Liman : la cald

Data: 12.05.13
Participanti: Elena, Alex
Locatie: Valea lui Liman
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/

Uneori merita sa faci o pauza. Sa stai si sa reflectezi un pic. A meritat. Azi sunt iarasi fericit.

Devenise anost. Un nonsens. Singurul subiect de discutie erau antrenamentele. Singura preocupare erau timpii, distantele, adversarii. O chestie searbada si lineara pe care ajunsesem sa o fac din obligatie si nu de placere.

Inca inainte sa apara Ana deja nu mai avea nici un sens. Ana a cristalizat insa schimbarea. Am inceput sa nu ma mai antrenez. Am renuntat la orice fel de program structurat. Au fost saptamani intregi in care n-am facut nici o activitate sportiva ca n-am avut chef.

La inceput e greu. E un teribil sentiment de vinovatie. Culpabilitatea te apasa: azi n-am facut nimic. Azi n-am alergat X km. Azi n-am pedalat. Te simti mic si inutil. Neputincios si frustrat.

Dar dupa aia se intampla ceva interesant. Incet, ascuns undeva, apare cheful. Vezi o etapa de ciclism la TV si iti aduci aminte ca de mult, inaintea obsesiei, iti placea sa faci aia. Sau uneori vrei sa mergi seara la stadion si sa alergi singur. Fara vreun motiv. Fara sa mai conteze ca n-ai alergat de nu stiu cand si ca a doua zi te doboara febra musculara. Doar fiindca ai chef.

De mult n-am mai avut antrenamente. Acuma cand plec de la lucru nu mai "trebuie" sa alerg. Sau sa fug sa cuceresc Bencecul. Uneori plecam din obisnuinta de la lucru, ajungeam la stadion si nu ma mai schimbam. Priveam in gol cum alearga oamenii dupa care plecam acasa.

Incepusem sa urasc alergatul. Si in continuare il urasc...

In schimb mi-a venit un chef nebun sa pedalez. Acuma abia astept sa se termine serviciul si sa ma urc pe bicicleta. Nu mai am trasee: uneori merg in dorul lelii, alteori pedalez pana imi explodeaza capul. Uneori plec sa fac 80km si ma intorc dupa 30. Si viceversa.

A venit concursul de la Oradea. Pentru pregatirea pe care o aveam in spate, am mers excelent. A urmat Thassos. Acolo a fost pur si simplu perfect.

Dupa cele doua concursuri a ramas acelasi chef de dat cu bicicleta. Aceeasi placere.

Azi a fost Liman. Din mai multe motive Liman a fost cireasa de pe tort.

Pentru Liman am decis sa incerc ceva complet nou: sa merg pentru prima data la o tura scurta. Sa vad cum e sa tragi. Prefer cursele lungi. Asta stiu, asta fac. Stiu sa imi dozez perfect efortul ca sa nu capotez.

Tot timpul mi-a fost frica de cursele scurte. Nu stiu sa sprintez, nu sunt in stare sa tin ritmul acela infernal.

Am zis sa incerc la cea de-a opta editie a deja consacratului concurs de la Liman.

Pentru mine a fost cea mai nebuna cursa la care am participat vreodata. Startul a fost pe sosea intr-o mare de concurenti. Merg in fata Elenei sa-i "deschid" drum. Dupa vreun km ma uit in spate sa vad daca Elena e OK.

Aici am tras ultima gura de oxigen.

...oare cand ti se face rau cu adevarat?

....bine ca nu mi-am luat heart rate-ul ca se dadea peste cap.

....cine a zis ca nu poti trai fara oxigen?!

....bai, pe asta nu l-am prins in viata mea in nici un concurs....

....chiar exista supradoza de cofeina? Si daca da, cum se manifesta?

...inima chiar nu poate face poc de la efort? Sau e un mit?

...pe asta n-o mai pot opri. Cica daca pedalez mai tare se duce ea unde trebuie. Sper ca-i asa.

