Am plagiat titlul asta...dar fiindca se potriveste o sa fiu iertat.
Sfarsit de iarna. De frustrari, de depresii, de lipsa de motivatie. Nu pot sa zic ca a fost o iarna urata, dimpotriva: de exemplu am skiat cu Elena mai mult decat in ultimii cativa ani cumulat.
Dar relativ la antrenamente au fost niste luni proaste. La inceput de iarna eram hotarat sa "fac si sa dreg". Nu am gasit nici o motivatie, asa ca inceputul de martie m-a gasit lipsit de motivatie si de antrenament si de chef.
Inceput de primavara. Am mai pierdut o saptamana. Cand ma mai adunasem si eu un pic, a trebuit sa racesc. Si s-a dus naibii o saptamana exact cand nu trebuia...
Ieri m-am dus sa alerg si am cedat dupa 3km. Azi m-am tarat cumva pana la sala, pe principiul ca fie scot raceala, fie macar ma betejesc ca lumea.
Am vrut sa plec si de la sala: ce rost are sa ma chinui ? M-am tot intrebat lunile astea: de ce sa pierd atata timp alergand sau inotand sau dandu-ma cu bicicleta? Imi face placere? O fac din obligatie?
Dupa aia mi-am amintit de sprint-ul de la SVR. Cand era sa crap. Auuuu ce fain a fost!!! Am stiut tot timpul ca de aia fac asta.
Decat sa alerg, oricand prefer sa stau cu prietenii la o bere. Sau sa fumez un trabuc. Sau sa ma joc pe calculator. Sau doar sa stau.
Dar mai mult decat orice imi place competitia: imi place sa intrec, imi place sa depasesc, imi place sa fiu mai bun decat altii. De fapt asta imi place cel mai mult: sa fiu mai bun decat altii.
Nu am facut niciodata sport de dragul sportului. Nu m-a impresionat niciodata ideea ca sportul egal sanatate. Ca sportul e un mod de viata. Ca miscarea e buna si alte chestii de genul asta. Tot timpul am facut sport dintr-un singur motiv: e domeniul in care pot sa imi satisfac dorinta de competitie. Atat.
De aia nici nu m-am "cramponat" vreodata in vreun sport. Am jonglat cu o gramada de sporturi. Intamplator la alergare ma ajuta fizicul. Asta nu inseamna ca imi place la nebunie sa alerg. Dar imi place enorm sa intrec...
De cand am participat la primul concurs acuma 8 ani, motivul a fost tot timpul acelasi: sa fiu mai bun ca altii. Au fost foarte putine concursuri (in primii ani) cand am participat pentru a vedea care imi sunt limitele si pentru a ma lupta cu mine.
Si nici atunci nu a fost o lupta cu mine. Mentalitatea a fost tot timpul: daca ala din fata mea poate, pot si eu. Si daca ma incapatanez pot mai bine decat el.
Si asa am intrat intr-un cerc vicios de la an la an si de la concurs la concurs.
Am realizat ca daca vroiam sa fiu mai bun trebuie sa ma las de fumat. Desi imi placea la culme sa fumez. Si acuma iubesc sa fumez o shisha sau un trabuc din cand in cand.
Nu merge sa te joci noaptea pe calculator, sa dormi 3 ore si dupa aia sa te antrenezi. Desi imi place la nebunie sa ma joc.
Nu prea poti alerga sau pedala dupa shawrma. Desi sharwma cu bere este mancarea zeilor dupa parerea mea.
Nu merge sa amani antrenamentele. Nu merge sa nu te antrenezi. Desi imi place enorm sa lenevesc.
Nu merge sa fii dezorganizat. Desi imi place sa las tot timpul lucrurile la voia intamplarii...
Si asa a trecut o iarna... Osciland intre antrenamente si intrebari existentiale: de ce sa fac ceva ce nu-mi place neaparat?
Depresia cea mai mare venea din paradoxul ca acuma nu ma mai puteam opri. Sunt prea mandru : nu m-as putea suporta sa particip la un concurs si sa ma depaseasca cei pe care ii depaseam anii trecuti. N-as suporta. Asa ca nu am decat sa fiu mai bun. Si pentru asta trebuie sa ma antrenez mai mult. Si mai mult. Chiar daca uneori n-am chef sau nu imi place.
