Social Icons

Ziua 20 - ByeBye Chamonix

Data: august 2015
Participanti: Elena, Alex, Ana
Locatie: Franta
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/

Ultima zi in Chamonix. De data asta stim care e urmatoarea destinatie- de fapt am planuit-o de ceva timp.

La un moment dat prin Italia, cand ploua, Elena a adus in discutie DisneyLand-ul. Imi plac la nebunie parcurile de distractii.

Asa ca de la o vorba aruncata la intamplare, la mine in cap s-a nascut ideea de a merge la Paris. Chiar daca pentru asta vom face un ocol de aproape 1000km in drumul spre casa.

Pana atunci insa mai petrecem inca jumatate de zi in Chamonix. Si astazi drumurile noare se despart. Elena va merge la o plimbare usoara cu Ana.

Eu inca vreau sa vad pana unde pot urca si cat de repede. Asa ca imi gasesc un traseu de trekking care pleaca chair din camping. Cu asta chiar as putea spune ca am epuizat traseele marcate din vale.

Incep sa alerg de la cort, dar imi dau repede seama ca nu o sa imi iasa. Muschii mei nu mai stiu ce e aia, plamanii nu se pot adapta la acest efort.

In schimb inca pot sa merg a naibii de repede. Cam pe la mijlocul urcarii m-am gandit ca daca accelerez un pic poate imi dobor recordul de ascensiune verticala intr-o ora. Nu am reusit, dar nici departe n-am fost.

Traseul ales e ...mai special. O incursiune in istoria vaii Chamonix. Poteca urca pe sub fostul teleferic care facea legatura intre Chamonix si Gare de Glaciers. Pe aici a fost precursorul actualului teleferic care ne-a dus ieri la Aiguille de Midi.

Poteca urca rapid in serpentine scurte. E un teren ideal daca te bate gandul sa urci cat mai repede si cat mai mult.

La iesirea din padure e Station de Para - punctul intermediar al telefericului. Fostul teleferic e scos din functiune din 1955. Dar cum francezii nu au inca intreprinzatori care sa recicleze orice material feros, stalpii si cablurile sunt inca la locul lor de zici ca imediat o sa treaca pe deasupra o cabina.

Poteca a fost pustie tot drumul. Completata cu peisajul fantomatic a stalpilor de telegraf ruginiti, atmosfera era un pic apasatoare. O liniste desavarsita, nici tipenie de om, ruinele statiilor telefericului si o poteca napadita de vegetatie. Cu siguranta nu multa lume trece pe aici.

De la Gare de Glacier am mai continuat sa urc pe morenele unui ghetar pana cand am dat de zapada. Nu am reusit sa ating cota de 3000m, din lipsa de timp si de o poteca cat de cat vizibila in zona.

Asa ca la 1.5h de la plecare si 1700m urcati m-am oprit din urcare si am luat-o la vale.

E unul din cele mai faine trasee din zona - constant ai in fata Glacier de Bossons si esti tot timpul sub umbrela Mont Blanc si a lui Dome de Gouter.

Uite, tura asta o sa o fac cu siguranta cu fetele proxima data cand revenim.

Intre timp fetele au mers sa viziteze Cascade de Dard - situata chiar la inceputul traseului pe care am mers si eu.

 Asta e cascada.

Si chiar daca e greu de crezut, inca mai au si ei mure si zmeura. De fapt daca te uitai la magazinele artizanale si la cate sortimente de gemuri aveau, cred ca stau chiar mai bine ca noi la capitolul fructe de padure.

Ana era o mare fana zmeura asa ca Elena trebuia sa culeaga constant.

 Contempland cascada.

La cabanuta m-am reintalnit cu fetele si am mai petrecut aici ceva timp.

 Chef de fete. Ana cu inghetata, mama cu ceva bautura stranie. Tata cu condusul pana la Paris.

Am dedus ca lui Ana i-a placut in Chamonix. Repet, mi se pare ca a trecut o eternitate de atunci, desi sunt doar 3 luni. Acuma deja cere singura la munte, pare ca ii lipseste daca nu plecam in week-end pe coclauri. Sau cel putin asa imi place mie sa cred...

