Social Icons

Iorgovanu 2013

Data: 24.08.13-25.08.13
Participanti: Elena, Alex,mama, Ana
Locatie: Campusel
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/

-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
4 saptamani, 4 concursuri, 3 podiumuri.

An de an am visat sa fiu si eu acolo sus printre cei buni. Era tot ce imi doream. Obsesia. Telul.

Anul acesta visele au devenit realitate. De mai multe ori decat mi-as fi imaginat.

Si nu pot sa zic ca sunt acuma mai fericit decat inainte. Dimpotriva. Mi-a disparut orice motivatie. OK, n-am fost pe locul 1 niciodata. OK, am luat podiumuri la concursuri mici si medii. Dar nici nu m-a interesat vreodata sa fiu cel mai bun. Am vrut sa fiu tot timpul printre ei. Acolo, la masa bogatilor.

Am ajuns acolo. Majoritatea imi sunt prieteni si ii respect pentru ceea ce fac. Dar nu vreau mai mult.

Mi se pare o laba trista si o lipsa de imaginatie sa sacrifici tot restul pentru a fi cel mai bun intr-un domeniu. Nu sunt in stare si nici nu vreau sa fac asta.

De o luna visez cum o sa stau in primavara cu fetele mele departe, la capatul lumii, pe o plasa pustie, strangand scoici si privind apusul. Asta e ceea ce vreau acuma.

Dar pana atunci....
 -----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Ar fii trebuit sa fie Medias 24h. Chiar imi doream sa merg acolo. Mi se potriveste asa ceva. Imi placea provocarea. Dar sincer sa fiu ma doare-n cur. La propriu. Geiger tura lunga mi-a facut bucile franjuri si nu exista nici o sansa sa pedalez in starea asta nu 24 de ore, nici macar o ora.

Pe locul 2 pe lista e Iorgovanul. Interesant e ca in acelasi week-end sunt 2 competitii care se desfasoara noaptea.

Iorgovanu Night Run este o competitie de alergare montan unica: presupune parcurgerea unui traseu montan  noaptea.

Cum hotii m-au ajutat enorm cu antrenamentul de alergare, in ultima perioada am progresat destul de bine.

"Urban run" sezonul 2 a revenit cu noi episoade. Daca si asa trebuie sa ajung la servici si inapoi de ce sa nu alerg distanta respectiva?

Dimineata merg exact pe acelasi traseu de 6.4 km si asa am un etalon sa vad cum evoluez. La intoarcere o iau pe cai ocolite si fac undeva intre 10km-12km.

Vineri seara ne intalnim cu Killian, a.k.a Silviu Balan. Cu Silviu e prietenia aia pe care nu te simti obligat sa o intretii. Te vezi de 2 ori pe an si parca ai fii stat tot timpul impreuna. Vom pleca impreuna catre Campusel.

Bunica vine si ea cu noi. Fara ea ar cam fii imposibil sa continuam asa. La 72 de ani a ajuns sa doarma in cort si sa mearga week-end de week-end la munte. Membru de baza al echipei extinse a Hoinarilor.

Iorgovanu e special si prin locul  de start. E in mijlocul pustiul, departe de orice asezare.

Aici, la cantonul Campusel an ajuns si noi dupa ce am condus tot drumul printr-o ploaie torentiala care te imbia la inot si nu la alergare.

Situatia e destul de albastra, mai ales ca suntem si cu Ana dupa noi.Lucian ne invita sa stam in canton.Intre timp vremea da semne de imbunatatire, chiar daca ramane in continuare frig - asa ca instalam totusi corturile.

La start intalnim lume cunoscuta. Stam cu Pisy, Balan, Manu si Bogdan.

Apropo, nu ratati sucul de mere din Livezile Dobrinoiu. Il face Manu si e excelent.

Restul zilei il petrecem intr-un mod absurd:  stand la plaja. Am clacat destul de repede si am plecat cu Bogdan sa dam o tura pe la Cheile Butii.

Elena se hotaraste in ultimul moment sa participe si ea la concurs.

As minti daca as zice ca atitudinea Zen din ultimele concursuri s-a pastrat. La fel de repede cum a venit s-a si dus.

Nu sunt stresat, dar sa zicem ca prefer sa se termine repede concursul asta. Profilul nu ma avantajeaza deloc - abia daca are vreo 2 portiuni mai serioase, in rest e alergabil. Plus ca incepe cu 2.5km de asflat in coborare.

Fac impreuna cu Bobi cea mai lunga sesiune din incalzire de cand fac sport. Se alatura si Elena. La Elena e mai simplu - ea face primul km de alergare de dupa Hercules...

Startul se va da anul acesta la ora 22.00. Concursul este la cea de-a doua editie - anul trecut a fost startul la ora 2.00. Mi se pare o idee excelenta ca acuma s-a mutat mai devreme. La 22.00 e exact la fel de noapte ca la 2.00...

Start! Alerg cam repede pentru cum imi calculasem eu traseul. Dupa primii 500m scad ritmul si incep sa respir normal.

