Social Icons

Liman Bike Race 2009

Data: 10.05.09
Locatie: Liman
Participanti: multi!!!!!!!!
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/LimanBikeRace2009#

Intro:
In data de 10.05.09 sub organizarea lui Alin Rosu, Cosmin Rosu si Puiu Muntean a avut loc cea de-a patra editie a Liman Bike Race.

Primul plus al acestui concurs a fost numarul foarte mare de participanti. Organizatorii au fost efectiv coplesiti - nu au mai fost suficiente numere de concurs; se foloseau cele de anul trecut. Daca la ultima editie au fost in jur de 50 de participanti, acuma organizatorii spun ca au fost peste 150 veniti din toate colturile tarii!
Prin numarul de participanti Liman Bike Race a intrat (si chiar a depasit multe ) in randul maratonaleor de traditie de MTB din tara.

La aspecte pozitive se poate adauga si traseul: foarte bine ales, mixt, cu portiuni de coborare tehnica, forestier si sosea. Comparativ cu anul trecut a fost o imbunatatire evidenta.

Marcajul a fost ireprosabil, iar cei care erau pusi in checkpoint-uri au dat dovada de ceva ce lipseste aproape cu desavarsire la toate celelalte maratoane: entuziasm.

Se poate discuta pe de alta parte despre punctele de alimentare si hidratare: dar asta e alta poveste si organizatorii sigur o sa rezolve problema aceasta la cea de-a cincea editie. Absenta lor NU a fost simtita asa de acut mai ales prin prisma lungimii traseelor (1x27km si 2x27km).

De ce le fac reclama? Pai in primul rand fiindca e un concurs organizat de o mana de persoane fizice care pur si simplu iubesc acest sport, in al doilea rand fiindca chiar merita - si-au dat tot interesul sa iasa bine; si nu in ultimul rand fiindca sunt banateni de-a mei...

Si iata-ne in fata primului concurs de MTB pe 2009. Dupa experienta de anul trecut in care era sa ratam startul, acuma plecam cu noaptea in cap din Timisoara desi startul este abia la ora 11.00. In masina mica si usoara, 4 grei: Elena, Dorel, Captain, Alex. Captain vine cu bicileta lui Isvan, Dorel si-a construit din piese o bomba de bicicleta din carbon; si noi am facut ceva tunning peste iarna la ale noastre.

In timp ce il luam pe Dorel imi dau seama ca am pierdut cheile de la suportul de bicicleta asa ca acuma bicicleta mea este inchisa pe masina fara posibilitatea de a o da jos. Ne intoarcem acasa, cautam cheile nu le gasim si incepem sa facem scenarii de spart Thule-le...Dubios e ca am o cheie cu care reusesc sa deschid trei tipuri diferite de suporti: o incerc si pe asta care e cu totul alt model si...merge.

La Liman se afla deja o multime de concurenti veniti de aseara la tabara de corturi. Ne intalnim aproape numai cu cunostinte facute de-a lungul concursurilor. Fazele cu "o mare familie", bla, bla, nu sunt chiar departe de adevar - e o senzatie deosebita sa te intalnesti cu prieteni de peste mari si tari.


Plecat-am 4 din Timisoara si cu Mariuta 10.

De exemplu langa noi e Rares si Ionut - vechi cunostinte, dar cu care ne intersectam doar la concursuri. A venit si echipa de cursieristi a lui Dorel. Dan Lupsa, Emil, Pantani Lugoj, Pantani Timisoara, colegi de servici, Nosu cu Cosmin, Misu si multi multi altii - in scurt timp toata poiana se umple cu concurenti. Este fantastic.


Dan, Emil si Pantani

Nu mai are aspectul de concurs "de familie"; e un adevarat maraton de MTB.


Poza asta e facuta la final da' o pun aici ca sa nu para blog-ul intr-un picior. De la stanga la dreapta in ordinea numerelor de pe tricou: Radu, Elena, Adina, Captain, Nosu, Misu si Cosmin

Timpul zboara repede intre discutiile cu prietenii si pregatirile de concurs.
Imbatranesc...Am devenit mai meticulos. De exemplu am dormit cu o seara inainte de concurs, am mancat bine si calculat dimineata, m-am hidratat. Captain si Dorel au petrecut pana in zori de zi - ce sa-i faci asa-i in tinerete :))). Ungem bicicletele, fac tura de incazire cu Captain (v-am zis ca ma ramolesc...), Ben Gay-ul de pe picioare umple toata poiana.


Asta e facuta la inceput, da' mi-e lene sa le mai aranjez. Sedinta tehnica.

Bananele, energizantul (am invatat sa nu il iau decat cu maxim 20 minute inainte de cursa pentru efect maxim) si ne pregatim de start. Nu am rezolvat inca dilema apei: sa car camel-back-ul dupa mine sau sa merg cu doua bidoane. Ma codesc, pun bidoanele, le dau jos; pana la urma dau jos tot de pe bicicleta si imi pun in camel-back un amestec izotonic.

O mare de oameni se aliniaza la start. Elena s-a inscris in ultimul moment - din pacate nu exista categorie pentru ea. Serios, fara misto: nu are de ales si se inscrie la 1x27km. Ea ar fi vrut sa vina cu elite la 2x27km, doar ca nu exista categoria respectiva la fete.

Eu impreuna cu Dorel si Captain suntem la Elite la 2x27km. 54km sunt pana la urma totusi o cursa de sprint. Mai ales prin profilul turei de la Liman, e vorba de sprint curat. Nu de anduranta. Si cursa trebuie gandita cursa ca atare. Chiar daca de afara nu pare - o cursa de MTB implica pe langa foarte mult antrenament si foarte multa strategie, completate evident cu o bicicleta cat mai performanta. Fiecare detaliu poate face diferenta. Concursurile anterioare au probat teoria conform careia nu de putine ori nu castiga (sau nu se claseaza pe pozitii bune) cei mai bine pregatiti fizic, ci cei care gandesc...

3,2,1. Intr-o mare de praf se da startul la Liman Bike Race 2009. Traseul incepe cu un forestier pana in Luncanii de Jos. Fiind scurta tura, pornesc tare de la inceput si depasesc o droaie de concurenti in primii kilomatrii. E imbulzeala mare aici si acrosajele sunt inevitabile; scap cu bine dintr-unul.

Desi depasesc concurent dupa concurent nu imi palce portiunea asta: vreau catarare. Aceasta incepe din Luncanii de Jos. Si brusc parca ai dat calului ovaz :))). Aici sunt in elementul meu- pe urcare. Ma intalnesc cu Eghi care merge fenomenal (la final avea sa fie pe podium la veterani - locul 2). O portiune mergem impreuna amintindu-ne si povestind de alte concursuri la care am fost impreuna. Pe urcare "mancam" o multime de concurenti. Din Luncanii de Sus, urcarea continua abrupt inca o bucata de drum, dupa care se intra pe single trail. Suntem pe o portiune de iarba, brazdata de urmele concurentilor din fata.

Incepe coborarea care este tehnica; foarte tehnica. Daca anul trecut la coborare puteai sa pui capul pe ghidon si sa stai linistit in sa la 60 la ora acuma chiar trebuie sa muncesti ca sa cobori. Din cauza caldurii din discurile de frana, lichidul de frana se dilata si franele devin a naibii de sensibile - mai cateva minute de coborare si din cauza presiunii placutele ar fi atins discul. Coborarea a fost sarea si piperul turei.

Printr-un peisaj frumos, pe un traseu foarte bine ales, ajung deasupra satului Romanesti. Aici ma ajunge din urma Dan Lupsa, care se posteaza in spatele meu si devine un veritabil copilot: "Damb, urmeaza curba brusca la stanga, dupa aia o saritoatre si un sant" . El facuse traseul cu o zi inainte si imi este de un real ajutor.

Dupa coborare intram in Romanesti si de aici pe sosea. Aici ne ajunge din urma Bita si Freddy. Formam un grup compact de 4 ciclisti. Mai sunt 7km pana la finish-ul primei ture. Ne punem in coloana si incepem sa ducem trena pe rand ca la un veritabil concurs de sosea. Media pe poritunea aceasta a fost de 29km/h in conditiile in care drumul urca simtitor! Ca o adevarata echipa schimbam periodic trena si tragem tare. Bita e cel mai bun aici, eu sunt cel mai slab; ma agat de ei ca sa nu pierd trena, iar cand imi vine randul trag de mine pana nu mai pot pentru a nu scadea media.

Dan ne paraseste - el avea doar o tura la veterani. Multumesc Dane. Continuam cu aceiasi strategie pe portiunea de inceput a celei de-a 2-a ture.

Era intr-un fel ciudat: era clar ca nu o sa mergem impreuna pana la final. La un moment dat unul dintre noi o sa iasa din pluton si o sa rupa ritmul pentru a-i intrece pe ceilalti. Pe de alta parte acuma tragem toti trei la comun ca o adevarata echipa.

Luncanii de Jos, curba la dreapta si incepe urcarea. Schimb pe foaia din mijloc si intru in elementul meu - urcarea. Cand ma uit prima oara in spate, dupa nici 2 serpentine, am impresia ca Bita cu Freddy nici nu au inceput inca sa urce. Trag de mine cat pot pe urcarea asta - trebuie sa maresc ecart-ul. N-am nici o sansa daca intru cu ei pe sosea.

Ajung repede in varf; daca la prima tura am avut o portiune de push bike, acuma stau tot timpul in sa si ma grabesc cat pot. Nu am voie sa pierd timp pe coborare asa ca ii dau la vale ca dementul. Stiind deja traseul coborarea aceasta o fac dincolo de limita sigurantei - de cateva ori am sarit metrii buni in aer din santurile facute de tractoare.

Din nou pe sosea - singur de data aceasta - fug mancand pamantul. Ma tot uit in spate sa vad daca vine cineva. Romanesti - Tomesti -Colonia Tomesti si viteza medie a scazut la 22km/h pe portiunea asta.

Finish! Am facut cel mai bun concurs al meu de MTB. A fost un sprint de 54km. Camel Back-ul a fost strategia castigatoare. Odihna si alimentatia au avut si ele un rol important.

Elena e pe podium. Locul 2. Felicitari!!!!!! Mai ales din perspectiva timpului scos si a faptului ca anul acesta nu s-a luptat singura; a avut numeroase concurente din toate colturile tarii. Locul 1 este ocupat de o fata din Predeal - coechipiera lui Rares la viitorul CA. Si asftel se prefigureaza aparitia unei echipe a naibii de puternice anul acesta...

Elena se duce si isi face constiincioasa si cea de-a doua tura chiar daca nu e in concurs. Urmatoarele concursuri o sa aiba 27km doar incalzirea :), asa ca trebuie sa fie pregatita.

Elena e multumita. Eu cu Captain suntem efectiv fericiti. Dorel e dezamagit. Intr-adevar nu suntem facuti pentru sprint. Noi incepem sa ne trezim pe la km 50. Un concurs mai lung, sa zicem de 2 ori mai lung :) ar fi fost pe placul nostru. Dar una peste alta, e doar primul maraton de anul acesta, iar urmatoarele o sa aiba toate 80km (minim :) ).

Orele ce urmeaza le petrecem impartasind pareri, povestind si facand planuri cu prietenii care ne inconjoara.

Anul acesta se pare ca exista o explozie de ciclisti foarte buni - majoritatea legitimati la diverse cluburi din tara. Cum spuneam, numarul concurentilor s-a triplat fata de anul trecut, ceea ce nu poate decat sa fie imbucurator si motivant.

Urmeaza premierea. Inca o data, felicitari Elena!!!!!!!!!!!!!!


Juniori fete. Sau fete junioare (asta suna deja pervers)


Senioarele


Mi se pare mie sau am putea numi poza: Sarutul lui Iuda?


Juniorii

Seniorii - multam inca o data Eghi pentru companie


Intangibilii -sau cei care ridica stacheta la fiecare concurs

O multime de poze. Ne-am cumparat tricouri la fel, asa ca acuma formam o pata de culoare distincta in peisajul pestrit din poiana: negru cu galben.


Ne despart sute de km, dar suntem uniti de aceeasi pasiune: concursurile.


Poza asta e si mai faina, nu de alta dar apar si eu in ea

Marea familie incepe incet incet sa se destrame doar pentru a-si promite ca se va reuni din nou la urmatorul concurs. Si pentru prima data sunt asa de multumit de prestatia mea incat nu vreau sa schimb absolut nimic pentru urmatorul maraton.

Cum Clopotiva e departe, ne multumim cu ciorba de burta si clatitele de la Ana Lugojana. Printr-o canicula insuportabila revenim pe seara in Timisoara.


La bine si la si mai bine ramanem inpreuna! Si-alta data, si-alta data...

Si astfel ia sfarsit un week-end care a stat sub semnul prieteniei si a voiei bune.

Si-acuma inapoi la tartan si la munca...


*********************************

Intre timp au aparut si rezultatele:



Nota Elena: 15 minute e cam mult :(...deci inapoi la antrenamente....

4 comentarii:

Felicity DTP spunea...

Felicitari tuturor... succes in continuare!

Miha spunea...

Ma bucur ca v-am gasit blogul...in momentul asta doar cititnd despre turele altora mai merg si eu pe munte sa cu bicicleta...sau din amintiri...sau la plimbareli usoare...dar dupa ce vine bebele...reintru in forma, ca nu se mai poate asa!
Miha (Nootka - Scarpa)

Hoinarii spunea...

Ne bucuram ca te bate gandul sa te intorci :). Pai atunci sa asteptam rabdatori sa fiti 3 si mergem la ture impreuna. :) Gasim noi o bicicleta mai mica....
Elena

Paul spunea...

Am văzut un filmuleţ de la acest eveniment.
Totul frumos până când am văzut că se ofereau pahare, probabil cu apă, în timpul cursei.
Foarte bine că s-a făcut asta, dar paharele alea au fost aruncate pe jos. La fel, asta e ceva firesc, că doar nu le băgau concurenţi în buzunar.
Curiozitatea mea este, câte pahare au ridicat organizatorii de pe jos după aceea?
Cred că ar trebui să ne preocupe mediul înconjurător.
Dacă nu avem grijă de el, copii noştrii o să se dea cu bicicleta printre blocuri! Că trasee frumoase nu o să mai avem, prin păduri, dacă o să mai avem păduri!