...am auzit ca e fain traseul. Cine naiba a putut sa ridice capul din pedala?

...daca nu beau mor. Daca beau, pierd cateva secunde. Dilema. Dilema a tinut pana la finish. N-am baut. Secundele sunt importante in nebunia asta.

...nici pe asta nu l-am mai ajuns pana acuma la vreun concurs.

...decat sa vomit bunatate de coaste afumate mancate ieri mai bine tin dintii stransi. Si asa n-am mancat azi.

...Auzi? Unde erau puncte de control? Ca eu n-am vazut decat un culoar negru prin care pedalam...

...daca fac pana ma sinucid...nu acuma, te rog...

...cum mama ei de treaba poate asta sa urce asa? De ce nu gafaie? C.u.m. p.o.a.t.e. s.a. n.u. g.a.f.a.i.e?

...ei de ce pot sa bea? ii urasc! as vrea si eu sa iau apa din bidon. Dar se duc secundele...

...oare cat de tare poti sa pedalezi la vale? ca deja eu dau in gol.

Am tras 2.04 ore ca un dement. 2 ore in care nu am inghitit nici macar o singura gura sanatoasa de aer. A fost prima data cand am mers la 100% din potential. La final eram aproape K.O.

Am riscat destul de mult pe coborari. M-ar fi durut sa fac ca la toate celelalte concursuri: sa pierd pe coborare ce am castigat pe urcari. Asa ca a trebuit sa risc.

A fost pentru mine o nebunie. Nu am mai incercat niciodata sa merg cu inima in gat un concurs intreg. Si mi-a placut.

A fost un traseu fabulos, mai aproape de XC decat de maraton. Un traseu perfect, un traseu de MTB adevarat.

Am terminat pe locul 9. Am pierdut locul 8 pe ultima coborare - ultimii 500m. Inca nu am invatat sa gestionez finalurile de cursa. Am avut un start idiot, pe care daca as fi stiut sa-l "joc" as fi scapat de inghesuiala de la inceput.

Si mai presus de orice nu tin minte sa mai fi avut atat chef de dat in pedalele alea. E greu de explicat: savuram fiecare urcare in cap, fiecare coborare pe care bicicleta fugea de sub mine, fiecare picatura de transpiratie de la push bike.

Elena a ocupat locul 1. Oradea si Thassos se pare ca nu au fost niste coincidente fericite. Felicitari mami!

Ce urmeaza? Habar n-am. Sigur 3 Munti. Poate merg la IronMan - as vrea sa incerc sa-l fac fara pregatire. E un fel de gaselnita discutata odata cu Radu: cum ar fi sa te inscri la Iron Man fara sa te pregatesti deloc pentru concursul respectiv? Poate nu merg. Habar n-am ce o sa facem.

Doar ca am chef de pedalat...

Si acuma ma duc sa stau cu fetele mele. Noapte buna
.

Inapoi

Data: 24.04.13-07.05.13
Participanti: Elena, Alex, Ana, bunicile
Locatie: Thassos
Poze: aici
Filme: http://www.youtube.com/user/Hoinarii

N-am mai fost de ceva vreme pe aici... O gramada s-au intamplat de la ultima intalnire - iesirile saptamanale s-au derulat in acelasi ritm, povestile ar fi putut sa curga - doar ca nu am mai avut chef de scris.

Deoarece am o gramada de zile libere anul acesta, de Pasti ne-am hotarat sa mergem in Thassos inntr-o minivacanta.

In Thassos am mai fost acuma 2 ani si mi-a ramas la suflet insula aceea. Anul acesta o sa merg impreuna cu Elena, Ana si cele 2 bunici.

Asta cu bunicile e foarte importanta pentru a putea sa hoinarim cum faceam inainte - bunicile sunt un element vital in ecuatie. Si noi avem norocul de 2 bunici extraordinare.

