Social Icons

Graba mare mon cher

Data: 11.08.13
Participanti: Elena, Alex
Locatie:Ranca
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/

TransAlpine Bike Maraton e al doilea concurs din seria de 5 consecutive. Vine dupa Retezat maraton.

Alergatul in Retezat m-a scos complet din uz. A fost nevoie de o recuperare mult mai lunga decat anticipam. Au fost totusi 6 zile cu 5 antrenamente.

Am trudit serios cateva zile pentru a mentine ritmul Elenei la antrenamente. Cu ocazia asta, Elena a inceput sa duca si ea trena (eu oricum eram pe punctul de a claca). Asa ca acuma mergem frumos, ca o echipa, la trena schimbata.

Pe joi incep sa pot sa respir. Vineri e ultimul antrenament.

Inca inainte de Retezat am reintrat in perioada Zen. Am din astea in fiecare an. Acuma a venit mai repede.

Perioada aia in care las inversunarea deoparte, cand obsesiile si frustrarile dispar. Cand ma duc la curse ca sa ma bucur de miscare, de natura, de faptul ca pot sa fac ceea ce fac.

"Sportiv inchipuit" - imi place expresia asta. Ma caracterizeaza. Si asa e si bine. Exista asa de multe lucruri pe care nu merita nicicum sa le sacrificii pentru sport...

Asa am participat si la Retezat. Asa particip de obicei la MPC. Podiumul de la Retezat nu a fost neaparat o surpriza insa timpul pe care l-am scos m-a bucurat, in conditiile in care am neglijat anul acesta alergatul.

Unul din avantajele perioadei Zen este si faptul ca ti se ridica valul ala de inversunare de pe creier si incepi sa gandesti.

Acuma primordial e sa imi revin. Si asta inseamna: somn, mancare, antrenamente bine structurate.

O saptamana totul a fost dirijat in scopul asta. Bine, probabil mai putin berile si trabucurile de la Sarbova, dar pana la urma o viata ai...

La Ranca mergem de sambata. Dupa aventura de acuma 2 ani, sunt foarte precaut pe acest traseu. Se anunta furtuna. Sus, in creasta, la 2200m, batut de fulgere in cap si udat pana la piele - cursa se poate transforma usor intr-o lupta de supravietuire.

Asa ca anul acesta - pentru prima data dupa foarte multi ani - o sa merg cu rucsacelul in cursa. Am acolo haine si geaca de ploaie. Nu am chef sa mai scriu bloguri epice despre aventuri cu oameni dezbracati si inghetati prin stani.

Sambata seara ajungem la Ranca. Ana nu e cu noi si ne lipseste. Ea vine tot timpul oriunde mergem.

Montam cortul, si ne asezam tacticos pe scaune sa mancam.

Paradoxal noi iubim confortul. Imi place sa dorm in pat, sa manac bine, sa beau o bere de calitate sau sa fumez un trabuc bun.

Nu gasesc nici o placere in a dormi ca rama pe pamant, a manca laturi si a ma chinui.

Ca intamplator nu sunt de acord cu raportul pret versus servicii oferite sau efort depus pentru a obtine confortul respectiv - asta e cu totul alta poveste.

Asta imi aminteste ca trebuie sa iau si o masuta de camping sa se asorteze cu scaunele alea.

Pe la 1 noaptea incepe vijelia. Cortul se face acordeon pe noi. Si cel mai nasol e ca nu putem dormi. Si am nevoie de somn ca de aer. Trebuie neaparat sa fiu odihnit.

Asa ca nu ezitam deloc si ne mutam in masina.  Destul de chinuit dormim pana dimineata.

Maratonul de la Ranca e un concurs special. Din nou, traseul imi convine,. Probabil e singurul maraton din Romania la care urci mai mult decat cobori - finish-ul e cu cativa km deasupra punctului de start.

Elena a vrut sa participe la tura lunga ca ultim antrenament pentru Geiger. Are nevoie de km si de diferenta de nivel.

In perioada Zen nu ma intereseaza cine e inscris - dar nu pot sa nu observ ca au venit multi ciclisti buni. Doar ca nu ma intereseaza.

Startul e pe partie. Am suflu destul de bun aici. De la releu incepe faimoasa coborare.

Sunt vreo 16km care te coboara pana in fundul Pamantului - langa Pestera Muierii. Coborarea e criminala.

Nu e neaparat tehnica. Dart e cea mai curveasca coborare pe care m-am dat vreodata.

In primul rand e la inceputul cursei, cand oamenii sunt plini de energie si vor sa se departajeze in clasament. Se merge foarte repede aici.

Tot din cauza asta, aici te amesteci cu ...pulimea. Ceea ce te obliga sa fii mult mai atent. Nu stii cand te calca cineva in picioare sau cand unul din fata ta se decide sa decoleze.

Parte din coborare e pe un fel de grohotis marunt pe care se derapeaza si brazdata de santuri pe care trebuie sa ai destula experienta ca sa stii sa le incaleci.

Parte din coborare e bolovanoasa si iti face rotile franjuri.

