Social Icons

Ski de tura

Data: 01.12.07 -02.12.07
Participanti: Elena, George, Relu, Alex
Locatie: Tarcu

Dimineata la 6.00 ne trezim. Rup bara din fata (cred ca cel putin a 4-a oara...). Ii luam pe Relu si George si pornim catre telescaun.
Ajungem aici printre primii. Fata de saptamana trecuta, acuma e zapada de la iesirea din Borlova. Adica gheata. Ne e lene sa punem lanturile si ii dam "cu stil" inainte. O scoatem pe Mariuta in afara drumului, ne echipam si la drum.

Putem sa urcam pe ski-uri inca de la telescaun. Ne ajung din urma Ionut, unul din meteorologii de pe Tarcu scu inca trei persoane. Pe drum, avantaj clar celor in bocanci.Noi mergem mai incet. Incerc sa ma obisnuiesc cu miscarea. E foarte cald asa ca asud ca un cal. Relu cu George ne asteapta la bifurcatie. De aici luam cuminte ski-urile in spate si urcam cracu' Pipului pe jos. Pe panta aproape nu e deloc zapada.

Ajunsi in poiana luam din nou ski-rile in picioare. Nici aici nu e zapda mare, dar se poate merge pe ele. Inaintam repede. Dam ture cu ski-urile in jurul baietilor. Asta e fain la ski-ul de tura: esti liber sa mergi pe unde te taie capul.

Nu a luam prin padure, o luam pe la Floace. Dam in drumul forestier. Nici urma de snowmobil. Mai tarziu am aflat ca s-a aprobat Parcul Tarcu-Godeanu. Ne-au ingradit oficial locul de joaca :). Vremea e superba.

In padure: urme mari si foarte proaspete de urs care se tot intretaie cu ceva urme de oameni. Si mesaje:"Ursuletu' ", "Fetele", "Ursuletu +fetele nu = love", "Ursuletu, fetele, veverita, iepurasul".

Se pare ca cineva s-a intalnit cu toata Arca lui Noe. Ajungem la Cuntu. Ne intalnim cu nea Puiu si cu fetele. Cu ursuletu nu.
Elena: "Am vazut urme de urs !"
Nea Puiu : "Ii plin si vara, doar ca atunci nu le vezi..."

Ne cazam in camera noastra, care ne astepta deja incalzita. Mancam. Elena se simte prea bine ca sa mai umble pe-afara asa ca se culca.

George tine mortis sa urcam pe Tarcu. Nea Puiu zice ca sus e vant puternic si ceata. E ora 14.40. Conditii ideale de aparut la televizor. De data asta nu iau cu mine decat frontalele si o luam la deal. Zapada e bocna, asa ca inaintam toti 3 repede. Cu ceva curbe largi, ajungem la momaia lui Vali. E ora 15.20. Si am intrat in ceata. Mai urcam ceva. Nu se mai vede mare lucru. Adica nu se mai vede intre 2 momai. Mai urcam pana la 16.00. Apreciez ca eram undeva sub Sadovanu.
Imi amintesc ca nu mi-am facut freza de televizor si o luam toti 3 la vale.

Ajungem la cabana, o trezim pe Elena. Iese sa faca poze cu asfintitul. Ne intrecem in taiat lemne. Mancam pe-ndelete si dupa ce inventam ceva metode de pierdut timpul, pe la 21.00 ne culcam.

Dupa aproape 12 ore de somn ne trezim cu soarele in geam. O luam la deal catre Tarcu. Vremea e...cum o sa vedeti in poze. E foarte cald. Elena face o multime de poze. Ajungem sub Sadovanu, unde evident incepe ceata. Si vantul. Vreme tipica de Tarcu. Zapada nu e foarte multa. Cat sa nu iti zgarii ski-urile.

Sus la cabana ne intalnim cu meteorologul George. Dupa traditionalul ceai si inca o tura de poze, dam jos pieile de foca si o luam la vale. Deocamdata ski-ul in afara partiei nu seamana foarte mult cu cel "clasic". Cel putin nu picam. Pe zapada inghetata e perfect. Cristiane scurte,o zvacnire de cozi si schimbi directia. In zapada afanata e ceva mai greu. Dar ne antrenam.

Ajungem inapoi la Cuntu . Poze de grup cu nea Puiu. Pe ski-uri si la vale. Reusim sa coboram pana aproape de cracu' Pipului. De-aici cu ele in spate pana la masina.

Conduce Elena. In Caransebes il sunam pe Laci sa ne zica unde e restaurantul pe care il lauda. Cautand restaurantul Elena mai pusca 2 puncte de amenda. Eu raman in continuare cu 0....

Ne intalnim cu Laci si Cosmina, gasim un restaurant si luam toti sase o cina copioasa. Pe cai si inapoi in Timisoara.

Si fiindca aminteam de poze:
http://picasaweb.google.com/Hoinarii/TarcuAlbastruDeDecembrie
toate copyright Elena :)

Back in business

Participanti: Elena, Florin, Alex
Locatie: Rausor
Data: 15.11.2007-18.11.2007

Ce-am mai facut in ultimele 5 saptamani....

Am inceput sa alerg si sa inot....Nu de alta, dar numai mersul in week-end pe munte n-are mai nimic in comun cu sportul. Asa ca dupa lungi cugetari am ajuns la concluzia sa ne antrenam in Timisoara si pe munte sa mergem asa, de relaxare, dupa o saptamana de antrenament.

Elena se pare ca ajunsese de mai mult timp la concluzia asta - ea avea deja 3 zile de sport pe saptamana. Isvan de mai inainte...

Acuma alerg luni, miercuri si joi indiferent de vreme si inot ca pestele marti.
Inca nu stiu exact de ce...dar in curand gasim noi un motiv. Anul viitor vrem sa participam la cat mai multe concursuri. Nu conteaza la ce - cine scuipa seminte mai departe - bun si ala. Si mai sunt si cele 2 sau 3 concursuri gen Carpathian care incep sa ma macine...

Am mai dat o tura de adio cu bicicleta pe Muntele Mic.
Si cel mai important....Elena are bicicleta noua si lucioasa. Eu inca mai astept dupa a mea. Asa ca ea a pedalat cu noua bicicleta si eu am murit inca de la primele pedale cu o bicicleta veche.

Intre timp a sosit si echipamentul de tura nou-nout : ski-uri, clapari, legaturi, piei de foca de la mama lui - din Garmisch Partenkirchen .

Si ...am definitivat detaliile plecari in Peru: biletele de avion sunt rezervate. Asa ca intre 15 februarie si 23 martie o sa ne bronzam pe plajele Pacificului, o sa inaintam prin mlastinile Amazonului, o sa urcam vulcanii inzapeziti din sud o sa perindam deserul Nazca, o sa perindam prin vechiul imperiu incas s.a.m.d.

Pana atunci insa o sa avem o tura intensa de ski in Austria la inceputul lui ianuarie. Si de data asta tot in Stubaital. A 4-a oara la rand. Pe principiul ca oricum mergem numai pentru ski, asa ca nu ne prea intereseaza restul...

Ahhh... si am facut rost de o tendinita rotuliana. Am perindat iara ortopezii: urgente, radiografii, consult. Concluzia: n-am nimic. Trebuie sa stau pe curu' meu vreo 10 zile si sunt ca nou nascut. Asa ca saptamana asta bag WoW la greu...

Revenind: A venit iarna!!!!!!!!!
Si pentru prima tura de iarna am avut un team building la Rausor. Dupa consultul medical , medical ne-am urcat in Mariuta. Cineva uitase farurile aprinse. Schimbam bateria si pornim la drum. Intram pe vale si nu dupa multa vreme ... ZAPADA!!!!!!!

Mi-era dor de zapada ca la copiii mici de acadele. Ultima portiune e acoperita complet cu zapada inghetata. Mariuta tremura de placere, ne concentram (nu mai punem lanturile ca suntem profi...) si inaintam. Lasam cuminte masina la cantina si urcam panala Dora.

Activitati clasice de team building.

A doua zi, oamenii vor trekking. Stevia iese din discutie, asa ca .. Traseul Curiosilor. Asa ca 15 oameni o iau la deal pe partia de langa cabana. Medicul zicea ceva de repaus toatal 10 zile. Asta e.... Bag un Ketonal, Mydocalm-ul si o tona de Diclac si sunt ca nou.

Prima panta ii darama pe oameni. Nu prea mai au chef. Se vaita. Le povestesc, ii incurajam si continuam. Dupa numai jumatate de ora de la cabana, zapada ajunge deja bine peste glezne. Daca pana aici erau urme...de-aici trebuie sparta zapada. Asa ca o iau inainte. Elena imediat in urma sa ajute la spart si Florin ultimul - de siguranta.

E ceva primar in a merge in zapada virgina....O bucurie primara. Asa ca ii dau inainte. A...da. Si chiar se simte antrenamentul din Timisoara.

Pe masura ce inaintam zapada devine tot mai mare. La iesirea in creasta trece bine de brau. Asa ca ridic piciorul, il arunc in fata, dupa care il trag pe cel din spate. Si tot asa. Superb. Vreme clasica de noiembrie: innorat, ceata, nu foarte frig.

Sunt atent la traseu: nu l-am mai facut decat o data vara, iar acuma nu se mai vad marcajele. Ajungem dupa 4 ore de spart zapada in creasta. Asta vara cand ne antrenam pentru Carpathian, am facut traseul in 28 de minute :)

Oamenii sunt obositi si e deja tarziu, asa ca luam inapoi spre cabana.

Una peste alta, a fost un traseu excelent de inceput de iarna. Si cel mai importnat: nu o sa mai am nici o remuscare ca a fost prima si ultima data sezonul asta cand mai inot prin zapada - am sapat acuma destul. De-acum inainte, nu mai coboram de pe ski-uri.

Sambata si duminica- program specific de teambuilding. Care apropo, a iesit excelent dupa feedback-ul pe care ni l-au dat oamenii.

Ca pana la urma ce pana mea, cea mai mare satisfactie o ai atunci cand oamenii vin si-ti strang mana, te imbratiseaza si-ti multumesc ca s-au simtit bine. Face toti banii.

Cand plecam de la Rausor duminica la pranz, incepe sa ninga ca-n povesti- fulgi mari. Da, e clar a venit iarna!

Azi am vorbit deja cu nea Puiu si am "rezervat" locuri la Cuntu. In week-end testam noul echipament. Si dam si o tura pe Tarcu si in zona. Asa ca tineti televizoarele deschise!

...si am confirmat rezervarea pentru Peru :)

Prietenii

Data: 6.10.07- 7.10.07
Participanti: Carmen, Elena, Adi, Dorel, Alex
Locatie: Retezat.

Vineri seara (pe la 20.00) iesim din Timisoara cu 2 masini. Destinatia: Poiana Pelegii. Pana aproape de barajul de la Gura Zlata, totul a mers OK. Aici am luat drumul la dreapta si am inceput sa urcam. Drumul se ingusteaza, balarii, bolovani cazuti...Ce naiba e aici. Oprim masinile si plec impreuna cu Dorel in cercetare. Concluzionam ca am luat-o gresit. Intoarcem, o luam la vale si o luam pe alt drum. Gresit si asta. A treia oara, nimerim drumul spre Rotunda. Cine ar fi crezut ca betoneaza astia 100 de drumuri in mijlocul muntelui. Urmeaza agonizantul drum pana in Poiana Pelegii.

Aici mai sunt ceva masini. Merg cu Elena sa vedem daca refugiul e liber. Este. Asa ca ne asunam toti 5 aici, mancam ceva, bem o bere, si pe la 3.00 adormim.

Dimineata ceata, umed afara si frig. Hotaram sa urcam cu rucsacii in spate catre Bucura. Poate e liber si refugiul de-acolo.
Pe la 10.00 plec cu Elena. Ceilalti mai raman sa stranga si vin si ei din spate. Incet si constant ajungem dupa 1 ora la refugiu. Aici nu e nimeni, asa ca ne instalam la etaj.

Plecam reprede mai departe catre peretele Bucurei. Avem de gand sa facem ceva traseu. Din Curmatura Bucurei urcam pe Bucura II, ne echipam, lasam surplusul in creasta si coboram catre baza peretelui. Incepem sa cautam intrarile in trasee. Gasim placuta de la "25 octombrie". Mai dam un ocol si gasim o alta placuta. Hotaram sa urcam pe-aici.

Peretele e umed. De jur imprejur ceata. Si peste toate e frig. Foarte frig pentru catarare. Pun manusile si incep. Pe placuta scrie "Furcile" -> 3B. elena e de parere ca mai bine am incerca altceva. Eu zic sa continuam. Dupa 3m ma opresc si imi pun papucii de catarare. Dau si de primul piton. Urmatorul mumu. Asa ca incep sa ghicesc pe unde o fi traseul. O portiune frumoasa de ramonaj, vreo 10m de liber pe o portiune nu foarte inclinata si...2 pitoane. Concluzionez ca aici o fi vreo regrupare. Dar zic sa merg mai departe ca n-am facut decat 15m de la baza. Inca un ramonaj frumos, dupa care traseul se transorma intr-un valcel innierbat inclinat complet lipsit de pitoane. Si ud si plin de iarba. Si tot innaintez. Cam prea mult dupa calculele mele. Mai trec peste 2 praguri. Si asta e . cred ca in curand se termina cei 60m de coarda. Si fac prima regrupare intr-un tanc de piatra. Coarda vine greu ca dracu'. Filez si timpul trece. Apare si Elena nervoasa foc. A degerat. Nu mai are degete la miini. A urcat cu bocancii si era ca pisisca pe sticla. Nu mai are chef. Ma intreaba cat mai e pana sus. Habar n-am. Plec mai departe pe o panta innierbata si alunecoara. N-am unde sa asigur. Dupa vreo 20m opresc la un piton si fericit ca l-am gasit, regrupam. Mai departe fara asigurari prin iarba pana la baza unui perete. Aici o asigur pompiereste pe Elena si ne regrupam la baza peretelui. Frig si umed.

Si totusi pana aici nu a semanat cu un 3B...Gasesc un piton pem o fisura si ...incepe de fapt traseul. Ramonaj, sprait (asta l-am perfectionat acum) SI MULTA FUTUTA DE IARBA !

