Jurnal de la capatul lumii - 4

Data: august
Participanti: Elena, Ana, Alex
Locatie: Indonesia
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/

Imi place mult poza asta. Poate fiindca am bagat acuma atata zahar in mine incat sunt euforic. Da' imi place - stau cu puiul meu si ne uitam impreuna in zare.

De acolo curajosii puteau sa sara in mare. Contra cost, evident. M-a uimit (de fapt m-a intristat) rapiditatea cu care Indonesia s-a indteptat spre mercantilism. De fapt nu e doar cazul Indonesiei. banuiesc ca e valabil in orice tara in curs de dezvoltare.

Ana s-a despartit de biberon. Il mai folosea doar seara la culcare. Nu pot sa nu imi amintesc cu nostalgie de cineva care a trebuit sa renunte la suzeta.  OK, nu conteaza ca aveam 6 ani - era prietena mea!!!

Asa ca nu eram sigur ce efect o sa aiba asupra Anei decizia de despartire de biberon.

Am pregatit un mic scenariu - i-am zis ca nu o aruncam ci doar o punem in apa sa ajunga la Sonia, prietena ei din Timisoara.

Ideea e ca nu parut deloc suparata. Ori e puternica, ori e un drac de fata.

Bine, pe mine m-au pus sa arunc suzeta in foc si sa ma uit cum arde. Asta o fi explicatia la multe...

Si asa a plecat biberonul prin Pacific catre Sonia.

Si asa s-a sfarsit prima parte a vacantei. Acuma era timpul sa ne intoarcem in bali ca sa luam de acolo avionul a 2-a zi.

Indenesienii nu au aboslut nici o notiune de "safety". Si asta afirma cineva care nu acorda nici o atentie masurilor de siguranta.

De exemp;lu barca cu motor care facea legatura cu Bali mai avea foarte putin pana decola. Mergeau ca dementii.

Cand scriu randurile astea, podul dintre Cenigan si Lembogan - "golden Bridge" s-a rupt si mai multi oamnei au murit. Pe podul ala am trecut d ecateva zeci d eori.

Prima data cand am fost in Indonesia, am urcat pe vulcanul  Merapi. Ala a erupt dupa 3 saptamani, facand prapad. Am mers cu feribotul intre Bali si Lombok. Acuma unul a explodat omorand ceva turisti.

Iar acum, podul...

Ori noi le aducem ghinion, ori credeti-ma, aia n-au absolut nici o treaba cu minime norme de siguranta.

Bila cu picioare. Ajunsi in Bali, ne-am cazat undeva intr-o spelunca, dar foarte apropae de aeroport. Am luat dupa aceea scuterul si am pornit prin oras.

Iti trebuie ceva tupeu sa mergi cu scuterul prin aglomeratia din Denpasar. Dar cum de tupeu nu duc lipsa..

Asta a fost seara in caer am vazut culmea kitsch-ului. Supremul prostului gust. Am experimentat de-a lungul timpului destule aberatii, dar totsui nimic nu se compara cu Jimbaran noaptea.

Aia e o plaja ca orice alta plaja. Pe plaja sunt o gramada de restaurante care servesc fructe de mare.  De-a lungul timpului cumva si-a castigat faima - cina pe Jimbaran e un  "must" a unei excursii in Bali.

Acuma imaginati-va plaja impanzita cu un sir interminabil de mese de cate 40-60 de persoane, care stau inghesuite unele in altele.

Si toate astea ca sa poti vedea romantic asfintitul in timp ce mananci niste fructe de mare.

E supremul aberatiei. Manelistii de la noi mai au enorm de invatat. Culmea e ca printre comeseni am auzit de cateva ori si dulvele grai mioritic...

Acuma o sa ziceti ca si noi eram acolo. pai da, Am ajuns acolo, ne-am ingrozit, am plecat la supermarket-ul de peste drum d eund eam cumparat inghetata. Ne-am intors, ne-am intins pe plasa si ne-am mancat inghetata. Intr-adevar puteam sa face asta si altundeva decat in tigania aia, dar parea un fel de fronda.

Bali e un taram pierdut. Sau hai sa nu zicem intregul Bali. Bali ala de apare in pliante si in reclame. E o fundatura, un fals colosal.

Si cam asa se termina prima parte a vacantei in Indonesia. Urma partea a doua, cea de "aventura". Sau oricum, cea in zone mai putin turistice.

E vorba de niste insule in vestrul Kalimantan-ului. Este vorba despre Derawan.

Destinatia respectiva am ales-o cautand locuri faine de snorkel si de scuba. Ca sa ajungi acolo, schimbi 3 avioane din Bali. Avioanele au legaturi de maxim o ora intre ele. Si suntem in Indonesia. La capatul a 3 avioane trebuie sa ne intalnim cu o masina care sa ne duca cale de 100km pana intr-un port. D eacolo trebuie sa ne intalnim cu o barca care sa ne duca pana pe insula.

Iar acolo trebuie sa ne intalin cu John, omul cu cazarea.

Acuma ziceti voi cam care ar fi sansele ca tot lantul acesta sa functioneze?

Asta am gasit-o in primul avion. N-ai zice ca e foarte incurajator ca intr-un avion sa gasesti rugaciuni in toate religiile Pamantului.

Pe masura ce schimbam avioanele, acestea devin din ce in ce mai mici. Aeroporturile la fel, senzatia de indepartare se accentueaza.

Am ajuns si in Balikpapan - asta e in mijlocul junglei din Kalimantan. Aici am mai schimbat ceva bani ca sa avem pe insula unde nu exista ATM-uri.

Kalimantan mai e cunoscuta si sub denumirea mia populara de Borneo - o insula gigantica, acoperita in mare parte de jungla. Aici inca s emai gasesc speciii de insecte necunoscute. Dar jungla asta nesfarsita pare sfasiata destul d ezdravan de ezploatari forestiere si de ceva ce din avion pareau exploatari miniere de suprafata.

Greu de crezut, dar absoult tot lantul a functionat. Avioanele s-au asteptat unele pe altele asa ca le-am prins pe toate 3. In aeroport eram astetati de masina.

Au urmat 100km printr-un fel de jungla. Aici inca s epractica la nivel extins incendierea junglei pentru a face loc terenului agricol. Asa ca peisajul era destul de dezolant. Unde nu erau tarusii carbonizati a copacilor de alta data, erau padurile arzand.

100km prin nimic altceva decat padurea asta - fara nici un sat mai rasarit.

La capatul drumului cu masina a urmat ultima etapa - barca care ne-a dus pana in Derawan. O barca mica, nesigura, cu care aveam sa ne familiarizam in urmatoarele zile.

Si cam singurul apus de soare demn de pozat.

Jurnal de la capatul lumii - 3

Data: august
Participanti: Elena, Ana, Alex
Locatie: Indonesia
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/

Pe Cenigan am stat vreo 5 zile.  Destul de repede s-a instalat un fel de ritual: micul dejun la pensiune.
Care e mic. Si fara nici un Dumnezeu.

Dupa aceea incalecam pe scuter si plecam sa colindam insula.

Pe la pranz incepeam cautarea warung-ului unde sa mancam.  Uite acuma ca pun negru pe alb rutina asta, nu pare nimic spectaculos. Ba dimpotriva, de-a dreptul monoton si plictisitor. Dar in punctul asta sunt deja 2 luni de cand am plecat de acolo si acuma mi s-a facut a naibii de dor de rutina aia plictisitoare.

Refluxul era foarte puternic in zona. Si atunci localnicii ieseau sa culeaga o parte din fructele de mare care sfarseau mai tarziu la noi in farfurie.

"Tati, acuma e reflux?"
"Da, Ana acuma e reflux!"

