Data: 18.08.12-19.08.12
Participanti: Alex
Locatie: Sibiu
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/
Exista concursuri si exista Geiger. Tura lunga, de aia vorbesc. Aia scurta nu prezinta interes pentru mine. L-am elogiat an de an inca de la prima editie. E "cel mai cel" concurs de MTB din Romania.
Aici se strange "creme de la creme". Ca o paranteza, aici se strang si cei mai mari idioti de pe fata Pamantului, dar banuiesc ca asta se datoreaza tot faimei concursului.
Geiger e clasamentul adevarului. Aici nu mai e loc de minciuni. Am luat locul 1 la Cucuietii din Deal la categoria ambliopii anonimi. I-am nimicit pe cei 4 concurenti la cursa de nu mai stiu unde.
Nu tati. Aici vezi unde te clasezi cu adevarat. Aici vin cei mai buni ciclisti din Romania. Si din Ungaria.
E o diferenta majora la MTB fata de alte sporturi. La MTB nu exista concursurile pentru ciclistii profesionisti si pentru amatori. La MTB participa toti in acelasi concurs, fiindca nu exista competitii dedicate pentru profesionisti.
La Geiger ii vezi pe cei mai buni.
Pentru Geiger m-am pregatit in mod special. Am avut din nou entuziasmul de alta data. Am fost consecvent in antrenamente. Am avut ambitie. Dorinta de a scoate un timp cat mai bun.
Am muncit mult pentru acest concurs. M-am antrenat cu cap. Am avut si un noroc imens cu Ana. Oricat de ciudat suna, contrar tuturor predictiilor, m-am trezit ca am timp berechet pentru antrenamente.
Am macinat zi de zi Bencecul. Ca atat avem noi aici. Am mers pe Muntele Mic si mi-am scuipat plamanii pe urcari repetate pana sus. Am mancat si mai ales m-am odihnit. Am ajuns sa dorm si dupa amiaza.
Zi de zi pe cursiera. Mancare si odihna.
Sunt mai pregatit ca niciodata inainte de startul acestui concurs. Am totusi si temeri: din cauza lipsei de motivare care m-a urmarit o perioada destul de lunga, nu am apucat sa strang ture lungi. Si Geiger e o tura extrem de lunga. Si mai ales mi-e frica ca sunt deficitar la capitolul tehnica. Iar Geiger e cel mai tehnic concurs.
Zarurile au fost aruncate insa. Sambata la pranz plec cu Darius din Timisoara. Cazarea o avem langa Sibiu la Selimbar. Geiger e prea important ca sa mai am regimul obisnuit de la alte concursuri: da-i cu bere si distractie. Mananc si ma culc.
Dimineata o incep cu o pana. Nu ma demoralizeaza. Stiu ca azi e ziua mea. Stiu ca totul o sa fie perfect. Mai bine sa fac o pana inainte de start decat ca anul trecut: 3 pene in concurs.
Stiu ca n-o sa am probleme tehnice. Am incredere in bicicleta. Si Geiger-ul pe langa provocarea fizica reprezinta si o provocare pentru biciclete: aici nu mergi cu biciclete de o tona. Nu mergi cu o furca de doi lei. Poti si asa: dar sa nu te miri ca iti rupi gatul pe coborari sau impingi la ea doua treimi din urcari.
Mi-am pregatit bicicleta. E toata zgariata, indoita, dar e mai bine echipata decat oricand.
Stiu ca o sa fie bine. Pur si simplu stiu. Dar n-am voie sa fac greselile de alta data. Imi aleg cu grija rezervele de apa: desi o sa fie foarte cald, prefer sa merg cu un singur bidon, dar de un litru.
Ca energizante nu imi mai iau gelurile. Nu are rost sa insisti pe un drum gresit, doar fiindca la ceilalti functioneaza. Mie nu imi plac. Imi umplu buzunarele cu Haribo si mai ales cu jeleurile PowerBar. Imi iau o singura camera: eu azi n-am de gand sa fac pene.
Manac bine dimineata, ma hidratez si ma duc la start.
La sedinta tehnica din seara precedenta nu a fost aproape nimeni. Am fost: uneori e bine sa nu mai fii ingamfat. Ai de invatat de peste tot. Au fost o multime de informatii utile de care am tinut cont la concurs.
La start m-am asezat din timp. N-am avut emotii. Azi, aici, ma simt pregatit. Ma simt in forma.
S-a dat startul la un pluton de 570 de concurenti.
Primii 9 km se ruleaza in spatele masinii de politie. Asta are rolul lui: te incalzesti treptat, gloata se mai rarefiaza inainte de intrarea pe portiunile mai inguste.
Dar nu, la romani are alt inteles. Dupa 8 ani de concursuri am fost convins ca oamenii invata. Se educa prin puterea exemplului si prin experienta. Am fost un optimist incurabil care se bucura de aparitia fiecarui concurs si de prezenta tot mai numeroasa la tot felul de evenimente sportive.
Pare-se ca pe meleagurile noastre trebuie sa mai treaca multi ani pana cand se normalizeaza situatia...