In schimb pitoanele au devenit mult mai dese. Se vede din piton in piton :) . Si toate se misca. Dar am incredere in Meck care a zis ca a refacut traseul. Inaintez pe o lungime frumoasa in conditii de uscat. Si regrupez intr-un piton miscator.
Vine si Elena. Nu mai vrea nimic decat sa ajungem in top. Cum ajunge plec mai departe.

Si pe lungimea asta am inteles ce inseamna sa cateri in dinti: la propriu. Stanca e umeda si alunec. Si in iarba imi var degetele de la ambele miini, imping si in timp ce ma trag in sus, infig dintii in smocurile de iarba. E foarte interesant... Dupa 2, 3 pasaje din astea incep sa cedez nervos.Avia astept sa dau de stanca. Apare si stanca. Uda. Dileme: pe stanca uda sau prin surplombele cu iarba. Jos prin ceata se vede Elena. Imping in sus si ajung la baza unei surplombe. Aproape nu mai e coarda asa ca regrupez.

Ahhhhh....Da. Si in timp ce urcam a plecat o piatra. Sa-i zicem un bolovan cat o minge de fotbal. Dircet in jos catre Elena. Am apucat sa strig sa fuga. De parca ar fi avut unde... Si timpul incetineste. Si bolovanul pica agonizat de incet. Direct catre Elena. La propriu ai senzatia ca totul s-a oprit in loc. Pica pe singurul prag de deasupra lui Elena, tusti peste ea si la vale. In regrupare, Elena a zis ca a simtit mirosul de piatra arsa in momentul in care bolovanul pica deasupra ei....
Dupa o chestie din asta esti relax vreo 2 saptamani...Si nu te mai afecteaza mai nimic...

Regrupez si vine Elena. Sunt deja obosit. Elena catara ca pisica. Vorbeste singura. Se motiveaza. Inca o regrupare. Mai sus e o surplomba cu 4 pitoane pe 3m. Raiul pe pamant. Trec fara nici o problema pe-aici, inca 2 praguri si ies pe un platou. Pare a fi topul. Regrupam di nou.

Ahhhhhh....Da. Si Elena isi scranteste degetul. L-a bagat intr-o fisura si a calcat cu piciorul pe el. Sper sa fi fost ultima lungime. Plec la liber mai departe. Mai intalnesc ceva pitoane. Si dau in ultima lungime de la "25 octombrie". O traversare, inca 2 pitoane si in sfarsit topul.

Am reusit. Clar nu mai catar niciodata prin iarba. Si nici pe pereti uzi. Cred ca de-aia oamenii catara vara sau in mijlocul iernii...

Ne intalnim cu Adi jos la refugiu. Carmen si Dorel au plecat pana la masina sa mai aduca de mancare. Ne adunam toti 5 sus in pod, macam si povestim. Voie buna. Mai apar 2 turisti.

Dimineata ma trezesc pe la 8.00. Toti se bucura de atmosfera de cabana si lenevesc. Afara ceata, nu se vede la 1m. Ies din sac, mananc ceva si plec sa-mi fac inviorarea.

O iau la fuga catre Peleaga. Pe indicator scrie 2 ore. Alerg la deal. Prea tare. Dupa 20 de minute ies din caldare in creasta.Dar am fortat prea tare si acum trebuie sa ma mai si opresc. Dupa 41 de minute sunt sus pe varf. Stau 5 minute si o iau la vale.

Si dupa o pauza de un an dun cauza genunchiului beteag incerc sa fug la vale. Si ajung dupa 19minute inapoi la cabana. Genunchiul a rezistat. Dus -intors 1 ora si 5 minute.

S-au trezit si ceilalti. Stau la taclale. Mai mananc ceva si plec catre Judele. Acuma sunt mai obosit si nu mai pot fugi. Urc pana pe Judele pe un traseu care trece pe langa toata salba de lacuri de langa Bucura. Foarte frumos.

Inapoi la cabana. Ceilalti au plecat sa se dezmorteasca pana in Curmatura. Mai stau un pic si ma duc dupa ei. Zacem la soare, dupa care fara chef o luam catre refugiu si de-aici fuga la vale. La masini, imbarcarea si la vale.

Urmatorii 17km de drum forestier, Elena conduce ca la WRC!!!!
Derapaje, frane bruste, 60-70 la ora la vale pe drumul forestier. O nebunie. Superb. Zburam efectiv la vale!

La baraj ne oprim. De aici nu mia avem tarmac :). Il depasim pe Dorel si iesim pe drumul catre Caransebes. AZproape de intrarea in Sarmizegetusa....Mariuta moare. I se aprind toate becurile si moare. Suntem pem dreapta cu capota ridicata. Ce dracu are acum ?!

Reusim sa vedem ca nu e rupta cureaua de distributie, mai bazaim una alta. Nimic. Apare si Dorel. Si Ghita cu Flo care au fost la rafting pe Jiu. Suntem 4 masini deja. Incepem sa depanam. Avem curent, bujiile sunt OK. Dorel descopera ca nu mai suge benzina.

Cautam pompa de benzina. Nu o gasim . Il sunam pe Romica si facem depanare la telefon. E sub bancheta din spate. Intr-un adevarat efort de grup, reusim sa scoatem pompa afara. Suntem cu rezervorul deschis in mijlocul drumului :)

In pompa....plaja la Costinesti. Scoate Dorel de-acolo un sac de nisip. Incercam sa alimentam pompa direct de la baterie. Nimic. Sunam la Romica. Dam cu pompa de pamant conform instructiunilor, o alimentam iara si porneste.

Apare un jeep. Opreste in spatele nostru. Elena e impresionata."Uite, frumos a oprit omu sa ajute" . Din jeep coboara un om rupt de beat vine sa vada care-i treaba, isis da cu parerea si pleaca...Cu triunghiul nostru reflectorizant. Fara cuvinte.

Ma fut in ei de tarani imbecili si retardati care-si cumpara masini noi si si scumpe ca dupa aia sa fure un cacat de triunghi reflecorizant.

Punem pompa la loc. Intre timp am ramas fara baterie. Impineg masina ...si pornim. Pentru cateva secunde dupa care moare iara. Mai impingem vreo 3 ture fara succes. Ne remorcheaza Flo pana in Otelu Rosu. Aici mai incercam o ultima revitalizare a pompei. Reusim sa scoatem fum din pompa de benzina. Macar acum e clar ca e arsa.

Si de-aici pana in fata casei lui Romica ne tracteaza Dorel.

1. Dupa adrenalina dela catarare, week-end-ul urmator fie stau in casa cu telecomanda in mana...fie mergem la catarare la Herculane.

2. Ca la Oscar: multumim prietenilor care ne-au ajutat in miez de noapte cu masina. Si nu au fost putini.

Parang

Data: 29.09.07 - 30.09.07
Participanti: Florin, Elena, Alex
Locatie: Parang
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/Parang

Saptamana trecuta am avut o tura scurta de bicicleta in Poaina Marului.

Week-end-ul asta am ales o locatie mai putin frecventata de noi: Parangul. Asa ca vineri seara, ne intalnim cu Florin si plecam catre Petrosani. Pe la 00.00 ajungem la Gropa Seaca. Aici intuneric si nici tipenie de om. Intr-un final apare cabaniera si ne cazam. Groapa Seaca este o locatie deosebit de pitoreasca, nu inca o cabana facuta la norma.
Tot drumul de la Timisoara pana aici a turnat. Abia mai faceau fata stergatoarele. Ne bazam ca site-ul are dreptate si de dimineata e vreme buna.
Mancam ceva, bem o bere si la culcare.
Dimineata ne trezim destul de tarziu (pe la 8.00). Afara vremea e frumoasa.
Florin ne desluseste harta, stabilim traseul si pornim la drum. Pana la hptarul dintre judete mergem cu masina. O lasam sa doarma acolo si noi o luam la picior. Au trecut aproape 9 luni de la ultima tura cand am carat rucsacul in spate. Si inca si mai mult de cand am carat cortul.
Imi trebuie ceva timp pana ma obisnuiesc cu rucsacul in spate.
De data asta am luat si aparatul cu noi. Asa ca ne oprim destul de des pentru sesiuni foto. Prima parte a drumlui urca destul de pieptis prin padure, pentru a ne scoate la final intr-un plai destul de plat. De aici se vede toata caldarea de sub Parangul Mare. Florin ne enumera varfurile, facem poze si continuam pe plai.
Intalnim primul lac, mai mult o balta (lacul Ciobanului). Continuam mai mult intuitiv (avand ca reper creasta principala). Urcam un varf mai maricel (Florin zice ca se cheama Gauri) si ajungem in creasta. Pana acum vremea a tinut cu noi. Soare, cald, fara vant.
Din creasta principala urmarim marcajul banda rosie catre Parangul Mare. Varful e acoperit cu un mot de ceata. Pana acolo mai sunt de trecut vreo 3 varfuri secundare. Ne oprim, mancam ceva pe fuga, ascundem rucsaci dupa niste pietre si o luam mai lejer catre varf. Apar si lacurile de sub Parang. Paisajul seamana aici destul de mult cu Retezatul. Ajungem invaluiti in ceata pe varf. Facem pozele "de palamares" ca altceva nu se vede si ne intoarcem. Florin mai ramane un timp in speranta ca poate apare soarele. N-a fost sa fie.
Intre timp ceata a coborat asa ca tot drumul de creasta mergem printr-o pacla. Recuperam rucsacii, refacem traseul pe care am venit si ne indreptam pe creasta catre lacul Calcescu.
Din saua Piatra Taiata (de langa "Omul de piatra") vremea se schimba. Pe partea cealalta a crestei prindem un asfintit superb. Asa ca facem destul de mult pe coborarea catre lac, oprindu-ne destul de des pentru poze. Ajungem si la Calcescu. Un lac foarte pitoresc, inconjurat cu jnepeni.
Montam cortul, facem poze la asfintit si ne pregatim de culcare. Eu ma hotarasc sa dorm afara pentru a mai tests echipamentul si pentru ca se anunta o noapte superba. Ma echipez ca de miezul iernii si ma bag in sac. Trag sacul si somn de voie.
- jumatate din noapte m-am asfixiat
- aialalta jumatate literalmente m-a plouat in cap de la condens.
Concluzie: upgrade obligatoriu la echipament...
Pe la 22.30 ma trezeste blitz-ul. Nu se mai putea dormi de la lumina. Rasarise luna. Era perfect senin. Vantul nu adia. Noaptea perfecta. Ies din sac, iau aparatul si pozez vreo jumatate de ora peisajul.
Ma retrag in sac sin dorm pana pe la 7.30. Dupa 11 ore de somn ne trezim cu totii. Dimineata e senina si insorita. Frigul pisca un pic dar nu foarte deranjant. Mancam ceva dupa care stam sa asteptam sa apara soarele pentru a putea usca sacul si cortul.
Strangem lucrurile, si pornim sa dam o tura scurta prin caldare. Trecem pe la lacurile Vidal, Pencu si Pasarile. Caldarea e foarte frumoasa. Un punct mai interesant in peisajul mongolian al Parangului. Ne bucuram de peisaj, facem poze si pe la 11.00 ne intoarcem la cort.
Intre timp au aparu ceva nori. Luam rucsaci si pornim la vale catre Obarsia Lotrului. Drumul serpuieste la vale printr-o mare de jnepeni, dupa care trece printr-o padure de brad, pentru a se termina in drumul forestier.
Si de aici tuinem drumul pana la Obarsia Lotrului. Groaznic. Nu suport drumul forestier. E de cacao. Ma prost dispun.
Ajungem in sfarsit in drumul ce duce la Petrosani. In continuare drum forestier, dar cel putin asta urca. Asa ca iutim pasul si ii dam bice la deal. A fost destul de antrenant. Ajungem repede la masina, incarcam bagajele si incepe sa ploua. Excelenta sincronizare.
Cu Elena la volan ajungem pe lumina in Timisoara.

Asta a fost una din putinele ture de anul acesta care nu a fost "de antrenament". Si a fost o tura excelenta. Si faptul ca a trebuit sa car rucsacul a adaugat si componenta de antrenament si febra musculara de azi.

Fetele de aur

Data: 08.09.07
Participanti: multi
Locatie: Resita
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/AlubelCupResita

Asta e povestea concursului. Si cand o sa ne fie lene si lehamite sa facem ceva, o sa ne uitam la pozele in care fetele ridica cupa sus, dupa ce s-au namolit si au inghetat. Si atunci n-o sa ne mai fie lene. Si o sa-i dam inainte....Spre alte concursuri !

Odata ce prinzi gustul concursurilor....s-a terminat. Asa ca atunci cand am aflat de concursul de mountain bike de la Resita, n-am stat pe ganduri de loc.

Vineri seara am plecat din Timisoara impreuna cu Isvan. Dorel plecase ceva mai din timp. Cu el e si Carmen - si pe ea a prins-o microbulo concursurilor. Pe la 22.00 seara ajungem in Resita. Ema se ocupase deja de cazare la un internat asa ca urcam bicicletele in camera si ne punem la taclale.

Ema a mai venit cu un prieten din Lugoj- "Pantani". Mai sunt cu noi si Adi si Cristi. Mancam, reglam biciclete, stabilim strategii, unii beau si niste beri si se face tarziu.

Ne trezim la 8,00 dimineata. Toti au emotii. Cand nu o sa mai avem emotii inainte de concurs, ori concursul e de cacao, ori suntem siguri ca il castigam. Ne punem toti pe mancat si pe echipat. Fiercare cauta strategia potrivita de echipare. Afara vremea e superba: asa cum ne place noua: burniteaza si sunt 9.00C. Ideal ! Dorel ne prezinta toata garderoba ciclista, Elena sta bosumflata de somn, Isvan nu zice nimic, eu vorbesc mult. E interesantr cum reactioneaza fiecare inainte de concurs.

Intr-un final ne echipam si pornim pe biciclete sa ne insriem la concurs. Pentru Isvan Dorel si mine era clar: maratonul de 80km -> proba cea mai lunga. MAcar sa vedem ce putem. Asa ca ne inscriem, primim numarul de concurs (din anumite motive eu aleg 313) si ne punem pe asteptat. Fetele mai asteapta sa vada cine unde se inscrie.

Apare o gagica. Cum o vad - clar, asta castiga. LA un moment dat ajungi "sa-i mirosi". Plus ca are tricoul cu Romania. Astia sunt cei mai periculosi. Stim noi: tricouri din alea colorate gasesti peste tot, dar din alea spalacite cu Romania - din astea au numai aia adevarati...