Planul initial prevedea sa facem cu shimbul pe dadaca pentru Ana si sa alternam scufundarile. La final eu am ramas cu 0 scufundari. Nu ma atrage neaparat - din cauza unor posibile probleme cu egalizarea presiunii care ma fac ca de fiecare data sa am masca plina de sange si sa imi explodeze capul de durere.

Elena e la cursul de reamintire pe care l-a facut intr-un bazin. E util. Ideea e ca mie mi se pare cel mai riscant sport pe care l-am practicat. Depinzi de echipamentul acela. Si trebuie sa fii a naibii de atent la detalii. Altfel mori.

Si asta imi aminteste de scufundarea din Cambogia cand uitasem sa imi cuplez butelia de rezerva si cablul atarna furmos pe langa mine. Totusi mi-au dat certificatul...

"Peste drum " e cea de-a treia Nusa - Nusa Penida. Cea mai mare si cea mai putin frecventata de turisti.

Poza de la warung-ul din varful dealului.

La Elena i-a trecut destul de repede cheful de vanturat de colo pana colo cu scuterul si incerca cumva sa prinda si ea macar o ora legata in care sa stea.

Trebuie sa recunosc ca asta e un aspect asupra caruia avem pareri complet diferite: mie imi place sa vad marea aia. Sa sar prin valuri vreo ora. Si gata, acuma putem pleca altundeva.

Asa ca nu de putine ori plecam cu scuterul pe insula singur. In poza de mai sus de exemplu am picat, dupa care am facut push scuter.

Cu poza asta nu stiu exact ce am vrut sa zic (ca pozele le-am pus acuma o luna si acuma incerc sa incropesc textul).

Sa vedem:
Pai in primul rand occidentalii se plang ca mancarea e spicy.

Noi ceream din start mancare super spicy.
Si orice comanda era insotita invariabil de  "chopped chili". Si Ana ajunsese sa ne imite si sa ceara pentru noi "chopped chili". Ideea e ca nu erau in stare sa faca o mancare suficient de spicy. Asa ca ceream aditional farfurioara cu chili.

Dupa aceea, portiile lor sunt destul de mic si mancarea suficient de scumpa. Dar cum la tara bunicii te puneau sa mananci paine ca sa te umfli, poti sa aplici usor acelasi lucru si aici cu orezul, care din fericire era ieftin. Asa ca...Doua portii de orez.

Dupa ce ne-am plictisit de Nusa Cenigan - ceea ce nu era greu la cat era de mica, am plecat pe sora ei mult mai mare - Penida.

Poza asta avea sa se dovedeasca destul de utila. La intoarcere, ne opresc unii pe mal si cumva intelegem ca noi nu am fi platit cursa la dus. Noi zicem ca nu-i adevarat, aia se pun sa sune proprietarul barci. Dupa ce i-am arata poza, aia de pe mal au identificat ca de fapt era vorba de alta barca. Si probabil alti turisti care nu platisera...

Aici tin minte o faza faina: nu a ajuns bine barca la tarm ca apare unul :
"Scuter sir?"
Scuter sa fie. Ne dam jos de pe barca, ala imi da niste chei si un scuter.

Habar n-avea cine sunt, de unde sunt, daca mai vin azi sau peste o luna. Daca mai vin vreodata...Cand am dus scuterul inapoi, acolo nu era nimeni. Cei din zona au zis sa las cheile pe-acolo pe undeva ca e OK. Intr-un final a aparut si ala.

Cred ca acolo inca se practica chestia numita "inceredere".

Penida are niste drumuri foarte bune pe partea de vest. Nu am intlanit aici nici tipenie de turist.
Aici a picat o nuca de cocos fix langa piciorul Elenei. Avand in vedere ca aia cade de la 30m si are vreun kg, cred ca iti faca o gaura frumoasa in cap daca ai "noroc"...

Daca n-am facut personal scufundari, in schimb am compensat cu snorkelling -ul. As vrea sa spun ca a fost superb. Dar realist, nu a fost ca prima data. Era coral, dar...parca nu era asa de colorat, asa de viu.