Si cea mai mare parte din coborare e plina de craci care sunt efectiv niste capcane care in orice moment te pot "prinde".

Urasc coborarea asta. Mi-e o frica paranoica pe care sper ca am reusit sa i-o insuflu si Elenei.

Aici n-am nici cea mai mica tentativa de concurs. Vreau doar sa ajung intreg jos. Efectiv mi se usca gatul de frica pe portiunea asta.

Coborarea a fost intr-adevar criminala. In viata mea nu am vazut atatea accidente. Pene, cadru spart, furca rupta, om cu dintii imprastiati, nenumarate picaje, decolari spectaculoase.

Si astea se perindau unele dupa altele. La un moment dat efectiv am crezut ca cineva a aruncat pioneze pe traseu. Aproape intreaga echipa Geiger si Merida a facut pene. Si cei care n-au facut, fie si-au rupt cadrul, fie au ratacit traseul...

La Pestera Muierii ajung pe bicicleta si nevatamat. Exact ce mi-am propus.

Ce nu mi-am propus a fost sa pierd bidonul cu apa la inceputul coborarii. Ce nu mi-am propus a fost sa pierd 2 batoane si un Activator.

Sunt complet lipsit de lichide si energizante si nu-mi convine deloc. Ce mi-am porpus e ca pentru Geiger sa remediez cumva problema bidonului.

Urmeaza 7km de drum forestier infect (pentru mine). Caldura mare. Apa n-am. Drumul e de fuga si nu imi place.

Dar tot aici observ ceva ciudat. Nu mai e nimeni in jurul nostru. Zic nostru, pentru ca aici sunt impreuna cu Avram Iancu care merge la tura scurta. Dar in afara noastra nu e nimeni.

Asta ma face sa tin un ritm semi-sustinut pana in punctul de alimentare. Aici am baut cat o camila. Nu pot sa imi iau apa cu mine ca n-am cum...

Aflu ca sunt pe 7 la general. Un minim calcul ma arunca pe podium la categoria mea...

De asemenea perioada Zen e caracterizata de pastrarea cumpatului. Stau mult in punct. Beau pahar dupa pahar. Ma odihnesc si beau din nou. Incep sa apara concurenti. Nu ne panicam. Mai bem putin.

Urmeaza doar urcare. 19km de urcare  continua. 1700m diferenta de nivel.

Am urcat perfect. Zen. Nu am fortat nici o secunda. M-am simtit excelent tot timpul. Am trecut repede de punctul de alimentare 2. Am facut push-bike-ul catre creasta. Am stat pana la limita pe bicicleta.

Nu pot sa zic ca m-am bucurat de traseu. Il stiu pe dinafara si nu ma intereseaza. Acuma ma intereseaza partea sportiva a urcarii. Am incercat sa imi dozez ritmul si sa nu ma consum prea tare inainte de iesirea in golul alpin.

A fost concursul in care am fost cel mai singur. Absolut nimeni in fata - e clar ca cei 6 din fata mea sunt in cu totul alta clasa.

Din spate vin 2 ciclisti. Dar am reusit sa mentin destul de constant ecartul fara sa trebuiasca sa fortez.

Termin cursa dupa 3.38 ore. Nu stiu inca daca am prins podium. Din nou, mai presus de locul in clasament - ma bucura timpul pe care l-am scos. Si ecartul fata de primele locuri.

O cursa in care m-am simtit bine (cu exceptia lipsei apei); in care gagica aia Fortuna mi-a suras din nou si pentru care am reusit sa ma recuperez dupa maratonul din Retezat.

La final un vis a devenit realitate: Hoinarii impreuna pe podium. Elena locul 1 Open feminin. Eu am terminat pe 7 la Open masculin si locul 2 la categorie.

2 saptamani, 2 sporturi, 2 podiumuri. Zen-ul functioneaza.

Am avut noroc. Multi altii au avut ghinion. Asta e...

A fost placut sa fiu si eu si Elena pe podium. Ciudat e ca acest concurs a facut ca starea de Zen sa se accentueze. Peace man...

E ca in "dizertatia" aia cu maxipulii, medipulii, minipulii si apulii. Daca n-o stiti, cautati pe net. Eu nu mai simt nevoia sa demonstrez ceva...

Urmeaza in primul si primul rand o saptamana cu Goanga si cu Elena. O s-o ducem pe Ana la scaldat la strand - abia astept.

In al doilea rand urmeaza Geiger. Tura lunga. Singurul concurs la care am fost la toate editiile. Pentru el, o sa am grija sa ma recuperez si sa ma odihnesc.

Tot pentru Geiger am nevoie de ajutorul gagicii aleia de care ziceam mai sus. Hai Fortuna, mai odata. Te rog.

Conjunctural (de fapt fortat de hoti), de maine reiau antrenamentele de... alergat. O alergare de 7.5km dimineata si inca una de 10km dupa-amiaza. Zilnic. Ca zilnic trebuie sa merg la servici...

La Geiger nu poate fii vorba de podium. Dar vreau sa fac o cursa buna. Cea mai buna.

Un comentariu:

Emil Comşa spunea...

Felicitări Elena și Alex!