Data: 22.01.10
Participanti: Alex
Locatie:sala
Blog-ul anual de lauda.
Anul trecut (2008) prin noiembrie am fost foartre mandru de mine cand am reusit sa alerg 10km sub 50 minute. Nu e mare lucru, dar pentru mine a insemnat mult. Mi-am promis ca intr-un an o sa scad sub 40 minute.
Dupa care au venit concursurile si mi-am dat seama ca alergatul nu imi place. De fapt nici nu il consider un sport. Mai degraba il vad ca o "unealta" pentru antrenamentul pe munte. Mi se pare teribil de plictisitor sa alergi pe plat si sa te invarti in cerc.
Trail running-ul e cu totul altceva: teren variat, pante, urcusuri abrupte, coborasuri, schimbari bruste de ritm. Munte, padure, natura.
Dar revenind. S-a implinit anul si am uitat de promisiunea facuta. Dupa care am intrat in sala si am devenit efectiv fascinat de banda. Aici am totul sub control. Si mai ales am panta care face toate antrenamentele mai interesante.
Mi-am amintit de obiectivul meu si la mijlocul lui decembrie am facut un test de inceput. 44 minute. OKI, pana la sfarsitul lui ianuarie o sa cobor sub pragul de 40.
Asa ca in fiecare zi in pauza de masa sunt cate o ora cu Elena la antrenamente. Seara avem bicicleta asa ca nu prea fortez. Dar avand in vedere cat de noapte sunt la alergat, am asatisfactia sa vad ca cresc de la antrenament la antrenament.
Azi imi expira abonamentul asa ca e momentul sa vad daca imi ating obiectivul. E un moment perfect ales: de o saptamana aproape car o viroza respiratorie care nu ma lasa sa respir decat pe gura. Aseara am bagat la bord ceva berule cu Bitza si Isvan dupa care niste jocuri pe calculator. Ca sa fiu odihnit.
Am alergat 10km in 39.52. Nu mi-a fost greu decat de pe la km7. Dar greu asa, moderat. Nu comparat cu vreun concurs. Sunt foarte mandru de mine si de-aia am tinut sa ma si laud.
Nu e mare lucru din punct de vedere sportiv. Chiar deloc. Dar depinde foarte mult la ce te relativezi. Prima data cand am urcat pe Tarcu am avut impresia ca sunt regele muntilor. Asa m-am simtit si azi pe banda.
Na, gata cu lauda. Si cu alergatul. M-a plictisit la culme. O sa revin la alergatul in panta si mai ales la bicicleta.
PS: pana in ianuarie 2011 cobor sub 35 de minute...
Sureanu
Data:16.01.10-17.01.10
Participanti: Elena, Alex, Laci, Cosmin, Octavia, Bobi
Locatie: Sureanu
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/
Filme: aici
Am stat ceva pe ganduri cand Gianina ne-a propus tura din Retezat. Iara se strange trupa mare si faina. Da' am zis sa incercam partia cu ski-ul sau cum s-o zice in situatia asta.
De la Mardale aflam ca s-a deschis o noua zona de ski in Sureanu. Se anunta Laci, Octavia si Cosmin. Bobi se anunta si el in ultimul moment si plecam catre pomul laudat.
Trebuie sa ne incalzim picioarele pentru tura de ski din Austria.
Sa incepem si recenzia "domeniului schiabil":
In primul rand daca sunteti din Timisoara, Semenicul sau Parangul sunt la o aruncatura de bat fata de zona asta (da, inclusiv Parangul). Daca ai "cojones" ajungi in 2 ore jumatate in Sebes, scuipi in san ca ai scapat cu bine si incep aproape 80km pe valea Sebesului. Pe sosea la inceput pana la Oasa, dupa care se trece pe forestier pana in Luncile Prigoanei si dupa aceea mai sus inca 8km pana la partie. Drumul era deschis dar era musai sa fi echipat de iarna sau sa ai un 4x4. Sau amandoua (aici intram noi cu succesoarea lui Mariuta - inca nu are o personalitate definita).
Dupa 5 ore de la plecare (exact - pana in Sebes am facut sub 3 ore si de aici inca 2 ore pana la partie). ajungem pe la miezul zilei la partie.
Mumu parcare. Si asta e o treaba nasoala. Nu pentru ca trebuie sa mergi un km pana la partie - asta e partea buna. Ci pentru ca tot felul de ciudati si smecheri urca acolo cu masina mancat-as si ai sanse foarte mari sa dea in tine. Ca de gume de iarna sau lanturi oricum nu mai au bani dupa ce au luat masina benga. Cei care parcheaza in Parang cunosc scenariul.
Au fost si parti bune. Dupa ce am realizat ca fie teleski-ul nu porneste, fie ca o sa stam peste o ora la coada, ne-am echipat ski-urile de tura si am inceput sa urcam cuminti la deal pe partie.
Pareri personale si acide despre "domeniul schiabil".
Gata prima zi. Sau jumatatea de zi. Reusim sa iesim cumva din zona partiei si mergem sa ne cazam la Luncile Prigoanei. Zona este acuma in plina dezvoltare. A se intelege prin asta ca nu exista foarte multe posibilitati de cazare. Modelul Straja, Rucar-Bran, Muntele Mic ma face sa nu fiu foarte optimist la cum o sa arate iarna viitoare pe-aici.
Pana una alta noi o sa stam in tabara sportiva de la Luncile Prigoanei. Cu greu am mai gasit loc. In frigider. Cand termometrul arata 3.9 grade, Elena cu Bobi decid ca e momentul sa punem capat erei glaciare si pleaca sa caute alta casuta in care sa nu inghetam pana dimineata.
Noul loc de odihna. In aceeasi tabara.
A doua zi o luam de la capat. Adica 8km cu masina, parcare precauta si direct pe ski-uri. Ca nu are nici un rost sa pierdem timpul la teleski. Coada este infernala.
Pana si pe Hoinari ii biruie boala. Stiu ca nu ati crezut asa ceva, dar trebuie sa va spulber mitul. Sunt racit cobza. Adica am viroza respiratorie. Inca nu grohai asa ca e OK. Doar ca ma misc foarte greu. Supapele de admisie sunt infundate.
Pana sa cedez (gata am mai spulberat inca un mit - am cedat) am reusit sa fac cumva 6 urcari pana in varful partiei. Si asta numai ca m-am agatat de ideea ca sa urc macar 1500m altitudine. La final am fost mai obosit decat dupa jumatate din concursuirle din vara. La un loc. Elena a facut 8 ture si peste 2000m.
Pe la ora 15.00 suntem inapoi la masina impreuna cu Octavia si Cosmin care intre timp au fost pana pe varful lui Patru. Si plecam spre casa. Nu am mai plecat niciodata asa devreme acasa. Pe drum ne oprim la un restaurant ce deserveste o colonie muncitoreasca unde mancam mai bine ca la Clopotiva.
Si gata acuma cu amageala. In week-end plecam cu mic cu mare in Austia sa mai si schiem. Si la cat de slab a fost sezonul asta, poate se lasa cu mai multe iesiri la ski acolo.
Participanti: Elena, Alex, Laci, Cosmin, Octavia, Bobi
Locatie: Sureanu
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/
Filme: aici
Am stat ceva pe ganduri cand Gianina ne-a propus tura din Retezat. Iara se strange trupa mare si faina. Da' am zis sa incercam partia cu ski-ul sau cum s-o zice in situatia asta.
De la Mardale aflam ca s-a deschis o noua zona de ski in Sureanu. Se anunta Laci, Octavia si Cosmin. Bobi se anunta si el in ultimul moment si plecam catre pomul laudat.
Trebuie sa ne incalzim picioarele pentru tura de ski din Austria.
Sa incepem si recenzia "domeniului schiabil":
In primul rand daca sunteti din Timisoara, Semenicul sau Parangul sunt la o aruncatura de bat fata de zona asta (da, inclusiv Parangul). Daca ai "cojones" ajungi in 2 ore jumatate in Sebes, scuipi in san ca ai scapat cu bine si incep aproape 80km pe valea Sebesului. Pe sosea la inceput pana la Oasa, dupa care se trece pe forestier pana in Luncile Prigoanei si dupa aceea mai sus inca 8km pana la partie. Drumul era deschis dar era musai sa fi echipat de iarna sau sa ai un 4x4. Sau amandoua (aici intram noi cu succesoarea lui Mariuta - inca nu are o personalitate definita).
Dupa 5 ore de la plecare (exact - pana in Sebes am facut sub 3 ore si de aici inca 2 ore pana la partie). ajungem pe la miezul zilei la partie.
Mumu parcare. Si asta e o treaba nasoala. Nu pentru ca trebuie sa mergi un km pana la partie - asta e partea buna. Ci pentru ca tot felul de ciudati si smecheri urca acolo cu masina mancat-as si ai sanse foarte mari sa dea in tine. Ca de gume de iarna sau lanturi oricum nu mai au bani dupa ce au luat masina benga. Cei care parcheaza in Parang cunosc scenariul.
O multime pestrita asteapta cuminte (sau resemnata) in fata teleski-ului care nu functiona.
Tot Ardealul era aici!!! O suta de mii de oameni pe singura bucata de zapada din tara. O coada cum n-am mai vazut decat pe Valea Prahovei.
Ca sa nu ziceti ca sunt carcotas am enumerat la inceput partile cele mai nasoale (si care oricum nu o sa mai determine foarte curand sa merg acolo) .
Pareri personale si acide despre "domeniul schiabil".
Vremea a fost superba. Partiile sunt situate intr-o zona superba. Am bifat toate zonele de schi din Romania. Aici mi se pare cel mai frumos ca si peisaj. Si in Bucegi, dar nu in zonele amenajate (asta e alta poveste) .
Exista2 teleski-uri in jurul carora s-au amenajat 7 partii. Sa continuam recenzia:
Partiile sunt super usoare. Asta pentru noi si nu o trec ca minus. Altii le pot considera numai bune, asa ca depinde de punctul de vedere. Si cand zic pentru noi nu ma refer la Elena sau la mine ci la toti cei care au fost acolo.