Un fel de harta dupa care ne-am ghidat pe insula - pe care am primit-o de la proprietarul unui warung. Om cu mult timp si mult chef de vorba. Si mari lacune in limba engleza.

Pe Penida am gasit cele mai faine plaje din excursie. Alea din pozele stereotipe cu plajele exotice.

Aici am stat vreo jumatate de zi la snorkelling. Eram inca in perioada in care Ana avea fobie de mare si de snorkelling asa ca stateam cu randul pe mal cu ea. Nu mai stiu cum se chema plaja - stiu insa ca aveai de coborat o faleza infernala pentru a ajunge acolo. Faleza pe care dupa aceea trebuia sa o si urci. La 10000 de grade in umiditate abosluta.

Tot in Penida am si picat cu scuterul. In fiecare tura  in Asia pic. Pana acum: i-am facut un tatuaj pe picior Elenei. Dupa care i-am dat jos un strat de piele . (Intr-adevar doar Elena sufera de pe urma faptului ca eu conduc).

De data asta eram si cu Ana. Pe scurt: am picat. Si eu sunt convins ca am picat fiindca la motor franele alea sunt invers decat la MTB.

Ana a ajuns undeva sub scuter, dar nu s-a lovit foarte tare.

Mosul din poza a lasat imediat cosul pe care il cara si a sarit sa ne ajute. I-a tot facut masaj Anei la picior si a incercat sa ne ajute. Pana la urma picajul nu s-a lasat cu urmari grave.

Cu frica in san (si cu glezna mea rasa) am pornit mai departe si am ajuns in golful de mai jos.

Peisajul era intr-adevar frumos - doar ca plaja nu prea avea potential de baie sau de snorkel - apa foarte mica, curenti foarte puternici, o gramada de corali aproape de suprafata.

Pana la plaja era o serie destul de abrupta de scari. Cam aici presupun ca am facut prima insolatie. Seara aveam frisoane si eram infofolit, desi afara erau peste 30 de grade. A mai urmat o a doua insolatie undeva prin Kalimantan.

Asta asa, ca sa ma satur de soare. Acuma, in noiembrie, cand scriu povestea, ma gandesc cu nostalgie si cu drag la acele insolatii...

Fetele au gasit o zona cu apa mai mica unde sa se scalde - chiar la mal apa era de-a dreptul fierbinte.

De-a lungul excursiei ne-am obisnuit cu asta: cu cat zona era mai izolata, cu atat crestea numarul celor care vroiau sa faca poze cu noi si in special cu Ana.

La inceput ne-a distrat si pe noi si pe Ana. Dupa aceea ne-a agasat. Ana a parut totusi cea mai matura. Resemnata se ducea de fiecare data sa faca poza cu ei. Ba mai si ingana : "Da, stiu, poza..."

Nu mai stiu exact unde e poza - cred ca langa o taraba de unde vroia Ana neaparat o bratara. Dar ideea pentru care am pus-o aici e alta.

Ana nu a parut sa fie deloc speriata/uimita de faptul ca oamenii aia sunt mai negri, ca vorbesc o alta limba, ca sunt "altfel".

Si asta e probabil cel mai mare castig la varsta asta pentru ea: sa inteleaga ca pana la urma toti suntem la fel, indiferent de culoare si de obiceiuri. Oameni.

Cimitirul din Cenigan. Mi se pare haios ca le-au pus umbrele sa nu-i bata pe morti soarele in cap.

Unul din warung-urile unde am mancat. Undeva in spatele Elenei e Gunung Api , vulcanul de pe Bali.

Una din (multele) noastre nedumeriri e legata de amenajarea localurilor: toate sunt super faine intr-un fel greu de descris. Reusesc sa creeeze o ambianta foarte placuta si originala din mai nimic. De exemplu masa aia care e facuta dintr-o barca. Asta e doar un exemplu.

Stiu ca sunt rau si sunt un hater. Dar... Localnicii nu imi inspirau capacitatea de a face asa ceva. In primul rand ca aia nu faceau absolut nimic in afara de a beli ochii in gol.

