Data: 14.06.14-16.06.14
Participanti: Elena, Alex,Ana
Locatie: Brasov
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/
Filme: http://www.youtube.com/user/Hoinarii
Brasov XCM e un concurs la care chiar am tinut sa merg. La celelalte merg si din inertie. Si din lipsa de idei. Si de antrenament. Si asa mai departe.
Dar sunt cateva concursuri adevarate. Surprinzator, foarte putine. 4M, Brasov XCM, Geiger si am auzit de 60/3000 - anul acesta vreau sa merg si la el.
Se zvoneste ca la tura lunga e un traseu foarte greu. E alt element care m-a determinat sa vreau sa merg la el.
Vineri seara plecam catre Brasov. Elena si Ana ma insotesc. Elena nu va concura week-end-ul acesta. Pentru ziua de sambata am planuit o urcare pe Transfagarasan cu Ana.
Asa ca seara alegem sa o petrecem la iesirea din Cartisoara. Sunt adeptul convins a dormitului pe marginea drumului. Las altora placerea sa dezvolte turismul dormind la pensiuni.
Insa aici peste tot pe marginea drumului sunt semne cu teren privat si camparea interzisa. Chestia asta e tot mai des intalnita mai ales in zonele frecventate de turisti. Din fericire zonele astea sunt inca putine. Si daca ai suficienta rabdare si imaginatie gasesti loc de cort.
Poza aia de sus e faimoasa luna de miere. Pe care am cam ratat-o din cauza norilor. Asa ca asta e, trebuie s-o prindem pe urmatoarea din 2098.
Ana e foarte multumita de cort.
Si mai nou incepe sa cocheteze si cu bicicleta. Timid si rar deocamdata. Pe de alta parte maica-sa s-a apucat pe la 25 de ani, deci nu cred ca e vreo graba...
Picnicul de dimineata.
Locul de cort. Si la multi ani! Ca a facut 150.000km in tura asta. E timpul sa ii gasesc un nume ca are deja 4 ani.
Vis-a-vis de unde am dormit noi era o cabanuta foarte cocheta. La care a venit o caruta cu tigani sa aduca pietre la "patron". Niste oameni de treaba. Cu un cal la fel - de treaba.
Suntem destul de pe fuga - azi trebuie sa ajungem si in Brasov sa ma inscriu la concurs asa ca pornim la drum. Am montat scaunul pe MTB si sub incurajarile coechipierei am inceput urcarea de undeva mai jos de Vama Cucului.
Destul de repede am ajuns sa dezvolt niste teorii:
- e genial sa fii asa rahitic ca mine. Eu cu Ana ajungem acuma undeva la 82kg. O greutate relativ normala. Dar mi se pare infernal mai greu sa car astea 82kg decat cele 67kg ale mele. Or fi si muschii altfel adaptati (cu siguranta), dar clar sunt avantajat ca concurez la categorie pana.
- mi-a crescut si mai mult respectul pentru Radu (http://www.diaconescuradu.com). Coburile lui sunt cam cat vreo 2 Ana. Si nu merge pe sosea. Trebuie sa fac si eu o nebunie din asta cat de curand.
Din cand in cand mai e nevoie si de pauza. Totul e o joaca: mancatul, plimbatul, absolut totul e o joaca.
Parerea mea e ca batrani suntem atunci cand uitam sau nu mai vrem sa ne jucam. Cand incepem sa luam lucrurile in serios. Eu sunt inca a naibii de tanar din perspectiva asta.
Si inca o pauza.
Probabil ritmul lent, poate imaginea monotona a unui cur, cert e ca Ana a ales sa motaie.
Si de la un anumit moment a ales chiar sa ma si ajute, impingandu-ma din spate.
Portiunea spectaculoasa din Trans. Nu cea mai dificila, doar cea mai renumita.
Ana a facut mici furori pe drum. David de la Salvamont ne-a chemat la ei la cabana. N-am mai intrat, am lasat-o pe Ana sa se dezmorteasca inainte de coborare, dupa care am plecat.
Doar ei (Anei), i-a placut coborarea. Elena cu mine am degerat de-a lungul ei. Ana chiuia din spate si dadea tot felul de indicatii. Nu parea speriata de viteza de coborare, ba chiar parea sa-i placa. O fi si asta chestie genetica. Pe linie materna.
Pedaland prin Scheii Brasovului.
