Pariul

Data: 08.05.10-09.05.10
Participanti: Elena, Alex  si colegii de la CS Tibiscus

Locatie: Lugoj

Poze: aici (tura asta aveti si poze)
Track-uri bike: aici

Carol ne-a impartasit cateva trasee din colectia lui care pare fara limita. Cel de MTB din zona Semenicului este atragator asa ca asteptam nerabdatori sa vina odata week-end-ul.

Evident, ploua toata saptamana asa ca nu e nici o sansa sa mergem la MTB. Si rabdarea si perseverenta noastra par sa fi ajuns la limita asa ca pentru week-end se preconizeaza stat acasa dupa ceva luni bune neintrerupte de umblat pe coclauri.

Sambata "dimineata" pe la 11 suntem inca acasa si se pare ca aici vom si ramane. Deodata imi amintesc de alt traseu propus de acelasi Carol:

Lugoj - Victor Vlad Delamarina - Remetea Poganici - Firliug - Ezeris - Soceni - Brebu - Zorlentu Mare - Dezesti - Fârliug - Remetea Poganici - Victor Vlad Delamarina - Lugoj

Intr-o ora si jumatate din momentul in care ne-am amintit de mail-ul lui Carol suntem in Lugoj la inceputul traseului.

Aici sunt toate detaliile tehnice:

Bike route 528491 - powered by Bikemap 

profil:

alte date tehnice se gasesc la:

Lugoj_Soceni_cursiera

- Drumul intre Lugoj si Soceni este ireal - nici pe autostrada in strainatate nu este asa de neted. De retinut ca este vorba de un drum judetean.
- Circulatia este aproape inexistenta ceea ce constituie inca un plus pentru parcurgerea lui cu bicicleta.
- personal, mi-a placut foarte mult zona considerand si cat de aproape este de pusta timisana.
- Din Soceni pana in Brebu se intra pe artera de legatura dintre Resita si Caransebes, mai circulata, dar la fel de buna ca asfalt.

- in Brebu se coteste si incepe intoarcerea catre Firliug. De aici asfaltul este mai denivelat, dar merge inca fara nici un fel de problema si pentru cei pretentiosi. Zona aceasta este efectiv superba si merita sa se sacrifice o zi numai pentru a mere pe acest drum.

Multumim mult Carol. Sincer. Pentru hartile tale, pentru toate sugestiile de trasee, etc. Speram sa iti gasesti timp si sa strangi toate traseele tale intr-o carte - ar fi o adevarata biblie pentru toti ciclistii din Banat.

Si astfel am reusit sa nu stam acasa nici sambata...

Duminica avea sa fie cea mai ciudata zi din ultimele luni...

In primul rand eu am o recurenta de cateva luni in care pierd temporar contactul cu realitatea si ma afund in lumea jocurilor. Din pacate acuma a venit recurenta. Zic din pacate deoarece perioada aceasta inseamna in general ca ma culc pe la 3-4 dimineata cateva saptamani la rand - si acuma teoretic sunt in "sezonul de concursuri". Asa ca duminica sunt zombie.

In al doilea rand, exista un anumit pariu. Am un coleg de servici, de fapt un prieten - Cosmin - cu care am facut un ramasag. In 2010 o sa urc pe podium la un concurs individual. Daca nu, imi las mustata pentru o luna. Daca reusesc, isi lasa el mustata. Cosmin e o mare figura. E singurul coleg de la lucru care a facut sport aproape de performanta. Adica a facut culturism cu pasiune si a avut niste rezultate apreciabile.

Asa ca el m-a inteles probabil cel mai bine atunci cand toata iarna am tras ca un caine pentru a-mi indeplini visul. Sincer sansele mele sunt minime si sunt constient de asta. Am crescut enorm in ultimul timp, dar pana la urma cum spune si Elena : sunt doar un biet inginer programator, nu ma pot bate cu greucenii care fac asta toata ziua.

Ziua incepe dupa vreo 2 ore de somn.

Nu mai avem idei. La Lugoj se organizeaza un concurs de XC (cross country). Nu gustam asa ceva. Este vorba de trasee de viteza si mai ales tehnice. Acuma o sa fie vorba de 4 ture de 4.5km. Adica sa fim seriosi, distanta asta o alerg de placere cand vreau sa alung mahmureala. Pana iau eu startul, ceilalti au facut deja dusul de dupa concurs...

Dar la acest concurs participa aproape tot clubul nostru, asa ca vom merge si noi. Ideea e ca o sa ne hotaram la start daca participam sau nu, in functie de noroiul de pe traseu.

Concursul are loc in Tapia, langa Lugoj si este organizat de baietii de la clubul Concordia. Ajunsi la fata locului ne dam seama ca aici este efectiv o mlastina. Probabil doar din orgoliu ma hotarasc sa particip si ma inscriu la seniori. Este prima data cand nu ma inscriu la Elite. Ei fac 5 ture si eu sunt convins ca cele 4 ture de la seniori sunt mai mult decat suficiente ca sa ma enerveze.

