Social Icons

Saptamana patimilor

Saptamana aceasta se anuntau nu unul, ci doua concursuri chiar aici la noi in zona: Lunca Timisului CX si Timisoara 21k.

Saptamana a fost grea si a devenit din ce in ce mai grea pe final, pe masura ce echipa de organizare de la Timisoara 21k a inceput sa aterizeze in Timisoara.

Prieteni pe care nu i-am vazut de mult si cu care "trebuie" sa bei o bere. Doua, trei, sapte...

Asa ca din bere in bere s-a apropiat week-end-ul.

Vineri in pauza de masa am mers cu Elena de la lucru sa vedem traseele de la Lunca Timisului CX. Zona e faina, oamenii au muncit mult la trasee si a iesit ceva pe care merita sa mergi sa te dai cu MTB-ul sau CX-ul.

Dar vremea pe sambata se anunta perfecta de munte. E sfarsit de martie deja. Anul trecut aveam deja la activ aproape o luna de trasee prin munti. Ne e dor de munte, de MTB, de pante, de peisaje.

Asa ca deja pe drumul de intoarcere catre servici hotararea e luata: de primul concurs am scapat usor - prin neprezentare. E mult prea atragatoare ideea de a merge la munte pentru a renunta la ea.

Elena a ales destinatia : Canicea.

Culmea aceea e perfecta pentru perioada asta a anului. Chiar daca are aproape 1400m in punctul de altitudine maxima, e o culme fara vegetatie si mai ales orientata catre vest (ma rog, spre vest e partea pe care urcam noi de obicei). Si din acest motiv acolo zapada nu prea rezista mult niciodata.

Am mai folosit formatul acesta de tura si in alti ani - o bucla care pleaca din Domasnea, urca in creasta si se intoarce pe alt drum. Functie de timp, facem una sau mai multe ture.

Bobi se anunta si el. Pe drum ni se alatura si Petru.

Manusile acelea sunt de baza. Masinile le-am lasat la iesirea din Domasnea la o bifurcatie de drumuri forestiere.

"Zidul" din Canicea. Vremea e calda. O ceata densa prin care abia se vede ceva, dar macar e cald. Si poate la fel de important - e complet uscat.

Elena urca foarte bine si cu chef. Asta in conditiile in care nu urmareste nici un program si mai mult decat atat, s-a sictirit complet de plimbat prin pusta din jurul Timisoarei. Dar compenseaza cu cheful de MTB.

 Petrica trage dupa el o raceala si o durere de spate. Compenseaza si el cu vointa.


Bobi...bombane

"I will love you to the moon and back". In peisajul acela selenar fix sa mai dea foc la iarba era nevoie...

Drumul de creasta printr-un lapte destul de dens. Dar nu ne plangem - cum am zis, macar e cald si uscat.

 Bine, recunosc, peisajul nu e desprins chiar din reclamele la traseele epice de MTB. Dar macar era panta....

 Unde mai e ceva vegetatie, apare imediat si zapada.

Final de catarare - aproape 1000m pe 12km. O catarare  buna, complet non-tehnica, dar numai buna de inceput de sezon.

 A urmat o protiune faina de coborare prin zapada prin padure in cautarea cararii care sa ne scoata inapoi in Domasnea.

 Elena acuza primavara - are nevoie de cateva ture pentru a se reseta si a cobora fara frica.

Exersam, re-invatatm, ne aducem aminte de anii trecuti.

Jumatate de tura am reglat inaltimea de la saua de bicicleta. Cealalata jumatate am dedus ca probabil trebuia uns mult mai bine angrenajul. Iar pe coborare mi-am amintit ca rotile ar trebui dezumflate daca nu vrei sa tremuri de parca ai fi bagat in priza.

Ajunsi la masina ma hotarasc sa mai fac o tura. E mult prea fain si am chef de o urcare rapida.

A doua tura am mers aproape de limita. Dar e clar ca mai am nevoie de muuulte ture la munte pana cand motorul se obisnuieste cu panta...

In creasta era aproape senin acuma - incepeau sa se vada in zare Tarcu si Godeanu. Destul de putina zapada si acolo.

