Data: 21.02.09-22.02.09
Locatie: Rachitele - Vladeasa
Participanti: multi
Rachitele - concursul nr. 2 pe 2009. Gianina si Alin se ocupa de tot ce tine de logistica asa ca vineri seara stam linistiti in masina familiei Codru. Miezul noptii ne gaseste la Pensiunea Bradet. Aici ne asteapta Robert - nu dupa mult timp apare si restul trupei - suntem 16 persoane din Timisoara.
Noaptea nu prea dorm - cum sa ma exprim cat mai elevat ? Ma fute-o diaree...Asta pe langa raceala pe care o trag dupa mine de joi. Dimineata ma trezesc obosit, dar plin de chef de concurs. Ma rezum la banane (macar sa nu am ce vomita) si un Red Bull. Cum am stat vreo jumatate de an la dezintoxicare, asta isi face efectul instantaneu si uit de oboseala, dureri de burta, tot.
Chestiile clasice - inscrieri, mini sedinta tehnica, pregatirile de start. De data asta am un MP3 cu mine - sa vad cum e.
Sunt aici concurentii obisnuiti: Rares, Andreea, Marc, etc. Sunt si multi concetateni concurenti: Horia, Mardale, Alin, Gianina, Misu, Robert, Roby...
Start. Primii kilometri sunt un fel de ski fond pe drumul forestier care duce catre cascada Rachitele si mai departe pe firul vaii. Am chef asa ca incerc sa merg cat mai repede. Depasesc pe unii, sunt depasit de altii, ca de obicei pana se formeaza plutonul din care faci parte. Nici nu imi dau seama cum zboara km.
Iesim de pe forestier si intram in padure. Se schimba si ritmul. Ridic inaltatoarele si ...la deal. Fac parte dintr-un pluton de vreo 6 skiori si ne schimbam periodic pozitiile in grup. Ne dam seama ca nici unul nu merge mult mai repede ca ceilalti asa ca in curand incetam sa ne mai depasim. Iesim din padure. In fata se vede un versant brazdat de linia ce formeaza traseul pe care vom urca. Acolo sunt concurentii din fata imprastiati pe toata lungimea lui. Urcarea este sustinuta si ma solicita destul de mult. Ma bucur ca sunt in mijlocul plutonului. Ma trage dupa el. Ajungem in punctul in care traseul scurt se intersecteaza cu traseul lung si aici il vad pe Horia care deja coboara. E mult in fata. Noi mai avem ceva de urcat - portiunea cea mai abrupta. Serpentine scurte si accentuate ne scot aproape de creasta. Am gafait serios pe urcarea asta. Prea serios (sper ca e vorba doar de lipsa de energie datorita bolii si oboseala cumulata). Aici e o coarda fixa de care nu ma folosesc pentru a ajunge pana in creasta.
Urmeaza coborarea. Si aici razbun toate concursurile de MTB la care depasesc o droaie la urcare ca sa fiu depasit pe coborare. Spulber plutonul meu de 6, ajung din urma alti 2 concurenti, ii depasesc trec de arbitru si intru pe un fals plat cum ar zice biciclistii.
Coborarea m-a revigorat complet asa ca acuma cant imreuna cu cei de la Within Tempation - "The Truth Beneath the Rose". In fata e Alin. Merg in spatele lui pana la o noua portiune de coborare. Aici optez pentru o tehnica speciala de ski -bomba.Curu' jos, picioarele departate si la vale. Fiorul necunoscutului din fata creste adrenalina :)
Ajung in fata ultimei urcari. Aici imi pun rapid pielile si sunt gata de plecare. Ionut, partenerul de concursuri a lui Rares imi cere....PowerTape-ul ! Hai ca-i buna - il am la mine de data asta, ma duc i-l dau. Astept sa termine si dau sa plec. Imi pica una din piei. Daca as fi avut ce, m-as fi cacat (poftim, m-as fi defecat ca sa fie literar) pe mine. Iau skiul, pun pielea si vreau s-o lipesc cu Powertape-ul. Imi dau seama ca Ionut il consumase tot. Din fericire nu era nici o problema -doar ca o montasem gresit de la inceput.
