Radu Diaconescu ma intreaba :
"Ce va place asa mult la MTB?"
E important si contextul si omul care a pus intrebarea. Dar nu detaliez.
Am vrut sa raspund si o multime de senzatii mi-au venit in cap. Dar singurul lucru care de fapt mi se pare ca descrie de ce imi place mie atata e fiindca e ....woooow!!!
E o cavalcada de senzatii si trairi greu de explicat. Si pentru prima data parca am gasit ceea ce chiar imi place sa fac.
De ce imi place asa mult? Din toate motivele. La MTB nu mi-e niciodata greu. Sau ma rog, e cel mai placut greu. Si cand simt ca explodeaza gambele si raman fara aer pe catarari e ceva nemaipomenit de fain.
Nu trebuie niciodata sa imi golesc capul si sa ma conving ca pot. Acolo stiu ca pot tot timpul.
Si apoi sunt coborarile! Tremur si numai cand ma gandesc la senzatia aia. Ca ulimul dependent care tremura dupa drogul preferat.
Acolo se face instantaneu liniste. Si timpul curge mai incet. Si simti cum curge adrenalina valuri, valuri prin vene. Si stii ca n-ai voie sa gresesti si tocmai asta face totul asa de palpitant. Si strigi de bucurie si lasi frica sa iasa. Si ramane doar placerea. Aia e atat de ...woooow!
Au fost 3 concursuri in 3 saptamani.
Primul a fost cel de la Siria. A trecut de mult vremea lui "trebuie". Nu mai trebuie sa merg la antrenamente. Nu mai trebuie sa strang km. Sau sa urmez planuri. Acuma vreau doar sa ma dau cat mai mult cu bicicleta.
Acuma nu mai astept momentul startului intrebandu-ma cum o sa fie si pe cine o sa intrec. Acuma astept sa inceapa odata ca sa ma pot bucura de cursa. Sa fiu acolo pe urcari cu respiratia taiata si cu venele pocnind. Sa stau tot timpul cu pulsul in gat.
Siria a fost o cursa neasteptat de buna.
A fost pentru prima data cand i-am vazut pe cei ce ii numesc Greuceni. Am fost pentru prima data in plutonul fruntas.
Chestia asta a venit la pachet insa cu "necesitatea" de a forta destul de mult pe coborari (care nu erau tehnice, ci de viteza, ceea ce le facea deosebit de periculoase.)
Un loc 2.
Dar cel mai important lucru. O incredere vecina cu infatuarea (sau poate nu numai vecina) a inceput sa isi faca loc.
Si undeva poate si de aia iubesc acuma asa de mult MTB-ul. Fiindca mi-a dat o incredere uriasa in mine. Am aflat ca pot.
Au urmat nationalele de la Gilau. Aici stiam ca altfel se pune problema. Vin cei mai buni concurenti din tara.
Am luat un start bun. Prea bun pentru ce pot deocamdata. Si i-am vazut iarasi pe Greuceni. 12km de urcare erau acolo chiar in fata.
Cursa a mers bine. Dar s-a simtit lipsa de ture lungi. Catararea pe Pape n-a fost tocmai cum mi-o doream, iar finalul m-a prins cu bateriile pe zero.
La final un loc 8 si o cursa de care sunt chiar multumit, mai ales prin prisma faptului ca distanta fata de fruntasi scade constant.
Elena a facut o cursa foarte buna . Si mai ales s-a bucurat de ea. I-a placut. Ala e singurul lucru care conteaza. Sa faci cu placere ceea ce faci. De-acolo vine puterea. Locul 3.
Iar week-end-ul acesta a fost Gentlemen Race. 61km cu 3200m diferenta de nivel. Esenta MTB-ului. Un traseu nemaipomenit. Un omagiu.
13 urcari. 13 coborari. Ar merita o poveste intreaga. Despre cat de frumoasa e zona. Despre cat de fain e traseul. Cat de in cap sunt urcarile. Cat de minunate sunt unele coborari. Despre atmosfera. Dar tot n-as putea suprinde cum a fost acolo.
A fost.... Asta chiar a fost... Wooow!!
Cursele aproape s-au terminat pentru mine anul acesta
Dar in ocotmbrie o sa incerc "sa fur" una-doua zile si sa fug cu Elena sa ne dam pe niste trasee frumoase, de suflet. Vreau sa fim amandoi iarasi pe-acolo. Fiindca degeaba e Woooow daca nu ai cu cine sa-l impartasesti.
Visez doar sa ma urc din nou in sa. Sa ma dau ca dementul la vale.Sau sa horcai pe cea mai nebuneasca catarare.
Poate ca tot ce am scris mai sus se poate de fapt exprima mult mai simplu: fericire!