Intre timp ne intalnim cu John si Luca de la Soimii Arancai. Si ei or sa fie tot la 80km. Vin si Simu, Nae si Oana. Incet incet incep sa se stranga oamenii. Tot felul de biciclete care de care mai dotate tehnic. Timpul trece. Sa inceapa odata. Ma duc cu Isvan sa cumpar baterii pentru MP3 si sa iau niste apa. Intre timp Elena se hotaraste sa ia Mammut-ul sasa ca dam o tura la masina, ne echipam si inapoi in centru.

Elena si Carmen s-au inscris la cursa "Race -50km".

Ultimele 5 minute. Ne incolonam la linia de start. Le urez multa bafta la "a mei". Ma gandesc ce strategie sa adopt. Aici n-o sa fie probabil ca la Carpathian. Nu ma pot baza ca merg incet si constant si cei din fata cedeaza. Asa am impresia ca aici trebuie sa tragi de la inceput...

Se da startul. Peste 100 de ciclisti pornesc de la start la cela 3 proobe "Hobby -15km", "Race - 50km si "Maraton-80km"". Intram pe bulevard. Ma ajung din urma si Elena si Carmen. Elena imi striga ca i-a venit cheful de concurs. Incerc sa ma tin dupa gagica cu Romania, dar nu reusesc nici pe plat.

Brusc drumul coteste la stanga pe o straduta si catara pe o panta imposibila. Se vedea frumos de l;a baza strazii cum o marede furnici colorate se trudeau la deal. Unii se indarjeau sa mearga pe ele, altii lae impingeau. Nici macar nu mia-m pus problema sa merg pe ea. Jos si da-i si impinge. Si s-a vazut antrenamentul de la munte. Depasesc peste 3 sferturi de pluton, daca nu mai mult pe o portiune de 30 metri de impins bicicleta.

Era la 5 minute de la start. Din punctul asta pana la sfarsit am mai depasit un concurent la categoria mea. Doar atat. Si nimeni din spate nu m-a ajuns. Asa ca intr-un fel pe straduta aceea neasfaltata imediat dupa start s-a stabilit clasamentul pentru mine.

Impinsul bicicletei m-a incalzit. Urmeaza o portiune de drum pe iarba unde alternez pedalatul cu impinsul. Ma uiot pe graficul de altitudine si vad ca sunt aproape de primul varf. Intr teimp il ajung pe "315" - asa o sa-l numim in continuare. Un "nene" mai bimne facut cu care aveam sa merg aproape tot concursul.

Si in sfarsit incepe: un singur lucru lipsea: PLOAIA! Asa da! Fira-a a naibii... Bun. Luam geaca pe noi si ii dam mai departe. La cata ploaia am mancat anul asta, ce mai conteza una.

Primul punct de alimentare. Nu ma opresc. Incepe coborarea. Au trecut 10km. In padure: noroi, piere si frunze umede. Si noi cu viteza. Ca doar e concurs. E destul de palpitant. Ajungem intr-un sat, dupa aceea trecem pe asfalt. Aici vreo 5km alterneaza urcusuri cu coborasuri.

Unu portrocaliu in fata mea. Trec de el.
"Nenea! Nu aveti o ciocolata? "
...Can l-am auzit pe ala micu cu "nenea"... Ma opresc ii dau o ciocolata si pornesc. E clar ala nu mai termina. E la 50km.

Recunosc drumul spre Carsova. Traseul o coteste brusc la stanga si ajungem in Iabalcea. Aici ma opresc cuminte si miau cu mine banane, beau apasi continui. Alternez cu 315: cand el e primul, can eu. Urmeaza a doua urcare. Deja suntem uzi leoarca. Urcarea asta e un pic mai aspra. Dupa 30km d ela start suntem pe al doilea varf. O iau la vale cu "315". Nu coboram mult si din nou se urca. De data asta suficient de abrupt ca sa fie nevoie sa impingem bicicleta. In sfarsit in varf.

Pe coborare:
"Nenea ! Va dati va rog, ca eu termin imediat si ma grabesc"
Ce sa fac...l-am lasat pe ala micu' (15 ani) sa se duca. Avea sa fie pe podium :))))

Pe coborare dau de un concurent : Isvan! facuse pana. ma rog facuse 3 pene si acuma le petecea. Nu-i e buna camera mea, ramane sa peteceasca si eu ii dau la vale.
Din nou pe asfalt. La intrarea in Resita, maratonul o coteste la stanga pentru a mai face o bulca de 30km.
Si incepe din nou urcarea.

Mi s-a inchis MP3-ul. Therion, Moonspell, Theathre of tragedy, System of a down si lista e lunga.... E super OK sa mergi pe muzica. Mai ales pe asa ceva . Dar acum e bine venita linistea. Derstul d enasol sa mai mergi odata pe unde ai mai fost deja...MA intersectez cu 315 si Isvan. Opresc la toate puncetle d ealimentare. Sunt cuminte. Mananc si beau lichide.
In timpul concursului: 4 banane, 2 Red Bull, o tableta glucoza, 2 Smash-uri, 2 Lion, 2 sticle apa plata si o sticla de Cappy (asta a fost infecta...).

Pe ultima urcare il pierd pe 315. Impingera bicicleta pe plat, cu tigara in mana, cantand. E obosit....
Raman cu Isvan.

De la glucoza imi cresc aripi. Stau aproape tot timpul in sa si ajung in varful ultimei penti. De aici -> la vale. Intre timp a inceput sa toarne. Asa ca avem parte de un final ud, noroios si periculos.

Intram in RFesita. Sunt la 200m in spatele lui Isvan. Inca cateva curbe si ........linia de sosire. Aplauze si o trec!
Acolo e Elena deja care face poze. Vin sa ne felicite toti. E emotionant. Luca, John, Adina, Liviu...toti vin sa vorbeasca cu noi.

Elena si Carmen -> locul 2 la fete! Au trecut simultan linia de sosire. Superb. Suntem murdari cum n-am fost niciodat, dar fericiti. A fost un concurs superb.

Cu o organizare de nota 10+ la absolut toate capitolele. Pur si simpul perfecta.

Vina astia sa faca poze cu noi ca si cu maimuta pe plaja. Dupa aceaa cand ne-am vazut cum aratam am inteles de ce....Ne schimbam, spalam bicicletele si euforia continua. E excelent. Senzatia la final este de nedescris. Ne pregatim de premiera.

Pe locul 1 la fete la 50 e o fata care a plecat deja, dar care nu a trecut prin toate punctle de control.

Asa ca:

Elena si Carmen s-au clasat pe locul 1 la cupa Alubel Resita 2007 la proba "Race 50km" fete.

Nu as fi fost mai emotionat nici daca terminam eu pe locul 1. BRAVO FETELE !!!!!!!!!!!!!!!!! Nici ele n-au fost scutite de evenimente: Elena a avut o pana, Carmen a zburat in cap.... Momentul cand urca pe podium, si ridica trofeul....Pentru asta merita sa inghiti tot namolu ldin lume, sa ingheti pana in varful degetelor si sa pedalezi pana la epuizare. Facem poze. Multe poze. Povestim in continuare.

Dorel....el chiar a avut ghinion. Primul concurs a lui. Si prima data cu bicicleta in conditiile astea (ploaie, frig). Si era pe podium la un moment dat. Si...a facut 4 pene! E greu de imaginat cum trebuie sa se fi simtit cand ii vedea pe cei pe care-i depasise trecand de el. A bagat ca nebunul 7km de fuga cu bicicleta doar ca sa-si pastreze pozitia pentru care muncise.
Trebuie sa fi fost frustrant. Foarte frustrant.

La final: Dorel e pe 9, Isvan pe 10, eu pe 11 si 315 vine pe 12. Din 24 de participanti.

Oboseala isi spune cuvantul, asa ca mergem la internat, macam ceva dupa care iseim in oras la o pizza. La final mergem la clubul unde se tine "after party-ul". Nu stam mult aici: suntem obositi. Mergem la culcare. Dimineata la 8.00 ne imbarcam in Mariuta si la 10.00 suntem acasa.

In 30 septembrie avem concurs la Cluj :))))))))))

Greucenii

Participanti: Elena, Negru, Bocanc, Boris, Alex
Locatie: Baile Herculane
Data:01.09.07-03.09.07

"Vreau sa multumesc familiei, parintilor, preitenilor, bla, bla ,bla"

Noi le multumim lui Negru si lui Bocanc pentru ce am invatat de la ei. Si speram sa mai aiba nervi si rabdare si sa ne mai ia cu ei.

Fain. Tot timpul mi-a placut totusi ceva la catarare. JOCUL si...MIZA. Probabil ceva bolnav, dar asta e....Daca la trekking (dus si pana la extrem) gresesti, greseala inseamna in cel mai rau caz ce ni s-a intamplat noua pe Tarcu. Care pana la urma nici nu a fost asa de nasol si a tinut tot de anduranta....
Daca aici gresesti, orice greseala se poate termina...fatal. Adrenalina si senzatia pe care o presupune chestia asta...sunt greu de explicat. In momentul in care o sa dispara adrenalina si provocarea si o sa intervina rutina, sigur nu o sa mai merg la catarare. Ca inca nu inteleg de ce ar catara cineva daca nu "ii tataie cata curu'" :)

Toata saptamana am cercetat net-ul pentru a vedea cum e vremea. Prognozele s-au schimbat d ela o zi la alta. Destinatia ar fi trebuit sa fie Fagaras, pentru a vedea Arpaselul si vara. Dar vineri ne-am dat seama ca nu e sa fie. Vremea se anunta proasta in Fagaras, asa ca am schimbat destinatia spre Herculane.

Am inceput prost. Celularul a refuzat sa sune, asa ca am plecat abia pe la 9.00 din Timisoara. La 12.20 eram in Herculane la cariera. Am luat rucsaci si am urcat pana la baza din Capitan. Planuri mari. Vroiam sa fac odata traseul asta. Ajunsi acolo ne dam seama ca sunt ceva cataratori in traseu, asa ca mancam ceva si hotaram sa facem altceva pana cand termina ei. Mergem in sus pe langa perete si dam de "Nedeea". 4B cu pas de 6-. 4lc. OK -hai sa ne incordam la asta. Cu o gramada de entuziasm ma echipez si pornesc la atac. Chiar aveam chef de catarat. Dupa vreo 5m, o burta cu o fisura pe dreapta si o gramada de prize. Pitonul e deasupra burtii. Nu reusesc sa trec din prima, a doua...a zecea incercare.Ma enervez. Incerc sa ocolesc burta. Ma blochez. Descatar cumva. Incerc iara. Nu-mi iese nimic. Si e un cacat de pas. Pe care insa nu stiu sa-l fac. Rapelez.

De mult n-am mai fost asa de nervos. Elena zice sa mergem sa facem si noi ceva mai usor si ce cunoastem. Acum ma enervez si mai tare. Urcam mai sus si dam de "Liliacul". Si asta e un 4b de 4lc. Incepe cu o surplomba dupa care e o ditamai terasa si de-acolo se vad frumos pitoanele in sus. Dar cum p..a mea ajungi la terasa aia. Oricum nu mai gandeam lucid si decid ca nici9 asta nu se poate face. Imediat langa e "Iepurasul". Nu stiu din ce motiv hotarasc ca nici asta nu e bun.

Asa ca....jos pe malul Cernei. Ziua pare complet ratata. Si oricum sunt prea nervos ca sa mai catar.
Coboram. Pe drum vorbesc cu Elena si intr-un final hotaram sa incercam "Solitaru".
Ne echipam si pornesc. Dupa primii pasi a fost ca un "click". Urc lejer, si cu placere. Nu mai sunt nervos. E chiar frumos. Inaintez foarte repede si ma pregatesc de regrupare. "Nu acolo e regruparea! Treci de fata aia si dupa aceea". Se aude de pe parte cealalta a vaii. Era Negru. El cu Bocanc si Boris erau cei din Capitan. Urmez indicatiile lui Negru si pornesc pe a doua jumatate a primei lungimi. E super. Si chiar vroiam sa renunt si sa cobor la masina...

Ajung la regrupare, asigur si o astept pe Elena. Care vine si ea foarte repede. De aici urmeaza o boschetareala ca nu paote fi numita catarare. Urmand indicatiile lui Negru Regrupam si pornim in a 3-a lungime. De treaba si lungimea asta. Totul a mers fluid. A 4-a lungime o fac la liber ca sa mearga mai repede. Ulti9ma lungime te duce printr-un horn, din nou fara probleme tehnice.

Per total, Solitaru e un traseu frumusel...Cu op retragere de tot cacatul. Elena nu si-a luat cu ea bocanci, asa ca a coborat in papucii de catarare pe o rapa abrupta printr-o mare de boscheti. Ajungem la topul din "Popeye". Asigur pentru rapel chiar aolo si la vale. Ajunsi la baza peretelui ne intalnim cu baietii.

Intre timp ei facusera "Nedeea". Si pe langa catararae au avut timp sa vada si ce faceam noi. ASa ca acum ne primim "sapuneala". Acolo ai facut aia, aia nu se face asa, "asa mai ai cel mult 1 an de catarat..." . Bag totul ascultator la cap.

Avem de la cine si ce invata.

Povestim cu baietii. E deja tarziu, dar parca as mai face ceva. Din pacate de ceva clasic nu mai e timp. Asa ca o atacam pe "Olive". Un 5. Una peste alta, a fost cea mai legat si mai buna lungime de 5 a mea. Cursiva fara sincope. Pana sus. Pun mansa. Vine Negru. Pe masura ce urca mai furam ceva miscari de la el. Urca si Elena sin inca o data eu. Deja sunt obosit, asa ca urc prost. Dezechipez.

Negru are in tolba "trick shot-uri" pentru orice. De la filare pana la strangerea corzii. Bagam iara la tartacuta.

Strangem echipamentele. si coboram toti la masini. De aici la Pizzeria Greceasca la o pizza si niste beri. Dupa care ne intoarcem langa cariera si ne pregatim de dormit. Unii in masini, altii la cort. Dimineata ne trezim anchilozati si ne pregatimd eplecare. LA vale la spaat si o cafea si dupa aia in Amfiteatru.

Cand iesim din poienita, reusim sa rupem bara din fata la masina. O punem cumva la loc si ....o legam cu cordelina.
"Viata e scurta. Zambeste!". - zice Negru. Ma, asa e. N-are rost sa te enervezi pentru asa ceva.
Asa ca dupa cateva minute uitam de bara rupta. Ne spalam sub pod in Cerna, bem o cafea la Greceasca si de-acolo catre Amfiteatru.