Incep sa urc. Yep, iara gafai. Tare. In spate - pustiu. In fata Alin si o fata. Imi dau seama ca nu sunt in stare sa-i ajung pe urcare - sper doar ca o sa fie o coborare buna :). Se mareste constant ecartul intre noi pana in varful pantei. Nu stiu cat mai e pana la finish - organizatorii au zis 17km. GPS-ul imi arata ca sunt deja la km16, deci sigur e mai mult. Nu stiu daca sa trag sau sa imi conserv energia. Daca dupa aia fac ca Pepsi-ul ?! Asa ca nu trag de mine prea tare inca, mai ales ca sunt destul de obosit.
Din varful pantei arbitrul ma anunta ca nu mai am nevoie de piei pana la finish. Asa ca de-acuma o sa trag. Cobor ca dementul pana in drumul forestier, de unde incep sa alerg la propriu pe skiuri. O ajung pe fata si o depasesc.
Mago de Oz - "La Cantata del Diablo" - 21.11minute. Pe asta o sa termin concursul. Iubesc melodia. Zbor efectiv spre finish. OK, mai zboara un concurent pe langa mine:), dar aici am cel mai bun parcurs din concurs. Trec linia de sosire asa cum am dorit - obosit si multumit.
A fost un concurs foarte frumos: bine organizat, traseul ales ca lumea, numerosi participanti. A fost asa de frumos si datoritata subiectivitatii mele: ghinioanele de la Baisoara nu s-au mai repetat. Multe din lectiile de-acolo le-am invatat. Ce n-am invatat inca este cat si unde sa trag - unde sa fac sprint-ul...
Ce a urmat dupa concurs a fost de fapt motivul pentru care si participam la competitiile astea: au curs rauri de povesti si de bere. Glume, rasete, planuri pana la premiera de la 19.00. Rares este pe locul 1 -sincere felicitari, mai ales ca in ultimele ture ne-am imprietenit destul de bine. Pe locul 2 e Horia - felicitari !.
La fete - stiti deja cine e pe locul 1: Andreea. Elena cu Gianina au sosit impreuna si cred ca sunt pe locul 5 - tura aceasta concurenta la fete a fost serioasa.
Dupa premiera, ajutati si de berea oferita de organizatori, continua povestile si voia buna.
Duminica - dupa o noapte in care era sa mor asfixiat in camera sunt complet lipsit de vlaga si chef. Mare parte din grup se duce la gheata - Elena si-a pierdut ochelarii ieri asa ca ma duc cu ea sa-i cautam. Ni se alatura Misu si Raluca. Urmam acelasi traseu ca la concurs. De data asta drumul forestier mi se pare infernal de lung. Daca ieri acuzam oboseala, azi sunt efectiv daramat - nu am un strop de vlaga in mine. Nici nu mai stiu de cand nu am mai fost asa stors. Ma tarasc in urma celor 3. Cand ajung la liziera padurii si vad cat mai e de urcat...Ma rog, ajungem sus, Elena isi gaseste ochelarii si ne intoarcem la cabana.
A fost o iesire de week-end excelenta. Un grup mare si vesel cu care a fost o placere sa participam la concurs si in afara lui.
Gust amar
Data: 14.02.09-15.02.09
Locatie: Parang
Participanti: Elena, Cosmina, Laci, Florin, Alex
Imi era dor de un week-end de ski. Si de Parang. Asa ca impreuna cu colegii am plecat cu noaptea in cap spre Petrosani. Una peste alta experienta Parang relativa la ski avea sa fie una amara. Daca vrei sa faci ski de partie (adica sa te duci sa skiezi de dimineata pana seara, nu sa te duci sa bei bere, sa asculti manele si sa skiezi 2 ture pe zi) nu ai ce cauta in Romania. Numai daca eventual esti miliardar. Si atunci, miliardar-masochist.
2.5 RON urcarea pe Europartie (denumirea asta mi se pare de-a dreptul cinica). Nu apucai sa te asezi bine pe teleski si erai sus deja. Noroc ca dadusera cu ratrack-ul...sezonul trecut - partia era execrabila. Incerc s-o conving pe tanti sa imi faca ceva abonament. Dupa ce fac 7 coborari in 20 de minute, zice: "Apoi, da, pentru voi nu e rentabil...Oamenii vin si fac si ei una, doua coborari". No comment.
