Social Icons

Shawrma cu de toate

Data: 16.04.16-17.04.16
Participanti: Elena, Alex
Locatie: Lipova, Oradea
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/

A venit si  primul weekend competitional. Am strans ceva kilometri din octombrie pana acuma. Mai multi decat in multi alti ani la un loc. Au fost luni frumoase, in care ne-am bucurat sincer ca se schimba clima si ca ne putem da cu bicicleta. Nu a mai fost nimic fortat, a fost doar placerea de a ne da.


Planul e ca Elena sa se dea sambata la Lipova si eu duminica la Oradea. E important sa avem un concurs in picioare inainte de Cluj. Sa ne aducem aminte cu ce se mananca asa ceva, incepand de la stres, concurenti, pregatiri, cursa in sine. etc.


La Lipova e a 2-a editie de la ROCAA. Un concurs care a reusit sa stranga la start peste 200 de concurenti, intr-o atmosfera faina. Traseul e orice, dar nu ceva sa ne atraga: 26km cu 300m diferenta de nivel.

Dar am insistat sa venim aici. E important sa gusti dintr-un concurs mai mic inainte de a sari la cele mari.


Eu am fost pe post de dadaca - lucru de care de fapt nu a trebuit sa ma achit: Ana s-a jucat cu Mihnea si Stefan,


Am povestit cu Aurel si Stefan (celalalt Stefan).


Elena "si-a facut datoria" si a luat locul 1. Concursul s-a mai dovedit util si la altceva: din povestile ei am dedus ca nu ai ce cauta cu un cauciuc cu balonaj de 2.4 la un concurs eminamente de fuga.


Ana e peste tot cu noi. O gramada de oameni fac afirmatii:"O sa ajunga o campioana". Asta e o ineptie crasa. In primul rand noi nu crestem campioni, noi crestem un copil. In al doilea rand, daca ma uit in jur, diferenta intre un campion si restul lumii e data pe langa talent, de o vointa uriasa de a face acel ceva si de o mentalitate de fier.

Asa ca cel mai important e ca Ana sa alega ea ce vrea sa faca. Singura. OK, dupa ce alege, n-are decat sa munceasca si sa fie cea mai buna in domeniul respectiv. Da, cand o sa vrea sa faca ceva, o sa o indemn sa fie cea mai buna in ceea ce face. Asta am invatat, asta dau mai departe.


Tot sambata, SLR-ul "a luat gulas". Adica Ana a reusit sa rastoarne un castron de gulas fix pe el. Acuma miroase a ranced si butoanele au capatat o anumita remanenta. Uluitor, inca functioneaza.

Sambata seara am ajuns sa schimb un cauciuc Continental de clasa, cu un BTWIN, doar ca sa ingustez roata fata. Si am mai dedus ca pe asa traseu bagi macar un 2.2-2.3 presiune in roti ca sa ai fuga, indiferent cat de tare te zdruncina...

In ultimele saptamani am mai bifat ceva: am inceput sa ma interesez de partea mecanica a bicicletei. Mi-am scos tot felul de foi de pe net si am inceput pentru prima data sa bazai la bicicleta. Am reusit in timp scurt sa inteleg macar cum se regleaza vitezele.

Aici e o poveste de sine statatoare. Am avut o saptamana in care realmente am distrus complet o bicicleta, desfacand-o aproape complet si incercand sa o reasamblez. Dupa vreo 10 zile de jucat de-a mecanicul imi place sa cred ca pe viitor voi mai apela doar la Mircea si doar pentru service-ul de furca. Ironia sortii avea sa fie duminica totusi, cand exact ceva mecanic avea sa cedeze.

Oricum nu am de gand sa transform mecanica in hobby. Ma intereseaza doar sa pierd de acuma pe mana mea pentru chestiile mecanice. Si pana la urma bicicleta e un sistem mecanic a naibii de simplu si rudimentar, nu ai nevoie de facultati ca sa fii in stare sa o depanezi...

La capitolul realizari putem trece faptul ca am gasit sponsori. Bine, Elena i-a gasit. Daca vineri eram cu palma-n cur, acuma sunt sperante destul de bune ca ne putem prezenta si noi cu fruntea sus la concursurile pe care le vom organiza.

Duminica e randul meu sa concurez la Oradea la Probikers Maraton. Am mai fost aici, e un concurs bun de inceput de sezon. E de fuga - nu aduce cu MTB-ul, dar....e bun de inceput de sezon.


Eram destul de stresat la start, e adevarat.

Cand am inceput sa scriu bloguri, obiectivul meu era sa termin cursele. Recunosc ca erau mult mai savuroase acele povesti. Cursele reprezentau o provocare, o lupta de de supravietuire, o batalie cu tine insati.

As putea zice ca toate acele scrieri aveau o tenta inspirationala. Poate ca m-ar fi prins rolul de motivational speaker. Desi cred ca m-as fi plictisit repede...

Ma rog. Acuma stiu ca pot termina cam orice cursa. Asa ca nu mai e nimic inspirational acolo. De fapt mai nou am decazut la stadiul: nu ma intereseaza daca merg prost, daca scot un timp aiurea, important e sa ii intrec pe altii.

