii astia pe mine.... Na, de-a dracului cand ma fac mare o sa alerg numai in bustiera si cu pantalonii infipti in cur. Sa-l vad pe bosorogu' de taica-meu cum va alerga atunci prin munti...
Cat timp am scos?!!!!! Cat?!!!! Ce? Asta e punctul de control? Luati mainile de pe mine! Dati-mi drumul bestiilor! Ma cac cand si cat am eu chef. Sa va fie clar. Mai ales cand am eu chef.
Bisericuta din Dobraia. Pana aici mi-a fost. Am auzit tot felul de zvonuri. De aici o sa ma care tata. Tac. Promit ca tac. Mami?! De ce faci asta? Am zis ca tac. Ala nu e pe treaba lui. O sa ma fugareasca tot drumul.
Bun, daca asta e punct de control si revitalizare as face bine sa profit din plin de el. Ma asteapta vremuri grele. Hei, tu! Purtatoare de energizante, fa-te incoa! Hai ca mor de foame!
S-a terminat.... Am fost preluata de tata... Singura mea sansa e sa tac din gura. Naiba stie ce face asta daca mai si tip.
Ha, ha, ha! Fraiere! Cine e mai tare? Scoala ma de-acolo? Hai ca trebuie sa ma mai cari pana in Inelet! Ce, dormi?! Parca acuma o ora erai smecher. Trezirea!!! Ni, la ei. Cu astia doi nu fac eu treaba...
Concentreaza-te...Concentreaza-te...Mai un pic...Lasam musca sa se apropie inca un pic de cur. O sa o lasam sa intre in raza de actiune. Stam nemiscata, nu ne tradam acuma. Planificarea e esentiala. Acuma!!! Dezlantuim basina!!! Na, musca, credeai ca rezisti puterii basinii?!
Si zi asa tati, asta e animalul care reuseste sa se cace mai mult decat mine? Impresionant! Apropo, am inteles ca ma trag dintr-o familie unde provocarile sunt la ordinea zilei. Deci daca trebuie, pot sa birui si calul.
Muntii Mehedinti zici? Crovuri? Alea de peste drum? Pai de ce nu mergem si acolo? Hai recunoaste ca esti obosit! Nu ma aburi ca mergem noi alta data!
Fii atent la ce iti spun acuma! Nu cumva, repet, nu cumva, sa ma trezesc peste 18 ani cu pozele astea postate pe nu stiu ce blog anonim, ca ai incurcat-o.
M-ai inteles?! Ok, retrag tot ce am spus pana acuma. Bestie umana ce faci?! Slab, slab... Aici se alearga nu se merge pe vine... Dar hai ca pentru inceput accept si asta.
Cu chiu cu vai au terminat si parintii mei tura. Le-a fost greu. I-am auzit zicand ceva de concursuri. Bai, prima data sa fiti in stare sa ma carati decent, dupa aceea mai vorbim de concursuri. Tata cred ca e frustrat. Nu a ajuns bine la cabana si a plecat iarasi la antrenament. A dezvoltat ceva obsesie in ultimul timp cu ciclismul. Azi a scos cu 30 de secunde mai slab decat ieri si a dat vina pe soare, pe oboseala, pe mine... Ma ingrijoreaza. Peste noapte am dormit bine in sfarsit. Vedeti daca ma scoateti si pe mine la aer? Dimineata tata iarasi a disparut la antrenamente. Nu stiu ce sa ma mai fac cu el. Noroc ca n-a stat mult.
Mama experimenteaza. Asta nu are darul sa ma linisteasca. Ca sa ma ierte si sa nu ma mai supuna la chinuri, tac si din gura. Dar nu, ea insista cu carpa aia. Le-a trebuit lor Peru si Indonesia... Poftim cu ce idei au venit de-acolo.
Azi facem un traseu mai scurt. Cred ca parintii mei sunt batrani deja si nu mai rezista. Vom merge pana la Crucea Alba. Hei!!! Acolo merg toti manelistii si toti batranii. E un fel de cimitir a elefantilor. Groaznic!
Tata a luat-o complet razna. Vrea sa mearga cu bicicleta. Zice ca e pentru antrenamentul tehnic. De cand m-am nascut numai asta aud. Cred ca e taca rau.... N-are cum sa mearga cu bicicleta pe aici. E ceva frustrare de-a lui mai veche de la un concurs: Eco Explora. Atunci a zis ca o sa revina si o sa se dea cu bicicleta pe portiunea asta.
Sincer, prevad ca ma asteapta o viata grea.... Va trebui sa am grija de astia doi...
Hei!  Asta trebuia sa fie un blog despre mine, povestit de mine. Iarasi te bagi tu in seama?!
Ii zicea lui mama: "Pai ce-o sa zica copilul?! Tati, ceilalti nenea au venit de foarte mult timp, tu de ce ai venit asa de tarziu?". Exact! Ia fa tu bine si trage acolo la deal ca altfel ma faci de ras.
Asa tati!!! Arata-le miscarea! Mai o pedala pana prinde mama cadrul si dupa aia poti sa pici!
Mama? Hai mai repede ca tata sigur e printr-o rapa si cauta material de blog.
Uite! Aproape ca sunt mandra de tine. Dar sa nu cumva sa te intorci de la Maros cu coada intre picioare si cu scuze, ca ai incurcat-o.
Promit ca nu mai tip fara motiv! Promit! Nu ma arunca in vale! Sunt cuminte! Jur pe scutecul meu curat!
Uffff...Am mai fraierit-o odata. Acuma hai, trage la deal ca nu te-am adus aici sa lenevesti. Mai repede!!!
Daca nu sunteti in stare sa ma duceti pana pe Domogled, recunoasteti si gata. Dar nu veniti la mine cu faze de genul e prea cald, copilul e prea expus la soare, nu e apa...
Tot e bine ca s-a apucat de ciclism si nu de curse de masini... Daca ii venea ideea sa urce aici cu masina?!
Bucura-te! Trebuia tu sa imi iei prim-planul... Uite recunosc, mama a fost mandra de tine. Dar sa stii ca de aici din port-bebe am sesizat destul de multe lucruri care pot fi imbunatatite.
Sincer, sper sa nu ma faci de ras la Maros. Si la nici unul din concursurile urmatoare. Gandeste-te si tu putin: "A, tu esti Ana, fiica lui ala de pe locul X. Hi, Hi, Hi....Hai ca macar tu esti draguta". Deci fa bine si trage! Asa s-a terminat prima mea tura la munte cu parintii. O sa ii  mai suport ceva timp desi mi se par destul de ramoliti. Mi-au promis ca joi suntem in Fagaras. Parca asa mai merge. Si de acuma ati face bine sa ma scoateti saptamanal din casa!