Dupa ce imi termin cele 7 coborari, plec cu ski-urile de tura sa mai pierd timpul. Nici vremea nu e de partea mea - e ceata, vant si frig. Urc pana sub Parangul Mic, o iau pe curba de nivel si merg pana sub vf. Carja. E totul alb in jur, sunt singur, fara GPS si mai ales nebarbierit - asa ca imi dau seama ca nu pot sa apar asa la televizor si ma intorc repejor in statiune. Aici nu rezist tentatiei si ma mai enervez vreo jumatate de ora la ski.
A doua zi plec cu Elena spre Parangul Mare. Mergem pe urmele pe care le-am facut cu o zi inainte. Vremea este la fel de neprietenoasa. Elena nu se simte prea bine. Ajungem pana in punctul unde am ajuns eu ieri - Elena zice sa ne intoarcem. Eu as mai merge macar pana la refugiul de sub vf. Ascutit. Ceata ne-a invaluit, asa ca imi marchez pe GPS puncte pentru a putea sa refac traseul la intoarcere. Mai inantam ceva vreme fara vlaga dupa care ne hotaram in special din cauza lipsei de vizibilitate si a frigului ascutit sa ne intoarcem.
In statiune Laci si cu Florin imi dau niste bilete de teleski, mai cumpar si eu cateva si ma duc sa le consum. Nu mai e aproape nimeni in statiune, asa ca pot sa skiez pe langa teleski (si chiar pe sub el). Aici e zapada numai buna. 11 coborari superbe. Din pacate nu fac decat sa invarta cutitul in rana - asa ar fi trebuit sa fie cele 2 zile de ski, nu cele 40 de minute de skiat de placere.
O sa mai treaca ceva timp pana o sa ne intoarcem pentru ski in Parang, din pacate...
Locatie: Parang
Participanti: Elena, Cosmina, Laci, Florin, Alex
Imi era dor de un week-end de ski. Si de Parang. Asa ca impreuna cu colegii am plecat cu noaptea in cap spre Petrosani. Una peste alta experienta Parang relativa la ski avea sa fie una amara. Daca vrei sa faci ski de partie (adica sa te duci sa skiezi de dimineata pana seara, nu sa te duci sa bei bere, sa asculti manele si sa skiezi 2 ture pe zi) nu ai ce cauta in Romania. Numai daca eventual esti miliardar. Si atunci, miliardar-masochist.
2.5 RON urcarea pe Europartie (denumirea asta mi se pare de-a dreptul cinica). Nu apucai sa te asezi bine pe teleski si erai sus deja. Noroc ca dadusera cu ratrack-ul...sezonul trecut - partia era execrabila. Incerc s-o conving pe tanti sa imi faca ceva abonament. Dupa ce fac 7 coborari in 20 de minute, zice: "Apoi, da, pentru voi nu e rentabil...Oamenii vin si fac si ei una, doua coborari". No comment.
Dupa ce imi termin cele 7 coborari, plec cu ski-urile de tura sa mai pierd timpul. Nici vremea nu e de partea mea - e ceata, vant si frig. Urc pana sub Parangul Mic, o iau pe curba de nivel si merg pana sub vf. Carja. E totul alb in jur, sunt singur, fara GPS si mai ales nebarbierit - asa ca imi dau seama ca nu pot sa apar asa la televizor si ma intorc repejor in statiune. Aici nu rezist tentatiei si ma mai enervez vreo jumatate de ora la ski.
A doua zi plec cu Elena spre Parangul Mare. Mergem pe urmele pe care le-am facut cu o zi inainte. Vremea este la fel de neprietenoasa. Elena nu se simte prea bine. Ajungem pana in punctul unde am ajuns eu ieri - Elena zice sa ne intoarcem. Eu as mai merge macar pana la refugiul de sub vf. Ascutit. Ceata ne-a invaluit, asa ca imi marchez pe GPS puncte pentru a putea sa refac traseul la intoarcere. Mai inantam ceva vreme fara vlaga dupa care ne hotaram in special din cauza lipsei de vizibilitate si a frigului ascutit sa ne intoarcem.
