Tomnatice

Data: 14.10.11-15.05.11
Participanti: Elena, Alex, Marcu,Alin
Locatie: Herculane
Poze: Click! Click! Click!

A doua saptamana fara sport. Mie mi-a fost foarte usor sa nu fac nimic, Elenei mult mai greu. Acuma stam si atat. Mie imi place la culme; Elenei nu prea. E perioada de pauza impusa. Intre doua reprize de stat mai alerg pe la stadion, dar cam atat.

Am uitat de concursuri, de ambitie, de incrancenari, de strategii, antrenamente, planuri. Par deja ceva asa de indepartat. Ma complac in a nu face absolut nimic.

Stiu ca nu o sa tina mult. De fapt acuma cand scriu blogul mi-a venit o pofta nebuna de alergat. O pofta de alergat cum n-am mai avut de mult. Asa ca maine ma duc eu undeva si o sa alerg pana cand ma lasa picioarele. Fara ceas, fara timp, fara bareme. Doar asa, sa alerg din nou.

Si deja am o gramada de planuri in cap. Abia astept sa venim din Asia! Au ce-o sa mai indoi trainer-ul si banda!

Alin zice ceva de marcat traseul de la Hercules maraton in sens invers. Adica de mers de placere pe munte si in plus de facut ceva util. Poate ca e momentul sa dam si noi ceva inapoi muntelui - pana acuma am tot luat -chiar daca numai amintiri.

Asa ca planul de week-end e stabilit. Sambata dimineata ajungem in Herculane impreuna cu parintii mei. Ii lasam la o pensiune si noi ne continuam drumul pana la Dumbrava.

Tot drumul m-am uitat pe termometrul de la masina care s-a incapatanat sa nu creasca peste -3 grade.

La Dumbrava gasim un Alin si un Marcu zgribuliti.


Am plecat flamand de acasa asa ca acuma sub imperiul foamei burdusesc rucsacul cu mancare de parca as pleca intr-o adevarata expeditie. S-au terminat concursurile asa ca de acuma pana in primavara ne va insoti constant si prietenul meu SLR-ul.

Vom marca pe ruta Inelet - saua Ciumerna - Bogaltin, adica in sens invers fata de rtaseul de concurs.

In echipa de patru (in poza apar doar 3 ca cineva face si pozele) lasam masina la podul peste Cerna si pornim urcarea spre Inelet. Ceva nu e in regula. N-am facut 2 saptamani sport, sunt inca racit, dar ce naiba ma chinui asa?! Asta m-a tot macinat peste zi.

Raspunsul l-am aflat a doua zi cand am alergat fara nimic in spate. Am devenit un delicat, nu mai pot purta greutati in spate.

Alin isi gaseste un prieten de joaca - e amortit rau. Temperaturile negative nu prea ii priesc.

Elena cu Marcu o iau inainte iar noi avem prilejul sa mai schimbam o vorba doua cu un mosneag. A fost partizan, l-au prins comunistii si l-au dus la canal. Alin il tot descoase.

E batran, bolnav, dar altfel decat mumiile reatrdate de la oras care fac dimineata de dimineata coada sa plateasca taxele si care blestema guvernul, viata, soarta, vecinii... Si se vaita intruna.

E mandru, povesteste cu detasare despre tineretea lui pierduta la canal si despre greutatile prin care a trecut. Dar nu se vaita. Si are privirea aceea vie, ochii limpezi si plini de pace.

Padurea si-a luat hainele de toamna si sunt putine locuri mai impresionante toamna decat muntii Cernei si catunele de aici.

Chiar inainte de Inelet reintregim echipa - Marcu carcoteste cum ca noi (Alin si cu mine) n-avem alt subiect de discutie decat concursurile. Pe naiba! Tocmai discutam despre nemurirea sufletului ...cand alergi la puls maxim. Ma rog, discutii filosofice Marcu, n-ai cum sa le inteltegi.

Alin are experienta din primavara de la marcat trasee asa ca ne tine un scurt training despre ce o sa avem de facut si cum trebuie procedat. Eu am primit vopseaua rosie (a fost o cerere expresa). Marcu cu mine suntem rosii, Elena si Alin vor fi albi.

