Social Icons

Atacul Apusenilor

Data:17.04.10-18.04.10
Participanți: Elena, Alex
Locație: Munții Apuseni
Poze: Aici
Filme: Aici

Marti dupa ce am văzut cum ii da cu ploile și cum se anunță vremea pentru tot restul săptămînii mi-am dat seama: nu se arata pt. MTB. Adică, putem sa mergem sa facem 20km în 4 ore prin noroaie, dar nu prea vad care e scopul. Asa ca din nou la cursiera ...

Nu mi-a fost greu sa ma opresc asupra Apusenilor ca destinatie. Si fiindca "blog-ul cere sange", cum zice Bitza, ma apuc si desenez doua ture care insumate dau 400km. O provocare pentru noi care ne-am urcat pe cursiere acuma 2 saptamani.

Pe masura ce trec zilele, ideea devine obsesie asa ca abia astept sa se faca odata vineri si sa plecam.

Dupa cum preconizam nu ni se mai alatura nimeni. Cele 2 bucle pe care le avem in plan au un punct comun: orasul Campeni, capitala Tarii Motilor. Asa ca intr-acolo ne indreptam. Cum deja am iesit din iarna, nu mai trebuie sa ne facem probleme legate de cazare: fie dormim in masina, fie la cort.

De data aceasta alegem cortul si ne instalam pe marginea soselei ca manelistii de pe Valea Cernei. Somnul ne biruie repede in ciuda farurilor de la masini -care ne fulgerau la fiecare cateva minute.

Ziua 1:
Mai jos este traseul ales pentru prima zi:

Deoarece habar n-aveam sa ne estimam timpul la cursiera, ne trezim dis de dimineata doar pentru a observa ca afara este aproape inghetat si o vreme care te imbie sa te afunzi in sacul de dormit si nu sa te urci pe bicicleta sa pedalezi.

Pe la 8 lasam masina in Campeni si rupti de frig suntem gata de plecare. De inceput am luat toate hainele pe noi ca sa nu murim inghetati (afara sunt 2 grade).

Elena a ales sensul de parcurgere: spre pasul Buces-Vulcan de inceput, asa ca pe final ramane catararea pana la Arieseni -cireasa de pe tortul de azi. Primii 12km pana in Abrud ii parcurgem zgribuliti intr-o ceata deasa. De aici drumul incepe sa urce mai serios prin comuna Ciuruleasa si sa ne scoata in pasul Buces-Vulcan.

Gata prima catarare a zilei care a trecut fara ca noi sa apucam sa ne incalzim. In pas apare si soarele si odata cu el si un pic de voie buna. De aici urmeaza doar coborare...mult timp.Soseaua nu ne permite sa lasam cursierele sa alunece, asa ca mai mult franat terminam coborarea si intram pe portiunea de plat care ne duce in Brad.

Cam sub palierul de 300m altitudine, natura este plina de viata: s-a trezit din iarna; -iarba e de un verde crud, copacii au inflorit si peste tot se aude zumzet de pasarele. Peste pragul de 300m e alta placa: aici iarna inca nu s-a retras asa ca totul este gri si incremenit.

Presati de timp trecem repede prin Brad. Urmatoarea portiune Brad-Virfurile mi s-a sters din memorie - in afara de episodul cu GPS-ul nu mai tin minte nimic.

Chiar inainte de intrarea in Virfurile, pe coborare, o muie mare de sofer a inceput sa ma claxoneze in draci. Am iesit aproape de pe carosabil, abia m-am redresat si am continuat sa cobor intr-un cor de injuraturi la adresa intregului lui arbore genealogic.

Apropo, in astea 2 zile si 400km am elaborat o teorie referitoare la ura soferi vs biciclisti (teoria se refra la boii care claxoneaza aiurea nu la toti soferii):

1. Pe primul loc se situeaza posesorii de Dacii. Si astia pot fi impartiti in 2 categorii: cei de varsta a doua care au infipt cu fierul rosu in creierul lor la fel de rosu ideea ca Dacia e cea mai buna masina. Si ca faptul ca ei au asa o masina este o recunoastere pe scara mondiala a meritelor lor. Iar biciclistii sunt niste pierde vara, care nu au fost in stare sa se catere pe scara sociala sa dobandeasca si ei acest semn al distinctiei. Asa ca ei claxoneaza din scarba fata de ciclisti, dar si cu un fel de mila.

