22.11.13
Participanti:Alex
Locatie: Banat, Oltenia
La 14.16 am plecat. Ca a trebuit sa imi mai mananc ceva nervi pe la lucru. Nu cred ca e o idee buna sa pleci in tura dupa ce ai repetat toate injuraturile cunoscute si te-ai rugat la Dumnezeul calculatoarelor sa eutanasieze toti imbecilii, dar nu am alta solutie.
Pana la urma am decalat (in avans) plecarea cu 12 ore. Calculele care au dus la aceasta alegere au fost asa de sofisticate incat as plictisi si un progamator de Conti cu ele.
Ideea e ca pana la urma am plecat. Am numit tura Marele B. Fiindca nu mi-a mai dat nimica prin cap dupa BBB si BBBB.
Elena cu Ana sunt la Slatina. De fapt in Proaspeti - un sat la 6km de Slatina. Acolo locuiesc parintii Elenei.
Aproape nimeni nu m-a crezut cand am zis ca o sa ma duc cu bicicleta pana acolo. A mei cu siguranta nu.
De ce as face asta? Nici chiar cand m-a strafulgerat - uite ase cam ca durerea aia pe care o ai cand iti trage unul un sut in coaie cu mingea - nu stiu de unde a venit. A venit si gata.
M-am impacat cu ideea ca e vorba de genialitate innascuta si ca nu trebuie sa pun la indoiala capacitatile uimitoare ale subconstientului meu.
Adevaru-i ca nici acuma habar n-am de ce am facut tura asta. Doar ca a venit atunci asa ca sutul ala...
Am tot calculat si gandit tura. Ba chiar m-am si antrenat asiduu pentru ea. O saptamana intreaga inainte de ea am stat nemiscat pe fotoliul din camera de la Ana cu o bere (doua, trei,..) si cu ochii beliti in tavan. Nu e ceea ce credeti voi - era pregatirea mentala a cursei - vizualizam traseul.
Dupa aceea aproape am dezvoltat propriile modele matematice de predictie a vremii petru intervalul cand voi fi in cursa.
Si dupa aceea mi-am facut meticulos bagajul.
Si uite-ma asa, in parcarea de la firma gata de tura. Oare Columb, Magellan, Vasco da Gama au avut ceva cuvinte inaltatoare cand au pornit in expeditiile lor? Habar n-am, dar cu Bobi am hotarat ca epitaful meu - in cazul in care ma spulbera TIR-ul - sa fie : "Sa-mi bag pula..."
Cu aceste ganduri inaltatoare am pornit la drum.
Ca dovada ca nu ma grabesc niciunde am bunul simt sa ma si opresc la primul semafor -chestie pe care nu am mai facut-o... cam de cand am bicicleta. Am auzit eu ca e bine sa ii "ungi" pe zeii TIR-urilor, asa ca eu consider aceasta ca un fel de acatist.
Trec peste calea ferata fara nici o utilitate si...iata-ma in necunoscut! De fapt doar in afara orasului, in marea de soferi care se indreapta spre minunata zona rezidentiala Mosnita - un fel de Texas al Banatului. Ii lipsesc doar sondele - restul similitudinilor se mentin.
De la inceput se pare ca nu am dat de pomana cat si cui trebuie. Dar nu ma mir: asa imi dadusera si mie calculele - daca in tura asta exista vreo directie din care ar trebui sa nu bata vantul, aia e una singura: ESE.
Na, de acolo o sa bata cel putin pana la intrarea in noapte.
Nu poti sa le ai pe toate: vreme buna, caldura - astea au fost bifate. In contra balanta primesc vantul. Nu e puternic - ca daca ar fi asa as lua direct trenul. E doar atat cat sa te enerveze. Ca un cos pe cur: poti sa pedalezi mai departe, dar tot te jeneaza.
Eu nu am cosuri pe cur - m-am dat cu galbenele pe toata partea dorsala si nu numai, de abia ma tin ca sa nu alunec de pe sa. In schimb am vant de fata.
La Buzias imi dau deja seama ca toate calculele mele de viteza medie si ora estimata de ajuns in Slatina au fost pure fantazii. Nu se mentin in conditiile astea.
Cum nici prin cap nu imi trece sa renunt - de fapt nu mi-am imaginat nici macar o secunda ca acest plan maret ar avea cea mai mica probabilitate de esec, pedalez mai departe fara sa ma "efortez".
Buzias - statiune de interes national. Mie mi se pare o groapa care imi aminteste de povestile cu sanatoriile de TBC-isti - sper sa nu ma trimita Ana aici cand o sa ajung la faza de Pampersi.
Sinersig - amintiri placute. Eiiii...ce fain a "murit" Mariuta aici. Dusa a fost cureaua de transmisie. Aia da masina. Credincioasa ca un caine raios.
O...si curba asta. Tiii cum am zburat aici cu masina de pe sosea cu Bobi! Si acuma tin minte fata lui cand a supt tigara de "dupa".
Pe ultimii km pana in Lugoj nu mai am cu ce sa imi umplu mintea. La parametrii nu ma uit ca sa n-o iau razna asa ca habar n-am cu ce viteza merg sau ce cadenta am.
Lugoj. N-am nici un pic de apa. In al doilea bidon am 12, da, doisprezece geluri foarte putin diluate.
Asa ca opresc la Petrom - aici incepe seria de bantuit prin benzinarii. Iau apa cu bule (niciodata n-am inteles de ce ar da cineva bani pe apa fara bule. Aia fara bule o iei pe gratis de la fantana de langa bloc. Daca tot vrei sa cumperi apa, macar ia din aia cu bule).