Din poienita, Negru ne prezinta toata fata de stanca : traseu cu traseu, fiecare cu particularitatile lui. Asta chiar stie! Aproape pentru fiecare traseu are cate o poveste, asa ca urcusul pana la baza merge repede.

Ajungem la "Creasta cu surprize". Lectiile continua cu folosirea asigurarilor mobile. "Notam" si asta. O sa urcam toti 3 pe 2 corzi. Cap merge Negru. Noi oricum nu stim traseul. Urca Negru: prindem din nou ceva miscari. Urca Elena. Nu-i place prima parte a lungimii, dar cu rabdare se descurca. Pornesc si eu. Traseul e ...cum sa zic eu mai elevat ?....P***A!. Super fain. Deja din prima regrupare ai senzatia ca esti pe un perete. De aici se vede jos Herculanele, iar in stanga peretii drepti ai Amfiteatrului. Frumos peisaj. Foarte frumos. Vis-a-vis, urca Bocanc cu Boris. Porneste Negru in a 2-a lungime. Continua lectiile. Si a 2-a lungime e foarte frumoasa. Pana acum e cel mai frumos traseu pe care l-am facut. Deja suntem sus si Herculanele si oamenii din el sunt mici, mici de tot.

Din a 2-a regrupare il urmaresc pe Bocanc urcand pe un 8. E o placere sa il privesti de aici. Si stau asa si ma uit vreun sfert de ora la mata care curge fluid la deal....E o placere sa vezi cum catara.

Incepe a 3-a lungime. Cea cu surpriza. Negru are cate o poveste...despre fiecare priza?! Incredibil. De cate ori a facut traseul asta?!

La fel de frumos traseul pana cand...coteste la stanga. Ce naiba e aici. Negru e in regrupare la vreo 8 metri deasupra si...15 metri in stanga. Linia pitoanelor contiua normal in sus. Ala e "Codrut", nu traseul nostru. Traversare. Fata pe care se face traversarea e impresionanta. Dau de un lant ruginit. Incep sa trag de el. Asta e o chestie care o sa-mi ramana intiparita in memorie. Tot trag de el asa la vreo 2m si deodata se termina lantul.

"Adi!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Acuma ce fac ?!"
"Coboara!!"
....asta e sigur primul meu traseu in care trebuie sa cobor....
"Cum ?"
"Cu miinile si picioarele"
...ma uit in jos. Nasol. Ma uit la lant. Arata...jalnic. Il prind pe asta ca pe Dumnezeu de picior si cobor pana pe o brana. De aici traversarea continua.
"Adi!!!!!!!!!!!!!!!!!!!. Acuma?"
"Traverseaza!"
"Pe unde?"
"Pe-acolo"
"Viata e scurta. Zambeste!".
....in timp ce ma chinui sa traversez, vad ca mi-au scos buclele pentru a face portiunea mai ...palpitanta. Nu era cazul :)
Inca o balustrada de cablu, un tapsan si sunt in regrupare. Bun! Chestia asta a reusit sa strice traseul terapeutic.

Nici macar nu reactionez cand imi spune Negru ca eu o sa fiu cap pe ultima lungime. Pornesc pe o fisura. De jos Negru imi da sfaturi despre cum se catara in fisuri.Incerc sa le urmez. De jos primesc si indicatii de directie:
"Treci pe la Pinus Nigra Bannatica". Asa da, acuma m-am prins. Trec pe la pin (totusi de cate naiba de ori a facut traseul?!) si ajung in regrupare.

Vin si Elena si Negru. Surpriza cea mai mare vine abia acuma insa. Ploaia care se vedea de mult in zare ajunge pe noi. Noroc ca suntem in top. Strangem echipamentul si o luam catre Valcelu Junglei.
Toarna. Deja mi-e asa de cunoscuta partitura, ca nu ma mai pot enerva. De data asta insa nu sunt nici echipat de umezeala si frig.

Din motive de siguranta, Negru decide sa rapelam panala baza pentru a nu risca. Asa ca ne mobilizeaza. Monteaza el rapelurile pe unde stie (si stie bine) sin noi il urmam cuminti. Dupa 4 rapeluri suntem jos. Aici gasim curmale si caise lasate de Bocanc si Boris. Baieti salon. Galopam la vale si ajungem uzi leoarca la masina. Sarim inauntru si ne intalnim la Greceasca cu baietii.

Mai mancam o pizaa, mai bem o bere, se face 19.00 seara si decidem sa plecam catre Timisoara.

Chiar sper sa ne mai ia vreodata cu ei in ture. Mai avem multe, foarte multe de invatat.

La 00.30 suntem inapo in in Timisoara.

Flexibil

Locatie: Oroshaza, Lipova
Participanti: Elena, Isvan, Ivan, Alex
Data: 18.08.09-19.08.09

Planificasem pentru week-end o iesire la catarare. Am ales ca locatie Craciunesti langa Deva. Din timpul saptamanii am pregatit topo-urile.
Pentru prima data dupa tura de iarna din Piatra Craiului mergeam iara in formatia asta.
Ne trezim sambata dimineata devreme, fac bagajele (a se nota: eu am facut bagajele) si dam sa plecam. Afara incepe sa ploua. Dupa care sa toarne.
Ne intalnim cu baietii la ei la bloc si o punem de o sedinta. Dupa ceva parlamentari decidem sa mergem la "catarat" la Oroshaza.
Asa ca plecam la drum catre Ungaria. Ne oprim dupa Macko pe marginea drumului mancam dupa care ne oprim direct la Oroshaza.
Aici ne dam seama ca am ajuns cu 20 de ani prea devreme. Ne balacim prin cateva bazine, dupa care tot restul zilei descoperim minunatiile beach voley-ului. Frumos sport. Asa ca vreo 6 ore ne umflam la propriu mainile lovind mingea, fugim prin nisip si...bem bere. Relaxanta treaba.
Pe la 23.00 suntem din nou acasa.

Duminica o luam din nou din loc. De data asta chiar la catarat. Tot la Lipova, din lipsa de timp. Formatia este aceeasi. Ajunsi la cariera, aflam de la Isvan ca ar mai fi ceva zone putin mai incolo. Mergem sa le vedem si noi. Prima zona e pitonata, dar fara urechi,. A doua e mai mare, e proaspat pitonata si complet necuratata. Sunt aici vreo 8 trasee. Care par accesibile. Asa ca ne facem aici tabara de baza si le luam metodic la catarat.

Pe primul am fost cap cu Elena secund, dupa care am facut echipa cu Ivan si Elena cu Isvan pana la sfarsitul zilei. Captain mergea cap cu coarda mea, eu il urmam. Lasam coarda noastra, o luam pe-a lui Isvan si faceam alt traseu. Asa ca tot timpul aveam montate 2 corzi pe 2 trasee si treaba a mers super bine. Ne mai opream intre 2 trasee pentru apa. A fost infernal de cald pentru catarare. Si traseele nesimtit de murdare. Mai toate prizele erau umplute de muschi sau de pamant...dar asta e.

Am stat la catarat efectiv vreo 8 ore si am facut mai toate traseele din zona respectiva.Pana la urma nu am fi fost cu nimic mai castigati cu Craciunesti-ul....

La 20.00 inapoi in Timisoara.

CA 2007

Locatie: Muntii Retezat si Muntii Valcan
Paticipanti: Elena, Carmen, Nosu, Alex
Data: 8-12 august 2007
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/CarpathianAdventureRace2007

Statistici:
85km trekking
115km bike + 18km (pt canyioning) + 4km rataceala
30 echipe la profesionisti
au terminat 10 echipe, din care doar 8 in timpul de 72 de ore
timpul de concurs: 71.25 ore
somn: 6.30 ore
singura echipa de 2 +2 care a terminat cursa.
34 ore de ploaie torentiala
cea mai inalta pozitie in timpul concursului: 3
locul la final: 8

De ce am facut asta? Daca iti pui intrebarea asta...n-are rost sa citesti ce scrie mai departe. Oricum nu o sa intelegi.

Si începe...Obsesia ultimelor 6 uni e pe cale sa ia sfârşit. Concursul Carpathian Adventure 2007 sta sa înceapă. Ca si anul trecut am venit cu echipa cu 5 zile înainte pentru a ne acomoda cu terenul si pentru a ne pregăti împreuna. Cu noi e si Isvan.
Tabara de baza de anul acesta e campingul de la Topliţa de lângă Câmpul lui Neag.
Cum ne-am pregătit in astea 5 zile e alta poveste. Pentru a termina un concurs de genul acesta e nevoie de o planificare mai mult decăt minuţioasa. Începând cu comunicarea in echipa, ce mănânci cu o săptămâna înainte, echipamentul pe care o sa-l foloseşti, si terminând cu faptul daca dunga de la chiloţi te jenează. Absolut orice detaliu contează.

E miercuri, 8 august. Camping-ul s-a umplut de echipe. La ora16 ne inregistram si noi. Nosu pleacă cu fetele pana in Uricani pentru ultimele aprovizionări. Raman singur. Nu stiu cum e pentru ceilalti, dar acuma sunt stresat. Vreau neaparat sa termin concursul. Am luat totul in calcul ? O sa reusim? Personal sunt destul de pesimist anul acesta. Si din cauza ca e mai dur ca anul trecut, si din cauza ca suntem doar a doua echipa din 50 participante care "joaca" la 2 băieţi cu 2 fete si mai ales din cauza lipsei de pregătire împreuna.

Vine si restul echipei. Se apropie ora 18.00 si începe şedinţa tehnica cu căpitanii de echipa. Primim foliile cu hartile pentru partea de trekking si partea de mountain bike. Deschid harta si ma uit la check point-uri. Nu e de bine...într-adevăr anul acesta concursul va fi mai lung ca anul trecut.
Cunosc masivul asa ca mă apuc sa pun întrebări: "Intre 2 check -point-rui poti s-o iei pe unde vrei atata timp cat mergi pe marcaje?". Răspuns:"Da". Nu stiu de ce mai întreb o data. Răspuns: "Nu".
Intr-un final ne informeaza ca de fapt traseul e unul impus si nu ai nici o libertate intre check point-uri. Cacat. Acuma e si mai rau. Aveam deja unele variante de scurtături...


Se termina şedinţa tehnica. Ne adunam toată echipa sa analizam traseul si sa facem bagajele. Chestia cu făcutul bagajelor e foarte importanta. De asta depinde in mare măsura daca termini sau nu. Daca cari prea mult vei ceda. Daca cari prea puţin, cedezi din nou. încercam sa găsim balanţa potrivita. De data asta am optat sa luam cu noi si sandwich-uri pe lângă clasicele batoane.

Terminam cu bagajele si plecam la cheile Butii pentru o ultima masa gatita

La 23.00 suntem inapoi in camping si...la culcare. Ne trezim la 5.30 încercam sa înfulecam ceva înainte de plecare.
Mai verificam odata bagajele, le ducem sa le verifice si arbitrii si suntem gata. Autobuzul ne va duce pana la Gura Butei.
Intarzie. Intr-un final pe la 7.40 toate cele 30 de echipe de la profesionişti ne aflam la punctul de start.
Ultimele precizări din parte organizatorilor.

3, 2, 1...START. A început. Pana la primul CP drumul trece peste culmea Piule-Plesa, coboara la cabana Buta si urca in saua Plaiul Mic. 120 de oameni se inghesuie pe poteca din padure. Reusim ca in decurs de nici 20 de minute sa ramanem ultima echipa. Cred ca Nosu e deprimat... Toti ne-au depasit.
Ba mai mult, in situatia data, continuam in acelasi ritm molcom. Lui Carmen ii e cald, lui Nosu ii e foame, asa ca ne oprim des. Drumul urca prin padure pe serpentine. Si deoadata...victorie! Prima echipa apare in fata. Macar nu mai suntem singuri. Sunt 3 baieti si o fata din Bucuresti. Ne postam in spatele lor si ii lasam sa dicteze ritmul.

Din experienta de anul trecut stiu ca asta streseaza la culme o echipa. Asa ca ei accelereaza putin. Deja ne-am incalzit. Stam la 1 m in spatele lor. Ajungem pe o pajiste la ceva schit. Inca vreo 2 echipe. Nu schimbam cu nimic ritmul de inaintare. Ajunge in golul alpin. Alte echipe...

De ce oare absolut toti fug de la inceput pentru ca in nici 2 ore sa cada ca mustele ?! Concursul are peste 200km si un timp de 72 de ore. Pe creasta ne intalnim cu Radu Colibasan, cu care inaintam impreuna o bucata buna de drum. Prindem din urma si echipa lui Isvan (Oitele Negre). Ajungem pe varful Piule si de aici incepe o coborare abrupta catre cabana Buta.
Strategia initiala era ca din 2 in 2 ora sa ne oprim sa mancam fie ca ne e foame fie ca nu. De la cabana incepem sa urcam catre sa. Si...PrimulCP. Primul si ultimul CP sunt cele mai importante pentru moral. Nu mai stiu pe ce loc suntem...Cred ca 21. Nu-i rau. Am plecat de pe 30.

Mancam ceva mai consistent la CP si la drum. Pe creasta Retezatului Mic pana in saua Stanuletii Mari unde e CP 2. Vremea e inca frumoasa.Se pare ca vom avea o fereastra de 24 de ore de vreme buna. In CP2 ne ajuge din urma echipa lui Isvan care o ia repede la vale. Ii urmam si noi. Si Carmen are probleme cu genunchiul la coborare. Nasol. Nasol de tot. Si abia am inceput. Catinel, catinel ajungem pana in Poiana Lapusnicul Mic. Pe drum ne intalnim cu echipa Easy Walkers. Si un om de-a lor are probleme cu genunchiul. De aici druml urca abrupt spre Crucea Traznitului. Urci, cobori tot ce-ai urcat si o iei de la capat. Asa ca acum urcam. Prin padure. ne intalnim cu echipa lui Horia Colibasanu. Mergem in spatele lor o perioada. Au alt ritm asa ca o iau in fata. Iara il depasim pe Isvan...