Celalata categorie sunt copiii celor care au Dacie si care si-au luat si ei Dacie (nu fiindca n-aveau bani de altceva). Astia sunt la fel de pierduti pentru societate ca si stimabilii lor parinti. Adica ba, tu cu masina aia cu patru cercuri sau cu elicea aia de avion, ce ba! n-ai avut bani sa-ti iei si tu o masina noua si buna? A trebuit sa iei rable de la straini ? Afara din tara cu tine!!! Astia claxoneaza doar din superioritate. In absolut, sunt mai idioti ca si predecesorii lor si din pacate au dreptul sa se reproduca...

2. Pe locul doi se afla baiatul-de-baiat care intr-adevar n-are bani nici de o pereche de blugi si care ii da apa la moara la copilul cu Dacie: e asa de rupt in cur incat intr-adevar a ajuns sa cumpere masina second hand cu volan pe dreapta din Germania, adusa acolo pe sub mana din Marea Britanie si sa o inmatriculeze in Bulgaria. Este acelasi pe care il intalnesti prin benziarii cumparand de cate 5 sau 10RON, cat sa mai aibe benzina s-o duca pe Pissssi pana la caminul de nefamilisti unde isi face veacul. Boul asta claxonewaza pe principiul: "uite si la nimeni asta, n-are bani de masina si se plimba cu bicicleta. Mars ma!"

3. Pe locul 3 si la fel de periculosi ca precedentii se afla soferii precauti. Hai sa va vand un pont: nu sunt chiar asa de surd si aud masinile asa ca nu trebuie (repet: nu trebuie) sa va faceti simtita prezenta prin claxoane de avertizare. Am inteles ca asa ati citit in manualul ala albastru, stiu ca oricum nu va duce capul sau n-aveti cojones sa faceti ceva care nu se incadreaza in tipare, dar va rog eu din suflet: nu ma mai f****i cu claxoanele.

Revenind...

Deci dupa ce un bou de categoria 1 m-a claxonat si am ajuns intr-un final in Varfurile, observ cu stupoare ca nu mai am GPS. Mi se inmoaie picioarele, dar nu intr-atat cat sa nu sar inapoi in sa si sa urc panta ca sa-l caut. Am noroc: il gasesc infipt si dezmembrat in noroi. Il asamblez si functioneaza chiar daca acuma are o amprenta unica de la sariturile pe asfalt. A fost vina mea ca nu l-am asigurat ca lumea in suport, dar ala cu claxonul oricum e un bou. Si fiul unei doamne vaci...

Tot in Virfurile realizam ca a trecut deja jumatate din traseu. Odata cu constientizarea acestui fapt incepe sa urle si foamea in noi, asa ca ne oprim la priml ABC sa mancam ceva - mai degraba sa bem. Reclama nemascata: de ceva zeci de km buni nu visam decat Cola. Vreau Cola! Vreau Cola!

De cand nu am mai fost pe-aici am uitat de urcarea de dupa Virfurile. Credeam ca e inainte... Asa ca urcarea pe Dealu Mare constituie o tot asa de mare surpriza pe cat e de mare dealul in sine. In varf unde este montat si punctul de altitudine verific cu 2 GPS-uri si concluzionez ca drumarii au vrut sa se dea mari: au pus cu 100m mai mult decat in realitate (si GPS-urile noastre merg bine -le-am verificat in tura cu alte puncte de reper).

Aceiasi drumari au uitat de existenta lui E76 pe care tocmai ne aflam. Pe scurt: e cel mai bombardat E pe care l-am intalnit pana acuma in Romania. Dar n-are el suficiente gropi pe cata incapatanare avem noi.

Asa ca printre gropane si camioane de Frutti Fresh care se perindau unul dupa celalat, ajungem in satul Lunca unde cu parere de rau ne despartim de terenul minat pentru a incepe urcarea spre Arieseni.

Pe asta am mai facut-o odata anul trecut cu MTB-urile asa ca nu prea o sa avem surprize. Intre timp am mai capatat si ceva incredere si ceva experienta, asa ca nu imi mai displace urcatul pe cursiera. Pentru prima data in tura asta e nevoie de ajutor extern asa ca renunt cu inima indoita de contractii spasmodice la susurul apei cu PET-uri prin ea si recurg la galagia din MP3. Si pe ritmuri de gotic dat la maxim - Pac, Pac - ciuruim urcarea destul de repede si suntem la baza partiei de la  Vartop.