Se imparte vopseaua, pensulele - Marcu face pronosticuri pesimiste relativ la cum vor arata hainele noastre la sfarsitul zilei si suntem gata de plecat la munca.

Din astea aveam de facut. Eu sau Marcu mergeam inainte si faceam bulina rosie dupa care veneau Alin cu Elena si faceau cercul alb. Acuma voi ca niste carcotasi o sa ziceti ca noi faceam treaba usoara.

Habar n-aveti...Viziunea de a alege locurile bune de marcat. Curajul de a pune punctul rosu acolo unde nimeni nu l-a mai pus.  Manevrarea vopselei colorate. Lupta dintre Marcu care nu vroia sa puna nici un marcaj si eu care vroiam sa imbulinez toti copacii.  Pai cei din spate veneau pe un drum deja marcat de adevaratii pionieri!

Cinstit sa fiu tura a fost ciudata. Am apucat sa povestim cat in toata vara la un loc. Interesanta chestie si turele astea in care nu alergi...

Pe la iesirea din padure ne-a lovit foamea pe toti. Cam tot pe aici ne-a lovit si vantul. Asa ca am zis sa profitam de adapostul ultimilor copaci pentru masa de pranz. Masa de pranz nu a constat ca de obicei din geluri si bauturi izotonice, ci am avut de data aceasta mancare adevarata. Si mai ales bere la final!!!

Alin ne mobilizeaza - timpul zboara la fel de repede si cand nu esti in maraton si mai avem mult de spoit. Trebuie sa recunosc ca  a fost suficient de indulgent -  a avut o echipa naravasa de stapanit.

Ce ar mai fi de zis? Pe Elena abia am urnit-o din loc, daca va uitati la poza intelegeti de ce... I-am zis ca e o pauza de o gustarica, dar se pare ca nu m-a ascultat. Iar despre celalalt personaj nu stiu ce sa mai zic. L-am tot intrebat pe Alin daca e musai sa luam boschetarul asta cu noi peste tot. El nu, ca stii ca e sensibil si se supara. Bla, bla, bla...

La drum din nou. Acuma uitati si voi prin ce peisaj umblam! Cum sa ne mai concentram la vopsit?!

Cu astia nu faci treaba. Eu le tot ziceam:"Hai sa muncim!", "Trece timpul!", "La lucru lenesilor!" - ei nimic. De fapt cred ca vroiau sa vopseasca murele.

Dumnezeule! Chiar trebuie sa apara in toate pozele?! Ce o sa zica lumea? Imi strici ma imaginea! Groaznic...

Na, ca pana aici a fost bine. De inghetat, inghetasem deja de la iesirea din padure. Aici in schimb am inceput sa fac crize. Urasc frigul (stiu ca zic asta in fiecare blog, dar imi place sa ma repet). M-am enervat pe tot si imi venea s-o rup la fuga la vale  unde era cald si bine. Dupa ce aproape am cazut din picioare de frig m-am imbracat (niciodata nu e bine sa te imbraci preventiv, fiindca atunci nu mai ai motive sa te vaiti). Nu a fost decat relativ mai bine, asa ca toata portiunea de gol alpin am injurat.

Inghetam si ma gandeam: Thailanda - 32 de grade peste zi, 26-28 de grade noaptea in perioada asta. Umiditate de peste 90%. Te sufoci de cald. Mama, ce fain!!! Nu mai poti respira de cald!!! O...da! Trebuie sa cobor naibii de aici.

Hmmm...Observati ce nu e in regula cu poza asta? Asa-i ca si voua vi se pare ca Elena e murdara de vopsea?

Partenerii mei nu pareau foarte grabiti. Echipa "bomba" comunica la celular cu tabara de baza.

Poza cu seful. Eu cred ca a vrut sa faca misto de noi cu manusile alea de copii chinezi care nu incapeau nici pe un deget, dar n-am comentat. Si nici nu mi-a dat drujba! A zis ca imi da drujba! Numai el sa se joace...

Intram pe lumina in padure, mai punem ceva marcaje si dupa aceea ajungem odata cu asfintitul la Fantana Babii (asa a zis Alin ca se cheama locul la care eu ii ziceam saua Matii).