A fost o jumatate de zi foarte faina.

Duminica ma duc la primul concurs din 2017. Care e de alergare. Si mai mult. E de alergare pe plat. Zic astea fiindca ultima data cand am facut asa ceva a fost la Viena al maraton acuma 3 ani.

Atunci a fost punctul in care am renuntat la alergare si la antrenamentele de plat. Am citit acuma blog-ul acela - pare ca eram destul de suparat...

Ma rog. Nu mi-am schimbat foarte mult punctul de vedere de atunci vis a vis de alergarea pe plat, prin oras, pe la pista de exemplu. Iti trebuie un dram mare de lobotomie sa faci asa ceva... Probabil nu mai mare decat acela de a alerga pe banda in sala totusi.

Anul acesta mi-am propus si cateva alergari. Tinta e RTR, 2x2, Retezat Maraton, UTF si eventual un ultramaraton. 

Adica tot ce ma intereseaza e clar legat de trail running. Dar cum aici nu exista trail, trebuie sa strang undeva kilometri...

In saptamana patimilor am urmat un program strict de antrenare a ficatului: bere in cantitati gargantuliene, dormit putin, mancare atent aleasa: de la micii cruzi la shawrma cu de toate, la borcane de Nutella, KFC sau kebab-uri.

Stiu ca la cat antrenament am adunat o sa scot undeva intre 1.35 -1.40 ore. 

N-am emotii, stres, fluturi in stomac, ganduri motivationale. Ma doare-n basca - ma duc sa mai strang niste km necesari pentru ce va sa vina in lunile urmatoare.

                                       
Mie concursul mi s-a parut foarte bine organizat. Si nu zic acuma din prisma faptului ca ii cunosc pe organizatori. Recunosc ca nu am prea alergat pe plat ca sa am cu ce compara, dar mie mi-a placut organizarea. 

Personal a fost un mare pas inainte sa nu mai alerg printre soferi de troleibuz sau de taxi care incearca sa ma vaneze. Sa ma trezesc ca am circulatia inchisa. 

Oameni multi si colorati la start. Oameni putini spre deloc pe margine la sustinere. 

Un traseu...straniu. Dar cum am zis, era inchisa circulatia, asa ca restul nu m-a interesat. O mie si unu de voluntari , o intreaga echipa profesionista in spate. Fain asa.

                           
E rece si bate vantul foarte tare. 

E cam greu sa te motivezi cand nu ai absolut nici un obiectiv. Mai nou merg si la pedalat si la alergat cu muzica tipand in urechi. Renuntasaem acuma multi ani la obiceiul asta, dar acuma am revenit. Nici "pierderea" in muzica nu ma ajuta sa ma concentrez azi.

Cum nu sunt chiar multi cunoscuti pe aici si aici n-am "dusmani" nici macar placerea de a depasi concurenti nu o am.

Mi-a luat Elena un ceas (al 5-lea cred) prin iarna cand m-am reapucat de alergat. Ala imi zice ca alerg cu mult mai tare ca la orice antrenament.

Am atatea gafe in spate incat pana si instinctiv stiu sa invat din ele. "Stiu" ca nu voi putea tine ritmul asta daca nu ma "agat" de ceva. 

"Stiu" ca nu exista miracole. Ca ritmul o sa scada invariabil pe masura ce trec kilometrii. Ca un ritm constant e imposibil de tinut daca nu ai un anumit numar de km in spate care sa creeze rutina necesara.

Prima tura o termin in 44.45 minute. 

Si daca totusi...

Cel mai bine am reusit sa alerg o data in 1.30  ore si cateva secunde. Acuma sunt foarte putin sub timpul ala.

Asa ca am inceput sa ma "agat". Cam la propriu. Imi luam cate un concurent din fata si ideea era sa il ajung fara sa fortez, sa alerg fix in plasa lui pana ma odihnesc si dupa aia sa plec.

Cel mai de ajutor s-au dovedit a fi Razvan Farkas si mai ales "blonda".

Razvan "m-a tras" cam de la km 13 pana pe la 16.

Dupa care m-am agatat de "blonda". Adica nici la bicicleta nu stau asa aproape. Stateam perfect cat sa nu ma bata vantul si mai ales cat sa nu trebuiasca sa ma gandesc la ritm. Asta era ceva fata de la Elite si n-a parut sa o deranjeze ca alergam efectiv peste ea.

1.29.40 timpul oficial. Un PB care sincer nu era in plan, dar de care sunt foarte fericit.

Urmatorul test e peste nici o luna, tot la semi, tot pe plat, tot in Timisoara.  Acolo plec cu alte ganduri: va fi un alt PB. Dar tine de mine cu cat voi reusi sa cobor in luna ce urmeaza.

Momentul cel mai fain al zilei a fost cursa copiilor la care a participat si Ana.

Desi poate nu pare din afara, pe Ana nu o obligam sa faca nici un sport. O oblig sa stea afara, in curte sau in parcuri, sa vina cu noi prin munti, dar nu o oblig la nici un sport.

Rezultatul e irelevant (desi pe Ana parea sa o intereseze direct acest aspect dupa cursa) :  a concurat la grupa 6-7 ani.

Important e ca a terminat cursa, ca nu a mai plans, ca i-a facut placere. Si undeva pe la 400m de la start s-a produs o schimbare: obosise, aer nu mai avea ca alergase cam tare, ochii ii erau bulbucati. Ma gandeam ca iar plange. S-a uitat in jur, a vazut linia de sosire si i-a dat inainte cat a putut. E probabil cel mai important lucru pe care l-a descoperit. Singura. Puterea si dorinta de a lupta. De a nu renunta. De a continua cand nu mai poate.

Respect Ana!

La final as vrea sa aduc multumiri echipei care a fost alaturi de mine in aceasta saptamana grea: Marmota, Dragonu, Radu Milea, Lucian al Marii, Gabi si Oana Solomon, Elena, Ana si multi altii.

Fara ei era imposibil sa consum atata bere si sa am asa o saptamana dezaxata.

Dileme

Data: 18.02.17-19.02.17
Participanti: Elena, Alex,Ana
Locatie: Parang, Transalpina
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/

Week-end-ul asta trebuia sa ne hotaram daca plecam sau nu spre taramuri mai primitoare.

Ideea e ca de obicei: ca eu vorbesc si Elena face chestii. De fapt ea mi-a facut CV-ul, ea mi-a zis unde sa il depun...Probabil intr-o seara o sa ma culc aici si o sa ma trezesc acolo.

Acuma, faza asta cu plecatul la mine e vesnica, dar niciodata n-am facut nimic.

Noua Zeelanda era doar asa de nervi. De ce dracu' as pleca la capatul Pamantului intr-o tara care are aceeasi clima ca Romania? Cu diferenta ca acolo bate vantul.

Asa ca punand in balanta motivele de plecare: o tara in care 4 luni pe an tremuri si iti belesti ochii la un orizont gri si o zona in care cand urci Bencecul ai impresia ca ai cucerit insusi Alpe d'Huez-ul, optiunile au fost de fapt tot timpul destul de clare:

sudul Frantei sau Spania. Adica totusi, ce om normal la cap ar pleca in Austria sau Germania? De tarile nordice nici nu vorbesc...

Pana una alta, continuam negocierile si se pare (asa zice tot Elena) ca incep cursuri de spaniola. Ideea e sa terminam inainte sa vina primavara sau vremea buna pe aici...

Acolo unde ne indreptam temperatura minima e 4 grade, ploua de 3 ori mai putin ca aici, locuiesc pe malul marii si la poalele muntilor. Exact ca aici, dar un pic altfel.

Cel mai puternic argument e pana la urma unu' pornit din inima: Totusi viata e mult prea scurta sa ti-o petreci intr-un singur loc. Si ala urat ca dracu'.

De condus n-am mai condus de mult. Asa ca mi-a placut cursa pana in Parang. Aici mergem deoarece e concursul Parang Night Challenge.

In 2017 schimbam (iarasi) strategia. Vom incerca sa mergem la cat mai  multe concursuri. Anul trecut am facut o greseala ca ne-am axat pe 2-3 evenimente. Si pe langa greseala am avut parte de ghinion tehnic.

Asa ca anul acesta vom merge pe principiul stiintific al distributiei gaussiene. Cat mai multe. Statistic, e imposibil sa ai ghinion la toate. Statisitic, e imposibil sa mergi porst la toate.

Asa ca...concursuri sa fie!

Tot in ideea d emai sus, mi-am diversificat si meniul. Am reinceput sa alerg.  Iar primul concurs e de alergare: un vertical race pana pe Parangul Mic.

Aflat la a 4-a editie, imi face placere sa vin la acest concurs. Imi place foarte mult zona. Concursul e organziat cu multa pasiune.

Ne cazam la cabana Alexia si imediat dupa plecam la ski.

E zapada putina in zona.

Totul e anapoda aici: telescaunul d ela Rusu care n-are absolut nici un rost. Imbarcarea, debarcarea, totul.

Dar stii ce e fain? oamenii. Te ajuta, sunt saritori.


Skiem la inceput pe Europartie. Fata de alti ani, macar acuma era batuta bine.


Dupa aia am trevut pe B. Asa o cheama pe partie : "B" - din cauza formei. E o partie adevarata, cu panta sustinuta. Tot aici va avea loc si concursul de diseara.

Ana a avut ceva aventuri pe teleski. Cam lung pentru ea si cam denivelat. Dupa ai am avut eu aventuri carand-o pe ea.


Se apropie seara, asa ca mai coboram doar o data pe forestier - cand pe skiuri, cand pe langa, si mergem sa ne inscriem.

Aveam nevoie de o cursa buna d einceput de sezon. De moral. Asa ca eram stresat.

Stresul e bun. Daca nu il ai, ai venit degeaba. Strategia de cursa era pregatita: "Depaseste-l ce cel din fata chiar daca mori". Ciudat, dar chiar aici aveam sa dau gres.

Oricum, daca vii la concurs, vii sa tragi. Pentru orice altceva exista turele cu prietenii.

M-am incalzit (ceea ce nu fac de obicei) si am avut si un fel de strategie. Betele de ski si snowline-ul mi s-au parut esentiale pentru cursa asta.

Start!

Am inceput timid. Cu timpul inveti sa nu te iei dupa toti ciumpalacii la start. Am incalzit treptat motoarele.

Dupa ce s-a terminat cu portiunea de alergat si a inceput B-ul am inceput sa depasesc tot mai multi concurenti.

Din pacate pentru mine, niste ciudati chiar alearga la concursurile de alergare! Nu te-ai fi asteptat.

B-ul este impsoibil d ealergat asa ca aici "ne batem" de la egal.

Pe la mijlocul "B-ului" il ajung pe Ionut Maran. Suficient cat sa stiu ca merg bine pentru nivelul meu.

Au urmat 25 de minute in care eu am incercat sa recuperez cei 20m care ma desparteau de el. Si el incercand sa mareasca distanta.

Mi-am amintit de Maus: "Cand nu se uita in spate, atunci accelerezi si recuperezi distanta".

Am tras tare de mine. Am avut un moment de "cadere" pe platou cand nu mi-am mai gasit ritmul. Am revenit pe ultimele portiuni.

Am luat in final bataie. A fost un concurs si o batalie pe cinste. Asa trebuie sa fie concursurile.

La final am fost foarte multumit. Am putut sa trag de mine. Mai e loc foarte mult de crescut, dar important a fost ca motorul a functionat.

A urmat berea de dupa. Somnul si trezitul dis de dimineata.

Planul pentru duminica e sa skiem pe Transalpina. Nu am fost niciodata acolo si daca tot suntem in zona am zis sa dam o tura pe acolo.

Peste noapte a nis destul de mult. Inca ninge. Undeva langa Groapa Seaca masina zice ca nu mai urca. E nevoie de lanturi de aici.



Incet, incet ajungem si la Transalpina.

Partia e foarte faina. E mult mai faina decat cele din Poiana. Asa ca implicit devine cea mai faina din Romania.

Din pacate a aglomerata si plina de inconstienti care se dau ca niste kamikaze la vale.

Am avut noroc si de zapada faina. Ironia face ca am fugit in Austria pentru a cauta off piste-ul si am dat de el aici.

Pentru mine a fost o zi de ski obisnuita: am inghetat si am inceput sa bolborosec. Ana s-a cam plictisit si a trebuit distrata cu tot felul de jocuri pentru a-i tine atentia treaza.

Stii ca esti in Romania atunci cand masina de dezapezit se impotmoleste si e nevoie sa ii pui antiderapant ca sa poat porni. probabil era cu cauciucuri de vara.

Am terminat week-end-ul la o portie de coaste.

A fost un week-end "clasic" de-a Hoinarilor. Sper ca ultimul de iarna.  

Bau

Hai sa mai revitalizam si blog-ul.

Nu neaparat ca as avea multe de zis, dar s-a dovedit de-a lungul timpului o baza de date foarte utila (mai ales pentru noi) cand icnercam sa ne amintim diferite detalii din tot felul de ture.

Ma uit in spate si vad ca ultimele postari de pe aici erau cu tura din Indonesia (despre aia nu am scris, am pus doar poze).

Si cum SLR-ul nu l-am prea purtat dupa noi, am cautat azi prin memoria mobilului sa vad cam ce am mai facut...

Uite, am fost cu "coae" astia doi pe munte.  In teambuilding cu firma. O iesire foarte faina in Retezatul Mic.

...Grea a fost duminica de dupa.


Dupa care am iesit la pregatiri pentru Metal Enduro.


A iesit bine. Nu mi-am rupt mana, mi-am facut prieteni noi la Urgente, am pus poze pe Facebook.


Week-end-ul urmator nu a mai fost de participat la concurs. Asa ca eu cu Ana am fost la inceput la Zoo, si dupa aceea suporteri pentru Elena.


Elena care a urcat pe podium la un cocnurs care ii place foarte mult. Si dupa care a inceput sa tot caute biciclete de enduro.

Am mai avut si week-end-uri de stat pe acasa.


Dupa care am inceput pregatirea pentru sezonul 2017. Faza cu testul de efort si cautarea antrenorului sunt povesti in sine. In final a biruit vointa proprie si am reusit sa ma motivez singur pentru a ma tine de treaba.

Apriga tura :) Am ajuns pana pe Tarcu, am inghetat, am plecat. Ultima tura de MTB din 2016.

Ca de obicei, am incercat variante noi.

Intalnirea cu verisoarele, finii, nepoata si toate la pachet.

A urmat prima tura de ski, in decembrie, la Stubaital. Superba tura.

Pe masura ce deapan amintirile din ultimele luni imi dau seama ca a fost o greseala mare ca am renuntat la a scrie. Chiar daca nu citeste nimeni, peste ani probabil citesc eu. Si o s aimi amintesc.


Dupa care am facut chestia umanitara cu pedalatul pentru Spitalul de Oncologie din Oradea.

Recuperarea de dupa la un ski pe Muntele Mic.


...Sau la Valiug

Tin minte ca a mai fost si tura de Revelion pe care am facut-o la Brasov. Vreo 6 zile in care am perindat muntii din jurul orasului si am fost la ski. O poveste in sine si aia.

Dupa care a urmat fuga de acasa. Doar eu cu Elena, fara Ana, pentru prima data de cand s-a nascut. 4 zile de ski maxim, ca in tinerete, in zona Saalbach. Si astfel primul an in care mergem de 2 ori in Austria la ski.

Au fost luni foarte frumoase. Am facut ceea ce facem de obicei. Am hoinarit. In 3, cu Ana care creste vazand cu ochii.

O sa revitalizez blog-ul.

Maine reincep concursurile.

Si urmeaza un week-end cel putin interesant. Cand o sa ma uit in spate, o sa imi  amintesc ca acesta a fost week-end-ul in care am luat o decizie fara intoarcere. Am curajul sa o pun in practica? Merita?

Cu certitudine, dupa asta nu o sa mai pot spune vreodata: "Ce fain ar fi daca am sta si noi aici...".

Dar cu siguranta povestea Hoinariilor cu 3 de i va merge mai departe.