O prind pe Pisy. Si revin la vechile obiceiuri din tinerete - ma postez cuminte in spatele primei fete. Avand in vedere ce rezultate a scos anul acesta, n-am nici cea mai mica frustrare misogina in a sta acolo.

Se intra pe forestier pe urcarea catre Scorota. O urcare perfect alergabila pe care o blestem. Dupa cateva rocade, trec in fata secondat de Avram Iancu si Pisy.

Simt ca Pisy sta la conservare acolo si nu trage deloc. Iancu trage in bete sa tina ritmul. De obicei nu imi place sa dictez ritmul, dar acuma am preferat sa schimb strategia. Am aruncat 2-3 momeli: am sprintat pe anumite portiuni ca sa iau pulsul urmaritorilor si dupa aia am revenit la ritmul meu.

Pana la Scorota a mers relativ OK.

Pe langa inamicul meu public declarat: frigul - imediat dupa  - nu suport umiditatea. Nu pot sa respir daca afara e umed.

De la stana intram intr-o ceata destul de deasa pe care o simteam pana in strafundul plamanilor. La fiecare pas deschid gura de-o schioapa pentru a putea trage oxigen. Tasneste transpiratia din mine ca dintr-o arteziana.

Si paradoxal ma gandesc cu drag la bucata de plat de pe creasta si la coborare. Nu imi face nici o placere urcatul de data aceasta.

Pe masura ce ne apropiem de creasta, ceata devine tot mai deasa. Incepem sa nu mai vedem bine marcajele si ritmul scade simtitor.

Pe creasta propriu-zisa am intrat intr-o pacla de s-o tai cu cutitul. Organizatorii ne dau directia cu raza lanternei. Nu e chip sa vezi ceva la mai mult de 5m in fata. Nici vorba de alergat.

Acuma suntem 4. Cu Pisy si inca un baiat ne rasfiram si alergam in paralel ca sa marim sansele de a sesiza benzile reflectorizante cu care e marcat traseul. Cum unul din noi vedea ceva le dadea de stire la restul.

Strategia a functionat destul de bine si chiar daca nu e nicicum regim de concurs, macar inaintam repede.

Inspre Albele incepe sa devina evident ca deja e o loterie. Ajungem un pluton de concurenti rataciti care se regrupeaza in jurul nostru.

Si acuma...

Jos in stanga, departe de linia traseului e o lanterna si un om care ne striga sa mergem acolo. Sunt in fata cu Radu Milea. Vad cat se poate de bine marcajele pe creasta. E un non sens sa o luam dupa lanterna. Si incepe discutia:

"Pe aici!"
"Dar marcajele sunt pe aici"
"Veniti aici!"
"Da tu cine esti?"
"De la Salvamont"
"Marcajele sunt pe creasta!"

Am inceput sa injur si sa incerc sa ii conving si pe ceilalti ca e o tampenie sa parasim linia marcajelor (care erau puse excelent si se vedeau perfect chiar si in ceata).

Radu cu mine continuam pe marcaje. Toti ceilalti o iau pe unde a zis omul acela.

Noi luam muie. Ei nu.

Am urcat creasta. Am continuat din marcaj in marcaj. Ceilalti alergau mult sub noi si deja aveau un avantaj considerabil.

Ma opresc: "Ma, tu esti drogat? Vezi si tu marcajele astea nu?" (eram chiar cu picioarele pe unul dintre ele).

"Da" zice Radu. "Dar la faza asta noi am picat de prosti Alex...".

Ai... si dai acuma cu pule si pizde si morti si raniti. Parasim marcajele si o luam direct la vale catre linia de lanterne de sub noi. Nimeresc intr-o mare de jnepeni. Nici injuraturi nu mai am...

Intru pe traseu si vad undeva la cateva sute bune de metri in fata grupul pe care il parasisem... Acuma m-am enervat. M-a lovit mama frustrarilor.

Si am inceput sa alerg ca descreieratul. Apropo, daca era numai ceata inca era bine. Dar ploua aici de 2 zile neincetat. Totul musteste de apa. Iarba e un adevarat patinoar.

Noapte, ceata, iarba uda. Reteta perfecta pentru accidente. Dar acuma sunt furios asa ca nu ma prea intereseaza. Alerg asa pana pe Iorgovan, depasind concurenti pe care ii mai depasisem odata.

Pe Iorgovan ma calmez. Nu are sens sa imi rup gatul. Las nervii deoparte si ii dau la vale.

Ca si cum as face prima coborare acuma. Cu pasi mici, calculati. Calcar, noroi, ceata, coborare abrupta.

La final cred ca am fost singurul fara cicatrici si povesti despre cazaturi. Am folosit cu incredere fiecare jneapan. Am "alergat" cat se poate de incet.

De multe ori ma opream si incercam sa fixez cu frontala urmatorul marcaj. Coborarea a fost agonizant de inceata. Dar sigura.

Pe final m-a ajuns Manu. Respect! Omul m-a anuntat din timp ca vine desi suntem la aceeasi categorie. Putea sa taca si sa tasneasca pe ultima suta de metri. N-a facut-o.