Pe toate partiile se trecuse cu ratrack-ul asa ca se putea aluneca la vale (ca la panta aia nu era chiar schi) in conditii bune. Exista toalete pe partie. Mi-a picat fata. Au si hartie in ele. Jos palaria.
Oricat de sarcastic este comentariul meu sa stiti ca oamenii s-au straduit sa faca ceva cu cap acolo. Si au fost atenti la detalii. Ca noua nu ne-a placut e o chestiune de gust personal.
Pana la urma am calculat noi ca cel mai rentabil e sa schiem la teleskiul mic (foarte mic). Aici suntem in varful lui si fiecare isi da cu parerea.
Mai o poza daca si-asa sunt incarcat ca pomul de Craciun.
Noi am mai continuat cand cu teleski, cand pe langa. Apropo, 4RON costa o urcare. Daca la teleski-ul lung nu mi se pare exorbitant, la cel mic mi se pare furt pe fata.
Bune filmele astea uneori. Alteori ma fac de ras. De exemplu mai sus se vede cum NU se merge pe schi-ul de tura. N-ai ce sa ridici picioarele in aer la fiecare pas ca doara nu esti rata. Miscarea trebuie sa fie cursiva si ski-ul tot timpul in contact cu zapada. Ce tare mi-s la teorie!
Vedere spre Sureanu
Elena si "tata" Bobi
Gata prima zi. Sau jumatatea de zi. Reusim sa iesim cumva din zona partiei si mergem sa ne cazam la Luncile Prigoanei. Zona este acuma in plina dezvoltare. A se intelege prin asta ca nu exista foarte multe posibilitati de cazare. Modelul Straja, Rucar-Bran, Muntele Mic ma face sa nu fiu foarte optimist la cum o sa arate iarna viitoare pe-aici.
Pana una alta noi o sa stam in tabara sportiva de la Luncile Prigoanei. Cu greu am mai gasit loc. In frigider. Cand termometrul arata 3.9 grade, Elena cu Bobi decid ca e momentul sa punem capat erei glaciare si pleaca sa caute alta casuta in care sa nu inghetam pana dimineata.
A doua zi o luam de la capat. Adica 8km cu masina, parcare precauta si direct pe ski-uri. Ca nu are nici un rost sa pierdem timpul la teleski. Coada este infernala.
Pana si pe Hoinari ii biruie boala. Stiu ca nu ati crezut asa ceva, dar trebuie sa va spulber mitul. Sunt racit cobza. Adica am viroza respiratorie. Inca nu grohai asa ca e OK. Doar ca ma misc foarte greu. Supapele de admisie sunt infundate.
Pana sa cedez (gata am mai spulberat inca un mit - am cedat) am reusit sa fac cumva 6 urcari pana in varful partiei. Si asta numai ca m-am agatat de ideea ca sa urc macar 1500m altitudine. La final am fost mai obosit decat dupa jumatate din concursuirle din vara. La un loc. Elena a facut 8 ture si peste 2000m.
Pe asta l-am pastrat la final. Desi sincer eu credeam ca schiez mai bine de-atata. Adica mai elegant. O fi boala de vina.
Concluzii:
Contra :
- nu merita 350km de drum. Si drum greu pe deasupra.
- cozi infernale
- partii de gradinita
Pro:
- zona acuma se dezvolta si o sa se mai deschida si alte partii. Asa ca o sa mai revenim peste vreo 3-5 ani. Pana atunci mergem acolo doar vara la MTB (superbe locuri de bike)
- oamenii sunt ardeleni get beget.Nu ma refer numai la personal, ci mai ales la turisti. Si pentru cat de frumos se poarta, cat de "ne altfel" sunt, merita poate facut un drum pana acolo.
- partiile sunt amplasate intr-o zona (inca) mirifica.
Si gata acuma cu amageala. In week-end plecam cu mic cu mare in Austia sa mai si schiem. Si la cat de slab a fost sezonul asta, poate se lasa cu mai multe iesiri la ski acolo.
Chiar acuma am auzit refrenul asta. Se potriveste intr-un fel cu blog-ul:
Da nu`i nimic,sunt consolat de mic
Tu esti constient ce zic
Nu ne-am nascut in locul potrivit
N-am primit,am facut totul din nimic.
Avalansa
Data: 09.01.10-10.01.10
Participanti: 28
Locatie: Tarcu
Poze: Picasa
Filme: Youtube
Daca n-aveti rabdare, partea cu avalansa e mai la sfarsit...
10.01.10
Seara stam la restaurantul libanez si ne amintim de week-end-ul ce tocmai a trecut. Capitolul Tarcu s-a incheiat si in fumul de narghilea lasam in urma evenimentele din week-end-ul acesta si ne gandim mai ales la turele si aventurile ce o sa urmeze. Am fost o echipa faina. Promit ca va mai stresez si in alte ture, dar atunci venim doar noi. Avalansa o lasam acasa.
.........................................................
"Suca! Vi la tura? E vreme super fain afara." Sar ca ars din somn. Parca as fi in armata pe care n-am facut-o. Buimac zic doar ca merg. E Alin si are de gand sa mergem pana in Sunculet.
Pleaca Alin, ma uit la ceas. 6.36. Alin, ce mai...
Pana la urma pe la 8.00 Iulius, Claudiu, Alin si cu mine plecam de la Cuntu catre Tarcu si dupa aceea mai departe.
Azi mi-am luat si SLR-ul. Nu mai ratez pozele. Intr-adevar afara vremea e superba. Poate fi si frumos aici. Crud de frumos.
Ajungem repede pana la intrarea in creasta (ei mai repede, eu iara am probleme cu turbo-ul). Pe drum ne intalnim cu doi baieti de la Salvamont care au venit sa continue si ei cautarile. Alin vorbeste cu ei si le prezinta situatia din caldare.
Inainte de Sadovanu soarele apare brusc de dupa creasta. Am ghinionul sa ma aflu in fata asa ca sunt luat de subiect de catre ceilalti trei pentru poze artistice. Visul meu de-o viata: o mare de barbati sa ma fotografieze...
Claudiu isi ia o noua pozitie pentru a-si imortaliza subiectul (pe mine) din alt unghi
Ce te intereseaza pe tine. Cate ei fi vazut tu...Zeci de rataciti. Pacat ca nu poti vorbi, ne-ai fi scutit de o gramada de probleme. Te stiu de ceva ani. Apari intr-o multime de poze. Poate ca ti le aduc intr-o zi sa le vezi.
Iulius ramane sa mai faca ceva poze pe-aici, dupa care se intoarce la Cuntu. Continuam in 3. Azi e vremea radical diferita fata de cea din ziua precedenta. Abia daca adie vantul pe creasta. Mare de nori, soare, caldut, vizibilitate maxima, intr-un cuvant tura perfecta.
Trecem de Tarcu si Alin ne indreapta catre creasta Vulturu. Vom merge sa scrutam valcelele din zona. Poate, cine stie, daca nu e zapada mare acolo vom vedea ceva. Ma misc ca un mos lovit de reuma. Ma mai asteapta coechipierii asa ca am timp berechet de poze.
Alin inregistreaza track-ul pe GPS.
Aici peisajul e diferit fata de caldarea de sub Tarcu. Vaile sunt pline cu zapada. Ca in iernile adevarate. Alta lume. Ne dam seama repee ca nu avem nici o sansa sa ii gasim aici, zapada acopera totul. Continuam pe linia desenata de Alin. Aici n-am mai fost: nici n-as fi avut de ce cauta. Dar iarna arata cu totul altfel si ne da idei pentru un ski de tura primavaratic cand zapada va fi bine tasata. Cazarea la stanele din vale.
Mi-e o lene!!! Si mi-e si greu. Baietii merg mai departe catre ceva varf terminal din creasta; eu ma intorc catinel catre Tarcu. O sa-i astept acolo si impreuna vom porni mai departe catre Bodea pentru a mai cerceta o zona unde este posibil sa fi ajuns cei doi.
Claudiu isi calibreaza aparatul.
Stau si fac plaja. Chestia asta cu statul nu mi-a mai iesit de mult timp. Aveam sa aflu ca si Elena cu o buna parte din grup s-au oprit la plaja putin mai sus de Cuntu. Zac si ma uit in zare. Nu ma gandesc la nimic ca v-am tot spus ca nu-mi place sa consum energie cu ganditul.
Cat stau aici il vad pe Romeo cu elicopterul in vale. Omu' a cautat din primul moment si mai cauta si acuma. Inca odata respect pentru asta. Si cautarile ulterioare trebuie sa se bazeze pe informatiile culese de el la fata locului. In ziua respectiva NU era zapda mare in caldare. NU erau cornise in creasta. Romeo zice ca i-ar fi vazut daca ar fi fost undeva in caldare. Si eu cred la fel.
Sunt chiar sub Tarcu si apar colegii de tura. Horea cu Gianina trec in fuga (la propriu) pe langa mine. Mai apuca sa ma intrebe daca merg cu ei.
E de alergat? Hipa!!!! Hai si eu. Planul e sa mergem (alergam) pana pe Caleanu, dupa aceea pe creasta pana pe Brusturu, de-acolo sa coboram in vale si sa urcam inapoi la Cuntu.
Norocul meu ca am la mine echipamentul de trailrunning: bocancii de iarna de 1.5kg bucata, rucsacul cu coltari, haine de schimb, SLR-ul, apa ioc...
Si terenul e propice pentru alergat: zapada inghetata care se sparge la fiecare pas.
Vine si Florenzo. Perfect. La munca. Apoi cei trei muschetari chiar alearga pe portiuni. Eu n-am nici o sansa. Asa ca aplic metoda Isvan: cand Elena alerga de-i sareau bojocii, Isvan se multumea sa mareasca pasul (si are ala un pas...). Fac si eu la fel si reusesc sa nu raman mai mult de 200m in spatele lor.
