Avalansa

Data: 09.01.10-10.01.10
Participanti: 28
Locatie: Tarcu
Poze: Picasa
Filme: Youtube
Daca n-aveti rabdare, partea cu avalansa e mai la sfarsit...

10.01.10
Seara stam la restaurantul libanez si ne amintim de week-end-ul ce tocmai a trecut. Capitolul Tarcu s-a incheiat si in fumul de narghilea lasam in urma evenimentele din week-end-ul acesta si ne gandim mai ales la turele si aventurile ce o sa urmeze. Am fost o echipa faina. Promit ca va mai stresez si in alte ture, dar atunci venim doar noi. Avalansa o lasam acasa.
.........................................................

"Suca! Vi la tura? E vreme super fain afara." Sar ca ars din somn. Parca as fi in armata pe care n-am facut-o. Buimac zic doar ca merg. E Alin si are de gand sa mergem pana in Sunculet.

Pleaca Alin, ma uit la ceas. 6.36. Alin, ce mai...

Pana la urma pe la 8.00 Iulius, Claudiu, Alin si cu mine plecam de la Cuntu catre Tarcu si dupa aceea mai departe.

Azi mi-am luat si SLR-ul. Nu mai ratez pozele. Intr-adevar afara vremea e superba. Poate fi si frumos aici. Crud de frumos.

Ajungem repede pana la intrarea in creasta (ei mai repede, eu iara am probleme cu turbo-ul). Pe drum ne intalnim cu doi baieti de la Salvamont care au venit sa continue si ei cautarile. Alin vorbeste cu ei si le prezinta situatia din caldare.

Inainte de Sadovanu soarele apare brusc de dupa creasta. Am ghinionul sa ma aflu in fata asa ca sunt luat de subiect de catre ceilalti trei pentru poze artistice. Visul meu de-o viata: o mare de barbati sa ma fotografieze...

Claudiu isi ia o noua pozitie pentru a-si imortaliza subiectul (pe mine)  din alt unghi

Ce te intereseaza pe tine. Cate ei fi vazut tu...Zeci de rataciti. Pacat ca nu poti vorbi, ne-ai fi scutit de o gramada de probleme. Te stiu de ceva ani. Apari intr-o multime de poze. Poate ca ti le aduc intr-o zi sa le vezi.

Iulius ramane sa mai faca ceva poze pe-aici, dupa care se intoarce la Cuntu. Continuam in 3. Azi e vremea radical diferita fata de cea din ziua precedenta. Abia daca adie vantul pe creasta. Mare de nori, soare, caldut, vizibilitate maxima, intr-un cuvant tura perfecta.

Trecem de Tarcu si Alin ne indreapta catre creasta Vulturu. Vom merge sa scrutam valcelele din zona. Poate, cine stie, daca nu e zapada mare acolo vom vedea ceva. Ma misc ca un mos lovit de reuma. Ma mai asteapta coechipierii asa ca am timp berechet de poze.

 Alin inregistreaza track-ul pe GPS.

Aici peisajul e diferit fata de caldarea de sub Tarcu. Vaile sunt pline cu zapada. Ca in iernile adevarate. Alta lume. Ne dam seama repee ca nu avem nici o sansa sa ii gasim aici, zapada acopera totul. Continuam pe linia desenata de Alin. Aici n-am mai fost: nici n-as fi avut de ce cauta. Dar iarna arata cu totul altfel si ne da idei pentru un ski de tura primavaratic cand zapada va fi bine tasata. Cazarea la stanele din vale.

Mi-e o lene!!! Si mi-e si greu. Baietii merg mai departe catre ceva varf terminal din creasta; eu ma intorc catinel catre Tarcu. O sa-i astept acolo si impreuna vom porni mai departe catre Bodea pentru a mai cerceta o zona unde este posibil sa fi ajuns cei doi.

 Claudiu isi calibreaza aparatul.

Stau si fac plaja. Chestia asta cu statul nu mi-a mai iesit de mult timp. Aveam sa aflu ca si Elena cu o buna parte din grup s-au oprit la plaja putin mai sus de Cuntu. Zac si ma uit in zare. Nu ma gandesc la nimic ca v-am tot spus ca nu-mi place sa consum energie cu ganditul.