"Ce va place asa mult la MTB?"
E important si contextul si omul care a pus intrebarea. Dar nu detaliez.
Am vrut sa raspund si o multime de senzatii mi-au venit in cap. Dar singurul lucru care de fapt mi se pare ca descrie de ce imi place mie atata e fiindca e ....woooow!!!
E o cavalcada de senzatii si trairi greu de explicat. Si pentru prima data parca am gasit ceea ce chiar imi place sa fac.
De ce imi place asa mult? Din toate motivele. La MTB nu mi-e niciodata greu. Sau ma rog, e cel mai placut greu. Si cand simt ca explodeaza gambele si raman fara aer pe catarari e ceva nemaipomenit de fain.
Nu trebuie niciodata sa imi golesc capul si sa ma conving ca pot. Acolo stiu ca pot tot timpul.
Si apoi sunt coborarile! Tremur si numai cand ma gandesc la senzatia aia. Ca ulimul dependent care tremura dupa drogul preferat.
Acolo se face instantaneu liniste. Si timpul curge mai incet. Si simti cum curge adrenalina valuri, valuri prin vene. Si stii ca n-ai voie sa gresesti si tocmai asta face totul asa de palpitant. Si strigi de bucurie si lasi frica sa iasa. Si ramane doar placerea. Aia e atat de ...woooow!
Au fost 3 concursuri in 3 saptamani.
Primul a fost cel de la Siria. A trecut de mult vremea lui "trebuie". Nu mai trebuie sa merg la antrenamente. Nu mai trebuie sa strang km. Sau sa urmez planuri. Acuma vreau doar sa ma dau cat mai mult cu bicicleta.
Acuma nu mai astept momentul startului intrebandu-ma cum o sa fie si pe cine o sa intrec. Acuma astept sa inceapa odata ca sa ma pot bucura de cursa. Sa fiu acolo pe urcari cu respiratia taiata si cu venele pocnind. Sa stau tot timpul cu pulsul in gat.
Siria a fost o cursa neasteptat de buna.
A fost pentru prima data cand i-am vazut pe cei ce ii numesc Greuceni. Am fost pentru prima data in plutonul fruntas.
Chestia asta a venit la pachet insa cu "necesitatea" de a forta destul de mult pe coborari (care nu erau tehnice, ci de viteza, ceea ce le facea deosebit de periculoase.)
Un loc 2.
Dar cel mai important lucru. O incredere vecina cu infatuarea (sau poate nu numai vecina) a inceput sa isi faca loc.
Si undeva poate si de aia iubesc acuma asa de mult MTB-ul. Fiindca mi-a dat o incredere uriasa in mine. Am aflat ca pot.
Au urmat nationalele de la Gilau. Aici stiam ca altfel se pune problema. Vin cei mai buni concurenti din tara.
Am luat un start bun. Prea bun pentru ce pot deocamdata. Si i-am vazut iarasi pe Greuceni. 12km de urcare erau acolo chiar in fata.
Cursa a mers bine. Dar s-a simtit lipsa de ture lungi. Catararea pe Pape n-a fost tocmai cum mi-o doream, iar finalul m-a prins cu bateriile pe zero.
La final un loc 8 si o cursa de care sunt chiar multumit, mai ales prin prisma faptului ca distanta fata de fruntasi scade constant.
Elena a facut o cursa foarte buna . Si mai ales s-a bucurat de ea. I-a placut. Ala e singurul lucru care conteaza. Sa faci cu placere ceea ce faci. De-acolo vine puterea. Locul 3.
Iar week-end-ul acesta a fost Gentlemen Race. 61km cu 3200m diferenta de nivel. Esenta MTB-ului. Un traseu nemaipomenit. Un omagiu.
13 urcari. 13 coborari. Ar merita o poveste intreaga. Despre cat de frumoasa e zona. Despre cat de fain e traseul. Cat de in cap sunt urcarile. Cat de minunate sunt unele coborari. Despre atmosfera. Dar tot n-as putea suprinde cum a fost acolo.
A fost.... Asta chiar a fost... Wooow!!
Cursele aproape s-au terminat pentru mine anul acesta
Dar in ocotmbrie o sa incerc "sa fur" una-doua zile si sa fug cu Elena sa ne dam pe niste trasee frumoase, de suflet. Vreau sa fim amandoi iarasi pe-acolo. Fiindca degeaba e Woooow daca nu ai cu cine sa-l impartasesti.
Visez doar sa ma urc din nou in sa. Sa ma dau ca dementul la vale.Sau sa horcai pe cea mai nebuneasca catarare.
Poate ca tot ce am scris mai sus se poate de fapt exprima mult mai simplu: fericire!
Postări