Brusc iese dopul din mine si imi dau seama ca n-am nici pe dracu: imi lipsea ritmul. Acuma ma simt bine galopand pe creasta inzapezita. Mi-e ciuda pe cei din fata, dar n-am ce face, merg si eu cat pot de repede.
Caleanu, Brusturu si incepem sa coboram abrupt catre Olteana. Pe iarba in bocancii de iarna, alergand (pe coborari ii ajung si eu din urma - aici ma simt mai in elementul meu).
Bai cum se vedeau astia 3 din spate! Horia e primul si sparge urme; alearga si se tot uita la ceas sau vorbeste pe statie. Gianina e in spate si tine ritmul. Florenzo e in elementul lui se pare. Alearga asta micu'...
Ajungem la apa si Horia ne da doua minute de pauza inainte sa incepem sa urcam pe abruptul catre Cuntu.
Coechipierii mei iau ceva avans bun aici. Ajung lac de sudoare la Cuntu. Superba tura. 2 ore de pe Tarcu pana la Cuntu peste Caleanu. M-am trezit la viata. Ai ce mi-a placut!!!!
O luam pe Irina si pornim catre masina.
Salut. Sti ca nu mi-a placut niciodata in mod deosebit de tine. Dar trebuie sa recunosc ca in tura asta ai fost un gentelman.
Hai Panda ca mai avem o droaie de aventuri impreuna.
09.01.10
Alin intreaba daca nu vrem sa mergem cu el si cu Gianina pentru a continua cautarile celor doi meteorologi dipsaruti acuma 20 de zile. Vremea e infecta asa ca raspunsul vine instant: venim.
In decurs de 2 zile, Alin si Gianina strang 28 (douazeci si opt) de oameni pentru a participa la actiune. Sunt de fata si toti cei care au fost in week-end-ul respectiv.
Ne bazam pe faptul ca vremea a fost deosebit de calda in ultima perioada si probabil zapada s-a topit si vom putea sa cautam in caldare. Strangem toate informatiile, le punem cap la cap, facem scenarii.
Ajungem pe seara impreuna cu Irina si Florenzo in saua Jigoria. Vine si Horia cu microbuzul. Ma bucur sa ma intalnesc cu prieteni pe care nu i-am mai vazut de ceva timp.
La miezul noptii suntem toti 28 in sala de mese de la Cuntu pentru sedinta tehnica.
Oamenii s-au pregatit exemplar: Domn profesor Alin ne pregateste extemporalul. Are scoase mai multe harti in relief cu posibilele zone de cautare. Fiecare harta are 4, 5 puncte de interes. Fiecare punct de interes este inregistrat pe GPS. Fiecare echipa va avea GPS-ul ei.
Avem sonde de zapada. Suntem pregatiti cu echipament de catarare. Va fi folosit pentr rapeluri succesive din creasta in zonele mai expuse ale caldarii. Un munte de statii de emisie receptie.
Horia Colibasanu, Coco Galescu, Mardale, Dubina si Alin se aud mai tare (au si cea mai multa experienta). Se revizuiesc scenariile posibile. Se limiteaza zona de cautare. Se iau in calcul toate variabilele si ipotezele posibile.
Pana la urma se impart cei 28 de oameni in 3 echipe:
O echipa va porni spre fundul caldarii pentru a sonda la baza unui perete unde se presupune ca sunt cele mai mari sanse sa fi cazut. Ne bazam in supozitii pe informatiile culese de la baietii de la Salvamont care au cautat in zona pana nu de mult. Asta este echipa cea mai mare si au primit numele generic de "sondorii"
O alta echipa va porni spre creasta si va rapela catre caldare.
Cea de-a treia echipa este cea a "alergatorilor". Un scenariu foarte plauzibil este ca cei 2 sa fi trecut de cabana si sa fi continuat pe unul din picioarele care se desprind dupa varful Tarcu.
Sa va mai spun din ce echipa face parte Elena, Gianina, Florenzo si cu mine? A alergatorilor, evident.
Se pun la punct ultimele detalii, se imparte echipamentul. Poate si fiindca sunt dezorganizat, planificarea din seara respectiva m-a impresionat. Fiecare stia ce are de facut, fiecare avea o sarcina precisa. Toti eram echipati corespunzator si bine pregatiti fizic.
Ne trezim la 6.00. La ora 7.00 pornim. Alergatorii pornesc primii. Aici e primavara. Cateva petice izolate de zapada se mai ivesc ici colo. Pana acuma ipotezele noastre se adeveresc. Ma misc greoi. Nu trecem bine de Cuntu si un vant cu aspecte de vijelie ne ia in primire. Noroc ca e cald, altfel n-am fi putut continua.
Fetele sunt in fata, eu cu Florenzo, Cipi si Sorin le urmam.
Pana la momaia lui Vali, noroi, iarba si vant. De-aici trebuie sa ne infofolim zdravan ca frigul trece prin polar. Cum intram pe creasta si vedem caldarea incepe sa imi puta treaba: e mai multa zapada decat in ziua disparitiei. Mult mai multa. Pana pe la 1800m este de-a dreptul primavara. Si deodata brusc a aparut zapada in cantitati neasteptat de mari. Se pare ca tot ce a plouat mai jos aici a fost lapovita si ninsoare.
Vad, construiesc firul asta logic si tot degeaba pentru ce avea sa urmeze...
De pe Sadovanu intram intr-o adevarata vijelie. Abia ne mai tinem pe picioare. Cred ca e clar pentru toti ca a cauta in conditiile astea este ca si cand ai vrea sa dobori Soarele cu bulgari de zapada. Pe vant. Dar avem o sarcina si o s-o indeplinim.
Avem cu noi un monoclu (fiecare echipa are) si cu ajutorul lui incercam sa vedem cat mai mult in vale. Vizibilitatea e buna, dar vantul ne impiedica sa focalizam ceva.
La statie a trebuit sa folosesc lopata pentru a putea intra - meteorolgii ies pe geam pentru a citi datele; nu prea are rost sa curete in fata - in cateva minute viscolul aduce zapada inapoi.
Ajungem la Tarcu si intram in statie pentru un ceai si pentru a ne trage sufletul - vantul ne-a cam stors. Comunicam cu celelate echipe. Sondorii si-au inceput treaba, iar cataratorii sunt aproape de statie. Mai aflam informatii de la cabanier. Printre altele acesta ne spune ca in ultimele zile a nins vreo 30-40cm de zapada proaspata plus transportul si toata aceasta s-a depozitat in caldare.
Aud, dar nu inteleg...
Conform planului, pornim de la Tarcu catre Bodea. Mergem cale de-o basina si trebuie sa ne oprim: pe langa vantul puternic acuma am mai intrat si intr-un nor care reduce vizibilitatea destul de mult. Buna vreme de cautare. Asta e. Gianina are track-ul pe GPS. Putem sa continuam pe el. Dar scopul nostru e sa cautam, nu sa ne plimbam pana in punctul X. Asa ca ne asezam in cerc ca oile si asteptam sa treaca ceata.
Nu trece, asa ca ne retragem catre Tarcu sa ateptam acolo. Pe drum ne intalnim cu Alin si Duba care rapeleaza spre caldare. Mergem in statie, mai bem un ceai si o luam de la capat.
Ne intalnim din nou cu Alin si Duba care intre timp schimbasera locul de rapel. Vremea e la fel de infecta si de data asta ne hotaram sa ne retragem. Vom merge sa ii ajutam pe "sondori" jos in vale.
De la Tarcu pana aproape de Sadovanu Elena a facut doua filmulete care mie mi se pare ca prezinta cel mai bine conditiile din ziua respectiva.
Si filmuletul meu favorit:
O iau in fata si incepe povestea cu....
Avalansa
Din creasta vad bine echipa "sondorilor" pe un prag in caldare. Pana la ei drumul trece peste Sadovanu, coboara pe creasta pentru ca apoi sa se intoarca 180 de grade, continua pe curba de nivel si ajunge la ei.
Ultima greseala: o iau pe scurtatura. Ma hotarasc sa cobor direct la ei. Daca n-as fi stat cateva zeci de secunde pentru a analiza daca poate porni avalansa as zice ca am fost doar un prost fara experienta. Ideea e ca m-am muncit destul de mult sa vad daca fata aia poate pleca.
Decid ca nu. Nu e suficienta zapada.
In dreapta e grupul mare a echipei de "sondori". Pe la mijlocul pantei e Florin care se indreapta catre ei. Sub mine, jos de tot sunt Marcu si Aurel. Il vad pe Florin cum o taie pe-acolo si asta imi intareste convingerea ca e OK sa cobor pe-aici.
Cobor vreo 20-30m. Apas bine pe calcaie -panta e foarte accentuata. Bocancul sparge crusta de gheata. Zapada e grea, apoasa, dedesupt.
Stiti sentimentul acela cand uneori mirosi ca ceva nu e in regula ? Am coborat pante mult mai expuse cu zapezi de metri buni si nici nu mi-a trecut prin cap ca ar putea pleca la vale.
Acuma ma opresc la fiecare cativa pasi si ma uit pe unde s-o iau.
De data asta nu s-a auzit nimic. E plumburiu aici in caldare - soarele nu ajunge aici. E o liniste mormantala. Am facut o serpentina spre stanga. La piciorul drept apare o crapatura in zapada. In liniste. Nici macar un zumzet.
S-a rupt. Ma uit tamp la ea si din momentul acesta timpul incremeneste. La propriu. Nu stiu cum sa descriu altel situatia. Am impresia ca linia aia se face tot mai mare in timp ce eu stau pe loc. E chiar ciudata senzatia: vreau sa fug de-acolo, mi se pare ca am tot timpul din lume, dar totusi nu ma pot misca.
Incerc sa sar in spate - placa a plecat de la picioarele mele, deci am o sansa sa scap. Dedesupt insa se misca tot muntele cu mine.
Curios: nu tin minte sa fi facut rezervare; pare-se ca n-am de ales si trebuie totusi sa ma imbarc. Ma arunc instantaneu pe spate si incep sa dau din maini si din picioare. Ideea e sa raman deasupra ei. Nu are voie sa ma prinda la centrifuga ca m-am dus.
