25 octombrie

Data: 17 - 18 Martie 2007
Participanti: multi.
Locatie: Retezat.

Am plecat vineri seara (ora 20.00) din Timisoara 2 masini:
- Elena, Calin si cu mine in Mariuta
- Dorel, Lola si Christian in masina lui Dorel.

Intro: in acest weke-end a avut loc Alpiniada organizata de CAR sectiunea Timisoara condusa de Adi Glavan. Au fost in jur de 30 de participanti. Pentru detalii despre activitatile desfasurate...un pic mai incolo de la Adi.

Tot drumul am condus pe gotic, Calin incercand degeaba sa schimbe melodiile. A se consemna: broasca a atins uluitoarea viteza de 155-160 de km pe o durata de cateva minute. Dupa aia s-a schimbat melodia....

In mijlocul pustiului (Salasu de Sus) ne-a oprit politia. Cacat...nu tu centura, 100 la ora prin mijlocul satului. Ne-au lasat in pace.
Pe la miezul noptii am ajuns in Carnic. Acolo vreo 30 de masini.

"Voiosi" ne-am apucat sa urcam pe drumul forestier. De data asta chiar ca am bagat de toate in rucsac.
Zapada incepe de undeva de sub intersectia cu Gentiana.

Undeva pe parcurs Elena imi atrage atentia: "Uite ce frumos e cerul". pana la Pietrele oricum n-am fost in stare sa ridic capul din pamant, da se pare ca era chiar frumos afara.

Il gasim pe Meck, ne cazamm si la culcare.

Evident ca Isvan nu se putea abtine si la 6.00 ne trezeste din somn. Ne impartim dupa lungi discutii in 2 echipe:
- Christian, Lola si Dorel merg la trekking
- Calin , Isvan, Elena si eu la catarare.

Plecam impreuna, trecem in fuga de Gentiana, si de un ceai si la Bordul Tomii echipele se despart.
Zapada e perfecta. Cred ca se puteau dobora orice recorduri de viteza.

Echipa de catarare ajunge la baza peretului Bucurei. Mancam. BEAU un Red Bull ("cunoscatorii stie..." :)).
Tocmai aflam ca nu o sa mai facem traseul Creasta Vulturilor ci "25 octombrie".

Citez pe cineva: "E mai greu, dar daca si-asa l-am facut ieri...Si e mai fain".

Echipele:- Istvan cap, Elena secund
- Calin cap, eu secund

Isvan urca fara coltari.

Pleaca Isvan, pe o panta acoerita pe-alocuri cu iarba. Inainteaza repede. Pleaca si calin. Raman la filat cu Elena. Cred ca e prima data cand suntem amandoi calmi inainte de urcare.
Incepe sa catere si Elena. Eu ma plictisesc, nu mai astept sa ajunga Calin sus si plec si eu. Ajungem repede la prima regrupare. Banala lungime.

Calin renunta la coltari. Incepe lungimea a 2-a. 2 ramonaje. Iesim pe o muchie. Deja de-aici se vede frumos. Din nou ajungem repede la regrupare. Buna treaba.

De aici se continua pe muchie. Asta e un pic mai grea. Daca pana acum a fost o placere, de aici incep sa apara pe-alocuriv "p..e, coaie, Dumnezei si raniti".
Apropo: cine dracu a inventat anou-urile. E clar ca e unealta diavolului ca sa ma spanzur eu in ele. Elena scapa o bucla. O culeg eu.
Incepe sa bata vantul: adica chiar sa bata !

Ajungem la a 3-a regrupare. A fost chiar frumos. Cica urmatoareaa e cea mai grea.
Acuma suntem chiar sus.

A 4-a lungime " e de cacat" de la inceput. (Mai vorbim peste vreo 6 luni...).
Nu mai poti prinde prizele cu manusi. Dupa ce scoti miinile din manusi in cateva zeci de secunde CANCER.

Oricum nu inteleg cum naiba au catarat capii cu bocancii de iarna....
Elena e in spate: uneori iti dai seam ca e un mare noroc sa il ai cap pe Istvan si pe Captain....

Lungimea asta a fost asa:"Dumnezei, raniti, morti. %^#%^#&%$, ()&()^*&*%$, " sio multe altele. Nu ma puteam uita in spate sa vad ce face Elena ca o luam razna.

Boul de piolet s-a gandit ca e cazul s-o ia la vale. Si dus a fost. Pricum eram prea terminat ca sa ma mai enervez.
In viata mea nu am mai avut senzatia aia de frig la degete. Niciodata. Never, ever. Nicicand. Groaznic. Oribil.
Ajung la regrupare. De data asta nu mai e timp de lene. Incep resuscitarea degetelor. Sincer aveam foarte slabe sperante.
De vorbit nu mai pot vorbi. La un moment dat si Captain devine ingrijorat.
Ajunge si Elena. Plecam pe ultimele 2 LC. Astea sunt o relaxare. Mi-au revenit miinile. Incep sa-mi amintesc de piolet.

Pana sus: mai scap o manusa (cobor si o recuperez) si ma mai spanzur de 3 ori cu anou-rile.
Sus ne asteapta echipa de trekking. Ei au facut Peleaga si s-au intors pe creasta. Ajungem pe varf.
Mama lui de piolet!!! Doar nu crede ca il las acolo. Inapoi la baza. Luam traseul de la capat cu Captain.
De data asta plec eu cap pe prima lungime. Pe a doua imi trece... Urcam foarte repede. De la a doua regrupare Captain vede pioletul pe un valcel. Ma coboara pana acolo. Il recuperez si ne reintalnim.

Am gasit un traseu de catatrare pe valcel asa ca facem rapel in pitoanele de-acolo. Dupa primul rapel, Captain imi arata pitonul pe care l-a scos din perete cu mana. E nasol. Zice ca oricum are mai multa incredere in ghearele lui decat in pitoane. Asa ca acuma coboram "Traseul fratilor" cu fata la perete si fara coarda. Categoric catararea a fost pistol cu apa.

Recomand chestia asta daca chiar te plictisescti. A fost de genul: "Ai sa-mi bag picioarele ca de-aici nu mai scap
!" Doar ca nu era vorba de picioare...

Dupa ce am coborat creo lungime si jumatate pe picioare ajungem jos si la vale la cabana.

Intre timp ceilalti au mai facut si creasta Stanisoara...asa de plictiseala.
Ne intalnim toti la Pietrele la o ciorba din conserva de fasole si la BERE!!!!!!!!!!!!

Duminica am luat-o spre Timisoara prin Clopotiva evident (ciorba de burta, clatite si bere).

P.S.:
1. Sa mai zica cineva ca n-avem tupeu!
2. Sa mai zica cineva ca Isvan si Captain nu au nervi de otel!