Poster!
Fetele lui tata! Mandria lui!
Aici suntem la "Gaura Dulce". Asa se cheama restaurantul. Il stiam de mult, de cand mai veneam pe aici cu prietenii in liceu. Mancare scumpa si fara nimic deosebit. Dar na, e "Gaura Dulce", nu puteam sa nu ma opresc acolo.
Cu o bicicleta furata prin Piata Sfatului.
Seara o petrecem in Sacele la matusa mea. Monstrul din poza (ala cu blana) e cunoscut sub diferite nume: Fripturica, Iepulica (cu "l" nu cu "r"), "Nulu".
Tu mic, Ana mare!
Si vine si ziua concursului. In ultimul timp m-am cumintit (inca nu am uitat sa ma joc :), dar m-am cumintit). 3 beri inainte de cursa nu e chiar reteta succesului. Culcatul pe la 3 noaptea zile in sir nu e neaparat un antrenament.
Nu pot sa zic ca acum am descoperit aceste truisme. Doar ca pana acum n-aveam chef sa le aplic.
Mananc bine, imi pregatesc bicicleta si nu pot sa zic ca nu am emotii. Dupa foarte mult timp ma intereseaza care e timpul limita la concurs. Nu se stie.
Start Brasov XCM 2014.
Sunt odihnit, sunt antrenat. Am avut un sezon bun pana acuma. Am si o strategie. Prima urcare pe forestier imi incalzesc motorul. Se simte in picioare ziua de ieri - mai mult decat am crezut. Nu fortez insa.
Merg...mediocru, dar inca ii vad pe cativa dintre "intangibili".
Ca o paranteza, aici s-au strans chiar cei mai buni ciclisti din tara si nu numai. E ca o finala. E frumos sa fii pe podiumuri la concursuri regionale, dar aici e adevarul. Si eu cam stiu care mi-e nivelul. Cei care sunt acuma in fata sunt simplu "intangibili".
Am facut 900km doar ca sa ma dau pe traseul asta, sa trag de mine cat pot si sa ma bucur de MTB.
Cam pe la capatul primei urcari simt ca m-am incalzit. Startul a fost comun cu tura scurta asa ca sunt inconjurtat de multi concurenti.
Vine si coborarea catre punctul de alimentare. Merg bine pana cand imi dau seama ca roata spate fuge prea tare si vad ca am pana.
Asta nu trebuia sa se intample...Ma apuc sa fac pana. Si concurentii se duc si se tot duc. Se instaleaza dezamagirea si frustrarea.
E km 12. Plec destul de sictirit inainte. Nu mai am chef sa trag. Dupa vreo 5km pana numarul 2.
Aici am inceput sa cred ca exista Dumnezeu. Si ca e clar ca nu ma iubeste. Probabil se iubeste doar pe el. Evident ca nu mai am camera. In spate nu prea mai sunt concurenti. Pana la urma trece cineva si imi da o camera. Fac a doua pana.
E momentul in care mi s-a facut negru in fata ochilor. Am uitat ca nu merita sa te nenorocesti pentru un concurs. Ca sus pe Postavaru ma asteapta fetele mele. A fost doar furie. Si deloc ratiune.
Ca nu am picat pe coborarea ce a urmat a fost simplu un miracol. Sigur nu as putea repeta asta. Eram manat doar de furie si frustrare.
Cumva coborarea totusi m-a calmat putin si am intrat mai lucid pe urmatoarele portiuni valurite.
Si incep sa ajung concurenti. Probabil dupa a doua pana eram efectiv ultimul la tura lunga. Pe masura ce trec km furia ramane in urma si incep sa ma bucur din nou de traseu.
Ma simt foarte bine fizic, am chef de tras. Recuperez destul de multe pozitii.
Si se intra pe Drumul Rosu. Cireasa de pe tort. Catararea. E o urcare formidabila. Am intrat odihnit si montat pe ea. Au fost 10km de vis. A fost cea mai frumoasa urcare pe care am facut-o pana acuma.
La punctul de alimentare de sub Postavaru ma asteapta Elena cu Ana. Ana e in carca Elenei si de acolo striga cat poate : "Hai tati!", "Hai tati!", "Hai tati!"
E de nedescris sentimentul.
