Saptamana aceasta se anuntau nu unul, ci doua concursuri chiar aici la noi in zona: Lunca Timisului CX si Timisoara 21k.
Saptamana a fost grea si a devenit din ce in ce mai grea pe final, pe masura ce echipa de organizare de la Timisoara 21k a inceput sa aterizeze in Timisoara.
Prieteni pe care nu i-am vazut de mult si cu care "trebuie" sa bei o bere. Doua, trei, sapte...
Asa ca din bere in bere s-a apropiat week-end-ul.
Vineri in pauza de masa am mers cu Elena de la lucru sa vedem traseele de la Lunca Timisului CX. Zona e faina, oamenii au muncit mult la trasee si a iesit ceva pe care merita sa mergi sa te dai cu MTB-ul sau CX-ul.
Dar vremea pe sambata se anunta perfecta de munte. E sfarsit de martie deja. Anul trecut aveam deja la activ aproape o luna de trasee prin munti. Ne e dor de munte, de MTB, de pante, de peisaje.
Asa ca deja pe drumul de intoarcere catre servici hotararea e luata: de primul concurs am scapat usor - prin neprezentare. E mult prea atragatoare ideea de a merge la munte pentru a renunta la ea.
Elena a ales destinatia : Canicea.
Culmea aceea e perfecta pentru perioada asta a anului. Chiar daca are aproape 1400m in punctul de altitudine maxima, e o culme fara vegetatie si mai ales orientata catre vest (ma rog, spre vest e partea pe care urcam noi de obicei). Si din acest motiv acolo zapada nu prea rezista mult niciodata.
Am mai folosit formatul acesta de tura si in alti ani - o bucla care pleaca din Domasnea, urca in creasta si se intoarce pe alt drum. Functie de timp, facem una sau mai multe ture.
Bobi se anunta si el. Pe drum ni se alatura si Petru.
Manusile acelea sunt de baza. Masinile le-am lasat la iesirea din Domasnea la o bifurcatie de drumuri forestiere.
"Zidul" din Canicea. Vremea e calda. O ceata densa prin care abia se vede ceva, dar macar e cald. Si poate la fel de important - e complet uscat.
Elena urca foarte bine si cu chef. Asta in conditiile in care nu urmareste nici un program si mai mult decat atat, s-a sictirit complet de plimbat prin pusta din jurul Timisoarei. Dar compenseaza cu cheful de MTB.
Petrica trage dupa el o raceala si o durere de spate. Compenseaza si el cu vointa.
Bobi...bombane
Unde mai e ceva vegetatie, apare imediat si zapada.
A urmat o protiune faina de coborare prin zapada prin padure in cautarea cararii care sa ne scoata inapoi in Domasnea.
Elena acuza primavara - are nevoie de cateva ture pentru a se reseta si a cobora fara frica.
Exersam, re-invatatm, ne aducem aminte de anii trecuti.
Jumatate de tura am reglat inaltimea de la saua de bicicleta. Cealalata jumatate am dedus ca probabil trebuia uns mult mai bine angrenajul. Iar pe coborare mi-am amintit ca rotile ar trebui dezumflate daca nu vrei sa tremuri de parca ai fi bagat in priza.
Ajunsi la masina ma hotarasc sa mai fac o tura. E mult prea fain si am chef de o urcare rapida.
A doua tura am mers aproape de limita. Dar e clar ca mai am nevoie de muuulte ture la munte pana cand motorul se obisnuieste cu panta...
In creasta era aproape senin acuma - incepeau sa se vada in zare Tarcu si Godeanu. Destul de putina zapada si acolo.
A fost o jumatate de zi foarte faina.
Cum nu sunt chiar multi cunoscuti pe aici si aici n-am "dusmani" nici macar placerea de a depasi concurenti nu o am.
Si daca totusi...
Cel mai bine am reusit sa alerg o data in 1.30 ore si cateva secunde. Acuma sunt foarte putin sub timpul ala.
Asa ca am inceput sa ma "agat". Cam la propriu. Imi luam cate un concurent din fata si ideea era sa il ajung fara sa fortez, sa alerg fix in plasa lui pana ma odihnesc si dupa aia sa plec.
Cel mai de ajutor s-au dovedit a fi Razvan Farkas si mai ales "blonda".
Razvan "m-a tras" cam de la km 13 pana pe la 16.
Dupa care m-am agatat de "blonda". Adica nici la bicicleta nu stau asa aproape. Stateam perfect cat sa nu ma bata vantul si mai ales cat sa nu trebuiasca sa ma gandesc la ritm. Asta era ceva fata de la Elite si n-a parut sa o deranjeze ca alergam efectiv peste ea.
1.29.40 timpul oficial. Un PB care sincer nu era in plan, dar de care sunt foarte fericit.
Urmatorul test e peste nici o luna, tot la semi, tot pe plat, tot in Timisoara. Acolo plec cu alte ganduri: va fi un alt PB. Dar tine de mine cu cat voi reusi sa cobor in luna ce urmeaza.