Nu!!! Ce e asta ?! Faceti miso de mine?! Ma vede tot Internetul? Sunt vedeta?! Bine, hai ca va iert de data asta...

Geiger 2012

Data: 18.08.12-19.08.12
Participanti: Alex
Locatie: Sibiu
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/

Exista concursuri si exista Geiger. Tura lunga, de aia vorbesc. Aia scurta nu prezinta interes pentru mine. L-am elogiat an de an inca de la prima editie. E "cel mai cel" concurs de MTB din Romania.

Aici se strange "creme de la creme". Ca o paranteza, aici se strang si cei mai mari idioti de pe fata Pamantului, dar banuiesc ca asta se datoreaza tot faimei concursului.

Geiger e clasamentul adevarului. Aici nu mai e loc de minciuni. Am luat locul 1 la Cucuietii din Deal la categoria ambliopii anonimi. I-am nimicit pe cei 4 concurenti la cursa de nu mai stiu unde.

Nu tati. Aici vezi unde te clasezi cu adevarat. Aici vin cei mai buni ciclisti din Romania. Si din Ungaria.

E o diferenta majora la MTB fata de alte sporturi. La MTB nu exista concursurile pentru ciclistii profesionisti si pentru amatori. La MTB participa toti in acelasi concurs, fiindca nu exista competitii dedicate pentru profesionisti.

La Geiger ii vezi pe cei mai buni.

Pentru Geiger m-am pregatit in mod special. Am avut din nou entuziasmul de alta data. Am fost consecvent in antrenamente. Am avut ambitie. Dorinta de a scoate un timp cat mai bun.

Am muncit mult pentru acest concurs. M-am antrenat cu cap. Am avut si un noroc imens cu Ana. Oricat de ciudat suna, contrar tuturor predictiilor, m-am trezit ca am timp berechet pentru antrenamente.

Am macinat zi de zi Bencecul. Ca atat avem noi aici. Am mers pe Muntele Mic si mi-am scuipat plamanii pe urcari repetate pana sus. Am mancat si mai ales m-am odihnit. Am ajuns sa dorm si dupa amiaza.

Zi de zi pe cursiera. Mancare si odihna.

Sunt mai pregatit ca niciodata inainte de startul acestui concurs. Am totusi si temeri: din cauza lipsei de motivare care m-a urmarit o perioada destul de lunga, nu am apucat sa strang ture lungi. Si Geiger e o tura extrem de lunga. Si mai ales mi-e frica ca sunt deficitar la capitolul tehnica. Iar Geiger e cel mai tehnic concurs.

Zarurile au fost aruncate insa. Sambata la pranz plec cu Darius din Timisoara. Cazarea o avem langa Sibiu la Selimbar. Geiger e prea important ca sa mai am regimul obisnuit de la alte concursuri: da-i cu bere si distractie. Mananc si ma culc.

Dimineata o incep cu o pana. Nu ma demoralizeaza. Stiu ca azi e ziua mea. Stiu ca totul o sa fie perfect. Mai bine sa fac o pana inainte de start decat ca anul trecut: 3 pene in concurs.

Stiu ca n-o sa am probleme tehnice. Am incredere in bicicleta. Si Geiger-ul pe langa provocarea fizica reprezinta si o provocare pentru biciclete: aici nu mergi cu biciclete de o tona. Nu mergi cu o furca de doi lei. Poti si asa: dar sa nu te miri ca iti rupi gatul pe coborari sau impingi la ea doua treimi din urcari.

Mi-am pregatit bicicleta. E toata zgariata, indoita, dar e mai bine echipata decat oricand.

Stiu ca o sa fie bine. Pur si simplu stiu. Dar n-am voie sa fac greselile de alta data. Imi aleg cu grija rezervele de apa: desi o sa fie foarte cald, prefer sa merg cu un singur bidon, dar de un litru.

Ca energizante nu imi mai iau gelurile. Nu are rost sa insisti pe un drum gresit, doar fiindca la ceilalti functioneaza. Mie nu imi plac. Imi umplu buzunarele cu Haribo si mai ales cu jeleurile PowerBar. Imi iau o singura camera: eu azi n-am de gand sa fac pene.

Manac bine dimineata, ma hidratez si ma duc la start.

La sedinta tehnica din seara precedenta nu a fost aproape nimeni. Am fost: uneori e bine sa nu mai fii ingamfat. Ai de invatat de peste tot. Au fost o multime de informatii utile de care am tinut cont la concurs.

La start m-am asezat din timp. N-am avut emotii. Azi, aici, ma simt pregatit. Ma simt in forma.

S-a dat startul la un pluton de 570 de concurenti.

Primii 9 km se ruleaza in spatele masinii de politie. Asta are rolul lui: te incalzesti treptat, gloata se mai rarefiaza inainte de intrarea pe portiunile mai inguste.

Dar nu, la romani are alt inteles. Dupa 8 ani de concursuri am fost convins ca oamenii invata. Se educa prin puterea exemplului si prin experienta. Am fost un optimist incurabil care se bucura de aparitia fiecarui concurs si de prezenta tot mai numeroasa la tot felul de evenimente sportive.

Pare-se ca pe meleagurile noastre trebuie sa mai treaca multi ani pana cand se normalizeaza situatia...

