Prima

Data: 22.03.14-23.03.14
Participanti: Elena, Alex, Ana
Locatie: Herculane
Poze: aici

Prima zi de primavara. Nu ca ce ar fi fost pana acuma s-a chemat iarna - dar oficial a trecut prima zi de primavara.

Prima tura de MTB. Am visat la ea de asta toamna. De cand a fost ultima tura. Strava imi zice ca in iarna asta am strans mai multi kilometrii de bicicleta decat in orice alta iarna.
Dar vreau adrenalina de la MTB. Ca fumatorii care tanjesc dupa ultimul fum de tigara - vreau sa simt cum curge iara adrenalina in vene.
 

 Hoinarita din nastere

Ana a ajuns cam la nivelul meu intelectual - desi uneori se uita cam ingaduitor la mine cu o expresie de genul :"Uite si la maimutoiul asta...". Asa ca acuma ne intelegem perfect. Vrobeste mai mult ca mine. Si face asta in continuu  - tata e tare mandru de ea!

Prima tura pentru noua bicicleta a Elenei. La finalul week-end-ului a putut face comparatia: a avut 2 biciclete identice - Stevens-ul de 26 si acuma cel de 27.5. Echipate identic, deci comparatia e valida.
Elena afirma ca 27.5 "accelereaza" si ca a putut urca mai usor cu el. Restul e cancan.

Prima dezamagire din partea Suzuki-ului. Am reusit sa ii gasesc limita la catarare. Aici s-a oprit si a zis ca el nu mai poate urca. Asta e...

  Ultimele reglaje sub o stricta supraveghere

Mami? Mami?! Mamiiiiiiiiiiiiiiii!!!!!!

Mergem in zona Domasnea sa facem ture. Unul din noi va sta cu Ana, celalalt se va da contratimp cu bicicleta. Si dupa aceea viceversa.

Dedicatie pentru Luci.

Mami a plecat, tati doarme la soare. Ia sa ne relaxam si noi un pic

Tati, sigur stii ce faci acolo? Nu ca n-as avea incredere, doar intreb si eu...

Primul lant rupt - asta e, sunt mult prea puternic pentru lantul asta, ce sa-i faci... De data asta l-am reparat fara nervi.

99% transpiratie, 1% inspiratie. Asa si trebuie sa fie.

Elena dandu-ne tarcoale. Sau ocoale.

 Prima catarare care sa iti taie respiratia. Aia cand pui pe foaia mica si te apesi cat poti pe roata din fata ca sa nu pici pe spate. Aia in care esti la limita aderentei si te mai rogi pentru inca o pedala. Aia in care ramai fara aer si incep sa iti pocneasca gambele.

Atentie! Dubla 13! Tati treci la scutec! Ana pipi! 

Eu am mers pe ruta Domasnea-culmea Canicei - Bogaltin - Dobraia -Dumbrava.

Nu tu furca telescopica, nu tu pedale, nu tu frane...Isi bat joc de mine

Trail running. 

Tati, stai naibii locului ca nu mai am chef de urcat!

Bucurie. Chef. Placere. MTB.

Primul contact cu satenii : incarcau lemnele si cand m-au vazut caii s-au speriat si au incercat sa fuga.
"Domne, da jos aia din cap ca se sperie caii. Ca n-au mai vazut asa ceva"
"Aia" era casca.
Am dat-o jos neincrezator. Caii s-au linistit imediat.
"Nu-i cu suparare domne, dar ei n-au mai vazut..."

Off Road

Prima ratacire. Asta a fost ciudata. Eram pe traseul de la Hercules in sens invers. Si dupa aceea deodata nu mai eram. Noroc ca mi-am dat seama din timp si am dres-o cumva.

Prima tura de noapte. Nu ca as fi planificat-o, dar lantul rupt si distanta prost calculata au facut sa intru in noapte inainte de a ajunge la Dobraia.

Prima tura la frontala. Sub cerul plin de stele. Nepretuit.

Si primul shot de adrenalina. Oooooo!!! Parca m-as fi mai nascut o data. Coborarea din Dobraia la Dumbrava - aia de o urcati voi la Hercules maraton. Noaptea la lumina frontalei. Pe bicicleta.

A chiuit intreaga vale a Cernei de exclamatii. De interjectii. De invective. De viata. Aveam nevoie de asta. Sa simt ca sunt tot timpul la limita. Palmele umede de frica, o transpiratie rece-rece pe spate si gatul complet uscat. Si inima sa sara din piept.

M-am dat jos doar de 2 ori, in rest am coborat pe ea tot traseul. Alea 15 minute de nebunie completa. Pe care le-am asteptat toata iarna. Care nu se compara cu nimic.

Uite Ana, asta-i miscarea.