Am inca nevoie de adrenalina data de curse. Am nevoie sa intrec concurenti. Am nevoie de lupta aceea. Micul moment de glorie cand depasesti pe cineva. Chiar daca e vorba de un concurs uitat de lume si tu esti pe la mijlocul clasamanentului. Ai intrecut pe cineva, ai fost mai bun ca altul.

Meschin, primitiv, rudimentar - mi-e total egal cum suna asta - educatia asta a fost sadita probabil undeva in frageda pruncie si e un nonsens total sa incerc sa o estompez sau sa o ascund sub pres. Apropo, nu i-am inteles niciodata pe cei care undeva pe la 25-30 de ani incep sa se regaseasca sau sa stearga cu buretele juma' din viata trecuta. Cam aceeasi care umplu mediile virtuale cu ce minunata e noua viata pe care brusc au descoperit-o...Hai sa fim seriosi - o minima documentare arata ca ai cam terminat cu definitivarea personalitatii cam in primii 7 ani. Fix-pix incerci la mijlocul vietii sa scapi de tarele copilariei - eventual devii un frustrat.

E mai etic si civilizat sa fii solidar, sa nu vezi totul ca pe o intrecere sau competitie? Posibil. La fel de etic si civilizat in viziunea mea e ca ma doare-n pula de ce cred altii...

Traseul de la Oradea e o "fuga" continua de 83km. Se preteaza la antrenamentele cu care am iesit din iarna si primavara.

Dar nu cred ca acela e MTB. Din acest motiv am si "inventat" 2BE. Nu cred ca toate cursele ar trebui sa fie orientate spre popularizare si spre ciclismul de masa. Cred ca MTB vine de la Mountain Bike. Chiar cred ca locul acestei ramuri a ciclismului e pe munte. Cred ca trebuie sa iti fie frig, sa impingi bicicleta, sa ajungi la epuizare, ca trebuie sa te chinui. Ca sa poti sa te bucuri de ce vezi din varful muntelui urcat cu greu. Cred ca trebuie sa fii in stare sa te orientezi. Sa te descurci singur. Sa gestionezi resursele, sa ai echipamentul corespunzator pe care sa stii sa il folosesti. Cred ca trebuie sa inveti sa lucrezi in echipa, sa fii om si sa ajuti cand e nevoie. Chiar cred ca MTB-ul e mult mai mult decat a te da ca bezmeticul prin paduri de campie 30 de km. Mult mai mult.

Am pornit.... ciudat. Nu prea vroia bicicleta sa schimbe viteza pe foaia mare. Cam tare inceputul, dupa aceea am reglat ritmul si am inceput sa imi intru in cursa.

Am mers bine. Am mers tare. Pe primii 20km cu 400m diferenta de nivel am scos o medie de 26km. Aveam plamani, antrenamentul de sosea se simtea aici. Eram in fata si tineam aproape de plutonul de elite. Fara aroganta, nu eram  nici mirat, nici extaziat - totusi am muncit mult in ultimele luni.

Povestea e destul de scurta - la km 20 m-am trezit ca imi pica pedala stanga.

Si ce era sa fac?!

Sa injur ca in trecut? Sa dau cu picioarele in bicicleta si s-o distrug mai rau? Sa fac scene dramatice? Oricum nu aveam spectatori pentru asa ceva.

M-am calmat destul de repede. Cu ce aveam in dotare as fi putut strange pedala la loc cat sa continui. Probabil cam la vreo 10km trebuia sa o strang iarasi, dar as fi terminat cursa.

Doar ca obiectivul meu nu era sa termin cursa. Si era total imposibil sa recuperez minutele pierdute fata de plutonul fruntas.

N-as zice ca a fost ghinion - Mircea ma avertizase ca mai trebuie stransa pedala fiindca facuse joc in filet. Am uitat, am platit pretul, asta e. Cand scriu blog-ul am deja un pedalier nou (ajuta la ceva si munca de corporatist - poti sa iti sponsorizezi destul de usor esecurile...), am sters amintirea cu buretele, mi-am reglat singur bicicleta. De acuma sunt hotarat sa pierd mecanic pe mana mea si sa nu mai dau prin service-uri.

Na, cam asta a fost week-end-ul...

La final am aflat ca un concurent a murit. Nu ti se intampla chiar toata ziua sa mergi la un concurs la care un tovaras de-al tau de pedala moare. Te afecteaza. Poate pe mine si mai mult. Si in calitate de concurent si in calitate de organizator si mai ales in calitate de partener a Elenei care se da ca vijelia la vale. E si un vesnic memento - MTB-ul e un sport periculos, eventual mortal de periculos.

Iar 2BE e un concurs infernal de greu....

A trecut mult timp de cand nu mai stim sa facem altceva decat sa pedalam. A devenit de mult o a doua natura. Asa ca asta vom face mai departe. Cu zambetul pe buze, cu transpiratia siroind de sub casca, cu ochii mari si plini de bucuria de a face ce ne place.

Un comentariu:

clau a spunea...

Lucruri nespuse spuse! Asta mi-a placut.
Si cel mai tare, despre a mica. Da, va fi ce-i va placea ei sa fie.
Love u guys :)