Un galop furibund a "ciumpalailor". Coate, invective, frane bruste, picaje pe sosea. Omoara-l pe ala, impinge-te sa-ti faci loc.

In general respect absolut orice om care face sport. Pana la urma asta e cel mai important lucru. Acuma nu ma pot abtine.

Ba, cum sa te fac sa intelegi ca esti pielea a saptea ?! Horcai ca disperatul aici, habar n-ai sa mergi in pluton, depasesti si dupa aia franezi ca imbecilul in fata. La prima panta o sa trebuiasca sa te dai jos de pe bicicleta si o sa blochezi inca o suta de concurenti. O sa mori la jumatatea urcarii spre Magura. Dar ai depasit 3 oameni pe sosea inainte ca macar sa se fi dat startul. Felicitari!

Se da startul, se accelereaza si dupa aia se intra pe urcarea din padure. Un puhoi de oameni care imping bicicleta. O iau de-a dreptul prin padure, pe langa traseu. N-am timp, n-am chef sa imping la ea. Merg o portiune buna direct prin padure in paralel cu traseul.

Stiu tura pe din afara. Mai urmeaza doua "gaturi". Trebuie sa trec in viteza de ele si daca am calculat corect, am scapat de ciumpalai. Aici trag tare - trebuie sa depasesc cat mai multi. Sub nici o forma nu e voie sa intru cu gloata pe prima coborare. Acolo e crima daca inca sunt in grup compact de ciclisti.

Strang din dinti si urc pe bicicleta cele doua gaturi. Sunt acompaniat de incurajarile ironice si de data aceasta nici macar hazlii ale celor care imping bicicleta.

Trag foarte tare si incep sa apara fete cunoscute in fata. Ma apropii de fruntea plutonului, dar acuma nu e loc de menajari. E vital sa pun distanta cat mai mare intre mine si ceilalti pana incepe coborarea. Altfel pot sa incep sa regret ca nu mi-am facut asigurare de viata.

Bun. Coborare. In zona nu a mai plouat de luni de zile. Terenul e uscat ca betonul si crapat. Asta nu ar fi nimic, dar specificul zonei e nisipul. Parca ai fi pe plaja din Costinesti. Trebuie sa ai mare grija ce faci aici. Cea mai mica greseala sau ezitare se termina cu o cazatura urata.

Pe care mi-o iau la prima curba. Asta nu era in plan. Nu de la inceput. Am ocolit bucata de nisip din curba, am luat curba strans pe interior. Prea tare. Prea in viteza pentru experienta mea. Prea multa prostie ma face sa apas frana, desi daca as fi avut mai multe ture tehnice as fi stiut sa ies bine din curba. Sunt pe jos, destul de bine tatuat pe brat si pe coapsa. Am reusit sa cobor 10m de la cel mai tehnic concurs de MTB.

Predictiile zic asa: "o sa vezi dupa ce ai copil. Ceva se schimba in creier - nu o sa te mai dai asa inconstient, o sa fii mult mai calculat".

Urasc predictiile. Urasc mediocritatea. Urasc mainstrem-ul. Termini facultatea, o sa vezi tu. Te casatoresti, o sa vezi tu. Faci copil, o sa vezi tu. Am auzit asta zi de zi. Ca un fel de blestem. O sentinta de care nu poti scapa. Esti condamnat la "o sa vezi tu".

Ete nu vreau!!! (o sa scriu un blog despre asta cat de curand).

Belit bine, ma ridic de jos. Na, sa-mi bag eu picioarele. Geiger-ul asta il cobor bine. Si in viteza. Fie ce-o fi. Si numai in ciuda la "o sa vezi tu".

Dupa picaj in general devii mai precaut. M-am urcat pe bicicleta, am sters cu buretele cazatura si m-am concetrat cum rar am mai facut-o. Si am inceput sa cobor. In viteza: pe praf, pe nisip, pe iarba, luand curbele in derapaj, sarind peste hopuri.

"Lasa stanga!", "Trec pe dreapta!". Azi o sa cobor bine. Ce pizda masii!!!

Incepe urcarea spre Magura. Sunt deja in grupul de ciclisti normali: aici oamenii nu mai pica in fata ta, se dau civilizat la o parte cand vrei sa treci, au un ritm normal. Aici e o placere sa pedalezi.

Tot aici am facut si cea mai mare greseala strategica a cursei. Cum am zis, mi-era teama de lungimea traseului si teama de a nu ajunge la limita pe la kilometrul 70.

Am invatat ceva esential: e mult mai important sa mentii un ritm constant de-a lungul intregului traseu, decat sa tragi ca bezmeticul la inceput si sa te termini spre sfarsit. Toti "parametrii" inclina sa imi de-a dreptate: cursele bune le-am facut nu cand am tras de la start, ci atunci cand am reustit sa mentin un ritm uniform toata cursa.

Asta incerc si acuma. Urc Magura cu o viteza sub ce pot. Imi dau seama de asta de la inceput, dar ma complac in situatie. Si ma urmareste temerea ca s-ar putea sa am nevoie de energie mai incolo. Asa ca o urc molcom.

Merg in spatele lui Horatiu. Are un ritm perfect: fara nici o acceleratie, fara nici o frana. Curge lin la deal. E perfect acolo in spatele lui. Dar din nou, simt ca as putea sa ridic viteza. N-o fac de frica.

Sus pe Magura ajung cu o medie orara de 16.3. Stiu ca am mers perfect, mai bine decat visam. Si aici intervine cumva automultumirea. Am zis sa imi trag sufletul pe coborarea pana in Valea Sadului. Sa am forta pentru ce urmeaza. Pentru Geiger am avut o strategie bine pusa la punct. Aici nu am mai venit la hei rup.

Pe coborarea ce duce spre bifurcatia de trasee continui sa depasesc concurenti. Sunt incantat. Acuma doua editii coboram pe langa ea. Acuma stau cu pieptul pe sa si cobor in viteza.