M-a depasit pe moment, dar dupa aceea am reusit ceva ce nu am mai reusit niciodata: sa sprintez pe final. Am terminat pe locul 9 la general si 3 la categorie.

Am fost la 8 minute de locul 1 la general. O multime de raniti (printre care si Balan) si rataciti. O loterie. O loterie la care la un  moment dat eu si Radu am tras biletul necastigator.

Am facut 1.51. Si la fel ca la celelalte concursuri unde am fost pe podium, mi se pare mai meritoriu timpul decat locul in sine. 1.51 in conditiile in care buna parte din traseu am facut efectiv orientare, iar coborarea de pe Iorgovan sunt convins ca Ana o face deja mai repede pe vreme buna...

Surpriza cea mare a venit de la Elena. A terminat in 2.15. Locul 2 la general si 1 la categorie. Din nou, timpul scos e de remarcat: Elena a alergat 0m de la Hercules. A pedalat cateva mii de km, dar nu a alergat nici macar un singur metru...

A platit destul de scump - efortul si-a spus cuvantul si i-a fost rau seara, iar acuma genunchii resimt lipsa de antrenament. Dar a putut sa scoata timpul acesta si doar din amintiri...

A urmat o noapte ... grea pentru maica-mea din cauza muzicii.

Despre organziare am aproape numai cuvinte de lauda:
- traseu superb, marcat impecabil si pentru conditiile de vreme proasta care au fost in seara respectiva
- mai nou ma intereseaza premiile: si aici au fost mai mult decat substantiale.
- gulasul de dupa.
- o atmosfera faina acolo in tabara.

Problema mea din traseu...e cumva din cauza ca am prea multe ture pe munte. Nu ma abat de la marcaj indiferent de cine incearca sa ma convinga. Greseala organizatorilor a fost ca au lasat linia perfecta de marcaje pe creasta desi aveau intentia sa devieze traseul. Eu nu mai cred in oameni...

Muzica de la final chiar a fost de calitate si anul viitor o sa punem noi cortul mai departe ca sa nu fim deranjati

Astea sunt singurele nemultumiri. In rest, un concurs care este deja trecut in calendar pentru 2014.

De maine reiau cu Elena antrenamentul la bicicleta. O sa urmeze un week-end de pauza si dupa aceea un concurs mai mult decat interesant: UTF.

Si un pic mai incolo nationalele de MTB de la Cluj. Si incep din nou sa visez cu ochii deschisi. Daca muncesc, poate e loc de un oscior si pentru mine la masa bogatilor....

Geiger 2013

Data: 18.08.13-19.08.13
Participanti: Elena, Alex, Ana
Locatie:Sibiu
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/

Geiger - singurul concurs la care am fost la toate editiile. Un concurs greu, dur. Concursul care se incadreaza la o gramada de "singurul"  si  "cel mai". Singurul concurs la care nu m-am incadrat in limita de timp de exemplu...

Anul acesta am mers excelent la bicicleta. La Geiger vreau sa fac o cursa buna. Aici nu poate fi vorba de podium, dar as vrea sa scot un timp bun.

Anul acesta nu s-a mai batut recordul de participari. In schimb la Geiger se strange "creme de la creme". Cei mai buni ciclisti din tara si nu numai vin aici la start. E ca un fel de Mecca a MTB-ului.

Elena e si ea in priza. Isi doreste mult o cursa buna aici.

Daca in Retezat am fost cu tata la cort - aici o luam cu noi pe mama. Bunica o sa aiba grija de Goanga cat noi suntem in cursa. De asemenea, bunica e cea care ne asigura gura de oxigen necesara pentru a ne putea satisface hobby-urile.

Plecam de sambata dimineata si facem o oprire la Ocna Sibiului.

Pe scurt - acolo e groaznic. Am mai fost. Probabil ca am uitat de m-am intors.

Nu inteleg de ce unui om normal i-ar placea sa stea inghesuit intr-un ocean de corpuri slinoase, intr-o apa tulbure, in miros de mici si gratare.

Trebuie sa fii idiot ca sa afirmi ca te relaxezi sau ca iti place sa te calci in picioare cu inca cateva sute de oameni inghesuiti pe cativa metrii patrati.

Uite de-aia ma pis pe el litoral romanesc si de banii aia imi iau bilet de avion si ma reintorc in Sulawesi. La anu' ...

Goanga in schimb a fost de-a dreptul incantata in balta de apa sarata. S-a distrat de minune si abia am scos-o de acolo.

Cazare n-avem asa ca o sa cautam un camping.

Am gasit la Cisnadiaoara ceva ce nu credeam ca exista in Romania. Un camping civilizat! Ca alea de afara.

Fara foc de gratare, fara manele, fara oameni care urla. Cu toalete si dusuri. Cu masina de spalat. Ieftin. Bun, intr-adevar eram singurii clienti romani de acolo, in rest erau numai straini.

A, da si inca un amanunt. Camping-ul e al unui cuplu de nemti.

Aici ne-am intalnit si cu Alin Ciula si fetele lui. Seara o petrecem placut la cort.