Pregatiri de plecare.

Disneyland-ul a fost o motivatie foarte puternica pentru a o face pe Ana sa mearga singura tot traseul si la dus si la intors.

 Si cand mergem mama la Disney?

Si....gata.

Dupa aia am strans tot calabalacul din camping si am pornit sa strabatem Franta de la sud la nord. 650km de condus.

Idei putine, fixe si repetitive...Tehnologia e excelenta. De pe drum, pe telefon, am gasit Formula 1. Am mai stat in hotelurile astea - sunt curate si de departe cele mai ieftine. GPS-ul ne-a dus pana acolo fara probleme.

Mi-e greu sa imi imaginez cum te-ai descurca intr-un oras care are cu suburbiile 12 milioane de locuitori.

Si totusi imi amintes de 2 hoinari care cu o harta in mana intrau in orasul asta acuma vreo 10 ani... Cumva ne descurcam si atunci si fara telefoane si GPS.

...OK, ne-a luat o zi intreaga sa intram in oras si sa gasim hotelul, dar asta e alta poveste...

Seara, pe o ploaie torentiala suntem cazati la Formula 1 undeva intre Paris si Disneyland. Acuma imi amintesc ca  planul Elenei era sa dormim la ceva camping. Doar ca era deja 1 noaptea si afara turna. Am devenit comod, recunosc...

Ziua 19 - Aiguille de Midi

Data: august 2015
Participanti: Elena, Alex, Ana
Locatie: Franta
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/

Ptiu! M-au pus astia la munca asa ca am ramas in urma cu blog-urile.

Dar sa revenim. Vremea perfecta se mentine. Cum am cam epuizat potentialul de trekking din zona, planul initial era sa cumpar un multi-super-giga pass si sa ma dau cu toate telecabinele din zona.

Elena a zis "pass" la asa ceva si a zis ca ea merge sa se dea cu MTB-ul.

Eu tin totusi sa o duc pe Ana cat mai sus pe Muntele Singuratic.

Asa ca rezumanad, planul pe azi e asa: Ana merge cu MTB-ul si eu cu Ana ne vom urca la Aiguille de Midi.

Astea sunt poze din jumatatea de zi a Elenei. Zice ca a gasit niste drumuri foarte faine de dat cu MTB-ul.

Cum ziceam si alta data, valea cu Chamonix e saraca in trasee de MTB si alea putine care sunt sunt concentrate in fundul vaii la granita cu Elvetia.

Roza traseelor.

Panoramic view.

Asta e traseul amenajat de la Le Tour. Am fost pe aici acuma cateva zile cu Ana la picior. Elena a zis ca traseul ala n-avea absolut nimic deosebit. Cu siguranta nu merita sa platesti biletul la telecabina ca sa te dai pe el.

Asta da rock garden...

Si acuma sa trecem la jumatatea de zi a Anei si a mea. N-am de gand sa platesc biletul de telecabina. Sau ma rog, cel putin nu integral. Urcarea cu telecabina e "rupta" in 2: prima jumatate pana la Plan D'Aiguille poate fi parcursa pe picior. Asa ca pot salva aproape jumatate de bilet.

Am de gand sa urc intr-un ritm mai alert. De mult timp nu m-am mai dat decat cu bicicleta si mi-e dor de urcare.
Nu stiu daca Ana a fost de acord cu planul initial, dar clar pe parcurs a aderat la el. Asa ca ma incuraja din spate.
Traseul "clasic" de urcare pe Mont Blanc se vede la orizont. De fapt acuma ca stau si ma gandesc planul initial a fost altul:

Am zis ca ma duc sa vad care e limita de altitudine pe care o pot atinge in papucii de alergare, plecand din Chamonix. Si sunt aproape convins ca as fi atins cel putin Gouter. Dar asta nu o sa o aflam niciodata. Cu doua zile inainte , atunci cand pe noi ne turna, acolo sus s-a pus un metru de zapada proaspata. Asa ca a trebuit sa renunt la acea idee nastrusnica.