De la bifurcatie raman aproape singur. "Greseala" a continuat si aici. Am continuat sa pedalez sub ce as fi putut. Din nou, de frica. Ma tin pe bicicleta integral pe tot single trail-ul uluitor care incinge creasta Cindrelului. Este una din cele mai frumoase portiuni de MTB pe care am pedalat vreodata.

Depasesc concurenti. Fiindca pot, fiindca sunt tehnic, fiindca azi am chef. Fara lamentari, fara ceruri care ne pica in cap, fara nimic epopeic. Am venit sa ma dau bine cu bicicleta si aia fac.

Coborarea tehnica spre Valea Sadului. Nu instinctul de conservare m-a facut sa ma dau jos. Efectiv neputinta. Stiu ca toti concurentii au impis aici bicicleta la vale. Eu probabil mai mult ca altii.

Cum am ajuns pe valea raului am sarit in sa. Depasesc alt concurent pe coborare. Pentru mine asta e cel mai mare castig. Ani de zile am trait cu frustrarea ca pierdeam pe coborari ce castigam pe urcari. De undeva de anul trecut am inceput sa depasesc pe coborari. Si sa fiu depasit pe urcari...

O coborare bolovanoasa pe marginea raului. Oare daca pic cu coaiele pe roata din spate, doare tare?! Sau mai bine dau cu cosul pieptului de sa? Sau mai bine pic in cap?

Am ales sa pic in cap.Din nou lipsa crasa de experienta tehnica. Numai un "experimentat" MTB-ist de Bencec dupa ce merge cu viteza si vede treapta in fata lui are dileme de genul: sa franez sau nu? Hai ca franez. Mai bine nu, ca poate trec. Ba totusi franez. Si dupa ce franezi pe marginea treptei nu e nimic uimitor ca pici ca bolovanul fix in cap. Pacat ca in picaj mi-am indoit si spitele pe spate si am facut niste opt-uri de toata frumusetea.

Destul de buimac ma ridic. Cu lectia invatata, urmatoarele trepte le-am sarit in viteza. Pe principiul fie ce-o fi.

Pe Valea Sadului e acuma mult asfalt. De data asta incep sa ma intreb daca as putea merge mai repede. Si raspunsul e ca acuma e mai precaut sa nu. Ar fi trebuit sa accelerez pana aici. Urmeaza urcarea interminabila spre Paltinis si deja simt ca antrenamentele mele de 56km de pe Bencec nu sunt chiar ideale pentru o cursa de 100km de MTB.

Ma ajung doi baieti si impreuna incepem urcarea. Asta a mers bine. Cred. Adica am mai depasit doi concurenti, am ramas eu singur cu Toncu Ionut. Se putea mai repede ? Mda... Cu cat inaintez in cursa simt ca daca initial am pedalat undeva la 70% din potential, acuma ma apropii de 90%. Si s-ar putea sa am nevoie de rezerva aia de 10%.

Ionut merge mai bine decat mine la deal. Frumos, sustinut, fara sincope. Nu pot tine ritmul lui. Asta ma intristeaza. "Nici viitorul nu mai e ce a fost...". Nu mai sunt cataratorul de care eram asa de mandru. In schimb il depasesc invariabil pe coborari.

In Poiana Tomnatec e punct de revitalizare. Un singur lucru imi face cu ochiul: Cola! Beau in disperare. Tanti de acolo e chiar nervoasa: "" Ce aveti toti cu Cola? Toti care au trecut pe aici nu au vrut nimic altceva decat Cola. Nu apa, nu izotonic, nici unul n-a mancat nimic. Toti au vrut Cola!"  Si in fata nu e chiar oricine...

Ajungem sus la releu. N-a fost usor, departe de a fi greu. Stiu ca aici s-a cam terminat cursa. E km 62.5. Urmeaza o coborare ultra-mega-giga tehnica si lunga. Inca cateva urcari in cap. Dupa aceea rulaj in viteza prin padure. Cursa e gata aici. Daca stii sa cobori...

Acuma regret. Ca n-am tras ca lumea. Ca m-am menajat. De aici poti sa faci tura si la supravietuire. Dar regretele nu-si au rostul. Data viitoare facem mai multe antrenamente lungi si avem mai multa incredere in noi. Stiu ca am facut cel mai rapid Geiger. Dar, da, se putea sa-l fac mai rapid....

Pana una alta, urmeaza fabuloasa coborare. Am stat pe bicicleta integral. Au fost multe momente in care am zis: "Na, te-a mancat in cur sa fii tu smecher". Reuseam cumva sa sar peste bolovani sau sa ies din derapaj. Coborarea respectiva nu se compara cu nimic. Am savurat fiecare bolovan, fiecare portiune de praf si nisip, fiecare saritura, fiecare picatura de adrenalina, fiecare secunda in care am zis ca acuma am mierlit-o.

A fost incredibil. Am continuat sa cobor pana in vale. In padure m-am dat iarasi jos. Eu inca nu pot sa cobor acolo pe bike - am auzit ca cei din fata au reusit. O sa ma antrenez.

Urmeaza 23km de teren valonat. Cu un push bike. Cu cateva "gaturi" care sa solicite foaia mica. Dar in general un traseu de fuga. Un final superb pentru un traseu superb. Deja sunt zeci de kilometri in care pedalez alaturi de Ionut.

Desi sus in Paltinis am regretat ca nu am tras mai mult, asta n-a insemnat ca m-am blazat. Dimpotriva. La Geiger am venit sa scot un timp cat mai bun, sa dau tot ce pot. Asa ca am accelerat cat am putut pe portiunea de final.

Salturile din padure au fost deliciul de final a cursei. Am trecut impreuna cu Ionut linia de sosire de la Geiger 2012.

A fost o cursa efectiv superba. In care totul a iesit perfect. In mod normal nici n-as fi avut material de blog. Ma bucur insa enorm ca antrenamentele din ultima perioada au dat roade. Ma bucur ca am reusit sa ma motivez si  ca am reusit sa fac o cursa asa cum am visat.

