O zi

Data: 29.07.12
Participanti: Bobi, Pantani, Alex
Locatie: Retezat
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/

Pantani: "Ba, vin si eu duminica!"
Bobi: "Banuiesc ca in week-end ma duc la ceva deal cu tine".

Cu ei ii fain. Nu sunt obligat sa am discutii de complezenta:
"Si...ce-ai mai facut?"
"Si cum iti mai merge ? "
"O...ce fain. Da?! Vai ce in teresant!"

Cu ei ma pot vedea dupa 6 luni si sa ne putem comporta ca si cand de cu seara ne-am fi despartit de la bere.

Am avut si un plan: Lunca Berhina - Crucea Trasnitului - Lacul Zanoaga - Judele- Bucura - Peleaga - Papusa - Custura Mare - Plauil Mic- Iorgovan - Stanuleti - Lunca Berhina.

Nu ma tenteaza sa alerg - inca nu mi-a venit cheful. In schimb vreau sa facem tura cat mai sportiv. Adica sa ne miscam rapid.

De la masina am plecat pe la 8.30 dimineata. Aici am vazut ca i-am uitat rucsacul lui Bobi acasa asa ca o sa faca toata tura cu o borseta. Era destul de clar ca o sa avem probleme cu mancarea. Si mai ales cu hidratarea.

Pe prima portiune - exclusiv de urcare am mentinut un ritm ridicat. Chiar daca nu am alergat deloc, am urcat cu aproape 1000m pe ora (mai exact cu 960m). Ala e ritmul meu de concursuri bune. Ritmul acesta l-a cam solicitat pe Pantani care a stat constat la un puls de 190-200...

Prima oprire am facut-o la Crucea Trasnitului. Aici acuma 2 zile un cioban si 60 de oi au fost...da ati ghicit, trasnite. Acuma avem noroc de vreme mai buna.

 De aici se coboara destul de mult pentru a urca dupa aceea tot ce ai coborat pana la Zanoaga.

Caldarea Zanoagei este undeva in stanga pozei. De acolo vom merge pana in Portita Bucurei pe creasta care se profileaza in zare. Evident ca exista si o varianta mai scurta (intuita de ambii mei coechipieri), dar m-am facut ca nu inteleg si am mers catre Zanoaga.

Bobi cu mine am ales sa trecem direct prin apa - asa ca tot restul turei am fost murati la picioare si inca si acuma papucii au un "iz ciudat". Pantani a ales sa incalece busteanul.

Pana aici nu am intalnit pe nimeni. Mai mult, portiunea dintre Crucea Trasnitului si Zanoaga nu pare sa fie prea frecventata: poteca este abia vizibila prin iarba mare. Mancarea campionilor: ursuletii Haribo!

La Zanoaga am gasit refugiul transformat in stana. Ciudat. Nu era nimeni acolo, doar obiectele ciobanilor peste tot.

De refugiul Zanoaga ne leaga multe amintiri frumoase  - in special hivernale. Prima tura cu Elena pe munte am facut-o aici. Frumoase vremuri.

 Tot aici am facut si o pauza mai consistenta pentru alimentare si hidratare.

 Lacul Zanoaga vazut din creasta. Incepe sa mi se incalzeasca si mie motorul si maresc putin ritmul.

In departare se vede varful Retezat. Retezatul e un munte frumos, dar acuma parca i-a lipsit ceva: verdele crud al primaverii, linistea si grandoarea pe care o are iarna. Nu spun ca nu era frumos, dar pentru mine, acuma, nu a mai fost muntele acela deosebit de alta data. De data asta a fost mai mult ca niciodata un teren de antrenament - paradoxul e ca nu mai aveam chef de asa ceva.

Unul din  numeroasele lacuri care fac masivul vestit. 

Varful Judele vazut din Portita Bucurei. Aici am facut o pauza mai lunga de regrupare. Dupa ce a venit si Pantani, ne-a anuntat ca el nu mai continua tura, ci se va retrage prin Poiana Pelegii si dupa aceea pe forestier inapoi la masina.

Caldarea Bucurei, probabil una din imaginile definitorii cu masivul Retezat. Bucura, Lia, Ana, Florica, "ochii" Retezatului catre cer. De aici am continuat doar cu Bobi.

E foarte fain sa alergi prin labirintul acesta de bolovani. Da, aici alergam. Trebuie sa fii tot timpul atent si sa anticipezi fiecare miscare. Una din cele mai placute portiuni ale turei a fost alergatul pe bolovani. Papucii n-au fost de aceeasi parere - i-am taiat in mai multe locuri in bolovanii ascutiti.

Nu am inaintat totusi foarte repede, desi alergam. Terenul nu ne-a permis o viteza prea mare. La Bucura erau cateva corturi - parca mai putine ca in alti ani in aceeasi perioada a anului.

Nu am stat deloc la Bucura - am inceput imediat urcarea prin spatele refugiului Salvamont catre varful Peleaga.

Am intarziat cat am putut de mult momentul in care alimentam cu apa - de aici pana la sfarsitul turei nu mai aveam nici un izvor.

A fost o urcare care a mers bine. Am avut  ritm si mi-a facut placere sa urc.

 Varful Papusa vazut de pe varful Peleaga.

De aici se vede bine creasta pe care se urca pana pe varf. Urcarea am facut-o pe soare la ora de maxim termic. Ne apropiam de punctul in care treceam in regim de anduranta.

 Alimentarea obligatorie.

Varful Papusa - si de aici parca nu mai pare asa colosala tura. In departare (chiar daca foarte departe...) se vede Iorgovanul.

Oboseala incepe sa-si faca simtita prezenta. Apa nu avem mai deloc si mai avem enorm de mult pana la masina. Si ce caram la noi nu se poate numi mancare. Dar mai mult decat orice ne deranjeaza canicula.

De aici Papusa pare deja in spate. Doar ca portiunea de creasta de pe varf pana aici a fost deosebit de accidentata si ne-a consumat mult timp, chiar daca am incercat pe cat posibil sa alergam.

Custura Mare - ultimul varf important din tura. N-as zice ca am fost chiar epuizat, dar a trebuit sa ma intrebuintez serios pe urcarea asta care in mod normal e alergabila. Semnele de oboseala sunt tot mai clare.

Am ajuns si in saua Plaiul Mic. De comun acord am luat decizia sa nu mai continuam pe creasta ci sa ne intoarcem prin vale la masina. Lipsa apei, ora tarzie si mai ales oboseala ne-au determinat sa coboram din creasta.

Dar partea cu adevarat grea abia din Poiana Pelegii a inceput. Mai avem inca 8km pana la masina. Eu nu merg 8km nici daca sunt platit la metru. Asa ca aici am alergat.

Na, asta a fost greu. Dupa ce am strabatut prin canicula jumatate din Retezat a fost nevoie de multa motivare pentru a trece in ritm de alergare. Si chiar daca miscarea aia putea fi numita doar cu indulgenta alergat - a fost totusi mai rapida decat mersul.

Pe drum l-am intalnit pe Pantani care nu ni s-a alaturat asa ca am continuat sa alerg doar cu Bobi. Am ajuns frant la masina, dupa care l-am recuperat si pe Pantani.

Pe drum am mai oprit la Sarmisegetusa pentru o prima mancare adevarata pe ziua respectiva.

Tura a fost grea. Mult mai grea decat am crezut. M-am intrebuintat serios, chestie pe care am vazut-o in zilele urmatoare la antrenamentele de bicicleta si dupa cantitatea de mancare pe care am consumat-o.

A fost un antrenament util pentru Ultra Trail Fagaras. Acolo voi face echipa cu Bobi. Va fi prima "revenire" in concursurile de alergat dupa o lunga perioada in care "m-am sictirit". Pana atunci am de gand sa ma dau doar cu bicicleta.

Cu Bobi fac o echipa excelenta. Cam ca si cu Elena. Nu e nevoie sa vorbim, sa ne certam, sa ne motivam unul pe altul. O sa fie un concurs bun.

Per total, a fost o duminica foarte frumoasa, alaturi de prietenii mei buni.