Shawrma cu de toate

Data: 16.04.16-17.04.16
Participanti: Elena, Alex
Locatie: Lipova, Oradea
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/

A venit si  primul weekend competitional. Am strans ceva kilometri din octombrie pana acuma. Mai multi decat in multi alti ani la un loc. Au fost luni frumoase, in care ne-am bucurat sincer ca se schimba clima si ca ne putem da cu bicicleta. Nu a mai fost nimic fortat, a fost doar placerea de a ne da.

Planul e ca Elena sa se dea sambata la Lipova si eu duminica la Oradea. E important sa avem un concurs in picioare inainte de Cluj. Sa ne aducem aminte cu ce se mananca asa ceva, incepand de la stres, concurenti, pregatiri, cursa in sine. etc.

La Lipova e a 2-a editie de la ROCAA. Un concurs care a reusit sa stranga la start peste 200 de concurenti, intr-o atmosfera faina. Traseul e orice, dar nu ceva sa ne atraga: 26km cu 300m diferenta de nivel.

Dar am insistat sa venim aici. E important sa gusti dintr-un concurs mai mic inainte de a sari la cele mari.

Eu am fost pe post de dadaca - lucru de care de fapt nu a trebuit sa ma achit: Ana s-a jucat cu Mihnea si Stefan,

Am povestit cu Aurel si Stefan (celalalt Stefan).

Elena "si-a facut datoria" si a luat locul 1. Concursul s-a mai dovedit util si la altceva: din povestile ei am dedus ca nu ai ce cauta cu un cauciuc cu balonaj de 2.4 la un concurs eminamente de fuga.

Ana e peste tot cu noi. O gramada de oameni fac afirmatii:"O sa ajunga o campioana". Asta e o ineptie crasa. In primul rand noi nu crestem campioni, noi crestem un copil. In al doilea rand, daca ma uit in jur, diferenta intre un campion si restul lumii e data pe langa talent, de o vointa uriasa de a face acel ceva si de o mentalitate de fier.

Asa ca cel mai important e ca Ana sa alega ea ce vrea sa faca. Singura. OK, dupa ce alege, n-are decat sa munceasca si sa fie cea mai buna in domeniul respectiv. Da, cand o sa vrea sa faca ceva, o sa o indemn sa fie cea mai buna in ceea ce face. Asta am invatat, asta dau mai departe.

Tot sambata, SLR-ul "a luat gulas". Adica Ana a reusit sa rastoarne un castron de gulas fix pe el. Acuma miroase a ranced si butoanele au capatat o anumita remanenta. Uluitor, inca functioneaza.

Sambata seara am ajuns sa schimb un cauciuc Continental de clasa, cu un BTWIN, doar ca sa ingustez roata fata. Si am mai dedus ca pe asa traseu bagi macar un 2.2-2.3 presiune in roti ca sa ai fuga, indiferent cat de tare te zdruncina...

In ultimele saptamani am mai bifat ceva: am inceput sa ma interesez de partea mecanica a bicicletei. Mi-am scos tot felul de foi de pe net si am inceput pentru prima data sa bazai la bicicleta. Am reusit in timp scurt sa inteleg macar cum se regleaza vitezele.

Aici e o poveste de sine statatoare. Am avut o saptamana in care realmente am distrus complet o bicicleta, desfacand-o aproape complet si incercand sa o reasamblez. Dupa vreo 10 zile de jucat de-a mecanicul imi place sa cred ca pe viitor voi mai apela doar la Mircea si doar pentru service-ul de furca. Ironia sortii avea sa fie duminica totusi, cand exact ceva mecanic avea sa cedeze.

Oricum nu am de gand sa transform mecanica in hobby. Ma intereseaza doar sa pierd de acuma pe mana mea pentru chestiile mecanice. Si pana la urma bicicleta e un sistem mecanic a naibii de simplu si rudimentar, nu ai nevoie de facultati ca sa fii in stare sa o depanezi...

La capitolul realizari putem trece faptul ca am gasit sponsori. Bine, Elena i-a gasit. Daca vineri eram cu palma-n cur, acuma sunt sperante destul de bune ca ne putem prezenta si noi cu fruntea sus la concursurile pe care le vom organiza.

Duminica e randul meu sa concurez la Oradea la Probikers Maraton. Am mai fost aici, e un concurs bun de inceput de sezon. E de fuga - nu aduce cu MTB-ul, dar....e bun de inceput de sezon.