Mersul in Thassos se suprapune peste concursurile care in ultimii ani au devenit deja traditie in insula.

Si legat de concursuri s-au schimbat multe de cand nu am mai umblat cu povestile prin spatiul virtual. Pe scurt: alerg mai bine, ma dau mai bine cu bicicleta. Sunt ca vinul: cu trecerea timpului devin mai bun. Asta e varianta scurta.

Varianta lunga e ca mi-a trecut obsesia. Si ca acuma privesc cumva cu detasare si cu condescendenta la aia care alearga si baga antrenamente ca dementii. Mult prea multa inversunare, obsesii si rutina.

De ce dracu un om normal ar vrea ca dupa 8 ore de munca de rutina la lucru sa treaca la alt gen de rutina - cea a antrenamentelor?! Cand se presupune ca face sport de placere. Acuma am chef sa ma bucur de bicicleta - nu sa termin tura frustrat ca am avut pulsul prea mare sau cadenta prea mica...

Asa ca acuma am saptamani in care fac sport in fiecare zi si altele in care nu fac nimic. Am revenit la jocurile pe calculator. La nefacut nimic. La jucat cu Ana in special. Imi place foarte mult perioada asta.

Asa ca faptul ca sunt concursuri in perioada asta e ... hai sa zicem o coincidenta fericita. Ideea e ca in perioada asta e plin de cunoscuti acolo si e o atmosfera placuta.

Logistica vacantei e destul de imbarligata. Pe la 00.00 noaptea plecam din Timisoara. Imi place sa conduc noaptea. Cand  nu e trafic si cand regulile de circulatie sunt flexibile. Ma relaxeaza condusul nocturn.

Dimineata, dupa ce am "reusit cu maiestrie" sa ocolim intreaga auttostrada din Grecia si sa bantuim prin toate satucele pierdute pe dealuri, ajungem la celalat feribot. Adica nu la cel la care planuisem.


Norocul e ca de obicei cu noi si pana la urma a fost mai bine asa - a fost mai putin de asteptat.

Dupa amiaza suntem pe insula Thassos. Valul de caldura cu care am plecat din Romania a ajuns si aici. E plina vara.

Suntem cazati la Yannis, organizatorul celor trei concursuri din week-end-ul ce urmeaza. Ce se vede in poza este terasa noastra - o nesimtire de spatiu liber de unde se vedea marea. Ca amplasare si ca ospitalitate Yannis si pensiunea lui are nota 11.

Sambata o sa fie ultra maratonul de 120km si cursa de sosea, iar duminica "clasica" tura de MTB.

De obicei in perioada aceasta a anului apa este mult prea rece pentru a putea face baie. Anul acesta este insa o exceptie (pana la urma incepe sa imi placa chestia asta cu incalzirea globala - oricum vara si caldura sunt mult mai faine decat iarna si frigul...).  Asa ca am putut inota in mare, fara a degera.

Atmosfera idilica a insulei ne-a cuprins imediat. Pe seara am facut o plimbare cu Elena.

Cu Goanga la mare. Goanga intre timp a inceput sa umble (taras, e adevarat) si de cand a descoperit ca se poate deplasa e intr-o continua miscare.

 Ce e chestia asta? E mai rece decat apa de acasa. Si sarata. Goanag a fost foarte meticuloasa. S-a asezat linistita in cur si a lins rand pe rand toate pietrele de pe plasa. Avea o fata foarte concentrata in timp ce se delecta cu bolovanii...

 Recunoasteti personajul? Maus e nelipsit de la concursurile din Thassos. Si nu numai. Aici primeste indicatii de la MAria pentru cursa de maine. Cu Maus am stat cazati la aceeasi pensiune. Cu durere in suflet trebuie sa zic ca s-a ramolit complet: acuma nu mai rade decat adversarii de pe lista. Nu si beri. Asa ca a trebuit sa beau si pentru el.