Si acuma tu singura

Prima pana pentru Elena. Primele pierderi - inbusul ei si ochelarii mei de soare.

Prima noapte la cort pe anul acesta. Urmata de prima dimineata si de multa voie buna.

Mami, pot sa-l mananc?

Cata, cuptorul nemtesc si povestile savuroase.

Asta-i toata mancarea? Imi pare rau, nu cred ca va ajunge si voua

Da' tarancuta cum e ea, e drept ca muntele-i placea.

Ready for Race

Mai....vreau...o...bere...Mai unaaaa...

Dupa "prima" a urmat "a doua".

Dedicatie pentru Guenther

A doua tura. La fel de frumoasa ca precedenta - pe Motru Sec si Valea Seaca am urcat si coborat. De antrenament. De teste. Dar mai ales de bucucria de a ne da cu MTB-ul.

Abia astept sa se ramoleasca... Sa vezi atunci: "Ce-i? Nu te poti urca pe bicicleta? Hai, hai, curu' sus. Hai ca poti"A, da si o sa-i ascund berea. Pe ceva varfuri ca sa fac misto de el...

Pe masura ce imbatranesc si ma senilizez imi dispare si orice urma de instinct de conservare. Am vazut asta cu o seara inainte. Mi-am confirmat-o si azi. Am coborat ca descreieratul. Parca cu un fel de ciuda. De refulare. De nevoia de inca un shot de adrenalina.

Am invatat sa iau si eu curbele in derapaj. Am facut-o in tura de azi  Mai trebuie sa o fac in 999 de ture ca sa devina natural. Dar inceputul a fost greu. Am tipat din nou de placere. De frica.

Nani pe tapsan.

Prima noroiala zdravana.

Reintalnire 

Pentru ca Ana

Fetele lu' tata. Bucuria lui.

Primul week-end in care am trait cu adevarat anul acesta.

Marile ture

N-am mai scris de mult pe aici.

Ca daca n-ai chef si doar scri asa la norma e ca si mersul la servici. Te sictiresti la un moment dat. Si tu si ceilalti.

Nici acuma n-am nimic de zis. Dar acuma mi-a venit o idee. Si atunci trebuie pusa repede pe hartie. Sau ecran. Ca altfel o uiti. Sau timpul trece, te sictiresti si mai tare si nu mai ai chef de nimic.

Asa, daca e scrisa te mai uiti acolo si ti se face rusine. Zici: uite ma ce idee trasnita mi-a venit atunci. Hai s-o pun in practica.

Care e ideea? Pai inca nu stiu.

Prin octombrie anul trecut m-a prins un nou hobyy - ii zic "marile ture". Ture lungi de bicicleta.
Echipament minimal - bicicleta, hainele de pe tine, banii. Si distante cat mai lungi.

A fost o toamna foarte faina care a culminat cu Marele B. In parodia de iarna ce a urmat aproape in fiecare week-end am fost la tura de cursiera. Si a inceput sa imi placa din ce in ce mai mult (si tot mai putin sa alerg - ca undeva trebuie sa existe o balanta).

Si acuma stau si ma uit zi de zi la aventurile pe bicicleta ale lui Radu.

Si atunci mi-a venit ideea.

In primul rand trebuie sa fiu realist: in urmatorii ani (buni) noi n-o sa putem face o tura ca a lui Radu. Nu e un impediment - e o realitate.

Dar as putea imbina aventura cu noul hobyy....

De ce nu, hai sa zicem: Slatina - Trabzon? Da, Trabzon- Turcia....

De ce din Slatina? Pai pana acolo am fost deja cu bicicleta. Plec mai departe.
De ce Trabzon ? Ca pana acolo as avea timp. Si poate nu neaparat Trabzon , poate Antalya. Sau alta destinatie, dar neaparat catre estul indepartat.

Chichita e ca vreau sa fac asta in 5 zile. Undeva la 400km pe zi. O zi m-as imbolnavi, inca o zi de concediu si 2 zile de week-end si am rezolvat cu "permisia".

De ce as face asta?
Ca am chef. Ca e distractia mea.

Nu-mi trebuie sponsorizari, nu o fac pentru nici o cauza. Nu vreau sa salvez nimic, nu vreau sa promovez nimic. Asta am eu chef sa fac. Ca sa copiez un citat :"ca sa intelegi de ce fac asta e ca si cum i-ai explica unui orb ce e aia o floare".

Acuma am cu ce sa imi tin mintea ocupata. Si la ce sa visez. O mie de detalii de aranjat - la intoarcere bicicleta va trebui sa vina cu mine cu avionul. Trebuie sa am perfect planificate etapele- plec doar cu 2 camere de rezerva si o pompa. Si multe, multe alte detalii...

Salut!