Cat stau aici il vad pe Romeo cu elicopterul in vale. Omu' a cautat din primul moment si mai cauta si acuma. Inca odata respect pentru asta. Si cautarile ulterioare trebuie sa se bazeze pe informatiile culese de el la fata locului. In ziua respectiva NU era zapda mare in caldare. NU erau cornise in creasta. Romeo zice ca i-ar fi vazut daca ar fi fost undeva in caldare. Si eu cred la fel.

Sunt chiar sub Tarcu si apar colegii de tura. Horea cu Gianina trec in fuga (la propriu) pe langa mine. Mai apuca sa ma intrebe daca merg cu ei.

E de alergat? Hipa!!!! Hai si eu. Planul e sa mergem (alergam) pana pe Caleanu, dupa aceea pe creasta pana pe Brusturu, de-acolo sa coboram in vale si sa urcam inapoi la Cuntu.

Norocul meu ca am la mine echipamentul de trailrunning: bocancii de iarna de 1.5kg bucata, rucsacul cu coltari, haine de schimb, SLR-ul, apa ioc...

Si terenul e propice pentru alergat: zapada inghetata care se sparge la fiecare pas.

Vine si Florenzo. Perfect. La munca. Apoi cei trei muschetari chiar alearga pe portiuni. Eu n-am nici o sansa. Asa ca aplic metoda Isvan: cand Elena alerga de-i sareau bojocii, Isvan se multumea sa mareasca pasul (si are ala un pas...). Fac si eu la fel si reusesc sa nu raman mai mult de 200m in spatele lor.

Brusc iese dopul din mine si imi dau seama ca n-am nici pe dracu: imi lipsea ritmul. Acuma ma simt bine galopand pe creasta inzapezita. Mi-e ciuda pe cei din fata, dar n-am ce face, merg si eu cat pot de repede.

Caleanu, Brusturu si incepem sa coboram abrupt catre Olteana. Pe iarba in bocancii de iarna, alergand (pe coborari ii ajung si eu din urma - aici ma simt mai in elementul meu).

Bai cum se vedeau astia 3 din spate! Horia e primul si sparge urme; alearga si se tot uita la ceas sau vorbeste pe statie. Gianina e in spate si tine ritmul. Florenzo e in elementul lui se pare. Alearga asta micu'...

Ajungem la apa si Horia ne da doua minute de pauza inainte sa incepem sa urcam pe abruptul catre Cuntu.

Coechipierii mei iau ceva avans bun aici. Ajung lac de sudoare la Cuntu. Superba tura. 2 ore de pe Tarcu pana la Cuntu peste Caleanu. M-am trezit la viata. Ai ce mi-a placut!!!!

O luam pe Irina si pornim catre masina.

Salut. Sti ca nu mi-a placut niciodata in mod deosebit de tine. Dar trebuie sa recunosc ca in tura asta ai fost un gentelman.

Hai Panda ca mai avem o droaie de aventuri impreuna.

09.01.10
Alin intreaba daca nu vrem sa mergem cu el si cu Gianina pentru a continua cautarile celor doi meteorologi dipsaruti acuma 20 de zile. Vremea e infecta asa ca raspunsul vine instant: venim.

In decurs de 2 zile, Alin si Gianina  strang 28 (douazeci si opt) de oameni pentru a participa la actiune. Sunt de fata si toti cei care au fost in week-end-ul respectiv.

Ne bazam pe faptul ca vremea a fost deosebit de calda in ultima perioada si probabil zapada s-a topit si vom putea sa cautam in caldare. Strangem toate informatiile, le punem cap la cap, facem scenarii.

Ajungem pe seara  impreuna cu Irina si Florenzo in saua Jigoria. Vine si Horia cu microbuzul. Ma bucur sa ma intalnesc cu prieteni pe care nu i-am mai vazut de ceva timp.

La miezul noptii suntem toti 28 in sala de mese de la Cuntu pentru sedinta tehnica.

Oamenii s-au pregatit exemplar: Domn profesor Alin ne pregateste extemporalul. Are scoase mai multe harti in relief cu posibilele zone de cautare. Fiecare harta are 4, 5 puncte de interes. Fiecare punct de interes este inregistrat pe GPS. Fiecare echipa va avea GPS-ul ei.