Nu va puteti imagina ce incet curge timpul. Amsterdam-ul e pistol cu apa pe langa asta...
N-am nici o senzatie de frica sau de panica. Mai degraba curiozitate. Si sunt ocupat sa dau din maini si din picioare. Jos ii vad pe Markus si pe Aurel cum incep sa fuga din calea avalansei. La un moment dat Markus se intoarce direct catre ea - isi recupera pioletul.
Ei fug repede, foarte repede, dar aici unde sunt eu timpul are alte dimensiuni. Si are a naibii de multa rabdare.
Se zice ca atunci cand vine aia cu ochi de gaoace iti trece viata prin fata ochilor. Pe naiba. Cel putin in cazul meu. Nici cand am cazut din perete in Piatra Craiului, nici cand zburat cu masina de pe sosea (de vreo 2 ori..), nici de multe alte dati nu am avut nici un flashback.
Sau vreun gand inaltator. De data asta a fost: "Ai!!!!!!!!!! Sa-mi bag @#%^&!!!!". Marete ultime cuvinte.
Si cu organul genital bine infipt in cap, cobor. Chinuitor de incet.
Asta e a treia avalansa in direct. Prima pe care o calaresc eu. Isvan si Alin au avut intaietate datile trecute.
La un moment dat mi se pare ca m-am oprit. Sunt tot deasupra si dau sa ma ridic in cur. Greseala. Nu ma oprisem de fapt. Cucoana imi prinde picioarele si incep sa ma scufund.
N-am nici o reactie. Nicicum frica si asta ma uimeste cel mai tare. As numi-o curiozitate.
S-a oprit. Sunt ingopat pana la brau. Dau sa ies afara. Mumu!!!! Sunt betonat complet.
Datile trecute am stat sa ma pipai ca sa ma conving ca am scapat. Acuma cumva stiu ca nu sunt nici macar zgariat. Asa ca incep sa rad. Am mai scuipat-o odata intre ochi. Eu asa vad situatia.
Brusc imi dau seama ca situatia e nasoala: caldarea era plina cu vreo 15-20 de oameni cand m-am apucat eu de calarit. In fata ii vad pe Markus si pe Aurel. OK. Pana aici e bine.
Aurel vine in fuga la mine sa vada ca fac. Ii zic ca totul e OK si primul lucru il rog sa imi faca o poza. Se conformeaza.
Primul gand mi-e la Elena. Pe bune. Daca cumva a vazut avalansa din creasta, degeaba am scapat din ea. De Elena nu mai scap. Sau mai rau, poate coboara dupa mine. Si nu sunt sigur ca am luat toata zapada cu mine.
Intr-adevar echipa alergatorilor e in creasta. Aurel le face semn ca totul e OK si cum aveam sa ne dam seama mai tarziu, Elena n-a aflat ca m-a luat avalansa pana cand nu eram deja inapoi in creasta.
Ma astept sa vina restul trupei si sa mi-o iau. O merit cu varf si indesat. Era sa ii spulber pe Markus si Aurel. Deocamdata habar n-am ce am declansat de fapt.
Apare la scurt timp Florin, Mardale si Horia cu lopetile de zapada. Incep sa sape ca sa ma scoata afara. Iulius trage de mine, dar sunt bine betonat. Intr-un final ies. Majoritatea trupei e in jurul meu.
Mardale imi zice ca a venit sa bea o bere cu mine nu sa ma scoata din avalansa. Imi mai vine inima la loc.
Ma intreaba de unde am cazut. Pai de sus, ca eu i-am dat drumul. De sus?! Ma intorc si o vad. Acuma mi s-a facut frica. E mare, uriasa, mama avalanselor pentru mine. Am mutat trei sferturi de caldare. Am schimbat peisajul aici pe picior.
Si instantaneu ma prind ca nu numai pe Aurel si Markus era sa ii iau la calarit. Toata trupa. Aproape 20 de oameni. Acuma mi se inmoaie si picioarele. Am facut-o de oaie.
Cum avea sa zica Elena nervoasa mai tarziu:"Treaba ta daca vrei sa te omori! Dar cu ceilalti ce ai avut?". Aici are dreptate. Punct.
Incerc sa baigui niste scuze impleticite. Chiar am facut-o de oaie acuma. Toata lumea este in regula. Aflu ca pe Florin l-a prins avalansa in plin. Si se pare ca el a intrat si la centrifuga, doar ca sa aiba norocul sa fie scuipat afara cand a trecut peste o damba de pamant. Pe Adi Marcu l-a plimbat vreo 10m. Ceilalti au fost doar spectatori neputinciosi.
Oricum, tragi comicul situatiei e ca eu mi-am ales sa ma plimb cu avalansa intr-o zona in care se aflau 20 de oameni cu echipament adecvat tocmai pentru recuperat din avalanse.
Caldarea a fost umpluta cu ce a carat avalansa. Blocuri de zapada se inalta metrii buni. Horia imi zice ca daca ma prindea la mijloc putea sa fie o armata de oameni ca tot nu ma scoteau de acolo in timp util.
Ma simt prost (asta mi se intampla rar). Timpul inapoi nu il pot da. Dar mi-am pus prietenii intr-o situatie nasoala. De asta imi pare rau.
Horia decide ca e mai intelept sa plecam de-acolo pana nu mai pleaca una. Echipa a sondat metodic la baza peretelui. Avalansa a trecut la 50m de locul unde ei lucrau si aveau depozitat echipamentul.
Coco hotaraste ca cel mai intelept e sa o luam in sus spre creasta direct pe un picior dezapezit. Il urmam cu totii. Am in mine adrenalina pentru ceva timp. Si asta ma impinge rapid in sus pe panta abrupta. Trebuie sa ajung la Panda meu cat mai repede.
Mai jos e o poza pe care am incercat sa schitez cum arata scena:
Caca de avalansa :
Linia de ruptura:
Dar nu asta au zi ei. Au zis ca inainte de toate acesta a fost un exercitiu de mobilizare, un test pe care l-am trecut cu brio. Si data viitoare o sa ma arunc la fel de linistit pe spate in avalansa stiind ca am asa prieteni care o sa vina dupa mine.
Concluzii:
Ca sa n-o mai dam la ocolit: a fost exlcusiv vina mea. N-aveam ce cauta pe-acolo mai ales in conditiile in care mi-am pus serios problema ca s-ar putea sa porneasca avalansa. Ce imi pare cel mai rau e ca am pus in pericol viata prietenilor mei. Si pentru asta imi mai cer scuze odata. Si cu siguranta nu mai eram asa de smecher daca unul din ei ar fi patit ceva. Dar intamplator, nimeni n-a patit nimic.
Acuma o sa zica multi ca nu-mi imagiez cat de rau se putea termina. Ba imi imaginez foarte bine. Nu-i chiar prima avalansa pe care o vad nici in Romania, nici afara. Scenariul in care vreo 20 de oameni erau luati de avalansa aia e cat se poate de realist. Dar intamplator, a fost sa iasa bine.
Ca sunt sanse mai mari ca sa prind duminica 6 numere la loto decat sa fi scapat nevatamat de-acolo si aia stiu. Dar intamplator, am scapat.
Eu nu cred in miracole. Relatia mea cu divinitatea e mult mai pragmatica decat ingerasii care canta la lira sau dracii cu furci. Eu cred in noroc si ghion. Si inca odata am avut noroc.
Duba ma intreaba seara:
"Na, si cum a fost? Ti-a placut? Te-ai mai da odata?"
Pe moment am crezut ca ma ia la misto. Dar adevarul e ca la un nivel primar mi-a placut. Mi-a placut sa fiu calare pe ea, mi-a placut sa opresc timpul in loc si sa ma joc cu el si mai mult decat orice mi-a placut doza de adrenalina. Asa ca oricat de anacronic pare, da, undeva acolo, mi-a placut.
Participanti: 28
Locatie: Tarcu
Poze: Picasa
Filme: Youtube
Daca n-aveti rabdare, partea cu avalansa e mai la sfarsit...
10.01.10
Seara stam la restaurantul libanez si ne amintim de week-end-ul ce tocmai a trecut. Capitolul Tarcu s-a incheiat si in fumul de narghilea lasam in urma evenimentele din week-end-ul acesta si ne gandim mai ales la turele si aventurile ce o sa urmeze. Am fost o echipa faina. Promit ca va mai stresez si in alte ture, dar atunci venim doar noi. Avalansa o lasam acasa.
.........................................................
"Suca! Vi la tura? E vreme super fain afara." Sar ca ars din somn. Parca as fi in armata pe care n-am facut-o. Buimac zic doar ca merg. E Alin si are de gand sa mergem pana in Sunculet.
Pleaca Alin, ma uit la ceas. 6.36. Alin, ce mai...
Pana la urma pe la 8.00 Iulius, Claudiu, Alin si cu mine plecam de la Cuntu catre Tarcu si dupa aceea mai departe.
Azi mi-am luat si SLR-ul. Nu mai ratez pozele. Intr-adevar afara vremea e superba. Poate fi si frumos aici. Crud de frumos.
Ce te intereseaza pe tine. Cate ei fi vazut tu...Zeci de rataciti. Pacat ca nu poti vorbi, ne-ai fi scutit de o gramada de probleme. Te stiu de ceva ani. Apari intr-o multime de poze. Poate ca ti le aduc intr-o zi sa le vezi.
Sunt chiar sub Tarcu si apar colegii de tura. Horea cu Gianina trec in fuga (la propriu) pe langa mine. Mai apuca sa ma intrebe daca merg cu ei.
E de alergat? Hipa!!!! Hai si eu. Planul e sa mergem (alergam) pana pe Caleanu, dupa aceea pe creasta pana pe Brusturu, de-acolo sa coboram in vale si sa urcam inapoi la Cuntu.
Norocul meu ca am la mine echipamentul de trailrunning: bocancii de iarna de 1.5kg bucata, rucsacul cu coltari, haine de schimb, SLR-ul, apa ioc...
Si terenul e propice pentru alergat: zapada inghetata care se sparge la fiecare pas.
Vine si Florenzo. Perfect. La munca. Apoi cei trei muschetari chiar alearga pe portiuni. Eu n-am nici o sansa. Asa ca aplic metoda Isvan: cand Elena alerga de-i sareau bojocii, Isvan se multumea sa mareasca pasul (si are ala un pas...). Fac si eu la fel si reusesc sa nu raman mai mult de 200m in spatele lor.
Brusc iese dopul din mine si imi dau seama ca n-am nici pe dracu: imi lipsea ritmul. Acuma ma simt bine galopand pe creasta inzapezita. Mi-e ciuda pe cei din fata, dar n-am ce face, merg si eu cat pot de repede.
Coechipierii mei iau ceva avans bun aici. Ajung lac de sudoare la Cuntu. Superba tura. 2 ore de pe Tarcu pana la Cuntu peste Caleanu. M-am trezit la viata. Ai ce mi-a placut!!!!
O luam pe Irina si pornim catre masina.
09.01.10
Alin intreaba daca nu vrem sa mergem cu el si cu Gianina pentru a continua cautarile celor doi meteorologi dipsaruti acuma 20 de zile. Vremea e infecta asa ca raspunsul vine instant: venim.
In decurs de 2 zile, Alin si Gianina strang 28 (douazeci si opt) de oameni pentru a participa la actiune. Sunt de fata si toti cei care au fost in week-end-ul respectiv.
Ne bazam pe faptul ca vremea a fost deosebit de calda in ultima perioada si probabil zapada s-a topit si vom putea sa cautam in caldare. Strangem toate informatiile, le punem cap la cap, facem scenarii.
Ajungem pe seara impreuna cu Irina si Florenzo in saua Jigoria. Vine si Horia cu microbuzul. Ma bucur sa ma intalnesc cu prieteni pe care nu i-am mai vazut de ceva timp.
La miezul noptii suntem toti 28 in sala de mese de la Cuntu pentru sedinta tehnica.
Oamenii s-au pregatit exemplar: Domn profesor Alin ne pregateste extemporalul. Are scoase mai multe harti in relief cu posibilele zone de cautare. Fiecare harta are 4, 5 puncte de interes. Fiecare punct de interes este inregistrat pe GPS. Fiecare echipa va avea GPS-ul ei.
Avem sonde de zapada. Suntem pregatiti cu echipament de catarare. Va fi folosit pentr rapeluri succesive din creasta in zonele mai expuse ale caldarii. Un munte de statii de emisie receptie.
Pana la urma se impart cei 28 de oameni in 3 echipe:
O echipa va porni spre fundul caldarii pentru a sonda la baza unui perete unde se presupune ca sunt cele mai mari sanse sa fi cazut. Ne bazam in supozitii pe informatiile culese de la baietii de la Salvamont care au cautat in zona pana nu de mult. Asta este echipa cea mai mare si au primit numele generic de "sondorii"
O alta echipa va porni spre creasta si va rapela catre caldare.
Cea de-a treia echipa este cea a "alergatorilor". Un scenariu foarte plauzibil este ca cei 2 sa fi trecut de cabana si sa fi continuat pe unul din picioarele care se desprind dupa varful Tarcu.
Sa va mai spun din ce echipa face parte Elena, Gianina, Florenzo si cu mine? A alergatorilor, evident.
Se pun la punct ultimele detalii, se imparte echipamentul. Poate si fiindca sunt dezorganizat, planificarea din seara respectiva m-a impresionat. Fiecare stia ce are de facut, fiecare avea o sarcina precisa. Toti eram echipati corespunzator si bine pregatiti fizic.
Ne trezim la 6.00. La ora 7.00 pornim. Alergatorii pornesc primii. Aici e primavara. Cateva petice izolate de zapada se mai ivesc ici colo. Pana acuma ipotezele noastre se adeveresc. Ma misc greoi. Nu trecem bine de Cuntu si un vant cu aspecte de vijelie ne ia in primire. Noroc ca e cald, altfel n-am fi putut continua.
Fetele sunt in fata, eu cu Florenzo, Cipi si Sorin le urmam.
Pana la momaia lui Vali, noroi, iarba si vant. De-aici trebuie sa ne infofolim zdravan ca frigul trece prin polar. Cum intram pe creasta si vedem caldarea incepe sa imi puta treaba: e mai multa zapada decat in ziua disparitiei. Mult mai multa. Pana pe la 1800m este de-a dreptul primavara. Si deodata brusc a aparut zapada in cantitati neasteptat de mari. Se pare ca tot ce a plouat mai jos aici a fost lapovita si ninsoare.
Vad, construiesc firul asta logic si tot degeaba pentru ce avea sa urmeze...
De pe Sadovanu intram intr-o adevarata vijelie. Abia ne mai tinem pe picioare. Cred ca e clar pentru toti ca a cauta in conditiile astea este ca si cand ai vrea sa dobori Soarele cu bulgari de zapada. Pe vant. Dar avem o sarcina si o s-o indeplinim.
Avem cu noi un monoclu (fiecare echipa are) si cu ajutorul lui incercam sa vedem cat mai mult in vale. Vizibilitatea e buna, dar vantul ne impiedica sa focalizam ceva.
La statie a trebuit sa folosesc lopata pentru a putea intra - meteorolgii ies pe geam pentru a citi datele; nu prea are rost sa curete in fata - in cateva minute viscolul aduce zapada inapoi.
Ajungem la Tarcu si intram in statie pentru un ceai si pentru a ne trage sufletul - vantul ne-a cam stors. Comunicam cu celelate echipe. Sondorii si-au inceput treaba, iar cataratorii sunt aproape de statie. Mai aflam informatii de la cabanier. Printre altele acesta ne spune ca in ultimele zile a nins vreo 30-40cm de zapada proaspata plus transportul si toata aceasta s-a depozitat in caldare.
Aud, dar nu inteleg...
Conform planului, pornim de la Tarcu catre Bodea. Mergem cale de-o basina si trebuie sa ne oprim: pe langa vantul puternic acuma am mai intrat si intr-un nor care reduce vizibilitatea destul de mult. Buna vreme de cautare. Asta e. Gianina are track-ul pe GPS. Putem sa continuam pe el. Dar scopul nostru e sa cautam, nu sa ne plimbam pana in punctul X. Asa ca ne asezam in cerc ca oile si asteptam sa treaca ceata.
Nu trece, asa ca ne retragem catre Tarcu sa ateptam acolo. Pe drum ne intalnim cu Alin si Duba care rapeleaza spre caldare. Mergem in statie, mai bem un ceai si o luam de la capat.
Ne intalnim din nou cu Alin si Duba care intre timp schimbasera locul de rapel. Vremea e la fel de infecta si de data asta ne hotaram sa ne retragem. Vom merge sa ii ajutam pe "sondori" jos in vale.
De la Tarcu pana aproape de Sadovanu Elena a facut doua filmulete care mie mi se pare ca prezinta cel mai bine conditiile din ziua respectiva.
Si filmuletul meu favorit:
O iau in fata si incepe povestea cu....
Avalansa
Din creasta vad bine echipa "sondorilor" pe un prag in caldare. Pana la ei drumul trece peste Sadovanu, coboara pe creasta pentru ca apoi sa se intoarca 180 de grade, continua pe curba de nivel si ajunge la ei.
Ultima greseala: o iau pe scurtatura. Ma hotarasc sa cobor direct la ei. Daca n-as fi stat cateva zeci de secunde pentru a analiza daca poate porni avalansa as zice ca am fost doar un prost fara experienta. Ideea e ca m-am muncit destul de mult sa vad daca fata aia poate pleca.
Decid ca nu. Nu e suficienta zapada.
In dreapta e grupul mare a echipei de "sondori". Pe la mijlocul pantei e Florin care se indreapta catre ei. Sub mine, jos de tot sunt Marcu si Aurel. Il vad pe Florin cum o taie pe-acolo si asta imi intareste convingerea ca e OK sa cobor pe-aici.
Cobor vreo 20-30m. Apas bine pe calcaie -panta e foarte accentuata. Bocancul sparge crusta de gheata. Zapada e grea, apoasa, dedesupt.
Stiti sentimentul acela cand uneori mirosi ca ceva nu e in regula ? Am coborat pante mult mai expuse cu zapezi de metri buni si nici nu mi-a trecut prin cap ca ar putea pleca la vale.
Acuma ma opresc la fiecare cativa pasi si ma uit pe unde s-o iau.
De data asta nu s-a auzit nimic. E plumburiu aici in caldare - soarele nu ajunge aici. E o liniste mormantala. Am facut o serpentina spre stanga. La piciorul drept apare o crapatura in zapada. In liniste. Nici macar un zumzet.
S-a rupt. Ma uit tamp la ea si din momentul acesta timpul incremeneste. La propriu. Nu stiu cum sa descriu altel situatia. Am impresia ca linia aia se face tot mai mare in timp ce eu stau pe loc. E chiar ciudata senzatia: vreau sa fug de-acolo, mi se pare ca am tot timpul din lume, dar totusi nu ma pot misca.
Incerc sa sar in spate - placa a plecat de la picioarele mele, deci am o sansa sa scap. Dedesupt insa se misca tot muntele cu mine.
Curios: nu tin minte sa fi facut rezervare; pare-se ca n-am de ales si trebuie totusi sa ma imbarc. Ma arunc instantaneu pe spate si incep sa dau din maini si din picioare. Ideea e sa raman deasupra ei. Nu are voie sa ma prinda la centrifuga ca m-am dus.
Nu va puteti imagina ce incet curge timpul. Amsterdam-ul e pistol cu apa pe langa asta...
N-am nici o senzatie de frica sau de panica. Mai degraba curiozitate. Si sunt ocupat sa dau din maini si din picioare. Jos ii vad pe Markus si pe Aurel cum incep sa fuga din calea avalansei. La un moment dat Markus se intoarce direct catre ea - isi recupera pioletul.
Ei fug repede, foarte repede, dar aici unde sunt eu timpul are alte dimensiuni. Si are a naibii de multa rabdare.
Se zice ca atunci cand vine aia cu ochi de gaoace iti trece viata prin fata ochilor. Pe naiba. Cel putin in cazul meu. Nici cand am cazut din perete in Piatra Craiului, nici cand zburat cu masina de pe sosea (de vreo 2 ori..), nici de multe alte dati nu am avut nici un flashback.
Sau vreun gand inaltator. De data asta a fost: "Ai!!!!!!!!!! Sa-mi bag @#%^&!!!!". Marete ultime cuvinte.
Si cu organul genital bine infipt in cap, cobor. Chinuitor de incet.
Asta e a treia avalansa in direct. Prima pe care o calaresc eu. Isvan si Alin au avut intaietate datile trecute.
La un moment dat mi se pare ca m-am oprit. Sunt tot deasupra si dau sa ma ridic in cur. Greseala. Nu ma oprisem de fapt. Cucoana imi prinde picioarele si incep sa ma scufund.
N-am nici o reactie. Nicicum frica si asta ma uimeste cel mai tare. As numi-o curiozitate.
S-a oprit. Sunt ingopat pana la brau. Dau sa ies afara. Mumu!!!! Sunt betonat complet.
Datile trecute am stat sa ma pipai ca sa ma conving ca am scapat. Acuma cumva stiu ca nu sunt nici macar zgariat. Asa ca incep sa rad. Am mai scuipat-o odata intre ochi. Eu asa vad situatia.
Brusc imi dau seama ca situatia e nasoala: caldarea era plina cu vreo 15-20 de oameni cand m-am apucat eu de calarit. In fata ii vad pe Markus si pe Aurel. OK. Pana aici e bine.
Aurel vine in fuga la mine sa vada ca fac. Ii zic ca totul e OK si primul lucru il rog sa imi faca o poza. Se conformeaza.
Primul gand mi-e la Elena. Pe bune. Daca cumva a vazut avalansa din creasta, degeaba am scapat din ea. De Elena nu mai scap. Sau mai rau, poate coboara dupa mine. Si nu sunt sigur ca am luat toata zapada cu mine.
Intr-adevar echipa alergatorilor e in creasta. Aurel le face semn ca totul e OK si cum aveam sa ne dam seama mai tarziu, Elena n-a aflat ca m-a luat avalansa pana cand nu eram deja inapoi in creasta.
Ma astept sa vina restul trupei si sa mi-o iau. O merit cu varf si indesat. Era sa ii spulber pe Markus si Aurel. Deocamdata habar n-am ce am declansat de fapt.
Apare la scurt timp Florin, Mardale si Horia cu lopetile de zapada. Incep sa sape ca sa ma scoata afara. Iulius trage de mine, dar sunt bine betonat. Intr-un final ies. Majoritatea trupei e in jurul meu.
Mardale imi zice ca a venit sa bea o bere cu mine nu sa ma scoata din avalansa. Imi mai vine inima la loc.
Ma intreaba de unde am cazut. Pai de sus, ca eu i-am dat drumul. De sus?! Ma intorc si o vad. Acuma mi s-a facut frica. E mare, uriasa, mama avalanselor pentru mine. Am mutat trei sferturi de caldare. Am schimbat peisajul aici pe picior.
Si instantaneu ma prind ca nu numai pe Aurel si Markus era sa ii iau la calarit. Toata trupa. Aproape 20 de oameni. Acuma mi se inmoaie si picioarele. Am facut-o de oaie.
Cum avea sa zica Elena nervoasa mai tarziu:"Treaba ta daca vrei sa te omori! Dar cu ceilalti ce ai avut?". Aici are dreptate. Punct.
Incerc sa baigui niste scuze impleticite. Chiar am facut-o de oaie acuma. Toata lumea este in regula. Aflu ca pe Florin l-a prins avalansa in plin. Si se pare ca el a intrat si la centrifuga, doar ca sa aiba norocul sa fie scuipat afara cand a trecut peste o damba de pamant. Pe Adi Marcu l-a plimbat vreo 10m. Ceilalti au fost doar spectatori neputinciosi.
Oricum, tragi comicul situatiei e ca eu mi-am ales sa ma plimb cu avalansa intr-o zona in care se aflau 20 de oameni cu echipament adecvat tocmai pentru recuperat din avalanse.
Caldarea a fost umpluta cu ce a carat avalansa. Blocuri de zapada se inalta metrii buni. Horia imi zice ca daca ma prindea la mijloc putea sa fie o armata de oameni ca tot nu ma scoteau de acolo in timp util.
Ma simt prost (asta mi se intampla rar). Timpul inapoi nu il pot da. Dar mi-am pus prietenii intr-o situatie nasoala. De asta imi pare rau.
Horia decide ca e mai intelept sa plecam de-acolo pana nu mai pleaca una. Echipa a sondat metodic la baza peretelui. Avalansa a trecut la 50m de locul unde ei lucrau si aveau depozitat echipamentul.
Coco hotaraste ca cel mai intelept e sa o luam in sus spre creasta direct pe un picior dezapezit. Il urmam cu totii. Am in mine adrenalina pentru ceva timp. Si asta ma impinge rapid in sus pe panta abrupta. Trebuie sa ajung la Panda meu cat mai repede.
Mai jos e o poza pe care am incercat sa schitez cum arata scena:
Caca de avalansa :
Ne retragem toata echipa la cabana la Cuntu. Caldarea a devenit prea periculoasa pentru cautari. Seara o petrecem tot grupul impreuna. Cum a zis si Coco si Alin: actiunea noastra nu avut sorti de izbanda. Ne-am inselat asupra grosimii zapezii si impotriva naturii nu prea ai ce face.
Dar nu asta au zi ei. Au zis ca inainte de toate acesta a fost un exercitiu de mobilizare, un test pe care l-am trecut cu brio. Si data viitoare o sa ma arunc la fel de linistit pe spate in avalansa stiind ca am asa prieteni care o sa vina dupa mine.
Concluzii:
Ca sa n-o mai dam la ocolit: a fost exlcusiv vina mea. N-aveam ce cauta pe-acolo mai ales in conditiile in care mi-am pus serios problema ca s-ar putea sa porneasca avalansa. Ce imi pare cel mai rau e ca am pus in pericol viata prietenilor mei. Si pentru asta imi mai cer scuze odata. Si cu siguranta nu mai eram asa de smecher daca unul din ei ar fi patit ceva. Dar intamplator, nimeni n-a patit nimic.
Acuma o sa zica multi ca nu-mi imagiez cat de rau se putea termina. Ba imi imaginez foarte bine. Nu-i chiar prima avalansa pe care o vad nici in Romania, nici afara. Scenariul in care vreo 20 de oameni erau luati de avalansa aia e cat se poate de realist. Dar intamplator, a fost sa iasa bine.
Ca sunt sanse mai mari ca sa prind duminica 6 numere la loto decat sa fi scapat nevatamat de-acolo si aia stiu. Dar intamplator, am scapat.
Eu nu cred in miracole. Relatia mea cu divinitatea e mult mai pragmatica decat ingerasii care canta la lira sau dracii cu furci. Eu cred in noroc si ghion. Si inca odata am avut noroc.
Duba ma intreaba seara:
"Na, si cum a fost? Ti-a placut? Te-ai mai da odata?"
Pe moment am crezut ca ma ia la misto. Dar adevarul e ca la un nivel primar mi-a placut. Mi-a placut sa fiu calare pe ea, mi-a placut sa opresc timpul in loc si sa ma joc cu el si mai mult decat orice mi-a placut doza de adrenalina. Asa ca oricat de anacronic pare, da, undeva acolo, mi-a placut.
Nu pot sa criu decat despre tine,
Cu mana ta. Este un fel de-a te pastra
Inaintea ochilor, pe imensul cadru de zapada,
Ca un perete pe care schiaza
Gandurile noastre de iarna.
Din fuga trenului ai zarit
Prin nameti un vanator.
A aparut intai pusca intinsa - Tocmai ochea
Un fulg de zapda.
O bubuitura si toata iarna
S-a naruit din cer, ingropandu-l in zapada.
[...]
Iata-ne, asadar pierduti in desertul alb,
Pe care, de fapt, l-ai si provocat.
Ai dorit atat sa ninga, stiai ca fenomenul tine
De concentrarea ta...Si te-ai concentrat prea mult!
Acuma, nu se mai opreste.... (Sorescu, Scrisori din camera de alaturi)
Balada triatlonistului de camera
Stateam pe net si imi beleam ochii la antrenamentele de triatlon. Asa am gasit ca poti sa te antrenezi pentru asta fara ca macar sa iesi din casa. Inclusiv poti inota prin sufragerie.
De exemplu:
1.spinervals - http://www.tacx.com/producten/vr-trainers/index.dot - trainer bicicleta
2. runervals - http://ro.commercial.lifefitness.com/content.cfm/91ti_1 - benzi de alergat
3. swimervals - http://www.vasatrainer.com/ - asta-i cea mai tare - poti sa inoti pe uscat in sufragerie...
Pentru toate se gasesc zeci de DVD-uri la : http://www.spinervals.com/
Incet incet spre cyborg-ul perfect....
Rad eu rad, dar in afara de inotul pe uscat, la banda si pe trainer sunt mai obsedat decat aia de pe net...
Ca urmare a unor mail-uri funny schimbate pe tema asta, Bitza a compus urmatoarea balada, geniala in opinia mea.
Maestre Bitza, aveti cuvantul:
Balada triatlonistului de camera
La Anul si La Multi Ani!
De exemplu:
1.spinervals - http://www.tacx.com/producten/vr-trainers/index.dot - trainer bicicleta
2. runervals - http://ro.commercial.lifefitness.com/content.cfm/91ti_1 - benzi de alergat
3. swimervals - http://www.vasatrainer.com/ - asta-i cea mai tare - poti sa inoti pe uscat in sufragerie...
Pentru toate se gasesc zeci de DVD-uri la : http://www.spinervals.com/
Incet incet spre cyborg-ul perfect....
Rad eu rad, dar in afara de inotul pe uscat, la banda si pe trainer sunt mai obsedat decat aia de pe net...
Ca urmare a unor mail-uri funny schimbate pe tema asta, Bitza a compus urmatoarea balada, geniala in opinia mea.
Maestre Bitza, aveti cuvantul:
Balada triatlonistului de camera
Se apropie februarie
Vine si ziua cea mare
Vremea este ideala
Pentru triatlon in sala
Concurentii se dezbraca
Pregatiti de proba-n "apa"
Alex cu al lui nou Wasa
Se pune burta pe masa
La parter, la ap.-ul 2
Este gata si Gomoi
Palmele sunt stranse-n cabluri
Si-i gata sa sara-n valuri
Florica cel de la 5
A bagat indoor pe branci
Astazi el nici nu concepe
Sa nu-noate ca un peste.
Serbanica-i la subsol
Cu ochii pe monitor
Pulsul este potrivit
GPS-ul a pornit.
Bitza sta intins pe pat
Serverul e conectat
Urmareste pe split-screen
Concurentii in bazin
Inc-un ping la fiecare
In reteaua din dotare
Ultima verificare
Emotia e tot mai mare
Start! baietii trag in piept
Si gliseaza pe parchet
Alex trage de manere
Quad core-ul bine mai mere
Serbanica vine tare
Dar heart-rate-ul e cam mare
Nu forta, las-o mai moale
Vine proba urmatoare!
Pentru Florica-n bazin
Respiratul e un chin
Acum inoata pe podea
Si-a scapat de-asta belea.
Dorel trage cu puter'
Hop! se rupe un maner
Ultimii 50 de metri
Doar cu o mana, cumetri!
Alex gata prima proba
Scuturadu-se agale (de apa din bazin)
Trainerul asteapta gata
Cu placutele-n pedale:
"Iarna asta am urcat
Ventoux, Stelvio si Munti-Alp'
Cu al meu trainer, usor
Il bat si pe Contador".
Serbanica pedaleaza
Tacx-ul tot se torsioneaza
El s-a antrenat si vara
Outdoor, langa Timisoara.
Florica, cu Spinervals
A stricat un trainer fals
Cel nou are baleiaj
Sa-i reziste la wattaj.
Dorel, cu ochii-n zigzag, (de la efort)
Nu uita sportul lui drag
Ciclismul e-atragator
Numai daca-l faci indoor
(Si cu Silvia pe covor)
Vai, se arde monitorul
Cadenta, pulsul, schimbatorul
Nu se mai vad pe ecran
Acum pedaleaza-n van.
Bitza, cu serveru-n pat
Prin retea, regleaza banda
2 la suta este panta
Hai baieti, la alergat!
Concurentii se intrec
Banda tare se-ncalzeste
Talpile iau foc si ele
Dar nimic nu ii opreste.
Finish-ul este aproape
Pe display mai cativa metri
Batalia este stransa
Cine castiga, prieteni?
_____ este locul unu (aici fiecare isi trece numele)
Victoria deplin meritata
Toata iarna-ntrenamente
Si pe trainer si pe banda.
"Din cecul ce l-am primit
O sa-mi iau un trainer nou
La anul, la triatlon
Sa raman tot eu erou"
De-afara apare Elena
S-a tot antrenat prin ploaie
"Eu iau cupele la vara,
Atunci voi mancati bataie"
La sfarsit vine si Waltzer
Suparat ca n-a putut
Sa se-nscrie la concurs,
Vai, ce muci v-ar fi facut.
"Poate n-as fi castigat
Dar sigur v-as fi frecat
Da' ma las io de fumat
Si pe toti o sa va bat"
La sfarsit, cu veselie
Vedem inc-o data pulsul
Si plecam acas' la Doc
Ca ne-asteapta berea Ursus.
La Anul si La Multi Ani!
Ciucas
Data: 31.12.09 - 03.01.10
Participanti: Elena, Alex, Adina, Sergiu, AnnaMaria, Remus
Locatie:Brasov
Poze: Ciucas, Fundatica
Filme: youtube
Si pentru revelionul de anul acesta, ca si anul tecut, am ales sa petrecem la Brasov alaturi de verisoarele mele.
Sergiu si Adina au venit cu noi. Increzatori am luat suporti de ski-uri (futu-le mama lor de produse de lux) si am sperat ca poate poate reusim sa fim baieti de baieti si sa schiem cu pulimea pe vale...
La fata locului ne-am convins ca nu e nici o sansa sa ne dam pe ski-uri asa ca am schimbat repede planul. Am coborat repede in beciul de sub casa unde bautura aluneca mai bine si impreuna cu Remus am stabilit ca destinatie pe a doua zi Ciucasul.
Anna, Elena, Sergiu, Adina si cu mine plecam nu chiar de dimineata catre pasul Bratocea. Pe DN1A, mortii si ranitii lui de drum...Dar asta aveam sa aflam abia peste doua zile.
In pasul Bratocea, noi, o masina de dezapezit si niste bisnitari care vindeau petarde. Luam si noi. Doar pentru show auditiv, ca de ala vizual nu avem bani.
Pe la ora 12.00 pornim pe traseu. Ba fain ii sa stai in Brasov...Te scoli, te scarpini la coaie, manci ca omu', bei o cafa si dupa aia o pornesti in orice directie vrei ca inevitabil in vreo 20km dai de munte. Asta imi aminteste ca am o tarla de pamant langa Brasov si poate chiar ar fi cazul sa ne mutam pana nu vine mos Vreme peste noi...
Pana una alta pornim catre varful Ciucas. Ma fute-o lene... Apropo, daca nu v-ati prins pana aici: m-am plictisit sa scriu blog-uri cu: "lumina calda si diafana se rasfrangea peste crestele semete"; "albul imaculat al zapezii se intindea in zare"; ""m-am trezit, am mancat, am plecat, am ajuns, am urcat, am @#$^%"
De-acuma trec la limbajul de mahala. Asa ca daca nu va place, puteti sa va opriti aici cu lecturatul. Sunt curios cum o sa oscileze rating-ul. Avand in vedere ca traiesc in Romania, probabil o sa mi-l triplez. Daca ma plictisesc, ma reintorc la relatarile Labis, dar pana atunci...
Incerc sa trec peste senzatia acuta de je m-en fiche si pornesc la drum (mama lor de clisee...). Am casa in spate - a se citi: 2 termosuri, ceva toale si niste turta dulce. Dar in ultimul timp m-am boierit si nu prea car nimic in afara de camel back asa ca acuma ma simt ca melcul. Cu diferenta ca inca nu las dare pe pamant.
Elena si AnnaMaria in pasul Bratocea
Popas si poza de grup. Am horcait pana aici. Iara am tras ca bou-n jug peste saptamana la antrenamente, dar nu cred ca asta e motivul. Incep sa ma intreb daca astmul e genetic. Daca da, ma sinucid...
Vremea a tinut cu noi. Nu e zapada, dar macar avem vizibilitate. Baiului, Bucegii, Craiului, Leaota (ultimii doi nu apar in poza, dar jur ca i-am vazut)
N-am idee ce comment-uri sa pun la poze, asa ca: stiti cum se face dragoste in patru labe? Are legatura cu tura, ca mi-a zis Remus asta cand ne-am intors din tura: una dimineata, doua la pranz si una seara.
Vine frontul. L-am vazut pe net si acuma vine dupa noi. Dar pana atunci merge de niste poze.
Ciucasul e special. E, cum zice Elena -diferit. Nu e o pajiste alpina aruncata la 2000m , nu e o ingramadire cenuise de stanci. E...altceva. E diferit.
Aici e valea Tigailor. Care se termina in saua Tigailor. Inspre nord, ascuns de creasta e Tarlungeniul - satul meu. Ma rog, eu m-am nascut in Timisoara si in Tarlungeni am stat doar vacantele, dar sa-i zicem satul meu.
Prim plan 1 - AnnaMaria
Prim plan 2: Elena
Ciucas -obiectiv atins. E tarziu si ne grabim de plecare. Pantani a intrebat daca o sa prindem asfintitul - l-am prins deja si abia acuma incepem coborarea.
Asta-i poza preferata a Elenei.
Betoane obscene
Asa ne-a prins ora 12.00 si "cumpana dintre ani". Apropo, anul asta am primit mult mai putine mesaje imbecile pe telefon cu ocazia Sarbatorilor. Asa, pai cum zice si filmul: "La Multi Ani!".
Ce se vede in film este o metoda traditionala de pe Valea Prahovei de facut gratarele: carne a la petarda. Trebuie sa incercati neaparat.
Prin niste noroaie pana-n gat am reusit in decurs de nici 10 minute sa ne inconjuram de 4 caini acare aveau sa faca toata tura cu noi.
Desi nu se vedea mare lucru, zona mi-a placut foarte mult. E liniste aici. Ca in satul Pestera care e la o aruncatura de bat. Are ceva greu de explicat pasul asta dintre Crai si Bucegi cu satele lui cu tot.
Fiind in Fundatica peste tot in jurul nostru e cacat. La propriu. Si de cal sau de vaca. Munti de cacat. Daca vorba zice ca ai noroc daca calci in cacat, apoi atunci noi o sa fim cei mai norocosi oameni de pe Pamant.
De ce trebuia sa ajungem noi in Sinaia si ce s-a intamplat in noaptea urmatoare nu va pot zice aici. Dar daca dati niste beri cand ne intalnim o sa aveti parte de o poveste savuroasa. Promit.
Revelionul a fost asa cum trebuia sa fie. Cu prieteni si cu distractie. Cu munte si cu aventura. Multa aventura :)
Hai noroc!