A fost o saptamana grea dupa Ranca. Nu am reusit sa ma recuperez. Nu am reusit sa dorm bine. Incep sa strang oboseala.  Totusi sper intr-o cursa buna.

Ma pun impreuna cu Elena la start. 9km se va merge pe sosea - partial in spatele masinii, dupa aceea la liber.

Imi vine ideea sa ii zic Elenei ca ii duc trena. Mai ales din motive de siguranta - plutonul de ciclisti e foarte mare si nu neaparat experimentat. A fost o idee stralucita.

Dupa start merg impreuna sau in paralel cu Elena.

Dupa un kilometru de la start...Elena face pana. Asta echivaleaza cu o catastrofa. La cursa scurta si la concurenta de aici nu ai voie sa faci pana. Iesi din cursa.

Ne oprim amandoi si la 4 maini reparam pana rapid. Dar intre timp tot plutonul a trecut.

Suntem ultimii din concurs. La propriu. Nu mai e absolut nimeni.

Problema e alta: in timp ce noi o sa ne chinuim singuri, ceilalti concurenti pedaleaza intr-un pluton de cateva sute de ciclisti.

Incepem o cursa nebuna de urmarie. Uneori merg prea repede si Elena pierde trena. Pana la urma incepem sa vedem  ultimii din concurenti.

Incepe urcarea pe sosea. M-am departat putin. Ma tot uit in spate - Elena a inceput sa macine incet panta si sa depaseasca.

Dupa 9km parasim soseaua si intram pe forestier. Ma mai opresc odata. Elena ocoleste frumos prin dreapta si pe bicicleta depaseste un grup mare.

Urcare usoara prin padure. La iesirea de pe ea ma opresc ultima data. Elena e acolo si depaseste.

De aici ne-am despartit. Sper sa nu isi piarda motivatia si sa continue sa traga. Lupta nu e pierduta daca trage tare.

Eu mi-am cam iesit din starea de concurs. Cred ca la asta a contribuit si faptul ca sunt destul de obosit.

In fata se afla toti concurentii de la Geiger. Si sunt foarte multi. De-a lungul urcarii pe Magura Cisnadiei am depasit necontenit. Continuu ma uitam sa vad unde sunt fetele si cam cat mai are Elena de recuperat.

Cursa mea a fost simpla, fara evenimente. Neavand mult antrenament pentru curse lungi anul acesta, am stat si cu frica in san sa nu clachez. Am mers plat toata cursa - fara suisuri, fara coborasuri.

Am coborat bine. Avand mult timp la dispozitie am incercat sa imi imbunatatesc tehnica de coborare si sa stau cat mai mult pe bicicleta.

Dupa 7.37 ore de la start am terminat a 6-a editie a Geiger. Tura lunga. Mediocru. As fi vrut mai mult. N-as fi fost probabil in stare de mai mult si fara evenimentele de la start.

Marele castig al cursei a fost ca am iesit relativ odihnit din ea si prevad o perioada mult mai scurta de recuperare. N-am tras aproape deloc. Ca n-am putut.

Si in conditiile astea am scos cel mai bun timp de cand vin la Geiger. Departe de ce mi-am propus, dar totusi un timp bun.

Elena a termiant in final pe locul 3! Nu se face sa povestesc eu cursa ei. Dar a zis ca a tras de ea pana la limita - ceea ce nu a fost cazul la nici una din cursele precedente. A luptat acolo pentru fiecare metru si pentru fiecare pozitie.

Are o poveste plina de adrenalina.

Felicitari Panda! O cursa cu adevarat mare.

-----------------------------------------------------------------------------------------------

Partea proasta a concursului e ca am iesit din el cu curul franjuri. Foarte ciudat - nu am patit asta nici dupa ture de 300km. Urmeaza Medias 24h, asta daca reusesc sa stau pe cur, ceea ce acum nu e cazul.

Graba mare mon cher

Data: 11.08.13
Participanti: Elena, Alex
Locatie:Ranca
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/

TransAlpine Bike Maraton e al doilea concurs din seria de 5 consecutive. Vine dupa Retezat maraton.

Alergatul in Retezat m-a scos complet din uz. A fost nevoie de o recuperare mult mai lunga decat anticipam. Au fost totusi 6 zile cu 5 antrenamente.

Am trudit serios cateva zile pentru a mentine ritmul Elenei la antrenamente. Cu ocazia asta, Elena a inceput sa duca si ea trena (eu oricum eram pe punctul de a claca). Asa ca acuma mergem frumos, ca o echipa, la trena schimbata.

Pe joi incep sa pot sa respir. Vineri e ultimul antrenament.

Inca inainte de Retezat am reintrat in perioada Zen. Am din astea in fiecare an. Acuma a venit mai repede.

Perioada aia in care las inversunarea deoparte, cand obsesiile si frustrarile dispar. Cand ma duc la curse ca sa ma bucur de miscare, de natura, de faptul ca pot sa fac ceea ce fac.

"Sportiv inchipuit" - imi place expresia asta. Ma caracterizeaza. Si asa e si bine. Exista asa de multe lucruri pe care nu merita nicicum sa le sacrificii pentru sport...