Vanzatorul se uita la mine ca la unul picat din cer.
Nu scuip in san ca nu-mi place sa ma balosesc, dar de aici voi infrunta titanii. Intru pe drumul catre Caransebes si sunt intampinat de TIR-uri.
Mari, greoaie, trec razant pe langa mine.
La un moment dat realizez ca incepusem sa numar mormintele incropite pe marginea drumului. Unde murisera soferi, pietoni sau poate biciclisti...
Pe la al 6-lea imi dau seama ca asta nu e chiar o chestie motivationala. Nu de alta, dar nu am facut nici 10km de la iesirea din Lugoj.
Cu ce sa-mi mai ocup eu mintea oare? Uite, Radu e tare: pleaca in Thien Shan pe bicicleta. Si se si intoarce pe ea.
Pana prin Jena imi imaginez cum ar fi sa merg si eu. Sau cum ar fi sa merg cu fetele mele in America de Sud - am furat de undeva o idee si acuma mi s-a infipt in cap.
In Jena se aude din masina Politiei: "Pana la ivirea (n-au zis "ivirea" ca ala e un cuvant complicat si le-ar fi crapat capul de la efort) zorilor, aveti obligatia sa aveti farul aprins".
Dupa Jena l-am si aprins.
Tot dupa Jena a sunat si tata. Chiar nu credea ca sunt asa tampit. Inca e bine (pentru mine) ca pot oferi surprize.
Fosta benzinarie Mura. Mama de ei de japita, macar sa-i fi rupt gatul atunci si s-o fi bagat ca lumea in spital. Ma enervez iara cand imi amintesc.
Jupa si uite ca se apropie si Caransebesul si noaptea.
Masina Politiei ma depaseste in intersectie si se opreste in fata mea.
"De unde veniti si incotro mergeti?"
"De la Timisoara si merg la Slatina"
"Slatina Timis (asta e la vreo 20km de Caransebes) sau Slatina Olt (si zambeste smechereste)? "
"Slatina Olt"
Evident ca nu aveam aparatul foto la mine - iesea o poza buna.
Apreciez ca nu au chemat pe baietii cu camasa de forta. Mi-au scris totusi un avertisment.
Omul chiar avea dreptate. In stilul clasic am crezut ca foita mea galbena e si reflectorizanta, dar m-am inselat. Asa ca aratam pe drum ca o caruta plina de lumini, dar fara carutas.
Dupa ce am mai stat o vreme la povesti cu ei, am plecat mai departe. I-am convins ca totusi ma opresc in Turnu Severin.
Tot acuma mai suna odata telefonul - am fost informat ca mi se oprise tracking-ul live de pe telefon. Ala avea mai multe scopuri: unu si cel mai important era sa ma laud. Ca merit. Ca pot. Ca am eu chef.
Dupa aia avea si un scop de siguranta. Ca sa nu faca maica-mea infarct asteptand sa ajung eu in Slatina.
Si a venit si noaptea. Cam pe cand am trecut pe langa restaurantul ala fain unde ne-a zis Mardale sa mancam.
La iesirea din Caransebes era deja bezna. Deja creasem o simbioza perfecta cu TIR-urile. Ne simteam reciproc. Eu eram ca pomul de Craciun cu trei luminite rosii (pe casca, in ghidon si pe tija de sa), ele erau ca vuietul tsunami-ului.
Faina tura am dat cu Dorel si cu Elena la Lindenfeld...Trec de intersectia aia.
Intersectia cu Fenes - aici am iesit atunci cand teoretic ne cauta Salvamontul si practic noi eram deja in bar si ne uitam distrati la televizor si aflam tot felul de ineptii despre noi insine. Memorabila tura...
Piatra Scrisa - aici a fost o serie de sase masini (ciudat, toate au fost Dacia 1300 - chiar am fost atent la aspectul asta) care au claxonat in isterii. Interesant cum n-am reusit sa deranjez nici un TIR inca, dar idiotii aia tineu mortis sa isi faca simtita prezenta.
Apropo, sa nu mancati la autoservirea de acolo - e doar ieftina.
Uite, aici m-a prins radarul ultima data. Tot la Slatina mergeam...
Teregova si amintirile sunt mai proaspete - de pe podetul asta am luat-o pe Elena saptamana trecuta in finalul turei BBBB.
Si iata ca vine si primul "zid": urcarea spre Poarta Orientala. Vantul n-a slabit deloc pana aici - ba chiar a inceput sa se intensifice - dar deja eram demult in lumea mea si pedalatul era doar un mijloc de a pune in miscare masina amintirilor si a viselor.
Pe deal un TIR rasurnat, Politie si ambuteiaj. Iara sunt oprit. Dupa vreo 20 de secunde ii zic la om ca eu inghet, asa ca ma lasa sa trec.
Pe coborare am inghetat la propriu. Asa de tare ca a trebuit sa ma opresc intr-o benzinarie obscura. Unde cica schimbau tura. Asa ca m-am pisat in fata ei in claxoanele (nu am dedus exact daca erau admirative sau in semn de protest) a masinilor din parcare. Ciudat - erau vreo 3, cu farurile stinse, dar au inceput toate sa claxoneze cand m-au depistat. Imi si imaginez scenele romantice de pe bancheta, cu mine pisandu-ma pe-acolo.
Asta mi-a ocupat mult timp imaginatia si m-a mai incalzit putin.