Eiiii !!!!! Si sunt convins ca pe portiunea aia unde eram incurajat de Ana i-as fi zis oricarui mare ciclist "lenesule". Aici nimic nu ma putea opri. Fata mea ma incuraja.
A fost o catarare superba. Care s-a terminat fix pe varful Postavarul.
Furia e undeva 30km in spate. Dar ce-a urmat e foarte greu de relatat. Sunt 19km de coborare. Din care vreo 12km pe un single trail prin padure.
A fost un haos total. Cam ca la montagne russe. Ajungi in varf, ti se pune un nod in gat si dupa aia esti aruncat in gol.
Cam asa a fost si la mine. Auzisem de la prieteni ca e o coborare formidabila. Doar ca prietenii mei sunt cam toti cu vreo 10 clase mai tehnici ca mine.
Mi s-au facut ochii cat mingile de tenis. Undeva in gat au ramas toate invectivele si in timpul asta tot zburam peste radacini sau derapam prin curbe la 90 de grade. Pe o panta de nici pisica n-ar sta pe ea.
Faptul ca nici sa mai sudui nu aveam putere zice multe.
Au fost 12km de ...haos. De uimire totala. Nu pot sa zic ca de placere. Fiecare hop de care treceam sau curba pe care mai apucam sa o iau... ma uimeau doar. Si singurul gand care imi trecea prin cap era unul ciudat: "Ba, tu nu stii sa te dai pe-aici! Nu esti in stare! Da-te jos!". N-as zice ca e cel mai motivant gand atunci cand faci slalom printre copaci cu 30km la ora.
Dar doar asta aveam in cap. Ca eu n-am cum sa cobor pe-acolo. Si asa trecea hop dupa hop si rapa dupa rapa. Nici acuma nu pot zice ca mi-a placut coborarea.
A fost doar...o stare continua de soc. Cumva am scapat si pe ultimii 7 km am avut de facut slalom printr turisti pe o portiune de viteza.
Am terminat Brasov XCM 2014 in 5.19 ore. Locul 32 general. Cele 2 pene m-au costat 9 locuri. Sau poate ca n-as fi mers asa daca nu ma infuriam...
Despre concurs:
Organizarea e exemplara. O masinarie care functioneaza. Nu o sa mai aduc laude.
Despre traseu. E motivul pentru care am strabatut jumatate din tara. ( Concursul asta cu toate pagubele la bicicleta (roata spate complet rupta) m-a costat aproape cat maratonul de la Viena)
Din punct de vedere tehnic e cel mai inchegat si mai solicitant traseu pe care m-am dat. E la alt nivel fata de restul.
Dar mi-a lasat un sentiment ciudat: e ca si cand iti chemi prietenii la o iesire in natura si iti pui cortul in sufragerie. Ii lipseste acel "ceva" de pe traseele de la 4M. Nu am avut sentimentul ca sunt la munte. Parca eram intr-o mare sala. E...prea turistica zona. Prea aglomerata. Prea fara...aventura.
Dar, din nou, din punctul de vedere al omogenitatii, gradului de dificultate si a modului cum a fost "gandit" traseul, nu exista termen de comparatie.
Pentru ce lipseste, exista 4M :).
A fost un week-end superb - si nu doar din prisma concursului.
Mai nou nu stiu ce o sa fie nici macar in week-end-ul urmator. Si nici nu ma mai prea intereseaza.
Important e ca acuma fac ce imi place. Si imi place ce fac.
Participanti: Elena, Alex,Ana
Locatie: Brasov
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/
Filme: http://www.youtube.com/user/Hoinarii
Brasov XCM e un concurs la care chiar am tinut sa merg. La celelalte merg si din inertie. Si din lipsa de idei. Si de antrenament. Si asa mai departe.
Dar sunt cateva concursuri adevarate. Surprinzator, foarte putine. 4M, Brasov XCM, Geiger si am auzit de 60/3000 - anul acesta vreau sa merg si la el.
Se zvoneste ca la tura lunga e un traseu foarte greu. E alt element care m-a determinat sa vreau sa merg la el.
Asa ca seara alegem sa o petrecem la iesirea din Cartisoara. Sunt adeptul convins a dormitului pe marginea drumului. Las altora placerea sa dezvolte turismul dormind la pensiuni.
Insa aici peste tot pe marginea drumului sunt semne cu teren privat si camparea interzisa. Chestia asta e tot mai des intalnita mai ales in zonele frecventate de turisti. Din fericire zonele astea sunt inca putine. Si daca ai suficienta rabdare si imaginatie gasesti loc de cort.