Am ocupat locul 5-6 (impreuna cu Ionut) la categoria de varsta si locul 18-19 la general. Ma uit pe clasament si sunt mandru de ce am realizat. Mandru de timpul meu, mandru de numele pe care le am inaintea mea.

Am terminat cel mai greu si totodata cel mai frumos concurs de MTB din Romania. Inca odata. Si Geiger-ul o sa ramana etalonul pentru mine atata timp cat mai am putere sa pedalez. Tura lunga.

Despre organizare:
- cand n-ai bunul simt sa participi la sedinta tehnica si a doua zi te ratacesti, n-ai scuze. A fost o greseala de marcaj pe care organizatorii si-au asumat-o. Asta e. Se intampla. Sa gresesti e omeneste. Sa gresesti constant sau sa arunci cu cacat, aia e problema.
- mie marcajul mi s-a parut incredibil. Super intuitiv. Fara a supralicita as zice ca cel mai profesionist marcaj pe care l-am vazut pana acuma. Aici mai e o chestie: oare sa fie o intamplare ca niciodata nu se ratacesc cei din fruntea clasamentului? Ce-au ei in plus? Ochi cu infrarosu? GPS in cur?
- puncte de alimentare. Habar n-am. ca in afara de Cola n-am fost interesat. Organizatorii imi luau bidonul, mi-l umpleau si eram bun de plecat.
- toate detaliile mie mi se par perfect puse la punct. Dure poate. Poate "inumane" din punctul unora de vedere. Poate nu sunt facute sa atraga concurentii. Asta e...

In editia a 3-a de la Geiger nu am reusit sa ma incadrez in timpul limita. Asta inseamna ca au fost prea stricti timpii? M-am antrenat mai mult si am reusit.

Patru editii la rand am ajuns la final dupa ce s-a terminat (sau in timpul) festivitatii de premiere. Mi-a picat bine mie sau Elenei? Nu. M-am antrenat mai mult si am reusit.

Termin blog-ul despre Geiger ca pe celelalte patru precedente: tura lunga nu e si nici nu trebuie sa fie pentru oricine. De aia Geiger tura lunga e cel mai greu maraton. Si cel mai frumos.

Initial de azi trebuia sa ma apuc iarasi de alergat. Dar luni nici iarba nu creste... Poate ca dau o tura de Bencec maine.







Ana

Data: 05.08.2012
Participanti: Elena, Alex, Ana
Locatie: Timisoara
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/

Ora 2.30. Acuma am ajuns acasa dupa o bauta cu prietenii. Peste ani, Ana poate o sa citeasca asta sau poate nu.

Ana are acuma 2 zile. Titlul blogului s-a schimbat in Hoinariii cu 3 de "i". A aparut si ea in lista de participanti.  E o noua hoinarita.

Acesta e probabil cel mai greu blog pe care l-am scris vreodata. Si cel mai beat...

Tot timpul am reusit sa ma exprim mai bine in scris decat in cuvinte, asa ca mi-e mai usor sa ma bucur de Ana scriind despre ea.

Ana a aparut pe firmament atunci cand a avut ea chef sa apara. N-a fost "planificata", n-a fost calculata.

A fost indragita de la inceput. Nu a fost cocolosita, nu  a fost rafatata. A fost respectata. Elena a avut grija de ea fara a fi paranoica.

Dupa 9 luni, exact la data stabilita, Ana ne-a schimbat planurile de week-end. In loc de concursul de MTB de la Garana, am participat la maratonul de la maternitatea President.

Elena a fost, este si va fi campioana mea - a trecut cu bine si acest maraton. Si pe la ora 11.25 in data de 05.08.2012 Hoinarii au devenit o echipa de trei.

De-a lungul timpului am trait cu angoasa inevitabilului:
- o sa te casatoresti. Gata cu prostiile, chefurile si haladuiala. Am gasit-o pe Elena si au aparut Hoinarii.
- a ramas gravida :o sa ai parte de pofte, dureri, mofturi, toane. Am avut cel mai mare suport in Elena intr-unul din cei mai buni ani ai mei la concursuri. Singurele pofte si mofturi le-am avut eu...
- s-a nascut Ana. Si incepe lista interminabila de blesteme despre ce o sa urmeze.

Ei bine Ana...

Sunt convins ca tu nu o sa schimbi nimic. Tu nu o sa faci altceva decat sa intregesti ceva frumos. Nu esti altceva decat cea de-a treia felie din cel mai minunat cadou.

Pe cei care zic acuma altceva da-i in ?!@!# mea... o sa-ti explice tata mai tarziu...

 Uite! Ti-au facut si o fisa tehnica cu tot felul de parametri! 

Si ai reusit din prima clipa sa-i faci fericiti pe bunicii tai. Si probabil sa le prelungesti viata cu vreo 10 ani...

Ai parte cea mai iubitoare si mai razboinica  mama pe care ti-o puteai imagina. A luptat mult pentru tine in cele 9 luni. Si spre linistea ta, iti recomand sa n-o necajesti... Ai reusit s-o faci pe mama ta mai fericita decat rar am vazut-o, dar fa bine sa n-o superi.

Cat despre mine, oricat de batos ma tin, m-ai "daramat" in momentul in care ai deschis ochii si te-ai uitat la mine...

Acuma, e timpul sa te energizezi, sa capeti forta, fiindca in cazul in care inca n-ai aflat : povestea Hoinarilor merge mai departe. Pe fast forward...

Multumesc, inca odata, Elena!

IBO 2012 - din suflet

Data: 21.07.12-22.07.12
Participanti: Elena, Alex, Pantani
Locatie: Oradea
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/

IBO (Iron Bike Oradea) face parte dintr-un club foarte select si exclusivist de concursuri. La noi cel putin mai sunt doar trei competitii pe acelasi calapod: Marathon 7500, Xterra Triatlon si 3Munti.

Sunt acele concursuri care echivaleaza cu pasiunea. Sunt organizate din pasiune, participi din pasiune la ele.
Pe acestea le astepti cu emotie, cu un nod in gat. Pentru ele te antrenezi in iarna, le visezi si sunt cele care iti dau motivatie atunci cand nu mai ai de ce sa te agheti.