Sus, in capul ei inca se intrezareste zapada. Nici aici la baza nu e prea cald, asa ca ne retragem la..."Vraja muntelui". Mancam si bem. Cola, da ma - normal ca bem Cola. Si bere, ca doar sunt sportiv ce naiba!

De aici mai avem 42 de km liniar pe Valea Ariesului. Daca am zis pe vale, am zis in coborare asa ca nu poate fi mare scofala.

Initial am vrut sa scriu blog-ul sub forma unei povesti in care sa prezint toate locurile cu insemnatate istorica de exemplu, obiectivele naturale sau spirituale prin care am trecut. Dupa care mi-am dat seama ca eu nu sunt Wikipedia.

Puteti vizita Muzeul aurului din Brad, Pantheonul motilor din Tebea, Groapa Ruginoasa, Ghetarul de la Scarisoara, Valea Sighistelului, nenumaratele biserici: din lemn, din piatra, din 1200, dintr-un singur lemn, (nu pot sa nu fiu ironic, dar acuma sincer unele arata exceptional ca pozitionare sau ca arhitectura).

Mai mult lasand bicicletele sa alunece singure, kilometrii curg unul dupa celalalt. Cand mai scrie pe borna Campeni: 10km incep deja sa fac analogii de genul: aaa... 10km sunt si de la Giarmata pana la mine acasa asa ca nu mai e mult. Asta e semn clar ca sunt vraiste.

Ajungem in jurul orei 18.00 inapoi in Campeni si la masina. Ne hotaram sa innoptam exact in acealsi loc. Dupa ce punem cortul, la o bere stau si reflectez, dar nu prea mult ca ma prinde somnul: m-a daramat tura asta. Dar rau de tot. N-am mai fost asa de varza de prin toamna de la concursuri. Sigur nu mai eram in stare sa fac inca 75 de kilometri si asta ma sperie daca ma gandesc la Iron Bike.

Harta cu traseul o aveti mai sus, va mai zic doar ca pe GPS traseul a insumat 197km cu o diferenta de nivel pozitiva de 2120m.

Ziua 2:

Ceasul suna tot la 6.00, dar sunt deja treaz - am prins aproape 10 ore de somn greu. Dau sa ies afara si cortul e acoperit cu o crusta inghetata de bruma. De jur imprejur -aceiasi ceata groasa ca ieri dimineata. Ma uit pe ceasul de bord: 0 grade. Asta nu prea e vreme de pedalat...

Elena s-a uitat aseara pe harta si dupa ce am descoperit uimiti existenta pasului Bucium, ne-am hotarat sa facem prima data Valea Ampoiului. De aceea lasam masina in Abrud la intersectia cu drumul ce duce spre Alba Iulia.

Inceputul urcarii il facem prin Twilight Zone: o pacla deasa ne inconjoara din toate partile asa ca nu vedem mai nimic in afara de linia drumului. Pe masura ce urcam incepem sa ne incalzim. La fel ca si ieri, pe masura ce castigam altitudine, ceata se mai risipeste si in ultimele serpentine de sub pasul Bucium avem parte de primele raze de soare.

Pentru tura de azi nu aveam mari expectative legate de perisaj: aveam sa ne inselam si asta ne dam seama inca inainte de pasul Bucium: peisajul arata asa cum speram eu sa arate atunci cand am desenat tura acasa.

In pas ne oprim la o tura de dezghetare. De aici vom intra pe Valea Ampoiului care merge pana in Alba Iulia. Valea este superba: satul Izvoarele Ampoiului este un deliciu. Nu trebuie sa pedalam, asa ca putem admira peisajul pe indelete. Soseaua este buna si inaintam repede pana la intrarea in orasul Zlatna.

Aici mai facem o pauza de dezechipare: soarele a devenit mai puternic si putem sa scapam de un rand de haine. Tot aici Elena face poza cu o viitoare vedeta ciclista.

Din Zlatna valea se deschide, dar ramane la fel de frumoasa. Din loc in loc, panouri informative detaliate ne informeaza despre diverse formatiuni geologice pe langa care trecem. Cei de aici au avut grija sa marcheze toate obiectivele cu potential turistic - bravo.

Panta aproape a disparut deci trebuie sa trecem la pedalat. Ne apropiem de zona de campie. Pentru a evita un tronson destul de lung de european, o cotim catre Gladna de Jos si astfel ocolim si orasul Alba Iulia.

Acuma suntem intr-o zona de dealuri si parca am plonjat intr-un ocean de verde intens: culturile localnicilor au rasarit si totul la orizont cat vezi cu ochii e de un verde tipator.

Tot aici avem parte de prima portiune de off road- din fericire scurta. In rest, pe un drum valonat avand ca strajeri Apusenii, ajungem in europeanul care duce catre Cluj.

Aici ne trezim brusc din reverie si ne conectam la nebunia de pe sosea. Stim ca nu prea avem ce cauta cu bicicletele pe aici, asa ca vrem sa terminam portiunea asta cat mai repede. Camioanele trec razant pe langa noi, masinile mai mici aproape ca ne arunca de pe soasea din cauza vitezei cu care ne depasesc.

Ajungem in Teius si continuam in viteza inca 12km pana in Aiud. Aici traseul nostru coteste la stanga catre Buru.

Chiar la intersectie facem un popas de alimentare la un alt ABC. Oboseala acumulata in ziua de ieri si incepand de azi dimineata incepe sa-si faca simtita prezenta. La alimentara o intrebam pe tanti daca e asfaltat drumul pana in Buru. Ne-a raspuns: "E asfaltat cu gropi".

Iesim din Aiud si ne oprim intr-o poienita pentru pranz. Infulec ca un naufragiat pe o insula pustie o conserva de pateu cu un tub de branza topita si jumatate de paine. Evident, le ud cu Cola.

Vremea calduta de aici te imbie sa ramai, dar mai avem 35 de km pana in Buru. Drumul a fost candva asfaltat. Acuma au mai ramas numai gropile. Este mult mai rau decat daca ar fi fost foresier - asa fiecare groapa are marginile abrupte, cat sa o simti pe fiecare in parte.

Nu ne deranjeaza prea mult, deoarece peisajul este superb aici. Habar n-aveam de zona aceasta.

Nu mult dupa iesirea din Aiud intram in Cheile Valisoarei unde niste baieti catara. Trebuie sa oprim la fiecare cateva sute de metri si nu neaparat din cauza drumului - peisajul cere poze.

Dupa ce iesim din chei valea se deschide si peisajul pare desprins din filmele western. Pe partea dreapta aflam de pe harta ca ne strajuieste Piatra Secuiului.

Din groapa in groapa ne indreptam catre satul Rimetea. La orizont, un avion de agrement, un balon cu aer cald si o multime de parapantisti completeaza peisajul.

Rimetea coincide cu finalul urcusului pe vale - de aici mai avem cativa kilometri de coborare pana sa ne intersectam cu valea Ariesului. Pe coborare mai avem ocazia sa vedem renumita manastire Rimetea.

Ultima portiune a drumului este presarata cu o sumedenie de picnicari iesiti cu mic si mare la un gratar si o bere. Asta imi aminteste de Albina, cu diferenta ca acestia nu asculta manele si nu fac scandal: au iesit pur si simplu sa se relaxeze in natura - ceea ce e de apreciat. Valea este foarte curata. Poata ca ai nostri ar putea sa se inspire...

La intersectie vedem ca avem mai putin pana in Cluj decat pana in Campeni - doar ca in Cluj nu avem ce face.

65km pana in Campeni + inca 12km pana in Abrud si vom termina si tura de azi. In intersectia asta acuma 2 ierni Mariuta a refuzat sa ne mai asculte...

De aici incepe razboiul nervilor- mai e cale lunga si noi suntem deja obositi. Din fericire panta nu este foarte accentuata si soseaua este acceptabila asa ca putem sa acceleram.

Drumul este destul de valonat: fiecare sat a fost ridicat pe o terasa deasupra vaii incat avem o succesiune nesfarsita de urcusuri si coborasuri. Sunt portiuni bune in care reusim sa mentinem constant viteza la 30km/h, asta in conditiile in care suntem pe final cu bateriile. Cifrele de pe ciclocomputer imi dau "sforta".

Nu mai prea avem putere sa admiram si peisajul - ne concentram sa impingem cat mai tare in pedale pentru a termina tura. Azi am fost cuminte si am mancat 4 batoane plus vreo 4 litri jumatate de licoare izotonica. Sa nu uitam pranzul. Si altfel a mers treaba cand am avut "enerjie".

Pe portiunea asta am tras de noi - simtim ca se apropie finalul. Fara sa ne dam seama, suntem din nou in Campeni. Ultimii 12km pana in Abrud zboara repede si inainte de ora 18.00 suntem inapoi la masina.

Aici se incheie si cea de-a doua bucla. A cumulat 196km si o diferenta de nivel ascensionala de 1297m.

Traseul din cele 2 zile a strans 393km si ne-a purtat prin 5 judete: Alba, Arad, Hunedoara, Bihor si Cluj si printr-o sumedenie de localitati. Am avut parte de peisaje deosebite (mai ales in cea de-a doua zi) si mai mult decat orice acuma stim sa estimam pe viitor turele de cursiera ca distanta, timp si dificultate.

De departe punctul culminant al turei a fost Valea Valisoarei. Acuma nu stiu ce sa va recomand: cu MTB-ul e fain, dar n-ai cum sa ajungi in zona decat pe sosea. Cu masina merge daca e 4x4. Cursiera sigur n-a vazut drumul respectiv.

O sa ma duc acasa, deschid televizorul si o sa-i multumesc lui nenea Troy Jackobson - ala cu trainer-ul. Fara pedalatul ca soarecii in casa nici nu am fi visat sa facem tura asta.

In 15 mai o sa particip cu Bitza la Iron Bike Oradea: 275km trebuie pedalati in mai putin de 22 ore. Acuma pot sa estimez ce inseamna distanta respectiva si imi dau seama ca o sa fie un concurs greu. Si timpul intermediar de 8 ore la km120 este o provocare.

A inceput sa-mi placa sa ma dau cu cursiera. Dar, doar urcarea. E fain efortul atunci cand te ridici in pedale si incepi sa impingi. Un altfel de efort. Dar gandul mi-a ramas tot la MTB si de aceea in week-end-ul ce vine cu siguranta ne vom lua portia de noroaie. Probabil vom face o tura de MTB in Codru Moma si o tura de trail running tot acolo in zona.

La final, multumiri Elenei pentru rabdare si forta.

It is only when we truly know and understand that we have a limited time on earth and that we have no way of knowing when our time is up that we will begin to live each day to the fullest, as if it were the only one we had.(Elizabeth Kubler-Ross)

10 comentarii:

Serban spunea...

Savuroasa relatarea ca de obicei! :D

Felicity DTP spunea...

Foarte fain povestit.

Apropo de claxonari: eu circul cu bicla prin Bucuresti si nu m-a claxonat nimeni in spate ca sa ma dau la o parte. In afara localitatii poate se comporta altfel.

In schimb am probleme cu femeile de la volan care nu vad biciclistii nici pe trecerea de pietoni :))

Ture faine in continuare!

bitza spunea...

Cei mai tari! Again...

Dani spunea...

Felicitari! Foarte frumoase zonele in care ati pedalat.
O mica erata, localitatea prin care ati ocolit Alba Iulia se numeste Galda de Jos si nu "Gladna" de Jos.

Cristi Trandafir spunea...

In zona Rimetea a avut loc RICO 2010...poate "baietii" care se catarau participau la eveniment...una peste alta cred ca Romania ar avea mult de castigat daca ar avea niste drumuri speciale doar pentru biciclete ...si nu doar in orase ci si in afara lor...nu e mare lucru sa traga o dunga de asfalt...la ce peisaje faine avem in tara cred ca multa lume s-ar da cu bitza...in rest grija mare cu masinile...sa nu dea vreun bou peste voi!

Anonim spunea...

Delicioasa relatarea! Apogeul de ras in hohote lacrimogene il reprezinta- citez "si peste tot se aude zumzet de pasarele" :-))))
Merita pus la 'perlele' colectate din clubul vostru! Gabi, CH

Silvique_ms spunea...

Draguta povestire! :)

Mihai-Sorin Sirbu spunea...

Ture faine in continuare!

Tibyarad spunea...

Hey as dori si eu sa particip la iesiri cu bicicleta imi poti spune unde gasesc pe internet rutele traseele, Arad - Bekescsaba se va mai organiza anul acesta? astept un raspuns. ( tibyarad@gmail.com).
Stima

Covaci Alexandru spunea...

Super tare felicitari pt tur ;)