Data: 13.07.12-15.07.12
Participanti: Alex, Alin
Locatie: Herculane
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/
Trebuie sa vii tot timpul cu ceva nou. Altfel zice lumea ca te ramolesti...
Cam asta am avut in cap marti pe la pranz cand mi-a venit ideea sa fac TATF. Asta in traducere inseamna: TranAlpina - TransFagarasan.
E o idee veche, vehiculata initial de Horatiu Campian si Tibi Muntean si care a nascut lungi discutii pe forumuri.
Ce m-a atras la ea? De ce sa ne ascundem dupa degetul infipt in...
Un singur lucru: tura nu a fost facuta integral inca (sau cel care a realizat-o a fost mult mai modest si ne-orbit de mania faimei si nu s-a laudat cu asta).
Tura masoara 366km si o diferenta de nivel de 5300m. Nu imi dau seama daca asta suna intimidant sau nu. Cert e ca maxim am facut 260km dintr-una la IBO, deci e mai mult decat atunci. Pe de alta parte aceia erau pe MTB si aici este exclusiv sosea.
Tura porneste din Sebes, trece peste Parang pe Transalpina, coboara in sud in Novaci. De acolo merge prin Sub Carpati pana la Ramnicu Valcea, trece Oltul si se indreapta catre Curtea de Arges. De aici se urca la Vidrau si dupa aceea mai departe la Balea Lac. In final se coboara la Cartisoara.
Fara sa citesc nimic inainte, doar daca ma uit pe profil vad ca e mult, mult mai greu sa faci in sensul Sebes - Cartisoara decat invers.
O sa ziceti ca de ce? Ca doar e aceeasi distanta cu aceeasi diferenta de nivel. Mdaa... Dar una e sa urci 25km si dupa aia sa cobori 80km si cu totul si cu totul alta e sa urci 80km si dupa aia sa franezi ca bezmeticul pe cei 20km de coborare.
Urcarea dinstre Sebes spre Urdele e incredibil de lunga. La fel si cea dinspre Curtea de Arges spre Balea. E de preferat sa abordezi invers, deoarece scapi in cativa km de urcari si dupa aceea ii multumesti lui Newton si gravitatiei...
Odata dedusa asta, mi-e clar ca o sa o fac dinspre Sebes. Nu de alta dar asa suna provocarea. Si singurul lucru care ma intereseaza e provocarea!
Dupa aceea am inceput sa citesc tot ce s-a scris pe marginea acestui subiect. De un enorm ajutor mi-au fost sfaturile lui Tibi Munteanu. Tibi a punctat niste chestii esentiale pentru reusita turei.
De exemplu am bagat la tartacuta ca trebuie obligatoriu pedalat la vale ca sa nu iti faci vraiste picioarele. E unul din detaliile care pot sa iti distruga tura. E vital ca dupa 80km de urcare sa pedalezi pe coborare, pentru a nu lasa acidul lactic sa se acumuleze.
De asemenea sfatul cu udatul echipamentului a fost la fel de util.
Nu m-am antrenat special pentru tura aceasta. De fapt anul acesta nu am nici o tura mai lunga de 90km. Nu consider ca asta e o problema: am antrenament de anduranta suficient de la alergare. Si mai presus de orice am un psihic cladit de-a lungul anilor si a nenumarate ture de anduranta.
Pe masura ce am citit, am descoperit o multime de potentiale probleme. O gramada: vremea, ce angrenaj folosesti, masina de suport, echipament, recuperarea masinii, ora de plecare, alimentatie, hidratare.
Le-am rezolvat pe toate in stilul propriu: le-am ignorat. Asta nu e ceva de lauda sau un sfat de urmat. Dimpotriva.
Dar e modul in care abordez tot timpul acest gen de provocari - improvizez din mers si vad ce se intampla. Daca as fi analizat la rece fiecare aspect mi-ar fi trebuit cateva saptamani de planificare si probabil nu as mai fi facut tura.
Din punctul meu de vedere pentru aceasta provocare e nevoie de...psihic. Si cam atat.
Marti o anunt pe Elena ca vreau sa merg. Ea nu ma poate insoti deoarece nu poate sa stea atata timp in masina. Asa ca sunt singur. Nici asta nu ma prea ingrijoreaza.
Pe miercuri Alin imi zice ca si el coheteaza cu ideea. Joi seara se hotaraste. Intre timp vine si Florin cu noi - dar el va veni pe motocicleta.
Vineri dupa lucru il iau pe Alin si pornim spre Sebes. Totul e stabilit : vom dormi la cort la iesirea din Sebes.
Asa ca odata ajunsi acolo am inceput sa ne cautam cazare la o pensiune. Fiind de-a locului nu ne-a luat mai mult de o ora jumatate sa gasim o pensiune.
A fost oricum educativ: am perindat pe la toate supermarket-urile din oras si fiecare se inchidea cand ajungeam noi acolo. Dupa aceeea am ajuns la ceva pensiuni de 3 stele care costau cat tot bugetul excursiei. Dupa aia am ajuns in sfarsit la o pensiune de manelisti unde muzica urla la maxim. Aici e locul nostru, clar!
Ne putem sa pregatim bagajul pe maine. Totul fiind perfect pus la punct, observ acuma ca nici macar minimul necesar nu are cum sa-mi incapa in tricou. Asa ca ma trezesc cu un rucsac in spate.
De asemenea descopar ca nu am mai nimic de mancare pentru tura de maine. Alin e destul de ingrozit si imi da 3 batoane.
Intre timp ajunge si Florin. Asa ca ma duc sa ma hidratez pentru tura de maine. Pe la 12.30 e timpul sa merg la culcare in acordurile melodioase a manelistului ragusit. Dar care ragea destul de tare...
La 4 suna alarma. Abia au intrat in mine macaroanele. Cele 3 ore jumatate de somn si berea inca nedigerata imi dau o senzatie de ameteala nu tocmai placuta.
La 5 suntem gata de plecare. Masina va ramane aici si vedem noi dupa aceea cum o recuperam.
Echipament:
- bicicleta
- pompa lipita cu Power Tape si care mi-a futut cadrul...
- 2 pungi de Haribo cu gust de Cola
- o punga de bomboane cu dextroza si magneziu (astea sunt foarte faine doar ca aproape imposibil de desfacut din mers pe bicicleta)
- rucsac
- manecute, picioruse si o foita de ploaie.
- aparat foto aproape inutilizat in cursa - nu sunt inca obisnuit sa am sapuniera cu mine asa ca nu am inca instinctul de Piti si sa ma apuc sa apas pe butoane de fiecare data cand ma opresc. Probabil o sa mi-l cultiv in timp.
- GPS - asta e vital. Nu pentru orientare cat mai ales ca dovada ca am facut tura. Sa moara dusmanii de invidie (reminiscente din noaptea manelista din Sebes).
- 2 schimburi de baterii pentru GPS. Sa poata sa moara dusmanii de invidie.
- frontala.
- bani. Multi bani. Ca imi permit. Sa moara dusmanii mei....
- actele
- telefon
- cele 3 batoane de la Alin
- 2 grenade in care am diluat 6 geluri expirate. Ca mi-s zgarcit si nu folosesc geluri decat la concursuri. Si astea stateau acasa expirate si doar nu era sa le arunc. Poate si de aia am avut o stare acentuata de voma la un moment dat...
- 2 bidoane: unul de 1l si celalat de 800ml. Asta a fost una din cele mai inteligente decizii din tura...
Dupa poza de la start, in 14.07.2012 am inceput impreuna cu Alin Tanase sa atacam TATF-ul. La ora 5.00.
Mai e un clinci cu provocarea asta: "trebuie" facuta in 16 ore. Tibi a facut un calculator pe sectiuni de traseu si viteze estimate. 16 ore este provocarea lansata.
Mie mi-e clar de la inceput ca nu putem, deoarece pentru asta e nevoie de o planificare minutioasa si obligatoriu masina de suport. Nu de improvizatii.
Nu pornim bine si la trecerea peste un bumber Alin cade si se juleste la genunchi si cot. Dupa inca vreo 3 km la iesirea din Sebes, face pana. Bun inceput...
Nu ma prea intereseaza deoarece prioritar era din punctul meu de vedere sa facem tura integral dintr-una si nu timpul.
Dupa care am pedalat si iarasi am pedalat...
Pa portiunea aceasta am mai fost de nenumarate ori asa ca sunt psihic pregatit si stiu ce ne asteapta.
Ritmul turei a fost foarte interesant: nu am fortat nici o secunda. Asta era cheia ca sa terminam tura. Am incercat sa tinem constant o cadenta intre 80 si 90 si sub nici o forma sa nu ajungem sa impingem tare in pedala. Estimez nivelul de efort undeva intre 60% - 70%.
Era vital sa nu iesi din pedalatul in frecventa - e mult prea lunga tura ca sa faci vitejii.
De multe ori in tura ma gandeam (si am avut enorm de mult timp de gandire) cum e tura asta comparativ cu altele.
De exemplu una din cele mai grele ture de anul acesta a fost Bencecul facut cu Georgica. Aia a fost grea si am tras ponoasele vreo 3 zile pana mi-am revenit. Alta tura grea au fost cei 55 de km de la Moneasa. Acolo iara am tras.
Dupa toate criteriile mele, TATF-ul este o tura...usoara. Dar trebuie sa ai un psihic puternic sa o termini.
Pana in pasul Tartarau nu pot spune ca am apucat sa ma incalzesc bine. In schimb cred ca m-a scos din uz coborarea pana in Obarsia Lotrului.
Nu eram obosit, dar era o senzatie ciudata - nu puteam sa pedalez la deal. Si era destul de nasoala treaba - cum imi stabilisem sa nu fortez sa apas in pedale, am ajuns in situatia ca aproape nu inaintam.
Nu imi dau seama ce s-a intamplat: oboseala, cei 90 de km de pana aici, panta, habar n-am. Dar ideea e ca nu puteam merge.
Am inceput greu urcarea dinspre Obrasia Lotrului spre pasul Urdele. A fost din ce in ce mai greu. Pana cand iesi in golul alpin si dai de panta aia lunga, lungaaaaaaa si dreapta. Na, acolo am clacat. Mergeam cate 100m, ma opream. Nu puteam sa ma sui normal pe bicicleta din cauza pantei asa ca asteptam sa treaca masinile si o luam de-a curmezisul pana ma ridicam in sa. Mai mergeam 100m si ma opream iara. Nu respiram greu, nu ma durea nimic, doar ca nu puteam.
A fost singurul moment din cele 20 de ore cand am avut o mica indoiala ca TATF-ul nu poate fi biruit. Am ajuns, foarte greu si foarte incet pana pe Muntinu. Aici se mutase intre timp toata Oltenia la o petrecere campeneasca.
Urma coborarea in caldare si urcarea criminala pana in Urdele. Dupa evolutia mea pe urcarea precedenta eram convins ca acolo o sa imping bicicleta. Nu a fost sa fie asa, dimpotriva - am urcat amandoi foarte bine.
A urmat coborarea - pe care am tinut cont de sfatul lui Tibi si am pedalat, chiar daca in gol.
Dupa Ranca am continuat catre Novaci. Undeva pe la pragul de altitudine de 1000m ne-am lovit efectiv de un zid.
Am uitat sa va zic ca am ales week-end-ul acesta dupa foarte multe asteptari si tatonari: singurul cu cod portocaliu de canicula. Pana acum era cod galben... Pentru week-end se anunta maxime de 40-41 de grade in zona in care mergem noi. Si oricine stie ca alea sunt masurate la umbra, la 2 metri deasupra solului intr-o casuta alba. Nu deasupra bitumului negru.
Nu pot descrie caldura. A fost infernal. Pe scurt (desi asta nu se poate verifica) eu zic ca fara factorul canicula tura noastra ar fi fost cu cel putin 2 ore mai scurta. Cel putin...
Din Novaci am comutat GPS-ul pe modul de orientare si am intrat in Oltenia de sub munte. La inceput pe un asfalt prost care l-a enervat pe Alin, dupa aceea pe nationala 67 care avea sa ne duca in final in Ramnicu Valcea.
Caldura mare. Pauzele noastre au devenit tot mai dese. Nu e nici o problema sa te incadrezi in media orara pentru cele 16 ore. Daca pedalezi. Dar fiecare pauza te scoate repede din grafic.
Insa era imposibil sa nu luam pauze deoarece ne fierbeau creierii in cap, apa ni se termina in cativa kilometrii si aveam neaparata nevoie de umbra.
Am fost deosebit de atenti cu hidratarea. Alin a calculat ca a consumat undeva intre 13l-15l de lichide. Deci, am si pierdut undeva intre 13kg-15kg. De fapt mai mult - ca eu nu simt sa ma fi ingrasat dupa tura....
Hidratarea era unul din elementele la care trebuia sa avem o grija deosebita in special in conditiile respective de temperatura. Odata daca nu te hidratai la timp si s-a dus totul naibii.
In Gorj si Valcea soferii sunt foarte prietenosi cu ciclistii. Asa de prietenosi incat toti cei din sens opus asteptau sa ajunga in dreptul nostru ca sa inceapa sa intre in depasire. Am concluzionat ca e un fel de obicei local de a da binete ciclistului - trebuie sa te apropii cat mai mult de el sa-i vezi parul din nas. Le raspundeam la fel de prietenesc cu degete ridicate asa ca ne-am inteles de minune.
Cei care veneau din spate erau si mai prietenosi: isi faceau simtita prezenta de la kilometrii distanta prin strigate de entuziasm facute cu claxonul. Care se inteteau pe masura ce se apropiau de noi.
In Horezu a trebuit sa ne oprim deoarece ne fierbeau picioarele in papuci, creierele in cap, coaiele in pantaloni si asa mai departe.
Am poposit la un market in centru de unde am cumparat Salatini si Cola. Avema nevoie de sare ca vaca dupa pascut. Si de Cola aia mai mult decat de nectarul zeilor. Daca mai beam o gura de apa goala vomitam. Aveam deja fantezii erotice cu bulele din Cola.
Pe cat de imbecili s-au dovedit soferii locali, pe atat de simpatici au fost ceilalti oameni pe care i-am intalnit. Aici o tanti tabacista a intrat in conversatie cu noi si ne-a tinut companie cat am mancat.
Nu mult dupa Horezu ne-am intalnit pentru prima data cu Florin. A fost si momentul in care cursiera mea a refuzat sa mai schimbe pe foaia mare asa ca de acuma inainte urmatorii 200km a trebuit sa pedalez pe foaia mica. Nu pot sa zic ca acest lucru m-a afectat in vreun fel. Singurul lucru care ma afecta era caldura aceea inimaginabila si bila aia de foc care ma lovea necrutator in moalele capului.
Dupa doar cativa km ne-am oprit iara si am facut primul dus la o fantana intr-un sat.
De aici kilometrii au decurs agonizant de incet. Abia dupa ce am trecut Oltul la sud de Ramnicu Valcea am crezut ca ma scapat.
De bucurie am inceput cu o pauza. Mai aveam doar 33km pana in Curtea de Arges de unde avea sa inceapa cea de-a treia si ultima etapa a turei. Dar astia 33km au fost curvesti.
Nu puteau sa fie plati...Nu. Au avut 2 dealuri afurisite. Luate in absolut: un cacat. 300m diferenta de nivel maxim. Dar coroborat cu faptul ca veneau dupa 220km de pedalat, ca trebuiau facuti efectiv intr-un cuptor - cele doua galme s-au dovedit un adversar redutabil.
In zona asta nu am mai fost niciodata - si ca orice lucru nou, mi-a placut mult. La Vidraru am facut o noua pauza pentru un nou Sprite (e destul de simplu - simteam nevoia sa alung greata cu ceva si Cola nu e chiar indicata pentru asta. Am nevoie de apa, zahar, cofeina si sare. Si ma mai miram cand ghidul din Peru cara dupa el o sticla de 2l de Cola in care pusese sare...).
De la Vidraru au urmat vreo 30km pe conturul lacului. De astia m-as fi lipsit cu bucurie. As fi preferat sa urcam si sa se termine. Dar asfaltul era bun si peisajul frumos asa ca au trecut si astia cumva.
Urcam odata cu lasarea serii spre cabana Piscul Negru. Aici si-a intrat in rol Florin. Vazand ca vine noaptea si stiind cat mai avem de facut, a venit inapoi din Cartisoara in intampinarea noastra.
In prima faza ne-a alimentat cu apa (Alin) si evident ...Sprite (eu).
14km de catarare. Pentru mine la atat se mai rezuma TATF-ul. Un cacat. Pot sa-i si alerg daca vreau. Dar ideea e sa-i merg pe bicicleta.
Au fost cei mai rapizi kilometrii :). Nici aici n-am tras, dar probabil racoarea serii si senzatia ca tura se apropie de final mi-au dat energie. Am urcat dintr-o suflare pana la Balea.
Aici Florin s-a dovedit salvator. Sus erau 10 grade si batea vantul. Noi veneam arsi de la 40 de grade. Hipotermie scria pe noi. Florin a adus cu el haine groase si ne-am echipat cu tot ce am avut.
Mai mult. S-a postat in saptele nostru pe coborare si ne-a luminat drumul. Nu pot sa zic ca a fost placuta coborarea, dar fara haine si fara lumina ar fi fost la limita sinuciderii.
Asa a fost doar neplacuta, deoarece bratele ne cedasera deja de mult timp si trebuia sa facem opriri dese pentru a ne intinde. Nu mai aveam forta suficienta sa apasam in frane.
La Balea Cascada era sa calc ursul care traversa linistit soseaua la 3m in fata mea. Din partea mea n-avea decat sa se si opreasca si sa faca figuri: aveam de terminat TATF-ul asa ca respectuos as fi dat cu bicicleta in el si as fi trecut mai departe.
Gata. Cartisoara, Casa Duse si in sfarsit mancare adevarata (tanti de acolo ne-a asteptat pana la 1 jumatate noaptea cu mancarea - multumim din suflet pentru ospitalitate).
Am mai baut si o bere. Si ne-am bucurat de reusita.
A doua zi am avut de rezolvat problema recuperarii masinii (dupa cum ati observat deja, nu planuisem aproape nimic inainte de plecarea in tura).
Am ajuns sa ne deplasam cu bicicleta in satul Carta de unde am luat trenul pana in Sibiu.
A treia oara Florin s-a dovedit salvator. S-a dus cu motorul in Sebes, a luat masina si am facut jonctiunea in Sibiu. Dupa aceea am recuperat motocicleta lui din Sebes si am plecat spre casa.
Asta a fost povestea TATF-ului.
Am avut noroc cu Alin. In doi e psihic mult mai usor sa faci asa ture. Am avut noroc cu Florin - fara ajutorul lui tura ar fi aratat altfel. Dar norocul e unul din elementele pe care ma bazez de fiecare data. Ciudat e ca niciodata nu m-a lasat balta. Poate ca totusi nu e vorba numai de noroc...
TATF-ul nu e o tura grea. Mie mi se pare usoara. Dar daca ma puneti sa arat cu degetul cine ar face-o, probabil as nominaliza asa: Alin Tanase ,Silviu Balan, Luci Clinciu, Horatiu Campian si inca cativa. Foarte putini. Nu e o tura fizica. E o tura psihica. Si pentru cei care au in spate multe ture din astea de anduranta si stiu cum sa le abordeze.
Daca o sa mai incerc? Probabil nu. Nu ma mai intereseaza. M-a interesat pur si simplu provocarea. Premiera. Nu ma mai intereseaza sa imbunatatesc timpul. Eu sunt aproape convins ca impreuna cu Alin, pe o vreme normala si cu o masina de suport am fi intrat in cele 16 ore.
Multumesc Florin, multumesc Alin. Asta a fost una din aventurile la care tanjeam de ceva timp. Iesirea din monotonia concursurilor. Aventura.
P.S.: mama ce fain a fost cand mi-a arat pe GPS 300km :). Si la final 366km.
Participanti: Alex, Alin
Locatie: Herculane
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/
Trebuie sa vii tot timpul cu ceva nou. Altfel zice lumea ca te ramolesti...
Cam asta am avut in cap marti pe la pranz cand mi-a venit ideea sa fac TATF. Asta in traducere inseamna: TranAlpina - TransFagarasan.
E o idee veche, vehiculata initial de Horatiu Campian si Tibi Muntean si care a nascut lungi discutii pe forumuri.
Ce m-a atras la ea? De ce sa ne ascundem dupa degetul infipt in...
Un singur lucru: tura nu a fost facuta integral inca (sau cel care a realizat-o a fost mult mai modest si ne-orbit de mania faimei si nu s-a laudat cu asta).
Tura masoara 366km si o diferenta de nivel de 5300m. Nu imi dau seama daca asta suna intimidant sau nu. Cert e ca maxim am facut 260km dintr-una la IBO, deci e mai mult decat atunci. Pe de alta parte aceia erau pe MTB si aici este exclusiv sosea.
Tura porneste din Sebes, trece peste Parang pe Transalpina, coboara in sud in Novaci. De acolo merge prin Sub Carpati pana la Ramnicu Valcea, trece Oltul si se indreapta catre Curtea de Arges. De aici se urca la Vidrau si dupa aceea mai departe la Balea Lac. In final se coboara la Cartisoara.
Fara sa citesc nimic inainte, doar daca ma uit pe profil vad ca e mult, mult mai greu sa faci in sensul Sebes - Cartisoara decat invers.
O sa ziceti ca de ce? Ca doar e aceeasi distanta cu aceeasi diferenta de nivel. Mdaa... Dar una e sa urci 25km si dupa aia sa cobori 80km si cu totul si cu totul alta e sa urci 80km si dupa aia sa franezi ca bezmeticul pe cei 20km de coborare.
Urcarea dinstre Sebes spre Urdele e incredibil de lunga. La fel si cea dinspre Curtea de Arges spre Balea. E de preferat sa abordezi invers, deoarece scapi in cativa km de urcari si dupa aceea ii multumesti lui Newton si gravitatiei...
Odata dedusa asta, mi-e clar ca o sa o fac dinspre Sebes. Nu de alta dar asa suna provocarea. Si singurul lucru care ma intereseaza e provocarea!
Dupa aceea am inceput sa citesc tot ce s-a scris pe marginea acestui subiect. De un enorm ajutor mi-au fost sfaturile lui Tibi Munteanu. Tibi a punctat niste chestii esentiale pentru reusita turei.
De exemplu am bagat la tartacuta ca trebuie obligatoriu pedalat la vale ca sa nu iti faci vraiste picioarele. E unul din detaliile care pot sa iti distruga tura. E vital ca dupa 80km de urcare sa pedalezi pe coborare, pentru a nu lasa acidul lactic sa se acumuleze.
De asemenea sfatul cu udatul echipamentului a fost la fel de util.
Nu m-am antrenat special pentru tura aceasta. De fapt anul acesta nu am nici o tura mai lunga de 90km. Nu consider ca asta e o problema: am antrenament de anduranta suficient de la alergare. Si mai presus de orice am un psihic cladit de-a lungul anilor si a nenumarate ture de anduranta.
Pe masura ce am citit, am descoperit o multime de potentiale probleme. O gramada: vremea, ce angrenaj folosesti, masina de suport, echipament, recuperarea masinii, ora de plecare, alimentatie, hidratare.
Le-am rezolvat pe toate in stilul propriu: le-am ignorat. Asta nu e ceva de lauda sau un sfat de urmat. Dimpotriva.
Dar e modul in care abordez tot timpul acest gen de provocari - improvizez din mers si vad ce se intampla. Daca as fi analizat la rece fiecare aspect mi-ar fi trebuit cateva saptamani de planificare si probabil nu as mai fi facut tura.
Din punctul meu de vedere pentru aceasta provocare e nevoie de...psihic. Si cam atat.
Marti o anunt pe Elena ca vreau sa merg. Ea nu ma poate insoti deoarece nu poate sa stea atata timp in masina. Asa ca sunt singur. Nici asta nu ma prea ingrijoreaza.
Pe miercuri Alin imi zice ca si el coheteaza cu ideea. Joi seara se hotaraste. Intre timp vine si Florin cu noi - dar el va veni pe motocicleta.
Vineri dupa lucru il iau pe Alin si pornim spre Sebes. Totul e stabilit : vom dormi la cort la iesirea din Sebes.
Asa ca odata ajunsi acolo am inceput sa ne cautam cazare la o pensiune. Fiind de-a locului nu ne-a luat mai mult de o ora jumatate sa gasim o pensiune.
A fost oricum educativ: am perindat pe la toate supermarket-urile din oras si fiecare se inchidea cand ajungeam noi acolo. Dupa aceeea am ajuns la ceva pensiuni de 3 stele care costau cat tot bugetul excursiei. Dupa aia am ajuns in sfarsit la o pensiune de manelisti unde muzica urla la maxim. Aici e locul nostru, clar!
Ne putem sa pregatim bagajul pe maine. Totul fiind perfect pus la punct, observ acuma ca nici macar minimul necesar nu are cum sa-mi incapa in tricou. Asa ca ma trezesc cu un rucsac in spate.
De asemenea descopar ca nu am mai nimic de mancare pentru tura de maine. Alin e destul de ingrozit si imi da 3 batoane.
Intre timp ajunge si Florin. Asa ca ma duc sa ma hidratez pentru tura de maine. Pe la 12.30 e timpul sa merg la culcare in acordurile melodioase a manelistului ragusit. Dar care ragea destul de tare...
La 4 suna alarma. Abia au intrat in mine macaroanele. Cele 3 ore jumatate de somn si berea inca nedigerata imi dau o senzatie de ameteala nu tocmai placuta.
La 5 suntem gata de plecare. Masina va ramane aici si vedem noi dupa aceea cum o recuperam.
Echipament:
- bicicleta
- pompa lipita cu Power Tape si care mi-a futut cadrul...
- 2 pungi de Haribo cu gust de Cola
- o punga de bomboane cu dextroza si magneziu (astea sunt foarte faine doar ca aproape imposibil de desfacut din mers pe bicicleta)
- rucsac
- manecute, picioruse si o foita de ploaie.
- aparat foto aproape inutilizat in cursa - nu sunt inca obisnuit sa am sapuniera cu mine asa ca nu am inca instinctul de Piti si sa ma apuc sa apas pe butoane de fiecare data cand ma opresc. Probabil o sa mi-l cultiv in timp.
- GPS - asta e vital. Nu pentru orientare cat mai ales ca dovada ca am facut tura. Sa moara dusmanii de invidie (reminiscente din noaptea manelista din Sebes).
- 2 schimburi de baterii pentru GPS. Sa poata sa moara dusmanii de invidie.
- frontala.
- bani. Multi bani. Ca imi permit. Sa moara dusmanii mei....
- actele
- telefon
- cele 3 batoane de la Alin
- 2 grenade in care am diluat 6 geluri expirate. Ca mi-s zgarcit si nu folosesc geluri decat la concursuri. Si astea stateau acasa expirate si doar nu era sa le arunc. Poate si de aia am avut o stare acentuata de voma la un moment dat...
- 2 bidoane: unul de 1l si celalat de 800ml. Asta a fost una din cele mai inteligente decizii din tura...
Dupa poza de la start, in 14.07.2012 am inceput impreuna cu Alin Tanase sa atacam TATF-ul. La ora 5.00.
Mai e un clinci cu provocarea asta: "trebuie" facuta in 16 ore. Tibi a facut un calculator pe sectiuni de traseu si viteze estimate. 16 ore este provocarea lansata.
Mie mi-e clar de la inceput ca nu putem, deoarece pentru asta e nevoie de o planificare minutioasa si obligatoriu masina de suport. Nu de improvizatii.
Nu pornim bine si la trecerea peste un bumber Alin cade si se juleste la genunchi si cot. Dupa inca vreo 3 km la iesirea din Sebes, face pana. Bun inceput...
Nu ma prea intereseaza deoarece prioritar era din punctul meu de vedere sa facem tura integral dintr-una si nu timpul.
Dupa care am pedalat si iarasi am pedalat...
Pa portiunea aceasta am mai fost de nenumarate ori asa ca sunt psihic pregatit si stiu ce ne asteapta.
Ritmul turei a fost foarte interesant: nu am fortat nici o secunda. Asta era cheia ca sa terminam tura. Am incercat sa tinem constant o cadenta intre 80 si 90 si sub nici o forma sa nu ajungem sa impingem tare in pedala. Estimez nivelul de efort undeva intre 60% - 70%.
Era vital sa nu iesi din pedalatul in frecventa - e mult prea lunga tura ca sa faci vitejii.
De multe ori in tura ma gandeam (si am avut enorm de mult timp de gandire) cum e tura asta comparativ cu altele.
De exemplu una din cele mai grele ture de anul acesta a fost Bencecul facut cu Georgica. Aia a fost grea si am tras ponoasele vreo 3 zile pana mi-am revenit. Alta tura grea au fost cei 55 de km de la Moneasa. Acolo iara am tras.
Dupa toate criteriile mele, TATF-ul este o tura...usoara. Dar trebuie sa ai un psihic puternic sa o termini.
Pana in pasul Tartarau nu pot spune ca am apucat sa ma incalzesc bine. In schimb cred ca m-a scos din uz coborarea pana in Obarsia Lotrului.
Nu eram obosit, dar era o senzatie ciudata - nu puteam sa pedalez la deal. Si era destul de nasoala treaba - cum imi stabilisem sa nu fortez sa apas in pedale, am ajuns in situatia ca aproape nu inaintam.
Nu imi dau seama ce s-a intamplat: oboseala, cei 90 de km de pana aici, panta, habar n-am. Dar ideea e ca nu puteam merge.
Am inceput greu urcarea dinspre Obrasia Lotrului spre pasul Urdele. A fost din ce in ce mai greu. Pana cand iesi in golul alpin si dai de panta aia lunga, lungaaaaaaa si dreapta. Na, acolo am clacat. Mergeam cate 100m, ma opream. Nu puteam sa ma sui normal pe bicicleta din cauza pantei asa ca asteptam sa treaca masinile si o luam de-a curmezisul pana ma ridicam in sa. Mai mergeam 100m si ma opream iara. Nu respiram greu, nu ma durea nimic, doar ca nu puteam.
A fost singurul moment din cele 20 de ore cand am avut o mica indoiala ca TATF-ul nu poate fi biruit. Am ajuns, foarte greu si foarte incet pana pe Muntinu. Aici se mutase intre timp toata Oltenia la o petrecere campeneasca.
Urma coborarea in caldare si urcarea criminala pana in Urdele. Dupa evolutia mea pe urcarea precedenta eram convins ca acolo o sa imping bicicleta. Nu a fost sa fie asa, dimpotriva - am urcat amandoi foarte bine.
A urmat coborarea - pe care am tinut cont de sfatul lui Tibi si am pedalat, chiar daca in gol.
Dupa Ranca am continuat catre Novaci. Undeva pe la pragul de altitudine de 1000m ne-am lovit efectiv de un zid.
Am uitat sa va zic ca am ales week-end-ul acesta dupa foarte multe asteptari si tatonari: singurul cu cod portocaliu de canicula. Pana acum era cod galben... Pentru week-end se anunta maxime de 40-41 de grade in zona in care mergem noi. Si oricine stie ca alea sunt masurate la umbra, la 2 metri deasupra solului intr-o casuta alba. Nu deasupra bitumului negru.
Nu pot descrie caldura. A fost infernal. Pe scurt (desi asta nu se poate verifica) eu zic ca fara factorul canicula tura noastra ar fi fost cu cel putin 2 ore mai scurta. Cel putin...
Din Novaci am comutat GPS-ul pe modul de orientare si am intrat in Oltenia de sub munte. La inceput pe un asfalt prost care l-a enervat pe Alin, dupa aceea pe nationala 67 care avea sa ne duca in final in Ramnicu Valcea.
Caldura mare. Pauzele noastre au devenit tot mai dese. Nu e nici o problema sa te incadrezi in media orara pentru cele 16 ore. Daca pedalezi. Dar fiecare pauza te scoate repede din grafic.
Insa era imposibil sa nu luam pauze deoarece ne fierbeau creierii in cap, apa ni se termina in cativa kilometrii si aveam neaparata nevoie de umbra.
Am fost deosebit de atenti cu hidratarea. Alin a calculat ca a consumat undeva intre 13l-15l de lichide. Deci, am si pierdut undeva intre 13kg-15kg. De fapt mai mult - ca eu nu simt sa ma fi ingrasat dupa tura....
Hidratarea era unul din elementele la care trebuia sa avem o grija deosebita in special in conditiile respective de temperatura. Odata daca nu te hidratai la timp si s-a dus totul naibii.
In Gorj si Valcea soferii sunt foarte prietenosi cu ciclistii. Asa de prietenosi incat toti cei din sens opus asteptau sa ajunga in dreptul nostru ca sa inceapa sa intre in depasire. Am concluzionat ca e un fel de obicei local de a da binete ciclistului - trebuie sa te apropii cat mai mult de el sa-i vezi parul din nas. Le raspundeam la fel de prietenesc cu degete ridicate asa ca ne-am inteles de minune.
Cei care veneau din spate erau si mai prietenosi: isi faceau simtita prezenta de la kilometrii distanta prin strigate de entuziasm facute cu claxonul. Care se inteteau pe masura ce se apropiau de noi.
In Horezu a trebuit sa ne oprim deoarece ne fierbeau picioarele in papuci, creierele in cap, coaiele in pantaloni si asa mai departe.
Am poposit la un market in centru de unde am cumparat Salatini si Cola. Avema nevoie de sare ca vaca dupa pascut. Si de Cola aia mai mult decat de nectarul zeilor. Daca mai beam o gura de apa goala vomitam. Aveam deja fantezii erotice cu bulele din Cola.
Pe cat de imbecili s-au dovedit soferii locali, pe atat de simpatici au fost ceilalti oameni pe care i-am intalnit. Aici o tanti tabacista a intrat in conversatie cu noi si ne-a tinut companie cat am mancat.
Nu mult dupa Horezu ne-am intalnit pentru prima data cu Florin. A fost si momentul in care cursiera mea a refuzat sa mai schimbe pe foaia mare asa ca de acuma inainte urmatorii 200km a trebuit sa pedalez pe foaia mica. Nu pot sa zic ca acest lucru m-a afectat in vreun fel. Singurul lucru care ma afecta era caldura aceea inimaginabila si bila aia de foc care ma lovea necrutator in moalele capului.
Dupa doar cativa km ne-am oprit iara si am facut primul dus la o fantana intr-un sat.
De aici kilometrii au decurs agonizant de incet. Abia dupa ce am trecut Oltul la sud de Ramnicu Valcea am crezut ca ma scapat.
De bucurie am inceput cu o pauza. Mai aveam doar 33km pana in Curtea de Arges de unde avea sa inceapa cea de-a treia si ultima etapa a turei. Dar astia 33km au fost curvesti.
Nu puteau sa fie plati...Nu. Au avut 2 dealuri afurisite. Luate in absolut: un cacat. 300m diferenta de nivel maxim. Dar coroborat cu faptul ca veneau dupa 220km de pedalat, ca trebuiau facuti efectiv intr-un cuptor - cele doua galme s-au dovedit un adversar redutabil.
Caldura a atins acolo apogeul. Pe primul deal Alin a cerut timeout. Eu am continuat in speranta ca o sa gasesc o fantana. Aveam bidoanele pline, doar ca apa era la propriu fiarta. Am mai facut vreo 200m si am cazut si eu la umbra de la marginea soselei. Situatia nu parea prea roza. Aici am apelat la rezervele secrete folosite la concursuri: automotivarea, determinarea. Am strans din dinti si am continuat.
Cum urcam eu asa, pe dreapta dintr-o curte mi-a facut cu ochiul un furtun. Nu puteam rezista unei asemenea tentatii. Poarta era deschisa - am strigat, dar nu mi-a raspuns nimeni asa ca am intrat si am facut un dus. Baiatul care a iesit din casa probabil a fost surprins sa vad la el in curte doua aratari imbracate cu haine mulate si care se stropeau cu dusul.
Cu pauze tot mai dese am ajuns si in Curtea de Arges. Pentru mine era deja clar ca TATF-ul a "picat". Mai sunt inca 120km din care 80km de urcat. Dar care e alternativa? Sa raman sa dorm pe-aici? Sa plec maine din nou la drum. Mi-e prea lene...Singura optiune e sa continuam.
In centru in oras ne regrupam si ajustam suportul de bidon la Alin. Profit de ocazie si zac la umbra. Mai mergem nici 500m si cer eu pauza. Imi trebuie Sprite. Nimic altceva decat Sprite. Nu vreau apa, Cola, munti de bani, cele 72 de virgine din Rai. Vreau Sprite!!!!!!!!!
E foarte interesant. Creierul iti dicteaza tot timpul ce are nevoie. Trebuie doar sa-l asculti. El stie ce sa ceara. S-au facut si emisiuni pe tema asta. Creierul imi dicteaza acuma ca ii trebuie Sprite - cine sunt eu sa il refuz?!
Tot el imi zice sa mananc vreo 4 zile shawrma dupa un 7500, pentru ca dupa aia sa nu mai pun gura pe ea cu saptamanile.
Zona de blocuri. Manelisti cu lantoace la gat, crapand seminte intre dinti si urland tare ca sa fie auziti. Unii stau si joaca remi, altii chibiteaza. Toti scuipa seminte printre dintii de aur. Se uita la noi ca la niste extraterestrii.
Aici am gasit cea mai simpatica vanzatoare pe care mi-a fost dat s-o intalnesc. Ne-a dat painea ei, ne-a dat lingura ei sa mancam. A vazut ca suntem complet darmati asa ca a venit sa ne desfacea pe rand feliile de cascaval si ne dadea sa mancam. In timpul asta transmitea la haita de unde venim si unde mergem.
Dupa Curtea de Arges treaba parca a mers mai bine, desi cascavalul ala cerea in continuu apa.
Am observat ca amandoi mergem mult mai bine pe portiunile de catarare decat pe cele de plat. Asa ca ne-am trezit parca in momentul in care am inceput sa urcam catre barajul de la Vidraru.
In zona asta nu am mai fost niciodata - si ca orice lucru nou, mi-a placut mult. La Vidraru am facut o noua pauza pentru un nou Sprite (e destul de simplu - simteam nevoia sa alung greata cu ceva si Cola nu e chiar indicata pentru asta. Am nevoie de apa, zahar, cofeina si sare. Si ma mai miram cand ghidul din Peru cara dupa el o sticla de 2l de Cola in care pusese sare...).
De la Vidraru au urmat vreo 30km pe conturul lacului. De astia m-as fi lipsit cu bucurie. As fi preferat sa urcam si sa se termine. Dar asfaltul era bun si peisajul frumos asa ca au trecut si astia cumva.
Urcam odata cu lasarea serii spre cabana Piscul Negru. Aici si-a intrat in rol Florin. Vazand ca vine noaptea si stiind cat mai avem de facut, a venit inapoi din Cartisoara in intampinarea noastra.
In prima faza ne-a alimentat cu apa (Alin) si evident ...Sprite (eu).
14km de catarare. Pentru mine la atat se mai rezuma TATF-ul. Un cacat. Pot sa-i si alerg daca vreau. Dar ideea e sa-i merg pe bicicleta.
Au fost cei mai rapizi kilometrii :). Nici aici n-am tras, dar probabil racoarea serii si senzatia ca tura se apropie de final mi-au dat energie. Am urcat dintr-o suflare pana la Balea.
Aici Florin s-a dovedit salvator. Sus erau 10 grade si batea vantul. Noi veneam arsi de la 40 de grade. Hipotermie scria pe noi. Florin a adus cu el haine groase si ne-am echipat cu tot ce am avut.
Mai mult. S-a postat in saptele nostru pe coborare si ne-a luminat drumul. Nu pot sa zic ca a fost placuta coborarea, dar fara haine si fara lumina ar fi fost la limita sinuciderii.
Asa a fost doar neplacuta, deoarece bratele ne cedasera deja de mult timp si trebuia sa facem opriri dese pentru a ne intinde. Nu mai aveam forta suficienta sa apasam in frane.
La Balea Cascada era sa calc ursul care traversa linistit soseaua la 3m in fata mea. Din partea mea n-avea decat sa se si opreasca si sa faca figuri: aveam de terminat TATF-ul asa ca respectuos as fi dat cu bicicleta in el si as fi trecut mai departe.
Gata. Cartisoara, Casa Duse si in sfarsit mancare adevarata (tanti de acolo ne-a asteptat pana la 1 jumatate noaptea cu mancarea - multumim din suflet pentru ospitalitate).
Am mai baut si o bere. Si ne-am bucurat de reusita.
A doua zi am avut de rezolvat problema recuperarii masinii (dupa cum ati observat deja, nu planuisem aproape nimic inainte de plecarea in tura).
Am ajuns sa ne deplasam cu bicicleta in satul Carta de unde am luat trenul pana in Sibiu.
A treia oara Florin s-a dovedit salvator. S-a dus cu motorul in Sebes, a luat masina si am facut jonctiunea in Sibiu. Dupa aceea am recuperat motocicleta lui din Sebes si am plecat spre casa.
Asta a fost povestea TATF-ului.
Am avut noroc cu Alin. In doi e psihic mult mai usor sa faci asa ture. Am avut noroc cu Florin - fara ajutorul lui tura ar fi aratat altfel. Dar norocul e unul din elementele pe care ma bazez de fiecare data. Ciudat e ca niciodata nu m-a lasat balta. Poate ca totusi nu e vorba numai de noroc...
TATF-ul nu e o tura grea. Mie mi se pare usoara. Dar daca ma puneti sa arat cu degetul cine ar face-o, probabil as nominaliza asa: Alin Tanase ,Silviu Balan, Luci Clinciu, Horatiu Campian si inca cativa. Foarte putini. Nu e o tura fizica. E o tura psihica. Si pentru cei care au in spate multe ture din astea de anduranta si stiu cum sa le abordeze.
Daca o sa mai incerc? Probabil nu. Nu ma mai intereseaza. M-a interesat pur si simplu provocarea. Premiera. Nu ma mai intereseaza sa imbunatatesc timpul. Eu sunt aproape convins ca impreuna cu Alin, pe o vreme normala si cu o masina de suport am fi intrat in cele 16 ore.
Multumesc Florin, multumesc Alin. Asta a fost una din aventurile la care tanjeam de ceva timp. Iesirea din monotonia concursurilor. Aventura.
P.S.: mama ce fain a fost cand mi-a arat pe GPS 300km :). Si la final 366km.
Postări