Eram destul de stresat la start, e adevarat.

Cand am inceput sa scriu bloguri, obiectivul meu era sa termin cursele. Recunosc ca erau mult mai savuroase acele povesti. Cursele reprezentau o provocare, o lupta de de supravietuire, o batalie cu tine insati.

As putea zice ca toate acele scrieri aveau o tenta inspirationala. Poate ca m-ar fi prins rolul de motivational speaker. Desi cred ca m-as fi plictisit repede...

Ma rog. Acuma stiu ca pot termina cam orice cursa. Asa ca nu mai e nimic inspirational acolo. De fapt mai nou am decazut la stadiul: nu ma intereseaza daca merg prost, daca scot un timp aiurea, important e sa ii intrec pe altii.

Am inca nevoie de adrenalina data de curse. Am nevoie sa intrec concurenti. Am nevoie de lupta aceea. Micul moment de glorie cand depasesti pe cineva. Chiar daca e vorba de un concurs uitat de lume si tu esti pe la mijlocul clasamanentului. Ai intrecut pe cineva, ai fost mai bun ca altul.

Meschin, primitiv, rudimentar - mi-e total egal cum suna asta - educatia asta a fost sadita probabil undeva in frageda pruncie si e un nonsens total sa incerc sa o estompez sau sa o ascund sub pres. Apropo, nu i-am inteles niciodata pe cei care undeva pe la 25-30 de ani incep sa se regaseasca sau sa stearga cu buretele juma' din viata trecuta. Cam aceeasi care umplu mediile virtuale cu ce minunata e noua viata pe care brusc au descoperit-o...Hai sa fim seriosi - o minima documentare arata ca ai cam terminat cu definitivarea personalitatii cam in primii 7 ani. Fix-pix incerci la mijlocul vietii sa scapi de tarele copilariei - eventual devii un frustrat.

E mai etic si civilizat sa fii solidar, sa nu vezi totul ca pe o intrecere sau competitie? Posibil. La fel de etic si civilizat in viziunea mea e ca ma doare-n pula de ce cred altii...

Traseul de la Oradea e o "fuga" continua de 83km. Se preteaza la antrenamentele cu care am iesit din iarna si primavara.

Dar nu cred ca acela e MTB. Din acest motiv am si "inventat" 2BE. Nu cred ca toate cursele ar trebui sa fie orientate spre popularizare si spre ciclismul de masa. Cred ca MTB vine de la Mountain Bike. Chiar cred ca locul acestei ramuri a ciclismului e pe munte. Cred ca trebuie sa iti fie frig, sa impingi bicicleta, sa ajungi la epuizare, ca trebuie sa te chinui. Ca sa poti sa te bucuri de ce vezi din varful muntelui urcat cu greu. Cred ca trebuie sa fii in stare sa te orientezi. Sa te descurci singur. Sa gestionezi resursele, sa ai echipamentul corespunzator pe care sa stii sa il folosesti. Cred ca trebuie sa inveti sa lucrezi in echipa, sa fii om si sa ajuti cand e nevoie. Chiar cred ca MTB-ul e mult mai mult decat a te da ca bezmeticul prin paduri de campie 30 de km. Mult mai mult.

Am pornit.... ciudat. Nu prea vroia bicicleta sa schimbe viteza pe foaia mare. Cam tare inceputul, dupa aceea am reglat ritmul si am inceput sa imi intru in cursa.

Am mers bine. Am mers tare. Pe primii 20km cu 400m diferenta de nivel am scos o medie de 26km. Aveam plamani, antrenamentul de sosea se simtea aici. Eram in fata si tineam aproape de plutonul de elite. Fara aroganta, nu eram  nici mirat, nici extaziat - totusi am muncit mult in ultimele luni.

Povestea e destul de scurta - la km 20 m-am trezit ca imi pica pedala stanga.

Si ce era sa fac?!

Sa injur ca in trecut? Sa dau cu picioarele in bicicleta si s-o distrug mai rau? Sa fac scene dramatice? Oricum nu aveam spectatori pentru asa ceva.

M-am calmat destul de repede. Cu ce aveam in dotare as fi putut strange pedala la loc cat sa continui. Probabil cam la vreo 10km trebuia sa o strang iarasi, dar as fi terminat cursa.

Doar ca obiectivul meu nu era sa termin cursa. Si era total imposibil sa recuperez minutele pierdute fata de plutonul fruntas.

N-as zice ca a fost ghinion - Mircea ma avertizase ca mai trebuie stransa pedala fiindca facuse joc in filet. Am uitat, am platit pretul, asta e. Cand scriu blog-ul am deja un pedalier nou (ajuta la ceva si munca de corporatist - poti sa iti sponsorizezi destul de usor esecurile...), am sters amintirea cu buretele, mi-am reglat singur bicicleta. De acuma sunt hotarat sa pierd mecanic pe mana mea si sa nu mai dau prin service-uri.

Na, cam asta a fost week-end-ul...

La final am aflat ca un concurent a murit. Nu ti se intampla chiar toata ziua sa mergi la un concurs la care un tovaras de-al tau de pedala moare. Te afecteaza. Poate pe mine si mai mult. Si in calitate de concurent si in calitate de organizator si mai ales in calitate de partener a Elenei care se da ca vijelia la vale. E si un vesnic memento - MTB-ul e un sport periculos, eventual mortal de periculos.

Iar 2BE e un concurs infernal de greu....

A trecut mult timp de cand nu mai stim sa facem altceva decat sa pedalam. A devenit de mult o a doua natura. Asa ca asta vom face mai departe. Cu zambetul pe buze, cu transpiratia siroind de sub casca, cu ochii mari si plini de bucuria de a face ce ne place.

Habemus traseu

Data: 02.04.16-03.04.16
Participanti: Elena, Alex, Ana
Locatie: Herculane
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/

Week-end-ul ne gaseste pe Valea Cernei la cort. Aprilie a venit la pachet cu o vreme calda, numai buna de dormit afara.

Stabilim tabara de baza in poina Dumbrava. Mara si Misha sunt si ei prezenti. Am asteptat ceva dejunul acesta afara, in poiana. In prealabil am facut cumparaturile de la piata din Herculane asa ca acuma avem o tona de cas proaspat. Pentru legume cu gust se pare ca mai avem totusi de asteptat cateva saptamani...

Mai mare e mai bine. Asta a fost principiul pe care am achizitionat cortul acesta. Imi place sa am loc si sa nu stau inghesuit si ingramadit. Plus ca daca vremea se strica, statul in cort nu mai devine o corvoada. Avem acuma o gama completa de corturi - de la cel de altitudine la gigantul acesta.

Dupa dejun plecam in tura. Obiectivul este bisericuta din Dobraia. Vremea e perfecta de plimbat. Ii fain sa ii vezi cum merg. Venim in fiecare an, refacem cam aceleasi ture. Cand avea 3 saptamani Ana a mai fost pe aici - daca imi amintesc bine, chiar a alergat pe traseul de semimaraton atunci... A venit dupa aceea recurent in zona.

Acuma copiii se descurca sa urce pe picioarele lor.

 "- Dupa cum  va ziceam dragii mei, aceasta este bicicleta lui tata. Tata are o obsesie cu bicicletele."

- Tanara Padawan, maestrul tau trebuie sa plece de aici mai departe in cautarea traseului. Sa fii cuminte si sa exersezi pana ma intorc!

E plecat de  mult.... Sigur iar a facut o tampenie.

La partea asta eu am lipsit. Pare fi un fel de dans ritual.

Cum vremea era tarzie, am lasat copiii si am plecat mai repede in fata. Pana aici am carat bicicleta dupa mine.

Bisericuta din Dobraia e pe traseul de la 2BE. Punct emblematic in majoritatea turelor din zona, biserica e si locul unde eu ma intersectez cu traseul.

Vremea ar permite poze mai bune. Dar nu mai car SLR-ul dupa mine - e mult prea incomod la MTB, asa ca ne multumim cu ce ne da telefonul.

Cand am alergat la maraton la Hercules, de fiecare data pe portiunea asta imi doream sa am o bicicleta. Drumul e perfect, zona e superba, drumul serpuieste usor printre casele izolate.

Foarte putini oameni, suficienti caini, verde crud, noroi lipsa.

Am plecat azi la drum cu vechea mea dragoste: bicicleta de 26". De la inceput am realizat ca nu m-as mai intoarce la ea dupa ce am dat de bine. Poate ca acuma ar fi fost momentul oportun sa fac o comparatie intre 26"' si 29".  Fara discutie 29 se descurca mai bine pe urcari. M-am obisnuit cu rapoartele lui, m-am obisnuit sa nu ma intereseze denivelarile peste care trece ca tancul.

Pe o coborare imi pierd frana spate. Adica, o pierd la propriu. A fost destul de nasol ca in mijlocul coborarii sa descopar ca nu mai am decat frana fata.

E o poveste lunga si are si o explicatie. De ce s-a desurubat singur surubul de siguranta care tinea placutele. De ce au picat placutele din etrier.

Ideea e ca am ramas cu o singura frana acuma. Situatia e trasa la indigo cu cea din Thassos de acum un an. Cand exact asa mi-am rupt piciorul.

Cum orice om normal invata din greseli, continui tura. Nu are cum sa mi se intample de doua ori acelasi lucru. Si in cel mai rau caz, fac iara rost de un medical...

Drumul este uscat in proprtie de 90%. Eu am gasit fasia de noroi in care sa se blocheze roata fata si asta a rezultat. Daca asa arata ghidonul, va dati seama cum aratam eu.

Asa ca m-am pus pe indelete langa o balta unde am spalat GPS-ul (cu ocazia asta am testat ca e chiar rezistent la apa), dupa care inceput sa dau jos pumni de noroi de pe mine si sa ma spal cu apa din aceeasi balta. Dupa care am spalat si bicicleta.

Varianta de coborare din zona Biliana-Arjana. Pentru o alta editie de 2BE.

Foarte placuta portiunea asta de drum. Asa o sa vi se para si voua, mai ales ca pentru multi o sa fie singura portiune ciclabila din bucla de Hercules...

Acolo in departare se vad Pietrele Elisoavei si creasta Canicei. Ultima reduta inaitne de finish-ul primei zile de la 2BE.

Am marcat foarte putin. Cumulat, pe 22km probabil am pus 40 de puncte. Ideea e ca bucla aceasta se desfasoara aproape exclusiv pe trasee turistice marcate corespunzator.

E vorba de traseul de la Hercules marcat de fam. Tanase si subsemnatul acuma cativa ani. Dupa aceea e vorba de un vechi marcaj turistic in zona saua Prislop, urmat de un nou traseu marcat de curand.

Asa ca nu avea rost sa dublez marcajele deja existente.

Punctul de alimentare 2 si 3 vor fi in fata bisericii din Bogaltin.  O aveti in vizor o buna parte din coborarea catre sat. Coborarea e faina , de viteza. Asta daca aveti ambele frane. Daca aveti numai frana de fata e cu sufletul la gura, crispata si interminabila.

De aici de fapt o sa dati piept cu bucla herculiana de la 2BE. Treceti de punctul de alimentare si imediat incepeti o urcare sustinuta  prin satul Bogaltin.

Urcarea nu se domoleste nici o clipa, dimpotriva. De la iesirea din sat devine si foarte bolovanoasa. Capatul urcarii e sus la Fantana Babii. Se vede acolo in fata - saua aceea.

Am zis ca nu va mai bat la cap cu denumiri. Pe de alta parte o sa pun denumirile acestea pe profilul de altitudine. Daca cumva va rataciti sau ramaneti fara GPS, sa stiti ce sa intrebati pe localnici sau pe ciobani.

Urcarea aceasta o vom numi simplu : "Zidul". O sa fie infernala la concurs. Nu e la inceput cand esti odihnit, nu e la sfarsit sa zici ca mai e asta si gata.

Nu am reusit niciodata sa o fac integral pe bicicleta. Dar foarte mare parte se poate face (desi nu cred ca e varianta optima).

Finalul "Zidului". De aici  traseul devine iarasi ciclabil.

Locul numit Fantana Babii. E bine sa va alimentati si hidratati ca lumea in Bogaltin. Urcarea asta o veti prinde in mijlocul amiezii de sfarsit de iulie. Si e departe de a fi gata. Astea 3 serpentine din fata m-au zgandarit  - intr-un final am reusit sa le urc fara sa pun piciorul jos.

In departare se vede nimeni altul decat masivul Tarcu. Am fost acolo la editia trecuta.  Frumusetea la 2BE e de a incerca tot timpul ceva nou, de a-ti testa limitele. Poate peste ani vom readuce traseul pe acolo.

M-a obosit bicicleta, m-a obosit traseul, n-am avut nici o zi foarte buna. Sunt obosit.

Urmeaza o portiune lunga de creasta, perfect ciclabila si foarte frumoasa. In locul asta acuma multi ani am pierdut-o pe Elena. La propriu. A fost destul de nasol cateva ore bune pana cand ne-am reintalnit jos in vale. De atunci nu prea mai reusesc sa scap de ea pe trasee, asa ca mergem grupati.

 

 Din locul ala pe care l-am marcat bine cu puncte roz, parasiti marcajul bulina rosie si intrati pe marcaj turistic triunghi rosu, care va va duce pana in Saua Prislop. Dar pana acolo, mai aveti o scurta portiune de push bike, cat sa va bucurati dupa aceea de coborare.

Saua Prislop. In zare se vad Mehedintii cu ale lor corvuri. De mult timp ma bate gandul de biciclit acolo. Asteptam sa vina octombrie cu ale sale epice pentru a deschide noi trasee.

 Marcajul de sa.

"Never stop exploring".

Aia a pus Elena pe bratarile de finisher de la 2BE. Initial mi s-a parut o sintagma preluata si lipsita de vreun sens.

De fapt e exact lucrul care caracterizeaza 2BE si ceea ce facem noi. Daca ar fi pana la urma sa rezum mare parte din aventurile noastre, pana la urma s-ar transpune in "Never stop exploring".

Traseul il desenasem cu coborare catre Prisacina si tanti Maria. Il si facusem in toamna - o coborare criminala, ciclabila si plina de adrenalina.

Dar in ultimele zile, vazusem o noua "linie". Un traseu ce pare a fi marcat coboara din saua Prislop direct catre Dobraia.

Asa ca renunt la coborarea catre Prisacina, gasesc traseul si incep sa cobor pe el.

Coborarea e criminala. Si fara frana spate, am alunecat de destule ori. Poteca e foarte ingusta, pietrutia,  panta e foarte abrupta.

Dar esti rasplatit cu peisaje pe masura efortului depus.

Poteca pare a fi un drum de acces de oi dinspre Dobraia.

Ar fi degeaba traseul daca nu am avea si putin single trail.

Marcajul bulina galbena este proaspat, des pus si intuitiv. Foarte rar am mai pus o bulina roz, doar acolo unde mi se parea ca se pierde linia evidenta a potecii.

 A doua poiana de pe coborare.

Sincer, WF si WB am inteles. WH m-a derutat complet. Toaleta de la scoala primara din Dobraia, unde ne reintalnim cu traseul de maraton de la Hercules

Bucla herculiana are 22km si 1200m diferenta de nivel. Este o bucla grea, unde invariabil se va face push-bike, fiecare in functie de cat e de obosit. E o bucla deosebit de frumoasa ca peisaj. E partea din traseu care face diferenta intre MTB si aventura pe doua roti.

Mi-ar fi foarte usor sa scot aceasta bucla. Bucla e un "apendice" la traseul normal. Ar ramane un traseu de drumuri forestiere exclusiv ciclabile. Dar acela n-ar mai fi 2BE...

Pe coborare schimb frana d epe fata pe spate. Si daca pana acuma picam in cap, acuma derapez continuu. Plus ca pe spate nu am atata putere de franare, asa ca nici macar nu ma mai pot opri. Dar mi-e lene sa o mut inapoi pe fata sa ca derapand ca naiba reusesc sa ajung nevatamat inapoi la corturi.

Urmeaza o seara foarte faina la foc. A venit si Coco cu Anne, Kitty si Andrei. Avem ce povesti. E foarte placut.

Crouching tiger, hiddent dragon in varianta Coco. Adevaru-i ca Coco stie sa se joace cu copiii si sa-i faca sa se simta bine. Asta e indiscutabil.

Amazoanale.

A doua zi trebuie sa ma duc inapoi. M-a pus naiba sa marchez intrrarea pe bulina galbena inainte sa incerc coborarea. Si am doua variante: fie ma duc sa curat traseul, fie ma duc sterg marcajele si il remarchez pe la tanti Maria prin Prisacina.

Fiindca asa cum arata acuma poteca aceea - e impracticabila.

Raman iarasi singur - copiii merg la o tura din Coronini catre Pestera cu aburi. Week-end-ul acesta m-am intersectat doar seara si dimineata cu fetele, in rest am fost singur prin munti.

Pe langa ca nu gasesc absolut nici o placere si nu imi trezeste nici un fel de trairi bantuitul singur pe coclauri, mai e si destul de riscant. Semnal n-ai la telefon aproape niciunde si te intalnesti din an in Pasti cu alt om.

Plus ca e degeaba daca nu sunt si eu alaturi de Ana in aceste ture. Asa ca urmatoarele marcari o sa le fac probabil in timpul saptamanii, dimineata, cu plecare pe la 3, 4 din Timisoara.

Am inteles ca au facut un traseu de aproape 5 ore si s-au simtit foarte bine.

Intre timp  eu plec in alergare catre Saua Prislop. Ma misc mult mai repede aici pe jos decat cu bicicleta. Prima parte de alergat - pana la biserica din Dobraia, merge chiar bine si imi place. Scot un timp mai bun decat pe vremea cand participam la maratoane.

Tot acuma descopar ca cel mai nasol sa te caci in natura e la inceputul primaverii sau la sfarsitul toamnei. Cand nu exista vegetatie de nici un fel...

De la Dobraia mi se taie tot elanul. Probabil cam atata mai sunt in stare sa alerg. Plus ca e foarte cald si eu continui sa plec in ture fara neam de apa la mine. Asa ca acuma sunt uscat si destul de ametit de oboseala.

Si am trecut la facut fapte bune.

M-am pus sa curat traseul pe masura ce urcam. Lemn, dupa leman le inlaturam din poteca. Copaci cazuti  pietre, bolovani. Cred ca am inlaturat un camion de lemne si cativa metri cubi de piatra.

Am inaintat incet, metodic, eliminand tot ce intrezaream ca sta in calea unei coborari pe bicicleta.

A fost o munca grea, fizicul nu ma ajuta la asa ceva. M-am zgariat peste tot, am injurat destul de mult.

Dupa 2 ore de curatat traseul eram inapoi in Saua Prislop. Eu zic ca am marcat destul de bine acolo directia care trebuie urmata din sa pentru a gasi intrarea in traseul de coborare.

Nu am zabovit prea mult aici si am refacut traseul - de data aceasta in coborare. Si am continuat sa scot pietrele de pe el. Astea sunt cele mai nasoale. Nu sunt stabile si te arunca ca naiba de pe bicicleta.

Ma bazez foarte mult ca o mare parte din munca va fi refacuta de ciobani cand vor urca cu turmele si mai ales cand vor umbla zilnic intre stana si catune ca sa duca mancare - respectiv sa aduca branza de la stani.

Ideea e ca dupa 4 ore de curatat traseul, am lasa in urma un singur copac pe care nu am putut sa-l urnesc din loc.

Si din punctul meu de vedere o coborare dementiala.

La aceasta editie nu vor mai face diferenta doar cei care urca bine. Sunt 2 coborari lungi, foarte tehnice si foarte frumoase, care pot schimba mult lucrurile in clasament.

Inapoi la scoala primara din Dobraia. Fix pe langa ea trece traseul. Nu poti sa nu te gandesti ca pentru majoritatea copiilor e un lucru de la sine inteles ca pot sa mearga la scoala. Altii trebuie sa inoate prin noroiae  si sa mearga prin paduri kilometri, pentru a avea acest privilegiu.

Am lasat in spate o poteca curatata, o varianta noua de coborare. Si satisfactia ca am facut si ceva util.

Ma reintalnesc cu fetele in platoul Coronini si de acolo plecam spre casa cu o ultima oprire la o pizza in Caransebes.

Pe drumul de intoarcere povestesc cu Elena despre traseu. Punem la punct amplasarea punctelor de control si de alimentare.

Traseul va fi mai scurt decat am anuntat oficial. Bucla herculiana este suficient de solicitanta ca sa nu il mai lungim. Avem un traseu. Cumva pentru mine ce a contat a luat sfarsit. Restul le consider detalii - important era sa gasim "acel" traseu. Si acuma il avem.

Urmeaza un week-end in care vom merge in zona Garana si unde am chef sa ma duc cu Goana mea si sa ne dam cu bicicletele impreuna pe pajistile de deasupra satelor.