Plan nu am prea avut pentru vacanta. Am venit sa ne dam cu bicicletele. Poza prezinta un mijloc alternativ de transport, la care insa nu a fost cazul sa apelam.

Elena sigur nu va participa la nici o cursa - traseul e tehnic si dupa o pauza de 20 de luni are ceva reticente in a se da pe el.

Broasca testoasa de Thassos - am intalnit mai multe prin turele pe insula. Si serpi. Din aia mari si probabil inofensivi - dar n-am stat sa-i testam.

In zilele ce au urmat ne-am plimbat ture scurte cu MTB-ul - am facut de 3 ori portiunea de single trail de la concurs - un traseu foarte frumos.

 Elena vrea in principal sa isi reaminteasca tehnica - asa ca a repetat constiincioasa anumite coborari mai dificile. Inevitatil au venit si picajele, juliturile, tencuiala data jos. Din fericire nimic serios.

 Turele de bike se intercalau cu perioadele de lancezeala la soare.

 Sau cu cele de scaldat in balta - marea asta nu are pioc de valuri; este o mare inchisa. Asta e singurul minus - pentru mine o mare fara valuri e ca o balta clocita. Asta e, le-am promis la fete ca ajungem cat de curand la Marea cea Mare si acolo sa vezi valuri!

Am mancat ce ne-am adus de acasa - suntem de 2 luni la un regim de austeritate accentuat. Care ne prinde nemaipomenti de bine: asa am realizat ca de fapt o gramada de bani se duceau pe tot felul de mofturi si inutilitati.

P.S.: berea nu intra in categoria de mai sus.

Am facut o cura super intensiva de masline autohtone. Care nu seamana deloc cu alea din super-hyper-mega market-uri. Sunt mici, comlet zbarcite si amare. Si mie imi plac la nebunie.

Apropo - informatie de la un producator local. Stiti maslinele alea mari, netede si carnoase. Si negre? Na, nenea ala era unul dintre cei care le produce. Adica le vopsea si le dadea cu azot. Daca asta vor oamenii sa mance, asta le dam.

Din nou pe portiunea de single trail. Primul concurs de anul acesta a fost cel de la Oradea care desi a fost exemplar organizat si foarte bine primit - nu a avut mulyr in comun cu MTB-ul. Mie imi plac urcarile ab rupte si tehnice, coborarile pe masura. Aici m-am simtit foarte bine.

 Cine a zis ca-i usor? Fiie ca pedalezi saute tarasti toata ziua, un somn bun e necesar tot timpul.

In alta zi Elena a vrut sa faca integral traseul de concurs. Dupa ce ne-am ratacit (deja eram ingrijorat ca m-am ramolit complet si nici sa ma ratacesc nu mai sunt in stare) si in loc de traseul clasic am inceput sa facem ultra maratonul - am revenit pe cai mai bune.

 Acuma 2 ani Elena a fost a 3 a la etapa de MTB si la cea de sosea. Acuma vrea sa vada cat timp scoate tinand cont de  "factorul Ana". Adica 20 de luni de pauza si fara antrenamente.

 Chestia asta e cunoscuta sub numele de observator si e punctul de maxima altitudine de pe traseu.

Insula Thassos nu e mare (aproximativ 20x25km) asa ca din orice punct mai inalt a ei se vede marea. Este o insula muntoasa - de fapt este varful uni masiv muntos submarin.  Cu o vegetatie semidesertica, stancoasa si o caldura pe masura.

 Satul Theologos -una din atractiile turistice ale insulei. Este un sat traditional grecesc,cu cladiri vechi acoperite cu piatra, cu maslini care umbresc drumurile inguste si cu oameni batrani si mereu zambitori.

Pe langa mersul taras, Goanga a inceput sa manance singura. Si orice. Absolut orice. Usturoi, carne, macaroane, paine, rosii, mere. Cred ca apetitul asta il are de la taica-sau... Si de mult am inceput sa imi ascund berile fiindca cum le vede cum le ataca.