Dupa ce in prealabil am luat toate hainele pe mine, acuma a trebuit sa ma opreasc sa ma dezbrac fiindca ma coceam de cald.
Plugova, al doilea zid si amintirea unei ture pe creasta Canicei care s-a terminat aici.
Na, ca de aici nu mai e mult pana la Herculane. Astept cu nerabdare Petrom-ul de acolo - sunt obosit si am nevoie de odihna, apa si mancare. Ultimii km pana acolo curg incet - nu mai reusec sa imi umplu mintea cu nimic.
Aici imi cumpar geaca reflectorizanta si vorbesc cu vanzatorii. N-am reusit sa-i conving ca n-am un motiv ascuns pentru a merge la Severin. Trebuia sa am unul. Cat costa bicicleta asta? 300? Hmmmm.... A fost unul asta vara cu niste KTM-uri de 1000 de euro. Dar de ce sta sotia in Severin ? (nu mai ziceam la nimeni ca merg la Slatina, de frica sa nu cheme ambulanta). Ca toata lumea se duce la oras (Timisoara se pare ca e oras, Severin nu am dedus ce e).
Herculane - jumatatea turei. Sunt daramat fizic. Vantul m-a biruit. Dar nu sunt nici suparat nici indarjit. Chiar mi-a placut. Hai ca mai incerc macar pana la Severin.
Nu imi place portiunea pana in Orsova. E o portiune fara amintiri. Neagra. Stiu doar de tarabele alora ce vand lucruri traditional romanesti: mingi colorate de plastic, prosoape cu tipe goale si alte cele.
Orsova - ce mai cautam drumul pe aici la Eco Explora...
Clisura Dunarii e partea cea mai pitoreasca a traseului. Tot aici ma suna mama. Ca se oprise tracking-ul si ii aparea ca eu sunt undeva intre Domasnea si Cornea. Ii dau drumul iara si o linistesc.
Pe portiunea aceasta ma stradui sa merg si repede - drumul e ingust si eu cu TIR-urile ne stresam reciproc. Inca o pauza datorata epuizarii mele fizice si se intrevede Severinul.
Mi se pare un oras anost. Aici m-au trimis a mei de vreo doua ori la ceva ruda de-a mea. Mi se pare ca seamana cu orasele alea din Asia inlantuite de-a lungul drumului - nascute acolo doar fiindca era un drum de care sa se agate de fapt. Probabil asta a aparut si Severinul - ca a fost acolo un picior de pod acuma 2000 de ani de care sa se lege.
Indiscutabil e lung. Prefer sa trec prin orase si nu pe centuri: aici e mai cald, e lumina si eventual mai vad si oameni. Desi uneori ultima parte nu e neaparat de dorit.
Simian si intersectia cu drumul spre Caracal e si punctul unde ma despart de TIR-uri. Brusc dispar toate. Probabil si datorita orei tarzii.
Pentru mine urmeaza ultimul zid: catararea pe Balota. Si curba aceea in care Mariuta n-a mai vrut sa stea pe drum si Mari si Elena zburau prin masina. Acuma merg ceva mai incet. La ora asta lipsesc si curvele de sus de la motel de la Balota.
Balot a fost un prag psihologic: de aici se coboara spre Oltenia din perspectiva mea.
Undeva de pe la Portile de Fier, Eol s-a indurat de mine. Nu numai ca nu s-a mai pus contra mea, dar s-a gandit sa imi dea si o mana de ajutor. Asa ca acuma imi permit sa dau 4-5 pedale si dupa aceea sa ma opresc din pedalat.
Zona cu satele cu nume ciudate: Ghelmegioaia, Fata Cremenii, Tamna.
Aici am primele intalniri cu cainii. Urmeaza numeroase altele. Si o buna parte din timp mintea imi este ocupata cu problematica eutanasierii cainilor. Eu nu as face asa ceva fiindca este crud si inuman...i-as exporta pe toti in Vietnam si Coreea sa-i hacuie aia si sa-i manance. Toata lumea ar fi mai fericita. Eu cu siguranta.
Pe la al saselea atac revin asupra sentimentelor mele marinimoase: poate ca totusi as da si o mana de ajutor la transformarea lor in carnati, toba sau ce mai consuma asiaticii din caini.
Tot acuma incepe sa ma apuce si nostalgia dupa TIR-uri. E vreo 1 noaptea si nimeni, dar absolut nimeni nu mai e pe sosea acuma. Imi lipseste fiorul TIR-ului care venea dupa mine, luminile farurilor. Acum e doar liniste si bezna.
Ma simt deja mult mai bine si e chiar placut sa pedalezi pe aici. Uite, am vorbit cu Iulius - el e in Myanmar. Faina destinatie. Poate nu e o idee sa merg acolo cu fetele, dar Vietnam e o destinatie pertinenta. Si uite asa, acuma fac scuba, merg prin orezarii si sunt pierdut prin satele de munte de acolo.
Strehaia e locul ala in care nu vrei sa faci pana, sa te opreasca politia sau sa stai mai mult decat e necesar. Capitala turnuletelor si a palatelor. Fieful tiganilor. Desi imi amintesc ca am vazut in Teleorman ceva si mai si...
Dar Strehaia are ceva nepretuit: singura benzinarie pe o raza de 50 de km. Raza indreptata cel putin catre Severin de unde vin eu.
Toc, toc se aude pe dalele din benzinarie. O aparitie cu un batic pe cap, o casca cu luminite rosii, papuci cu crampoane. Mi-am comandat sfanta Cola, apa si ceva de mancare.