Asa am participat si la Retezat. Asa particip de obicei la MPC. Podiumul de la Retezat nu a fost neaparat o surpriza insa timpul pe care l-am scos m-a bucurat, in conditiile in care am neglijat anul acesta alergatul.

Unul din avantajele perioadei Zen este si faptul ca ti se ridica valul ala de inversunare de pe creier si incepi sa gandesti.

Acuma primordial e sa imi revin. Si asta inseamna: somn, mancare, antrenamente bine structurate.

O saptamana totul a fost dirijat in scopul asta. Bine, probabil mai putin berile si trabucurile de la Sarbova, dar pana la urma o viata ai...

La Ranca mergem de sambata. Dupa aventura de acuma 2 ani, sunt foarte precaut pe acest traseu. Se anunta furtuna. Sus, in creasta, la 2200m, batut de fulgere in cap si udat pana la piele - cursa se poate transforma usor intr-o lupta de supravietuire.

Asa ca anul acesta - pentru prima data dupa foarte multi ani - o sa merg cu rucsacelul in cursa. Am acolo haine si geaca de ploaie. Nu am chef sa mai scriu bloguri epice despre aventuri cu oameni dezbracati si inghetati prin stani.

Sambata seara ajungem la Ranca. Ana nu e cu noi si ne lipseste. Ea vine tot timpul oriunde mergem.

Montam cortul, si ne asezam tacticos pe scaune sa mancam.

Paradoxal noi iubim confortul. Imi place sa dorm in pat, sa manac bine, sa beau o bere de calitate sau sa fumez un trabuc bun.

Nu gasesc nici o placere in a dormi ca rama pe pamant, a manca laturi si a ma chinui.

Ca intamplator nu sunt de acord cu raportul pret versus servicii oferite sau efort depus pentru a obtine confortul respectiv - asta e cu totul alta poveste.

Asta imi aminteste ca trebuie sa iau si o masuta de camping sa se asorteze cu scaunele alea.

Pe la 1 noaptea incepe vijelia. Cortul se face acordeon pe noi. Si cel mai nasol e ca nu putem dormi. Si am nevoie de somn ca de aer. Trebuie neaparat sa fiu odihnit.

Asa ca nu ezitam deloc si ne mutam in masina.  Destul de chinuit dormim pana dimineata.

Maratonul de la Ranca e un concurs special. Din nou, traseul imi convine,. Probabil e singurul maraton din Romania la care urci mai mult decat cobori - finish-ul e cu cativa km deasupra punctului de start.

Elena a vrut sa participe la tura lunga ca ultim antrenament pentru Geiger. Are nevoie de km si de diferenta de nivel.

In perioada Zen nu ma intereseaza cine e inscris - dar nu pot sa nu observ ca au venit multi ciclisti buni. Doar ca nu ma intereseaza.

Startul e pe partie. Am suflu destul de bun aici. De la releu incepe faimoasa coborare.

Sunt vreo 16km care te coboara pana in fundul Pamantului - langa Pestera Muierii. Coborarea e criminala.

Nu e neaparat tehnica. Dart e cea mai curveasca coborare pe care m-am dat vreodata.

In primul rand e la inceputul cursei, cand oamenii sunt plini de energie si vor sa se departajeze in clasament. Se merge foarte repede aici.

Tot din cauza asta, aici te amesteci cu ...pulimea. Ceea ce te obliga sa fii mult mai atent. Nu stii cand te calca cineva in picioare sau cand unul din fata ta se decide sa decoleze.

Parte din coborare e pe un fel de grohotis marunt pe care se derapeaza si brazdata de santuri pe care trebuie sa ai destula experienta ca sa stii sa le incaleci.

Parte din coborare e bolovanoasa si iti face rotile franjuri.

Si cea mai mare parte din coborare e plina de craci care sunt efectiv niste capcane care in orice moment te pot "prinde".

Urasc coborarea asta. Mi-e o frica paranoica pe care sper ca am reusit sa i-o insuflu si Elenei.

Aici n-am nici cea mai mica tentativa de concurs. Vreau doar sa ajung intreg jos. Efectiv mi se usca gatul de frica pe portiunea asta.

Coborarea a fost intr-adevar criminala. In viata mea nu am vazut atatea accidente. Pene, cadru spart, furca rupta, om cu dintii imprastiati, nenumarate picaje, decolari spectaculoase.

Si astea se perindau unele dupa altele. La un moment dat efectiv am crezut ca cineva a aruncat pioneze pe traseu. Aproape intreaga echipa Geiger si Merida a facut pene. Si cei care n-au facut, fie si-au rupt cadrul, fie au ratacit traseul...

La Pestera Muierii ajung pe bicicleta si nevatamat. Exact ce mi-am propus.

Ce nu mi-am propus a fost sa pierd bidonul cu apa la inceputul coborarii. Ce nu mi-am propus a fost sa pierd 2 batoane si un Activator.

Sunt complet lipsit de lichide si energizante si nu-mi convine deloc. Ce mi-am porpus e ca pentru Geiger sa remediez cumva problema bidonului.