De la Curcea Traznitutui drumul coboară pana in vale doar ca sa urce din nou pana la lacul Zanoaga unde e si CP3. Pana aici ne ţinem aproape de echipa lui Horia. La Zanoaga ajungem după aproape 11 ore de la start. Un pic mai bine decat estimarea de 12 ore a lui Nosu. Evident...mâncam si ne umplem camel back-urile cu apa. Mare inventie camel back-urile astea. Nu mai tebuies a te opreşti, sa dai jos rucsacul si sa bei apa. Poti sa bei din mers. Si cu batoanele la fel. Poti sa mananci din mers. De la Zanoaga drumul continua pe creasta pana in saua Retezatului către CP 4.

Pe urcare genunchiul lui Carmen functioneaza asa ca inaintam bine. Elena o dadaceste pe Carmen. Imbraca-te, da jos haina, mananca, bea apa. Odata cu inserarea ajungem in saua Judele. Din nou il prindem pe Chelu (Easy Walkers). Continuam împreuna. S-a lasat noaptea, asa ca scoatem frontalele. Ajungem si la CP4. Urmatorul CP e la cabana Gentiana.
Dar...apar primele semne de oboseala. Nosu insista sa dormin la Cabana Pietrele. Elena si cu mine optam pentru Gentiana. Pe ultima portiune am mers incet. Noapte, oboseala acumulata. Suntem in urma planning-ului initial. Coboram din sa catre cabana Pietrele. De la Zanoaga pana aici am avut parte de relief tipic de Retezat: bolovanii. Inaintam greoi pe ei. Nu e ca pe Retezatul Mic: o pajiste mioritica cu iarba. Aici trebuie sa fi atent tot timpul unde pui piciorul, daca vrei sa nu patesti ceva. Si asta consuma timp. Foare mult timp in cazul nostru. Carmen nu mai vrea sandwich-uri.

Ajunem pe la 12 noaptea (dupa 16 ore de la plecare) la cabana Pietrele. Si..surpriza. Aici Meck, cabanierul, are deschis restaurantul: Mancam omleta cu virsli si bem ceai fierbinte. Meck ne lasa sa dormin in podul de deasupra. Idee imbratisata cu bucurie de Nosu si Carmen. Bun, fie, dormin, dar nu mult. Le zic ca 1 ora si jumatate de somn e suficienta, asa ca la 2.30 ii trezesc pe toti si la drum. Momentele astea sunt nasoale. Ai umblat 16 ore. Te intinzi sa dormi si dupa nici 2 ore esti trezit si pus din nou la drum.

Urcam spre Gentiana si spre CP5. E cald afara. Mult prea cald. Si cerul e brazdat de fulgere. Mergem in tacere. Toti suntem adormiti. Inintam in transa. Ajungem repede la Gentiana, unde aflam ca din pacate echipa lui Isvan a trebuit sa abandoneze. Pacat. Stampilam foaia de parcurs, mai culegem informatii despre echipele din fata noastra si la drum. Catre lacul Bucura si urmatorul CP. Inaintam cam in ritmul de pe indicatoare. Ceea ce nu e chiar asa de rau dupa atatea ore de mers. Iesim din nou in golul aplin. Fulgere la orizont. Incepem sa urcam Curmatura Bucurei si ceea ce era de asteptat se intampla: incepe ploaia. Cu tot tacamul: Fulgere, vant, torentiala. Ajungem sus in Curmatura odata cu zorile. De aci drumul coboara pana la cabana Salvamont unde e si urmatorul CP. Prin ploaie coboram catre el. Ajungem la cabana murati. Suntem de fix 24 de ore pe drum, cu doar o ora de somn. Si mult in urma cu timpul. Ar fi trebuit sa fim deja inapoi la tabara de baza. Dar pana aclo mai e mult. Dam sa plecam de la cabana cand incepe runda a 2-a de ploaie. Ne adapostim inauntru. Nosu insista sa pornim si pe ploaie ca oricum nu stim cat o sa tina. Sunt prost dispus. Si ud. La fel si fetele. Mai trag de timp, doar, doar prindem o fereastra sa plecam.

Nosu se intereseaza de soarta celorlalte echipe. Daca tin bine minte aici eram pe locul 9. Nu ma prea intereseaza. Pe Nosu, da:). Dar mai avem atata de mers. Si nu stam deloc bine cu timpul. Pentru a ajunge la urmatotul CP trebuie sa trecem pe rand peste vf. Pelega, coboram, urcam Vf. Papusa, coboram, urcam Custura Mare, coboram, o tinem asa pe creasta si ...ar trebui sa dam de CP. De la lacul Bucura pana sus pe Peleaga sunt 500m diferenta de nivel. Pe care se urca pieptis.
Ploaia se opreste pe moment, asa ca hotaram sa pornim la drum. Luam apa de la izvor si incepem urcarea. Spre uimirea mea urcam destul de repede . Sunt obosit. Nu fizic. Doar ca vreau sa dorm. Oare ce gandesc fetele? In ultimele 8 ore nu am mai vorbit apoape nimica in fara de : "mancam?" "luam apa?" "cat e ceasul?. Si discutii din astea monosilabice. Ajungem pe varful Peleaga. Si direct la vale catre saua dinspre Papusa. Coborarea dureaza o vesnicie. Sau asa mi se pare mie cel putin la cat sunt de obosit. Urcarea spre varf e criminala. Daca pana acuma nu m-am plans de efortul fizic, se pare ca motorul incepe sa dea rateuri. Urc cateva serpentine, ma opresc sa iau aer. Si tot asa pana sus. Fetele se tin bine dupa mine. Reusim sa urcam si varful Papusa.

Vremea se strica. Intram intr-o mare de ceata. Nu mai vedem nimic in jur. Coborarea de pe Papusa o facem incet din cauza pietrelor umede. Ceata devine tot mai deasa. Incepe urcarea spre varful Custura. Deja oboseala isi spune cuvantul. Varful nu mai apare. Sunt ud fleasca la picioare si nu mai am chef de nimic. Si drumul tot urca. Carmen urca ca robotelul. Nu pare sa-i mai pese de nimic. Intr-un final ajungem si pe varf. Nu stam prea mult si o luam prin ceata catre Vf. Marii. Pe aici nu am mai fost niciodata si ceata inca nu s-a ridicat. Incercam sa ne gasim drumul pe creasta. N-ar fi o varianta prea interesanta sa apucam alta creasta. Asa ca inaintam foarte incet. Din loc in loc mai gasim cate un marcaj spalat bine de ape. Poteci de oi care nu stii unde duc. Ne intalnim cu un cioban. Ne da indicatii utile. Si intre timp se ridica un pic si ceata sa ca ne putem orienta. Drumul merge pe curba de nivel. Incepem sa mergem mai repejor. Schimbarea de ritm ne prinde bine. Ne mai dezmortim si noi. De jos creasta nu parea asa de lunga. Insa la fata locului situatia e alta. Avem destul de mult de mers. Ne mai intalnim cu un cioban. Mai strangem ceva detalii. Tot de la el aflam ca peste noapte destul de multe echipe au luat-o aiurea. Se pare ca CP7 nu e chiar asa usor de gasit. Ceata incepe sa se risipeasca si...in sfarsit vedem cortul de la CP7 pe culmea Vacarea. Incet din cauza piciorului lui Carmen care a cedat iara, ajungem printr-o mare de jnepeni la CP. Suntem pe locul 7. Chestia asta ne da aripi. Inaintam in clasament. Nu mai suntem chiar ultimii...Echipe mult mai bine cotate sunt deja in spate sau au abandonat. Coborarea pana inapoi in tabara de baza e agonizanta din cauza umezelii din papuci. In special ultimii 6.5km de drum forestier par interminabili. Soarele a aprut pentru moment si la caldura lui iti vine sa renunti. Si forestierul tot continua. Talpile ne ard.

Ajungem dupa 33 de ore inapoi in tabara de baza in aplauzele celor de-acolo. Am intarziat mult mai mult decat am crezut. Aici suntem pe locul 6. Planul initial presupunea mancare si cel putin 4 ore de somn aici. Dar...Avand in vedere ora la care am ajuns, hotaram sa mancam ceva pe fuga si sa plecam direct mai departe pentru a prinde proba de pluta. Le zicem ideea la fete.Sunt de acord. Asa ca luam o ciorba de burta infecta si o friptura de porc neprajita si ne urcam pe biciclete.
Organizatorii ne avertizeaza ca s-a anuntat cod portocaliu incepand cu ora 21.00. Adica vin ploi serioase. Asa ca nu avem decat sa ne grabim daca vrem sa ajungem la Runcu pana incepe grozavia.

Incepe partea a doua a concursului. Pana acuma n-am dormit decat 1.30 ore Ajungem repede la lacul de la Valea de Pesti. Aici o sa aiba loc proba de pluta. Pentru prima (si singura data) in concurs ma simt complet epuizat. Nu ma mai pot misca. Ma uit tamp cum Nosu si Elena asambleaza pluta. Nu mai sunt in stare sa-i ajut. Mi-e rau si nu mai am chef de nimic. Si cand ma gandesc ca trebuie sa ma bag in apa. Nu imi place sa vaslesc. Am fobie de vaslit. Incepem proba de pluta. Suntem 2 baieti si 2 fete asa ca anul asta trebuie sa particip si eu la vaslit. Si dupa primele vasle imi revin. Cred ca mizeria de mancare de la camping a fost de vina. Din punctul asta si pana la sfarsit (peste inca 40 de ore) nu am mai simtit oboseala. Am fost doar hotarat sa termin. Incepem sa vaslim. Proba asta ne bine dispune pe toti. Incepem sa mai glumim si mai schimbam cateva vorbe intre noi Pe la mijlocul lacului, incepe ploaia. Destul de apriga. Noroc ca nu tine mult. Ne intoarcem la biciclete destul de bine dispusi. Inca o stampila pe foaia de parcurs si sus in sa pentru proba de bike.

Drumul urca pe vale destul de lin asa ca stam pe biciclete. Inca o tura de ploaie. Oprim sa luam apa. Ne apropiem de intersectia cu drumul care duce la Runcu. Aveam sa aflam mai tarziu ca majoritatea echipelor care apucasera sa treaca pe-aici au luat-o aiurea. Noi am avut sansa celor 5 zile de pregatire dinainte asa ca stiam destul de bine drumul. Ne luam apa si plecam. Si incredibil...dar am pierdut-o pe Carmen. Greu de crezut dar Elena cu Nosu si cu mine am luat-o in sus, Carmen a intarziat la apa si a continuat pe vale. Nosu se duce dupa ea si se intorc impreuna dupa vreo 10 minute. Incepe portiunea de push bike pana in saua Dalma Cazuta. Cred ca am trecut de punctul critic toti asa ca inaintam destul de repede si ajungem in sa. De aici urmeaza 25km de coborare pura pana in satul Runcu. Se pare ca ce a fost mai greu a trecut si ne incadram din nou in grafic. Incepem sa coboram. Doar ca e prima data cand cobor noaptea pe drumuri forestiere la lumina frontalei. Creierul nu face refresh suficient de repede la informatiile pe care le primeste. Asa ca de destule ori se intampla sa incerc sa trec peste praguri de namol si sa derapez sau chiar sa cad. Coborarea este de fapt o alunecare franata la vale avand grija sa nu iti rupi ceva. In jurul nostru incepe sa fulgere amenintator. Pe coborare ne intalnim cu echipa brasovenilor de la Cetatea Brasovului. Au trebuit sa abandoneze deoarece li s-a rupt o roata. Trecem de ei si...Incepe codul portocaliu. La inceput o ploaie torentiala obisnuita care se transforma repede intr-o perdea de apa prin care abia poti sa mai inaintezi. Destul de repede se formeaza balti in care intri pana la mijlocul bicicletei. Si continua sa ploua. Noapte, haine complet ude, oboseala, bicicleta la frontala. Si nu ai altceva de facut decat sa-i dai la vale. Inaintam greu. Si tot ploua. E clar ca trebuie sa ne adapostim oriunde se poate. Trecem pe langa niste corturi si mai jos pe vale dam de ceva lumina. Oprim si ne adapostim intr-o ghereta folosita pe post de buda probail. E infect, suntem uzi pana la piele si Carmen nu mai poate continua. E in pragul hipotermiei. Nosu se duce afara sa culeaga informatii. Intre timp, Elena duce munca de convingere cu Carmen pentru a o convinge sa isi schimbe hainele ude. Aproape se cearta. Eu ma pun pup intr-un colt si cred ca adorm. Apare Nosu. Mai sunt 6km pana in sat. Si in urmatoarele 30 de minute cred ca am avut cele mai stupide discutii. Din cauza oboselii si epuizarii 4 oameni nu au fost in stare sa ia nici o decizie rationala. Si timpul trecea si ne era din ce in ce mai frig.

Pana la urma hotaram sa ne caza chiar aici.Nu o sa inteleg niciodata de ce nu am facut asa ceva de la inceput. Dar e foarte interesant cum reactionezi la epuizare. Iei cele mai ciudate decizii. Oricum, intram in camera. Si in punctul acesta este evident ca s-a terminat concursul. Nu mai avem nimic uscat la noi. Si nici posibilitatea sa uscam ceva. De mancare pentru tura de bike am luat o jumatate de paine si un colt de salam. Si multe batoane. Infulecam ceva si ne culcam. Pacat...S-a terminat. Si nu am mers chiar asa de rau. Poate am fi terminat. A fost frumos. Pacat. Si adorm.

Ma trezesc la 7.20. Ceasul trebuia sa ma scoale la 6.00. Oricum ce mai conteaza...si-asa am iesit din concurs. Ii trezesc pe ceilalti si facem o sedinta. Afara nu mai ploua. Ce facem mai departe? Si fetele hotarasc sa...CONTINUAM. Nosu e mai sceptic, dupa care devine super optimist si considera ca pana diseara putem ajunge si la canyoning.

Ne imbracam cu hainele ude, grele si reci. Luam in picioare papucii fleasca si plecam catre Runcu. Pe drum, CP13. Aici aflam ca ......SUNTEM PE LOCUL 4. Avem echipa, avem valoare !!!!. Putem, ce dracu. Culegem informatii de la satenii din Runcu si pornim catre Baltisoara. Si...incepe sa ploua. Las' sa ploua. Avem echipa, avem valoare!!!!. Runcu e la 330m altitudine. CP14 se afla la 1300m altitudine. Drumul urca la inceput lin pe o vale dupa care incep serpentinele. Odihnit dupa somnul de 4 ore de azi-noapte (apropo, habar n-avem unde am dormit) iau bicicleta lui Elena si Nosu pe a lui Carmen si ii dam bice la deal. Fetele trebuie menajate pentru ce o sa urmeze. Ajungem destul de repede in Poiana Scarioara la unitatea militara.

