4x4

Data: 29.11.2008 - 01.12.2008
Participanti: Elena, Pantani, Isvan, Alex
Locatie: Retezat.

Pozele din tura le gasiti aici:
http://picasaweb.google.com/Hoinarii/InceputDeIarnaInRetezat#

Dupa ce am gasit vreo 4 posibile destinatii pentru week-end-ul prelungit, pana la urma ne-am decis pentru Retezat - nu eram convins ca e suficienta zapada pentru ski de tura.

Vine si Pantani in tura si se ofera sa mergem cu masina lui - asa ca pentru prima data de ceva ani buni dorm pana la Carnic. Nu e multa zapada aici jos. Din cauza ca e 1 decembrie ne asteptam sa fie destul de ocupat la Gentiana asa ca alegem cabana Pietrele.

E prima data dupa multe luni in care am in spate un rucsac mai serios (ca sa fie mai echilibrat l-am umplut si cu doze de bere). Asta nu ma deranjeaza asa de mult - in schimb bocancii de iarna rigizi ma incomodeaza. E o diferenta destul de mare fata de running shoes.

Pana la Pietrele zapada creste constant, dar lent. Ajunsi aici ne cazam la o microcabana. Pantani e destul de nemultumit - vede ca aici e de mancare si de baut - el si-a carat in spate toata camara.

Nu stam prea mult si ne hotaram s-o luam la deal. Elena ramane sa se odihneasca la cabana. Dupa 4 zile pe saptamana de antrenamente nu mai e dorinta aia nebuna de "woow sa vina odata week-end-ul si sa facem ceva". Pornim cu Pantani si Isvan in sus pe valea Stanisoarei.

Zapada nu e foarte mare in padure, dar nu sunt nici urme - trecem la primul "spart" din sezon. Pe masura ce urcam se mai ingroasa si stratul asa ca la intersectia cu drumul spre Rausor deja depunem ceva efort pentru a sparge drumul. Totul se schimba la iesirea din padure....in rau! Ce a nins pe aici o fi fost o zapada grea care a aplecat toti jnepenii la pamant dupa care a inghetat - tinand captive crengile elastice sub zapada. Ajunge insa sa calci deasupra ca sa te trezesti ca pici in caverne de peste 1 metru. Inaintarea se transforma in taras pe burta si contorsionism. Viteza e de 1 m pe minut.

O tinem asa destul de mult - suficient cat sa-mi ajunga pentru tot sezonul 2008-2009 de spart drumui prin zapada. Dupa ce trecem si de etajul de jnepeni situatia se schimba din nou - de data asta in bine. Din cauza vantului foarte puternic aici aproape ca nu exista zapada - toata a fost transportata spre etajul de padure. Ajungem la lacul Stanisoara - se vede gheata de pe suprafata lui. Peisajul e destul de dezolant - mai ales in lumina cetoasa a dupa-amiezii. Aici zapada e foarte mica. Inca nu e atmosfera tipica de iarna.

Pornim mai departe spre o sa din creasta Stanisoara care face legatura cu valea Pietrele - este traseul clasic de ski de tura in februarie. Ultima urcare pe ziua de azi si incepem coborarea catre lacul Pietrele. La jnepeni ajungem odata cu lasarea intunericului - trecem pe frontale. Portiunea pana la podet a fost groaznica. Urmatoarele (toate) ture de iarna o sa le fac pe skiuri, cu rachete sau ma duc la training de elfi ca sa plutesc pe zapada.

Un ceai pe fuga la Gentiana si pe la 19.00 suntem inapoi. Seara o petrecem incercand (si reusind intr-un final) sa incropim un foc.
A doua zi hotaram sa urcam pe Retezt peste culmea Lolaia. Dar nu pornim chiar de la Pietrele. Traumele cu spartul zapezii de ieri sunt inca puternice asa ca o luam pe Stanisoara in sus ca sa profitam de urmele pe care le-am facut ieri. Ne intalnim cu un grup foarte numeros de turisti - vreo 20. De la intersectie o luam catre Rausor si incepem sa urcam sustinut. Vremea e foarte frumoasa. Aici seamana a iarna - soarele se reflecta in stratul continuu de zapada, sus albastru intens, aer rece.
Ajungem in creasta unde aproape nu e deloc zapada...pe pietre.

Intre ele insa viscolul a strans mormane serioase - asa ca sarim din piatra in piatra pentru a evita sa ne afundam pana la gat.

Destul de sustinut urcam cele 2 Lolaia si ajungem sub varf.

Chiar portiunea de sub vf. Retezat din partea cu Lolaia mi se pare excelenta - un urcus abrupt si sustinut unde trebuie sa sapi trepti pentru a putea inainta.
Vf. Retezat dupa 3 ore jumatate de la plecarea din Pietrele.

Timp de 10 minute stam si privim cum vine frontul de nori dinspre sud pe noi. Pare destul de departe. Peste 10 minute a cucerit Peleaga, Bucura 2 si se indreapta vertiginos spre noi. E un spectacol interesant - armatele de nori invadeaza tot masivul.

Intram in nori asa ca o luam la vale. Din saua Retezatului incep sa alerg la vale - nu e suficienta sa plece asa ca alerg pana jos. Pantani si Elena adopta pozitia cur pentru coborare, Isvan se pastreaza sobru.
De la Stanisoara, Pantani pleaca singur catre Pietrele. Noi parca am mai face ceva - e inca devreme. Asa ca urcam in creasta Stanisoara si incepem sa mergem pe linia ei. Nu inaintam foarte mult ca urmeaza o portiune destul de tehnica (fara coarda, coltari si piolet) de descatarat. Isvan e primul jos; il urmez si eu dupa ce stau putin in dubiu. Pe Elena o trimitem inapoi si hotaram sa ne intalnim in vale. De aici rapid pana la Pietrele unde realizez ca nu prea are rost sa si cobor dozele alea de bere...