Urmeaza 7km de drum forestier infect (pentru mine). Caldura mare. Apa n-am. Drumul e de fuga si nu imi place.

Dar tot aici observ ceva ciudat. Nu mai e nimeni in jurul nostru. Zic nostru, pentru ca aici sunt impreuna cu Avram Iancu care merge la tura scurta. Dar in afara noastra nu e nimeni.

Asta ma face sa tin un ritm semi-sustinut pana in punctul de alimentare. Aici am baut cat o camila. Nu pot sa imi iau apa cu mine ca n-am cum...

Aflu ca sunt pe 7 la general. Un minim calcul ma arunca pe podium la categoria mea...

De asemenea perioada Zen e caracterizata de pastrarea cumpatului. Stau mult in punct. Beau pahar dupa pahar. Ma odihnesc si beau din nou. Incep sa apara concurenti. Nu ne panicam. Mai bem putin.

Urmeaza doar urcare. 19km de urcare  continua. 1700m diferenta de nivel.

Am urcat perfect. Zen. Nu am fortat nici o secunda. M-am simtit excelent tot timpul. Am trecut repede de punctul de alimentare 2. Am facut push-bike-ul catre creasta. Am stat pana la limita pe bicicleta.

Nu pot sa zic ca m-am bucurat de traseu. Il stiu pe dinafara si nu ma intereseaza. Acuma ma intereseaza partea sportiva a urcarii. Am incercat sa imi dozez ritmul si sa nu ma consum prea tare inainte de iesirea in golul alpin.

A fost concursul in care am fost cel mai singur. Absolut nimeni in fata - e clar ca cei 6 din fata mea sunt in cu totul alta clasa.

Din spate vin 2 ciclisti. Dar am reusit sa mentin destul de constant ecartul fara sa trebuiasca sa fortez.

Termin cursa dupa 3.38 ore. Nu stiu inca daca am prins podium. Din nou, mai presus de locul in clasament - ma bucura timpul pe care l-am scos. Si ecartul fata de primele locuri.

O cursa in care m-am simtit bine (cu exceptia lipsei apei); in care gagica aia Fortuna mi-a suras din nou si pentru care am reusit sa ma recuperez dupa maratonul din Retezat.

La final un vis a devenit realitate: Hoinarii impreuna pe podium. Elena locul 1 Open feminin. Eu am terminat pe 7 la Open masculin si locul 2 la categorie.

2 saptamani, 2 sporturi, 2 podiumuri. Zen-ul functioneaza.

Am avut noroc. Multi altii au avut ghinion. Asta e...

A fost placut sa fiu si eu si Elena pe podium. Ciudat e ca acest concurs a facut ca starea de Zen sa se accentueze. Peace man...

E ca in "dizertatia" aia cu maxipulii, medipulii, minipulii si apulii. Daca n-o stiti, cautati pe net. Eu nu mai simt nevoia sa demonstrez ceva...

Urmeaza in primul si primul rand o saptamana cu Goanga si cu Elena. O s-o ducem pe Ana la scaldat la strand - abia astept.

In al doilea rand urmeaza Geiger. Tura lunga. Singurul concurs la care am fost la toate editiile. Pentru el, o sa am grija sa ma recuperez si sa ma odihnesc.

Tot pentru Geiger am nevoie de ajutorul gagicii aleia de care ziceam mai sus. Hai Fortuna, mai odata. Te rog.

Conjunctural (de fapt fortat de hoti), de maine reiau antrenamentele de... alergat. O alergare de 7.5km dimineata si inca una de 10km dupa-amiaza. Zilnic. Ca zilnic trebuie sa merg la servici...

La Geiger nu poate fii vorba de podium. Dar vreau sa fac o cursa buna. Cea mai buna.

Retezat - cu drag

Data: 03.09.13
Participanti:  Alex
Locatie: Retezat
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/

Primul munte in care am fost vreodata a fost Retezat. Cu tatal meu. Acolo m-am reintors de nenumarate ori, la inceput tot cu tata. Apoi cu prietenii din liceu.

Acolo a fost prima tura a mea cu Elena la munte.

Acolo a fost prima mea tura de iarna.

Acolo am catarat primul meu traseu de iarna. Tot acolo, in peretele Bucurei am facut primul meu clasic cu Elena.

Acolo am fost cel mai aproape de a da coltul. De mai multe ori.

Retezatul are un loc special in inima mea. Ca si tatal meu.

Tot acolo se organizeaza un maraton. Editiile precedente au stat sub semnul unei organizari defectuoase cu multe carente. Sunt constient de asta.

Dar inainte de toate e vorba de un maraton in muntele meu de suflet. Si de un traseu uluitor. Nu se compara ca frumusete cu nimic de la noi. Se zice ca frumusetea e in ochiul privitorului. Probabil asa si este. Dar luat in mod absolut traseul din Retezat poate fi catalogat totusi ca cel mai frumos de la noi din tara.

Este totodata si cel mai dificl tehnic. Dificultatea este data de specificul geologic al masivului. Aici natura a aruncat in calea alergatorului o mare interminabila de grohotisuri care necesita o foarte buna pregatire tehnica.