In statiune Laci si cu Florin imi dau niste bilete de teleski, mai cumpar si eu cateva si ma duc sa le consum. Nu mai e aproape nimeni in statiune, asa ca pot sa skiez pe langa teleski (si chiar pe sub el). Aici e zapada numai buna. 11 coborari superbe. Din pacate nu fac decat sa invarta cutitul in rana - asa ar fi trebuit sa fie cele 2 zile de ski, nu cele 40 de minute de skiat de placere.
O sa mai treaca ceva timp pana o sa ne intoarcem pentru ski in Parang, din pacate...
De placere
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/
Data: 31.01.09 - 01.02.09
Locatie: Retezat
Participanti: Elena, Ioana, Carmen,Simina, Adi, Oco, Isvan, Alex
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/LaSkiInRetezat#
De data asta reusim sa ne strangem mai multi pentru tura de week-end. Cu masina lui Oco aterizam intr-un peisaj veritabil de iarna la Carnic - pentru prima data in sezon ai senzatia ca e cu adevarat iarna. Zapada multa si proaspata inca de aici de jos. Elena, Isvan si cu mine suntem pe skiuri - ceilalti pe jos.
Inca nu mi s-au vindecat ranile de pe tibie - dupa vreo 20 de minute am reusit sa le redeschid. Ajungem la baraj. Elena si Isvan sunt undeva in spate. Elena are probleme cu betele telescopice proaspat cumparate - i se tot desprinde floarea din varf.
Simina, Carmen si Adi
Padurea este incarcata cu zapada. Ajungem repede la Pietrele - mancam ceva pe fuga si ne pregatim de tura. Noi preferam ca in turele de iarna mancarea sa constea in general in sandwic-uri: mult mai usor de manipulat in conditii de frig extrem. Asa ca mancam sandwich dupa sandwich dupa care pornim in sus pe Valea Stanisoarei.
De aici trecem in Valea Pietrele, unde ne intalnim cu cealalta jumatate a trupei. Luata la bani marunti - nu e foarte multa zapada totusi. Un strat de aproape 1m a nins proaspat peste solul inghetat si inca nu a apucat sa se taseze. Asa ca de la Gentiana, din mila pentru skiuri, coboram in clapari cu ele in spate.
Vremea a fost mohorata toata ziua- ceata si plumburiu. Macar n-a fost frig si n-a batut vantul.
Seara berea de la Meck si...sanwich-uri. Peste zi: florile de la betele Elenei au ajuns legate cu PowerTape ca sa stea, manerul culisa linistit pe bat, s-au rupt ambele varfuri de la bete. Incredibil...
Cu PowerTape-ul e o chestie: de ceva timp am la mine o bricheta pe care am infasurat un sul de PowerTape. Poti face o gramada de chestii cu el: legi incaltamintea daca se rupe, lipesti pieile de foca de skiuri (asta daca nu cumva il uiti acasa), previne degeraturile in zonele acoperite (pe bune), s.a.m.d.
A doua zi soarele e mai darnic cu noi. Ne trezim tarziu (in tura asta n-am avut un scop definit - ne-am dus...sa ne simtim bine) si nu avem alta idee decat sa o luam din nou pe Stanisoara in sus. De la iesirea din padure ne ia in primire vantul. Ajungem la lac destul de zgribuliti. E inca devreme si ne hotaram sa dam ocol intregii caldarii pentru ca dupa aceea sa iesim in creasta Stanisoara.
Asa ca o luam metodic de la lac catre cele 2 sei ale Retezatului (de vara si de iarna). Dupa aceea pe sub creasta. Asta e lucrul care imi place cel mai mult la ski-ul de tura: libertatea pe care ti-o ofera. Poti sa mergi pe unde te taie capul -nu esti constrans la linia potecii. Asa ca ajungem undeva sub varful Bucura. Ochesc o sa care te scoate in creasta - pare mai putin expusa iarna decat suratele ei. Hmmm...sigur o s-o incercam cu prima ocazie cand venim echipati.
Tot urcand ajungem mult deasupra sei de lagatura din creasta Stanisoara. Isvan alege sa coboare pe langa varful Bucura si s-o ia pe curba de nivel pana acolo. Elena cu mine hotaram sa ne intoarcem pe unde am venit.
