Sofer de campion

Data: 06.04.12-08.04.12
Participanti: Alex, Cipi, Diana
Locatie: Brasov
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/
 

Semimaratonul de la Brasov nu era chiar in plan: e ilogic si  snob sa conduc 1000km ca sa alerg 21km. Alin ma chemase de vreo luna jumatate la el, dar nu aveam de gand sa ma duc. Cum insa nu m-am dus nici la Novisad, am simtit un fel de "obligatie" in a participa aici.

La final, nu regret deloc ca am fost prezent. Am descoperit omul din spatele unui campion si m-am distrat excelent la Sacele la verisoarele mele.

Concursul l-as caracteriza parafrazandu-l pe Balan: "un concurs de ciumpalai". E 1-0 Silviu, dar nu m-as agata de alea 8 minute la Eco :). Hai partenere ca la 3 Munti trebuie sa ii mancam!

Elena a parasit reduta inca inainte de a iesi din Timisoara - raceala a biruit-o si a trebuit sa ramana acasa.

Cu Diana si Cipi am plecat catre Brasov. Pe Ciprian Balanescu il stiam indirect - acuma s-a intamplat sa aiba nevoie de transport si asa am ajuns "sofer de campion".

Rezultatele i le stie toata lumea. Dar in general performantele sportive nu ma mai fac neaparat sa dau pe spate. Mai nou ma oboseste la culme sa tot despic firul in patru si sa povestesc despre antrenamente, concursuri, strategii sau sa aud povesti similare.

Asa ca am incercat sa vorbesc cu Cipi orice altceva, dar nu despre sport.

De-a lungul anilor drumurile ni s-au intersectat cu o multime de sportivi de valoare. Majoritatea sunt loviti invariabil de sindromul "cine mi-s eu", "ce am facut eu", "sunt mai bun ca ala". Infatuarea, ingamfarea si aroganta par sa mearga mana in mana si direct proportional cu performantele obtinute.

Asa ca a fost o adevarata surpriza sa descopar in spatele sportivului Cipi, un om modest fara "aerele" care par sa ii bantuie pe ceilalti.

Imaginea mea despre marea performanta urmarea un anumit tipar: mananci la ore fixe cantitati riguros stabilite de alimente precis selectate. Ai un numar fix de ore de somn. Un program draconic si foarte bine stabilit. Toate detaliile pana la cel din urma sunt perfect puse la punct. Nimic nu este lasat la voia intamplarii.

Daca nu venea cu noi, Cipi ar fi mers ... cu autostopul la Brasov. Asta mi s-a parut cea mai tare faza! Adica...cum naiba sa te deplasezi la concursuri cu autostopul?! Daca nu te ia nimeni, ce faci?! Aflu ca de fapt Cipi cam asa se deplaseaza prin tara.

De mancat, a mancat ce am mancat si noi si a stat pana tarziu in noapte la povesti cu Remus si Anna Maria, desi a doua zi lua startul la concurs.

Adica...cunosc o multitudine de oameni care nu au (si nici nu o sa aiba vreodata) 1% din performantele lui si care sunt obsedati de ce mananca, cat dorm, cat se antreneaza s.a.m.d.

N-am mai condus de mult, asa ca am avut chef de "dat in trompeta".  Am inceput prin a lua o amenda chiar la iesirea din Timisoara. Experienta imi arata ca undeva la fiecare 15000 de kilometrii trebuie sa imi  "negociez" carnetul de sofer...

Asta m-a enervat destul de tare, asa ca am ajuns foarte repede in Sacele. Aici, la verisoarele si mai nou finii nostri este tabara de baza pentru mai toate concursurile din zona. De fiecare data am fost primiti cu bratele deschise si ne-am simtit aici ca acasa.

Cipi reuseste sa se faca placut pe unde merge - a fost indragit de a mei aproape imediat. E si asta o calitate (pe termen lung cu siguranta mai pretioasa decat medaliile obtinute).

Dupa o cina copioasa si povestile de seara ne-am culcat. Dimineata ne intampina cu o vreme mohorata si o ploaie marunta. Nu e chiar vreme de concurs.

Deja subiectul Cipi incepuse sa ma atraga - stiam ca e unul din candidatii la podium - si eram foarte curios cum se pregateste inainte de cursa. Ce face ? Ce mananca? Ce tabieturi au "Greucenii"?

Daca referitor la mancare, somn, obiceiuri, nu pare ca difera cu nimic fata de "muritorii de rand", in schimb s-a transformat complet mental inainte de inceperea cursei.

Asa ceva nu am mai vazut niciodata. Fiecare este motivat si montat inaintea startului unei curse. Dar nivelul la care traia Cipi ultimele ore inaintea cursei depasea orice imaginatie.

Am plecat din timp catre Brasov pentru a ne lua pachetul de concurs si pentru a ne inscrie. Era fascinant sa stau in stanga lui si sa vad cum traieste efectiv concursul... cu mult timp inaintea startului.

Ce ii diferenteaza pe ei fata de noi? Tot timpul m-am intrebat asta. Care sunt ingredientele care fac un sportiv de succes?

Ca inginer analizezi situatia si ajungi la concluzia ca: ai nevoie de echipament performant, ai nevoie de o alimentatie riguroasa si mai ales de un program de antrenament foarte bine pus la punct.  Te legi de detalii, esti obsedat de perfectiune, de planuri, de cifre.

Nu e ....in totalitate fals. Dar, la bicicleta sau alergat am numeroase exemple de adevarati "Greuceni" care se cinsteau bine inainte de concurs, pierdeau noptile si totusi castigau.


Nu e asta - nu e vorba numai de munca. Trebuie sa fie altceva. Da, rigurozitatea, antrenamentele organizate si un stil de viata sanatos te ajuta enorm. Dar niciodata numai astea nu o sa te faca campion.

Konstantin zicea la un moment dat ca are un prieten antrenor la echipa nationala de ski a Austriei. Acolo sunt 100 de skiori exceptionali care urmaresc acelasi antrenament, la aceeasi intensitate si au aceeasi rutina zilnica. Invariabil, doar unul dintre ei este campion. Cu ce difera de ceilalti 99?

Daca ii dai unui om obisnuit o pensula si un sac de acuarele si il pui sa picteze asiduu o sa faci pictor din el? Daca 8 ore pe zi pui un afon sa repete solfegii, o sa faci din el cantaret celebru? Daca rezolvi culegeri intregi de probleme de matematica o sa iasa din tine matematician de renume?

Clar munca ajuta si este esentiala. Dar numai muncind asiduu, chiar daca ai toate conditiile asigurate, nu o sa excelezi in vreun domeniu. O sa fii un mare mediocru. Un mediocru mai bun decat alti mii de mediocrii. Dar nu o sa reusesti sa fii un varf.

Acuma cheia fericirii (dupa parerea mea) e daca te impaci cu ideea asta si te bucuri de fiecare clipa de mediocritate sau esti un vesnic frustrat ca nu reusesti sa ajungi un varf.

Parerea mea (si nu de acuma) e ca cel putin in domeniul sportiv, te nasti cu "gena campionului". O completezi cu enorm de multa munca. Deasupra adaugi ca ultim ingredient (esential) o mentalitate de luptator. Si iese un campion.

Dupa ce ne-am inscris la cursa, ne-am retras in masina pentru a sta la caldura. Tensiunea crestea exponential la Cipi pe masura ce ne apropiem de startul cursei. Parca toata masina s-a umplut de stresul pe care il emana. Presiunea devenise palpabila. As putea sa scriu cateva bloguri doar depspre ora petrecuta in masina alaturi de el inaitnea cursei. Chimia unui campion. Mi s-a parut de-a dreptul fascinant.

Eu sunt mult mai relaxat. M-am uitat inainte de a pleca de acasa la cine s-a inscris. Aici vin si atletii, asa ca eu nu prea am sanse la o pozitionare foarte buna. Plus ca nu imi place profilul. Traseul asta e alergabil si asta nu imi place deloc.

De aia iubesc Eco Marathon-ul si MPC-ul. Acolo (mai ales la Eco) exista ruperi de ritm. Acolo nu alergi pe catarari. Acolo nu au ce cauta atletii de plat. In schimb cursa asta e alergabila cap coada, ceea ce ma dezavantajeaza. Atunci de ce am mai venit ? Imi trebuia doza de adrenalina inerenta unui concurs pentru pregatirea concursurilor importante de anul acesta.

Mi-am stabilit si obiectivele pe anul acesta (asa e cinstit, sa zici dinainte, nu sa te dai lovit dupa aceea) : Hercules, Iron Man Oradea, 3 Munti, IBO, UltraTrail Fagaras, Cozia Mountain Run, Geiger, MPC. La astea o sa trag. O sa mai particip la o gramada de alte concursuri, cu titlul de antrenament pentru cele mari.

Eco o sa fie special. Acolo o sa merg si la noroc fiindca nu am timpul fizic sa imi termin pregatirea la alergarile in panta. In general, eu am noroc...

Asa ca eu nu chiar reusesc sa intru in tensiunea concursului. Cipi imi propune sa mergem sa ne incalzim. Incalzirea nu a durat foarte mult, dupa care ne intoarcem in masina pentur a nu se raci muschii.

Inainte de start vremea se imbunatateste si iese soarele. Ma pun in  fata in pluton si astept destul de linistit numaratoarea inversa.

Radu e linga mine. De-a lungul timpului iti faci tot felul de cunostinte. Din randul lor unii sunt mai "speciali". Ca valoare, de exemplu, sunt apropiat de Radu si Isvan (amandoi sunt ceva mai buni ca mine daca e sa fiu sincer). Dar nu aia e important, ce ii diferentiaza e ca amandoi sunt un alt fel de nebuni: lui Isvan de exemplu ii place sa isi testeze constant limitele si sa incerce provocari tot mai mari; Radu e pe cale sa isi ia lumea in cap si sa fuga cu lunile de acasa si de la servici. Chestii din astea care te apropie.

Ii zic lui Radu ca o sa-l iau de iepure tura asta.

Se da startul. Urmeaza 8.5km de urcare cu panta medie de 6%. Pe asa ceva m-am antrenat la banda. Pana sus fac "virtual" 45 de minute. Nu vreau sa fac mai putin, nu ma ajuta la nimic. Panta asta e mai domoala decat urcarea spre Gradistea, nu se compara cu celelalte urcari de la Eco sau Hercules - nu ma intereseaza sa o "invat".

Asa ca am repetat la banda: 8.5km cu 6.5% cu 11.5 la ora. Fara nici o variatie.

Startul m-a futut complet. S-a pornit prea tare. Radu alearga mai tare decat mine - nu vreau sa il pierd asa ca incerc sa tin ritmul. 14.6km. Cacat, prea tare.

Primii 2km alerg asa si asta ma enerveaza la culme. Nu asa vroiam sa alerg. Am pierdut imbecilitatea aia de alimentator de MP3, asa ca acuma sunt condamnat sa aud cum horcai. Imi dau seama ca nu pot sa tin ritmul asta, dar nici nu vreau sa incetinesc.

Il depasesc pe Radu cu putin si stiu ca de acuma eu sunt iepurele lui. Nu ma deranjeaza. Il iau in vizor pe Cornel Spiridon si incerc sa tin ritmul lui (lucru care mi-a fost destul de greu).

Aici incep sa-i urasc pe alergatorii de plat. Tot felul de "ciumpalai" pe care nu i-am vazut la nici o alergare monata ma depasesc. Calm, nu te lua dupa ei. Astia trebuie sa pice, ca habar n-au de altceva in afara de plat si pista.

Doar ca nu ma avantajeaza profilul deloc. Alearga astia ca mancati de streche pe aici.

Singurele momente in care mai recuperez ceva sunt cand dau de noroi pana la glezne - asta pare sa ii deranjeze pe "ciumpalai" si aici mai recuperez. Cum startul m-a futut complet, acuma alerg mai incet decat ma antrenasem la banda.

Pana sus ajung in 44.50. As zice ca in grafic, doar ca a fost ceva fortat. De aici stiu ca nu mai am sanse sa recuperez ceva pozitii. Cum zice vorba "Si cacatul merge la vale...", coborarea nu o sa puna mari probleme alergatorilor. Mai ales ca nu e vorba de coborari tehnice.

Radu trece ca taifunul pe langa mine si imi dau seama ca nu pot sa tin ritmul lui. Mentin o distanta egala fata de el, dar e mai bun decat mine in aceasta portiune.

Undeva pe la km15 incep sa ma "incalzesc". Respiratia s-a domolit, ceata din cap s-a ridicat si motorul toarce normal. Incep sa mai si depasesc "ciumpalai".

M-am mai enervat odata: a venit la un moment dat un "gat": o urcare abrupta de vreo 200m liniar. Aici am depasit la pachet 4 "ciumpalai". Ce @#$#@!$ nu putea sa fie urcarea asta mai lunga?! Sau macar vreo 2-3 portiuni din astea?!

Ultimul kilometru am sprintat destul de serios si am trecut linia de sosire dupa 1.43.

Organizare: Concursul a fost foarte bine organizat. Locul de start, arbitrii de pe trasee, atmosfera, pastele de la sfarsit - tot a fost la superlativ.

Traseul a fost foarte frumos (parerea mea personala ca a fost prea "alergabil" nu stirbeste cu nimic din frumusetea traseului).

Daca ar fi cu 400km mai aproape as merge cu siguranta in fiecare an la el. Oricum felicitari Cetatea Brasovului si ne vedem in toamna la duatlon.

Cipi a venit pe locul 2 la general si pe 1 la categorie. Felicitari!

De asemenea, Gianina a obtinut un rezultat foarte bun: locul 1 la categorie si de asemenea la general. Felicitari mami!

Concursul a fost foarte util pentru pregatirea Eco si Hercules. Anul acesta o sa le alerg pe amandoua cu bete - o schimbare majora fata de anul trecut. De asemenea s-ar putea sa trec din nou la rucsac (al Elenei) in spate. Am vazut de asemenea ca "realitatea virtuala"  nu difera foarte mult fata de cea din teren, asa ca o sa-mi structurez ca atare antrenamentele la banda pentru Eco si mai ales Hercules. Am reusit sa imi pastrez destul de multa energie pe final, in cazul in care situatia se "imputea" si ar fi trebuit sa accelerez - chestie foarte utila pentru coborarea din Gutan sau pe cea din Dobraia.

Dupa Balan care era la fel de ofticat pe "ciumpali", Radu a mai punctat ceva obiectiv aseara: fata de ce mi-am propus eu pentru Eco, semimaratonul de la Brasov mi-a aratat ca mai am de crescut cu... 5%. Si o luna jumatate de antrenament.

Dupa premiere ne-am retras la Sacele unde am pus la loc rezervele de proteine pierdute in cursa: mici, gratare. Si bere. A venit si Alin si Gianina asa ca am fost un grup destul de mare.

Duminica dupa micul dejun ne-am intors ca vantul si ca gandul acasa.

Un week-end foarte fain. Am descoperit omul din spatele campionului Ciprian Balanescu, am alergat o cursa tematica si plina de invataminte, am petrecut alaturi de cei dragi.

Si acuma e timpul sa urc pe banda la 15%. Acolo unde "ciumpalaii"  nu mai pot sa alerge... Hai salut!