Iti face tot timpul placere sa asculti povestile de dupa, sa iti amintesti cum a fost. Sunt acele concursuri la care iti aduci aminte de fiecare detaliu si peste multi ani.

Tibi si echipa lui organizeaza si anul acesta IBO. E interesant cum in Oradea sunt 2 din cele 4 concursuri "grele" din tara...

Competitia are si anul acesta 2 sectiuni: maratonul si tura extrema. Tura lunga presupune echipe de 2 rideri - si aici a intervenit problemaanul acesta pentru mine.

Nu am stiut cand are de gand Ana sa "apara pe piata" asa ca am amanat inscrierea pana in ultimul moment. Asa ca nici echipa nu mi-am putut face, deoarece nu eram sigur ca voi participa si ar fi fost nesimtire sa amagesc coechipierul.

In ultima zi de inscrieri m-am hotarat  - voi merge la IBO la proba de maraton. Nu pot lipsi de la Oradea, chiar daca anul acesta nu voi participa la proba cea mare.

Maratonul are 150km si 2500m diferenta de nivel. Nu e greu, nu e usor.

Aici ca o paranteza: fiecare cursa e asa cum ti-o faci. Si o percepti in functie de cat de bine esti antrenat si de cat de tare tragi.

De exemplu daca tu esti obisnuit sa alergi 15-20km pe stadion s-ar putea sa ti se para aproape imposibil sa alergi 40km pe munte. In schimb daca faci vreo 5-6 maratoane montane pe an, asa ceva poate sa devina rutina.

"A..pai tu ai pedalat 400km saptamana trecuta dintr-una. Asta e mult mai simplu."

Greseala uriasa. Poti sa mori si pe 5km. Depinde cat de mult vrei sa tragi si cum abordezi cursa. Saptamana trecuta trebuia sa termin 400km, asa ca m-am adaptat la "trebuie sa termin". La IBO vreau un rezultat bun, asa ca o sa fie incomparabil mai greu, chiar daca distanta e aproape o treime.


Elena m-a sustinut tot timpul si cum drumul pana la Oradea nu e asa de lung si Ana nu prea e dornica sa scoata nasul - o sa vina cu mine si in acest week-end. In ultimul moment ni se alatura si Pantani care va participa si el la proba de maraton.

Vineri seara ajungem la strandul din 1 Mai de unde unde se va da startul maine. Aici ne-am reintalnit cu prietenii nostri - organizatorii de la IBO si Xterra Triatlon.


Am dormit ca de obicei la cort. Oricat de ciudat suna mi se pare mai comod sa dorm la cort inaintea curselor: am tot ce imi trebuie la indemana, ma pot organiza dimineata mult mai repede. A..da si in general e gratis.


Nu stiu daca am devenit mai experimentat sau pur si simplu actionez din instinct. Cu siguranta am facut absolut toate greselile posibile de-a lungul timpului si niciodata nu am tinut cont de nici un sfat.

Una peste alta, acuma "stiu" (inclin sa cred ca este totusi instinctual, mai degraba decat o maturizare si o planificare mai atenta) ca sunt cateva elemente cheie pentru cursa de maine.

Desi e deja noaptea tarziu, imi schimb cauciucurile: imi trebuie ceva cu un profil cat mai apropiat de sosea. Folosesc ce am. Le umflu la 4 atmosfere chiar daca stiu ca asta o sa insemene un disconfort continuu pe denivelari. Pe traseul acesta trebuie sa inaintez repede.

Va fi canicula. Pentru prima data am echipat MTB-ul cu doua bidoane. Nu vreau sa opresc decat cand e strict necesar - n-am de gand sa opresc pe drum pe la izvoare sau fantani.

Am invatat ca e imposibil sa desfaci bomboanele DM din mers asa ca acuma le pun direct fara folie in buzunarul din spate. Vars acolo si continutul a doua pungi de Haribo.

Foarte rar mi-au placut gelurile. La iau fiindca trebuie. Aproape toate imi provoaca greata si imi strica stomacul.

Am invatat sa vars continutul a 4-5 geluri in bidon si deasupra sa pun apa. Ce rezulta e o chestie pe care eu cel putin o asimilez mult mai bine.

Iau si GPS-ul. Nu pentru ca as avea nevoie la orientare - Tibi a marcat perfect traseul. Il iau pentru psihic. Acolo am o multime de parametri de care sa ma agat. Stiu ca voi fi preponderent singur in cursa si trebuie sa imi gasesc motivatia sa trag. Numarul de kilometri parcursi, cadenta, diferenta de nivel urcata, viteza medie - toti acestia constituie un imbold sa apas mai tare in pedala.

Stiu ca pe acest gen de traseu voi avea obligatoriu nevoie de ulei asa ca imi iau o sticluta cu mine.

Startul e la 6 dimineata. "Patitul" dezvolta mecanisme de adaptare: ultima noapte nu e neaparat importanta. Somnul cumulat in ultimele 3-4 nopti inainte de cursa sunt vitale. E o greseala sa creezi ca daca in ultima saptamana ai dormit cateva ore pe noapte, o sa recuperezi daca dormi ca porcul noaptea dinaintea cursei.

Dupa TATF am avut un antrenament serios: somn si mancare. Mancare si somn.


Tibi a dus organizarea evenimentului la nivel de arta. Istvan, Tibi, CPNT-istii si Luci. Cei 4 care stau in spatele acestor concursuri. Organizari ireprosabile si enorm de mult suflet pus. O categorie cu adevarat selecta.

Fiecare are ceva inedit. Toti fac ceea ce fac fiindca cred in asta. Invariabil de la cei 4 o sa auzi acelasi lucru:
"Alex, sincer nu ma intereseaza sa vina cu sutele. Nu vreau sa-i caut pe toti pierdutii si toti lunaticii. Vreau sa vina cei X care fac asta din pasiune. De aceea organizez acest concurs."

Am auzit asta de la ei la fiecare editie. E un numitor comun. E ceea ce ii diferentiaza de restul concursurilor: ei vor sa organizeze un concurs pentru cei X oameni asa cum viseaza ei ca trebuie sa fie concursul perfect.

"Acolo sunt 300 de concurenti si taxa X. Acolo sunt 500 de concurenti si taxa Y. Acolo nu e taxa - hai sa ne bulucim toti."

Cele patru concursuri au taxa substantial mai mare decat concursurile "ordinare". Incomparabil mai mica decat costurile necesare organziarii unui asemenea eveniment.

Am incetat sa ii mai intreb : "De ce nu va promovati mai agresiv? Ar veni mai multi participanti si v-ati acoperi macar costurile."

Am incetat sa ii mai intreb. Cumva acuma mi-e si rusine ca am facut-o. Cel putin in 2 cazuri organizatorii vin cu bani de acasa. Si totusi an de an continua sa faca asta. De ce ? Mi-am explicat asta doar prin faptul ca oamenii respectivi au aceeasi satisfactie organizand asa concursuri pe care o am eu terminandu-le...

"De ce te tot duci la turele lungi? Nu vezi ca n-ai nici o sansa acolo? Te mai si chinui...". Zi sa mori tu de prost...
"Ia sa vedem cine s-a inscris ? A...X e la proba mare, atunci merg la tura mica. A...vine si Y, atunci merg la alt concurs"

Nu m-a interesat cine e inscris aici. Stiu ca participa Pantani (doar eu l-am adus aici) asa ca un nume de pe podium mi-e cunoscut. La start il vad si pe Cosmin de la Merida. Or mai fi si altii.

Dupa ce semnam lista cu participantii care iau startul (superba idee) la 6.00 se da startul.

Pentru mine e un mister de unde stie organismul sa se adapteze la ce il asteapta. Adica de unde stie el ca are o cursa de 45 de km si sa adapteze efortul (adica sa traga ca dementul) sau ca are o cursa de 150km ?

Nu tin minte care a fost ultima cursa in care am tras ca imbecilul la start pentru ca dupa aia sa ma tai pe la mijlocul cursei. Nici cursa in care am lalait-o la inceput de frica sa nu ma epuizez. Invariabil, indiferent daca e vorba de o cursa de viteza sau una de anduranta la final (si numai atunci) sunt cu energia pe 0. Deci cumva organismul stie sa se adapteze dinainte pentru cursa ce urmeaza...

Se porneste tare. Tin ritmul cu echipele din fata si cu cei de la maraton. Merg asa vreo 5km prin parcul/padure din spatele strandului.

Parametrii imi zic insa ca ritmul asta ma darama. Destul de nemultumit reduc turatia. E kilometrul 5, mai am 145km. Desi mi-ar placea sa tin ritmul lor, nu sunt in stare asa trebuie sa ma adaptez.

Traseul e de fuga. Adica la maraton cel putin nu am urcari tehnice si coborari abrupte. Asta ma dezantajeaza serios. E un traseu de rulaj. Un traseu rapid: drumuri forestiere si sosea.

Mare parte a maratonului este comuna cu tura lunga, asa ca toti participantii suntem pe acelasi traseu. Dupa vreo 10km de la start "iese dopul". Si asta eun fel de-a zice. De fapt nu iese dopul: dupa un start prea rapid in care inima iti ajunge in gat, o lasi mai moale si iti revii. De fapt nu mergi acuma mai bine - doar ca acuma mergi "normal".


Am mai depasit ceva echipe dupa care am fost o perioada destul de lunga impreuna cu un baiat din Arad si echipa 2x2.

Cei trei merg mai bine decat mine pe portiunile plate sau unde panta e mai mica. Acolo se si departeaza destul de serios. Ii ajung insa destul de usor odata ce traseul incepe sa urce.

Kilometrii acestia au trecut destul de usor. La un moment dat amenintarea ploii ne-a urmarit - chiar au si cazut cativa stropi, nimic serios insa.


Pe o coborare baiatul din Arad a facut o pana si a ramas in urma. Eu am continuat alaturi de 2x2. Stiu ca acuma sunt pe locul 3. Si ca mai am o gramada de kilometri de facut.

In primele 2 puncte de alimentare nu am oprit deloc. Mai aveam apa si o duceam destul de bine cu dieta de DM si Haribo.

Cei de la 2x2 m-au intins destul de tare. Ei sunt pe locul 2 si trag sa ii prinda pe primii. Mi-a convenit sa merg in ritmul lor, plus ca nu a trebuit sa mai fiu atent si la orientare - baietii se descurcau excelent asa ca eu doar ii urmam.

Mare parte din traseu o stiu din ceilalti ani. Cealalta parte a fost schimbata. Traseul l-as caracteriza ca un traseu placut, ideal pentru cicloturism.

As minti daca as spune ca l-am savurat. Am fost destul de concentrat pe mentinut ritmul si am fost preponderent cu capul in pedala.

Pe o coborare mai accidentata m-am intalnit cu Cosmin de la Merida care facuse si el pana. Am avansat pe locul 2. Asta se intampla pe la km 30.

Drumurile forestire au fost destul de terorizante tinand cont de presiunea pe care o bagasem in roti. Dar castigam viteza chiar daca asta pe seama disconfortului.

Am trecut prin zone cunoscute - de exemplu am facut pe bicicleta traseul de trail running de la ultimele doua revelioane (zona din jurul satului Rosia).

Pe roadbook-ul primit de la organizatori (merita sa vedeti ce au facut acolo organizatorii) scria ca avem o portiune de 0.1% pushbike.  Undeva prin mijlocul zilei, cand arsita era mai mare, am ajuns in zona respectiva.

M-am indarjit sa urc tapsanul pe bicicleta si eram fericit ca tocmai am realizat 0% push bike. Din varful dealului a mai urmat insa o portiune abrupta si accidentata unde am cedat. Si in loc de 0.1%, eu cred ca am reusit spre 1%... O portiune destul de lunga nu m-am putut sui in sa. Soarele ma lovea necrutatro in ceafa si ma simteam molesit.

