Deci....

Data: 03.11.12-04.11.12
         10.11.12-11.11.12
Participanti: Ana, Elena, Alex, Vladimir, Silvia
Locatie: Cernei, Tarcu
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/

Fara deci!

Tot aici suntem! Mai exact ia uite ce am facut in ultimele doua week-end-uri:

Cum acuma suntem 3, logistica s-a modificat asa ca am regandit putin iesirile. Daca mergem cu Ana pe 2 zile trebuie sa imi iau toata casa in masina, sa caut cazari de un anumit fel, etc. Daca merg numai pentru o zi trebuie doar "carpa" si ... Elena. Reversul e ca ajung sa conduc sute de km in aceeasi zi. Dar cum eu consider sofatul o activitate relaxanta... am decis sa trecem la iesiri "blitzkrieg".

Prima dintre ele are ca tinta varful Olanele din Muntii Cernei. Aici nu am avea de ce sa ajungem in mod normal, deoarece este un varf retras fata de rutele "clasice".

Intamplator eu am mai fost aici acuma vreo 10 ani - dar atunci din greseala. Adica plecasem din Caransebes cu planul de a ajunge in Godeanu. Dupa Tarcu ne-a prins o ceata groasa. Cum inca de pe vremea aceea dovedeam aptitudini deosebite la orientare, am ajuns sa favem un fel de bivuac in creasta.

A doua zi am urcat pe un varf - unde aveam sa aflam d ela un cioban ca suntem pe Olanele. De acolo am coborat in Cornereva. Sa fii vazut fata omului cand primul lucru pe care l-am intrebat a fost:

"Cum se cheama satul asta?"
"E departe Herculane sau Caransebes?"

Faine vremuri... Ne-a pescuit o femeie din sat, ne-a dus in Herculane, de-acolo ne-am intors cu trenul dupa vreo zi intarziere - spre disperarea alor nostri care habar n-aveau unde suntem...

Revenind in prezentul bantuit de GPS-uri si Google Earth, vineri seara fac niste scamatorii la caluclator si de data asta promit sa relansez relatia mea cu "unealta".

Prezent in aceasta tura au zis Silvia si Vladimir.

Dimineata avem sincronizarea tipica: deoarece am uitat as precizez ce tura facem, Vladimir a venit cu MTB-ul. Dupa ce il lasa acasa, o luam pe Silvia si spre Rusca-Teregova ne e drumul.

Olanele ala e plasat la Cuca Macaii. De la lacul de acumulare de la Rusca sunt ceva drumuri forestiere care duc inspre creasta Cernei, dar pe Google Earth nu mi-am dat seama de calitatea lor. Stiu de la antemergatori ca au mers si 12km pe forestier pana la baza urcarii. Eu vreau sa evit asta.

De la capatul lacului scoatem GPS-ul si urmez indeaproape ruta planuita de acasa.

Din cele doua variante pregatite aleg se mergem pe valea Hidigelului.

In zona a ploua destul de mult asa ca drumurile sunte desfundate. Si starea drumului este foarte proasta.

Si asa a inceput Rusca Dakkar.

Am trecut peste o punte de lemn ingusta si asa de subreda incat am tras aer in piept toti ca sa fim mai usori. Dupa ce am incins ambreiajul am ajunns la un imbecil in fata protii care si-a trantit curtea pe fostul drum. Am intors cumva dupa care am trecut la patinaj. ESP-ul mi-a facut cu ochiul constant in timp ce rderapam intr-un ocean de noroi.

Dupa care ne-am blocat. Am dat de o panta sufiecient de mare ca sa nu mai biruie masina.

Si tura parea compromisa...Asa ca ne-am oprit si am mancat. Toti.

Orice vis devine realitate...Daca esti tampit.

Mancarea e pentru mi doar prilej de  adunat puterile si incropit un plan. Nu renuntam niciodata. Doar n-o s-o dezamagesc pe Ana daca i-am promis ca o duc pe Olanele...

