Cleantul Ilovei

Data: 05.12.20

Participanti: Elena, Alex, toti copiii, Alin, Gabi

Locatie: Ilova 

Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/ 

Week-end-urile sunt impartite in perioada asta cam asa: o zi cu copiii si o zi pe trainer.

Oricat de dezastruos pare, amandoi (adica Elena si cu mine) ne-am obisnuit repede cu anomalia asta. Daca eu imi petrec o buna parte din timp pierdut intre lumea online, a jocurilor pe calculator si realitate si era de asteptat sa nu ma afecteze mai deloc semi blocajul in casa si lipsa interactiunii sociale, surpriza a fost Elena.

Omu' se obisnuieste pana la urma cu orice si intr-un timp suficient de lung ajunge sa faca abstractie de absurditatea situatiei si chiar sa fie multumit cu ea. Cei care nu reusesc se cheama ca-s nefericiti sau o iau pe aratura.

Ziua din week-end dedicata copiilor a fost pe cleantul Ilovei.

Tot din motive de relativa sanatate mintala incercam ca in ture sa mai vina si alti copii - asta de dragul Anei. Week-end-ul acesta este randul lui Alin si a lui Robi si Ana Maria.

Cleantul Ilovei e un bolovan cocotat pe un deal la intrarea pe Valea Timisului.

In mod normal nu i-ai acorda nici o atentie. Dar treburile se schimba cand mergi cu copiii dintre care 2 sunt teroristii de gemeni. Cu "aia" trebuie sa alegi cu foarte mare grija traseele si sa iei in calcul o infinitate de parametrii.

Asa ca la propunerea lui Alin, ramane cleantul Ilovei. Pe aici am mai trecut de cel putin 2 ori, dar cu bicicletele cand cautam traseele pentru 2 BE. La picior nu am considerat niciodata ca merita efortul.

Turele cu gemenii au un ritual care se repeta invariabil. Elena pregateste de cu seara bagajele. Eu beau bere si nu o deranjez. Trezirea devreme, epopeea convingeri gemenilor sa faca ochi si sa manance. Eu stau pe net si nu o deranjez. Imbracatul gemenilor. Eu plec repede sa duc bagajele la masina fiindca altfel as intra la pruncucidere.

In doar aproape 2 ore de cand am facut ochi suntem gata de plecare.

Turele au si ele cam acelasi ritual.

Ajungi la destinatie, ii dai jos pe gemeni. E minunat daca vor sa manance si sa se pise. De obicei nu vor asta. Uzual unul vrea, celalalt nu. Dupa ce termina primul, vrea al doilea.

Imbracatul gemenilor (ca in masina au fost dezbracati sa nu se coaca).

Pregatit rucsacii. Aici iara nu o deranjez pe Elena din motive de supravietuire. A mea si a copiilor. Oricum habar n-am ce indeasa in rucsaci si nu vreau sa ma risc sa uit ceva.

Dupa ce ajungem cu masina la destinatie, cam intr-o ora suntem gata de tura.

Cam pana acuma unul din gemeni s-a suparat si nu mai are chef de nimic. In general se supara cu randul - e clar ca sunt vorbiti intre ei - asa ca nu prea ai momente in care sa fie amandoi fericiti.

Plecam in tura. 

O sa ii ignoram pe Ana, Ana Maria, Raul si fata lui Gabi (nu reusesc sub nici o forma sa imi amintesc numele). Cu Ana e simplu tot timpul. O plasezi in compania altor copii si iti aduci aminte de ea la intoarcere la masina.

Ne vom concentra atentia asupra gemenilor. Foarte rar au chef sa mearga. Si mai rar merg in directia in care trebuie. Niciodata nu fac asta simultan.

Cand nu se pun in cur si urla, se pun doar in cur si numara pietre, frunze, fire de iarba.

E totutsi un paradox: atunci cand foarte rar au chef de mers este evident ca sunt la alt nivel ca Ana la varsta lor. Bine, doar din punct de vedere al disponibilitattii fizice, dar acolo e clar ca sunt peste.