Poza din telecabina. A doua jumatate - de la Plan D'Aiguille pana sus la Aiguille de Midi e "cam greu" de facut la picior. Mi-amintesc ca acuma 10 ani cei de la Maison de Montagne din Chamonix s-au chinuit ceva sa-mi explice ca nu e chiar usor sa cateri pe aici...

Glacier de Bossons - pe undeva pe langa el a fost ruta pe care s-a urcat prima data varful Mont Blanc.

Gata  -am ajuns la 3800 si ceva de metri. Fiindca statia de sus e intinsa destul de mult pe verticala. Aici e o inghesuiala infernala - primesti o cartela pe care scrie ora minima la care poti pleca de acolo. Asa ca vrei nu vre,i esti consemnat in varf minim 2 ore.

Aici se vede bine ruta  celor 3 Mont Blanc: Tacul, Maudit, Mont Blanc. Pe aici am incercat prima oara cu Elena. Si am esuat. Povestea aia merita un blog candva.

Tot aici am ajuns dupa ce am esuat pe partea italiana. Si am "cucerit".

Tot aici pozele au devenit alb-negru. Nu ca m-ar fi lovit brusc fiorul artistic. Card-ul de la aparat s-a futut. Mi-a luat ceva timp si niste nervi acasa ca sa recuperez pozele de pe el. Dar ce am recuperat aratau...cel putin ciudat. Asa ca a trebuit sa le fac alb-negru.

Glacier du Geant. Acolo am dormit destule nopti... Acolo de fapt nu ai voie sa pui cortul. Doar sa faci bivuac. Si cum nimeni nu a reusit sa ne dumireasca care e diferenta intre cort si bivuac, am pus cortul linistiti acolo...

Aveam o lopata cumparata de la un targ de anticariat din Aosta, un cort de 3 persoane de mers la picnic cu el. Si o multime de vise. Si tigari. Cam pe aici m-a lovit raul de altitudine, Elena a mai apucat sa mearga sa cumpere niste apa. Apa pe care a dat 5 euro. Era sa mi se faca rau, a doua oara. Banii aia erau o mini avere pentru noi.

Faine vremuri...Si uite, totusi am supravietuit. Cam la limita, dar am supravietuit.

La fel de curvari ca si atunci :).

V-am zis ca a nins acuma 2 zile. De doua zile e o vreme perfecta. Ideala. Ireala. Dar nu se vede nici o urma catre varf. Am aflat ca intr-adevar nimeni nu urcase spre Mont Blanc.

Ca nimeni nu vrea sa fie "fraierul" care sparge urme...Si cand ma refer la nimeni ii am in vizor in special pe ghizi, specie de oameni pentru care am dezvoltat de-a lungul anilor ...hai sa zicem ca acuma am ajuns la stadiul de indiferenta totala.

Lipsa de consideratie pentru ei aveam sa o dezvolt fix aici acuma vreo 10 ani. Mai exact sus, la baza coborarii de pe Maudit, cand nici unul nu a vrut sa ne ajute si ne-au lasat acolo. Nu exista nici o justificare pentru gestul acela. Una era daca ne ajutau si dupa aia ne cereau 1000 euro pentru asta. Alta e sa-ti bagi palma in cur si sa ne lasi acolo de izbeliste.

Muntele singuratic tati!!!!!!!!!!!!!

Ana la 3845m. Da, parametrii sunt importanti pentru mine. Cifrele, kilometrii, datele. "Fericirea" noastra se impleteste indisolubil de cifrele astea exacte.

Cele mai frumoase ture pe care le-am facut, le-am facut pentru ca in spate am avut sute de alte ture ghidate doar dupa parametrii. Asa ca parametrii sunt buni.

...Ce nu inteleg e cum naiba de a reusit poza asta sa fie cumva in "oglinda"...

Faina poza. Turloiul ala de langa Aiguille de Midi (mi-e lene sa ii caut acuma numele) e ciuruit de pitoane si o multime de trasee de catarare il strabat.

Ca o adevarata armata de cartite, oamenii au sapat in roca dura a pintenului de piatra. Au creat un adevarat labirint de tunele si de terase. Si acuma "domeniul" de la Aiguille de Midi se extindea cu inca o terasa.

Dupa cele 2 ore petrecute sus, am revenit la Plan D'Aiguille. De aici urma sa coboram pe picioare pana la cort.

Invatam. Sa stim cand vom reveni in zona.

De aici am pus-o si pe Ana la treaba. Ieri am facut o tura foarte faina in Retezat. Ana a ajunsa sa mearga bine. Mi-e greu deja sa imi amintesc cum era acuma cateva luni. Ieri cobora pe unde la multi adulti le-ar fi tatait curul sa coboare. Dar tin minte ca acuma doar 4 luni a trebuit sa o conving sa mearga pe poteca aia relativ dreapta.

Pe de alta parte daca nu ar fi existat momentele acelea, nu ar fi existat nici ziua de ieri...

Pauzele lungi si dese, cheia marilor succese.

Heidi, fata muntilor.

Seara am fost sa asistam la finish-ul uneia din cursele de la UTMB. Cred ca era vorba de CCC. Va povesteam ca ne-am nimerit total intamplator in zona exact in perioada UTMB-ului - adica a celui mai important eveniment de trail running din lume.

Tot Chamonix-ul respira alergare montana. Peste tot erau oameni in colanti alergand. E interesant cum se schimba omul. Acuma cativa ani alergam de nebun. Acuma nu mai alerg. Eram mai fericit atunci? Sau acuma?

E ceva ce a observat Elena: eu sunt "fericit" cam tot timpul. Am asa o impresie buna despre mine si despre ceea ce fac incat nu am o esalonare a fericirii de genul: eram mai fericit atunci decat acum. Cam tot timpul imi place ce fac in momentul respectiv si am destul de putine introspectii si esalonari ale fericirii. Probabil e si motivul pentru care trecutul pentru mine e doar trecut si ma intereseaza doar prezentul si viitorul...

Oricum, alergatul alora la UTMB m-a lasat destul de rece si nu a reusit sa atinga vreo coarda sensibila. Mi-a placut ca pun pasiune in ceea ce fac, i-am aplaudat si apreciat, dar nu am mai putut intelege de ce s-ar chinui cineva asa...

Asa ca acuma pedalez...

Ziua 18 - Lac Blanc

Data: august 2015
Participanti: Elena, Alex , Ana
Locatie: Chamonix
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/ Filme: http://www.youtube.com/user/Hoinarii

A trecut si valul acesta de ploaie. Privind retrospectiv, au fost 2 zile in care a turnat si a fost frig. Pe de alta parte au fost 2 zile in care am fost la Le Tour si la Argentiere - 2 ture foarte frumoase.

Tura de azi o aveam pregatita, cel putin in minte, de mult timp. Vis-a-vis de mult mai faimosul Mont-Blanc se afla un alt masiv, mult mai mic prin comparatie - Aiguille Rouge. Dar care are o mare calitate - iti ofera o perspectiva superba asupra mai impozantului vecin.

Tura pe care am planuit-o azi, "am descoperit-o" cu Elena acuma multi ani, dupa ce epuizasem traseele de tracking din zona Mont Blanc.

E vorba de traseul spre Lac Blanc. Pana in Argentiere mergem cu masina. Aici descopar ca nu avem acumulator la apartul foto. Si la cum arata ziua de azi, aparatul foto e mai important decat orice alta parte din echipament.

Ma intorc dupa el in camping, revin in Argentiere si aici aflam ca poteca este inchisa pentru taieri de copaci. Da, "incredibil", dar si la ei se taie copaci. Si in Chamonix, si in Hallstatt si in Alpii Mediteranieni. Dar sa pastram subiectul asta de hatereala pe mai incolo...

Gasim alta ruta care sa duca tot acolo. Avem o harta luata la prima tura aici si pe care o aducem cu noi la fiecare revenire. Acolo vedem ca mai exista un drumeag - dar e trecut ca are "escalier". Scari sa fie atunci...

Dupa cateva serpentine, iesim rapid din fundul vaii si panorama incepe sa se deschida. Dupa doua zile de ploaie, atmosfera e curata si culorile aproape ard.

"Motata"a fost nemultumita de dimineata. Am trecut la spus povesti.

...Si mama la cules afine. Da, au si afine... De fapt, muntii lor nu sunt deloc asa de antropomorfizati  cum ne place noua sa credem si avem impresia ca doar noi traim intr-un cadru natural pristin pe care ei l-au distrus.

S-ar putea sa fie exact pe dos.

Castigam altitudine si rand pe rand minunatiile de vis-a-vis incep sa ni se perinde prin fata ochilor. Ghetarul Argentiere unde am fos tin ziua precedenta. Dunga aia e partia de ski care coboara de la Lognan.

Acolo jos am lasat masina acuma vreo ora.

Poza.

In general nu imi place sa ma uit la poze. Devin melancolic. Fac pozele, le prelucrez si le stochez. Ma intereseaza mai putin trecutul decat ceea ce va sa vina.

Dar ador poza asta. Poza asta mai mult decat oricare alta spune intr-o singura imagine toata povestea noastra. Trecut, prezent si viitor se contopesc aici. Poteca care face puntea intre ani.Intre ceea ce ne place noua si ceea ce o invatam pe Ana.

 Azi Elena a avut mai mult succes cu Ana, chiar daca nu spunea povesti.

Insiruire de vai glaciare - Le Tour, Argentiere. Am ajuns sa cunosc dupa nume majoritatea varfurilor si vailor din zona.

Si am ajuns si la escalier. E un sir destul de lung de scari. Lungi, cat sa iti tataie putin fundul cand le urci. Si cand iti mai amintesti ca ai si o Goanga in spate, iti tataie destul de zdravan.

Formatiunea aia stancoasa cred ca se chema "Domnisoara cu caciula". Era destul de asaltata de cataratori.

Se vede bine aici cat de mare a fost ghetarul odata. Probabil ca o sa se topeasca complet. Dupa care o sa-si revina. Nu e nici prima, nici ultima data : a mai facut asta de nenumarate ori de-a lungul vietii lui. Poate ca in egoismul nostru incercam sa raportam totul la efemeritatea vietii noastre. Intamplator, natura are o alta scara a timpului si s-ar putea s-o doara-n cur ca acuma e cald. Maine o sa fie iara rece. Doar ca "maine" pentru ea are o alta semnificatie.

 Carrefour.

Am iesit din partea alpina - zona prin care se scurgea pe vremuri ghetarul si acuma suntem pe un platou.

Nu e Lac Blanc - e vorba de 2 lacuri mai mici care sunt situate inainte.

Faimoasa fata nordica a lui Grande Jorasee se vede pe fundal.

Si iata-ne ajunsi sus la Lac Blanc. D efapt de vorba de 2 lacuri - lacul mic si lacul mare care se scurg dintr-unul in celalalt. Probabil ca pozele noastre nu reusesc sa surprinda decat partial frumusetea zonei.

 Pauza de pranz si mai ales de admirat peisaul.

Ana, berea asta e pe terminate - du-te si mai adu-i lui tata una, te rog!

Tot nu inteleg de ce i-au zis lac Blanc. Cand e "vert" toata ziua...

Am stat mult la lac - nu ne venea sa mai plecam.

De intors - ne-am intors tot pe unde am urcat, desi am vazut ca o gramada de turisti urcau pe poteca care teoretic era inchisa...

La revedere. Fiindca ti-am  promis Ana ca o sa revenim.

La coborare scarile au fost si mai inspaimantatoare. Eram obosit, era frig, eram pe fuga.

Ibexii. Nu unul. O turma. De fapt mai multe turme.

Tura aia faina. La care imi incalc principiile si ma uit recurent la poze.