Un galop furibund a "ciumpalailor". Coate, invective, frane bruste, picaje pe sosea. Omoara-l pe ala, impinge-te sa-ti faci loc.
In general respect absolut orice om care face sport. Pana la urma asta e cel mai important lucru. Acuma nu ma pot abtine.
Ba, cum sa te fac sa intelegi ca esti pielea a saptea ?! Horcai ca disperatul aici, habar n-ai sa mergi in pluton, depasesti si dupa aia franezi ca imbecilul in fata. La prima panta o sa trebuiasca sa te dai jos de pe bicicleta si o sa blochezi inca o suta de concurenti. O sa mori la jumatatea urcarii spre Magura. Dar ai depasit 3 oameni pe sosea inainte ca macar sa se fi dat startul. Felicitari!
Se da startul, se accelereaza si dupa aia se intra pe urcarea din padure. Un puhoi de oameni care imping bicicleta. O iau de-a dreptul prin padure, pe langa traseu. N-am timp, n-am chef sa imping la ea. Merg o portiune buna direct prin padure in paralel cu traseul.
Stiu tura pe din afara. Mai urmeaza doua "gaturi". Trebuie sa trec in viteza de ele si daca am calculat corect, am scapat de ciumpalai. Aici trag tare - trebuie sa depasesc cat mai multi. Sub nici o forma nu e voie sa intru cu gloata pe prima coborare. Acolo e crima daca inca sunt in grup compact de ciclisti.
Strang din dinti si urc pe bicicleta cele doua gaturi. Sunt acompaniat de incurajarile ironice si de data aceasta nici macar hazlii ale celor care imping bicicleta.
Trag foarte tare si incep sa apara fete cunoscute in fata. Ma apropii de fruntea plutonului, dar acuma nu e loc de menajari. E vital sa pun distanta cat mai mare intre mine si ceilalti pana incepe coborarea. Altfel pot sa incep sa regret ca nu mi-am facut asigurare de viata.
Bun. Coborare. In zona nu a mai plouat de luni de zile. Terenul e uscat ca betonul si crapat. Asta nu ar fi nimic, dar specificul zonei e nisipul. Parca ai fi pe plaja din Costinesti. Trebuie sa ai mare grija ce faci aici. Cea mai mica greseala sau ezitare se termina cu o cazatura urata.
Pe care mi-o iau la prima curba. Asta nu era in plan. Nu de la inceput. Am ocolit bucata de nisip din curba, am luat curba strans pe interior. Prea tare. Prea in viteza pentru experienta mea. Prea multa prostie ma face sa apas frana, desi daca as fi avut mai multe ture tehnice as fi stiut sa ies bine din curba. Sunt pe jos, destul de bine tatuat pe brat si pe coapsa. Am reusit sa cobor 10m de la cel mai tehnic concurs de MTB.
Predictiile zic asa: "o sa vezi dupa ce ai copil. Ceva se schimba in creier - nu o sa te mai dai asa inconstient, o sa fii mult mai calculat".
Urasc predictiile. Urasc mediocritatea. Urasc mainstrem-ul. Termini facultatea, o sa vezi tu. Te casatoresti, o sa vezi tu. Faci copil, o sa vezi tu. Am auzit asta zi de zi. Ca un fel de blestem. O sentinta de care nu poti scapa. Esti condamnat la "o sa vezi tu".
Ete nu vreau!!! (o sa scriu un blog despre asta cat de curand).
Belit bine, ma ridic de jos. Na, sa-mi bag eu picioarele. Geiger-ul asta il cobor bine. Si in viteza. Fie ce-o fi. Si numai in ciuda la "o sa vezi tu".
Dupa picaj in general devii mai precaut. M-am urcat pe bicicleta, am sters cu buretele cazatura si m-am concetrat cum rar am mai facut-o. Si am inceput sa cobor. In viteza: pe praf, pe nisip, pe iarba, luand curbele in derapaj, sarind peste hopuri.
"Lasa stanga!", "Trec pe dreapta!". Azi o sa cobor bine. Ce pizda masii!!!
Incepe urcarea spre Magura. Sunt deja in grupul de ciclisti normali: aici oamenii nu mai pica in fata ta, se dau civilizat la o parte cand vrei sa treci, au un ritm normal. Aici e o placere sa pedalezi.
Tot aici am facut si cea mai mare greseala strategica a cursei. Cum am zis, mi-era teama de lungimea traseului si teama de a nu ajunge la limita pe la kilometrul 70.
Am invatat ceva esential: e mult mai important sa mentii un ritm constant de-a lungul intregului traseu, decat sa tragi ca bezmeticul la inceput si sa te termini spre sfarsit. Toti "parametrii" inclina sa imi de-a dreptate: cursele bune le-am facut nu cand am tras de la start, ci atunci cand am reustit sa mentin un ritm uniform toata cursa.
Asta incerc si acuma. Urc Magura cu o viteza sub ce pot. Imi dau seama de asta de la inceput, dar ma complac in situatie. Si ma urmareste temerea ca s-ar putea sa am nevoie de energie mai incolo. Asa ca o urc molcom.