Coboram prin caldare. La un moment dat Elena imi striga ceva. Nu aud prea bine. In secunda urmatoare zbor peste o cornisa (ca nu stiu cum altfel sa-i zic la taluzul ala de zapada, chiar daca nu era in creasta). Legaturile de la ski erau desfacute - asa ca e impropriu zis ca zbor. Corpul isi ia zborul si pica peste pragul de zapada, dar ski-urile raman blocate in buza cornisei. Si iata-ma spanzurat de un picior, cu capul in jos. Partea nasoala e ca siguranta de la ski-urile astea e un mare cacat: o panglica cu scai pe care ti-o treci peste clapar. Cand se umple de zapada nu se mai inchide. Iar acuma imi strangula piciorul. Am incercat sa ma ridic - la fiecare miscare se strangea mai tare. Am incercat sa scot ski-ul de deasupra - nici o sansa. Asa ca am ramas spanzurat ca liliacul strigand dupa Elena. A venit si m-a eliberat.
Dincolo de creasta si Isvan are aventura lui: in timp ce skia pe curba de nivel catre creasta Stanisoara a dat drumul la o avalansa. Fara urmari.
Tot pe valea Stanisoara ne intoarcem la cabana. Ne intalnim pe drum cu Ioana si Oco - au spart cu stoicism nametii pana la lac si acuma se intorc.
Sandwich-urile de la pranz. Spre Timisoara prin Clopotiva. Aici pe langa ciorba de burta si clatitele traditionale suntem delectati cu slagare de pe vremea cand dinozaurii inca populau planeta...
Na, pana la urma am reusit sa facem si noi o tura in care sa nu ne batem cu timpul sau sa alergam de nebuni. Si nu a fost deloc rau.
Acuma cand scriu blog-ul astept cu nerabdare week-end-ul urmator. O sa ma trezesc dis de dimineata si nu o sa fac nimic. Toata ziua. Pana seara tarziu. Vreau sa ma plictisesc de nefacut nimic. De aia o sa ma si trezesc devreme - ca sa nu pierd nici o secunda de nefacut nimic. Abia astept. O sa fie asa de infect week-end-ul din cauza temperaturilor ridicate incat am si gasit justificarea pentru facut nimic.
Pe de alta parte, azi am primit bicicletele de la tunning...
La inchiderea editiei: Daca si asa stam in week-end acasa, m-am dus azi la stadion si am alergat din nou semimaratonul.
N-a mai fost la fel ca prima data...Acuma nu era chiar sa-mi dau duhul la final.
Locatie: Retezat
Participanti: Elena, Ioana, Carmen,Simina, Adi, Oco, Isvan, Alex
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/LaSkiInRetezat#
De data asta reusim sa ne strangem mai multi pentru tura de week-end. Cu masina lui Oco aterizam intr-un peisaj veritabil de iarna la Carnic - pentru prima data in sezon ai senzatia ca e cu adevarat iarna. Zapada multa si proaspata inca de aici de jos. Elena, Isvan si cu mine suntem pe skiuri - ceilalti pe jos.
Inca nu mi s-au vindecat ranile de pe tibie - dupa vreo 20 de minute am reusit sa le redeschid. Ajungem la baraj. Elena si Isvan sunt undeva in spate. Elena are probleme cu betele telescopice proaspat cumparate - i se tot desprinde floarea din varf.
Simina, Carmen si AdiPadurea este incarcata cu zapada. Ajungem repede la Pietrele - mancam ceva pe fuga si ne pregatim de tura. Noi preferam ca in turele de iarna mancarea sa constea in general in sandwic-uri: mult mai usor de manipulat in conditii de frig extrem. Asa ca mancam sandwich dupa sandwich dupa care pornim in sus pe Valea Stanisoarei.
De aici trecem in Valea Pietrele, unde ne intalnim cu cealalta jumatate a trupei. Luata la bani marunti - nu e foarte multa zapada totusi. Un strat de aproape 1m a nins proaspat peste solul inghetat si inca nu a apucat sa se taseze. Asa ca de la Gentiana, din mila pentru skiuri, coboram in clapari cu ele in spate.
Vremea a fost mohorata toata ziua- ceata si plumburiu. Macar n-a fost frig si n-a batut vantul.
Seara berea de la Meck si...sanwich-uri. Peste zi: florile de la betele Elenei au ajuns legate cu PowerTape ca sa stea, manerul culisa linistit pe bat, s-au rupt ambele varfuri de la bete. Incredibil...
Cu PowerTape-ul e o chestie: de ceva timp am la mine o bricheta pe care am infasurat un sul de PowerTape. Poti face o gramada de chestii cu el: legi incaltamintea daca se rupe, lipesti pieile de foca de skiuri (asta daca nu cumva il uiti acasa), previne degeraturile in zonele acoperite (pe bune), s.a.m.d.
A doua zi soarele e mai darnic cu noi. Ne trezim tarziu (in tura asta n-am avut un scop definit - ne-am dus...sa ne simtim bine) si nu avem alta idee decat sa o luam din nou pe Stanisoara in sus. De la iesirea din padure ne ia in primire vantul. Ajungem la lac destul de zgribuliti. E inca devreme si ne hotaram sa dam ocol intregii caldarii pentru ca dupa aceea sa iesim in creasta Stanisoara.
Asa ca o luam metodic de la lac catre cele 2 sei ale Retezatului (de vara si de iarna). Dupa aceea pe sub creasta. Asta e lucrul care imi place cel mai mult la ski-ul de tura: libertatea pe care ti-o ofera. Poti sa mergi pe unde te taie capul -nu esti constrans la linia potecii. Asa ca ajungem undeva sub varful Bucura. Ochesc o sa care te scoate in creasta - pare mai putin expusa iarna decat suratele ei. Hmmm...sigur o s-o incercam cu prima ocazie cand venim echipati.
Tot urcand ajungem mult deasupra sei de lagatura din creasta Stanisoara. Isvan alege sa coboare pe langa varful Bucura si s-o ia pe curba de nivel pana acolo. Elena cu mine hotaram sa ne intoarcem pe unde am venit.
Coboram prin caldare. La un moment dat Elena imi striga ceva. Nu aud prea bine. In secunda urmatoare zbor peste o cornisa (ca nu stiu cum altfel sa-i zic la taluzul ala de zapada, chiar daca nu era in creasta). Legaturile de la ski erau desfacute - asa ca e impropriu zis ca zbor. Corpul isi ia zborul si pica peste pragul de zapada, dar ski-urile raman blocate in buza cornisei. Si iata-ma spanzurat de un picior, cu capul in jos. Partea nasoala e ca siguranta de la ski-urile astea e un mare cacat: o panglica cu scai pe care ti-o treci peste clapar. Cand se umple de zapada nu se mai inchide. Iar acuma imi strangula piciorul. Am incercat sa ma ridic - la fiecare miscare se strangea mai tare. Am incercat sa scot ski-ul de deasupra - nici o sansa. Asa ca am ramas spanzurat ca liliacul strigand dupa Elena. A venit si m-a eliberat.
Dincolo de creasta si Isvan are aventura lui: in timp ce skia pe curba de nivel catre creasta Stanisoara a dat drumul la o avalansa. Fara urmari.
Tot pe valea Stanisoara ne intoarcem la cabana. Ne intalnim pe drum cu Ioana si Oco - au spart cu stoicism nametii pana la lac si acuma se intorc.
Sandwich-urile de la pranz. Spre Timisoara prin Clopotiva. Aici pe langa ciorba de burta si clatitele traditionale suntem delectati cu slagare de pe vremea cand dinozaurii inca populau planeta...
Na, pana la urma am reusit sa facem si noi o tura in care sa nu ne batem cu timpul sau sa alergam de nebuni. Si nu a fost deloc rau.
Acuma cand scriu blog-ul astept cu nerabdare week-end-ul urmator. O sa ma trezesc dis de dimineata si nu o sa fac nimic. Toata ziua. Pana seara tarziu. Vreau sa ma plictisesc de nefacut nimic. De aia o sa ma si trezesc devreme - ca sa nu pierd nici o secunda de nefacut nimic. Abia astept. O sa fie asa de infect week-end-ul din cauza temperaturilor ridicate incat am si gasit justificarea pentru facut nimic.
Pe de alta parte, azi am primit bicicletele de la tunning...
La inchiderea editiei: Daca si asa stam in week-end acasa, m-am dus azi la stadion si am alergat din nou semimaratonul.
N-a mai fost la fel ca prima data...Acuma nu era chiar sa-mi dau duhul la final.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări
