Balaureala

Data:21.11.09-22.11.09
Participanti: Elena&Alex, Octavia&Cosmin, Gianina&Alin, Diana&Relu, Relu K, Bogdan, Iulius
Locatie: Retezat, Oslea
Poze: aici

Pentru a 3-a oara in ultima luna alegem din nou Retezatul ca destinatie. Ba mai mult, abia in ultimul moment ne razgandim si schimbam ca loc de pornire deja bine cunoscutul refugiu de la Stanuleti cu o destinatie mai ... diferita.

Se voteaza pentru Campu lui Neag. Prima zi vom merge in Retezatul Mic si pe creasta Piule - Plesa, urmand ca duminica sa ne mutam peste drum in mai putin umblata Oslea.

Tabara de baza o sa o stabilim la iesirea din Campu lui Neag, chiar la intrarea pe traseul care duce catre varful Plesa.

Tot pentru a 3-a oara consecutiv reusim sa ne strangem un grup mare: suntem 12. Dupa ce am iesit din "sezonul competitional" am trecut la turele de relaxare asa ca am chemat mai multi cunoscuti cu noi.

Acuma sunt la lucru: mail-urile curg garla, telefonul suna enervant. Peste trei ore suntem deja pe valea Jiului sub o mare de stele. Conduc nebuneste si pe la 10 suntem la locul de campare.

Pe drum i-am cules pe Serban si Iulius. Relu si Bogdan ajung odata cu noi. Nu dupa mult timp apare si masina lui Alin. Gianina, Cosmin si Octavia sunt si ei aici.

Aici in fundul vaii nu e foarte cald. Suntem exact pe malul Jiului de Vest asa ca nu ne putem plange nici de lipsa umiditatii. Niste Jagermeister incalzeste un pic atmosfera. Infrigurati ne putem pe infulecat, dupa care ne cuibarim in sacii de dormit.

Acuma trei saptamani a fost cumplit (nu chiar, dar imi place cuvantul). Era iarna in toata regula si noi ramasesem cu mentalitatea de trail running. Nu tu primus, nu tu termos, . Am degerat in toata regula. Tura urmatoarte venise primavara - acuma aveam primusul la noi. Acuma este mijlocul verii dupa cum anunta astia la meteo asa ca acuma avem cu noi si termosurile...

Dimineata pe racoare ne intalnim si cu Relu si Diana si acuma echipa e completa.

Tabara de corturi. Iulius pozeaza sexy in zorii zilei.


Relu si Bogdan au dormit in cortul nostru de creasta asa ca nu e de mirare ca mananca afara -in el nu ai loc nici sa te intorci. Oricum aici nu e prea mult de zabovit - un frig umed iti patrunde pana in maduva oaselor.

Planul e facut de acasa. Fiind mai multe masini vom aplica tactica din tura de Godeanu: 3 masini ii duc toti pana la cantonul Campusel. Una ramane aici. O vom folosi pentru a duce soferii inapoi la masini.

De cand nu am mai fost pe aici, constructia drumului care face legatura cu Herculane a inaintat destul de mult. Acuma mergem pe o sosea perfecta: e imbucurator sa vezi ca se poate face un lucru cu cap - au avut grija la toate detaliile cand au construit-o. Nu ma intereseaza daca e bine sau rau ca au facut-o - mie imi convine; o sa-mi iau in curand cursiera si mai am un traseu pe care sa ma dau.

Lasam masinile langa Campusel si ne pornim la drum

Nu facem nici 10 minute si incepem sa dam jos strat dupa strat de haine. In calendar sta scris 20 noiembrie. Realitatea te duce cu gandul la un mijloc de iunie intr-o vara calduroasa. Tot restul turei de zi aveam s-o facem la tricou, desi am fost in general la peste 2000m altitudine.


Bai ce fain ii sa bei ceai fierbinte la 20 de grade....Suntem asa de multi ca trebuie sa fac mai multe poze ca sa ii prind pe toti. E o schimbare fata de turele fulger, dar in care eram doar noi doi.


Pe indicatorul ala scria 3 ore, 3 0re jumatate. Dupa 40 de minute avem in fata ultiuma panta catre Iorgovan. Alin s-a incins si ca sa nu excite prea tare capritele din zona a apelat la windstopper-ul Elenei.


Vremea...pe langa ca a fost foarte cald a fost perfect senin si atmosfera clara. Am umplut cardul cu poze. Faceam poza dupa poza aceluiasi peisaj. L-am mai vazut undeva. Demult, cu alti ochi. Maroul asta strident si varfurile cu zapada care se profileaza la orizont ma duc imedia cu gandul la Pamir.


Inca 40 de minute si suntem sus pe Iorgovan. Nu ne grabeste nimeni asa ca stam sa ne bronzam si sa facem poze. Nu-mi vine sa cred ce bafta avem cu vremea.


Bogdan, a.k.a Terminator - are un stil ciudat de mers dupa cum a observat si Elena. Pare ca e pierdut in alta lume si "o lalaie". De fapt merge intr-un ritm constant din care nu iese.


Molesiti de soare, pornim fara chef mai departe lasand in urma varful distinct al Iorgovanului.


Nu ma pot opri sa nu compar in continuu peisajul cu stepa kirghiza. Imi imaginez prietenii pastori de turme pe podisurile lor inalte (ca n-o sa le zic ciobani ca se supara). Oricum e clar ca nu imi face bine mersul asta pe indelete. Ma face sa gandesc si de obicei asta se lasa cu dureri de cap.


Razdelnaya, Lenin...


Pozez si iar pozez. Si daca tot am atins coarda sensibila ceva inauntru imi zice sa stau sa ma bucur pe indelete de peisaj. Cumva stiu ca n-o sa-l mai vad asa decat peste vreo 9 luni. Desi acuma e cald, presimt ca urmatoarea tura o sa fie cu ski-urile in picioare, cagula trasa pe fata, viscolul suierand si cu multe grade sub 0. Si sincer, nu ma pot decide care fateta a muntelui o prefer mai mult. Masochistul din mine zice ca ultima...


Niciodata nu mi-a placut portiunea asta. Tot timpul o faceam in sens invers si trebuia sa urc pe culoarul asta printre jnepeni. Si e o urcare destul de lunga. Amintirile ma bantuiesc asa ca si coborarea mi se pare lunga si obositoare.


Am fost de n ori aici. Niciodata n-am stiut cum se cheama locul. De fapt eu nu stiu cum se numesc locurile prin care merg. Foarte rar ma obosesc sa tin minte numele vreunui varf. Niciodata nume de poieni, ape, sei, etc. Pentru mine reprezinta doar o amintire vizuala si senzatii: frig, cald, sete, vant, lumina, intuneric. Eu asa le tin minte.

Aici de exemplu cand am fost prima oara in liceu am;luat-o in fata grupului si pentru ca ceilalti sa stie unde sunt am desenat un S mare din pietre si o sageata. Mi-a luat ceva timp. Vreo ora. Am facut treaba ca lumea pentru a se putea vedea de departe de pe culmea Dragsanului. S-ul era de la Sandu si sageata indica directia in care am luat-o. In grupul care venea din spate erau si oameni pragmatici care au vazut S-ul au scos busola, au concluzionat ca daca S-ul e acolo, busola e stricata. Au pierdut timp bun pana cand sa se hotarasca incotro s-o ia...

Iurta


Poza asta mi-a placut mult cand am descarcat-o asa ca trebuie sa va placa si voua. In fundal se vede varful Piule.

De la S-ul de piatra am decis sa nu mai mergem pe traseu. Idee buna de altfel. Pentru a ajunge pe creasta Piule de aici nu prea ai variante: fie mergi pe traseu pana in Saua Plaiul Mic, cobori la cabana Buta pentru a urca dupa aceea abrupt in creasta; o cotesti din dreptul varfului Dragsanu prin jnepeni vreo 500 de metri liniari pana iesi in luminis tot in creasta.

Varianta a treia pe care am si ales-o a fost sa coboram in Valea Scorota cu apa (toate denumirile astea le stiu de la Iulius si Alin - oricum le uit pana saptamana viitoare).

Aici in vale este o stana proaspat renovata si se vehiculeaza ideea unei ture de iarna care sa foloseasca stana ca tabara de baza si caldarea ca partie de ski. Suna bine. Ne orientam din mers unde trebuie sa ajungem si ne indreptam catre baza abruptului.


Din vale este un urcus sanatos pana in saua Scorota. Interesant e ca prindem un marcaj bun chiar de la baza urcarii. Nu putem spune ca am luat-o pe scurtaturi -suntem pe marcaj.


Ca sa vedeti ca nu sunt chiar habarnist. De la stanga la dreapta: Bucura, Peleaga, Papusa, Custura. Lipseste vf. Retezat din lista granzilor. V-as putea zice inca vreo 10 varfuri care apar in poza, dar n-am chef acuma.


Un nou popas in Saua Scorota. Gata -suntem in creasta, de aici ar trebui sa fie simplu - urmam linia crestei si coboram la masina.


Gianina ne-a zorit tot drumul. Cica ne prinde noaptea daca mai stam. Era ora 15.00 si mai aveam teoretic vreo trei ore. In spate, varful cu stalp este Piule.


Astazi cand descarcam pozele m-am bucurat ca au iesit bine. Am avut noroc de vreme buna de-aia, nu ca as avea eu talente de fotograf. Acuma cand ma uit la ele imi dau seama ca sunt la fel de frumoase, dar triste. Alea de vara emana energie si viata. Alea de iarna sunt dure si reci. Astea sunt doar triste. Aceea e creasta Oslei pe care o vom strabate maine.


Relu contempla peisajul.


Poza de grup pe varful Piule. Pana aici am mers ca ceasul. Ca ceasul la care ii mai scapa tagara inainte...


Aici s-a produs ruptura si tura a devenit interesanta...Diana are probleme cu gleznele si genunchii si trebuie sa mearga mai incet. Inceputul balaurelii nu e promitator - traseul trecea lejer pe la baza peretelui din dreapta nu il cobora direct.


Pe creasta Piule nu exista o poteca bine conturata. Din loc in loc dai de marcaj, dar poteca nu prea exista. Mergi pe curba de nivel pe iarba uscata care iti solicita gleznele. Ritmul a scazut mult de tot. Raman cu Elena, Bogdan, Diana si Relu in spate.

Seara se lasa incet si noi inca nu suntem nici pe varful Plesa. Am mai fost aici de doua ori cu Elena -la Carpathian si la o tura de antrenament. Atunci mi s-a parut scurta creasta. Acuma imi dau seama ca nu e chiar asa. O iau din cand in cand inainte, dar ma opresc sa imi astept coechipierii. Ceilalti sunt mult in fata. Stiu de-acuma ca o sa se adevereasca cobeala Gianinei - ne va prinde noaptea.

In zare se vede lumina de la o frontala - e Serban care se intoarce sa vada ce s-a intamplat -ceilalti sunt mult in fata. Pana aici le-am servit ca aperitiv lui Relu si Dianei si o portie de jnepenis -e intuneric si nu mai vedem bine pe unde ar merge poteca asa ca incercam sa tinem linia crestei. Chiar daca asta duce prin jnepeni.

Cu ulimele licariri de lumina ajungem pe varful Plesa unde ne regrupam. De-acuma e numai coborare. Hai ca nu e rau chiar daca o sa mergem mai incet. Alin vine cu ideea sa mergem in evantai pentru a gasi drumul. O idee buna. Eu o iau instinctiv in stanga. Asa tin eu minte ca e poteca de cand am fost aici. Fac parte din ariegrada si ceilalti se iau dupa mine. Dupa cateva minute bune o intreb pe Gianina care era mai sus unde sunt ceilalti. Mult in dreapta imi spune. Cuminte ma duc dupa ei. In grupul din fata sunt 2 GPS-uri si niste oameni mai calculati.

Greseala mea si inceputul unei balaureli de peste 5 ore...Daca ii opream atunci si le ziceam ca eu tin minte ca poteca e in stanga tura ar fi fost banala. Asa...

Mergem pe culme imprastiati ca un carnat prost facut. Din fata se aude: 15m pana in nu stiu ce poiana. 30m pana nu stiu unde. Stanga, dreapta, sus, jos. Deocamdata sunt ocupat cu ce se intampla cu cei din spate.

Incet dar sigur ne afundam intr-o padure deasa si uscata de brad. Incep sa fiu prost dispus. Trag dupa mine o raceala care m-a tinut pe tusa de la antrenamente aproape o saptamana. Pe urcarea catre Iorgovan am gafait ca porcul la taiere -nu pot respira pe nas si asta m-a obosit la culme. Vreau sa ajung la masina, la papanasi si bere. N-am chef de explorari. Cei din spate sigur sunt mai nemultumiti decat mine.

Inaintam halucinat cu 5m pe minut catre nicaieri dupa parerea mea. Nu reusim sa cadem de comun acord unde sa mergem si fiecare merge pe unde il taie capul. Panta e asa de abrupta ca de n-ar fi vegetatia asa de deasa n-am cobora pe-acolo nici taiati. Asa macar daca cazi te opresti imediat in vreun copac.

Stanga, dreapta, sus, jos. Ne invartim in cerc si tot nu ne punem de acord pe vreo directie. Acuma m-am enervat si ma hotarasc sa o iau haotic la vale; se vad jos luminile din vale - n-am cum sa ma ratacesc. Elena ma tempereaza. Bomban (a se traduce incep sa injur).

De ce detaliez cu atatea amanunte? Suntem acolo 8 oameni care au mancat muntele pe paine. Ceilalti 4 au o scuza. Noi nu. Nu e voie sa facem asta. Afara e cald, senin si 10 oameni sunt odihniti. Dar tot nu e normal sa nu fim in stare sa luam repede o decizie. Daca era vreme tipica de sfarsit de noiembrie situatia nu mai era funny...

Motorul echipei

Intr-un final se ia decizia sa coboram direct catre vale. Perfect. De-acuma functionam din nou ca o echipa si nu ca o turma de oi bete.

Mult timp am mers efectiv in patru labe pe sub crengi. Am coborat penti abrupte, le-am urcat la loc. Si orele treceau.

Dupa ce s-a stabilit o directie treaba a mers mai bine. Nu mai repede, dar mai bine. In continuare sunt in ariegrada. Cei din fata merg mai repede si se opresc sa ne semnalizeze drumul si sa ne astepte.

Uneori mergeam inainte cu Elena si ne opream ca sa ii asteptam pe ceilalti. Am stat intr-o poienita si ne-am uitat la stelele cazatoare. De mult n-am mai sta asa. A fost frumos. Ne gandeam chiar ca am putea sa dormim aici sub cerul liber. Frumos si trist - nu-mi place anotimpul asta. Miroase a moarte; sper sa vina odata iarna si sa stam si atunci sa numaram stelele din vreo stana fara acoperis ingropata in zapada.

Nu o mai lungesc. Dupa o coborare de 5 ore pe o distanta de probabil 3km ajungem la masina. Relu ne duce sa recuperam celelalte masini.

Miezul noptii coincide cu finalul acestei ture. Una foarte frumoasa. Eu nu trag invataminte - eu ma enervez sau ma bucur si dupa aceea povestesc. Invataminte trag prietenii mei si ma bazez pe ei ca data viitoare o sa reactioneze mai rapid. Eu o sa merg oricum dupa ei.

Somn de voie. Ne trezim greoi pe la 7.30. Actiunile mecanice din fiecare dimineata - care se termina inevitabil cu facutul bagajelor si strans cortul. Oripilante operatiuni chiar daca 90% din ele le face Elena...

Pentru tura de azi din Oslea am mai ramas 8. Repetam figura cu masinile. Nu ajungem chiar pana in pasul Jiu Cerna. Lasam masina unde se termina asfaltul si de aici incepem sa urcam prin padure. Prindem din nou ceva marcaj vechi care ne duce pe piciorul dezgolit care ne scoate in saua la Suliti.

Si aici am mai fost. La Carpathian. Cel mai frumos Carpathian. Cel de poveste.

In zare se vede creasta pe care am fost ieri -Retezatul Mic

Ajungem in saua Suliti. Alin mi-a zis ca se cheama asa. Cand ajung acolo imi amintesc - sfarseala. Completa epuizare; pe Carmen la limita rezistentei umane; Elena mai puternica ca niciodata; Nosu pesimist. Asa o sa tin minte locul asta.

De aici o sa urcam spre nu stiu ce varf pentru a intra matematic in creasta Oslei.

Sa facem cunostinta cu participantii de azi:

Cosmin - promit ca dau un rand de bere. Il car eu cand facem traversarea sau mai degraba in creasta Craiului.


Profa Octavia


Gianina


Iulius zis si Wiki. O enciclopedie geografica pe doua picioare. Tepene.


Alin - tacticianul turelor


Serban artisul montagniard


Creastra Oslei mi-a placut. Mult. Vremea a fost din nou de partea noastra. Creasta in sine e golasa si seaca in schimb peisajul pe care ti-l ofera este deosebit.


Pauza. O sa-mi amintesc de ziua de azi ca de ziua pauzelor, a unui soare dogoritor si a lancezelii.

Gianina si Elena. Primele.


Pauza de soare pe varful Oslei. Lectia de geografie aplicata continua. Unii se bronzeaza, altii ne zoresc, altii recunosc diverse locuri prin care au fost, vor merge sau au auzit de ele.


Muntii Vulcan se continua cat vezi cu ochii. Alin intrevede o tura de ski pe-aici. Dar nu sunt foarte sigur - pare cam sec. Lotru, Sureanu si dupa aceea Retezat, Fagaras; parca suna mai atragator.


De plictiseala ne-am apucat sa facem creasta matematic. Mai dezmortim un pic si alte grupe de muschi pe care nu-i prea folosim cand galopam pe munte.


Na ca am ramas ultiumul. S-au infundat iara supapele. Cand dau sa trag aer pe nas iara grohai. Dar de aici din spate poti face poze frumoase...


Clar e un anotimp trist. Melancolia nu ma caracteriseaza, eventual depresia. Sigur ar arata mai bine aici cu niste cornise cat casa pe dreapta. Si in ceata.


Poteca ioc pe cresta. Nu ca ar ajuta la ceva, doar asa daca cineva are de gand sa vina pe-aici sa stie sa n-o caute.


Portiunea de final a crestei.


Gata si creasta. Ne oprim aici pentru a vedea pe unde am bantuit azi noapte. E vorba de panta de vis-a-vis.


No comment. Fac si eu 10000 de poze si una iese si ea bine.


Asa-i ca si tu imi dai dreptate? Te-au lasat singur aici, te-au dezbracat, nimeni nu te viziteaza. Esti singur si ti-o fi somn - las ca vine neaua si te duci si tu la culcare.


N-ar fi fost o tura completa fara un pic de offroad. De data aceasta calculat si rapid. Am nimerit intr-o fosta exploatare forestiera napadita intre timp de o vegetatie deasa -care acuma se rezuma la lastarisuri. Ne croim cu greu drumul pe-aici pana dam de un drum forestier care ne duce direct catre Cheile Scocului.

Pe forestier Alin propune sa alergam pana la masini. De ce nu? E singurul moment cand mi se desfunda si mie nasul si merge motorul. Recuperam masinile si plecam in graba catre o cina calda. O gasim la Hanul Bolestilor din Baru Mare.

Burta plina - a mai ramas sa votam. Ne oprim in Pui si votam. Nu ma intereseaza politica - deocamdata. Totusi ma felicit pentru vot cand dupa doua zile aflu ca de fapt stanga este egala cu dreapta si socialismul se confunda cu liberalismul. Si cand unii au tupeu sa afirme ca au principii si doctrina politica...Probabil am stat eu prea mult prin munti...

Am uitat sa va prezint doi participanti:

Panda: fata din poiana scaldata de stele


Pe el il stiti - e cel care va pregateste noi povesti.

Dacă aş avea mijloace, n-aş face nimic altceva decât o bancă de lemn în mijlocul mării. Construcţie grandioasă de stejar geluit, să respire pe ea, în timpul furtunii, pescăruşii mai laşi. E destul de istovitor să tot împingi din spate valul, dându-i oarecare nebunie; vântul, el, mai degrabă, s-ar putea aşeza acolo din când în când. Şi să zică aşa, gândindu-se la mine: "N-a făcut nimic bun în viaţa lui, decât această bancă de lemn, punându-i de jur-împrejur marea." M-am gândit bine, lucrul ăsta l-aş face cu dragă inimă. Ar fi ca un lăcaş de stat cu capul în mâini în mijlocul sufletului.
Marin Sorescu în Iona