Ele erau doua insotite de fratele lor. Veneau de la discoteca din Filiasi (e o chestie si asta: cei din Strehaia merg la discoteca in Filiasi. Adevaru-i ca probabil nici Bear Grylls n-ar supravietui intr-o discoteca in Strehaia).
"De unde venisi?"
"De la Filiasi soro.. Ma doare gatul de innebunesc" (...nu pot sa nu-mi treaca ganduri porno prin cap...).
"Da si tu un ceai ca facui pe mine de frig" (asta imi aminteste ca nu m-am pisat de mult, deci probabil ca sunt deshidratat.)
"Cum fu?"
"Plictiseala mare"
Discutia n-are nimic special. Ce era special era ca cele 4 persoane (vanzatoarea si cei 3 veniti) se uitau pironiti la mine in timp ce discutau intre ei. Cu siguranta nu intelegeau cum sta treaba cu ciorapii peste papuci (acolo cel putin el se uita obsesiv). Auzisera probabil de Superman cu chilotii peste pantaloni, dar de din astia cu ciorapii peste papuci nu.
Mai apar 4 macho. Dau o tura prin benzinarie. Cumpara un energizant . Din ala ieftin de ti-ar fi frica sa speli buda cu el ca sa nu se topeasca si sa-i pice cacatul in cap la vecinul. Il paseaza de la unu la altul, de parca ar fi moastele vreunui sfant. Pupa din el - banuiesc ca isi mai pastreaza si pentru urmatoarea oprire.
Plec. Se aude un cor lalait pe patru voci: "La revedere...".
Intre timp s-a oprit si burnita de afara. Asta incepuse sa ma necajeasca inainte sa ma opresc.
Urmeaza drumul pana in Filiasi. Deja am patruns adanc in Oltenia. Si pentru prima data in multi ani ma bucur nespus de o caracteristica locala: satele interminabil de lungi. Satele astea vin la pachet cu iluminat stradal (chestie descoperita doar sporadic in avansatul Banat), sosele largi cu un fel de o banda si jumatate. Si fara gropi. Kilometrii intregi pedalati la lumina galbuie a felinarelor stradale.
Lunca Banului. De aici trec in judetul Dolj. Cobor podul si ajung in Filiasi. Aici m-a invatat Elena sa pornesc din panta.
Din Filiasi drumul devine cu doua benzi pe sens. Pot de-acuma sa merg si serpuit. Si-asa nu e nimeni pe aici la ora asta.
Uite, inca n-am ajuns sa numar kilometrii. Deci cel putin nu sunt plictisit. Imi aduc aminte iara de Peru. Ar merge o tura de bicicleta cu fetele acolo. Prin America de Sud. Servicii medicale relativ decente. Tari relativ sigure. O zona superba.
Te gandesti: la inceput erai rebel si revoltat pe servici. Pe reguli. Pe corporatie. Tunai si fulgerai. Aia a trecut. Acuma ma doare-n cur de tot. Poate sa se prabuseasca tot in jurul meu aici si tot nu ma afecteaza. Sper ca asta e ultimul stadiu. Ma tot gandesc ca as putea face ceva in domeniul sportiv...
Craiova. Aici am fost de multe ori cand eram copil. La matusa mea. Nu am mai trecut de mult prin oras. Vizitez si aici una din benzinarii. Cola, apa, croissant. Aici vanzatorii sunt sictiriti - e 4.30 dimineata, e de inteles.
Ultimii 45km. Portiunea finala a stat sub semnul Dacilor si a idiotilor. Pe la 5, 5 si jumatate localnicii se trezesc sa se duca unde s-or duce. De la ani lumina distanta incepeau sa claxoneze. Sunt un bou, posesor de masina. Da-te de pe drum. Rupt in cur ce esti, n-ai avut paralele sa iti iei si tu masina, ai?
La ora asta nu circula altceva decat Dacii. Si toate claxoneaza. Acuma mi-e cel mai dor de TIR-uri. Sa vina si sa ii calce dracului pe astia. N-am avut probleme cu bulgarii, cu turcii, cu bucurestenii. Toti m-au lasat in pace intreaga noapte. Soferul de Dacie e insa o specie cu totul speciala...
Col du Saru. Mi-e vie in amintire portiunea asta de cand am fost pe aici cu Vasi, Nosu si Elena in drum spre Kyrghisthan si varful Lenin. La hanul asta vroia soferul sa doarma - abia l-am convins sa mergem pana la parintii Elenei.
Col du Saru se lasa greu dovedit. Din varful lui se vede Slatina raspandita pe coline. Tot de dupa coline se ivesc si zorile.
Mai cativa kilometrii. Ganeasa - si sunt deja pe podul peste Olt.
Indicatorul cu Slatina. Ma opresc langa el. E orice, dar nu satisfactie. S-a terminat. Si mi-a placut enorm sa pedalez prin amintiri. Am fost plecat in lumea mea si bicicleta si actul pedalatului au folosit doar la depanarea amintirilor. Visele si amintirle se derulau in functie de cadenta bicicletei.
Ultimii 6km. Pana la roata din fata am facut probabil cu 100m inainte de a ajunge la destinatie. Mama Elenei e in poarta. Aici o noua zi sta sa inceapa.
Pentru mine o poveste sta sa se termine si o multime de altele asteapta sa fie incepute.
Iar la finalul acestei povesti ma asteapta fetele mele. "Tatiiiiiiiiiiii!" Si orice urma de oboseala dispare.
Myanmar, Vietnam, America de Sud... Hoinariii au visat intotdeauna.