"Patitul" stie...N-avea rost sa trag aici. Am lasat-o moale, m-am hidratat ca lumea, am mers incet si mi-am luat amestecul de apa cu geluri. Am bagat magneziu si am lasat organismul sa-si revina.

E o prostie sa supralicitezi pentru 800-1km. Sa te indarjesti aici ca dupa aia sa mergi prost urmatorii 80km. Asa ca toata urcarea am facut-o cu avariile pornite, mizand ca recuperez dupa aceea.

M-am reintalnit cu echipa 2x2 aici.

"Pauza" de pe urcare mi-a prins bine. Cand s-a terminat eram bine hidratat si energizat. Am ajuns la CP5 unde se si desparteau traseele. Cred ca aici am mancat o felie de portocala, dupa care am pornit repede mai departe.

Inca vreo 70km. Sunt pe locul 2. Mai e mult de mers. Aici as avea nevoie disperata de "iepuri". Cineva care imi dea ritmul. De muzica din urechi. Mi-e tare greu sa ma motivez singur. Nu inteleg cum naiba nu apare Cosmin. Unde e?! E mult mai bun ca mine - o fi patit ceva.

Urcarea spre platoul Zece Hotare m-a solicitat - am si fortat un pic aici , fapt ce l-am simtit pe platul ce a urmat. Parca nu mai aveam acelasi ritm,.

Ai foarte mult timp de gandire la un asa concurs. Cand nu imi umplu mintea cu ura si inversunare orientate asupra celorlati concurenti, am ganduri in general pasnice si de-a dreptul romantice.

Ca sa treaca timpul mai repede, mi-am reamintit de o multime de ture facute cu Elena cu bicicleta. (In ultima perioada consider ca doar ciclismul e sport, restul sunt de umplutura).

Turele de la Dunare - alea sunt printre cele mai faine. Acolo ne place sa "ne pierdem" pe coclauri si printre satele de pemi. Turele de "discovery" cand aleg cu berea intr-o mana si cu mouse-ul in cealalta un traseu in Google Earth - si Elena vine cuminte si ne ratacim impreuna. Turele de prin Capatanii, Lotrului si Parang. Sau faimosul "Atac al Apusenilor".

Desi nu sunt in stare sa retin cand trebuie sa platesc vreo factura - am o memorie fenomenala si reusesc sa memorez pe de-a intregul ture. De exemplu, as putea si acuma sa scriu povestea "Cuceritorii inutilului" tura in care impreuna cu Elena am carat bicicletele in spate jumatate din creasta Parangului si am dormit direct pe asfaltul din TransAlpina.

Kilometrii au trecut foarte repede. Aplic metoda asta destul de des. Cand ma plictisesc sau vreau sa fug de realitate, ma retrag in amintirile din trecut. Retraiesc destul de intens experientele din trecut. Exista si un efect secundar - de acolo de "departe" nu pot sa ma concetrez 100% la concurs si pedalez mai in doru lelii.

Oricum, ideea e ca am sarit instantaneu de la km 80 la 139. Am retrait o multime de ture facute cu Elena. Sincer habar n-am pe unde am pedalat. Probabil ca uneori pe fata aveam intiparite tot felul de expresii in functie de ceea ce imi aminteam.

Brusc sunt trezit din reverie: "Ce faci aici?! Am facut 4 pene si tot te-am ajuns".

Era Cosmin. Asta nu prea are darul sa ma maguleasca, dar adervau-i ca merge mult mai bine. Ma intreaba cati kilometri mai sunt si dupa aceea dus a fost. N-am schitat nici un gest sa ma tin de el - ar fi fost inutil.

Asa ca am revenit in lumea mea - uite si tura de la Sf. Ana a fost una faina....


Am terminat IBO, de fapt Maraton Padurea Craiului.

L-am terminat pe locul 3. Mai important e ca am facut un concurs bun in care nu m-am menajat, dar pe parcursul caruia m-am simtit foarte bine. 

Pantani a luat locul 1, Cosmin locul 2. Dupa concurs am trecut gardul si am lenevit la strandu' cu valuri. Dupa numarul de beri consumate am dedus ca eram destul de deshidratat.

Seara am mers prin statiune. Am decis sa mai ramanem inca o noapte - e de bun simt si dovada de respect sa stai si sa asisti la festivitatea de premiere.

Asa ca am asteptat restul concurentilor dupa care ne-am retras pentru inca o noapte la cort.


A doua zi a avut loc premierea.

IBO a fost organizat exemplar din toate punctele de vedere. Tibi era intr-un loc de pe traseu si a insotit o mare parte din concurenti pe anumite portiuni. Ca sa vada cum se simt, cum le place concursul, daca le lipseste ceva. Asta nu cred ca mai are nevoie de comentarii. Imi aduce aminte de Luci care astepta concurentii in saua Strunga la 3 Munti.

Mai important decat sa stii ca organizatorii se ocupa de concurs, e sa ii vezi acolo aproape de tine. Sa vezi ca si ei fac ce faci si tu, pe acelasi traseu. Cred ca asta e ca faza aia cu plaiesii care il vedeau pe Stefan ca se arunca ca bezmeticul in lupta. "Puii mei, daca sefu' e asa de cretin, hai ca ma bag si io...".

Mai important decat orice e ca traditia IBO (si a celorlalte 3 concursuri mentionate inainte) sa continue. Anul acesta am avut un IBO uscat. Anul viitor la IBO o sa fie mult mai multi participanti. O sa vedeti.


Multumim Tibi, Istvan si tuturor organizatorilor. La anul o sa ma intorc (o sa vin in fiecare an cat ma mai tin puterile). E obligatoriu ca aceste concursuri sa continue. Pentru cei care inca mai viseaza...

She'll be back! Soon. Si atunci turele de bicicleta o sa fie iarasi de poveste.