Stiu ca in Bali e Ubud-ul  - un urias centru artizanal (cu o gramda de kitsch-uri, dar na, fiecare cu parerea lui). Probabil exista o "guilda" de oameni in zona care se ocupa cu amenajarile astea.

Oricum foarte reusite.

Fresh-urile in Indonesia:  apa, zahar (de ce dracu' ai pune zahar in fresh?!!!!), enorm de multa gheata. Si daca mai e loc in pahar, ceva fruct.

Jacket fish - la recomandarea lui Raluca. Pestele a fost foarte bun. Pacat ca era stricat. Dar vina a fost a mea - am intrebat daca au. Evident ca mi-au zis ca au (in Asia in vecii vecilor nu o sa iti zica cineva "Nu").

Doar ca era la gheata.

Acuma: cata minte trebuie sa ai ca sa mananci la capatul pamantului carne de peste tinuta la gheata...

Ziua de scuba a lui Elena. Mi-era suficient de rau de la insoltie - aici mi s-a facut si rau de mare. Asta e foarte ciudat fiindca in 99% din cazuri nu am nimic. Ultima data a fost in Peru cand am avut probleme.

Scuba are loc intr-un golf in care am fost cu Elena cu o zi inainte la snorkel si la final a zis :"Sper ca nu dau bani sa vin sa fac scuba aici!".

O zi proasta. Ziua in care Ana a intrat cumva in apa sa faca snorkel. La iesire i-am pierdut jumatate din masca - adica tubul. Chestia chiar daca pare minora, nu e! Adica si asa ii era frica de apa si de snorkel. Acuma si fara tub, soarta parea pecetluita.

Ciudat e ca nu a fost sa fie deloc asa, dar asta aveam sa descoperim abia peste cateva zile.

La joaca cu copiii in fata blocului.

Cutu mic. Cutu mare a ramas acasa sa pazeasca

Aici stateam undeva intins pe un trotuar, orb de foame si daramat de insolatie. Pomul asta de il vedeti zice Elena ca e ficus. Ala de va chinuiti voi sa il cresteti in ghivece.

Asta a fost ultima zi (de fapt jumatate de zi) din Cenigan. Poza de final cu Infinity Pool.

Si cum azi era prea putin timp - am zis ca macar acuma sa stam si noi la plaja. Si fara alt preambul, Ana a indragostit marea. Asa din senin. Dupa ce timp de 4 zile a fost terifiata.

Copii fac ce vor ei? Nu - aia e amagire de parinti frustrati probabil in copilarie. Copiii fac ce vad in jur. Copiii fac ce sunt invatati sa faca. Sunt niste mici maimute care imita.

Consider (sincer) ca e o tampenie colosala ideea cu lasat copilul sa se exprime singur si sa ii dai cat mai multa libertate. Consider ca trebuie sa fii un model de urmat pentru copil si ca trebuie sa il indrumi pe o cale sanatoasa.

Acuma care e modelul ala si care e acea cale, e discutabil...

Sirena mare.

Si puiul de sirena.

Din punctul asta nu a mai putut fi scoasa din apa. Ciudat e ca nici de snorkel nu i-a mai fost teama.

Poza asta am facut-o ca sa scriu ceva de genul : "Suntem doar urme trecatoare" sau ceva de genul asta. Cum acuma n-am nimic in cap ca abia am coborat de pe banda, o sa plagiez si o sa zic: "Bag pula, mi-e foame".

Na, si acuma cand ma uit la poza asta, sa incerce sa ma convinga cineva ce frumos e iarna.

Initial am zis ca facem si surf. Pana la urma nu am facut aici. In primul rand ca era exorbitant de scump. Exista o discrepanta mare intre pretul serviciilor. Mancarea si cazarea sunt scumpe. Chestiile gen surf (probabil e considerat ceva exotic) sunt exorbitant de scumpe.

Ma grabesc acuma. Va urma...