De mic am fost fascinat de bolovanii din Retezat. Inca de copil aveam o placere diabolica sa dansez pe ei. Sa alerg, sa imi gasesc in miimi de secunda locul unde sa pun urmatorul pas.

Nu puteam sa nu merg acolo. Si daca as fi fost singurul inscris din concurs si tot ma duceam.

Unul din multele blog-uri lipsa de anul acesta este tura din luna mai in care am fost sa fac traseul de concurs. Atunci l-am terminat in 8.30  -adevarul e ca multe portiuni erau acoperite inca cu zapada. Tot atunci am realizat ca este un traseu perfect. Pentru cineva care nu a mai fost in Retezat, traseul te poarta prin toate punctele de interes ale masivului. Si probabil daca mergi prima data aici, uiti complet de concurs si ramai uimit de frumusertea muntelui.

La acest maraton am mers impreuna cu tatal meu. Parintilor mei le datorez tot ceea ce sunt. Ei m-au invatat si dragostea de munte. Ei m-au facut OM.

Mai mult decat concursul in sine,  cea mai mare bucurie pentru mine a fost sa merg cu tata in muntele de care pe amandoi ne leaga asa de multe.

Sa ascult povestile lui pe masina. Sa stam seara amandoi in fata cortului si sa ne uitam la cerul de august bogat in stele. Sa imi arate constelatiile si sa povestim. Sa dormim impreuna in cort ca doi vechi prieteni. E greu de descris in cuvinte cat a insemnat pentru mine faptul ca am fost amandoi aici.

Pentru Retezat m-am pregatit in mod special. Stiti deja pe dinafara relatia mea fata de alergat. Mi se pare un sport lipsit de imaginatie. Un sport la care iti bagi capul in piept, pui un picior in fata celuilalt si iti golesti capul de ganduri. Ceva mediocru. Fara pic de imaginatie.

M-am departat de alergat in ultimul an. Nu pot sa compar adrenalina si extazul unei coborari tehnice cu MTB-ul cu repetitivitatea lipsita de noima a alergatului. La MTB fiecare celula din tine trebuie sa fie conectata la ce se intampla. Fiecare muschi trebuie sa reactioneze instantaneu. E o poezie. De partea cealalta e ceva repetitiv, meticulos, lipsit de ritm.

Retezat m-a atras mai ales fiindca e opusul a asa ceva. Aici trebuie sa fii conectat tot timpul la ce se intampla in teren. Coborarile cel putin sunt asa de tehnice imcat nu-ti permiti sa iti golesti mintea si sa mergi mecanic. Trebuie sa sari, sa anticipezi, sa schimbi din salt miscarea. Aici nu exista drumuri forestiere (sau nesemnificativ de putine), aici incontinuu trebuie sa iti adaptezi efortul la un teren care se schimba la fiecare pas.

Retezat e primul maraton din 2013. O sa mai urmeze doar unul: MPC.

Ca sa fac totusi fata, a trebuit sa imi inving ideile (poate preconcepute) si sa revin la antrenamentele de alergare.

Pentru asta am ales ceea ce imi place sa numesc "urban run". Nu imi aleg un traseu. Pornesc de acasa si alerg printre oameni si masini. Prin intersectii  si sensuri giratorii. Peste tot unde exista obstacole. Nicicum nu vreau monotonia de la pista.

Am alergat zi de zi. Tot mai mult, tot mai bine. Organismul s-a obisnuit repede si a devenit din nou un automatism.

De asemenea am renuntat la bravada. Fara exces de bere, fara nopti nedormite, cu o mancare cat de cat adecvata. Bravada tine atunci cand esti super antrenat si poti face figuri. Cand esti la limita e bine sa respecti niste reguli unanim acceptate. Nu sunt eu mai cu mot decat restul.

La Retezat m-am uitat si pe lista de participanti. Fara modestie, stiu ca am un "culoar" bun. Dar pentru asta, exact ca la 7500, trebuie pe langa picioare, sa imi folosesc capul. Trebuie sa compensez lipsa de antrenament cu o strategie buna.

Dimineata am mancat meticulos. Mi-am pregatit echipamentul pana in cel  ai mic detaliu.

Start.

Stiu traseul si cu ochii inchisi. Stiu ce urmeaza dupa fiecare curba. Fiecare bolovan mi-e prieten. Fiecare radacina ma stie.

Alin s-a dus in fata de la start. El e un meci pierdut din start - n-am cum sa-l prind. Dupa el s-au mai luat si altii. Experienta isi spune cuvantul - imi dozez efortul dupa cum poate organismul meu. Nu ma iau dupa altii.

Undeva inca de la start m-am intersectat cu "Omul 2". Ca nu stiu cum il cheama. Dintre cei care au sprintat in fata el e clar din alta categorie.

Sunt pe locul 4. Nu imi convine - sper sa se taie cei din fata. Locul 3 s-a taiat destul de repede, imediat dupa stana. Incepe urcarea pe culmea Prelucele. O urcare aproape in dinti, care imi convine de minune.

