Data: 08.11.08-09.11.08Participanti: Elena, Dorel, Isvan, AlexLocatie: undeva in M-tii MehedintiPlanuri mari pentru week-end. Constiincios scot harta la imprimanta, o lipesc frumos; ajung acasa si iau Google Earth - imi salvez punctele intermediare pe GPS. Cumparaturi, bagaje - e prima tura de anul acesta pe care o organizez constiincios - reteta clara de dezastru din experientele anterioare.
Pe langa trupa clasica se alatura si Dorel.
Ajungem in Herculane si pe la 10.30 pornim in tura. Urcam sustinut pana la Crucea Alba.
E prima data dupa Peru cand am in spate rucsac (adica ceva ce depaseste 5kg...). Nu pot sa zic ca i-am dus lipsa. Ajungem la Crucea Alba si realizam ca planul initial de a ajunge pana pe Vf. lui Stan e cam fantastic.Continuam urcarea spre Domogled. Nu mergem mult si intram intr-un lapte gros. Si foarte umed. La contactul cu noi laptele se transforma in picaturi de apa si nu dureaza mult pana cand suntem ciuciulete.
Inainte de a pleca am studiat constiincios si vremea: nu o sa ploua in week-end. Dracu' s-a mai uitat si la plafonul de nori...Nu se vede nimic in jur. Nu se poate spune ca e cald. Bate vantul. Intr-un cuvant vreme superba.
Ajungem pe Domogledul Mare.
De aici ma asteptam sa trebuiasca sa dibuim traseul spre Musuroaie. N-a fost asa. In varf e un indicator. Poteca nu mai exista - sau mai bine zis nu mai exista la sfaritul toamnei cand tot solul din padure este acoperit de un strat gros de frunze.Dorel si cu mine suntem incaltati perfect pentru tura: cu running shoes. Asa ca alunecam ca mingile de biliard pe lemnele ude care nu se vad de sub frunze.Ajungem in Poiana Musuroaie. Aici e un canton silvic si un "carrefour" de drumuri forestiere. Cei de acolo ne zic ca drumul forestier marcat cu cruce rosie ne va scoate direct in balta Cerbului.Pacat...nu e distractiv pe drum forestier - credeam ca o sa trebuiasca sa ne orientam si sa gasim noi drumul.Pornim pe drumul forestier. La delicatetele de pana acum se adauga noroiul.
Imaginati-va un drum forestier in noiembrie framantat de rotile tafurilor. Noroi cu tot felul de texturi. Si daca nu va puteti imagina asa ceva ganditi-va la gagicile alea de pe Eurosport care se bat in noroi. Ma rog...probabil ca acolo noroiul e pe locul 2, dar nu asta conteaza :). Ideea e ca era plin de NOROI.
Ajungem pana la urma pe un drum mai lat si mai pietros care ne permite sa inaintam mai repede. Suntem in continuare invaluiti in ceata umeda - dar deja nu mai conteaza - suntem murati. Dam de inca o rulota cu muncitori forestieri de unde aflam ca pana in Balta Cerbului mai avem 15km... Vestea ne deprima.Capul in piept si inainte prin ceata. Ma consoleaza visul unei zile calduroase de mai, cu soarele pe cerul senin, cand o sa vin cu bicicleta pe drumul asta. Mama lui de drum.
De plictiseala introduc coordonatele GPS de la Balta Cerbului in training tool (nu e ceas, nu e GPS - it's my training tool). 5.350 de m linie aeriana pana la destinatie. Hai ca nu e mult...Stim si noi ca linia aeriana transpusa in teren poate insemna si de 10 ori mai mult, dar ne pastram optimismul.Acuma consultam din ce in ce mai des GPS-ul; sa vedem daca ne apropiem de destinatie. Ritmul e agonizant de lent.
Isvan se opreste sa se imbrace. Ne intalnim la o bifurcatie si continuam pe drumul mai batut.Incet, incet, 3.53km. O noua bifurcatie - o Dacie parasita si un taf. Aici drumul deja s-a stricat si a devenit o balta de noroi brazdata de urme adanci de taf. Dupa o "matura" gandire o luam pe drumul forestier care coboara. La toti 4 incepe sa ne "puta" treaba asa ca las GPS-ul deschis. Ne indepartam de destinatie si ne afundam in noroi. Harta busola, GPS-ul si ne dam seama ca suntem pe Ogasul lui Roset - asta nu e bine.Inapoi la intersectia cu taf-ul si o luam pe celelat drum. Isvan e entuziasmat -tine minte ca in Poiana Cerbului intra un drum forestier nu prea umblat - ceva ca cel pe care suntem acuma. Nu dupa mult timp, drumul nostru devine o poteca firava printre balarii. E clar ca nu e bine.Sedinta de grup (astea imi plac la nebunie). Am pierdut undeva drumul. Ce facem? Hotaram sa continuam pe GPS.
Trec in fata si o iau direct spre destinatie. In cazul de fata asta inseamna ca urcam pieptis prin padure pe frunzele umede si printre tufele de maracini desfrunzite. Entuziasmul lui Elena scade direct proportional cu fiecre minut care trece si cu fiecare tura de apa din bocanci.A..da. Intre timp s-a inserat bine. Acuma este ceata si noapte. Si a naibii de umed. Ajungem pe varf. Suntem pe varful Cociu. Ba, Murphy sigur a existat: care era probabilitatea ca sa ne vina ideea sa mergem pe GPS exact in punctul in care ruta respectiva ne ducea FIX pe cel mai inalt varf din zona ?!!! Varful asta nu se paote cobora in conditiile date: noapte, fara incaltaminte adecvata. Trebuie sa ne intoarcem.
Sedinta numarul 2. Nu mai exista unanimitate de pareri. Elena sugereaza sa ne intorcem la taf si sa dormim in Dacia parasita. Pana la urma alegem sa mai continuam pe azimut :))) inca o ora. Pentru asta o sa coboram, ocolim varful si dupa aceea reintram pe directie.Coborarea ne uda complet (suntem toti 4 in colanti si de lene si din dorinta de a pastra ceva uscat nu apelam la suprapantaloni). Alunecarile devin tot mai dese asa ca acuma obiectivul principal devine sa scapam fara picioare rupte. Isvan merge inainte cu busola si eu il mai corectez din spate cu GPS-ul. Incet, incet, ocolim varful si incepem sa coboram pieptis.1.71km pana la destinatie si din fata se aude Isvan - a gasit marcajul. Bulina albastra.
Daca n-am fi uzi ar fi fost o experienta interesanta. Pornim entuziasti pe poteca. Aceasta urca destul de sustinut. Simt efortul de peste zi - inca nu m-am obisnuit cu rucsacul. Nu am mai carat de mult greutate in spate asa ca ma cam incomodeaza. De plitiseala deschid GPS-ul:1.070. Ne apropiem.Ca sa nu pierdem poteca care nu se prea vede ne imprastiem intr-un sir indian lung: Isvan e in fata si vaneaza marcajele. In cazul in care nu le mai gaseste se intoarce dupa luminile frontalelor. Eu sunt ultimul si raman la marcaj pana cand Isvan il gaseste pe urmatorul. Strategia ne-a ajutat de cateva ori. Ma uit din nou la GPS: 1.40km. Ceva nu e OK...Peste 10 minute din nou: acuma imi indica 1.70. Clar nu e bine.
Sedinta: ). Stim distanta fata de destinatie, stim pe busola directia excacta a destinatiei: luam harta, punem busola care are pe ea si o rigla si apreciem cu destula exactitate unde suntem: in pizdia...Inapoi...Moralul a scazut la fel de brusc cum urcase in momentul in care am intrat pe poteca. Hotaram sa mergem pe poteca pana in punctul in care eram cel mai aproape de destinatie si de acolo s-o luam pe GPS. Mai pierdem o data poteca la intoarcere. 1.07km. De aici o s-o luam direct.Asta inseamna din nou un abrupt pe care incepem sa urcam. Dorel pierde un bat telescopic, ne intoarcem si-l cautam fara succes. Elena pierde sacul de protectie de la rucsac. Nu ne mai intoarcem sa-l cautam. 1km - si am terminat urcusul. Urmeaza coborarea pe solul instabil.800m si incepe sa fie clar ca la finalul coborarii nu e poiana: coboram mult prea abrupt - ne ducem in fundul unei vai : asa ca ne pregatim psihic pentru urmatorul urcus...
Ajungem in vale si incepem sa urcam din nou - 600m. Isvan da din nou de marcaj: triunghi albastru. Conform hartii asta e marcajul care vine din Valea Cernei. Il urmam vreo 20 de minute dupa care ne intersectam .....CU DRUMUL FORESTIER!!!!!!!!!!Deci ala chiar ducea aici: 15 minute si dam in Poiana Balta Cerbului.
Chiar la intrare e cantonul silvic pe care il cautam. Ne instalam comod: Elena, Dorel si cu mine la parter, Isva la etaj pentru panorama. Frigul si mai ales umiditatea a patruns pana in ultima celula; ne miscam repede si pregatim cina dupa care ne ascundem in sacii de dormit.Din motive de comoditate eu mi-am luat cu mine sacul de dormit de 800g: zona de confort 12 grade. Asa ca ma imbrac cu tot ce am si sar inauntru. Nu a fost asa de frig: de fapt in general nu a fost frig - umiditatea a fost cea care ne-a prost dispus.Dimineata ne gaseste ghemuiti la caldura sacilor.
Isvan a fost mai matinal si da ture.
Propunerea pentru tura de azi - varful lui Stan si de-acolo autostopul pana in Herculane. Frigul nu ii prea da ghes lui Elena care destul de categoric stabileste ca traseu pentru azi Baile Herculane. Dupa micul dejun ne chinuim sa prindem curaj pentru a lua pe noi hainele ude si reci.Pe la 12.00 suntem gata de plecare - e deja mult prea tarziu asa ca nu mai are rost sa insist pentru varful lui Stan. Pornim pe marcaj catre Valea Cernei.
Daca facem abstractie de frig, drumul prin padure are farmecul lui. Pomii au ramas complet dezbracati de frunze - acestea se intind intr-un covor gros pe jos. Nu se aude nici un zgomot, nici un fosnet, nimic.
Atmosfera bacoviana e completata de cerul plumburiu: peste noapte plafnul de nori s-a ridicat ceva mai sus.Ne intalnim cu 3localnici care au pornit sa reucpereze niste cai pe care ii pierdusera in zona Balta Cerbului. Fara sa ne grabim ajungem jos la sosea in Valea Cernei.
De aici eu o sa fac autostopul si o sa ma intorc cu masina. Nu apuc sa imi dau jos rucsacul, fac intr-o doara cu mana unei masini si sunt in drum spre oras.Imi recuperez partenerii - luam un pranz copios pe marginea drumului si povestea noastra se incheie pe la 19.00 cand intram in Timisoara.
Parti bune:- o organizare cat de cat meticuloasa nu garanteaza lipsa neprevazutului. Varianta in care n-am fi avut GPS si nu aveam punctele salvate presupunea sa o luam pe directia vest care ne ducea clar in valea Cernei. Dar avand in vedere care e relieful pe parea W a muntilor Mehedinti asta se putea transforma intr-o experienta nu prea placuta.- am fost o trupa faina si ne-am simtit bine impreuna. Fiindca nu am avut un obiectiv fix si nu eram in regim de antrenament am putut sa povestim si sa ne bucuram de tura.- the training tool functioneaza excelent si ca GPS. Completat cu o harta la scara adecvata si o busola -trio-ul devine imbatabil pentru orientare in orice fel de conditii. Pe de alta parte ca s-o tii matematic pe GPS intr-o zona asa de valonata ca Muntii Mehedinti e destul de riscant si presupune o conditie fizica pe masura - este o continua alternanta de urcusuri si coborasuri.- psihic in conditii de stres facem o echipa formidabila :).- incet incet ne reobisnuim cu rucsacii. Urmeaza iarna - o sa trebuiasca sa ne caram crucea in fiecare week-end. Cel putin pana la cabane de unde o sa trecem pe ski-uri si la rucsaceii de running.- unii dintre noi :) sunt incredibil de incapatanati - ceea ce e bine. Asa am terminat concursurile....
Parti rele:- Elena ar zice ca umezeala :)))).
Sigur o sa revenim in zona - si pentru ture de bike si pentru ture de trekking. Tura pe care o planuisem pentru week-end (si care includea si creasta Cernei de la Vlascu Mare spre Herculane)este imposibil de realizat in noiembrie din cauza ca ziua este asa de scurta. Prin iunie insa o sa fie o tura foarte frumoasa de vreo 20-22 de ore -excelenta pentru incalzit motoarele.
Ceva ma intriga: cu Dorel am mai fost in tura de trekking acuma 1 an si jumatate (de atunci am mai fost impreuna la o gramada de concursuri de bike, dar la trekking nu) - atunci ne-am ratacit pe Tarcu si am ajuns la televizor. Acuma am luat-o pe drumuri ocolitoare in Mehedinti. Eu cred ca de vina e karma lui Dorel :))))
Apropo (asta zice DEX-ul):RĂTĂCÍ, rătăcesc, vb. IV. 1. Refl. A pierde drumul, a greşi direcţia, a nu mai şti unde se află. ♦ A se pierde de cineva; a se răzleţi. ♦ intranz. A umbla de ici-colo căutând drumul, încercând să iasă la liman, să se orienteze, să ajungă la ţintă. 2. Intranz. A pribegi, a hoinări, a colinda. ♦ Refl. A se aşeza într-un loc străin; a se aciua, a se pripăşi. 3. Tranz. A nu mai şti unde a fost pus sau unde se găseşte cineva sau ceva; a pierde. ♦ Refl. A ajunge, a se afla într-un loc unde nu se aştepta nimeni să se afle. – Din lat. *erraticire (= *erraticar <>
In nici unul din cazuri nu ne-am incadrat in defintia de mai sus. :)
Pentru week-end planuim o tura de bike daca ne permite vremea. Daca vremea e urata...tot o dam noi la intors si facem ceva ca sa am material de blog.
Alex si Mariuta
Trupa de cursieristi la start
Ajungem repede aici si ne intalnim cu George. Sporovaim vreo 10 minute, alimentam camel back-urile cu apa si ne pregatim de etapa speciala a zilei: Cuntu - Tarcu. Acuma vreo 3 ani, nea Puiu, fostul cabanier din Cuntu a lansat o provocare - recordul Cuntu -Tarcu stabilit de ceva cunostinte de-a lui la 48 de minute. De-a lungul timpului am avut diverse tentative de a dobora recordul; unele s-au soldat rusinos din puctul de vedere al timpului realizat, altele au fost urmate de voma, etc. Acuma chiar ma simt in forma si Isvan e si el dornic de fuga pana sus. Elena ne da unda verde, asa ca incepem tura de la izvor. Stim traseul mai bine decat stiu drumul de la servici acasa (chiar daca aici am reusit o ratacire spectaculoasa acuma 2 ani ...). Asa ca ne calculam perfect efortul. Inca de la start Isvan o ia ceva mai in fata - asta imi convine de minune - ma trage dupa el (faza cu "iepurele"). Nu alergam - nici nu are rost - turele anterioare au demonstrat ca daca incep alergarea inainte de Sadovanu, rezultatul va fi in cel mai bun caz un timp infect din cauza epuizarii. Asa ca mergem intr-un ritm foarte alert - dar nu alergam. Initial planul meu era sa urmarim matematic linia drumului de tractor -e mai lunga dar permite viteza mai mare de inaintare. Tot din turele anterioare stiu ca portiunea critica e intre Cuntu si momaia lui Vali. De obicei aici ajungeam stors de vlaga si asta nu e nici macar la jumatatea drumului. Nu urmam planul cu drumul de tractor - o luam direct catre momaie, doar ca ne dozam bine efortul pe portiunile mai abrupte. Nu mi se pare ca am inainta foarte bine, da ma gandesc ca recuperam dupa ce intram in creasta. Doar ca aici ne asteapta o surpriza neplacuta: vantul. E...sa-i zicem cel putin puternic. In portiunile expuse abia ne tinem pe picioare. E un vant cald, dar totusi vant- asa ca ne pune serioase probleme de inaintare. Isvan ma asteapta la momaia lui Vali. Ma gandesc initial ca nu mai are chef - dar nu zice nimic. O iau inainte si maresc ritmul. Aici am curajul si ma uit la ceas - 20 minute - doar ca inca nu e jumatatea. De aici mergem matematic pe drumul de tractor - si mergem repede ! Sadovanu si intram pe ultima portiune a probei speciale. Si aici tinem in continuare linia drumului - partial pentru a mari viteza de inaintare, partial pentrui a ne feri de vantul cu caracter de vijelie de aici. Punem mana pe peretele cabanei (stabilisem ca asta reprezinta punctul de finish): Isvan in 54 de minute, eu in 54.30 minute de la izvor. Concluzie: clar exista o multime (poate nu chiar o multime -dar cu siguranta destul de multi) oameni care pot sa scoata un timp mai bun. Clar se poate dobora si recordul ala de 48 de minute. Poate ca nu la fel de clar, dar sunt sanse s-o facem chia noi in primavara.. Dar in mandria lui Isvan si a mea o alta concluzie e clara: oricat de infumurat suna - noi nu credem ca niste tarani (in termenul pur literar al cuvantului taran, fara nici un fel de conotatii rautacioase) au urcat in 48 de minute. Vine si Elena si intram toti trei la un pahar de vorba si de ceai cu Mitel. Dupa aproape o ora de pauza pornim mai departe. Planul este sa mergem pana in saua Iepii, de acolo sa coboram in Poiana Marului si sa urcam inapoi la masina. 