Era clar ca o sa ne apuce noaptea, dar de aia nu ne-am grabit prea tare. Portiunea care mai urmeaza pana in Bogaltin nu prezinta dificultati de orientare asa ca avem mai putin de marcat. In schimb ne putem bucura de un asfintit deosebit.

Cu ultimele licariri de lumina am terminat marcajul in Bogaltin. Acolo ne astepta masina lui Andrei (Alin a pus la cale un plan complicat, dar bine gandit asa ca de aici ne-am deplasat cu "jipanul" pana la Dumbrava).

Propunerea de a dormi la pensiune (in loc de masina)  a fost acceptata inca de dimineata. Aici ar fi de discutat: desi aveam cu noi echipament adecvat am preferat pensiunea. Batranete? Pe dracu! Tot timpul am iubit comfortul. Doar ca ma pot adapta foarte usor in lipsa lui...

Acuma nu stiu de la ce a fost: de la munca, de la frig, de la ziua lunga pe munte - dar cert e ca am adormit mai repede ca Vlad.. Si m-am trezit mai greu decat el.

Dupa cum spuneam suntem in perioada de pauza. Fara sport -doar odihna. Asa ca azi vom alerga semimaratonul Hercules... Ideea a fost exclusiv a Elenei, daca era dupa mine mi-as fi petrecut toata ziua la cloaca. Dar asa, sunt scuzat ca am "pacatuit". Si nu o pot lasa singura - nu ca nu s-ar descurca, dar mi-e rusine. 

Asa ca dai si alearga. Pe sosea abia am apucat sa ma trezesc. Dupa care a inceput urcarea spre Inelet si o pofta nebuna de alergat. Hai ca pot sa o alerg toata! Ochii pe ceas, ma enervez ca nu am training tool-ul cu mine. Calcule. Timpi. Radical diferit fata de ziua de ieri. Dar la fel de frumos.

Vremea a fost superba si azi. A fost una din zilele cele mai frumoase de anul acesta. Nu, nu va faceti iluzii -azi eram la alergat, pozele sunt din ziua precedenta...

Mi-a fost greu - m-am luat la tranta cu panta pana in Inelet. Si am biruit-o. Parametrii arata ca e mai rapid sa alergi decat sa mergi (nu radeti, vorbesc de inaintarea la deal pe pante de peste 12%)  -contrar fata de ce am aplicat la MPC. Voi vedea peste iarna pe ce ma voi axa - cresterea vitezei pe plat si coborare sau incerc sa fac diferenta de timp pe urcari...

Urcarea m-a obosit si nu m-am mai putut concentra mai departe. Asa ca am avut mai mult timp sa admir peisajul. Portiunea dintre Inelet si Prisacina mi s-a parut de basm si as fi vrut sa nu se mai termine. Nu mai alergam, zburam pe un covor de frunze printr-un pastel nebun de culori. Foarte frumoasa portiune. Elena a reusit sa se concentreze la alergat si pe portiunea aceasta asa ca nu era la fel de extaziata ca mine la frumusetile naturii.

Mai departe ne-am grabit cat am putut pana la masina. Ultimul trail-running...pe uscat. O sa urmeze turele de alergat prin zapada, dar asta a fost ultimul pe uscat in 2011.

                            

O luam din gara pe mama Elenei, ne intlanim cu parintii mei si ne plimbam prin Herculane.

Poza de la Sequoia Gigantea.

Pe drumul spre casa ne-am oprit in Teregova  - satul in care a copilarit tatal meu. A fost emotionant sa il ascult amintindu-si de fiecare casa si loc din sat. Povestile copilariei ii erau vii de parca ieri s-ar fi intamplat. Casa in care a copilarit nu mai semana cu cea de pe vremuri - dar amintirile erau acolo.

Un week-end superb din toate punctele de vedere.

Hoinarii isi iau acuma zborul spre Thailanda, Laos si Cambodgia. Teoretic... Pare-se ca aia se confrunta cu cele mai mari inundatii din ulimii 50 de ani. Dar asta suna deja a material de blog, nu? Ideea e ca sambata plecam undeva. Youpieeeee!!!!