Cod galben

Data: 05.02.10
Participanti: Alin, Dubina,m Elena, Alex
Locatie:Retezat
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/
Filme: http://www.youtube.com/user/Hoinarii (azi fara filme)

Elena vrea sa stam acasa si eventual bicicleta sau trailrunning in Zarand. Gianina vrea si ea acasa. Singura salvare pare a fi Alin - de-acolo vin ideile.

Propune o tura tapana : pe creasta din Carnic pana la Gales. Suna bine. Din pacate prognoza ne este potrivnica. Vineri aud de cod galben de vant si precipitatii. Cum naiba reusim sa urmarim noi codul, asta e un mare mister pentru mine. Mai degraba as zice ca iarna asta ne-a fost complet potrivnica. Motiv pentru care am insistat sa fim pe munte week-end de week-end.

Am echipa matinala.La 6.00 conform planului iesim din Timisoara si dupa 2 ore si jumatate suntem la Carnic. Bate vant cu aspect de vijelie aici jos in vale...Oare ce o fi sus pe creste?

Mergem repede. Dubina are multe povesti din colturi indepartate ale lumii. Timpul curge repede. A vazut ceva locuri si a batut ceva munti omul asta...Respect.
La Pietrele ne oprim cat sa salutam un vechi si bun prieten: Meck. Ne-o taie scurt si in stilul caracteristic: "in creasta o sa fiti facuti deltaplane".

Plecam pe valea Stanisoarei. La intersectia cu Rausor coechipierii iau decizia inteleapta sa continuam pe vale pana in dreptul sei de iarna ca sa nu fim asa de mult expusi viscolului care se simte accentuat chiar si aici in fundul vaii la adapostul padurii.

Partea de la Pietrele pana la iesirea din padure mi-a placut. Cenusiul tipic de iarna, fulguiala batuta de vant si o liniste mormantala in afara suieratului de vant. Placuta atmosfera.

Treaba se schimba odata ce iesim din padure. Nu imi dau seama daca aici ninge, a nins mai mult sau e numai transport, dar stratul de zapada a crescut deoadata. Este o zapada usoara, cu cristale mici ca un praf. Te afunzi pana la gat (de cateva ori literalmente) in ea.

Iesirea din padure coincide cu inceputul de jnepenis. Zapada aceasta are suficienta greutate incat sa aplece jnepenii la pamant insa nu este destul de grea ca sa ii tina acolo captivi. Incepe calvarul inaintarii prin zapada de peste jnepeni. La fiecare pas cadem printre crengile de sub zapada.

Am multe obsesii. Spartul zapezii e una dintre ele. Mi se datorea de la o tura din liceu in Tarcu cu Razvan. Atunci am spart zapada de la statie pana la telescaun (deci la vale) vreo 8 ore. Si de atunci am dezvoltat o fobie cu chestia asta. Incerc sa mi-o vindec asa ca incep cuminte sa sap.

Ma tine destul de mult pana cand ma enervez si incep sa injur situatia.

In jurul nostru: blizzard. Suntem infofoliti si nu lasam nici o suprafata in calea vantului. Dupa spusele lui Alin am inaintat 600m in jumatate de ora.

Teorie:
Eu cred ca fiecare dintre noi astepta ca sa vina altul si sa zica ca n-are nici un rost sa facem chestia asta. Total inutila. Doar ca toti patru suntem mandri. Si asta e foarte bine. Asta da putere unei echipe atunci cand treaba se impute. Puterea de a merge mai departe chiar daca situatia e nasoala.

Doar ca de data asta e si ilogica. Asa ca atunci cand Alin ma intreaba daca eu vad vreun sens la chestia asta, sunt in al noulae cer si ii zic ca eu sunt de acord s-o stergem de aici.

In unanimitate ne retragem la Pietrele. Dubina ar fi vrut sa mai asteptam o zi ca poate duminica e vremea buna. Salvamontul ne anunta ca duminica codul se face portocaliu asa ca prin Clopotiva ne intoarcem acasa dupa o zi de munca destul de grea.

Dar faina. Povestile lui Duba au fost un deliciu.

Duminica a fost: Tough Love. Nu, nu va ganditi la prostii. Asa se cheama programul de bicicleta. Am tinut sa-l amintesc aici ca sa nu uit peste ani cand o-i sta cu berea in mana pe canapea ca era o vreme cand injuram de mama focului antrenorul de pe ecranul televizorului. Aproape m-a omorat. Mi-au trebuit 4 litri de apa, un baton (pana acuma n-a mai trebuit sa mananc pe trainer) si 3 ore ca sa birui antrenamentul.

Intre timp ne-am strans mai multi pentru Nepal: cu siguranta Gianina si Alin. Am stabilit data si aproximativ durata. Incepe sa miroasa a Himalaya...

Life is like a coin. You can spend it any way you wish, but you only spend it once.Lillian Dickson