Participanti:Alex
Locatie: Banat, Oltenia
La 14.16 am plecat. Ca a trebuit sa imi mai mananc ceva nervi pe la lucru. Nu cred ca e o idee buna sa pleci in tura dupa ce ai repetat toate injuraturile cunoscute si te-ai rugat la Dumnezeul calculatoarelor sa eutanasieze toti imbecilii, dar nu am alta solutie.
Pana la urma am decalat (in avans) plecarea cu 12 ore. Calculele care au dus la aceasta alegere au fost asa de sofisticate incat as plictisi si un progamator de Conti cu ele.
Ideea e ca pana la urma am plecat. Am numit tura Marele B. Fiindca nu mi-a mai dat nimica prin cap dupa BBB si BBBB.
Elena cu Ana sunt la Slatina. De fapt in Proaspeti - un sat la 6km de Slatina. Acolo locuiesc parintii Elenei.
Aproape nimeni nu m-a crezut cand am zis ca o sa ma duc cu bicicleta pana acolo. A mei cu siguranta nu.
De ce as face asta? Nici chiar cand m-a strafulgerat - uite ase cam ca durerea aia pe care o ai cand iti trage unul un sut in coaie cu mingea - nu stiu de unde a venit. A venit si gata.
M-am impacat cu ideea ca e vorba de genialitate innascuta si ca nu trebuie sa pun la indoiala capacitatile uimitoare ale subconstientului meu.
Adevaru-i ca nici acuma habar n-am de ce am facut tura asta. Doar ca a venit atunci asa ca sutul ala...
Am tot calculat si gandit tura. Ba chiar m-am si antrenat asiduu pentru ea. O saptamana intreaga inainte de ea am stat nemiscat pe fotoliul din camera de la Ana cu o bere (doua, trei,..) si cu ochii beliti in tavan. Nu e ceea ce credeti voi - era pregatirea mentala a cursei - vizualizam traseul.
Dupa aceea aproape am dezvoltat propriile modele matematice de predictie a vremii petru intervalul cand voi fi in cursa.
Si dupa aceea mi-am facut meticulos bagajul.
Si uite-ma asa, in parcarea de la firma gata de tura. Oare Columb, Magellan, Vasco da Gama au avut ceva cuvinte inaltatoare cand au pornit in expeditiile lor? Habar n-am, dar cu Bobi am hotarat ca epitaful meu - in cazul in care ma spulbera TIR-ul - sa fie : "Sa-mi bag pula..."
Cu aceste ganduri inaltatoare am pornit la drum.
Ca dovada ca nu ma grabesc niciunde am bunul simt sa ma si opresc la primul semafor -chestie pe care nu am mai facut-o... cam de cand am bicicleta. Am auzit eu ca e bine sa ii "ungi" pe zeii TIR-urilor, asa ca eu consider aceasta ca un fel de acatist.
Trec peste calea ferata fara nici o utilitate si...iata-ma in necunoscut! De fapt doar in afara orasului, in marea de soferi care se indreapta spre minunata zona rezidentiala Mosnita - un fel de Texas al Banatului. Ii lipsesc doar sondele - restul similitudinilor se mentin.
De la inceput se pare ca nu am dat de pomana cat si cui trebuie. Dar nu ma mir: asa imi dadusera si mie calculele - daca in tura asta exista vreo directie din care ar trebui sa nu bata vantul, aia e una singura: ESE.
Na, de acolo o sa bata cel putin pana la intrarea in noapte.
Nu poti sa le ai pe toate: vreme buna, caldura - astea au fost bifate. In contra balanta primesc vantul. Nu e puternic - ca daca ar fi asa as lua direct trenul. E doar atat cat sa te enerveze. Ca un cos pe cur: poti sa pedalezi mai departe, dar tot te jeneaza.
Eu nu am cosuri pe cur - m-am dat cu galbenele pe toata partea dorsala si nu numai, de abia ma tin ca sa nu alunec de pe sa. In schimb am vant de fata.
La Buzias imi dau deja seama ca toate calculele mele de viteza medie si ora estimata de ajuns in Slatina au fost pure fantazii. Nu se mentin in conditiile astea.
Cum nici prin cap nu imi trece sa renunt - de fapt nu mi-am imaginat nici macar o secunda ca acest plan maret ar avea cea mai mica probabilitate de esec, pedalez mai departe fara sa ma "efortez".
Buzias - statiune de interes national. Mie mi se pare o groapa care imi aminteste de povestile cu sanatoriile de TBC-isti - sper sa nu ma trimita Ana aici cand o sa ajung la faza de Pampersi.
Sinersig - amintiri placute. Eiiii...ce fain a "murit" Mariuta aici. Dusa a fost cureaua de transmisie. Aia da masina. Credincioasa ca un caine raios.
O...si curba asta. Tiii cum am zburat aici cu masina de pe sosea cu Bobi! Si acuma tin minte fata lui cand a supt tigara de "dupa".
Pe ultimii km pana in Lugoj nu mai am cu ce sa imi umplu mintea. La parametrii nu ma uit ca sa n-o iau razna asa ca habar n-am cu ce viteza merg sau ce cadenta am.
Lugoj. N-am nici un pic de apa. In al doilea bidon am 12, da, doisprezece geluri foarte putin diluate.
Asa ca opresc la Petrom - aici incepe seria de bantuit prin benzinarii. Iau apa cu bule (niciodata n-am inteles de ce ar da cineva bani pe apa fara bule. Aia fara bule o iei pe gratis de la fantana de langa bloc. Daca tot vrei sa cumperi apa, macar ia din aia cu bule).