N-as putea suporta ideea ca am inceput sa regresez. Nu eu. Nu acuma. Asa ca alergam bombanind. Asudam pe bicicleta sau mergeam buimac la inot. Doar ca sa fiu mai bun. Doar ca sa ii depasesc.
Nu poti sa alergi 70 de ture de stadion de placere. E imposibil. Daca totusi insisti ca o faci din pura placere e cazul sa consulti rapid un psiholog. Alergi 70 de ture de stadion cand fie mergi acolo sa te bati cu timpul sau sa intreci concurentii virtuali.
De-a lungul timpului am dedus ca sunt doua categorii de sportivi: cei care lupta cu timpul si cei care lupta cu ceilalti. Pana si pe ciudatii care se mint ca fac sport de placere ii auzi: "azi am alergat cu X km mai mult ca acuma 2 luni". "Ieri am alergat km cu Y secunde mai bine decat data trecuta".
Ii respect foarte mult pe sportivii care lupta cu timpul. Eu insa sunt din categoria a doua: pe mine nu ma motiveaza sa scot timpi mai buni. Singurul lucru care ma motiveaza e sa il bat pe X sau pe Y. E totuna pentru mine daca am scos un timp mai prost, dar i-am intrecut...
Nu conteaza pe cine intrec. La fiecare concurs sunt altii. Important e sa intrec pe cineva. Sa lupt sa il prind pe ala din fata. Sa trag ca dementul sa il prind si sa-l intrec. Si sa trag ca un caine ca sa nu ma ajunga ala pe care am muncit sa il depasesc. La asta se rezuma sportul pentru mine. Pentru restul, ma duc cu prietenii la MUNTE.
Probabil o sa ziceti ca inevitabil o sa vina momentul cand o sa regresez. Nu vreau sa ma gandesc la asta.
Frica ca nu mai pot. Nu frica: teroarea. Teroarea ca anul asta o sa fiu depasit. Ca o sa fie altii mai buni. Ca o sa trebuiasca sa ma lamentez: "E! Asta e! Eu oricum fac de placere! Nu conteaza ca ma depasesc altii. Eu particip doar de placere."
In primul rand asta e o laba trista. Nu sunt psiholog, dar nu poti sa participi la un concurs de placere. La concurs te duci sa te intreci cu altii. Vrei de placere?! Cine pula mea te tine sa alergi 42 de km singur pe munte? Te-ai bagat la concurs? Ai dat si bani sa te inscrii? Ai strabatut juma de tara ca sa iei startul? Nu ma fute ca participi de placere.... Participi doar ca sa te intreci cu altii.
Sunt doua categorii: aia care recunosc ca fac asta si care incearca de la concurs la concurs sa mearga mai bine pentru a intrece mai multi si pentru a nu fi intrecuti. Si cei care se incapataneaza sa insiste ca participa la concurs de placere si dupa aia se lamenteaza luni de zile ca ce-ar fi facut ei daca viata nu era asa de cruda...
Din antrenament in depresie si din depresie in antrenament s-a facut primavara.
Si a venit SVR-ul (povestea in blog-ul urmator). SVR-ul era decisiv. Piatra de hotar. Primul concurs. Dupa iarna de depresii venea primul concurs. Voi mai avea mentalitatea de luptator? Era singura intrebare. Va mai fi furia aia de a depasi si de a trage pana mor ? Sau iarna si-a lasat ampreanta asupra psihicului si e cazul sa ma apuc de alte activitati? De tricotat, de comentat filosofic de pe margine depsre ce faceam eu cand puteam, de vaicareli...
SVR-ul a venit ca o bomba. Ca raspuns la toate lamentarile si frustrarile mele.
Toate statisticile aratau ca merg simtitor mai bine ca anul trecut la toate sporturile: inot, alergare si bike. Nu stiu cum, dar cifrele sunt cifre - pe alea nu le contrazici. Fizic sunt clar mai bine pregatit decat in 2011. Ce lipsea era mentalitatea.
SVR-ul mi-a aratat ca si de frica neputintei poti sa tragi ca dementul. De spaima ca te faci de ras. De frica ca prietenii o sa zica: "Las ca e bine si asa ma Suca. Nu mai esti nici tu tanar. Ai mers totusi bine! Ai acuma alte obligatii. Trebuie sa te impaci cu ideea" Teroarea cea mai mare. Spaima cea mai cumplita. Nu ma, nu!!!!! Nu ma impac cu ideea! Pot mai mult!
Tot la SVR mi-am confirmat ca eu de fapt fac sport doar de dragul competitiei si din dorinta de a-mi demonstra ca mai pot. Saptamana ce urmeaza e un semimaraton la Novisad. De ce m-as duce acolo? N-am pe cine intrece... Ma incanta la fel de mult ca o sa ocup locul 70 si o sa scot 1.25 in loc de 1.30 cum ma incanta o bere rasuflata si calda in luna august...
In schimb probabil o sa fac 900km ca sa alerg 21km la Brasov. Acolo am cu cine sa ma bat!
Intors acuma de la sala (pare-se ca am scos raceala din mine) obsesia a devenit mai acuta ca niciodata: Eco Marathon. Azi am alergat bucla a 2-a. Virtual,pe banda. Ii depaseam pe alergarea dintre Cheile Gradistei - Fundata. Ii intreceam. Elena ma astepta in punctul de alimentare si dupa aia alergam ca dementul la vale.
De maine o sa incep un antrenament draconic. O sa ma motivezez sa stiu ca la Eco am 290 de concurenti in spate. Si ca trebuie sa fac tot posibilul sa depasesc pe cat mai multi din cei 12 din fata...
Fizic sunt mai bine pregatit ca anul trecut. Si la Eco sper din tot sufletul ca "inima si mintea vor fi acolo unde sunt picioarele".
P.S.: Ii multumesc Elenei ca m-a acceptat cu starile mele aleatorii in lunile ce au trecut.
Sfarsit de iarna. De frustrari, de depresii, de lipsa de motivatie. Nu pot sa zic ca a fost o iarna urata, dimpotriva: de exemplu am skiat cu Elena mai mult decat in ultimii cativa ani cumulat.
Dar relativ la antrenamente au fost niste luni proaste. La inceput de iarna eram hotarat sa "fac si sa dreg". Nu am gasit nici o motivatie, asa ca inceputul de martie m-a gasit lipsit de motivatie si de antrenament si de chef.
Inceput de primavara. Am mai pierdut o saptamana. Cand ma mai adunasem si eu un pic, a trebuit sa racesc. Si s-a dus naibii o saptamana exact cand nu trebuia...
Ieri m-am dus sa alerg si am cedat dupa 3km. Azi m-am tarat cumva pana la sala, pe principiul ca fie scot raceala, fie macar ma betejesc ca lumea.
Am vrut sa plec si de la sala: ce rost are sa ma chinui ? M-am tot intrebat lunile astea: de ce sa pierd atata timp alergand sau inotand sau dandu-ma cu bicicleta? Imi face placere? O fac din obligatie?
Dupa aia mi-am amintit de sprint-ul de la SVR. Cand era sa crap. Auuuu ce fain a fost!!! Am stiut tot timpul ca de aia fac asta.
Decat sa alerg, oricand prefer sa stau cu prietenii la o bere. Sau sa fumez un trabuc. Sau sa ma joc pe calculator. Sau doar sa stau.
Dar mai mult decat orice imi place competitia: imi place sa intrec, imi place sa depasesc, imi place sa fiu mai bun decat altii. De fapt asta imi place cel mai mult: sa fiu mai bun decat altii.
Nu am facut niciodata sport de dragul sportului. Nu m-a impresionat niciodata ideea ca sportul egal sanatate. Ca sportul e un mod de viata. Ca miscarea e buna si alte chestii de genul asta. Tot timpul am facut sport dintr-un singur motiv: e domeniul in care pot sa imi satisfac dorinta de competitie. Atat.
De aia nici nu m-am "cramponat" vreodata in vreun sport. Am jonglat cu o gramada de sporturi. Intamplator la alergare ma ajuta fizicul. Asta nu inseamna ca imi place la nebunie sa alerg. Dar imi place enorm sa intrec...
De cand am participat la primul concurs acuma 8 ani, motivul a fost tot timpul acelasi: sa fiu mai bun ca altii. Au fost foarte putine concursuri (in primii ani) cand am participat pentru a vedea care imi sunt limitele si pentru a ma lupta cu mine.
Si nici atunci nu a fost o lupta cu mine. Mentalitatea a fost tot timpul: daca ala din fata mea poate, pot si eu. Si daca ma incapatanez pot mai bine decat el.
Si asa am intrat intr-un cerc vicios de la an la an si de la concurs la concurs.
Am realizat ca daca vroiam sa fiu mai bun trebuie sa ma las de fumat. Desi imi placea la culme sa fumez. Si acuma iubesc sa fumez o shisha sau un trabuc din cand in cand.
Nu merge sa te joci noaptea pe calculator, sa dormi 3 ore si dupa aia sa te antrenezi. Desi imi place la nebunie sa ma joc.
Nu prea poti alerga sau pedala dupa shawrma. Desi sharwma cu bere este mancarea zeilor dupa parerea mea.
Nu merge sa amani antrenamentele. Nu merge sa nu te antrenezi. Desi imi place enorm sa lenevesc.
Nu merge sa fii dezorganizat. Desi imi place sa las tot timpul lucrurile la voia intamplarii...
Si asa a trecut o iarna... Osciland intre antrenamente si intrebari existentiale: de ce sa fac ceva ce nu-mi place neaparat?
Depresia cea mai mare venea din paradoxul ca acuma nu ma mai puteam opri. Sunt prea mandru : nu m-as putea suporta sa particip la un concurs si sa ma depaseasca cei pe care ii depaseam anii trecuti. N-as suporta. Asa ca nu am decat sa fiu mai bun. Si pentru asta trebuie sa ma antrenez mai mult. Si mai mult. Chiar daca uneori n-am chef sau nu imi place.
N-as putea suporta ideea ca am inceput sa regresez. Nu eu. Nu acuma. Asa ca alergam bombanind. Asudam pe bicicleta sau mergeam buimac la inot. Doar ca sa fiu mai bun. Doar ca sa ii depasesc.
Nu poti sa alergi 70 de ture de stadion de placere. E imposibil. Daca totusi insisti ca o faci din pura placere e cazul sa consulti rapid un psiholog. Alergi 70 de ture de stadion cand fie mergi acolo sa te bati cu timpul sau sa intreci concurentii virtuali.
De-a lungul timpului am dedus ca sunt doua categorii de sportivi: cei care lupta cu timpul si cei care lupta cu ceilalti. Pana si pe ciudatii care se mint ca fac sport de placere ii auzi: "azi am alergat cu X km mai mult ca acuma 2 luni". "Ieri am alergat km cu Y secunde mai bine decat data trecuta".
Ii respect foarte mult pe sportivii care lupta cu timpul. Eu insa sunt din categoria a doua: pe mine nu ma motiveaza sa scot timpi mai buni. Singurul lucru care ma motiveaza e sa il bat pe X sau pe Y. E totuna pentru mine daca am scos un timp mai prost, dar i-am intrecut...
Nu conteaza pe cine intrec. La fiecare concurs sunt altii. Important e sa intrec pe cineva. Sa lupt sa il prind pe ala din fata. Sa trag ca dementul sa il prind si sa-l intrec. Si sa trag ca un caine ca sa nu ma ajunga ala pe care am muncit sa il depasesc. La asta se rezuma sportul pentru mine. Pentru restul, ma duc cu prietenii la MUNTE.
Probabil o sa ziceti ca inevitabil o sa vina momentul cand o sa regresez. Nu vreau sa ma gandesc la asta.
Frica ca nu mai pot. Nu frica: teroarea. Teroarea ca anul asta o sa fiu depasit. Ca o sa fie altii mai buni. Ca o sa trebuiasca sa ma lamentez: "E! Asta e! Eu oricum fac de placere! Nu conteaza ca ma depasesc altii. Eu particip doar de placere."
In primul rand asta e o laba trista. Nu sunt psiholog, dar nu poti sa participi la un concurs de placere. La concurs te duci sa te intreci cu altii. Vrei de placere?! Cine pula mea te tine sa alergi 42 de km singur pe munte? Te-ai bagat la concurs? Ai dat si bani sa te inscrii? Ai strabatut juma de tara ca sa iei startul? Nu ma fute ca participi de placere.... Participi doar ca sa te intreci cu altii.
Sunt doua categorii: aia care recunosc ca fac asta si care incearca de la concurs la concurs sa mearga mai bine pentru a intrece mai multi si pentru a nu fi intrecuti. Si cei care se incapataneaza sa insiste ca participa la concurs de placere si dupa aia se lamenteaza luni de zile ca ce-ar fi facut ei daca viata nu era asa de cruda...
Din antrenament in depresie si din depresie in antrenament s-a facut primavara.
Si a venit SVR-ul (povestea in blog-ul urmator). SVR-ul era decisiv. Piatra de hotar. Primul concurs. Dupa iarna de depresii venea primul concurs. Voi mai avea mentalitatea de luptator? Era singura intrebare. Va mai fi furia aia de a depasi si de a trage pana mor ? Sau iarna si-a lasat ampreanta asupra psihicului si e cazul sa ma apuc de alte activitati? De tricotat, de comentat filosofic de pe margine depsre ce faceam eu cand puteam, de vaicareli...
SVR-ul a venit ca o bomba. Ca raspuns la toate lamentarile si frustrarile mele.
Toate statisticile aratau ca merg simtitor mai bine ca anul trecut la toate sporturile: inot, alergare si bike. Nu stiu cum, dar cifrele sunt cifre - pe alea nu le contrazici. Fizic sunt clar mai bine pregatit decat in 2011. Ce lipsea era mentalitatea.
SVR-ul mi-a aratat ca si de frica neputintei poti sa tragi ca dementul. De spaima ca te faci de ras. De frica ca prietenii o sa zica: "Las ca e bine si asa ma Suca. Nu mai esti nici tu tanar. Ai mers totusi bine! Ai acuma alte obligatii. Trebuie sa te impaci cu ideea" Teroarea cea mai mare. Spaima cea mai cumplita. Nu ma, nu!!!!! Nu ma impac cu ideea! Pot mai mult!
Tot la SVR mi-am confirmat ca eu de fapt fac sport doar de dragul competitiei si din dorinta de a-mi demonstra ca mai pot. Saptamana ce urmeaza e un semimaraton la Novisad. De ce m-as duce acolo? N-am pe cine intrece... Ma incanta la fel de mult ca o sa ocup locul 70 si o sa scot 1.25 in loc de 1.30 cum ma incanta o bere rasuflata si calda in luna august...
In schimb probabil o sa fac 900km ca sa alerg 21km la Brasov. Acolo am cu cine sa ma bat!
Intors acuma de la sala (pare-se ca am scos raceala din mine) obsesia a devenit mai acuta ca niciodata: Eco Marathon. Azi am alergat bucla a 2-a. Virtual,pe banda. Ii depaseam pe alergarea dintre Cheile Gradistei - Fundata. Ii intreceam. Elena ma astepta in punctul de alimentare si dupa aia alergam ca dementul la vale.
De maine o sa incep un antrenament draconic. O sa ma motivezez sa stiu ca la Eco am 290 de concurenti in spate. Si ca trebuie sa fac tot posibilul sa depasesc pe cat mai multi din cei 12 din fata...
Fizic sunt mai bine pregatit ca anul trecut. Si la Eco sper din tot sufletul ca "inima si mintea vor fi acolo unde sunt picioarele".
P.S.: Ii multumesc Elenei ca m-a acceptat cu starile mele aleatorii in lunile ce au trecut.
Postări
16 comentarii:
Mda, exact prin aceleasi chestii am trecut si eu in iarna, aceleasi dileme. Foarte frumoasa postarea. Mult succes in noul an, si tie si Elenei.
Ne vedem la semi, acasa la mine, sa ne intrecem:)
Foarte faina relatarea si de abia astept sa stam la o bere si sa depanam amintiri din iarna. O zi faina si spor la antrenament! ;)
Te inteleg perfect ceea ce spui, inteleg perfect prin ceea ce treci , inteleg perfect sentimental de depasii !
PS: Aceleasi sentiment sunt sigur ca il simti si atunci cand il conduci ! Defapt, e dorinta de a fi cel mai bun ! Problema este ca aceasta "boala" are multe avantaje si dezavantaje!
Nu degeaba suntem si eu nascut pe 15.09! Multa bafta si multumesc mult pentru tot! GP
"Nu merge sa fii dezorganizat. Desi imi place sa las tot timpul lucrurile la voia intamplarii... " asta e o buna lectie de viata , am invatat-o tarziu cand am inceput sa merg la munte pe la 28 de anisori :), cand imi faceam ruxacu ca pixu si am inceput sa am probleme . Frumoasa relatare . Unu din concurentii de la Eco si Hercules pe care ii vei intrece ;) .
Aveam nevoie de postarea asta :D
ba... ce sa zic. motivational. d'aia o sa-l si dau si altora. DAR, exista un dar: la Novi Sad primul a reusit- din cate am inteles 01:15. iar de la 01:15 la 01:25, "e-o cale-atat de lunga, ca mii de ani i-au trebuit luminii sa ne-ajunga".
io-s unu' din aia pe care nu-i intreci. si stii de ce? ca intotdeauna pornesc din spatele tau.
Apropo, la Novi Sad sa castigat cu 1:05:38
Mai Suca...cred ca nu i nima mai daruit ca tine sa ne publice starile...bucuriile...depresiile...optimismul...frustrarile...din comptitia personala cu sine...cu "inca mai pot"...bravo pt SVR...o sa ai un an frumos...savureaza i tot ce ti aduce...bravo si Elenei ca suporta un "nebun frumos" ca tine...
Mai Suca...cred ca nu i nima mai daruit ca tine sa ne publice starile...bucuriile...depresiile...optimismul...frustrarile...din comptitia personala cu sine...cu "inca mai pot"...bravo pt SVR...o sa ai un an frumos...savureaza i tot ce ti aduce...bravo si Elenei ca suporta un "nebun frumos" ca tine...
Mai Suca...cred ca nu i nima mai daruit ca tine sa ne publice starile...bucuriile...depresiile...optimismul...frustrarile...din comptitia personala cu sine...cu "inca mai pot"...bravo pt SVR...o sa ai un an frumos...savureaza i tot ce ti aduce...bravo si Elenei ca suporta un "nebun frumos" ca tine...
Mai Suca...cred ca nu i nima mai daruit ca tine sa ne publice starile...bucuriile...depresiile...optimismul...frustrarile...din comptitia personala cu sine...cu "inca mai pot"...bravo pt SVR...o sa ai un an frumos...savureaza i tot ce ti aduce...bravo si Elenei ca suporta un "nebun frumos" ca tine...
Mai Suca...cred ca nu i nima mai daruit ca tine sa ne publice starile...bucuriile...depresiile...optimismul...frustrarile...din comptitia personala cu sine...cu "inca mai pot"...bravo pt SVR...o sa ai un an frumos...savureaza i tot ce ti aduce...bravo si Elenei ca suporta un "nebun frumos" ca tine...
Mai Suca...cred ca nu i nima mai daruit ca tine sa ne publice starile...bucuriile...depresiile...optimismul...frustrarile...din comptitia personala cu sine...cu "inca mai pot"...bravo pt SVR...o sa ai un an frumos...savureaza i tot ce ti aduce...bravo si Elenei ca suporta un "nebun frumos" ca tine...
...prietene drag care vb despre 1:15 sau mai bine in semiM...asta i timp despre care tre sa vb cu mandrie ca l a alergat cineva orcine ar fi el...incearca si tu un sub 1:20...Pantani l a reusit... si cred ca i mai frumos sa faci remarci de genu asta dupa...cel mai frumos e sa continui sa alergi...alearga ...alearga...alearga...si cel putin vei fi mai sanatos...apoi comentator...incearca...merita...io am trecut maratonul in 1:24...chiar merge...asa ca simplii comentatori ai luminiii...
"prietene drag", mai citeste odata postu' lu' Suca, mai citeste inca o data comentariu' meu, si daca nici atunci nu intelegi, inseamna ca doar glontu' te mai scapa, deci treci la postu' urmator.
Alex, stii ca se face un top si la bloguri ? Cel putin asa am inteles, altfel nu stiu de ce e top10 bloguri din Romania. Deci cred ca vrei sa intreci pe cineva cu postarea asta :)pt ca ti-a iesit "sprintu".
Frumos, sa stii ca si eu m-am gandit la ce zici, si ma mint ca ies la antrenament de placere. Pana la urma, impartim aceeasi satisfactie. Frumos de tot ne-ai descris pe toti, ca niste bolnavi, care nu mai puteam scapa de sport :).
PS GP: Nu degeaba ne-am reunit aici "feciorii" :))
Servus Alex, si un sezon in care sa-l prinzi cu 2 ture din urma si sa-l intreci pe Alex din 2011 !:) bafta !
Trimiteți un comentariu