Aleg varianta B. Dau jos pasagerii si atac panta. Nu reusesc din prima. Ei!!! Fir-ai tu sa fii! Iau avant, blochez pe 4x4 si apas pedala pana la capat. Cu un scancet lung, masina ma duce sus. Ma intorc dupa pasageri si suntem gata de intrat pe Valea Hididelului.

Pe aici am mers vreo 12km - in care am felicitat-o pe Elena pentru ideea de a cumpara scut la masina inca inainte de a avea efectiv masina.

La intersectii consult "unealta".Acolo, la metru sunt punctele puse in Google Earth de cu seara. Pare-se ca relatia incepe sa functioneze intr-un final.

La fata locului denumirile din Google Earth-ul si harti nu se aplica. De exemplul tapinarii nu auzisera de Valea Hididelului. Ii ziceau altfel (de fapt era si ceva indicator cu denumirea pe care o ziceau ei).

De asemenea nu auzisera nici de valea Gigel (cum dracu sa zici la o vale Gigel, apropo ?! Am baut din Gigel. Gigel are debit mare. Gigel s-a revarsat. Si tot asa...)

Mai mult, localnicii au reusit sa ne induca in eroare rau de tot.

"Bade unde-i podul ?"
"Apai, mergi tot nainte in sus pe vale si dupa aia e podul."

Mie GPS-ul imi arata ca la 200m e un pod.

"Bade nu e un pod aici la stanga?"
"Ba da!"

Sau:

"Nu va suparati, cum ajungem pe varful Olanele ?"
"Aouleu, pai nu-i bine! Trebuie sa va intoarceti la lac si sa mergeti dupa aia in sus pe vale"

Sau:

"Nu va suparati, cum ajungem pe varful Olanele?"
"Pai nu se urca de aici, se urca dinspre Cerna Sat."

Ca sa ajung in Cerna Sat ar fii trebuit sa mai ocolesc vreo 100km cu masina....


Intamplator (sau nu) toti au vorbit numai tampenii. De data asta am crezut cu tarie ce mi-a povestit satelitul. Trist. Pana acuma  ma bazam orbeste pe ce zic oamenii locului - doar ei sunt cei mai in masura sa ma ghideze.

Ete, satelitul e mai sfant ca ei...

La capatul raliului opresc la 6m terestrii de punctul de pe GPS unde am notat de-acasa: "Gata Hididel"

Incerc sa conving pe ceilalti pasageri sa imi ridice o statuie, dar e deja destul de tarziu si trebuie sa ne grabim.

Tura avea ca scop secundar (nu avea nici un scop principal de fapt, doar unul secundar) prospectarea zonei in vederea unor trasee de MTB.

La finalul ei concluzia e: n-ai cum sa ajungi in creasta pe Hididel. Ma indoiesc ca pe Gigel se poate. Nu are nici un sens sa mergi pe una din vaile astea, pentru ca dupa aia esti blocat la baza unui urcus de 700m diferenta de nivel pe care trebuie sa-i faci cu bicicleta in spate.

Revenind la tura noastra, dupa cew am alimentat Ana am pornit repejor la drum.

La inceput pe un drum de TAF proaspat deschis - e o ditamai exploatare forestiera in zona.

Nu exista vreun traseu marcat aici. Tot de acasa stiu ca daca urc piciorul pe care suntem acuma, o sa iesim repede din padure si dupa aceea urmand linia acestuia o sa ne intersectam cu creasta principala.

E vremea perfecta de toamna. Albastrul acela intens pe care nu ai cum sa-l prinzi vara. Temperatura este chiar un pic mai ridicata decat ne asteptam noi.

Iesim rapid din padure si atacam direct panta innierbata.

Iata si obiectivul nostru: varful Olanele. Sau Olanu. Sau Olanelor. Depinde dupa cine te iei. Pe partea nordica persista inca zapada - am aflat ca tocmai ce ninsese in noaptea trecuta.

Omul mic si "oama" si mai mica. Vladimir baga la deal hotarat.

Odata intrati in creasta, ne-am dat seama ca varful ala chiar e la Cuca Macaii - mai aveam destul de mult de mers si de intors aveam sa ne intoarcem pe aceeasi ruta.