Poza aia de sus e faimoasa luna de miere. Pe care am cam ratat-o din cauza norilor. Asa ca asta e, trebuie s-o prindem pe urmatoarea din 2098.
- e genial sa fii asa rahitic ca mine. Eu cu Ana ajungem acuma undeva la 82kg. O greutate relativ normala. Dar mi se pare infernal mai greu sa car astea 82kg decat cele 67kg ale mele. Or fi si muschii altfel adaptati (cu siguranta), dar clar sunt avantajat ca concurez la categorie pana.
- mi-a crescut si mai mult respectul pentru Radu (http://www.diaconescuradu.com). Coburile lui sunt cam cat vreo 2 Ana. Si nu merge pe sosea. Trebuie sa fac si eu o nebunie din asta cat de curand.
Parerea mea e ca batrani suntem atunci cand uitam sau nu mai vrem sa ne jucam. Cand incepem sa luam lucrurile in serios. Eu sunt inca a naibii de tanar din perspectiva asta.
Doar ei (Anei), i-a placut coborarea. Elena cu mine am degerat de-a lungul ei. Ana chiuia din spate si dadea tot felul de indicatii. Nu parea speriata de viteza de coborare, ba chiar parea sa-i placa. O fi si asta chestie genetica. Pe linie materna.
Aici suntem la "Gaura Dulce". Asa se cheama restaurantul. Il stiam de mult, de cand mai veneam pe aici cu prietenii in liceu. Mancare scumpa si fara nimic deosebit. Dar na, e "Gaura Dulce", nu puteam sa nu ma opresc acolo.
Si vine si ziua concursului. In ultimul timp m-am cumintit (inca nu am uitat sa ma joc :), dar m-am cumintit). 3 beri inainte de cursa nu e chiar reteta succesului. Culcatul pe la 3 noaptea zile in sir nu e neaparat un antrenament.
Nu pot sa zic ca acum am descoperit aceste truisme. Doar ca pana acum n-aveam chef sa le aplic.
Mananc bine, imi pregatesc bicicleta si nu pot sa zic ca nu am emotii. Dupa foarte mult timp ma intereseaza care e timpul limita la concurs. Nu se stie.
Sunt odihnit, sunt antrenat. Am avut un sezon bun pana acuma. Am si o strategie. Prima urcare pe forestier imi incalzesc motorul. Se simte in picioare ziua de ieri - mai mult decat am crezut. Nu fortez insa.
Merg...mediocru, dar inca ii vad pe cativa dintre "intangibili".
Ca o paranteza, aici s-au strans chiar cei mai buni ciclisti din tara si nu numai. E ca o finala. E frumos sa fii pe podiumuri la concursuri regionale, dar aici e adevarul. Si eu cam stiu care mi-e nivelul. Cei care sunt acuma in fata sunt simplu "intangibili".
Am facut 900km doar ca sa ma dau pe traseul asta, sa trag de mine cat pot si sa ma bucur de MTB.
Cam pe la capatul primei urcari simt ca m-am incalzit. Startul a fost comun cu tura scurta asa ca sunt inconjurtat de multi concurenti.
Vine si coborarea catre punctul de alimentare. Merg bine pana cand imi dau seama ca roata spate fuge prea tare si vad ca am pana.
Asta nu trebuia sa se intample...Ma apuc sa fac pana. Si concurentii se duc si se tot duc. Se instaleaza dezamagirea si frustrarea.
E km 12. Plec destul de sictirit inainte. Nu mai am chef sa trag. Dupa vreo 5km pana numarul 2.
Aici am inceput sa cred ca exista Dumnezeu. Si ca e clar ca nu ma iubeste. Probabil se iubeste doar pe el. Evident ca nu mai am camera. In spate nu prea mai sunt concurenti. Pana la urma trece cineva si imi da o camera. Fac a doua pana.
E momentul in care mi s-a facut negru in fata ochilor. Am uitat ca nu merita sa te nenorocesti pentru un concurs. Ca sus pe Postavaru ma asteapta fetele mele. A fost doar furie. Si deloc ratiune.
Ca nu am picat pe coborarea ce a urmat a fost simplu un miracol. Sigur nu as putea repeta asta. Eram manat doar de furie si frustrare.