Avem sonde de zapada. Suntem pregatiti cu echipament de catarare. Va fi folosit pentr rapeluri succesive din creasta in zonele mai expuse ale caldarii. Un munte de statii de emisie receptie.

Horia Colibasanu, Coco Galescu, Mardale, Dubina si Alin se aud mai tare (au si cea mai multa experienta). Se revizuiesc scenariile posibile. Se limiteaza zona de cautare. Se iau in calcul toate variabilele si ipotezele posibile.

Pana la urma se impart cei 28 de oameni in 3 echipe:

O echipa va porni spre fundul caldarii pentru a sonda la baza unui perete unde se presupune ca sunt cele mai mari sanse sa fi cazut. Ne bazam in supozitii pe informatiile culese de la baietii de la Salvamont care au cautat in zona pana nu de mult. Asta este echipa cea mai mare si au primit numele generic de "sondorii"

O alta echipa va porni spre creasta si va rapela catre caldare.

Cea de-a treia echipa este cea a "alergatorilor". Un scenariu foarte plauzibil este ca cei 2 sa fi trecut de cabana si sa fi continuat pe unul din picioarele care se desprind dupa varful Tarcu.

Sa va mai spun din ce echipa face parte Elena, Gianina, Florenzo si cu mine? A alergatorilor, evident.

Se pun la punct ultimele detalii, se imparte echipamentul. Poate si fiindca sunt dezorganizat, planificarea din seara respectiva m-a impresionat. Fiecare stia ce are de facut, fiecare avea o sarcina precisa. Toti eram echipati corespunzator si bine pregatiti fizic.

Ne trezim la 6.00. La ora 7.00 pornim. Alergatorii pornesc primii. Aici e primavara. Cateva petice izolate de zapada se mai ivesc ici colo. Pana acuma ipotezele noastre se adeveresc. Ma misc greoi. Nu trecem bine de Cuntu si un vant cu aspecte de vijelie ne ia in primire. Noroc ca e cald, altfel n-am fi putut continua.

Fetele sunt in fata, eu cu Florenzo, Cipi si Sorin le urmam.

Pana la momaia lui Vali, noroi, iarba si vant. De-aici trebuie sa ne infofolim zdravan ca frigul trece prin polar. Cum intram pe creasta si vedem caldarea incepe sa imi puta treaba: e mai multa zapada decat in ziua disparitiei. Mult mai multa. Pana pe la 1800m este de-a dreptul primavara. Si deodata brusc a aparut zapada in cantitati neasteptat de mari. Se pare ca tot ce a plouat mai jos aici a fost lapovita si ninsoare.

Vad, construiesc firul asta logic si tot degeaba pentru ce avea sa urmeze...

De pe Sadovanu intram intr-o adevarata vijelie. Abia ne mai tinem pe picioare. Cred ca e clar pentru toti ca a cauta in conditiile astea este ca si cand ai vrea sa dobori Soarele cu bulgari de zapada. Pe vant. Dar avem o sarcina si o s-o indeplinim.

Avem cu noi un monoclu (fiecare echipa are) si cu ajutorul lui incercam sa vedem cat mai mult in vale. Vizibilitatea e buna, dar vantul ne impiedica sa focalizam ceva.




La statie a trebuit sa folosesc lopata pentru a putea intra - meteorolgii ies pe geam pentru a citi datele; nu prea are rost sa curete in fata - in cateva minute viscolul aduce zapada inapoi.

Ajungem la Tarcu si intram in statie pentru un ceai si pentru a ne trage sufletul - vantul ne-a cam stors. Comunicam cu celelate echipe. Sondorii si-au inceput treaba, iar cataratorii sunt aproape de statie. Mai aflam informatii de la cabanier. Printre altele acesta ne spune ca in ultimele zile a nins vreo 30-40cm de zapada proaspata plus transportul si toata aceasta s-a depozitat in caldare.

Aud, dar nu inteleg...

Conform planului, pornim de la Tarcu catre Bodea. Mergem cale de-o basina si trebuie sa ne oprim: pe langa vantul  puternic acuma am mai intrat si intr-un nor care reduce vizibilitatea destul de mult. Buna vreme de cautare. Asta e. Gianina are track-ul pe GPS. Putem sa continuam pe el. Dar scopul nostru e sa cautam, nu sa ne plimbam pana in punctul X. Asa ca ne asezam in cerc ca oile si asteptam sa treaca ceata.

Nu trece, asa ca ne retragem catre Tarcu sa ateptam acolo. Pe drum ne intalnim cu Alin si Duba care rapeleaza spre caldare. Mergem in statie, mai bem un ceai si o luam de la capat.

Ne intalnim din nou cu Alin si Duba care intre timp schimbasera locul de rapel. Vremea e la fel de infecta si de data asta ne hotaram sa ne retragem. Vom merge sa ii ajutam pe "sondori" jos in vale.


De la Tarcu pana aproape de Sadovanu  Elena a facut doua filmulete care mie mi se pare ca prezinta cel mai bine conditiile din ziua respectiva.

Si filmuletul meu favorit:

O iau in fata si incepe povestea cu....

Avalansa
Din creasta vad bine echipa "sondorilor" pe un prag in caldare. Pana la ei drumul trece peste Sadovanu, coboara pe creasta pentru ca apoi sa se intoarca 180 de grade, continua pe curba de nivel si ajunge la ei.

Ultima greseala: o iau pe scurtatura. Ma hotarasc sa cobor direct la ei. Daca n-as fi stat cateva zeci de secunde pentru a analiza daca poate porni avalansa as zice ca am fost doar un prost fara experienta. Ideea e ca m-am muncit destul de mult sa vad daca fata aia poate pleca.

Decid ca nu. Nu e suficienta zapada.

In dreapta e grupul mare a echipei de "sondori". Pe la mijlocul pantei e Florin care se indreapta catre ei. Sub mine, jos de tot sunt Marcu si Aurel. Il vad pe Florin cum o taie pe-acolo si asta imi intareste convingerea ca e OK sa cobor pe-aici.

Cobor vreo 20-30m. Apas bine pe calcaie -panta e foarte accentuata. Bocancul sparge crusta de gheata. Zapada e grea, apoasa, dedesupt.

Stiti sentimentul acela cand uneori mirosi ca ceva nu e in regula ? Am coborat pante mult mai expuse cu zapezi de metri buni si nici nu mi-a trecut prin cap ca ar putea pleca la vale.

Acuma ma opresc la fiecare cativa pasi si ma uit pe unde s-o iau.

De data asta nu s-a auzit nimic. E plumburiu aici in caldare - soarele nu ajunge aici. E o liniste mormantala. Am facut o serpentina spre stanga. La piciorul drept apare o crapatura in zapada. In liniste. Nici macar un zumzet.

S-a rupt. Ma uit tamp la ea si din momentul acesta timpul incremeneste. La propriu. Nu stiu cum sa descriu altel situatia. Am impresia ca linia aia se face tot mai mare in timp ce eu stau pe loc. E chiar ciudata senzatia: vreau sa fug de-acolo, mi se pare ca am tot timpul din lume, dar totusi nu ma pot misca.

Incerc sa sar in spate - placa a plecat de la picioarele mele, deci am o sansa sa scap. Dedesupt insa se misca tot muntele cu mine.

Curios: nu tin minte sa fi facut rezervare; pare-se ca n-am de ales si trebuie totusi sa ma imbarc. Ma arunc instantaneu pe spate si incep sa dau din maini si din picioare. Ideea e sa raman deasupra ei. Nu are voie sa ma prinda la centrifuga ca m-am dus.

Nu va puteti imagina ce incet curge timpul. Amsterdam-ul e pistol cu apa pe langa asta...

N-am nici o senzatie de frica sau de panica. Mai degraba curiozitate. Si sunt ocupat sa dau din maini si din picioare. Jos ii vad pe Markus si pe Aurel cum incep sa fuga din calea avalansei. La un moment dat Markus se intoarce direct catre ea - isi recupera pioletul.

Ei fug repede, foarte repede, dar aici unde sunt eu timpul are alte dimensiuni. Si are a naibii de multa rabdare.

Se zice ca atunci cand vine aia cu ochi de gaoace iti trece viata prin fata ochilor. Pe naiba. Cel putin in cazul meu. Nici cand am cazut din perete in Piatra Craiului, nici cand zburat cu masina de pe sosea (de vreo 2 ori..), nici de multe alte dati nu am avut nici un flashback.

Sau vreun gand inaltator. De data asta a fost: "Ai!!!!!!!!!! Sa-mi bag @#%^&!!!!". Marete ultime cuvinte.
Si cu organul genital bine infipt in cap, cobor. Chinuitor de incet.

Asta e a treia avalansa in direct. Prima pe care o calaresc eu. Isvan si Alin au avut intaietate datile trecute.

La un moment dat mi se pare ca m-am oprit. Sunt tot deasupra si dau sa ma ridic in cur. Greseala. Nu ma oprisem de fapt. Cucoana imi prinde picioarele si incep sa ma scufund.

N-am nici o reactie. Nicicum frica si asta ma uimeste cel mai tare. As numi-o curiozitate.

S-a oprit. Sunt ingopat pana la brau. Dau sa ies afara. Mumu!!!! Sunt betonat complet.

Datile trecute am stat sa ma pipai ca sa ma conving ca am scapat. Acuma cumva stiu ca nu sunt nici macar zgariat. Asa ca incep sa rad. Am mai scuipat-o odata intre ochi. Eu asa vad situatia.

Brusc imi dau seama ca situatia e nasoala: caldarea era plina cu vreo 15-20 de oameni cand m-am apucat eu de calarit. In fata ii vad pe Markus si pe Aurel. OK. Pana aici e bine.

Aurel vine in fuga la mine sa vada ca fac. Ii zic ca totul e OK si primul lucru il rog sa imi faca o poza. Se conformeaza.

Primul gand mi-e la Elena. Pe bune. Daca cumva a vazut avalansa din creasta, degeaba am scapat din ea. De Elena nu mai scap. Sau mai rau, poate coboara dupa mine. Si nu sunt sigur ca am luat toata zapada cu mine.

Intr-adevar echipa alergatorilor e in creasta. Aurel le face semn ca totul e OK si cum aveam sa ne dam seama mai tarziu, Elena n-a aflat ca m-a luat avalansa pana cand nu eram deja inapoi in creasta.

Ma astept sa vina restul trupei si sa mi-o iau. O merit cu varf si indesat. Era sa ii spulber pe Markus si Aurel. Deocamdata habar n-am ce am declansat de fapt.

Apare la scurt timp Florin, Mardale si Horia cu lopetile de zapada. Incep sa sape ca sa ma scoata afara. Iulius trage de mine, dar sunt bine betonat. Intr-un final ies. Majoritatea trupei e in jurul meu.

Mardale imi zice ca a venit sa bea o bere cu mine nu sa ma scoata din avalansa. Imi mai vine inima la loc.

Ma intreaba de unde am cazut. Pai de sus, ca eu i-am dat drumul. De sus?! Ma intorc si o vad. Acuma mi s-a facut frica. E mare, uriasa, mama avalanselor pentru mine. Am mutat trei sferturi de caldare. Am schimbat peisajul aici pe picior.

Si instantaneu ma prind ca nu numai pe Aurel si Markus era sa ii iau la calarit. Toata trupa. Aproape 20 de oameni. Acuma mi se inmoaie si picioarele. Am facut-o de oaie.

Cum avea sa zica Elena nervoasa mai tarziu:"Treaba ta daca vrei sa te omori! Dar cu ceilalti ce ai avut?". Aici are dreptate. Punct.

Incerc sa baigui niste scuze impleticite. Chiar am facut-o de oaie acuma. Toata lumea este in regula. Aflu ca pe Florin l-a prins avalansa in plin. Si se pare ca el a intrat si la centrifuga, doar ca sa aiba norocul sa fie scuipat afara cand a trecut peste o damba de pamant. Pe Adi Marcu l-a plimbat vreo 10m. Ceilalti au fost doar spectatori neputinciosi.

Oricum, tragi comicul situatiei e ca eu mi-am ales sa ma plimb cu avalansa intr-o zona in care se aflau 20 de oameni cu echipament adecvat tocmai pentru recuperat din avalanse.

Caldarea a fost umpluta cu ce a carat avalansa. Blocuri de zapada se inalta metrii buni. Horia imi zice ca daca ma prindea la mijloc putea sa fie o armata de oameni ca tot nu ma scoteau de acolo in timp util.

Ma simt prost (asta mi se intampla rar). Timpul inapoi nu il pot da. Dar mi-am pus prietenii intr-o situatie nasoala. De asta imi pare rau.

Horia decide ca e mai intelept sa plecam de-acolo pana nu mai pleaca una. Echipa a sondat metodic la baza peretelui. Avalansa a trecut la 50m de locul unde ei lucrau si aveau depozitat echipamentul.

Coco hotaraste ca cel mai intelept e sa o luam in sus spre creasta direct pe un picior dezapezit. Il urmam cu totii. Am in mine adrenalina pentru ceva timp. Si asta ma impinge rapid in sus pe panta abrupta. Trebuie sa ajung la Panda meu cat mai repede.

Mai jos e o poza pe care am incercat sa schitez cum arata scena:

Caca de avalansa :

Linia de ruptura:

Ne retragem toata echipa la cabana la Cuntu. Caldarea a devenit prea periculoasa pentru cautari. Seara o petrecem tot grupul impreuna. Cum a zis si Coco si Alin: actiunea noastra nu avut sorti de izbanda. Ne-am inselat asupra grosimii zapezii si impotriva naturii nu prea ai ce face.

Dar nu asta au zi ei. Au zis ca inainte de toate acesta a fost un exercitiu de mobilizare, un test pe care l-am trecut cu brio. Si data viitoare o sa ma arunc la fel de linistit pe spate in avalansa stiind ca am asa prieteni care o sa vina dupa mine.

Concluzii:
Ca sa n-o mai dam la ocolit: a fost exlcusiv vina mea. N-aveam ce cauta pe-acolo mai ales in conditiile in care mi-am pus serios problema ca s-ar putea sa porneasca avalansa. Ce imi pare cel mai rau e ca am pus in pericol viata prietenilor mei. Si pentru asta imi mai cer scuze odata. Si cu siguranta nu mai eram asa de smecher daca unul din ei ar fi patit ceva. Dar intamplator, nimeni n-a patit nimic.

Acuma o sa zica multi ca nu-mi imagiez cat de rau se putea termina. Ba imi imaginez foarte bine. Nu-i chiar prima avalansa pe care o vad nici in Romania, nici afara. Scenariul in care vreo 20 de oameni erau luati de avalansa aia e cat se poate de realist. Dar intamplator, a fost sa iasa bine.

Ca sunt sanse mai mari ca sa prind duminica 6 numere la loto decat sa fi scapat nevatamat de-acolo si aia stiu. Dar intamplator, am scapat.

Eu nu cred in miracole. Relatia mea cu divinitatea e mult mai pragmatica decat ingerasii care canta la lira sau dracii cu furci. Eu cred in noroc si ghion. Si inca odata am avut noroc.

Duba ma intreaba seara:
"Na, si cum a fost? Ti-a placut? Te-ai mai da odata?"

Pe moment am crezut ca ma ia la misto. Dar adevarul e ca la un nivel primar mi-a placut. Mi-a placut sa fiu calare pe ea, mi-a placut sa opresc timpul in loc si sa ma joc cu el si mai mult decat orice mi-a placut doza de adrenalina. Asa ca oricat de anacronic pare, da, undeva acolo, mi-a placut.

Nu pot sa criu decat despre tine,
Cu mana ta. Este un fel de-a te pastra
Inaintea ochilor, pe imensul cadru de zapada,
Ca un perete pe care schiaza
Gandurile noastre de iarna.
Din fuga trenului ai zarit
Prin nameti un vanator.
A aparut intai pusca intinsa - Tocmai ochea
Un fulg de zapda.
O bubuitura si toata iarna
S-a naruit din cer, ingropandu-l in zapada.
[...]
Iata-ne, asadar pierduti in desertul alb,
Pe care, de fapt, l-ai si provocat.
Ai dorit atat sa ninga, stiai ca fenomenul tine
De concentrarea ta...Si te-ai concentrat prea mult!
Acuma, nu se mai opreste.... (Sorescu, Scrisori din camera de alaturi)