Urmele care se vad in poza nu sunt de la masini sau motoare. Aici e autostrada ciobanilor. Vara aici colcaie turmele de oi insotite de cei mai balosi, parosi, uriasi caini. E doar unul din motivele pentru care muntii acestia nu sunt foarte frecventati.

Godeanu se vede in zare. E smecher - ca de obicei -  e singurul care s-a intolit deja de iarna.

Vreau la Zamolxe! Ana nu a fost foarte incantata de tura.A crescut si port bebe-ul nu mai e o optiune pentru ture de 6-7 ore.

 Berea de varf. Frigul a inceput sa muste destul de tare asa ca am inghitit-o repede. Ana a fost realimentata pe modul fast forward.

Echipa care a "cucerit" varful. Ana a facut poza.

Ursoaicele

Chestia aia roz a fost achizitionata de Vladimir din benzinarie. Nimeni nu stie exact ce era in afara de faptul ca e roz.  A fost dusa si sacrificata pe varf (evident, trupul a fost coborat la vale).

Am marit pasul la vale - vroiam sa ajung pe lumina la asfalt sau macar undeva de unde pot striga dupa ajutor cu mici sperante ca pot fii si auzit.

Ajunsi la masina, ne-am transformat in taxi - unul dintre tapinari ne-a rugat sa il luam cu noi pana in Rusca.

Asa ca acuma suntem 4 adulti si un mini om in masina. Purtati de gravitatie am pornit la vale. De tapinar am scapat dupa vreo 6km - a venit o masina din vale, el s-a dat jos s-a urcat in ea si s-a intors de unde l-am luat noi...

Tura de nota 10. A urmat duminica o tura de cursiera - prima pentru Elena dupa mai mult de un an. Week-end de 10+.

Cum experimentul de week-end-ul trecut a fost un succes deplin, ne hotaram sa reediam experienta.

Acuma "vom ataca" varful Pietrii din Tarcu. Spre totala mea rusine aflu abia acuma ca asta e de fapt cel mai inalt varf din Tarcu. Cum scrie in carti si cum imi confirma GPS-ul (care a devenit aliatul meu bun) - varful are 2192m , cu 2 metri mai mult decat varful Tarcu.

Uite, ala cu pietre e varful Pietrii.

Ar fii mai multe variante de ajuns acolo. Ziua scurta ma determina sa aleg "ruta clasica". Urcarea spre saua Iepii si de acolo pe creasta pana pe varf.

Cu ajutorul aceluiasi GPS (de data asta si cu ajutorul memoriei vizuale excelente a Elenei) gasesc intrarea in traseu.

Am invatat lectia de data trecuta - port bebe-ul nu mai poate fi folosit. Asa ca acuma trecem la imapchetari folosind "carpa".

"Carpa" e intalnita peste tot de-a lungul globului. Are o raspandire si o utliziare infinit mai mare decat mijloacele moderne de transportat puii de oameni.

Are o multime de avantaje - pastreaza caldura copilului, sta aproape de purtator. Cel mai important e ca poti sa te plimbi cu ea cam peste tot - de exemplu pe creste carpatine.

Tura din Olanele a fost de incalzire. Acuma avem un ritm mai sustinut. Cam prea sustinut pentru mine la inceput.  Ana este mai grea decat SLR-ul pe care l-am purtat ani de-a randul pe piept.

Ia ghici cine a venit cu noi in tura.

Am urmat poteca turistica doar pana la iesirea din padure. De aici am decis (singur si fara sa ma consult cu nimeni)  ca vom recurge la o "directa". Asa ca am parasit poteca si am luat-o drept in sus catre varful Netis.

Au urmat 600m de urcat in cap.

Pe masura ce urc observ ca toata iarba e smulsa din loc. Mistreti imi zic -  astia mai scormonesc iarba sa caute dupa mancare.


Dar dupa aia Vladimir zice timid ca ar trebui sa fie cam multi mistreti. Un versant intreg e ravasit acolo. Parca a venit cineva si efectiv a arat tot muntele.

Nu e de la mistreti. E de la oi.... Si acuma nu ma refer la ce se vede in poza - zona din jurul stanii. Aia e pistol cu apa. Problema e ca intregul munte e intors cu curu'n sus.

Va ajunge o ploaie serioasa sau daca nu iarna care vine si la primavara nu va mai fii neam de strat vegetal aici.

Sucuism 3:

(Sucuismul e un curent filosofic creat de marele ganditor Suca in jurul anului 2012)

Astia cu turmele lor de oi si cu modul lor traditional de viata fut muntele cat 100.000 de turisti, biciclisti si enduristi.

Pai ma doare-n ...acolo... ca asa traiesc de mii de ani. Si ca astea sunt datinile si modul lor de viata. Ce fac e complet gresit.

Si chiar nu glumesc - mergeti acolo si o sa vedeti ca astia au ravasit un munte. Si sa-mi bag ceva daca o sa inteleg de ce naiba de la iesirea din padure s-au apucat sa taie metodic toti brazii si bradutii si orice urma de vegetatie si sa ii lase acolo unde i-au taiat.

Taica-meu povestea ca in tineretea lui (adica de mult) la Bucura era o mare de jnepeni. Acum e chel acolo. Ca doar trebuiau si ciobanii sa se incalzeasca cu ceva. Au ras tot.

...Si oricum Miorita e o mostra monumentala de imbecilism si servitudine caracteristice majoritatii romanilor...

Ne-a luat ceva timp si ceva vointa sa biruim pana pe Netis. Nu e ala din poza - ala e varful Baicu.

Pe masura ce urcam un vant de noiembrie la munte a inceput sa isi faca simtita prezenta. Brusc si din neant ma loveste responsabilitatea - asta vine foarte rar pe la mine si atunci cand vine e insotita de obicei de obsesii si panica.

Mai, poate ca ii e frig la Ana. Uite ce mica e si neajutorata! Daca ingheata pe-aici?! Asa ca sunt pe punctul de a le zice celorlati sa ne intoarcem.

In creasta ne ascundem printre jenpeni - Ana are nevoie de realimentare. De aici mai departe o cara Elena.

In creasta se simte si mai tare ca iarna nu e departe. Un vant ascutit sfichiuie din noi. Si mai e cale foarte lunga pana pe varful Pietrii.

Acasa am aflat ca pana sa ajungem pe Pietrii am trecut si peste varful Bloju. Exceptand frigul, vremea a fost din nou perfecta. Am mai prins cu Elena o toamna similara acuma 2 sau 3 ani, atunci cand am perindat zona pemilor pe biciclete.

Am cucerit si varful Pietrii. Ana nu a fost mai fericita aici decat pe Olanele. De fapt am sesizat ca ea e cea mai fericita acasa cu vaca ei. Are o vaca colorata cu care vorbeste, se cearta, o mangaie.

Din pacate, cum zice si Elena, a facut ceva gresit acolo la fabrica de copii unde bebelusii sunt distribuiti parintilor: ea a nimerit la Hoinari...

Pe varf nu bate vantul deloc. Ba chiar e cald. Asa ca aici am zabovit destul de mult. De data asta berea de varf a fost mult mai placuta. Ce se vede in poza e unul din cele 2 lacuri din masivul Tarcu: lacul Bistra. Desi conform hartii am trecut si pe deasupra lacului Netis, eu nu l-am vazut.

Odata coborati din varf, ne ia in primire din nou frigul - de data aceasta chiar mai puternic deoarece soarele se apropie tot mai mult de orizont.

Cand e vorba de Ana... Elena a trecut in modul race - coconul trebuia sa ajunga rapid in zonele calde.

Din nou o tura de 10. "Ala micu" merge foarte bine si e fain de mers cu el pe munte. Am vazut doua zone noi - care chiar daca sunt aproape de noi nu le-am acordat pana acuma atentie.

A urmat drumul pana acasa. Duminica a fost pana la urma o tura de cursiera pe Bencec.

2 week-end-uri frumoase ca vreme si ca atmosfera. 


Deci...fara deci!