Cumva coborarea totusi m-a calmat putin si am intrat mai lucid pe urmatoarele portiuni valurite.
Si incep sa ajung concurenti. Probabil dupa a doua pana eram efectiv ultimul la tura lunga. Pe masura ce trec km furia ramane in urma si incep sa ma bucur din nou de traseu.
Ma simt foarte bine fizic, am chef de tras. Recuperez destul de multe pozitii.
Si se intra pe Drumul Rosu. Cireasa de pe tort. Catararea. E o urcare formidabila. Am intrat odihnit si montat pe ea. Au fost 10km de vis. A fost cea mai frumoasa urcare pe care am facut-o pana acuma.
La punctul de alimentare de sub Postavaru ma asteapta Elena cu Ana. Ana e in carca Elenei si de acolo striga cat poate : "Hai tati!", "Hai tati!", "Hai tati!"
E de nedescris sentimentul.
Eiiii !!!!! Si sunt convins ca pe portiunea aia unde eram incurajat de Ana i-as fi zis oricarui mare ciclist "lenesule". Aici nimic nu ma putea opri. Fata mea ma incuraja.
A fost o catarare superba. Care s-a terminat fix pe varful Postavarul.
Furia e undeva 30km in spate. Dar ce-a urmat e foarte greu de relatat. Sunt 19km de coborare. Din care vreo 12km pe un single trail prin padure.
A fost un haos total. Cam ca la montagne russe. Ajungi in varf, ti se pune un nod in gat si dupa aia esti aruncat in gol.
Cam asa a fost si la mine. Auzisem de la prieteni ca e o coborare formidabila. Doar ca prietenii mei sunt cam toti cu vreo 10 clase mai tehnici ca mine.
Mi s-au facut ochii cat mingile de tenis. Undeva in gat au ramas toate invectivele si in timpul asta tot zburam peste radacini sau derapam prin curbe la 90 de grade. Pe o panta de nici pisica n-ar sta pe ea.
Faptul ca nici sa mai sudui nu aveam putere zice multe.
Au fost 12km de ...haos. De uimire totala. Nu pot sa zic ca de placere. Fiecare hop de care treceam sau curba pe care mai apucam sa o iau... ma uimeau doar. Si singurul gand care imi trecea prin cap era unul ciudat: "Ba, tu nu stii sa te dai pe-aici! Nu esti in stare! Da-te jos!". N-as zice ca e cel mai motivant gand atunci cand faci slalom printre copaci cu 30km la ora.
Dar doar asta aveam in cap. Ca eu n-am cum sa cobor pe-acolo. Si asa trecea hop dupa hop si rapa dupa rapa. Nici acuma nu pot zice ca mi-a placut coborarea.
A fost doar...o stare continua de soc. Cumva am scapat si pe ultimii 7 km am avut de facut slalom printr turisti pe o portiune de viteza.
Am terminat Brasov XCM 2014 in 5.19 ore. Locul 32 general. Cele 2 pene m-au costat 9 locuri. Sau poate ca n-as fi mers asa daca nu ma infuriam...
Despre concurs:
Organizarea e exemplara. O masinarie care functioneaza. Nu o sa mai aduc laude.
Despre traseu. E motivul pentru care am strabatut jumatate din tara. ( Concursul asta cu toate pagubele la bicicleta (roata spate complet rupta) m-a costat aproape cat maratonul de la Viena)
Din punct de vedere tehnic e cel mai inchegat si mai solicitant traseu pe care m-am dat. E la alt nivel fata de restul.
Dar mi-a lasat un sentiment ciudat: e ca si cand iti chemi prietenii la o iesire in natura si iti pui cortul in sufragerie. Ii lipseste acel "ceva" de pe traseele de la 4M. Nu am avut sentimentul ca sunt la munte. Parca eram intr-o mare sala. E...prea turistica zona. Prea aglomerata. Prea fara...aventura.
Dar, din nou, din punctul de vedere al omogenitatii, gradului de dificultate si a modului cum a fost "gandit" traseul, nu exista termen de comparatie.
Pentru ce lipseste, exista 4M :).
A fost un week-end superb - si nu doar din prisma concursului.
Mai nou nu stiu ce o sa fie nici macar in week-end-ul urmator. Si nici nu ma mai prea intereseaza.
Important e ca acuma fac ce imi place. Si imi place ce fac.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu