Data: 21.07.12-22.07.12
Participanti: Elena, Alex, Pantani
Locatie: Oradea
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/
IBO (Iron Bike Oradea) face parte dintr-un club foarte select si exclusivist de concursuri. La noi cel putin mai sunt doar trei competitii pe acelasi calapod: Marathon 7500, Xterra Triatlon si 3Munti.
Sunt acele concursuri care echivaleaza cu pasiunea. Sunt organizate din pasiune, participi din pasiune la ele.
Pe acestea le astepti cu emotie, cu un nod in gat. Pentru ele te antrenezi in iarna, le visezi si sunt cele care iti dau motivatie atunci cand nu mai ai de ce sa te agheti.
Iti face tot timpul placere sa asculti povestile de dupa, sa iti amintesti cum a fost. Sunt acele concursuri la care iti aduci aminte de fiecare detaliu si peste multi ani.
Tibi si echipa lui organizeaza si anul acesta IBO. E interesant cum in Oradea sunt 2 din cele 4 concursuri "grele" din tara...
Competitia are si anul acesta 2 sectiuni: maratonul si tura extrema. Tura lunga presupune echipe de 2 rideri - si aici a intervenit problemaanul acesta pentru mine.
Nu am stiut cand are de gand Ana sa "apara pe piata" asa ca am amanat inscrierea pana in ultimul moment. Asa ca nici echipa nu mi-am putut face, deoarece nu eram sigur ca voi participa si ar fi fost nesimtire sa amagesc coechipierul.
In ultima zi de inscrieri m-am hotarat - voi merge la IBO la proba de maraton. Nu pot lipsi de la Oradea, chiar daca anul acesta nu voi participa la proba cea mare.
Maratonul are 150km si 2500m diferenta de nivel. Nu e greu, nu e usor.
Aici ca o paranteza: fiecare cursa e asa cum ti-o faci. Si o percepti in functie de cat de bine esti antrenat si de cat de tare tragi.
De exemplu daca tu esti obisnuit sa alergi 15-20km pe stadion s-ar putea sa ti se para aproape imposibil sa alergi 40km pe munte. In schimb daca faci vreo 5-6 maratoane montane pe an, asa ceva poate sa devina rutina.
"A..pai tu ai pedalat 400km saptamana trecuta dintr-una. Asta e mult mai simplu."
Greseala uriasa. Poti sa mori si pe 5km. Depinde cat de mult vrei sa tragi si cum abordezi cursa. Saptamana trecuta trebuia sa termin 400km, asa ca m-am adaptat la "trebuie sa termin". La IBO vreau un rezultat bun, asa ca o sa fie incomparabil mai greu, chiar daca distanta e aproape o treime.
Elena m-a sustinut tot timpul si cum drumul pana la Oradea nu e asa de lung si Ana nu prea e dornica sa scoata nasul - o sa vina cu mine si in acest week-end. In ultimul moment ni se alatura si Pantani care va participa si el la proba de maraton.
Vineri seara ajungem la strandul din 1 Mai de unde unde se va da startul maine. Aici ne-am reintalnit cu prietenii nostri - organizatorii de la IBO si Xterra Triatlon.
Am dormit ca de obicei la cort. Oricat de ciudat suna mi se pare mai comod sa dorm la cort inaintea curselor: am tot ce imi trebuie la indemana, ma pot organiza dimineata mult mai repede. A..da si in general e gratis.
Nu stiu daca am devenit mai experimentat sau pur si simplu actionez din instinct. Cu siguranta am facut absolut toate greselile posibile de-a lungul timpului si niciodata nu am tinut cont de nici un sfat.
Una peste alta, acuma "stiu" (inclin sa cred ca este totusi instinctual, mai degraba decat o maturizare si o planificare mai atenta) ca sunt cateva elemente cheie pentru cursa de maine.
Desi e deja noaptea tarziu, imi schimb cauciucurile: imi trebuie ceva cu un profil cat mai apropiat de sosea. Folosesc ce am. Le umflu la 4 atmosfere chiar daca stiu ca asta o sa insemene un disconfort continuu pe denivelari. Pe traseul acesta trebuie sa inaintez repede.
Va fi canicula. Pentru prima data am echipat MTB-ul cu doua bidoane. Nu vreau sa opresc decat cand e strict necesar - n-am de gand sa opresc pe drum pe la izvoare sau fantani.
Am invatat ca e imposibil sa desfaci bomboanele DM din mers asa ca acuma le pun direct fara folie in buzunarul din spate. Vars acolo si continutul a doua pungi de Haribo.
Foarte rar mi-au placut gelurile. La iau fiindca trebuie. Aproape toate imi provoaca greata si imi strica stomacul.
Am invatat sa vars continutul a 4-5 geluri in bidon si deasupra sa pun apa. Ce rezulta e o chestie pe care eu cel putin o asimilez mult mai bine.
Iau si GPS-ul. Nu pentru ca as avea nevoie la orientare - Tibi a marcat perfect traseul. Il iau pentru psihic. Acolo am o multime de parametri de care sa ma agat. Stiu ca voi fi preponderent singur in cursa si trebuie sa imi gasesc motivatia sa trag. Numarul de kilometri parcursi, cadenta, diferenta de nivel urcata, viteza medie - toti acestia constituie un imbold sa apas mai tare in pedala.
Stiu ca pe acest gen de traseu voi avea obligatoriu nevoie de ulei asa ca imi iau o sticluta cu mine.
Startul e la 6 dimineata. "Patitul" dezvolta mecanisme de adaptare: ultima noapte nu e neaparat importanta. Somnul cumulat in ultimele 3-4 nopti inainte de cursa sunt vitale. E o greseala sa creezi ca daca in ultima saptamana ai dormit cateva ore pe noapte, o sa recuperezi daca dormi ca porcul noaptea dinaintea cursei.
Dupa
TATF am avut un antrenament serios: somn si mancare. Mancare si somn.
Tibi a dus organizarea evenimentului la nivel de arta. Istvan, Tibi, CPNT-istii si Luci. Cei 4 care stau in spatele acestor concursuri. Organizari ireprosabile si enorm de mult suflet pus. O categorie cu adevarat selecta.
Fiecare are ceva inedit. Toti fac ceea ce fac fiindca cred in asta. Invariabil de la cei 4 o sa auzi acelasi lucru:
"Alex, sincer nu ma intereseaza sa vina cu sutele. Nu vreau sa-i caut pe toti pierdutii si toti lunaticii. Vreau sa vina cei X care fac asta din pasiune. De aceea organizez acest concurs."
Am auzit asta de la ei la fiecare editie. E un numitor comun. E ceea ce ii diferentiaza de restul concursurilor: ei vor sa organizeze un concurs pentru cei X oameni asa cum viseaza ei ca trebuie sa fie concursul perfect.
"Acolo sunt 300 de concurenti si taxa X. Acolo sunt 500 de concurenti si taxa Y. Acolo nu e taxa - hai sa ne bulucim toti."
Cele patru concursuri au taxa substantial mai mare decat concursurile "ordinare". Incomparabil mai mica decat costurile necesare organziarii unui asemenea eveniment.
Am incetat sa ii mai intreb : "De ce nu va promovati mai agresiv? Ar veni mai multi participanti si v-ati acoperi macar costurile."
Am incetat sa ii mai intreb. Cumva acuma mi-e si rusine ca am facut-o. Cel putin in 2 cazuri organizatorii vin cu bani de acasa. Si totusi an de an continua sa faca asta. De ce ? Mi-am explicat asta doar prin faptul ca oamenii respectivi au aceeasi satisfactie organizand asa concursuri pe care o am eu terminandu-le...
"De ce te tot duci la turele lungi? Nu vezi ca n-ai nici o sansa acolo? Te mai si chinui...". Zi sa mori tu de prost...
"Ia sa vedem cine s-a inscris ? A...X e la proba mare, atunci merg la tura mica. A...vine si Y, atunci merg la alt concurs"
Nu m-a interesat cine e inscris aici. Stiu ca participa Pantani (doar eu l-am adus aici) asa ca un nume de pe podium mi-e cunoscut. La start il vad si pe Cosmin de la Merida. Or mai fi si altii.
Dupa ce semnam lista cu participantii care iau startul (superba idee) la 6.00 se da startul.
Pentru mine e un mister de unde stie organismul sa se adapteze la ce il asteapta. Adica de unde stie el ca are o cursa de 45 de km si sa adapteze efortul (adica sa traga ca dementul) sau ca are o cursa de 150km ?
Nu tin minte care a fost ultima cursa in care am tras ca imbecilul la start pentru ca dupa aia sa ma tai pe la mijlocul cursei. Nici cursa in care am lalait-o la inceput de frica sa nu ma epuizez. Invariabil, indiferent daca e vorba de o cursa de viteza sau una de anduranta la final (si numai atunci) sunt cu energia pe 0. Deci cumva organismul stie sa se adapteze dinainte pentru cursa ce urmeaza...
Se porneste tare. Tin ritmul cu echipele din fata si cu cei de la maraton. Merg asa vreo 5km prin parcul/padure din spatele strandului.
Parametrii imi zic insa ca ritmul asta ma darama. Destul de nemultumit reduc turatia. E kilometrul 5, mai am 145km. Desi mi-ar placea sa tin ritmul lor, nu sunt in stare asa trebuie sa ma adaptez.
Traseul e de fuga. Adica la maraton cel putin nu am urcari tehnice si coborari abrupte. Asta ma dezantajeaza serios. E un traseu de rulaj. Un traseu rapid: drumuri forestiere si sosea.
Mare parte a maratonului este comuna cu tura lunga, asa ca toti participantii suntem pe acelasi traseu. Dupa vreo 10km de la start "iese dopul". Si asta eun fel de-a zice. De fapt nu iese dopul: dupa un start prea rapid in care inima iti ajunge in gat, o lasi mai moale si iti revii. De fapt nu mergi acuma mai bine - doar ca acuma mergi "normal".
Am mai depasit ceva echipe dupa care am fost o perioada destul de lunga impreuna cu un baiat din Arad si echipa 2x2.
Cei trei merg mai bine decat mine pe portiunile plate sau unde panta e mai mica. Acolo se si departeaza destul de serios. Ii ajung insa destul de usor odata ce traseul incepe sa urce.
Kilometrii acestia au trecut destul de usor. La un moment dat amenintarea ploii ne-a urmarit - chiar au si cazut cativa stropi, nimic serios insa.
Pe o coborare baiatul din Arad a facut o pana si a ramas in urma. Eu am continuat alaturi de 2x2. Stiu ca acuma sunt pe locul 3. Si ca mai am o gramada de kilometri de facut.
In primele 2 puncte de alimentare nu am oprit deloc. Mai aveam apa si o duceam destul de bine cu dieta de DM si Haribo.
Cei de la 2x2 m-au intins destul de tare. Ei sunt pe locul 2 si trag sa ii prinda pe primii. Mi-a convenit sa merg in ritmul lor, plus ca nu a trebuit sa mai fiu atent si la orientare - baietii se descurcau excelent asa ca eu doar ii urmam.
Mare parte din traseu o stiu din ceilalti ani. Cealalta parte a fost schimbata. Traseul l-as caracteriza ca un traseu placut, ideal pentru cicloturism.
As minti daca as spune ca l-am savurat. Am fost destul de concentrat pe mentinut ritmul si am fost preponderent cu capul in pedala.
Pe o coborare mai accidentata m-am intalnit cu Cosmin de la Merida care facuse si el pana. Am avansat pe locul 2. Asta se intampla pe la km 30.
Drumurile forestire au fost destul de terorizante tinand cont de presiunea pe care o bagasem in roti. Dar castigam viteza chiar daca asta pe seama disconfortului.
Am trecut prin zone cunoscute - de exemplu am facut pe bicicleta traseul de trail running de la ultimele doua
revelioane (zona din jurul satului Rosia).
Pe roadbook-ul primit de la organizatori (merita sa vedeti ce au facut acolo organizatorii) scria ca avem o portiune de 0.1% pushbike. Undeva prin mijlocul zilei, cand arsita era mai mare, am ajuns in zona respectiva.
M-am indarjit sa urc tapsanul pe bicicleta si eram fericit ca tocmai am realizat 0% push bike. Din varful dealului a mai urmat insa o portiune abrupta si accidentata unde am cedat. Si in loc de 0.1%, eu cred ca am reusit spre 1%... O portiune destul de lunga nu m-am putut sui in sa. Soarele ma lovea necrutatro in ceafa si ma simteam molesit.
"Patitul" stie...N-avea rost sa trag aici. Am lasat-o moale, m-am hidratat ca lumea, am mers incet si mi-am luat amestecul de apa cu geluri. Am bagat magneziu si am lasat organismul sa-si revina.
E o prostie sa supralicitezi pentru 800-1km. Sa te indarjesti aici ca dupa aia sa mergi prost urmatorii 80km. Asa ca toata urcarea am facut-o cu avariile pornite, mizand ca recuperez dupa aceea.
M-am reintalnit cu echipa 2x2 aici.
"Pauza" de pe urcare mi-a prins bine. Cand s-a terminat eram bine hidratat si energizat. Am ajuns la CP5 unde se si desparteau traseele. Cred ca aici am mancat o felie de portocala, dupa care am pornit repede mai departe.
Inca vreo 70km. Sunt pe locul 2. Mai e mult de mers. Aici as avea nevoie disperata de "iepuri". Cineva care imi dea ritmul. De muzica din urechi. Mi-e tare greu sa ma motivez singur. Nu inteleg cum naiba nu apare Cosmin. Unde e?! E mult mai bun ca mine - o fi patit ceva.
Urcarea spre platoul Zece Hotare m-a solicitat - am si fortat un pic aici , fapt ce l-am simtit pe platul ce a urmat. Parca nu mai aveam acelasi ritm,.
Ai foarte mult timp de gandire la un asa concurs. Cand nu imi umplu mintea cu ura si inversunare orientate asupra celorlati concurenti, am ganduri in general pasnice si de-a dreptul romantice.
Ca sa treaca timpul mai repede, mi-am reamintit de o multime de ture facute cu Elena cu bicicleta. (In ultima perioada consider ca doar ciclismul e sport, restul sunt de umplutura).
Turele de la
Dunare - alea sunt printre cele mai faine. Acolo ne place sa "ne pierdem" pe coclauri si printre satele de pemi. Turele de "discovery" cand aleg cu berea intr-o mana si cu mouse-ul in cealalta un traseu in Google Earth - si Elena vine cuminte si ne ratacim impreuna. Turele de prin Capatanii, Lotrului si Parang. Sau faimosul "
Atac al Apusenilor".
Desi nu sunt in stare sa retin cand trebuie sa platesc vreo factura - am o memorie fenomenala si reusesc sa memorez pe de-a intregul ture. De exemplu, as putea si acuma sa scriu povestea
"Cuceritorii inutilului" tura in care impreuna cu Elena am carat bicicletele in spate jumatate din creasta Parangului si am dormit direct pe asfaltul din TransAlpina.
Kilometrii au trecut foarte repede. Aplic metoda asta destul de des. Cand ma plictisesc sau vreau sa fug de realitate, ma retrag in amintirile din trecut. Retraiesc destul de intens experientele din trecut. Exista si un efect secundar - de acolo de "departe" nu pot sa ma concetrez 100% la concurs si pedalez mai in doru lelii.
Oricum, ideea e ca am sarit instantaneu de la km 80 la 139. Am retrait o multime de ture facute cu Elena. Sincer habar n-am pe unde am pedalat. Probabil ca uneori pe fata aveam intiparite tot felul de expresii in functie de ceea ce imi aminteam.
Brusc sunt trezit din reverie: "Ce faci aici?! Am facut 4 pene si tot te-am ajuns".
Era Cosmin. Asta nu prea are darul sa ma maguleasca, dar adervau-i ca merge mult mai bine. Ma intreaba cati kilometri mai sunt si dupa aceea dus a fost. N-am schitat nici un gest sa ma tin de el - ar fi fost inutil.
Asa ca am revenit in lumea mea - uite si tura de la
Sf. Ana a fost una faina....
Am terminat IBO, de fapt Maraton Padurea Craiului.
L-am terminat pe locul 3. Mai important e ca am facut un concurs bun in care nu m-am menajat, dar pe parcursul caruia m-am simtit foarte bine.
Pantani a luat locul 1, Cosmin locul 2. Dupa concurs am trecut gardul si am lenevit la strandu' cu valuri. Dupa numarul de beri consumate am dedus ca eram destul de deshidratat.
Seara am mers prin statiune. Am decis sa mai ramanem inca o noapte - e de bun simt si dovada de respect sa stai si sa asisti la festivitatea de premiere.
Asa ca am asteptat restul concurentilor dupa care ne-am retras pentru inca o noapte la cort.
A doua zi a avut loc premierea.
IBO a fost organizat exemplar din toate punctele de vedere. Tibi era intr-un loc de pe traseu si a insotit o mare parte din concurenti pe anumite portiuni. Ca sa vada cum se simt, cum le place concursul, daca le lipseste ceva. Asta nu cred ca mai are nevoie de comentarii. Imi aduce aminte de Luci care astepta concurentii in saua Strunga la 3 Munti.
Mai important decat sa stii ca organizatorii se ocupa de concurs, e sa ii vezi acolo aproape de tine. Sa vezi ca si ei fac ce faci si tu, pe acelasi traseu. Cred ca asta e ca faza aia cu plaiesii care il vedeau pe Stefan ca se arunca ca bezmeticul in lupta. "Puii mei, daca sefu' e asa de cretin, hai ca ma bag si io...".
Mai important decat orice e ca traditia IBO (si a celorlalte 3 concursuri mentionate inainte) sa continue. Anul acesta am avut un IBO uscat. Anul viitor la IBO o sa fie mult mai multi participanti. O sa vedeti.
Multumim Tibi, Istvan si tuturor organizatorilor. La anul o sa ma intorc (o sa vin in fiecare an cat ma mai tin puterile). E obligatoriu ca aceste concursuri sa continue. Pentru cei care inca mai viseaza...
She'll be back! Soon. Si atunci turele de bicicleta o sa fie iarasi de poveste.
Postări
