La inceput de drum

Data: 14.12.2008
Participanti: Elena, Alex, Florin(Oco)
Locatie: Poiana Marului - Nedeia - Saua Iepii - Poiana Marului
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/SaStamSauSaNuStamAcasa##

Vad oameni mici cu pielea brazdata adanc de vantul puternic de altitudine privind cu ochi mari si plini de viata in sus catre munti. Aud concertul fara sfarsit din jungla. Simt mirosul de la tarabele din fiecare colt de strada...Inghesuiala din minibusuri, canicula desertului, valurile uriase, vulcanii, vacarmul si pofta de viata, toate se invalmasesc din nou.

Asa ca....Bolivia si Chile vin la rand. Dupa nici un an, America de Sud ne cheama din nou. Acuma ca am stabilit destinatia sunt linistit, ma pot concentra meticulos asupra detaliilor organizatorice.

Dar pana atunci mai e "un pic"...Ultimul blog pe 2008...Urmeaza Buila, Cozia, Leaota, Pitztal si abia dupa aia o sa ma mai dedau la elucubratii prozaice.

Dupa un chef la care, ca de obicei, la inceput n-aveam de gand sa ma duc si la care am ajuns sa inchidem clubul - nu se poate pune problema sambata de ceva actiune (de fapt e problematic simplul stat in picioare). Duminica insa ne mustra constiinta si hotaram sa ne urnim de-acasa.

Dupa ce grupul nostru a fluctuat de la 2 oameni pana la vreo 12 - in final ni se alatura Florin pentru o tura de o zi in Tarcu. Vine dimineata si ne ia cu masina - Mariuta a fost calcata de un TIR si acuma este la facelift. Pana in Poiana Marului dorm - e destul de bine sa nu trebuiasca sa conduci cu noaptea in cap. Florin, a.k.a "Muntii Carpati" are traseul bine conturat: Poiana Marului - Culmea Nedeia - Varful Nedeia - Varful Caleanu -Poiana Marului. Un mic detaliu neinsemnat: n-avem harta sau busola.

Parcam la intrarea pe valea Bistrei si incepem sa cautam marcajul triunghi albastru. Dupa ce primim un mic ajutor din partea localnicilor o luam la deal. Pierdem destul de repede urma de drum si....pe azimut :). Florin analizeaza situatia si ajunge la concluzia ca drumul ar trebui sa fie in sus...drept in sus. Intr-acolo o si luam. E destul de greu in bocancii de iarna prin stratul de frunze - nu e deloc zapada. Dupa vreo 20 de minute de urcat pieptis dam in drum; ba mai mult dam si de un semn - probabil din perioada anilor 50-60, dar oricum un semn. Prindem poteca si urcam sustinut. Incepe sa apara si zapada. Drumul urca destul de sustinut. Vremea e superba - complet diferita de prognozele de pe net.

Printre arbori patrund razele soarelui, temperatura e placuta, miroase a inceput de iarna. Stratul de zapada creste pe masura ce urcam, dar nu simtitor.Dupa 2 are si 17 minute de la masina, la altitudinea de 1476m iesim in golul alpin unde brusc vremea se schimba - de fapt la supa de mai inainte mai apare un ingredient - vantul. E deosebit de puternic, dar nu foarte rece avand in vedere data calendaristica. Suntem...undeva. "Muntii Carpati" ne da pozitionarea. Poze si incepem sa urcam pe Culmea Nedeia.

Deasupra trece Romeo cu elicopterul. Ca veni vorba....in ultimul timp s-a iscat o intreaga ploemica vis a vis de filmuletul in care Romeo prezinta ideea unui ski resort in zona (adica mai exact aici pe culmea Nedeia). Trecand peste analiza artistica a filmuletului (care nu m-a impresionat), personal consider ca ar fi ceva excelent, daca in punerea idei in practica se va avea in vedere protectia mediului si realizarea statiunii conform standardelor occidentale. Si avand in vedere ca Romeo nu este tocmai strain de domeniul muntelui exista premizele ca in cativa ani sa nu trebuiasca sa fac 1200km pana la Pitzal ca sa pot skia in conditii civilizate.

Pe muntele acesta merg anual maxim 20 turisti. Aceiasi tot timpul. Ii pot enumera pe toti...Sa vii si sa emiti teorii pompoase pe diferite site-uri de profil, din spatele unui monitor din Bucuresti sau de pe Valea Prahovei, cand probabil nu ai pus in viata ta piciorul pe Tarcu....Ma rog.

Am ajuns sa mergem pe Tarcu aproape la fel de des ca si meteorolgii de pe varf - diferenta e ca ei sunt platiti pentru asta. E un munte frumos, aproape de Timisoara, locul nostru preferat de joaca.

But c'mon...Nu vreau sa fiu rau, dar aici nu prea ai ce strica...Eventual poti sa stergi sentimentul de solitudine al cuiva. Asta pe o creasta - mai sunt cateva creste in jur pentru cei care vor sa fie singuri, sa fuga de civilizatie si sa simta fiorul salbaticiei. Ca sa nu mai vorbesc de vecinul Godeanu...

Asa ca daca e facuta cu cap, viitoarea statiune e mai mult decat asteptata de catre noi...Parerea mea!
Revenind...Pe masura ce urcam vantul se inteteste si capata aspect de vijelie. Dupa consistenta zapezii se pare ca pe aici a plouat de curand - zapada este foarte compacta si are o textura specifica. La orizont fuioare de zapada sunt purtate turbat la vale de vantul naprasnic.

Inaintam destul de incet deoarece vantul bate din fata. Vremea este inca insorita, dar pe masura ce urcam devine tot mai clar ca o sa intram in plafonul de nori. Undeva sub un varf ne oprim sa mancam. Iarna mancarea din ture se rezuma la sandwich-uri - e optim d.p.d.v a confortului termic, duratei alocate pentru masa si enregiei asimilate.
Odata "pranzul" terminat continuam pe creasta. Frigul e destul de ascutit aici si nu mai pot sa continui cu manusile de polar. Mai iau si supramanusile pe deasupra. Pe masura ce urcam intram in ceata. Pe stanga se vede varful Caleanu: e de cealalta parte a caldarii glaciare. Timpul s-a scurs destul de repede si miros ca s-ar putea sa intram in criza. Florin propune o scurtatura ca sa nu mai urcam pana pe Nedeia si sa mergem pe creasta. O luam pe un picior dupa care ar urma sa urcam pieptis pe Caleanu.

Se ridica ceata pentru cateva secunde si vedem ca piciorul respectiv duce in fundul caldarii. Inapoi. Hotaram sa mergem pe cresta Nedeii pana dam in creasta principala - nu mai e timp de scurtaturi. Altimetrul arata 2000m - Nedeia e la 2150. Deci nu prea e pe-aici. Ajungem in creasta principala si...sedinta.
Miroase a televizor. Si nu m-am barbierit de dimineata. Desi datele sunt un pic schimbate fata de acuma 2 ani cand ne-am ratacit - suntem constienti ca in cazul in care se impute treaba o luam la vale si spre dimineata in cel mai rau caz tot suntem la masina - parca nu am chef de balaurit. Toti 3 suntem de acord ca solutia inteleapta e s-o luam catre saua Iepii.
Batranete, intelepciune, frica ?Nici una :) Nu vedeam insa sensul sa ma ratacesc daca nu aveam ceva timp sau record de doborat :))))))

Pornim la stanga pe creasta si dupa vreo 40 minute suntem pe Nedeia. Ceva ma nedumireste: daca planul initial presupunea Nedeia, dupa aia Caleanu - asta nu insemna ca urcam pe Nedeia, ne intoarcem pe acelasi drum, ca dupa aia sa urcam pe Caleanu ?! Cu incaltamintea de iarna si pe vantul asta tura initiala imi apare acuma destul de nerealista si fara farmec.

Intr-o mare de ceata in care pentru prima data in sezonul acesta am parte de "white out" Florin merge pe stanga si eu pe dreapta crestei. Ideea e sa nu cumva sa parasim linia crestei. Elena sta in spatele nostru ca sa ne aiba sub supraveghere pe amandoi.

Din cand in cand, dupa lungi minute de mers, apare si cate un indicator. Vant, inserare, ceata si un sentiment de solitudine totala. Fara sa vorbim deloc intre noi, ajungem odata cu ultimele raze de lumina la indicatorul din Saua Iepii. Ne strangem profesionist mana :) si pornim grabnic catre drumul forestier de pe Valea Bistrei.

Aici viscolul si probabil un front de precipitatii mai rece decat pe celelalte vai, a stans troiene de zapada in care te afunzi pana la brau. In capatul forestierului estimez ca zapada are in jur de 1m. Ne oprim pentru "cina". Urmeaza 14km (cred ca sunt numai vro 12 - "the tool" cedeaza dupa 10 ore de functionare asa ca nu pot sa masor exact; Isvan a gasit insa solutia tehnica pt. problema asta).

Pornim catre Poiana Marului - destul de repede zapada scade si ajunge numai pana la glezne. Kilometrii curg greu unul dupa altul si daca la inceput mai glumeam si eram destul de voiosi in scurt timp ajungem sa mergem intr-o liniste mormantala intrerupta din cand in cand de intrebari de genul "Cat crezi ca mai e?", "Cat crezi ca am facut". Dupa ce estimam noi a fi vreo 5km ne intalnim cu un taf - soferul ne informeaza ca mai avem 8km. As putea spune ca din momentul respectiv disperarea a luat locul lehamitei de pana atunci. E destul de interesant sa bantui incaltat cu ditamai bocancii pe un drum partial inghetat, partial inundat de noroaie.

Dupa 2 ore jumatate terminam si forestierul si odata cu el si tura de azi - un traseu nou pentru mine care a fost la limita placutului, dar pe care totusi am simtit ca mi-am dezmortit oasele.

Sfarsit de 2008 ?! Nu e in mentalitatea noastra. Nu e sfarsit de 2008 - e inceputul lui 2009!!!!!!!!!!!!!!

Am lasat in spate tot ce am facut anul acesta - conteaza doar ce vom face la anul. Si avem atatea idei - sanatate, timp si posibilitati sa fie ca sa le punem pe toate in practica.

Sarbatori fericite, La multi ani, bla, bla, bla....

Noi va dorim la toti o pofta nebuna de viata si fiecare zi din 2009 s-o traiti ca si cand ar fi ultima. La fel ca acei oameni micuti, cu pielea brazdata de vantul puternic de altitudine, care cu ochii lor mari si limpezi privesc in sus la muntii lor sfinti.

Elena Fodor, Alex Fodor si toata echipa Hoinarilor care au dat sens notiunii de prietenie anul acesta.