Plus ca m-am saturat sa particip la Elite pentru ca dupa aceea toata lumea sa zica: "Ba! Iara esti locul 16 din 17! Jalnic nene!" Acuma, ca cei 16 din fata mea traiesc din ciclism nu pare sa prezinte un argument pentru ceilalti...O sa continui sa merg la maratoane numai la 80 de km, deoarece aia imi place, dar daca am cumva sansa sa scap de cei de la elite, o sa profit de ea.

Ne asezam la start intr-o mare balta si intr-o atmosfera de sauna - caldura de peste zi face ca toata umiditatea acumulata in ultimele saptamani sa pluteasca in aer si sa fie greu de respirat.

Obiectivul la concurs e clar si pentru mine si pentru Elena: sa nu stricam bicicletele si mai ales sa nu ne accidentam.

Start! De la inceput merg cu cea mai mica viteza. Nu ma grabesc, sunt chiar distrat - n-am nici o motivatie de concurs.

Dupa prima panta se intra in noroi.

Credeti ca stiti ce e acela noroi?! Daca nu ati fost la Concordia nu aveti nici cea mai vaga idee. In ultimii ani am mers prin noroi mai mult decat siberienii din taigaua aia afurisita a lor. Zeci, sute, mii de km de noroi cumulati in toate turele noastre. De nenumarate ori ne-am inecat efectiv in noroi.

Nimic nu se poate compara cu ce e aici; nu se poate descrie cum a fost. Dupa cateva pedale trebuia sa te dai jos si sa eliberezi rotile de noroiul acumulat cu ambele maini. Efectiv bicicleta nu mai inainta. E genul de noroi lipicios de care nu mai scapi odata ce s-a lipit de bicicleta. Ca si comparatie, pentru cei care au fost anul trecut in Cindrel la Carpathian Adventure - acolo era vorba de o sosea austriaca de munte bine intretinuta comparativ cu ce e aici.

Asa ca merg incet, ma depasesc concurenti cu duiumul. Daca n-ai motivatie, nici nu ai cum sa tragi.

Dupa numai cateva sute de metri de la start trebuie trecut la push bike. De fapt la cat e de grea bicicleta de la noroiul acumulat e vorba mai mult de tras bicicleta dupa tine.Inca nu imi gasesc cuvintele sa descriu cat noroi a fost acolo.

Nu prea am ce altceva sa va spun: concursul s-a rezumat la a trage bicicleta dupa tine, pentru ca pe urma sa te rogi la Dumnezeu ca pe coborari sa nu mori. Derapaje?! Le-am dat un nou sens. La fiecare metru fugea pamantul de sub bicicleta cu mine cu tot, asa ca mai mult glisam decat coboram.

Termin prima tura si ma inham la impins bicicleta in cea de-a doua. Pe traseu Carla imi zice ca sunt pe locul 6 sau 7. Asta e foarte bine, doar ca nu ma intereseaza deloc. Ma straduiesc sa imi fac concursul cat mai bine, fara sa distrug toagla si sa ma ranesc.

In rest, il vad ca pe o idee tampita de a pleca de acasa. Cu siguranta eram de 1000 de ori mai castigat daca mergeam la sala, alergam la stadion sau ieseam cu Elena la o tura de cursiera.

Cu ideile astea in cap si cu grija de a nu cadea termin si tura a doua. Cum nu ma grabesc stau si glumesc cu oamenii din check point-uri.

Norocul:
Daca ati mai citit blogurile pana acuma sigur ati remarcat ca de multe ori dau vina pe ghinion pentru tot felul de chestii la concursuri. Adevarul e ca eu am si enorm de mult "bulan". Si majoritatea deciziilor pe care le iau se bazeaza cumva pe credinta mea ca eu sunt norocos. Si azi norocul avea sa dea pe dinafara.

Eu nu ma grabesc deloc si nu sunt montat. Dar in conditiile astea de traseu, toti sunt obligati sa faca push bike. Foarte mult.

Nu excelez la bike si cu atat mai putin la traseele tehnice. Dar acuma e vorba de altceva. Ceva la care concurentii mei nu au experienta pe care am strans-o eu. Eu am mancat asa ceva pe paine cu Elena de nu stiu cate ori. Asa ca, chiar daca nu ma grabesc, pe push bike "i-am ciuruit". Am depasit la impins bicicleta pe toti cei care m-au depasit mergand pe ea sau coborand pe bicicleta acolo unde eu abia ma taram.

Noroiul a fost cel mai bun prieten a meu azi. Asa cum vremea proasta e aliatul meu cel mai de incredere in concursuri.

Un concurent din fata se intoarce - are probleme tehnice. Altul e pe marginea drumului cu pana. Ajung pe 5.

Il ajung din urma pe Gergo Kovacs de la noi de la club. E foarte bun la genul asta de concursuri. Dar "masina" ii face probleme. Nu i se mai invart rotile.

Bicicleta mea a mers exemplar. Cu o tona de noroi pe ea a schimbat vitezele la cea mai mica atingere. Franele au functionat ireprosabil. Sunt momente ca acestea in care dotarea tehnica face diferenta.

Locul 4 si la fel de impasibil ma gandesc cum o sa scriu in blog ca iara am luat un 4. Din spate nu ma mai poate prinde nimeni. E vorba de push bike in concursul acesta si la capitolul asta ma intrec si cu elite-ul.

Termin tura 3 si ma gandesc ca pana la urma da bine la CV un loc 4.

Norocul bata-l vina...Pe la inceputul turei 4 ma intalnesc u Zsolt Kovacs care are probleme cu aerul dintr-o roata.

Il depasesc si INCEPE CONCURSUL!!!

Acuma m-am trezit brusc cand mai am 3km pana la finish. Sunt deoadata pe locul 3 si miroase a podium. Merg uitandu-ma in spate la fiecare pedala. Zsolt nu pare foarte afectat de push bike. Castig aici avans, dar nu suficient.

Ma depaseste in primul punct in care se poate urca in sa si merge enervant de elegant si sigur prin marea de namol, in timp de eu abia imi tin echilibrul.

Ma resemnez si renunt la lupta. Asa s-a intamplat si in Poaina Matului la Hercules. Ma multumesc cu locul 4. Atitudinea asta nu o sa mi-o iert niciodata - nu sunt obisnuit sa trag pentru podium, nu stiu cum se face asta. Sunt obisnuit sa astept sa pice ceilalti -de aceea m-am profilat pe concursurile de anduranta.

Ultimul push bike. Si daca... Capul in piept si incep sa alerg la deal. Ajung sus odata cu Zsolt, dar el pleaca primul la vale. S-a terminat - pe coborarea asta nu-l pot depasi...

Norocul...Zsolt derapeaza si cade. Il intreb daca s-a lovit, n-are nimic asa ca trec in fata.

Slide baby, slide. Restul e deja legenda. Alerg ca dementul ultima contrapanta si intru pe coborarea catre finish. Aici zbor - podiumul meu e acolo si acuma nu il mai pierd.

Finish!!!

Sunt pe podium! Am luat locul 3.

Un concurs paradoxal, la care n-am fost convins ca vreau sa particip; pe care l-am tratat in pleazna pana in ultimii 3 km. O serie neasteptata de sanse coroborata cu antrenamentul meu de push bike m-au dus pe podium.

Elena a terminat pe locul 1 si e primul concurs in care urcam impreuna pe podium. Felicitari Elena !

Am castigat pariul si mi-am indeplinit visul. Sigur ca ma bucur - probabil aratam ca naiba cu mustata. Probabil sunt si fericit. Nu stiu sigur. Oricat de paradoxal suna, fericit sunt in timpul cursei, nu la final. Atunci cand lupti, atunci cand are loc actiunea si cand sunt in mijlocul eveneimentelor.

Pe podium ma simt ca la Marathon 7500 anul trecut cand am luat locul 1: nu am castigat locul 3, am pierdut un tel. Nebunia care ma impingea inainte la fiecare start. Chiar daca stiam ca nu o sa iau podiumul, luptam din toate puterile pentru asta - si atunci ma simt cu adevarat fericit.

Despre concurs:
- nu am experienta la XC dar cred ca a fost bine organizat. Multi dintre organizatori sunt prieteni de-a nostri asa ca ne-am simtit ca acasa acolo.
- participarea a fost substrantiala la toate categoriile.
- traseul bine marcat.
- numeroase puncte de alimentare.
- premii substantiale
- nu a existat taxa de participare.

C.S. Tibiscus a fost prezent cu aproape tot efectivul. In ultimul timp clubul a inceput sa stranga rezultate pe banda rulanta si efectivele lui au crescut simtitor. Si s-a creat acolo atmosfera de familie neaparat necesara pentru a obtine rezultate. Mai nou ne antrenam impreuna la alergat sau bicicleta si mergem impreuna la majoritatea concursurilor.

Tot paradoxal noi calculam ca acuma se termina perioada de incalzire si abia incepand  cu urmatorul concurs rulam la potential maxim. A fost insa Iron Bike-ul si Hercules, niste concursuri superbe la care ar fi fost strigator la cer sa nu dai totul din tine. Om vedea ce-o mai fi.

Inca odata felicitari Elena! Iar eu cu siguranta, ca de fiecare data, o sa inventez alt obiectiv care sa ma tina in priza :).

I love the winning, I can take the losing, but most of all I Love to play. (Boris Becker)

A...da! Cosmin - sa porti cu mandrie mustata: am muncit din noiembrie anul trecut pentru ea.