Intru in unitate si cer informatii. Drumul o ia brusc la stanga si nu inainte si la vale cum pare evident. Si aici multe echipe au gresit, luand-o aiurea. Tot timpul am zis ca de 10 ori mai bune decat orice harta, busola sau GPS sunt informatiile de la localnici. Asa ca nu ne sfiim sa intrebam. Drumul urca destul de abrupt asa ca intre CP13 si CP14 mai mult am impins la biciclete. Dupa cateva reprize de ploaie rasare soarele. Poate ca in final vom avea noroc de vreme buna. Ajungem la CP14. Mai avem un singur CP si am terminat si cursa de bike. Hai ca se poate. La CP14 mancam ultimele resturi de paine si salam, infulecam niste batoane si stam de vorba cu arbitrii. Acestia ne explica cat se poate de detaliat traseul care urmeaza. Cat stam la taclale incepe sa ploua. TORENTIAL. Se opreste brusc. Si brusc o ia de la capat. Asa ca mai stam la adapostul prelatei de la CP. La prima fereastra o luam la vale.

De la CP14 drumul coboara pe o exploatare forestiera cativa km pentru a ajunge la ceva lac. Din cauza ploilor este imposibil sa cobori pe bicicleta. Drumul e aproape vertical si e o masa de noroi. Mergem pe langa biciclete. Vreo 200 de m. Si incepe iara. Pizda masii. Ajunge. Gluma, gluma, dar deja e prea mult. Genunchiul lui Carmen nu mai face fata. Nosu ii ia bicicleta pe umar si continuam sa coboram. In nici 10 minute de ploaie exploatarea forestiera se transforma intr-un fluviu la propriu. Tot muntele curge la vale. Si pentru ca cel mai bun loc de scurgere e pe drumul pe care mergem noi, acesta se umple in curand cu apa si namol care se napustesc la vale. Coboram la propriu cu viitura. Fara nici o exagerare. Nu am mai vazut asa ceva. Si ploaia nu se opreste. Deja mi se face frica. Am mai auzit povesti cu viituri si alunecari de teren.Se pare ca tocmai trecem prin una. Ajungem la capatul coborarii unde niste muncitorii forestieri asteptau si ei sa treaca ploaia. De aici ne putem urca iara pe biciclete pentru a continua. Dam de drumul din dale de beton. O luam la drepata si gata coborarea. de aici incepe ultima urcare din concurs.

E ultima si am scapat de tot. Se va termina. Dar se va dovedi a fi ca in povesti: ultima si de departe cea mai grea incercare.
Nosu studiaza harta. Si o face bine. Inaintam pe un drum forestier. Avem de urcat 25km pana la CP15. Intersectii de drumuri forestiere. Cu harta in mana. Nosu alege pe unde sa mergem. Cred ca nu exagerez daca zic ca in decursul urmatoarelor 2-3 ore am avut 5-7 reprize de ploi torentiale. Deja ne-am obisnuit. Nu ne mai afecteaza. Carmen se tine bine pe bicicleta. Elena n-are probleme. Asa ca inaintam la deal. Si ploua. Si drumul urca. Si timpul trece.

O iau un pic inainte. Ma opresc sa atept echipa. De dupa curba apar pedaland ca dementii. Doar ca nu recunosc gecile. Nici bicicletele. Sunt cei de la Soimii Arancai. Au gresit drumul si au ratacit vreo 4 ore pe alte vai. Groaznic.

Pentru un foarte scurt moment de timp am fost pe podium, pe locul 3. Trec de noi, asa ca revenim pe locul 4. Ploua. Continuam sa mergem Ne mai intalnim cu o tura de muncitori forestieri. Le cerem detalii. Deocamdata suntem pe drumul bun. Unde e Vf. Frumosu ? Ne zic ca la capatul drumului forestier. Ploua. Urcam pana intr-un punct in care drumul pare ca se termina. Nu stim incotro s-o luam asa ca scoatem harta. Urmele de la celelalte 3 echipe o iau in fata. Dar Nosu nu e convins ca ala e drumul bun. Ne propune s-o luam undeva la dreapta. Doar ca pe acolo nu e nici o urma. Nu sunt convins. Ne oprim si ne uitam impreuna cu Elena pe harta. Stam si ploua si ni se face firg. Cu busola, harta si cu analiza terenului in fata se pare ca Nosu are dreptate. Asa ca luam pe drumul pe care nu au mers celelalte echipe. Daca avem dreptapte....suntem pe locul 1!!!!!!!!!!! Inaintam prin...ploaie. Si cacat, drumul se termina. Se continua cu o vale ingusta care nu pare a duce nici unde. Acuma ce facem ? Continuam pe-acolo sau ne intoarcem ? Studiem iarasi harta, facem o sedinta. Stam si ploua. Si ni se face frig. Foarte frig.

Pana la urma hotaram sa ne intorcem. O luam la vale. Ploau. Si e tot mai frig. Zbor peste ghidon. Si mai pic de 2 ori cand incerc sa trec peste niste praguri de noroi. Ajungem din punctul din care am plecat.

Si.....stupoare. Nosu si Carmen erau deja aici de vreo 2 minute si Nosu imi zice ca nu mai e mult pana la baraj. Carmen e verde albastra la fata si tremura toata. Tremura si are o privire complet goala. Nosu zice ca daca continuam si iesim in golul alpin pe vremea asta s-ar putea sa fie nasol. Lui Carmen nu-i e bine.
Si pentru prima oara fac cum ma bate capul la concurs. Strig la ei ca nu am facut atata drum si am suferit atata ca sa ne intoarcem cand suntem asa de aproape. Nosu incearca cu argumente rationale. Nu vreau sa aud nimic. Urlu la Carmen sa impinga bicicleta aia pana cand se incalzeste. Continui sa strig la ei si o luam la deal. Nu stiu de ce au facut asta. Mai ales Carmen. Dar ideea e ca am continuat. Ca sa ne impulsioneze...INCEPE SA PLOUA. TORENTIAL !!!!!!!
Strig in continuare si continuam sa urcam. Ajungem la niste baraci de muncitori forestieri. Asta e drumul spre varful Frumosu ? Da asta e. Si unde e? Pai uite-l acolo, in plai. Ura!!!!!!!!!!!!!!!!
Prima parte a urcusului se apropie de sfarsit.

Apoteotic urcam pe fagase pline de apa catre plai. Muntele curga le vale la propriu. Valcele sunt pline de apa. Se rup bucati de drum sub ochii nostri. Si noi continuam sa urcam. Si ajungem in plai.

Se opreste ploaia. Intalnim alte echipe. Cat timp am ratacit, ne-au ajuns din urma echipa lui chelu si cei de la Neuzer. Chelu ne da biscuiti. Zice ca acuma incepe greul cu urcusul. Noi ii dam Diclac pentru genunchi. Din punctul asta urcam impreuna 3 echipe. 12 oameni merg cu capul plecat, uzi pana la piele, cu capul in piept, fara sa scoata nici un cuvant.

De ce fac asta ? Din acelasi motiv pentru care unii se uita la televizor, joaca fotbal sau colectioneaza timbre. Pentru ca lor le place. Pentru ca unora le place sa mearga la mare, la altii sa stea, iar la unii pur si simplu sa isi incerce limitele.

Nu mai ploua. Celelalte echipe ne depasesc. Dar...Se opresc tot timpul sa ne astepte pentru a ne arata pe unde e drumul. Asta e spiritul la Carpathian si la cei care au tras pana aici. Iesim in golul alpin. Se vede Banatul scaldat in soare. Nici aici nu mai ploua, doar ca bate un vant rece. Drumul urca cuminte pe o curba de nivel lunga ca sa ne scoata intr-o coasta sub vf. La Suliti. Aici s-a terminat urcarea de la concurs. De aici nu trebuie decat sa coboram.

Genunchiul lui Carmen a cedat complet. Ii iau bicicleta si cobor cun amandoua. Echipele din fata s-au oprit la liziera padurii pentru a ne semnaliza unde e drumul. Frumos. Ne reunim la liziera. Carmen e daramata. Elena o imbarbateaza. Intram in padure si in ceata. Continuam pe langa biciclete si nu dupa mult timp ajungem in pasul Jiu Cerna. De aici drumul coboara 25km pana inapoi in tabara de baza. O luam incet la vale prin ceata. La Campusel e si CP15. Mai adaugam o stampila la colectie si mai departe.

Pe drum ne oprin in cheile Scocului pentru proba de rapel si tiroliana. Aici se afla deja 3 echipe care asteapta infrigurate sa faca proba. Organizatorii au pregatit un foc mic in jurul caruia stau 12 oameni pentru a suge un pic de caldura. E agonizant. E ora 00.00. Nu mai ai chef de nimic. Suntem uzi leoarca si obositi. Si trebuie sa asteptam ca ceilalti sa termine proba E un nonsens. Si anul trecu au fost aceleasi probleme.E bataie de joc sa trebuiasca sa astepti 1.30 in ploaie dupa ce esti ud si vii dupa 60 de ore de concurs. Dar asta e....

Stam in jurul focului. Incercam sa ne incalzim. Elena aduce lemne si il alimenteaza. Suntem o priveliste jalnica. Dormim in picioare. Ne leganam si asteptam sa se termine. Intr-un final vine si randul nostru. Ne echipam cu hamuri si facem rapelul si tiroliana.
Ca tot sa fie cum trebuie, rapelul se termina pe marginea raului care dupa aceea trebuie traversat prin...apa. e de-a dreptul sadic. Facem toti 4 proba. Din nou suntem fleasca la picioare. Ne urcam din nou pe biciclete si ii dam la vale catre proba de caving.

Pestera Aluni Negri e la marginea drumului. Gasim CP-ul. Ne leaga arbitrul bratarile la maini si urcam la pestera. Aici trebuie sa gasim 3 capsatoare cu care sa marcam bratarile pentru a termina proba. Nosu si Elena le gasesc pe toate. Capsam bratarile, iesim din pestera. Inapoi la CP si de-aici directia la vale catre tabara de baza. Ajungem aici pe la ora 3 dimineata. Ne varam in masini. Ii e foarte frig lui Elena. Nici sacul de puf nu o incalzeste. Macam ca porcii orice ne cade in mana. Se face aproape ora 4 dimineata. Mai avem de facut proba de canyoning. Care din cauza regulamentului nu se paote face decat intr orele 6-20. Asa ca furam aproape 1.30 ore de somn. Punem toate ceasurile si celularele sa sune.

Ma trezesc primul la 5.30. Incep sa ma agit si sa-i trezesc si pe ceilalti. E unul din cele mai grele momente. Sa ieis de la caldura din cort dupa numai un pic de somn si sa continui. Ne miscam greu. Strig sa ne miscam repede si la 5.40 suntem din nou in sa si pornim catre Cheile Butii.

Pana acolo sunt vreo 9km. Surprinzator, dar mergem foarte repede. Cred ca putina mancare si somnul au avut pana la urma ceva efect. Ajungem la ultimul CP din concurs. Ne punem bratarile ca la pestera si ne anunta ca avem de gasit un singur cpasator. Doar ca aici o sa ne udam la picioare. Ce gluma....De 40 de ore si-asa suntem fleasca. Intram in chei. Intr-adevar ne udam bine in apa care crescuse foarte mult in urma ploilor, dar gasim repede capsatorul si in scurt timp suntem inapoi la CP. De aici mai urmeaza 9km de coborare si gata. E aproape ora 7.00. Grabesc oamenii cat pot de mult. Mai avem doar 40 minute pana cand expira timpul de concurs.

Coboram cu viteza la vale. Si:

In 12.08.07 la ora 7.25, dupa 71.25 ore de concurs, echipa Hoinarii trece linia de sosire de la Carpathian Adventure 2007.
La finish ne asteapta Isvan. Frumos.

L-am terminat. Impotriva tuturor sanselor, l-am terminat. Nu o sa pot sa inteleg niciodata ce a motivat-o pe Carmen sa faca chestia asta, dar a facut-o. Fara experienta si pregatirea fizica a multor alti participanti. Numai si numai cu o foarte mare vointa. Doar cu atat. Si cu o echipa fenomenala in spate care a stiut s-o motiveze.

Nu ar mai fi multe de spus:
Am dormit pe fuga 2 ore. Ne-a trezit si ne-am apucat sa facem bagajele si sa strangem lucrurile. Incep sa curga povestile de la celelalte echipe. Impartasim impresii din concurs. Deja ne-am facut in cei 2 ani multi prieteni pe-aici. Le povestim celor de-aici aventura noastra. Toti ne felicita, mai ales pe fete. Si merita. E destul de emotionant.

La ora 12 are loc premierea. pentru cele 10 secunde cand te urci pe podium si inca 200 de oameni care inteleg exact prin ce-ai trecut te aplauda, pentru acele 10 secunde, merita sa induri tot. Si ploaie si vant si foame si somn.
Urmeaza masa festiva. Mai strangem ceva lucruri si ne urcam in masina pentru drumul catre casa.

Si gata!!!!!!!!!
Adica...nu. Urmeza de saptamana viitoare antrenamentele. Povestea merge mai departe. Urmeaza semi maratonul si...in 2008 daca totul merge cum trebuie...poate chiar circuitul EuroAdventure.

Oricum,macar sa gandesti in stil mare....

Hai salut si multumim fetelor noastre!

Under the moonlight

Locatie: Retezat
Perioada: 28.07.07
Participanti: Carmen, Elena, Nosu, eu

"Nu e important sa atingi obiectivul propus, important e drumul pana acolo".
Nu stiu cine a zis asta (sau daca a zis-o cineva). Si de data asta drumul a fost superb. Timp de cateva luni am avut ca obiectiv concursul asta si am canalizat toata energia catre el. Ca si anul trecut, nu ma prea intereseaza ce o sa se-ntample saptamana viitoare (bine acuma, orice, dar nenorocita aia de linie de sosire tot o trecem noi cumva...), ultimele 3-4 luni au fost excelente.
Si deja la orizont apar alte proiecte, care includ stanci, corzi, si mult foarte mult antrenament. Dar asta e povestea urmatorelor 3 luni...