Din ciclul "Povesti de munte cu Alex": cand am plecat de la lucru m-am pus constincios sa scot harta la imprimanta, sa lipesc bucati mici pentru a face o harta detaliata. Am uitat sa scot mijlocul hartii - adica exact zona de interes pentru noi. Asa ca am lasat acasa si celelalte bucati de harta. Tipic.... Desi acuma uitandu-ma pe harta identific pe unde am fost nu o sa folosesc toponomiile pe mai departe. Dupa ce ne-am reunit, pornim pe poteca proaspat marcata de Coco. Probabil si din cauza vantului de creasta care e destul de rece, ritmul e alert. 
Daca pana acum ajunsesem la stadiul de lehamite de peisajul din Tarcu -Godeanu, pajistile alpine arse de soarele verii ce tocmai a trecut si sentimentul de completa singuratate si salbaticie dau turei de azi un aspect placut si din punctul de vedere a ceea ce vedem in jur. Umbrele se prelungesc tot mai mult -semn clar ca se apropie inserarea. Habar neavand unde suntem si cat mai avem - acceleram ca sa ajungem in saua Iepii pana se insereaza. 
Dupa ce reusim sa prindem poteca care coteste la stanga, ajungem si in saua Iepii. 
In dreapta se vede masivul Retezat, in stanga nu stiu ce se vede. Ajungem in Saua Iepii - pe asta o recunoastem fiindca denumirea e scrisa pe un panou indicator. 
Ultimele raze de soare dispar, intram in padure pe o poteca mai mult ghicita si de asemenea intram si in noapte. Nu dupa mult timp dam de un drum forestier. Incepe calvarul. Nu mai tin minte de pe harta cam cat avem de mers pana in Poiana Marului. Minutele curg , kilometri se scurg si ei greu. Noroc ca e noapte. Inaitam pe tacute - 3 fantome in noapte. Asta imi aminteste de concursurile de anduranta. Isvan are avantajul picioarelor mari. Eu fac eforturi destul de serioase pentru a merge in ritmul lui. Elena alearga in paralel cu noi - ea n-are nici o sansa sa faca pasii asa de mari. Pana la urma ea a fost singura care a facut ceva similar cu trail running-ul. Se termina si acumulatorul din training tool. Pana aici am facut 41 de km. In zare se vad luminile de la cabanele din Poiana Marului. 14km de drum forestier pe valea Bistrei si ajungem in statiune. Facem o mica pauza si pornim pe un alt drum forestier catre saua Jigoria si catre masina. Am mai facut drumul acesta de 2 ori cu bicicleta la vale - nu pot sa estimez cat dureaza. Ideea e ca spre finalul celor 12km de urcat suntem toti satui pana peste cap de marsaluit. Asa s-a terminat tura noastra de fast walking. A fost o tura "curata" - in afara de sandwich-uri si Smash am stat deoparte de orice fel de energizante. Toti 3 am avut chef - nu a fost ceva fortat sau din motive de antrenament. Pe de alta parte cum a zis si Elena pe parcursul celor 26km de forestier s-a simtit lipsa unui obiectiv. Ceva care sa ne impinga -fiindca resurse mai aveam toti 3. A fost o tura in care ne-am bucurat si de peisaj chiar daca mergeam "ca Simplonul". Daca ar fi fost acuma CA-ul... Daca Isvan si cu mine am mers bine, Elena a mers excelent pe considerentul ca a reusit sa tina ritmul impus de noi. Ideea mea cel putin e sa iesim din iarna cat mai bine antrenati - fiindca odata ce incepe sezonul competitional (ce tare suna asta) prin aprilie - nu o sa mai avem timp de altceva decat de concursuri. Asa ca...Run Forest, run!!!!!! Masina si la vale. Dupa 20 de km trag pe dreapta in Zervesti ca sa dorm 10 minute -nu mai sunt in stare sa tin masina pe sosea. Ma trezesc dupa mai bine de 2 ore - si fara nici un fel de probleme ajungem in Timisoara. Duminica....si Dumnezeu s-a odihnit. O saptamana nebuna in care am tras 6 zile din 7 ca un rob m-au biruit. E bine sa si stai... Si acuma cum a aratat tura d.p.d.v tehnic: - inregistrarile sunt facute din saua Jigoria pana la momentul in care am intrat in Poiana Marului: deci lipseste portiune Poiana Marului - Saua Jigoria. http://trail.motionbased.com/trail/activity/7078734 Asa...acolo puteti sa vedeti o multime de grafice(heart rate, distance, speed, elevation, etc). De asemenea se poate vedea si traseul pe care l-am parcurs (cu un mic efort poate fi urmarit chiar pe Google Earth). Una peste alta, training tool-ul e o jucarie interesanta.
Postări