Vanzatorul se uita la mine ca la unul picat din cer.
Nu scuip in san ca nu-mi place sa ma balosesc, dar de aici voi infrunta titanii. Intru pe drumul catre Caransebes si sunt intampinat de TIR-uri.
Mari, greoaie, trec razant pe langa mine.
La un moment dat realizez ca incepusem sa numar mormintele incropite pe marginea drumului. Unde murisera soferi, pietoni sau poate biciclisti...
Pe la al 6-lea imi dau seama ca asta nu e chiar o chestie motivationala. Nu de alta, dar nu am facut nici 10km de la iesirea din Lugoj.
Cu ce sa-mi mai ocup eu mintea oare? Uite, Radu e tare: pleaca in Thien Shan pe bicicleta. Si se si intoarce pe ea.
Pana prin Jena imi imaginez cum ar fi sa merg si eu. Sau cum ar fi sa merg cu fetele mele in America de Sud - am furat de undeva o idee si acuma mi s-a infipt in cap.
In Jena se aude din masina Politiei: "Pana la ivirea (n-au zis "ivirea" ca ala e un cuvant complicat si le-ar fi crapat capul de la efort) zorilor, aveti obligatia sa aveti farul aprins".
Dupa Jena l-am si aprins.
Tot dupa Jena a sunat si tata. Chiar nu credea ca sunt asa tampit. Inca e bine (pentru mine) ca pot oferi surprize.
Fosta benzinarie Mura. Mama de ei de japita, macar sa-i fi rupt gatul atunci si s-o fi bagat ca lumea in spital. Ma enervez iara cand imi amintesc.
Jupa si uite ca se apropie si Caransebesul si noaptea.
Masina Politiei ma depaseste in intersectie si se opreste in fata mea.
"De unde veniti si incotro mergeti?"
"De la Timisoara si merg la Slatina"
"Slatina Timis (asta e la vreo 20km de Caransebes) sau Slatina Olt (si zambeste smechereste)? "
"Slatina Olt"
Evident ca nu aveam aparatul foto la mine - iesea o poza buna.
Apreciez ca nu au chemat pe baietii cu camasa de forta. Mi-au scris totusi un avertisment.
Omul chiar avea dreptate. In stilul clasic am crezut ca foita mea galbena e si reflectorizanta, dar m-am inselat. Asa ca aratam pe drum ca o caruta plina de lumini, dar fara carutas.
Dupa ce am mai stat o vreme la povesti cu ei, am plecat mai departe. I-am convins ca totusi ma opresc in Turnu Severin.
Tot acuma mai suna odata telefonul - am fost informat ca mi se oprise tracking-ul live de pe telefon. Ala avea mai multe scopuri: unu si cel mai important era sa ma laud. Ca merit. Ca pot. Ca am eu chef.
Dupa aia avea si un scop de siguranta. Ca sa nu faca maica-mea infarct asteptand sa ajung eu in Slatina.
Si a venit si noaptea. Cam pe cand am trecut pe langa restaurantul ala fain unde ne-a zis Mardale sa mancam.
La iesirea din Caransebes era deja bezna. Deja creasem o simbioza perfecta cu TIR-urile. Ne simteam reciproc. Eu eram ca pomul de Craciun cu trei luminite rosii (pe casca, in ghidon si pe tija de sa), ele erau ca vuietul tsunami-ului.
Faina tura am dat cu Dorel si cu Elena la Lindenfeld...Trec de intersectia aia.
Intersectia cu Fenes - aici am iesit atunci cand teoretic ne cauta Salvamontul si practic noi eram deja in bar si ne uitam distrati la televizor si aflam tot felul de ineptii despre noi insine. Memorabila tura...
Piatra Scrisa - aici a fost o serie de sase masini (ciudat, toate au fost Dacia 1300 - chiar am fost atent la aspectul asta) care au claxonat in isterii. Interesant cum n-am reusit sa deranjez nici un TIR inca, dar idiotii aia tineu mortis sa isi faca simtita prezenta.
Apropo, sa nu mancati la autoservirea de acolo - e doar ieftina.
Uite, aici m-a prins radarul ultima data. Tot la Slatina mergeam...
Teregova si amintirile sunt mai proaspete - de pe podetul asta am luat-o pe Elena saptamana trecuta in finalul turei BBBB.
Si iata ca vine si primul "zid": urcarea spre Poarta Orientala. Vantul n-a slabit deloc pana aici - ba chiar a inceput sa se intensifice - dar deja eram demult in lumea mea si pedalatul era doar un mijloc de a pune in miscare masina amintirilor si a viselor.
Pe deal un TIR rasurnat, Politie si ambuteiaj. Iara sunt oprit. Dupa vreo 20 de secunde ii zic la om ca eu inghet, asa ca ma lasa sa trec.
Pe coborare am inghetat la propriu. Asa de tare ca a trebuit sa ma opresc intr-o benzinarie obscura. Unde cica schimbau tura. Asa ca m-am pisat in fata ei in claxoanele (nu am dedus exact daca erau admirative sau in semn de protest) a masinilor din parcare. Ciudat - erau vreo 3, cu farurile stinse, dar au inceput toate sa claxoneze cand m-au depistat. Imi si imaginez scenele romantice de pe bancheta, cu mine pisandu-ma pe-acolo.
Asta mi-a ocupat mult timp imaginatia si m-a mai incalzit putin.
Dupa ce in prealabil am luat toate hainele pe mine, acuma a trebuit sa ma opreasc sa ma dezbrac fiindca ma coceam de cald.
Plugova, al doilea zid si amintirea unei ture pe creasta Canicei care s-a terminat aici.
Na, ca de aici nu mai e mult pana la Herculane. Astept cu nerabdare Petrom-ul de acolo - sunt obosit si am nevoie de odihna, apa si mancare. Ultimii km pana acolo curg incet - nu mai reusec sa imi umplu mintea cu nimic.
Aici imi cumpar geaca reflectorizanta si vorbesc cu vanzatorii. N-am reusit sa-i conving ca n-am un motiv ascuns pentru a merge la Severin. Trebuia sa am unul. Cat costa bicicleta asta? 300? Hmmmm.... A fost unul asta vara cu niste KTM-uri de 1000 de euro. Dar de ce sta sotia in Severin ? (nu mai ziceam la nimeni ca merg la Slatina, de frica sa nu cheme ambulanta). Ca toata lumea se duce la oras (Timisoara se pare ca e oras, Severin nu am dedus ce e).
Herculane - jumatatea turei. Sunt daramat fizic. Vantul m-a biruit. Dar nu sunt nici suparat nici indarjit. Chiar mi-a placut. Hai ca mai incerc macar pana la Severin.
Nu imi place portiunea pana in Orsova. E o portiune fara amintiri. Neagra. Stiu doar de tarabele alora ce vand lucruri traditional romanesti: mingi colorate de plastic, prosoape cu tipe goale si alte cele.
Orsova - ce mai cautam drumul pe aici la Eco Explora...
Clisura Dunarii e partea cea mai pitoreasca a traseului. Tot aici ma suna mama. Ca se oprise tracking-ul si ii aparea ca eu sunt undeva intre Domasnea si Cornea. Ii dau drumul iara si o linistesc.
Pe portiunea aceasta ma stradui sa merg si repede - drumul e ingust si eu cu TIR-urile ne stresam reciproc. Inca o pauza datorata epuizarii mele fizice si se intrevede Severinul.
Mi se pare un oras anost. Aici m-au trimis a mei de vreo doua ori la ceva ruda de-a mea. Mi se pare ca seamana cu orasele alea din Asia inlantuite de-a lungul drumului - nascute acolo doar fiindca era un drum de care sa se agate de fapt. Probabil asta a aparut si Severinul - ca a fost acolo un picior de pod acuma 2000 de ani de care sa se lege.
Indiscutabil e lung. Prefer sa trec prin orase si nu pe centuri: aici e mai cald, e lumina si eventual mai vad si oameni. Desi uneori ultima parte nu e neaparat de dorit.
Simian si intersectia cu drumul spre Caracal e si punctul unde ma despart de TIR-uri. Brusc dispar toate. Probabil si datorita orei tarzii.
Pentru mine urmeaza ultimul zid: catararea pe Balota. Si curba aceea in care Mariuta n-a mai vrut sa stea pe drum si Mari si Elena zburau prin masina. Acuma merg ceva mai incet. La ora asta lipsesc si curvele de sus de la motel de la Balota.
Balot a fost un prag psihologic: de aici se coboara spre Oltenia din perspectiva mea.
Undeva de pe la Portile de Fier, Eol s-a indurat de mine. Nu numai ca nu s-a mai pus contra mea, dar s-a gandit sa imi dea si o mana de ajutor. Asa ca acuma imi permit sa dau 4-5 pedale si dupa aceea sa ma opresc din pedalat.
Zona cu satele cu nume ciudate: Ghelmegioaia, Fata Cremenii, Tamna.
Aici am primele intalniri cu cainii. Urmeaza numeroase altele. Si o buna parte din timp mintea imi este ocupata cu problematica eutanasierii cainilor. Eu nu as face asa ceva fiindca este crud si inuman...i-as exporta pe toti in Vietnam si Coreea sa-i hacuie aia si sa-i manance. Toata lumea ar fi mai fericita. Eu cu siguranta.
Pe la al saselea atac revin asupra sentimentelor mele marinimoase: poate ca totusi as da si o mana de ajutor la transformarea lor in carnati, toba sau ce mai consuma asiaticii din caini.
Tot acuma incepe sa ma apuce si nostalgia dupa TIR-uri. E vreo 1 noaptea si nimeni, dar absolut nimeni nu mai e pe sosea acuma. Imi lipseste fiorul TIR-ului care venea dupa mine, luminile farurilor. Acum e doar liniste si bezna.
Ma simt deja mult mai bine si e chiar placut sa pedalezi pe aici. Uite, am vorbit cu Iulius - el e in Myanmar. Faina destinatie. Poate nu e o idee sa merg acolo cu fetele, dar Vietnam e o destinatie pertinenta. Si uite asa, acuma fac scuba, merg prin orezarii si sunt pierdut prin satele de munte de acolo.
Strehaia e locul ala in care nu vrei sa faci pana, sa te opreasca politia sau sa stai mai mult decat e necesar. Capitala turnuletelor si a palatelor. Fieful tiganilor. Desi imi amintesc ca am vazut in Teleorman ceva si mai si...
Dar Strehaia are ceva nepretuit: singura benzinarie pe o raza de 50 de km. Raza indreptata cel putin catre Severin de unde vin eu.
Toc, toc se aude pe dalele din benzinarie. O aparitie cu un batic pe cap, o casca cu luminite rosii, papuci cu crampoane. Mi-am comandat sfanta Cola, apa si ceva de mancare.
Ele erau doua insotite de fratele lor. Veneau de la discoteca din Filiasi (e o chestie si asta: cei din Strehaia merg la discoteca in Filiasi. Adevaru-i ca probabil nici Bear Grylls n-ar supravietui intr-o discoteca in Strehaia).
"De unde venisi?"
"De la Filiasi soro.. Ma doare gatul de innebunesc" (...nu pot sa nu-mi treaca ganduri porno prin cap...).
"Da si tu un ceai ca facui pe mine de frig" (asta imi aminteste ca nu m-am pisat de mult, deci probabil ca sunt deshidratat.)
"Cum fu?"
"Plictiseala mare"
Discutia n-are nimic special. Ce era special era ca cele 4 persoane (vanzatoarea si cei 3 veniti) se uitau pironiti la mine in timp ce discutau intre ei. Cu siguranta nu intelegeau cum sta treaba cu ciorapii peste papuci (acolo cel putin el se uita obsesiv). Auzisera probabil de Superman cu chilotii peste pantaloni, dar de din astia cu ciorapii peste papuci nu.
Mai apar 4 macho. Dau o tura prin benzinarie. Cumpara un energizant . Din ala ieftin de ti-ar fi frica sa speli buda cu el ca sa nu se topeasca si sa-i pice cacatul in cap la vecinul. Il paseaza de la unu la altul, de parca ar fi moastele vreunui sfant. Pupa din el - banuiesc ca isi mai pastreaza si pentru urmatoarea oprire.
Plec. Se aude un cor lalait pe patru voci: "La revedere...".
Intre timp s-a oprit si burnita de afara. Asta incepuse sa ma necajeasca inainte sa ma opresc.
Urmeaza drumul pana in Filiasi. Deja am patruns adanc in Oltenia. Si pentru prima data in multi ani ma bucur nespus de o caracteristica locala: satele interminabil de lungi. Satele astea vin la pachet cu iluminat stradal (chestie descoperita doar sporadic in avansatul Banat), sosele largi cu un fel de o banda si jumatate. Si fara gropi. Kilometrii intregi pedalati la lumina galbuie a felinarelor stradale.
Lunca Banului. De aici trec in judetul Dolj. Cobor podul si ajung in Filiasi. Aici m-a invatat Elena sa pornesc din panta.
Din Filiasi drumul devine cu doua benzi pe sens. Pot de-acuma sa merg si serpuit. Si-asa nu e nimeni pe aici la ora asta.
Uite, inca n-am ajuns sa numar kilometrii. Deci cel putin nu sunt plictisit. Imi aduc aminte iara de Peru. Ar merge o tura de bicicleta cu fetele acolo. Prin America de Sud. Servicii medicale relativ decente. Tari relativ sigure. O zona superba.
Te gandesti: la inceput erai rebel si revoltat pe servici. Pe reguli. Pe corporatie. Tunai si fulgerai. Aia a trecut. Acuma ma doare-n cur de tot. Poate sa se prabuseasca tot in jurul meu aici si tot nu ma afecteaza. Sper ca asta e ultimul stadiu. Ma tot gandesc ca as putea face ceva in domeniul sportiv...
Craiova. Aici am fost de multe ori cand eram copil. La matusa mea. Nu am mai trecut de mult prin oras. Vizitez si aici una din benzinarii. Cola, apa, croissant. Aici vanzatorii sunt sictiriti - e 4.30 dimineata, e de inteles.
Ultimii 45km. Portiunea finala a stat sub semnul Dacilor si a idiotilor. Pe la 5, 5 si jumatate localnicii se trezesc sa se duca unde s-or duce. De la ani lumina distanta incepeau sa claxoneze. Sunt un bou, posesor de masina. Da-te de pe drum. Rupt in cur ce esti, n-ai avut paralele sa iti iei si tu masina, ai?
La ora asta nu circula altceva decat Dacii. Si toate claxoneaza. Acuma mi-e cel mai dor de TIR-uri. Sa vina si sa ii calce dracului pe astia. N-am avut probleme cu bulgarii, cu turcii, cu bucurestenii. Toti m-au lasat in pace intreaga noapte. Soferul de Dacie e insa o specie cu totul speciala...
Col du Saru. Mi-e vie in amintire portiunea asta de cand am fost pe aici cu Vasi, Nosu si Elena in drum spre Kyrghisthan si varful Lenin. La hanul asta vroia soferul sa doarma - abia l-am convins sa mergem pana la parintii Elenei.
Col du Saru se lasa greu dovedit. Din varful lui se vede Slatina raspandita pe coline. Tot de dupa coline se ivesc si zorile.
Mai cativa kilometrii. Ganeasa - si sunt deja pe podul peste Olt.
Indicatorul cu Slatina. Ma opresc langa el. E orice, dar nu satisfactie. S-a terminat. Si mi-a placut enorm sa pedalez prin amintiri. Am fost plecat in lumea mea si bicicleta si actul pedalatului au folosit doar la depanarea amintirilor. Visele si amintirle se derulau in functie de cadenta bicicletei.
Ultimii 6km. Pana la roata din fata am facut probabil cu 100m inainte de a ajunge la destinatie. Mama Elenei e in poarta. Aici o noua zi sta sa inceapa.
Pentru mine o poveste sta sa se termine si o multime de altele asteapta sa fie incepute.
Iar la finalul acestei povesti ma asteapta fetele mele. "Tatiiiiiiiiiiii!" Si orice urma de oboseala dispare.
Myanmar, Vietnam, America de Sud... Hoinariii au visat intotdeauna.
Postări