 Taxi de lux.

Unde sunt bolovanii?! Unde? Voi stiti ce greu e sa rod nisipul asta? Si mi-e si somn!

Relaxarea dinaintea cursei. Initial am zis ca particip la ultra maraton si dupa aceea la cursa de a doua zi. Dupa aceea mi-a disparut cheful. La un moment dat nu mai aveam chef sa mai merg la nici o cursa. Pentru ultramaraton nu am stransi kilometrii anul acesta si nu tin sa ma chinui.

Dupa aceea iara m-am razgandit - hai ma ca am mai facut din astea si alta data. Il termin eu cumva. Asa ca m-am inscris la ambele curse.

 Startul ultramaratonului. Nu am emotii, am doar chef de pedalat.

A fost...o cursa interesanta :).

Anii de concursuri si-au spus cuvantul. Chiar daca nu am antrenamentul din anii trecuti, cum spuneam si mai sus - sunt ca vinul: devin mai bun cu cat sta mai mult. Si am strans ceva experienta.

Primii 13.40km sunt pe sosea in saptele masinii lui Yannis. O incalzire perfecta pentru ce va urma. Mergem in pluton si povestim intre noi. Majoritatea concurentilor sunt romani si cunoscuti. Printre ei e si Cristi Ghilt si Oac. Si evident Maus.

Dupa sosea incepe prima si cea mai grea urcare: 8km , 800m diferenta de nivel pe un foerstiere foarte bolovanos.

Aici m-am simtit perfect. Asta e MTB. Pentru mine a fost foaia mica si macinat sereptinele cu slalomul de rigoare printre bolovani. Cam aici s-a stabilit si clasamentul final. Am urcat foarte bine. Din pacate tehnica ma tradeaza si a trebuit sa mai si imping la ea fiindca nu am fost in stare sa ocolesc toti bolovanii.

Coborare si a doua urcare de 13km. La fel de bine a mers si asta.

Sunt baricadat cu geluri si energinzate cum n-am mai fost de mult. Mi-e teama. Nu am antrenament pentru asa distanta si stiu ca e vital sa ma alimentez corespunzator pentru a putea birui. De asemenea in canicual de aici e foarte important sa fiu perfect hidratat.

Am mers excelent pana pe la km60. Adica cam exact pentru ce aveam antrenamentul.

Dupa care a si urmat o portiune infernala. Urcai 50m in ca, coborai imediat. Mergeai inca 200m si o luai de la capat. Asa a tinut-o timp de 15km. A fost infernal, demoralizant, halucinant.

La km81 eram cu avariile aprinse. Am folosit toate gelurile si pe poritunea de sosea unde in mod normal ar fi trebuit sa ii dau tare, am redus complet turatia pentru a ma odihni.

 Fetele au fost intre timp in Theologos la o plimbare.

 Dupa care s-au postat pe traseu ca sa ma astepte.

Ultimii 40km mi-am revenit si i-am parcurs bine. Bicicleta a tinut cu mine si nu am avut probleme.

Am trecut linia de sosire fara a fi complet daramat - cama sta era si ideea avand in vedere ca mai urmeaza si cursa de maine. Locul 7.

Elena a zis clar ca nu participa. Si nu s-a razgandit. Sa zicem ca a vrut sa vada cat timp scoate in regim de concurs fata de acuma 2 ani.

Intre timp Potos-ul (satul de unde se da starul la toate cursele) s-a umplut de ciclcisti pentru tura traditionala care va urma maine. O multime de cunoscuti au venit: Doru, Oana, Sergiu, George, Rosioru si multi altii.

Oboseala de peste zi isi spune cuvantul si dupa o portie mare de paste merge la culcare.