Participanti: Elena, Alex, Adina, Sergiu, AnnaMaria, Remus
Locatie:Brasov
Poze: Ciucas, Fundatica
Filme: youtube
Si pentru revelionul de anul acesta, ca si anul tecut, am ales sa petrecem la Brasov alaturi de verisoarele mele.
Sergiu si Adina au venit cu noi. Increzatori am luat suporti de ski-uri (futu-le mama lor de produse de lux) si am sperat ca poate poate reusim sa fim baieti de baieti si sa schiem cu pulimea pe vale...
La fata locului ne-am convins ca nu e nici o sansa sa ne dam pe ski-uri asa ca am schimbat repede planul. Am coborat repede in beciul de sub casa unde bautura aluneca mai bine si impreuna cu Remus am stabilit ca destinatie pe a doua zi Ciucasul.
Anna, Elena, Sergiu, Adina si cu mine plecam nu chiar de dimineata catre pasul Bratocea. Pe DN1A, mortii si ranitii lui de drum...Dar asta aveam sa aflam abia peste doua zile.
In pasul Bratocea, noi, o masina de dezapezit si niste bisnitari care vindeau petarde. Luam si noi. Doar pentru show auditiv, ca de ala vizual nu avem bani.
Pe la ora 12.00 pornim pe traseu. Ba fain ii sa stai in Brasov...Te scoli, te scarpini la coaie, manci ca omu', bei o cafa si dupa aia o pornesti in orice directie vrei ca inevitabil in vreo 20km dai de munte. Asta imi aminteste ca am o tarla de pamant langa Brasov si poate chiar ar fi cazul sa ne mutam pana nu vine mos Vreme peste noi...
Pana una alta pornim catre varful Ciucas. Ma fute-o lene... Apropo, daca nu v-ati prins pana aici: m-am plictisit sa scriu blog-uri cu: "lumina calda si diafana se rasfrangea peste crestele semete"; "albul imaculat al zapezii se intindea in zare"; ""m-am trezit, am mancat, am plecat, am ajuns, am urcat, am @#$^%"
De-acuma trec la limbajul de mahala. Asa ca daca nu va place, puteti sa va opriti aici cu lecturatul. Sunt curios cum o sa oscileze rating-ul. Avand in vedere ca traiesc in Romania, probabil o sa mi-l triplez. Daca ma plictisesc, ma reintorc la relatarile Labis, dar pana atunci...
Incerc sa trec peste senzatia acuta de je m-en fiche si pornesc la drum (mama lor de clisee...). Am casa in spate - a se citi: 2 termosuri, ceva toale si niste turta dulce. Dar in ultimul timp m-am boierit si nu prea car nimic in afara de camel back asa ca acuma ma simt ca melcul. Cu diferenta ca inca nu las dare pe pamant.
Traseul nostru: 4 ore imi suna a plictiseala. Dar uitasem cum e Ciucasul de cand nu am mai fost pe aici.
Mie imi place poza asta. De fapt imi place albastrul de iarna. Am o obsesie cu el.
Popas si poza de grup. Am horcait pana aici. Iara am tras ca bou-n jug peste saptamana la antrenamente, dar nu cred ca asta e motivul. Incep sa ma intreb daca astmul e genetic. Daca da, ma sinucid...Asa...am evoluat. Acuma avem si filme. De-acuma puteti sa va delectati cu momente inedite si cu crampeie de intelepciune din ce debitez eu pe-acolo.
Si daca tot am inceput cu filmele...
Oricat de ciufut sunt acuma, adevaru-i ca a fost o tura frumoasa. De la popasul asta incolo, de cand a inceput sa se vada partea stancoasa a Ciucasului
N-am idee ce comment-uri sa pun la poze, asa ca: stiti cum se face dragoste in patru labe? Are legatura cu tura, ca mi-a zis Remus asta cand ne-am intors din tura: una dimineata, doua la pranz si una seara. 
Sergiu, a.k.a Pantani a concluzionat ca stancile astea arata ca betonul. Stiintific: "Conglomeratele, a căror grosime atinge în Ciucaş pînă la 600 m, sînt alcătuite din elemente rotunjite de roci cristaline, sedimentare (calcare) sau eruptiv bazice, legate între ele printr-un ciment calcaros-grezos." Deci cu zicea Pantani - beton.
Vine frontul. L-am vazut pe net si acuma vine dupa noi. Dar pana atunci merge de niste poze. 
Ciucasul e special. E, cum zice Elena -diferit. Nu e o pajiste alpina aruncata la 2000m , nu e o ingramadire cenuise de stanci. E...altceva. E diferit. 
Aici e valea Tigailor. Care se termina in saua Tigailor. Inspre nord, ascuns de creasta e Tarlungeniul - satul meu. Ma rog, eu m-am nascut in Timisoara si in Tarlungeni am stat doar vacantele, dar sa-i zicem satul meu.
Prim plan 1 - AnnaMaria
Prim plan 2: Elena 
Ciucas -obiectiv atins. E tarziu si ne grabim de plecare. Pantani a intrebat daca o sa prindem asfintitul - l-am prins deja si abia acuma incepem coborarea.Anna ne-a trasat intr-un fel traseul: am inaintat molcom pana pe varf. Nu poate fi vorba sa ne intoarcem pe Valea Berii (v-am zis ca e un munte deosebit - are o vale a berii...) , ca e prea departe de masina. Hotaram sa mergem pe la Cabana Ciucas si Muntele Rosu de unde speram sa ne recupreze Remus. Macar asa facem un circuit.
Filmul de varf - cred ca o sa ma obisnuiesc repede cu filmele...
{Pe aici am mai fost odata cu Anna si cu parintii mei. Se vede frumos in stanga catre Vama Buzaului.
Asta-i poza preferata a Elenei. 
Betoane obscene 
Mie asta imi place. Aduce a America de Sud, a Patagonia sau asa imi imaginez eu ca e pe-acolo.
Am ajuns si la lungul horn care duce de la cabana Ciucas pana la iesirea in creasta. Aici s-a adunat zapada viscolita asa ca toata lumea s-a tras pe cur, mai putin eu. Mi-am pastrat demnitatea.
Filmul cu trasul pe cur
Noi de-aici am luat-o pe banda galbena. Cabana Ciucas e in reconstructie. Si fiindca e in reconstructie i-au tras si un drum forestier pana acolo. S-a dus dracului si muntele asta. Eu sunt adeptul evolutiei, dar parca nu toti boii trebuie sa aiba acces cu masina pana aici. Plus ca panta e prea nasoala de bicicleta asa ca n-am nici un castig din asta.
De-acuma gata cu pozele ca s-a facut seara. Un drum destul de lung pentru gustul lui Adina ne scoate la cabana Muntele Rosu unde avem o sincronizare la secunda cu Remus si Andreea. 7 oameni, un Mitsubishi Colt, un forestier desfundat si la vale. Ajungem inapoi in pasul Bratocea, ne recuperam masina si pornim catre Sacele ca doar e Revelion.
Ce se vede in film este o metoda traditionala de pe Valea Prahovei de facut gratarele: carne a la petarda. Trebuie sa incercati neaparat.
Dupa tura de Ciucas adormim cuminti pe la 3.00 dimineata asa ca pe 1.01.2010 suntem destul de odihniti.
Dupa o vreme indelungata de indecizie, Remus ne duce in Fundata pentru o tura de recuperare dupa cheful de aseara. Frontul a ajuns aici asa ca acuma e o vreme infecta. De baut si facut copii. Pantani si Adina au ramas in Brasov si in locul lor au venit Andreea si Andrei.
Ploaie de ianuarie in Bucegi. Cum naiba sa numesti o localitate Fundata?! Si mai sus de ea mai e una la care-i zice Fundatica. Ce-o fi fot in capul (sau mai bine zis in curu) alora?
Prin niste noroaie pana-n gat am reusit in decurs de nici 10 minute sa ne inconjuram de 4 caini acare aveau sa faca toata tura cu noi. 
Desi nu se vedea mare lucru, zona mi-a placut foarte mult. E liniste aici. Ca in satul Pestera care e la o aruncatura de bat. Are ceva greu de explicat pasul asta dintre Crai si Bucegi cu satele lui cu tot. 
Fiind in Fundatica peste tot in jurul nostru e cacat. La propriu. Si de cal sau de vaca. Munti de cacat. Daca vorba zice ca ai noroc daca calci in cacat, apoi atunci noi o sa fim cei mai norocosi oameni de pe Pamant. De aici, Remus ne-a dus la un "sorb". Dupa care am luat-o pe ceva vale pentru a inchide bucla la masina. Pe drum am mai fost si intr-o pestera mica, dar frumoasa. A se vedea filmul:)
Ajunsi inapoi in Sacele am chefuit mai abititr ca de Revelion. Pe 02.01.10 suntem lenesi cu urnitul din loc. De-acuma din anumite motive relatarea o sa fie ambigua.
Ideea e ca trebuie sa ajungem in Sinaia. Proasta idee. Proasta idee sa mergi pe DN1 si mai proasta sa mergi in 2 ianuarie. Drumul e blocat chiar la intrarea pe vale, dar asta nu e o problema - e o provocare. Pe forestiere trecem de barajul Politiei si ne indreptam singuri singurei catre Predeal. Aici nu mai e nevoie de baraj: circulatia e blocata complet. Fa drum intors pana-n Sacele. Ne hotaram sa mergem pe DN1A.
Nu ocolim mult. Numai vreo 150km...Aici am mers bara la bara. Am injurat tot drumul. Provincialul de mine nu are intelepciunea si rabdarea bucuresteanului...Oricum trebuie sa fi complet idiot. Si snob. Si ce mai vreti voi ca sa te apuci sa bantui pe sosele in zilele alea. Noi nu ne punem la socoata, ca noi aveam o treaba serioasa...
Dupa 9 ore de la plecarea din Brasov ajungem in Sinaia. Pe jos ajungeam in vreo 4. Cu rucsacel in spinare.
Revelionul a fost asa cum trebuia sa fie. Cu prieteni si cu distractie. Cu munte si cu aventura. Multa aventura :)
Hai noroc!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări
