Social Icons

Prau

Data: 09.04.10
Participanti: Elena, Alex, Alex Grosu, Remus
Locatie: Pecs
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/
Filme: http://www.youtube.com/user/Hoinarii

M-am facut prau. Si e a naibii de bine. 2 saptamani m-a tinut astenia asta. Nu mai aveam chef de nimic.

Am ajuns sa ma tarasc la toate antrenamentele si nu mai aveam nici o motivatie. Dar asta e alta poveste.

Pana una alta uite si filmul pe care ti l-am promis de pe traseul de la viitorul potential maraton din Tarcu:



Dupa tura superba de pe Tarcu a urmat al doilea concurs din 2011. Initial ar fi trebuit sa fie 3 etape de sosea in 2 zile. Dar tura de la Tolna s-a anulat din lipsa de fonduri, asa ca vom participa doar la prima etapa din Tour de Pecs.

Pecs asta e la mama dracului in Ungaria, undeva la granita cu Croatia in partea de sud vest a tarii vecine.

Incepem cu dreptul si in loc sa plecam la 5.30 plecam la 6.30 din Timisoara in masina cu juniorii de perspectiva Remus si Alex Grosu.

Pentru mine concursul a inceput in parcarea de la Profi din Timisoara si a tinut 330km pana in Pecs. Asta ma face sa ma gandesc ca poate mai bine ma faceam sofer de curse decat alergator/biker.

Ajunsi in Pecs dupa un timp record ne dam seama ca habar n-avem unde e punctul de start de la concurs. Din punctul asta de vedere organizarea e deplorabila -nu ai nici un fel de informatie.

In stilul clasic Hoinarii - mi-ar lua prea mult acuma sa va povestesc toate detaliile - ajungem sa descoperim punctul de start.

Aici aflam cu stupoare ca traseul de 75km are de fapt 50km care s-au dovedit a fi de fapt 39km in concurs. De catarare.

Mie imi convine. Cat timp drumul urca sunt teoretic avantajat. Teoretic. In Romania. Dar aici e Ungaria si asta e un concurs international la care participa pe langa unguri si croati, cehi si austrieci.

Dupa ce ne facem incalzirea fugind ca dementii dupa bancomatul misterios din Pecs pentru a plati taxa de inscriere care brusc se marise fata de ce era afisat pe site suntem si noi gata de start in compania multor ciclisti blonzi si bine facuti care pareau pusi pe fapte mari.

Din concurs n-am inteles prea multe. Imediat dupa start traseul a inceput sa urce. Doar ca astia nu sunt ardeleni molcomi - s-au apucat sa alerge ca dementii de la start.

Eu fiind in perioada flower-power a antrenamentului nu m-am dezmeticit si a trebuit sa alerg continuu sa tin pasul cu plutonul. Asta mi-a iesit pana cand am parasit orasul si a inceput prima urcare serioasa. Aici am ramas singur. Plutonul s-a dusssssss.

Ramas singur am ramas si fara reactie. Nu mai am vana, nu mai am nici un fel de motivatie, asa ca pedalez ca la o tura a ciclistilor alcoolici anonimi.

Panta incepe sa se accentueze si ma trezesc un pic la realitate. Aici sunt in elementul meu si incep sa depasesc numerosi concurenti.

Traseul in sine a avut 3 catarari din care doar prima si a 3-a au fost pe placul meu: adica accentuate.

Cum nu mi-am gasit motivatia, am asteptat sa se termine odata concursul si nu am avut nici o reactie cand eram depasit si nici un fel de vana sa trag dupa cei din fata. Mi se parea inutil.

Am terminat concursul pe undeva pe la mijloc (asta e totusi bine tinad cont ca precedentul concurs am abandonat). Nici o satisfactie, nici un regret.

Elena "a reusit" sa se rataceasca. Pe bune. Si s-a enervat la culme.

Concluzii:
- blonzii si blondele sunt la alt nivel fata de noi. Asta e bine. In momentul in care ai impresia ca esti miezul din franzela in Romania, iesi la o cursa afara si te intorci cu capul plecat acasa. Acolo e cu totul altceva.
- eu n-am avut nici un fel de motivatie, Elena s-a ratacit, asa ca per total din punctul nostru de vedere am facut aiurea 650km.

Si asa s-a terminat al doilea concurs pe 2011. Deocamdata e din seria "concursuri de pregatire" asa ca nu e foarte grav.

Azi la bazin s-a schimbat totul insa: dupa ce inotam in dorul lelii, undeva pe la a 20-a tura brusc mi-a venit cheful. Ala din noiembrie. Si totul a capatat sens. Si a venit pofta aia nebuna de lupta.

Probabil chimia m-a ajutat sa ies din pasa asta proasta - dar nu conteaza motivul. Important e ca in sfarsit dupa peste doua saptamani de lancezie, acuma am o pofta mai mare decat oricand sa "ma bat".

Sa inceapa!!! Si chiar daca nu castig, macar a revenit vointa aia nebuna care m-a impins inainte tot timpul.

Acuma va las: odata ca sunt prea pilit ca sa mai tin ochii deschisi si a doua oara ca maine dimineata am antrenament de bike.

Sa inceapa!!!

2 comentarii:

Cristina spunea...

Salutare,

Va contactez pentru ca vreau sa va invit in programul nostru de afiliere. E un program care merge pe principiul "sa castigam impreuna". Pentru a va comunica mai detaliat despre ce e vorba, va rog sa-mi dati o adresa de email.Adresa mea este cristina@sportsworld.ro
Multumesc si o zi frumoasa,
Cristina

ioanstoenica spunea...

Interesanta experienta si amuzanta descrierea. Concluzia pe care o pot trage eu e ca nu ar strica sa existe un fel de sistem, un mecanism, un butonas ceva, care sa declanseze pofta aia de lupta. Atunci cand simti ca n-ai niciun chef, pac! Apesi pe buton si intri in priza! Sentimentul ala de ”vreau! pot! lets do it!” e super tare. N-ar strica sa gasim ceva care sa-l declanseze mai des, sau, in cel mai bun caz, sa-l faca sa fie permanent in noi :D