Merg in spatele lui Horatiu. Are un ritm perfect: fara nici o acceleratie, fara nici o frana. Curge lin la deal. E perfect acolo in spatele lui. Dar din nou, simt ca as putea sa ridic viteza. N-o fac de frica.
Sus pe Magura ajung cu o medie orara de 16.3. Stiu ca am mers perfect, mai bine decat visam. Si aici intervine cumva automultumirea. Am zis sa imi trag sufletul pe coborarea pana in Valea Sadului. Sa am forta pentru ce urmeaza. Pentru Geiger am avut o strategie bine pusa la punct. Aici nu am mai venit la hei rup.
Pe coborarea ce duce spre bifurcatia de trasee continui sa depasesc concurenti. Sunt incantat. Acuma doua editii coboram pe langa ea. Acuma stau cu pieptul pe sa si cobor in viteza.
De la bifurcatie raman aproape singur. "Greseala" a continuat si aici. Am continuat sa pedalez sub ce as fi putut. Din nou, de frica. Ma tin pe bicicleta integral pe tot single trail-ul uluitor care incinge creasta Cindrelului. Este una din cele mai frumoase portiuni de MTB pe care am pedalat vreodata.
Depasesc concurenti. Fiindca pot, fiindca sunt tehnic, fiindca azi am chef. Fara lamentari, fara ceruri care ne pica in cap, fara nimic epopeic. Am venit sa ma dau bine cu bicicleta si aia fac.
Coborarea tehnica spre Valea Sadului. Nu instinctul de conservare m-a facut sa ma dau jos. Efectiv neputinta. Stiu ca toti concurentii au impis aici bicicleta la vale. Eu probabil mai mult ca altii.
Cum am ajuns pe valea raului am sarit in sa. Depasesc alt concurent pe coborare. Pentru mine asta e cel mai mare castig. Ani de zile am trait cu frustrarea ca pierdeam pe coborari ce castigam pe urcari. De undeva de anul trecut am inceput sa depasesc pe coborari. Si sa fiu depasit pe urcari...
O coborare bolovanoasa pe marginea raului. Oare daca pic cu coaiele pe roata din spate, doare tare?! Sau mai bine dau cu cosul pieptului de sa? Sau mai bine pic in cap?
Am ales sa pic in cap.Din nou lipsa crasa de experienta tehnica. Numai un "experimentat" MTB-ist de Bencec dupa ce merge cu viteza si vede treapta in fata lui are dileme de genul: sa franez sau nu? Hai ca franez. Mai bine nu, ca poate trec. Ba totusi franez. Si dupa ce franezi pe marginea treptei nu e nimic uimitor ca pici ca bolovanul fix in cap. Pacat ca in picaj mi-am indoit si spitele pe spate si am facut niste opt-uri de toata frumusetea.
Destul de buimac ma ridic. Cu lectia invatata, urmatoarele trepte le-am sarit in viteza. Pe principiul fie ce-o fi.
Pe Valea Sadului e acuma mult asfalt. De data asta incep sa ma intreb daca as putea merge mai repede. Si raspunsul e ca acuma e mai precaut sa nu. Ar fi trebuit sa accelerez pana aici. Urmeaza urcarea interminabila spre Paltinis si deja simt ca antrenamentele mele de 56km de pe Bencec nu sunt chiar ideale pentru o cursa de 100km de MTB.
Ma ajung doi baieti si impreuna incepem urcarea. Asta a mers bine. Cred. Adica am mai depasit doi concurenti, am ramas eu singur cu Toncu Ionut. Se putea mai repede ? Mda... Cu cat inaintez in cursa simt ca daca initial am pedalat undeva la 70% din potential, acuma ma apropii de 90%. Si s-ar putea sa am nevoie de rezerva aia de 10%.
Ionut merge mai bine decat mine la deal. Frumos, sustinut, fara sincope. Nu pot tine ritmul lui. Asta ma intristeaza. "Nici viitorul nu mai e ce a fost...". Nu mai sunt cataratorul de care eram asa de mandru. In schimb il depasesc invariabil pe coborari.
In Poiana Tomnatec e punct de revitalizare. Un singur lucru imi face cu ochiul: Cola! Beau in disperare. Tanti de acolo e chiar nervoasa: "" Ce aveti toti cu Cola? Toti care au trecut pe aici nu au vrut nimic altceva decat Cola. Nu apa, nu izotonic, nici unul n-a mancat nimic. Toti au vrut Cola!" Si in fata nu e chiar oricine...
Ajungem sus la releu. N-a fost usor, departe de a fi greu. Stiu ca aici s-a cam terminat cursa. E km 62.5. Urmeaza o coborare ultra-mega-giga tehnica si lunga. Inca cateva urcari in cap. Dupa aceea rulaj in viteza prin padure. Cursa e gata aici. Daca stii sa cobori...
Acuma regret. Ca n-am tras ca lumea. Ca m-am menajat. De aici poti sa faci tura si la supravietuire. Dar regretele nu-si au rostul. Data viitoare facem mai multe antrenamente lungi si avem mai multa incredere in noi. Stiu ca am facut cel mai rapid Geiger. Dar, da, se putea sa-l fac mai rapid....
Pana una alta, urmeaza fabuloasa coborare. Am stat pe bicicleta integral. Au fost multe momente in care am zis: "Na, te-a mancat in cur sa fii tu smecher". Reuseam cumva sa sar peste bolovani sau sa ies din derapaj. Coborarea respectiva nu se compara cu nimic. Am savurat fiecare bolovan, fiecare portiune de praf si nisip, fiecare saritura, fiecare picatura de adrenalina, fiecare secunda in care am zis ca acuma am mierlit-o.
A fost incredibil. Am continuat sa cobor pana in vale. In padure m-am dat iarasi jos. Eu inca nu pot sa cobor acolo pe bike - am auzit ca cei din fata au reusit. O sa ma antrenez.
Urmeaza 23km de teren valonat. Cu un push bike. Cu cateva "gaturi" care sa solicite foaia mica. Dar in general un traseu de fuga. Un final superb pentru un traseu superb. Deja sunt zeci de kilometri in care pedalez alaturi de Ionut.
Desi sus in Paltinis am regretat ca nu am tras mai mult, asta n-a insemnat ca m-am blazat. Dimpotriva. La Geiger am venit sa scot un timp cat mai bun, sa dau tot ce pot. Asa ca am accelerat cat am putut pe portiunea de final.
Salturile din padure au fost deliciul de final a cursei. Am trecut impreuna cu Ionut linia de sosire de la Geiger 2012.
A fost o cursa efectiv superba. In care totul a iesit perfect. In mod normal nici n-as fi avut material de blog. Ma bucur insa enorm ca antrenamentele din ultima perioada au dat roade. Ma bucur ca am reusit sa ma motivez si ca am reusit sa fac o cursa asa cum am visat.
Am ocupat locul 5-6 (impreuna cu Ionut) la categoria de varsta si locul 18-19 la general. Ma uit pe clasament si sunt mandru de ce am realizat. Mandru de timpul meu, mandru de numele pe care le am inaintea mea.
Am terminat cel mai greu si totodata cel mai frumos concurs de MTB din Romania. Inca odata. Si Geiger-ul o sa ramana etalonul pentru mine atata timp cat mai am putere sa pedalez. Tura lunga.
Despre organizare:
- cand n-ai bunul simt sa participi la sedinta tehnica si a doua zi te ratacesti, n-ai scuze. A fost o greseala de marcaj pe care organizatorii si-au asumat-o. Asta e. Se intampla. Sa gresesti e omeneste. Sa gresesti constant sau sa arunci cu cacat, aia e problema.
- mie marcajul mi s-a parut incredibil. Super intuitiv. Fara a supralicita as zice ca cel mai profesionist marcaj pe care l-am vazut pana acuma. Aici mai e o chestie: oare sa fie o intamplare ca niciodata nu se ratacesc cei din fruntea clasamentului? Ce-au ei in plus? Ochi cu infrarosu? GPS in cur?
- puncte de alimentare. Habar n-am. ca in afara de Cola n-am fost interesat. Organizatorii imi luau bidonul, mi-l umpleau si eram bun de plecat.
- toate detaliile mie mi se par perfect puse la punct. Dure poate. Poate "inumane" din punctul unora de vedere. Poate nu sunt facute sa atraga concurentii. Asta e...
In editia a 3-a de la Geiger nu am reusit sa ma incadrez in timpul limita. Asta inseamna ca au fost prea stricti timpii? M-am antrenat mai mult si am reusit.
Patru editii la rand am ajuns la final dupa ce s-a terminat (sau in timpul) festivitatii de premiere. Mi-a picat bine mie sau Elenei? Nu. M-am antrenat mai mult si am reusit.
Termin blog-ul despre Geiger ca pe celelalte patru precedente: tura lunga nu e si nici nu trebuie sa fie pentru oricine. De aia Geiger tura lunga e cel mai greu maraton. Si cel mai frumos.
Initial de azi trebuia sa ma apuc iarasi de alergat. Dar luni nici iarba nu creste... Poate ca dau o tura de Bencec maine.
Participanti: Alex
Locatie: Sibiu
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/
Exista concursuri si exista Geiger. Tura lunga, de aia vorbesc. Aia scurta nu prezinta interes pentru mine. L-am elogiat an de an inca de la prima editie. E "cel mai cel" concurs de MTB din Romania.
Aici se strange "creme de la creme". Ca o paranteza, aici se strang si cei mai mari idioti de pe fata Pamantului, dar banuiesc ca asta se datoreaza tot faimei concursului.
Geiger e clasamentul adevarului. Aici nu mai e loc de minciuni. Am luat locul 1 la Cucuietii din Deal la categoria ambliopii anonimi. I-am nimicit pe cei 4 concurenti la cursa de nu mai stiu unde.
Nu tati. Aici vezi unde te clasezi cu adevarat. Aici vin cei mai buni ciclisti din Romania. Si din Ungaria.
E o diferenta majora la MTB fata de alte sporturi. La MTB nu exista concursurile pentru ciclistii profesionisti si pentru amatori. La MTB participa toti in acelasi concurs, fiindca nu exista competitii dedicate pentru profesionisti.
La Geiger ii vezi pe cei mai buni.
Pentru Geiger m-am pregatit in mod special. Am avut din nou entuziasmul de alta data. Am fost consecvent in antrenamente. Am avut ambitie. Dorinta de a scoate un timp cat mai bun.
Am muncit mult pentru acest concurs. M-am antrenat cu cap. Am avut si un noroc imens cu Ana. Oricat de ciudat suna, contrar tuturor predictiilor, m-am trezit ca am timp berechet pentru antrenamente.
Am macinat zi de zi Bencecul. Ca atat avem noi aici. Am mers pe Muntele Mic si mi-am scuipat plamanii pe urcari repetate pana sus. Am mancat si mai ales m-am odihnit. Am ajuns sa dorm si dupa amiaza.
Zi de zi pe cursiera. Mancare si odihna.
Sunt mai pregatit ca niciodata inainte de startul acestui concurs. Am totusi si temeri: din cauza lipsei de motivare care m-a urmarit o perioada destul de lunga, nu am apucat sa strang ture lungi. Si Geiger e o tura extrem de lunga. Si mai ales mi-e frica ca sunt deficitar la capitolul tehnica. Iar Geiger e cel mai tehnic concurs.
Zarurile au fost aruncate insa. Sambata la pranz plec cu Darius din Timisoara. Cazarea o avem langa Sibiu la Selimbar. Geiger e prea important ca sa mai am regimul obisnuit de la alte concursuri: da-i cu bere si distractie. Mananc si ma culc.
Dimineata o incep cu o pana. Nu ma demoralizeaza. Stiu ca azi e ziua mea. Stiu ca totul o sa fie perfect. Mai bine sa fac o pana inainte de start decat ca anul trecut: 3 pene in concurs.
Stiu ca n-o sa am probleme tehnice. Am incredere in bicicleta. Si Geiger-ul pe langa provocarea fizica reprezinta si o provocare pentru biciclete: aici nu mergi cu biciclete de o tona. Nu mergi cu o furca de doi lei. Poti si asa: dar sa nu te miri ca iti rupi gatul pe coborari sau impingi la ea doua treimi din urcari.
Mi-am pregatit bicicleta. E toata zgariata, indoita, dar e mai bine echipata decat oricand.
Stiu ca o sa fie bine. Pur si simplu stiu. Dar n-am voie sa fac greselile de alta data. Imi aleg cu grija rezervele de apa: desi o sa fie foarte cald, prefer sa merg cu un singur bidon, dar de un litru.
Ca energizante nu imi mai iau gelurile. Nu are rost sa insisti pe un drum gresit, doar fiindca la ceilalti functioneaza. Mie nu imi plac. Imi umplu buzunarele cu Haribo si mai ales cu jeleurile PowerBar. Imi iau o singura camera: eu azi n-am de gand sa fac pene.
Manac bine dimineata, ma hidratez si ma duc la start.
La sedinta tehnica din seara precedenta nu a fost aproape nimeni. Am fost: uneori e bine sa nu mai fii ingamfat. Ai de invatat de peste tot. Au fost o multime de informatii utile de care am tinut cont la concurs.
La start m-am asezat din timp. N-am avut emotii. Azi, aici, ma simt pregatit. Ma simt in forma.
S-a dat startul la un pluton de 570 de concurenti.
Primii 9 km se ruleaza in spatele masinii de politie. Asta are rolul lui: te incalzesti treptat, gloata se mai rarefiaza inainte de intrarea pe portiunile mai inguste.
Dar nu, la romani are alt inteles. Dupa 8 ani de concursuri am fost convins ca oamenii invata. Se educa prin puterea exemplului si prin experienta. Am fost un optimist incurabil care se bucura de aparitia fiecarui concurs si de prezenta tot mai numeroasa la tot felul de evenimente sportive.
Pare-se ca pe meleagurile noastre trebuie sa mai treaca multi ani pana cand se normalizeaza situatia...
Un galop furibund a "ciumpalailor". Coate, invective, frane bruste, picaje pe sosea. Omoara-l pe ala, impinge-te sa-ti faci loc.
In general respect absolut orice om care face sport. Pana la urma asta e cel mai important lucru. Acuma nu ma pot abtine.
Ba, cum sa te fac sa intelegi ca esti pielea a saptea ?! Horcai ca disperatul aici, habar n-ai sa mergi in pluton, depasesti si dupa aia franezi ca imbecilul in fata. La prima panta o sa trebuiasca sa te dai jos de pe bicicleta si o sa blochezi inca o suta de concurenti. O sa mori la jumatatea urcarii spre Magura. Dar ai depasit 3 oameni pe sosea inainte ca macar sa se fi dat startul. Felicitari!
Se da startul, se accelereaza si dupa aia se intra pe urcarea din padure. Un puhoi de oameni care imping bicicleta. O iau de-a dreptul prin padure, pe langa traseu. N-am timp, n-am chef sa imping la ea. Merg o portiune buna direct prin padure in paralel cu traseul.
Stiu tura pe din afara. Mai urmeaza doua "gaturi". Trebuie sa trec in viteza de ele si daca am calculat corect, am scapat de ciumpalai. Aici trag tare - trebuie sa depasesc cat mai multi. Sub nici o forma nu e voie sa intru cu gloata pe prima coborare. Acolo e crima daca inca sunt in grup compact de ciclisti.
Strang din dinti si urc pe bicicleta cele doua gaturi. Sunt acompaniat de incurajarile ironice si de data aceasta nici macar hazlii ale celor care imping bicicleta.
Trag foarte tare si incep sa apara fete cunoscute in fata. Ma apropii de fruntea plutonului, dar acuma nu e loc de menajari. E vital sa pun distanta cat mai mare intre mine si ceilalti pana incepe coborarea. Altfel pot sa incep sa regret ca nu mi-am facut asigurare de viata.
Bun. Coborare. In zona nu a mai plouat de luni de zile. Terenul e uscat ca betonul si crapat. Asta nu ar fi nimic, dar specificul zonei e nisipul. Parca ai fi pe plaja din Costinesti. Trebuie sa ai mare grija ce faci aici. Cea mai mica greseala sau ezitare se termina cu o cazatura urata.
Pe care mi-o iau la prima curba. Asta nu era in plan. Nu de la inceput. Am ocolit bucata de nisip din curba, am luat curba strans pe interior. Prea tare. Prea in viteza pentru experienta mea. Prea multa prostie ma face sa apas frana, desi daca as fi avut mai multe ture tehnice as fi stiut sa ies bine din curba. Sunt pe jos, destul de bine tatuat pe brat si pe coapsa. Am reusit sa cobor 10m de la cel mai tehnic concurs de MTB.
Predictiile zic asa: "o sa vezi dupa ce ai copil. Ceva se schimba in creier - nu o sa te mai dai asa inconstient, o sa fii mult mai calculat".
Urasc predictiile. Urasc mediocritatea. Urasc mainstrem-ul. Termini facultatea, o sa vezi tu. Te casatoresti, o sa vezi tu. Faci copil, o sa vezi tu. Am auzit asta zi de zi. Ca un fel de blestem. O sentinta de care nu poti scapa. Esti condamnat la "o sa vezi tu".
Ete nu vreau!!! (o sa scriu un blog despre asta cat de curand).
Belit bine, ma ridic de jos. Na, sa-mi bag eu picioarele. Geiger-ul asta il cobor bine. Si in viteza. Fie ce-o fi. Si numai in ciuda la "o sa vezi tu".
Dupa picaj in general devii mai precaut. M-am urcat pe bicicleta, am sters cu buretele cazatura si m-am concetrat cum rar am mai facut-o. Si am inceput sa cobor. In viteza: pe praf, pe nisip, pe iarba, luand curbele in derapaj, sarind peste hopuri.
"Lasa stanga!", "Trec pe dreapta!". Azi o sa cobor bine. Ce pizda masii!!!
Incepe urcarea spre Magura. Sunt deja in grupul de ciclisti normali: aici oamenii nu mai pica in fata ta, se dau civilizat la o parte cand vrei sa treci, au un ritm normal. Aici e o placere sa pedalezi.
Tot aici am facut si cea mai mare greseala strategica a cursei. Cum am zis, mi-era teama de lungimea traseului si teama de a nu ajunge la limita pe la kilometrul 70.
Am invatat ceva esential: e mult mai important sa mentii un ritm constant de-a lungul intregului traseu, decat sa tragi ca bezmeticul la inceput si sa te termini spre sfarsit. Toti "parametrii" inclina sa imi de-a dreptate: cursele bune le-am facut nu cand am tras de la start, ci atunci cand am reustit sa mentin un ritm uniform toata cursa.
Asta incerc si acuma. Urc Magura cu o viteza sub ce pot. Imi dau seama de asta de la inceput, dar ma complac in situatie. Si ma urmareste temerea ca s-ar putea sa am nevoie de energie mai incolo. Asa ca o urc molcom.
Merg in spatele lui Horatiu. Are un ritm perfect: fara nici o acceleratie, fara nici o frana. Curge lin la deal. E perfect acolo in spatele lui. Dar din nou, simt ca as putea sa ridic viteza. N-o fac de frica.
Sus pe Magura ajung cu o medie orara de 16.3. Stiu ca am mers perfect, mai bine decat visam. Si aici intervine cumva automultumirea. Am zis sa imi trag sufletul pe coborarea pana in Valea Sadului. Sa am forta pentru ce urmeaza. Pentru Geiger am avut o strategie bine pusa la punct. Aici nu am mai venit la hei rup.
Pe coborarea ce duce spre bifurcatia de trasee continui sa depasesc concurenti. Sunt incantat. Acuma doua editii coboram pe langa ea. Acuma stau cu pieptul pe sa si cobor in viteza.
De la bifurcatie raman aproape singur. "Greseala" a continuat si aici. Am continuat sa pedalez sub ce as fi putut. Din nou, de frica. Ma tin pe bicicleta integral pe tot single trail-ul uluitor care incinge creasta Cindrelului. Este una din cele mai frumoase portiuni de MTB pe care am pedalat vreodata.
Depasesc concurenti. Fiindca pot, fiindca sunt tehnic, fiindca azi am chef. Fara lamentari, fara ceruri care ne pica in cap, fara nimic epopeic. Am venit sa ma dau bine cu bicicleta si aia fac.
Coborarea tehnica spre Valea Sadului. Nu instinctul de conservare m-a facut sa ma dau jos. Efectiv neputinta. Stiu ca toti concurentii au impis aici bicicleta la vale. Eu probabil mai mult ca altii.
Cum am ajuns pe valea raului am sarit in sa. Depasesc alt concurent pe coborare. Pentru mine asta e cel mai mare castig. Ani de zile am trait cu frustrarea ca pierdeam pe coborari ce castigam pe urcari. De undeva de anul trecut am inceput sa depasesc pe coborari. Si sa fiu depasit pe urcari...
O coborare bolovanoasa pe marginea raului. Oare daca pic cu coaiele pe roata din spate, doare tare?! Sau mai bine dau cu cosul pieptului de sa? Sau mai bine pic in cap?
Am ales sa pic in cap.Din nou lipsa crasa de experienta tehnica. Numai un "experimentat" MTB-ist de Bencec dupa ce merge cu viteza si vede treapta in fata lui are dileme de genul: sa franez sau nu? Hai ca franez. Mai bine nu, ca poate trec. Ba totusi franez. Si dupa ce franezi pe marginea treptei nu e nimic uimitor ca pici ca bolovanul fix in cap. Pacat ca in picaj mi-am indoit si spitele pe spate si am facut niste opt-uri de toata frumusetea.
Destul de buimac ma ridic. Cu lectia invatata, urmatoarele trepte le-am sarit in viteza. Pe principiul fie ce-o fi.
Pe Valea Sadului e acuma mult asfalt. De data asta incep sa ma intreb daca as putea merge mai repede. Si raspunsul e ca acuma e mai precaut sa nu. Ar fi trebuit sa accelerez pana aici. Urmeaza urcarea interminabila spre Paltinis si deja simt ca antrenamentele mele de 56km de pe Bencec nu sunt chiar ideale pentru o cursa de 100km de MTB.
Ma ajung doi baieti si impreuna incepem urcarea. Asta a mers bine. Cred. Adica am mai depasit doi concurenti, am ramas eu singur cu Toncu Ionut. Se putea mai repede ? Mda... Cu cat inaintez in cursa simt ca daca initial am pedalat undeva la 70% din potential, acuma ma apropii de 90%. Si s-ar putea sa am nevoie de rezerva aia de 10%.
Ionut merge mai bine decat mine la deal. Frumos, sustinut, fara sincope. Nu pot tine ritmul lui. Asta ma intristeaza. "Nici viitorul nu mai e ce a fost...". Nu mai sunt cataratorul de care eram asa de mandru. In schimb il depasesc invariabil pe coborari.
In Poiana Tomnatec e punct de revitalizare. Un singur lucru imi face cu ochiul: Cola! Beau in disperare. Tanti de acolo e chiar nervoasa: "" Ce aveti toti cu Cola? Toti care au trecut pe aici nu au vrut nimic altceva decat Cola. Nu apa, nu izotonic, nici unul n-a mancat nimic. Toti au vrut Cola!" Si in fata nu e chiar oricine...
Ajungem sus la releu. N-a fost usor, departe de a fi greu. Stiu ca aici s-a cam terminat cursa. E km 62.5. Urmeaza o coborare ultra-mega-giga tehnica si lunga. Inca cateva urcari in cap. Dupa aceea rulaj in viteza prin padure. Cursa e gata aici. Daca stii sa cobori...
Acuma regret. Ca n-am tras ca lumea. Ca m-am menajat. De aici poti sa faci tura si la supravietuire. Dar regretele nu-si au rostul. Data viitoare facem mai multe antrenamente lungi si avem mai multa incredere in noi. Stiu ca am facut cel mai rapid Geiger. Dar, da, se putea sa-l fac mai rapid....
Pana una alta, urmeaza fabuloasa coborare. Am stat pe bicicleta integral. Au fost multe momente in care am zis: "Na, te-a mancat in cur sa fii tu smecher". Reuseam cumva sa sar peste bolovani sau sa ies din derapaj. Coborarea respectiva nu se compara cu nimic. Am savurat fiecare bolovan, fiecare portiune de praf si nisip, fiecare saritura, fiecare picatura de adrenalina, fiecare secunda in care am zis ca acuma am mierlit-o.
A fost incredibil. Am continuat sa cobor pana in vale. In padure m-am dat iarasi jos. Eu inca nu pot sa cobor acolo pe bike - am auzit ca cei din fata au reusit. O sa ma antrenez.
Urmeaza 23km de teren valonat. Cu un push bike. Cu cateva "gaturi" care sa solicite foaia mica. Dar in general un traseu de fuga. Un final superb pentru un traseu superb. Deja sunt zeci de kilometri in care pedalez alaturi de Ionut.
Desi sus in Paltinis am regretat ca nu am tras mai mult, asta n-a insemnat ca m-am blazat. Dimpotriva. La Geiger am venit sa scot un timp cat mai bun, sa dau tot ce pot. Asa ca am accelerat cat am putut pe portiunea de final.
Salturile din padure au fost deliciul de final a cursei. Am trecut impreuna cu Ionut linia de sosire de la Geiger 2012.
A fost o cursa efectiv superba. In care totul a iesit perfect. In mod normal nici n-as fi avut material de blog. Ma bucur insa enorm ca antrenamentele din ultima perioada au dat roade. Ma bucur ca am reusit sa ma motivez si ca am reusit sa fac o cursa asa cum am visat.
Am ocupat locul 5-6 (impreuna cu Ionut) la categoria de varsta si locul 18-19 la general. Ma uit pe clasament si sunt mandru de ce am realizat. Mandru de timpul meu, mandru de numele pe care le am inaintea mea.
Am terminat cel mai greu si totodata cel mai frumos concurs de MTB din Romania. Inca odata. Si Geiger-ul o sa ramana etalonul pentru mine atata timp cat mai am putere sa pedalez. Tura lunga.
Despre organizare:
- cand n-ai bunul simt sa participi la sedinta tehnica si a doua zi te ratacesti, n-ai scuze. A fost o greseala de marcaj pe care organizatorii si-au asumat-o. Asta e. Se intampla. Sa gresesti e omeneste. Sa gresesti constant sau sa arunci cu cacat, aia e problema.
- mie marcajul mi s-a parut incredibil. Super intuitiv. Fara a supralicita as zice ca cel mai profesionist marcaj pe care l-am vazut pana acuma. Aici mai e o chestie: oare sa fie o intamplare ca niciodata nu se ratacesc cei din fruntea clasamentului? Ce-au ei in plus? Ochi cu infrarosu? GPS in cur?
- puncte de alimentare. Habar n-am. ca in afara de Cola n-am fost interesat. Organizatorii imi luau bidonul, mi-l umpleau si eram bun de plecat.
- toate detaliile mie mi se par perfect puse la punct. Dure poate. Poate "inumane" din punctul unora de vedere. Poate nu sunt facute sa atraga concurentii. Asta e...
In editia a 3-a de la Geiger nu am reusit sa ma incadrez in timpul limita. Asta inseamna ca au fost prea stricti timpii? M-am antrenat mai mult si am reusit.
Patru editii la rand am ajuns la final dupa ce s-a terminat (sau in timpul) festivitatii de premiere. Mi-a picat bine mie sau Elenei? Nu. M-am antrenat mai mult si am reusit.
Termin blog-ul despre Geiger ca pe celelalte patru precedente: tura lunga nu e si nici nu trebuie sa fie pentru oricine. De aia Geiger tura lunga e cel mai greu maraton. Si cel mai frumos.
Initial de azi trebuia sa ma apuc iarasi de alergat. Dar luni nici iarba nu creste... Poate ca dau o tura de Bencec maine.
Postări
8 comentarii:
frumos, Zeus! cand o sa cresc mare o sa vreau si eu sa fiu ca tine, si sa merg la Geiger.
Ai prins gustul coborarilor, esti pe drumul cel bun.
Frumos scris, ai fi avut sanse cred sa fii jurnalist sportiv. Prin articolul tau am putut sa-mi imaginez destul de bine ce a insemnat geiger. N-am putu ajunge si acolo din pacate ,sa completez triada si discul.
Felicitari! Anul asta am simtit si eu cum e sa iti imbunatatesti timpul personal (cu 50 de minute!!!) si e super. Si traseul pe tura scurta a fost fain, chiar daca seceta si-a pus amprenta in denivelari de iti transforma stomacul in blender.
Bafta in continuare!
Felicitari Alex!!!
Salut. In primul rand felicitari. Dupa ce am citit impresiile tale imi pare din ce in ce mai rau ca nu am participat si nu am reusit sa intregesc trofeul Triadei. Imi poti spune te rog in ce a constat pregatirea dinaintea concursului si cand ar trebui inceputa?
Multumesc pentru raspuns!
Din celalalt capat al tarii, te salut. Portiunea in care am mers impreuna m-a ajutat deoarece aveai informatii utile despre traseu. Apoi m-ai asistat la cateva cazaturi, care din fericire nu au avut urmari. De aceea am si tinut sa-ti multumesc chiar inainte de finish.
De la Iasi, Ionut Toncu - HPM Cycling Team - www.hpmcyclingteam.blogspot.com
www.hpmcyclingteam.wordpress.com ;))
Trimiteți un comentariu