Chestia asta nu ne ajuta mai deloc. Chiar daca Ana mergea ceva mai incet, macar ea mergea si tinea o directie. Astia degeaba o iau la goana, daca de obicei o iau intr-o directie gresita sau mai rau catre prapastie. Plus ca momentele astea de efuziune fizica sunt destul de rare.

Asa ca in general lait motivul turelor este:"Hai, mergi!"

Cum nu se obosesc sa comunice articulat e total imposibil sa determini atunci cand incep sa urle de ce o fac: foame, oboseala, plictiseala, durere. Asa ca n-ai ce sa faci decat sa ii lasi sa urle si sa speri ca la un moment dat vor incepe sa se deplaseze prin mijloace proprii.

Evident si speranta asta moare la un moment dat, asa ca invariabil ajung sa fie carati in spate.

Copil gras  - 16kg. Rucsac, haine, termos cu mancare, termos cu ceai, mancare parinti, haine copii, haine parinti. Si asa te trezesti cu un cinstit de 25kg in spate.

Cu asta in spate pana si amaratul ala de bolovan e o provocare. Bine, de fapt sunt vreo 400m din Ilova pana pe bolovan, nu e chiar la o aruncatura de bat.

Si daca urcatul merge cum merge si zici ca e numai bun de antrenament, "placerea" maxima e sa ii dai la vale cu 25kg in spate. Toate componentele mecanice din picioarele tale iti mulltumesc.

Revenind la tura, chiar nu prea ai ce povesti despre ea. In cazul in care mai exista cazuri sociale disperate ca si noi:

Iei masina, te duci pana in Ilova (asta e un sat dupa Caransebes), lasi masina la iesirea din sat unde se termina asfaltul. O iei fix inainte pe forestier. Dupa aia tot fix inainte catre bolovan. Sigur exista si un drum, dar noi nu ne-am obosit sa il gasim. La intoarcere gasesti drumul ala asa ca pana la urma iese de o bucla frumoasa.

In tura ne-am intalnit si cu Coco si cu Adi Negru asa ca pana la urma in acea zi de sambata probabil cleantul Ilovei a fost unul din cele mai vizitate locuri din judetul Caras.

Deliciul turei pentru gemeni a fost zona de grohotis. Bine, dupa ce s-a terminat a venit si iadul. Ca s-a terminat si vroiau inapoi. Si dupa aia sub nici o forma nu i-ai mai convins sa mearga.

Chiar daca am ingorat-o pana acum, e o zona faina cu o deschidere si priveliste frumoase. Bun, acuma e cum am scris si la inceputul blog-ului: pentru a-ti pastra sanatatea mintala si a nu da in depresie te multumesti si te bucuri de ce ai. Asa ca realist vorbind eu sper ca data viitoare cand revin aici fie vom fi toti 5 pe biciclete, fie bag un trail running cu gemenii pana sus...

La capitolul plusuri notam ca gemenii sunt total insensibili la vant sau alte fenomene meteo. Ana inca are traume din ture cu vant. Dupa vreo 5 ani... Astia n-au traume, n-au trairi. Ei urla.

- Radu, ti se pare ca e in pragul unei caderi nervoase?

- Yep!

- Bun! hai sa numaram noi bolovanii de pe aici. Unul cate unul. Si daca cumva ne intrerupe, o luam de la capat

Unul din momentele fericite a zilei. Mancatul. In general aceasta activitate are darul sa ii linisteasca pe moment pe monstrii. 

Una peste alta a fost o tura faina pentru copii. Si noi stim cel mai bine ca un sportiv de anduranta lucreaza si se pregateste cu cap si cu strategie: fiecare tura din asta in care iti vine sa te cateri pe pereti si sa o iei la fuga are rolul ei. Fiecare amarat de pas facut acuma singuri de catre monstrii are rolul lui. 

Ca daca nu il faci acuma, daca nu strangi din dinti si suferi acuma, la 5 ani sau mai incolo cand o sa-ti vina ideea sa mergi cu el la munte poti sa uiti. Ai pierdut trenul de mult. Si atunci o sa zici: "Dar ce sa fac, ca uite nu vrea si nici nu poate". Mda, asa e...

Asa ca strangem din dinti, ne chinuim si cautam un traseu si sambata asta unde sa ii ducem.