Intr-o atmosfera de sauna ne trezim la 3 jumate dimineata. Morocanosi incepem sa ne echipam - vrem sa prindem rasaritul pe vf. Peleaga. Pantani a zis de la bun inceput pas la chestia asta - asa ca dupa ce suna de ora 4.00 iesim toti 3 si ne putem la mers. E cald afara. Urcam catre cabana Gentiana intr-un ritm alert . Pe la mijlocul urcusului prin padure Elena se enerveaza si raman singur cu Isvan.

Gentiana-Bordu Tomii-Lacul Pietrle (dupa o mica tura de ocol din cauza intunericului). 1 ora jumatate. Din nou vad totul in jur numai in termeni de timp. Distante, timpi, recorduri. Parca m-am trezit din letargie. De aici incepe motorul Isvan sa-si spuna cuvantul. Intre lacul Pietrele si Curmatura Bucurei s-a strans o cantitate insemnata de zapada. La fiecare pas intri pana peste genunchi. Nu reusesc sa mentin ritmul de pana acum in conditiile astea. Isvan trece in fata la spart si inainteaza ca nebunul la deal. Incepe sa ma doara capul de la efort. Gafai si sunt leoarca de transpiratie. Ciudat e ca abia acuma incepe sa-mi placa... Urmarim ceva urme ce se mai vad firav in zapada si ne trezim sub vf. Bucura - erau urmele de la 3 aradeni care ieri au vrut sa catere aici.
Incercam sa ne orientam in noapte - pana la urma Isvan o ia "pe azimut" - direct in sus. Nu prea conteaza pe unde urci. Fara a fi expert in avalanse, zapada asta nu are nici o sansa s-o ia la vale. Stors de vlaga ajung in urma lui Isvan in Curmatura Bucurei.
Aici...nasolie mare. Nu se poate numi vant ce batea acolo - era un taifun in plina desfasurare. Ce sa stai aici...o luam hotarat catre Peleguta. Prea hotarat. Urcusul pana pe varf m-a stors complet de vlaga. Ajung acolo epuizat si batut de vant. Nici aici nu se poate sta - la vale. I saua dintre Peleguta si Peleaga nu prea poti sa-ti mentii pozitia bipeda - de mult nu am mai fost intr-un asa vant.

Isvan impinge mai departe - parca a mai incetinit ritmul. Oricum numai el a spart poteca din Curmatura. Am la mine doar manusile de polar - supramanusile le-am lasat la Pietrele. Idioata decizie (de fapt le-am uitat). Ajung ca sub coltii Pelegii sa nu imi mai simt mana stanga deloc. Incerc sa mi-o tin sub brat ca sa ma incalzesc dar nu pot sa merg asa ca imi pierd echilibrul din cauza vantului. Ochelarii de ski, Mamutt- ul baricadat peste fata - vantul tot gaseste loc ca sa muste. Ma opresc din 5 in 5 m ca sa imi misc mana inghetata in manusa. Curios, nici Isvan care are supramanusile la el nu pare a se simti mai confortabil. Continuam sa alergam la deal. Pe la Coltii Pelegii mi se pare ca am ratat rasaritul. Apropo, in conditii normale cred ca peisajul era superb in lumina rasaritului. Apuc sa intorc de cateva ori capul catre Bucura - deocamdata totul e scaldat in lumina rece a zorilor. Nu se poate pune problema de poze in conditiile astea.
Deshidratat, nemancat, epuizat si cu o singura mana ajung pe varf dupa 3 ore jumatate de la plecarea din Pietrele.Aici parca nu bate asa de tare vantul. Dar: tipic - cand ajungem noi acolo vine si un nor peste noi. Dupa 10 minute de zacut pe varf trebuie sa plecam fiindca vantul s-a intetit din nou.
Cum incepem sa coboram cum suntem luati in primire de rafalele puternice. De la durere am trecut la arsuri la mana stanga. Nu o mai pot indoi - cand incerc s-o misc mii de sageti trec prin carne. Nu mi se mai pare funny...Plus ca sunt foarte obosit si mi-e o sete de mor - doar ca in conditiile astea nu ne putem opri pentru alimentare si hidratare. Inapoi in saua Pelegutei si de aici ca doi nebuni o cotim brusc la dreapta - oriunde numai sa iesim din creasta. Mergem 10m si deodata se schimba totul - vantul a disparut, s-a facut cald - e bine.
Dupa ce ne inzdravenim hotaram sa coboram aiurea la vale catre Pietrele. Exista si avantaje iarna - bolovanii sunt acoperiti cu un strat continuu de zapada - asa ca o luam direct la vale.
Lacul Pietrele - Gentiana (un ceai miraculos) -Cabana Pietrele.

Luam micul dejun :) facem bagajele si pornim la vale. In Carnic masina lui Pantani face nazuri - i s-a descarcat bateria. Dupa mai multe aventuri in care se confirma faptul ca tot mai putin oameni stiu sa foloseasca o cheie sau surubelnita si ca Dacia era o masina fiabila - primim curent si plecam catre casa.

Restaurantul din Clopotiva e inchis asa ca ne multumim cu merdenelele beton din Caransebes.

Inapoi acasa si la antrenamente - dar la cat am ridicat piciorul in week-end prin zapada sigur renunt la scari saptamana asta. Dar mi-e dor deja de turele de alergat...

Inca nu a venit zapada la munte. Si la cum e vremea - in continua incalzire - daca nu ninge ca lumea, pana in week-end dispare zapada. Nici nu se putea pune problema de ski de tura aici.