Prima urcare, cea pe Retezat - o fac destul de...mediocru. Nu vreau sa fortez inca. Locul 2 nu se vede niciunde si dupa o perioada de timp incep sa ma gandesc ca si 3 e un loc de podium.

"Omul 2" e insa mereu acolo in spate. Restul deja nu mai conteaza - daca nu imi vine cumva ideea sa clachez.

Ajung in portiunea de grohotis. Extaz, euforie, iures. Nu va puteti imagina - e ca un balet pe stanci. E imposibil sa nu iubesti senzatia de alergat pe pietrele alea.

De pe Retezat a inceput concursul. Am inceput sa alerg. Ca trebuia, nu ca aveam eu chef. Inca sper sa prind locul 2 si pe de alta parte "Omul 2" ma vaneaza din spate.

Am alergat mai mult decat am visat vreodata.

Totodata am fost a naibii de cuminte. Mi-am luat gelurile la timp. M-am hidratat perfect. Nu e loc de greseli.

Ritmul concursului s-a schimbat de pe varful Retezat si din mers am inceput sa recalculez timpii. Am vazut ca pot sa alerg, ca mi-e capul limpede si am sfung.

Trec fara sa ma opresc de lacul Bucura si incep urcarea spre Peleaga. Aici m-a prins "Omul 2". Din toate personajele cu care m-am intersectat pana acuma la concurs si cu care "m-am batut", el a fost cel mai simpatic.

Era politicos, avea chef de vorba si mai presus de orice omul era inteligent. Pe astia e imposibil sa-i bati daca nu esti mult mai bun fizic ca ei. Si la mine nu e cazul.

Am incercat cateva ruperi de ritm sa vad ce face, am incercat sa il determin sa duca el trena. "Omul 2" e prea experimentat pentru asa ceva.

Dupa putin sub 30 de minute sunt pe Peleaga. Aici am mai apasat odata pe acceleratie. Nu vroiam sa pierd contactul. Eram pe locul 4 cu slabe sanse sa mai rectific ceva.

Am coborat nebuneste catre Valea Rea. Am alergat prin caldare. M-am catarat in dinti pana in saua dinspre Galesu. Si iara am reluat o coborare geamana cu sinuciderea catre caba Pietrele. Degeaba. Locul 4 pare sa imi fie sortit.

Nu m-am deprimat. Stiu deja ca o sa scot un timp nesperat. Ca am alergat cum nici nu visam. Ca sunt acasa si ma simt perfect.

Alerg la vale ca mancat de streche. Fiindca imi place. Sa sar peste bolovani mai mari ca mine. Sa descatar, si sa reiau iara alergatul.

La intersectia cu Gentiana ne asteapta Dan, organizatorul maratonului. Tot aici sunt si locul 2 si locul 3.

Din nou cu piciorul in acceleratie.

Si acuma sunt pe locul 2.  Dar "Omul 2" ma urmareste.

Urcarea spre Gentiana este primul traseu montan pe care am alergat la propriu. Imi uitasem telefonul sus la cabana si m-am intors cu Istvan sa-l recuperez. Acuma vreo 6 ani...

Aici probabil ca am gresit. Daca as fii accelerat suficient de mult , poate, cine stie... Dar mi-e si frica. Nu am mai alergat distanta asta de peste 10 luni. Nu stiu daca organismul ma asculta. Am preferat sa sper ca nu trebuie eu sa muncesc, ca se taie adversarul.

Am urcat nebuneste pe Valea Pietrele. A urmat o catarare in cap de la lac catre sa. Cumplita urcare venita deja dupa 5 ore de alergatura.

Aici am pierdut definitv locul 2. Respect si felicitari!

Am continuat sa trag de mine. Nu pana la capat, deoarece frica ca poate-poate ma tai era prezenta. Dar am muncit serios.

Am terminat maratonul pe locul 3 la general dupa 5.54. Un timp la care nici nu visam. Un timp cu care m-as fi putut prezenta cu fruntea sus indiferent de cine s-ar fi inscris la concurs.

Despre organizare o sa spun un singur lucru:

Traseul a fost marcat impecabil. Este unul din cele mai importante lucruri la un concurs. Au mai fost si alte imbunatatiri: sedintele tehnice suficient de detaliate si... un regulament acoperitor :).

Sunt foarte multe lucruri de imbunatatit si nu le enumerez acuma. Organizatorii sper ca le stiu.

Nu stiu cum au fost precedentele 2 editii, dar cea de-a treia poate fi un nou start. Retezatul si traseul acesta merita un maraton care sa egaleze frumusetea locurilor.

Imediat dupa maraton am sarit in masina si am plecat acasa. Acolo ma asteapta Ana si rudele de la Slatina. Ana face un an si nu pot pune in balanta o poza chiar si pe podium cu placerea de a-mi vedea "Goanga".

Azi si maine chefuim si sarbatorim. De luni stergem totul cu buretele si contiunam serios antrenamentele pentru TransAplina Bike Maraton.

A trecut (nesperat de bine) primul din cele 5 week-end-uri consecutive de foc.

Multumesc tata!