A doua zi suntem aliniati la start. Simt oboseala din ziua precedenta. Sper sa fac o cursa decenta. Pana la urma la asta s-a si redus cocnursul de azi. O tura pe care am terminat-o rezonabil. Am tras putin mai tare decat in ziua precedenta, m-am chinuit putin mai mult. M-am si ratacit vreo 2km.

Am avut o portiune de single trail superba: o continua morisca cu inca 4 concurenti dintre care unu era...Pititcanie (a.k.a Sergiu). 10km ne-am intrecut intre noi ca nebunii, nu neaparat pentru vreun loc ci de dragul concursului.

Am reusit sa termin pe ultimul loc din tot grupul - am mari lacune la managementul finalurilor de cursa si asta n-am observat-o doar aici. Si mai ciudat e ca pare a fi o problema de mentalitate. Ma vad aproape de final, se instaleaza autosatisfactia si nu mai am vointa sa trag pentru a termina cursa ca lumea. Am o idee cum se poate rezolva asta...

Elena a scos un timp cu doar 10 minute mai slab ca acuma doi ani. E foarte fericita.

Cumulat pe cele 2 curse eu am terminat la general pe locul 3. Am fost intr-o companie deosebit de selecta: locul intai Cleppe, locul 2 Maus.

Da, m-am bucurat enorm. Asa un podium probabil nu o sa mai pup eu curand. Am fost (si sunt) foarte fericit.

Stiu ca nu are sens sa facem din tantar armasar: am avut o conjuncura favorabila si "un culoar" bun. Dar la final ramane ca am luat locul 3 la un concurs international alaturi de cei "2 monstrii".

Secretul: Ana si Elena. De acolo vine forta. Daca le stiu aproape, pedalatul a 178km e floare la ureche.

Pai cum sa o mint pe aia mica? Si peste vreo 2 ani ce sa-i zic cand intreaba: "Ma tati, mai stau mult ca au venit deja toti ceilalti?"

 Am mai stat o zi pe insula. Zi in care am inchiriat "caruta" d ela Yannis. Ana a fost in ordinea asta: incantata - plictisita - irascibila - isterica. Totul pe fondul foamei (clar seamana cu taica-sau...).

 Am dus-o in Theologos unde ne-am delectat cu o bere rece la un birt care probabil a ramas neschimbat de aproape un secol.

A sosit si momentul sa parasim insula. Bunicile s-au simtit si ele bine si vor nu vor le mai asteapta ceva ture prin tari straine.

Dupa-amaiza am plecat din Thassos cu promisiunea sa revenim. Pe langa concediul anual de ski, probabil ca o sa adaugam in agenda si iesirea in Thassos.

Din nou noaptea, am condus pana la Slatina.

 Ana face prima vizita "oficiala" la bunicii slatineni. Si prima baie in vanita.

3 zile am stat si aici.

Aveam bicicleta cu mine asa ca am pornit sa explorez potentialul zonei. Bunicii stau chiar pe malul Oltului pe o terasa pe unde curgea raul pe vremuri. Terasa e marginita de un mal abrupt de 60m inaltime. Asa ca am incropit un traseu mai ciudat: mergeam 100m pe sosea, o coteam pe primul drum care urca malul. Sus mergeam pana dadeam de primul drum care coboara. Si reluam cu meticulozitate proceseul.

Primza si am strans ceva diferenta de nivel semnificativa facand asta. Si o pana asa ca a trebuit sa apelez la Elena cu masina tehnica ca sa ma recupereze. In alta zi am refacut partial traseul de data asta fara evenimente, dar si fara chef.

M-o facut muma oltean(ca).

De la Slatina am revenit in Timisoara doar pentru o seara. Am schimbat bagajele si dimineata am ponrit catre lacul Buhui. Va povestesc mai multe dupa ce developez pozele.

Superba vacanta. Ne pregatim deja de urmatoarele - nu peste mult timp. Pana atunci mai am ceva bloguri restante.

 Stop cadru!