Momentul cel mai fain al zilei a fost cursa copiilor la care a participat si Ana.
Desi poate nu pare din afara, pe Ana nu o obligam sa faca nici un sport. O oblig sa stea afara, in curte sau in parcuri, sa vina cu noi prin munti, dar nu o oblig la nici un sport.
Rezultatul e irelevant (desi pe Ana parea sa o intereseze direct acest aspect dupa cursa) : a concurat la grupa 6-7 ani.
Important e ca a terminat cursa, ca nu a mai plans, ca i-a facut placere. Si undeva pe la 400m de la start s-a produs o schimbare: obosise, aer nu mai avea ca alergase cam tare, ochii ii erau bulbucati. Ma gandeam ca iar plange. S-a uitat in jur, a vazut linia de sosire si i-a dat inainte cat a putut. E probabil cel mai important lucru pe care l-a descoperit. Singura. Puterea si dorinta de a lupta. De a nu renunta. De a continua cand nu mai poate.
Respect Ana!
La final as vrea sa aduc multumiri echipei care a fost alaturi de mine in aceasta saptamana grea: Marmota, Dragonu, Radu Milea, Lucian al Marii, Gabi si Oana Solomon, Elena, Ana si multi altii.
Fara ei era imposibil sa consum atata bere si sa am asa o saptamana dezaxata.
Saptamana a fost grea si a devenit din ce in ce mai grea pe final, pe masura ce echipa de organizare de la Timisoara 21k a inceput sa aterizeze in Timisoara.
Prieteni pe care nu i-am vazut de mult si cu care "trebuie" sa bei o bere. Doua, trei, sapte...
Asa ca din bere in bere s-a apropiat week-end-ul.
Vineri in pauza de masa am mers cu Elena de la lucru sa vedem traseele de la Lunca Timisului CX. Zona e faina, oamenii au muncit mult la trasee si a iesit ceva pe care merita sa mergi sa te dai cu MTB-ul sau CX-ul.
Dar vremea pe sambata se anunta perfecta de munte. E sfarsit de martie deja. Anul trecut aveam deja la activ aproape o luna de trasee prin munti. Ne e dor de munte, de MTB, de pante, de peisaje.
Asa ca deja pe drumul de intoarcere catre servici hotararea e luata: de primul concurs am scapat usor - prin neprezentare. E mult prea atragatoare ideea de a merge la munte pentru a renunta la ea.
Elena a ales destinatia : Canicea.
Culmea aceea e perfecta pentru perioada asta a anului. Chiar daca are aproape 1400m in punctul de altitudine maxima, e o culme fara vegetatie si mai ales orientata catre vest (ma rog, spre vest e partea pe care urcam noi de obicei). Si din acest motiv acolo zapada nu prea rezista mult niciodata.
Am mai folosit formatul acesta de tura si in alti ani - o bucla care pleaca din Domasnea, urca in creasta si se intoarce pe alt drum. Functie de timp, facem una sau mai multe ture.
Bobi se anunta si el. Pe drum ni se alatura si Petru.
Bobi...bombane
"I will love you to the moon and back". In peisajul acela selenar fix sa mai dea foc la iarba era nevoie...
Drumul de creasta printr-un lapte destul de dens. Dar nu ne plangem - cum am zis, macar e cald si uscat.
Bine, recunosc, peisajul nu e desprins chiar din reclamele la traseele epice de MTB. Dar macar era panta....
Final de catarare - aproape 1000m pe 12km. O catarare buna, complet non-tehnica, dar numai buna de inceput de sezon.
Jumatate de tura am reglat inaltimea de la saua de bicicleta. Cealalata jumatate am dedus ca probabil trebuia uns mult mai bine angrenajul. Iar pe coborare mi-am amintit ca rotile ar trebui dezumflate daca nu vrei sa tremuri de parca ai fi bagat in priza.
Ajunsi la masina ma hotarasc sa mai fac o tura. E mult prea fain si am chef de o urcare rapida.
A doua tura am mers aproape de limita. Dar e clar ca mai am nevoie de muuulte ture la munte pana cand motorul se obisnuieste cu panta...
In creasta era aproape senin acuma - incepeau sa se vada in zare Tarcu si Godeanu. Destul de putina zapada si acolo.
Duminica ma duc la primul concurs din 2017. Care e de alergare. Si mai mult. E de alergare pe plat. Zic astea fiindca ultima data cand am facut asa ceva a fost la Viena al maraton acuma 3 ani.
Atunci a fost punctul in care am renuntat la alergare si la antrenamentele de plat. Am citit acuma blog-ul acela - pare ca eram destul de suparat...
Ma rog. Nu mi-am schimbat foarte mult punctul de vedere de atunci vis a vis de alergarea pe plat, prin oras, pe la pista de exemplu. Iti trebuie un dram mare de lobotomie sa faci asa ceva... Probabil nu mai mare decat acela de a alerga pe banda in sala totusi.
Anul acesta mi-am propus si cateva alergari. Tinta e RTR, 2x2, Retezat Maraton, UTF si eventual un ultramaraton.
Adica tot ce ma intereseaza e clar legat de trail running. Dar cum aici nu exista trail, trebuie sa strang undeva kilometri...
In saptamana patimilor am urmat un program strict de antrenare a ficatului: bere in cantitati gargantuliene, dormit putin, mancare atent aleasa: de la micii cruzi la shawrma cu de toate, la borcane de Nutella, KFC sau kebab-uri.
Stiu ca la cat antrenament am adunat o sa scot undeva intre 1.35 -1.40 ore.
N-am emotii, stres, fluturi in stomac, ganduri motivationale. Ma doare-n basca - ma duc sa mai strang niste km necesari pentru ce va sa vina in lunile urmatoare.
Mie concursul mi s-a parut foarte bine organizat. Si nu zic acuma din prisma faptului ca ii cunosc pe organizatori. Recunosc ca nu am prea alergat pe plat ca sa am cu ce compara, dar mie mi-a placut organizarea.
Personal a fost un mare pas inainte sa nu mai alerg printre soferi de troleibuz sau de taxi care incearca sa ma vaneze. Sa ma trezesc ca am circulatia inchisa.
Oameni multi si colorati la start. Oameni putini spre deloc pe margine la sustinere.
Un traseu...straniu. Dar cum am zis, era inchisa circulatia, asa ca restul nu m-a interesat. O mie si unu de voluntari , o intreaga echipa profesionista in spate. Fain asa.
E rece si bate vantul foarte tare.
E cam greu sa te motivezi cand nu ai absolut nici un obiectiv. Mai nou merg si la pedalat si la alergat cu muzica tipand in urechi. Renuntasaem acuma multi ani la obiceiul asta, dar acuma am revenit. Nici "pierderea" in muzica nu ma ajuta sa ma concentrez azi.
Mi-a luat Elena un ceas (al 5-lea cred) prin iarna cand m-am reapucat de alergat. Ala imi zice ca alerg cu mult mai tare ca la orice antrenament.
Am atatea gafe in spate incat pana si instinctiv stiu sa invat din ele. "Stiu" ca nu voi putea tine ritmul asta daca nu ma "agat" de ceva.
"Stiu" ca nu exista miracole. Ca ritmul o sa scada invariabil pe masura ce trec kilometrii. Ca un ritm constant e imposibil de tinut daca nu ai un anumit numar de km in spate care sa creeze rutina necesara.
Prima tura o termin in 44.45 minute.
Cel mai bine am reusit sa alerg o data in 1.30 ore si cateva secunde. Acuma sunt foarte putin sub timpul ala.
Asa ca am inceput sa ma "agat". Cam la propriu. Imi luam cate un concurent din fata si ideea era sa il ajung fara sa fortez, sa alerg fix in plasa lui pana ma odihnesc si dupa aia sa plec.
Cel mai de ajutor s-au dovedit a fi Razvan Farkas si mai ales "blonda".
Razvan "m-a tras" cam de la km 13 pana pe la 16.
Dupa care m-am agatat de "blonda". Adica nici la bicicleta nu stau asa aproape. Stateam perfect cat sa nu ma bata vantul si mai ales cat sa nu trebuiasca sa ma gandesc la ritm. Asta era ceva fata de la Elite si n-a parut sa o deranjeze ca alergam efectiv peste ea.
1.29.40 timpul oficial. Un PB care sincer nu era in plan, dar de care sunt foarte fericit.
Urmatorul test e peste nici o luna, tot la semi, tot pe plat, tot in Timisoara. Acolo plec cu alte ganduri: va fi un alt PB. Dar tine de mine cu cat voi reusi sa cobor in luna ce urmeaza.
Desi poate nu pare din afara, pe Ana nu o obligam sa faca nici un sport. O oblig sa stea afara, in curte sau in parcuri, sa vina cu noi prin munti, dar nu o oblig la nici un sport.
Rezultatul e irelevant (desi pe Ana parea sa o intereseze direct acest aspect dupa cursa) : a concurat la grupa 6-7 ani.
Important e ca a terminat cursa, ca nu a mai plans, ca i-a facut placere. Si undeva pe la 400m de la start s-a produs o schimbare: obosise, aer nu mai avea ca alergase cam tare, ochii ii erau bulbucati. Ma gandeam ca iar plange. S-a uitat in jur, a vazut linia de sosire si i-a dat inainte cat a putut. E probabil cel mai important lucru pe care l-a descoperit. Singura. Puterea si dorinta de a lupta. De a nu renunta. De a continua cand nu mai poate.
Respect Ana!
La final as vrea sa aduc multumiri echipei care a fost alaturi de mine in aceasta saptamana grea: Marmota, Dragonu, Radu Milea, Lucian al Marii, Gabi si Oana Solomon, Elena, Ana si multi altii.
Fara ei era imposibil sa consum atata bere si sa am asa o saptamana dezaxata.
Postări