In sfarsit am reusit sa strangem pentru prima data echipa Hoinarii la un loc.
Plecam cu Carmen in masina sambata dimineata pe la 6.00. Planuim o tura mai lunga de trekking pentru week-en-ul asta.
La 8 dimineata ne intalnim cu Nosu in Otelu Rosu. E prima tura pe care o facem impreuna dupa tura de creasta din Piatra din martie.

O luam catre Petrosani si dupa ce trecem de Uricani, ocalizam camping-ul Toplita care va fi tabara de baza de la concurs. Facem un mic popas pentru a afla informatii de la cei de la camping. Si o mare greseala sub forma unor mici uriasi neprajiti...

Initial plauiam o urcare catre varful Lazaru. Culegem informatii de la localnici si aflam ca cel mai direct drum e in sus pe valea Lazarului. Asa ca o luam pe-acolo. Nosu a mai fost pe-aici, asa ca ne conduce pe un canion pentru diversitate. Urcam pe valea si prin canionul Lazarului. Trecerile repetate peste apa le plictisesc pe fete, asa ca decid ca e cazul sa faca o baie... Si ceva basici de la piciorul ud in urmatoarele ore. Iesim de pe valea salbatica a Lazarului si dam de ceva drum forestier.
E cald si mult mai rau...drumul e plin de zmeura uriasa. Asa ca ritmul de mers e corespunzator. Drumul forestier se ingusteaza si la un moment dat se transforma in drum de taf. Si asta se pierde sin intram pe un domeniu foarte cunoscut: balaureala. Inaintam pe costise printre copaci cazuti, urzici, avand ca reper raul Lazarului undeva pe stanga. La un moment dat reusim sa iesim in golul alpin. Ne loveste din nou caldura.

De aici nu mai e nici urma de poteca. Dar macar undeva deasupra se vede un varf. Asa ca punem azimutul pe semnul de pe varf si...da-i bice. Comparatic urcarea care a urmat seamana foarte mult cu urcarea spre varful Godeanu. Diferenta e ca asta e mult mai lunga. Toate ircarea a fost un 4x4 pe albia unui parau. Urcam ceva ore (la propriu) tinandu-ne la fiecare pas cum miinile de smochurile de iarba.
Inaintam teribil de incet. Ne oprim sa mancam si sa umplem camel bag-urile. Acuma avem toti 4 camel bag.
Pauze dese, caldura mare. Nosu imi zice ca varful are 2200m. Deja altimetrul meu arata 2460m. O fi el mai prost, dar nici chiar asa. La un moment dat in dreapta se vede saua Plaiul Mic neobisnuit de aproape...Ne apropiem de varf, unde....surpriza: vf. Cusura Mare, alt 2457m.

Aici ne intalnim cu 2 ciobani pe care ii descoasem pe indelete despre creasta care duce catre Baleia, despre diferite posibilitati de intrare in creasta, etc.
Varful Lazarului e undeva la 4 varfuri departre de-a lungul crestei, Se pare ca am luat-o pe valea gresita in momentul in care am intrat pe canion. De retinut pt. concurs.

Hotaram ca in zilele premergatoare concursului sa incercam sa urcam totusi pe vf. Lazarului (de data asta pe valea buna)

De pe varf o luam catre Papusa. Intram pe poteca si ritmul se schimba. Ajunge pe varful Papusa. Atmosfera e perfect clara.
Pe varf macam ceva sa ne intremam si de-aici o luam catre Peleaga. In sa asistam la un spectacol deosebit: in dreapta, deasupra varfului Retezat apune soarele, pe stanga rasare luna plina. Ajungem odata cu ultimele raze pe Peleaga. De aici coboram catre Curmatura Bucurei.

Tot drumul l-am facut sub lumina lunii. Bucura sticlea sub luna. Probabil am deja "in spate" peste 30-40 de ture de Retezat. A fost de departe cea mai frumoasa noapte de pana acum. Evident, nu aveam aparatul la mine. Afara era foarte cald pentru altitudinea si ora respectiva. Vantul nu adia deloc. Tot masivul era luminat.

Mai adminram peisajul din Curmatura Bucurei si de-aici...gata cu poezia si aberatiile. Incepe lungul drum catre Cheile Butii unde ne astepta masina. Urasc coborarea de la Bucura pana in Poiana Pelegii. S-a dus dracului si luna si peisajul si tot. Ma apropii de limita. Asta e cel mai interesant in orice tura: sa fi in stare sa iti dai seama cand te apropii de limita si sa treci peste. Capul imi pica in piet si as da orice sa dorm putin. Nu mai am chef de nimic si sunt nervos.
Ajungem in Poiana si fara sa ne oprim incepem sa urcam catre Saua Plaiul Mic.
Ajunge aici dupa 32 de minute. Jumatate din timpul de pe marcaj. Si asta dupa ce avem deja in spate 13 ore de mers.

Gata. De-acuma e bine. Am trecut de punctul critic. Teoretic, cu suficienta mancare si apa de-auma pot sa mai merg...oricat ar trebui sa mai merg. Coboram catre cabana Buta. O ocolim si pe ea si stanele de unde ne amenintau cainii. si pe drumul forestier catre chei.

Fizic e super Ok. Mancam cateva dulciuri si sugem niste apa. Dar asa de mult as vrea sa dorm. Ne oprim de cateva ori. Incerc sa dorm 5 minute. Interesant e ca si reusesc. Si tot mergem inainte.

La 4.38 dupa 16 ore si 18 minute ajungem inapoi la masina. Estimam traseul la 60km. Scoatem izoprenele si sacii din masina si ne culcam intr-o poienita.

Dupa vreo 4 ore de somn, ne scoala soarele si ne mutam la cabana. Aici ne reintalnim cu Isvan care era in teambuilding. El pleaca cu colegii catre cabana Buta. Ma simt super odihnit. As face ceva. Asa ca beau o bere si mam calmez. Mergem un pic pe chei, asa sa ne dezmortim. Ne intoarcem la cabana sa mancam pranzul. Iara as face ceva. Asa ca mai beau inca o bere si ma calmez.

Dupa o jumatate de zi de zacut o luam catre Timisoara. Ne oprim undeva la iesirea din Petrosani langa un pod. Aici sunt nu stiu ce chei cu un canion pe ele. ASa ca pelcam sa ne plimbam pe ele. Nosu are sandale, noi mergem descult asa ca inaintam incet. Cheile sunt frumoase. La un moment dat se ingusteaza si devin un veritabil canion. Aici apa e mai mare.
Asata e primul canion in adevaratul sens al cuvantului pe care l-am vazut in Romania.

Inaintam prin apa pana la gat in unele locuri Peretii sunt foarte drepti si apropiati. Iesim din canion mai mergem ceva si Nosu concluzioneaza ca asta a fost...valea se deschide. Nu prea cred asta, avand in vedere ca am vazut o echipa echipata pana in dinti de canioning venind la vale. Trebuie sa fie ceva mai sus....Dar lasam eplorarea pentru alta tura. Ne intoarcem la masina si directia Timisoara.

45C

Data:23.07.07
Participanti: Carmen, Elena, eu
Locatie: Tarcu.

In sfarsit am reusit sa ne strangem macar 3 din echipa de concurs. Pentru week-end-ul asta am planuit o tura de bicicleta.
Avand in vedere ca se apropie concursul, ne-am gandit la o tura de pushbike combinata cu rulaj cat mai multi km.
Locatia aleasa a fost Tarcu.

Dimineata pe la 8.30 am plecat din Timisoara si undeva la 11.20 am inceput sa urcam de la Telescaun. Inainte de pornire am montast kilometrajul de la Elena asa ca acum pentru prima data am si eu o estimare a vitezei si distantei parcurse.
Cei 8km de urcare bruta pana la camping ii facem intr-o ora. Urcam bine fara opriri.

De la camping e clar: incepe pushbike-ul. Si catinel trei oameni incep sa impinga bicicletele la deal. Mergem pe curba de nivel. Inaintam destul de repede. Unde e posibil ne urcam pe biciclete. Ajungem destul de repede la Cuntu. Aici ne intalnim cu nea Puiu schimbam cateva vorbe, mancam pe indelete si de-aici in sus spre varful Tarcu.

Pe unele portiuni urmam drumul de tractor. Pe altele o luam direct pe scurtatura taind seprentinele. Incercam mai multe metode de carat bicicleta.

Vremea e super OK ca si claritate si peisaj. Caldura ne omoara insa. Ajungem pe varful Sadovanu. Situatia e putin diferita fata de acum 6 luni...Acuma ne coacem de caldura, se vede clar totul in jur...Incercam sa reperam valea pe care am luat-o asta iarna. E destul de greu de crezut ca pe aici te poti rataci. Facem poze si continuam catre varf.

Ajungem pe Tarcu unde ne intalnim cu George si Dani. Pana aici fetele au carat singure (si REPEDE) bicicletele. E cea mai inalta altitudine la care am fost cu bicicleta pana acum si cu siguranta cel mai lung pushbike. Pe Tarcu sunt 19C, dar din cauza reflectiei te simti ca la 40C.

Ne odihnim, mai facem ceva poze si o luam la vale. In timp ce urcam am hotarat sa facem si coborarea pe langa biciclete, din cauza starii drumului. Doar ca sus am renuntat la idee. Si ne-am urcat toti 3 pe biciclete luand-o la vale catre Cuntu.

Numai cine a vazut drumul ala isi poate imagina cam ce inseamna sa cobori cu bicicleta pe el. Nu o sa mai fac elogiu coborarilor cu montana, dar a fost WoooooooooooooooooooooooooooooooooooW!
Am coborat cu vreo 12km. Dar la 12km ridicat in pedale si aplecat in fata peste ghidon, la fiecare secunda bicicleta sarind de pe o piatra pe alta....viata e mult mai frumoasa.

Fetele au coborat si ele pe bicicleta. Ajungem la Cuntu si pe la 20.00 ne punem la somn.
Dimineata ne sculam pe la 5.30 (ideea era sa evitam pe cat se poate canicula de peste zi), mancam repede si o luma catre camping. De aici incepem sa urcam catre Muntele Mic. Azi urcam mai greu ca ieri. Ajungem toti 3 la cruce. Deja incepe sa fie insuportabil de cald.

Ne odihnim, ne hidratam si inpoi pe cai. Am atins la coborare pe sosea 55.4km. Pentru a treia oara ne regrupam la camping. De aici schimbam directia si o luam catre Poiana Marului. Pana acolo e drum forestier "normal". Asa ca ii putem da bice la vale. Maxima la coborare oe forestier nu a fost decat de 31km - dar feeling-ul mult mai puternic decat aia 55.4 de pe sosea. Cei vreo 9-10km de coborare ne odihnesc. Carmen este incantata. In Poaina Marului facem ceva pauza. De aici o luam in continuare la vale catre Otelu Rosu.

Din pacate nu am reusit sa scapam de canicula. Mai avem 70-80km pana la masina. Cu cat incepem sa iesim de pe vale cu atat caldura se intensifica. Drumul are o panta usoara asa ca pana in Otelu ajungem destul de repede. De aici intram pe drumul european. Mai avem 22km pana in Caransebes. Caldura a devenit insuportabila. Ne oprim apoape la fiecare fantana, aruncam apa calda din bidoane, luam apa proaspata, mancam ceva si plecam mai departe.

In Iaz deja situatia deja nu mai e funny din cauza caldurii. Mai ales pentru Carmen. Ritmul a scazut la 15-16km pe ora si ne oprim din km in km. Ne taram cumva pana in Caransebes. De aici mai sunt 28km pana la masina de urcat pe vale. Carmen renunta motivat, dupa ce a facfut 110km si a impins bicicleta pana in vf. Tarcu.

Continui cu Elena, nu de alta dar cineva trebuie sa recupereze masina. Pana in Ruirni merge. Ne oprim la fiecare fantana. Apa fierbe in bidoane. E infernal. Greu de descris senzatia de caldura. Nu gasim neam de umbra. Paradoxal cat timp pedalam e bine. Cand ne ioprim e mai nasol.

Dupa Borlova o iau inaintea lui Elena. Ritmul a scazut pe la 10km pe ora. Intru pe vale si in sfarsit un pic de umbra. Doar ca a venit cam tarziu. Organisumul e epuizat, muschii nu mai raspund. Probabil ca am uitat sa le dau apa si mancare o tura si ...asta a fost. Ultimii 4km ii parcurg cu opriri din 200 in 200m. Apar izvoarele, dar oricum e prea tarziu pentru refacere. Incep sa vorbesc singur. Adica sa injur tot si toate. Apare mina, dupa aia din nou drumul asfaltat si in sfarsit masina.

Kilometrajul s-a oprit la 134.390km. Cu 390m mai mult decat distanta de la concurs.

In afara de muschii de pe picioare nu sunt obosit. O gasesc pe Elena bine dupa mina apoape de masina. In Caransebeso luam si pe Carmen din...cimitir unde se ascunsese de caldura si ii dam catre Timisoara unde ajungem pe la 19.30

P.S.: Bravo Carmen. Daca esti la fel de motivata si la concurs, avem sanse sa trecem linia de sosire. Ne vedem la turele de stadion.

De antrenament

Data: 14.07.07 -15.07.07
Locatie: Retezat:
Participanti: Elena, Tibi, Isvan, eu

Dupa un iunie cu nunti si destul de linistit, pentru tura asta planuisem un antrnament in vederea concursului.
Asa ca am plecat vineri direct de la lucru. Planul era sa intram prin Poiana Pelegii in masiv. Pe la 21.00 seara ne aflam deja la barajul de la Gura Apei. Aici o sa fie proba de pluta. Am studiat putin "balta", dupa care am inceput sa urcam pe drumul forestier care duce catre poiana. Dupa vreo 30 de minute de mers, ne-am dat seama ca nu prea mai avem benzina. Habar n-aveam cat continua drumul asa ca in masina se lasa linistea...Dupa inca vreo jumatate de ora agonizanta ajungem in poiana.

Afara e cald, plin de stele, nu bata vantul....asa ca ne punem izoprenele intr-o poienita si...somn d evoie. Ne trezim pe la 7.00 plini ede muscaturi de la mustele de balega sau ce dracu or fi alea. Cu mult chef ne pregatim pentru tura. Exista si avantaje sa te culci pe-afara...de exemplu te trezesti devreme :)

Traseul a fost urmatorul:
Poiana Pelegii - Saua Plaiul Mic- Vf Custura Mare - Vf Papusa Mica-Vf Papusa Mare- Portile inchise - Vf Mare -Lacul Galesu- Valea Rea - Lacul Pietrele - Lacul Stanisoara - Vf Retezat - Vf Bucura 1 - Vf Bucura 2- - Curmatura Bucurei - Lacul Bucura -Poiana Pelegii

Penttu ca aveam fotograf profi cu noi (a.k.a Tibi) mi-am luat cu min e camera video pentru o diversificare.
Plecam din poiana catre Plaiul Mic. Evident ca Isvan o ia la fuga. Vremea este buna: soare, nici prea cald, nici rpea frig. Ajungem pe Custura mare dupa 1 ora si 9 minute. De-aici o luam mai agale pe creasta catre Papusa.

Ajungem pe varful Papusa. Aici Isvan se uita meditatic la semnul Peleaga : 1 ora. Sta el, cugeta: "Pariu, ca fac 20 minute pana pe varf?". Stau eu cuget:"Pana in sa, coboara 200m dupa care urca inapoi 200m...n-are cum".
"Ma, Isvan, n-ai cum sa faci sub juma' de ora!"
"Intr-o ora sunt inapoi."
"Sigur...."

Si pleaca. Intre timp apar si Tibi si Elena. Mancam ceva si ne apucam sa-l asteptam pe Isvan. Apare dupa 45 de minute. No comment.

De-aici continuam pe Portile Inchise. O tinem matematic pe creasta, asa ca ne dezmortim un pic si membrele superioare.
Varful Mare si de-aici ca-n poveste : "peste sapte mari si sapte tari" a luam catre varful Retezat, trecand pe rand prin Valea Galesului, Valea Rea, valea Pietrel si Valea Stanisoara.

Pentru fiecare din trecerea dintre vai am avut norocul sa gasim trasee marcate cu momai de care habar n-aveam pana atunci. Asa ca acuma avem shortcut-urile in minte in cazul in care traseul de concurs trece pe-aici.

Urcam si varful Retezat, dupa care inapoi in sa si pe creasta catre vf. Bucura. Incepe sa se lase seara. Si norii. De pe vf. Bucura, invaluiti in nori coboram la lac si de-aici fuga la vale. La ora 22.00, dupa 14 ore de traseu ne intoarcem la masina.
U n traseu in care n-am apucat sa folosim frontalele. Ne stricam...
Am facut aproape toate varfurile din masiv (Isvan le-a facut pe toate, Papusa chiar de 2 ori dar el nu se pune la socoata...).

Cred ca am fost destul de obosit , avand in vedere ca am sarit peste bere si am trecut direct la somn. Si de data asta tot afara. Dimineata ne-am trezit ceva mai tarziu decat in ziua precedenta.
In parcare masina lui Nosu, fara urma de proprietar. Nu-l gasim in zona asa ca Elena ii lasa un bilet si asta e...
Am mai tras mata de coada ceva timp, dupa care am luat-o pe vale in sus catre taul Pelegii. Traseul nu e marcat, putini turisti. Ne intalnim cu o parte din organizatorii de la concurs, veniti sa prospecteze traseele.

Dupa ce drumul serpuieste pe firul apei, trecem un prag destul de iinalt si abrupt si suntem pa malul lacului. Pauza pentru mancare si baie de soare. Vremea e perfecta asa ca zacem aici peste o ora.

Intr-un tarziu plecam catre saua dintre Papusa si Peleaga. De plictiseala o iau cu Isvan catre coltii Pelegii sa vedem cum se prezinta traseele. Asa ca o luam pe la baza peretilor, nu reperam nici un traseu. Ne alegem un valcel printe colti si o luam drept in sus. Nici acum nu gasim nici un piton. Iesim in creasta si de-aici imediat pe vf. Filmez si aici, mai zacem un pic la soare admirand peisaju, dupa care o luam la vale catre lacul Bucura si de-aici la masina.
Nosu inca n-a venit.

Rupti de foame gonim catre Clopotiva. Aici halim ca spartii si in sfarsit bere!!!!!!

Ajungem in Timisoara pe la 23.00 seara.

Cu asta antrenamentul de trekking pentru concurs a cam luat sfarsit. Urmeaza o tura de bicicleta si ...sa inceapa odata concursul!

07.07.07

07.07.07

Frumoasa data:))))

Azi e nunta lui Adi la Jimbolia.Dar peste zi am decis cu Elena sa mergem la Lipova la catarare. Doar noi doi.Ne-am trezit de dimineata, am cumparat ceva pentru pranz si am purces la drum.

Din ciclul: "Viata extraordinara a Elenei si a lui Sandu":In Alios: hodorng tronc , lumini rosii pe bord. Ceva nu e in regula. Tragem pe dreapta. Masina nu are nimic, dar becurile rosii nu se sting. Elena zice sa ne uitam sub capota. Eu nu vad nimic. Ea isi da seama ca nu mai avem cureaua de alternator. Se intoarce cu ea in mana (era la vreo 200m mai in spate).Plecam mai departe pana in Lipova de unde cumparam o curea nou. Urmatoarea ora bantuim cand pe o pare cand pe alta a Muresului in cautare de service. Nu gasim nici unul.
Asa ca apelam la Romica si montam singuri cureaua cu Romica la telefon.


Pe la 12,00 ajungem si noi la perete. Aici sunt vreo 20-25 de elevi de prin Arad. Ne ducem direct la Genezaret (un traseu de gr.6). Nu mai catarasem de mult. Si niciodata cap pe un 6. Dar cum zice si Elena, trebuie sa invatam.Asa ca am inceput sa catar. Am trecut de surplomba. Acolo dau peste un prag. Si...nu mai am coarda pentru a doua parte a traseului. Cataram cu o bucata de vreo 20m de coarda de la Adi si nu stiam unde e top-ul.Asigur, rapelez si o asigur pe Elena sa urce si ea pe bucata asta. O luam de la capat de data asta cu coarda noastra de 60m. Ajung pana in top, asigur. Dupa care la mansa am repetat de cateva ori traseul.


Primul nostru 6!


Impresii: ncici una. Nu mi-a placut. Nu mi-a fost frica, dar nu mi-a placut. Cred ca 4 sau maxim un 5 e limita la care chiar mi-a placea. Dar pentru antrenament a fost mai mult decat fain. Traseele de clasic sigur o sa-mi faca placere dupa ce ma mai antrenez.


Dupa ce am am strans echipamentul am hotarart sa urcam pe Lady (5+). De data asta pana sus. Il mai facusem de cateva ori, dar numai pana pe la jumatate. Dupa prima parte a traseului peretele devine lins. Cu toata imaginatia nu am mai gasit nici o priza. Am picat de vreo 2-3 ori. Ceva nu se leaga....Rapelez. Deja se punea problema cum recuperez buclele din traseu.Si atunci imi spune Elena ca noi de fapt nu suntem pe Lady ci pe Eros (7+). Bun...acuma se leaga.Cu ocazia asta am ajuns sa apreciez cu adevarat pe cei ce catara asa ceva.Intr-adevar oamenii sunt deosebiti.Dar, de inteles acuma ii inteleg si mai putin: de ce dracu sa iti zgarii unghiile pe pereti drepti?!
Am urcat prin spatele peretelui. Am pus mansa de sus si ne-am mai jucat cu Elena vreo ora pe traseu. A fost chiar fain.

Seara ne-am intors in Timisoara.
De aici directia Jimbolia si distractie !
Dumincia ne-am trezit la 17.00. WoW pe piine.

Interludiu

Interludiu:

am inceput sa alerg. Eu. Ca Elena oricum are background. Cred ca ma simteam cam musca pe caciula dupa prea mult sedentarism.

Asa ca hotarat m-am dus si am facut abonamente pentru baza 1 (cea de langa Universitate).Si... la alergat. N-am am mai alergat din anul 1. Dar, ce naiba am zis ? Doar sunt sportiv....Am inceput sa alergam. Dupa primii 200m am simtit splina. In sensul ca era cat un bolovan. Sau mai degraba ca o bomba gata sa explodeze. Am reusit sa termin prima tura. Si doar nu era sa ma opresc aici. Am inceput-o si pe-a doua. Pe asta nu am mai reusit s-o termin... Jumatate m-am tarat pana la finish.

Concluzia era clara: nu sunt facut pentru alergat.

Dupa care s-a intamplat ceva interesant: pe-acolo alergau 2 gagici infofolite in plastic ca sa slabeasca.
In general sunt destul de obtuz si tipicar si mai ales cu idei fixe. Nu suport mai multe lucruri. Printre ele se numara si:

- femeile grase (pe astea chiar nu le suport...). Si nici copiii grasi. Cum spunea si Oros: pe astia i-as elimina. Stau toata ziua si se indoapa...

- prostii: de ce dracu sa te infofolesti cu chestii de neopren si sa alergi 2 ture ca sa slabesti, cand poti sa alergi de 3 ori mai mult si sigur te simti mai bine....


Revenind: horcaiam dupa o tura si jumatate. Si alea tot alergau pe-aolo. O tura, 2, cred cau facut aproape 5. Mi s-au stins lampile. Bulan!!!!!!!!!!! Doar n-o sa faca gagicile alea mai multe ture ca mine.Asa ca am facut 25 de ture. Dintr-o lovitura. 10km. Pentru prima oara in viata mea. De chestia asta sunt foarte mandru.


Am reusit sa si repet performanta. Deci n-a fost intamplator. Mai nou am dezvoltat o fixatie cu alergatul. De fiecare data ma cronometrez si incerc sa cobor sub ziua precedenta.Si in toamna vreau sa particip la semimaraton.


P.S: pe aceasta cale vreau sa le multumesc la alea. Sper sa realizeze ca nici macar nu erau grase si nu mai aveau de unde sa slabeasca. Erau doar proaste.Fata de categoria grasanelor nu o sa-mi cer scuze niciodata....Asa e mostenire de familie de la taica-meu si nici nun ma obosesc sa lupt cu ea.

Ovi

30.06.07
Azi e nunta lui Ovi.
Tot azi avem de organizat Summer Party-ul pentru cei de la Oce. Dimineata Elena se duce sa faca ultimele cumparaturi pentru party. Eui mai cresc ceva nivele la WoW....Pe scurt: party-ul la Oce a iesit super OK. Ca sa ne laudam nu de alta.Se vede experienta de un an de zile deja. Si pe langa asta au avut si ceva carne cruda de mancare. Asta a fost chiar tare. Am mai facut si baie (cred ca mi-a ajuns pe tot restul anului).Jocurile pe care le-am organizat au decurs OK. Ei s-au simtit bine. Una peste alta a fost super.
Seara la chef la Ovi: din nou excelent
A doua zi ne-am trezit pe la 13.00. Asa ca a urmat o sesiune prelungita de WoW.

Dubova

23.06.07
Locatie: Clisura Dunarii: Dubova
Particiopanti: Laci, Cosmina, Isvan, Cosmin si eu

Pentru ca Elena era cu teambuilduing-ul la Steaua Dunarii, ne-am strans si noi si am pornit in zona.In masina eram cu Isvan si am optat pentru varianta prin Moldova Noua. ASa de divertisment. Nu a fost o idee foarte buna avand in vedere ca am facut pana acolo peste 4 ore pe o caldura infernala. Am ajuns la Dubova. Ne-am cazat repede si fiin dca era ora potrivita (ora 14.00) si caldura la fel, am pornit-o cu biciletele la deal spre Eibenthal.

Urcarea pana acolo a fost interesanta: pe Isvan l-am pierdut pe la a 3-a curba (in sensul ca a luat-o la fuga inainte). Cei 2L de apa pe care ii aveam la mine s-au terminat pe la mijlocul urcarii. Nu era cald, era infernal de cald. Si eu inca nu eram obisnuit cu caldura pe anul asta.Am ajuns in Lindenfeld, unde de comun acord am zis ca mancam ceva si o punem de un pui de somn pana trece canicula.Zis si facut.Dupa vreora si jumatate de zacut am pornit si am luat metodic ablsolut toate drumurile din jurul satului. Doar asa sa dvedem unde duc. Unele mergeau vreo 2 -3 km dupa care se infundau. Altele mai putin. Dupa vreo 2 ore si epuizarea tuturor variantelor psoibile, am luat-o la vale catre sat.

Aici ne-am intalnit cu Laci si Cosmina care intre timp facvusera si ei o tura de bicicleta. Vine si Cosmin din Herculane si plecam impreuna la scaldat pe pontonul unei cunostinte din zona. Cum am reusit nu stiu, dar m-am pierdut (pe drumul european) de Isvan si Cosmin. Asa ca am tot urcat dealul de la Dubova pe toate variantele in speranta ca o sa-i gasesc. Fara succes. M-am intors am luat masina si am plecat sa-i caut. Dupa vreo 5km vad masina lui Laci. Ne intalnim in sfarsit, dar nu mai am chef de baie. Si Dunarea e plina de alge. Mai stam putin si ne intoarcem.

Dupa o cina copioasa, un pahar de vorba si mult mai multe pahare de bere ne culcam.A dooua zi ne trezim lenes, mancam pe indelete dupa care pornim sa ne dezmortim oasele spre nu stiu cce varf de langa cabana. Peisajul e frumos. Suntem in cel mai inalt punct de pe Clisura. Stam la soare vreo ora, dupa care ne indreptam catre pestera de la Dubova.

Am incercat sa ajungem la ea pe varianta de pe sosea, dar fara succes. In schimb am gasit in zona un perete de catarare proaspat pitonat. Ceva trasee intre 4-7 abia asteapta sa fie incercate. De retinut pe viitor....

Ne-am intors pana la pod si am pornit pe firul apei catre pestera. Peisajul e super. Ca in Tomb Raider...Si pestera in sine e frumoasa. Mare, uscata cu destule bifurcatii si in partea superioara cu formatiuni. Nu-mi dau seama cat am stat, dar am incercat sa luam matematic taoate culoarele/. Pe unele dintre ele a trebuit sa ne taram -> Istvan a fost multumit. In capatul pesterii am dat de Dunare. Planul initial era sa inotam pana pe partea cealalclt. Dar din cauza orei inaintate am renuntat la idee si am luat-o fuguta catre Dubova.

De aici cu masina pana la Steaua Dunarii, de unde am luat-o pe Elana, ne-am intors la Dubova sa-l luam si pe Isvan si pe acelasi drum ca la venit spre Timisoara.