Asa nu

Data: 24.01.2009 - 25.01.2009
Locatie: Muntele Baisorii
Participanti:Elena, Alex

Link concurs: http://www.pajuraturda.org/

Habar n-avem ce facem in week-end-ul acesta in special datorita vremii - ploua si se pare ca toata zapada a disparut. Pe ultima suta de metri scoatem din palarie un...concurs. Este vorba de concursul de ski de tura de la Muntele Mare.

Vineri pe fuga facem ultimele pregatiri si ne imbarcam care Apuseni. Drumul in sine a fost o aventura - de la inceput pana la sfarsit am fost invaluiti intr-o ceata pe care puteai s-o tai cu cutitul. Pe la 3 dimineata ajungem franti de oboseala in Statiunea Muntele Baisorii unde ne dam seama ca zapada nu prea e.

Dimineata - pregatirile. N-am mai fost pana acuma la concurs de ski de tura. De fapt daca e s-o luam asa- pana acuma am fost la vreo 6 ture cumulat. Calculez ca de fapt diferenta o sa fie relativ la tehnica. Cu conditia fizica stau foarte bine. Nici nu stiam cata dreptate aveam sa am...

Octombrie 2008 a insemnat ultimul concurs. De atunci am stat ca ursul in hibernare. Acuma parca m-am trezit - echiparea, alimentatia, pregatirea migaloasa a echipamentului. Si senazatia de tremurici -wooow cat am asteptat un nou concurs.

Pe la 9 suntem gata si ne prezentam la inscriere. Aici - fete cunoscute: Andreea (Grind), Marc Daniel, Rares, Diamir-ul, etc. Dintr-o privire ne prindem ca aici au venit doar cei "rai". In total la toate categoriile se inscriu 52 de participanti. Ultimele minute inainte de sedinta tehnica le petrecem la taclale cu ceilalti concurenti.

La sedinta tehnica aflam ca este zapada pe traseu. Si incep surprizele (pentru noi): se pleaca fara piei, dupa care mergi pe-acolo, pui pieile, mai mergi pe dincolo, scoti pieile si tot asa.

Ce naiba...nu trebuie decat sa impingi tare in ski-urile alea. Sa alergi cumva la munte - nu poate sa fie foarte complicat. De coborari nu mi-e frica - la asta sunt specialist.

Ne prezentam la start (la capatul partiei de ski). Aici ne intalnim si cu cei de la Explorer cu care ne-am luptat pentru locul 2 la Eco Explora. O gramada de oameni in costume multate se incalzeste si asteapta semnalul de start. Vad ca toata lumea are pieile la indemana - asa ca le pun si eu intre geaca si braul de la rucsac. De asemenea am dat jos blocatoarele de la ski-uri - ne incurca in concurs.

3,2,1 (Uuuuu ce fain e...): START!

Dau drumul la training tool si incep sa alerg. Primii 200m se alearga cu ski-urile in mana. Oamenii astia sunt hotarati. Ma intrec. Dar cand vine vorba de echipat ski-urile experienta de partie isi spune cuvantul. La fel si la vale...oamenii astia coboara ciudat: pare ca plugul e procedeul lor favorit. Asa ca depasesc in viteza destul de multi.

Pentru ca dupa aia sa inceapa...

"Foca!!!!!", "Ai pierdut foca!!!!!!!!" Imi dau seama ca e vorba de mine. Ma opresc dau jos ski-urile, ma intorc si o culeg. OK am cules una, acuma fuga la deal in clapari dupa cealalta. Si merg asa inapoi pana aproape de linia de start, dar n-o gasesc. Dupa care ma uit la ce am in mana: nu exista 2 foci separate - sunt lipite intre ele si eu le am la mine. Aproape ca imi vine sa rad. Inapoi la skiuri (pe jos). Evident ca intre timp trecusera absolut toti concurentii de mine. Acuma eram confortabil pe ultimul loc.

In continuare coborare asa ca ajung din urma si depasesc plugari. In zona unde se pun pentru prima data focile o ajung si pe Elena si inca un grup mare de skiori. Hai ca nu e rau - inca mai pot sa ajung din urma plutonul fruntas. Incep sa urc - nu prea am sprint. E clar ca macar ultimele 2 nopti inainte de concurs trebuie sa dorm (asta ar fi trebuit s-o stiu deja nu s-o invat acuma...). Sunt destul de lipsit de vlaga. Mai ciudat e ca si de motivatie. Oricum si in conditiile date, incet, incet, ca la MTB imi iau cate un iepure, ma odihnesc in spatele lui dupa care il depasesc.

Zapada este atata cat sa te poti da. Nimic in plus. Foarte uda si grea. In portiunile in care nu e zapada macar nu sunt pietre - si ski-urile aluneca foarte bine si pe iarba sau jnepeni. Traseul este usor - foarte usor. Aproape ca e vorba de ski fond. Trecem de primii arbitrii care ne comunica sa ne scoatem pieile. Mai mult pe curba de nivel trecem prin zone care probabil ca arata frumos cand e vizibilitate. Suntem la liziera padurii de brad.

Inca un checkpoint si suntem informati sa ne punem pieile - desi urmeaza o portiune de forestier aproape plata. Pun focile, fac 5m si se desprind de pe talpa. Ma opresc si le pun din nou. 5m si cad iara. Repet procesul de vreo 7 ori. Nu inteleg ce se intampla. Sunt destul de surprins ca sa nici nu mai injur.Nu mi se lipesc pielie si nu inteleg de ce. Concurentii trec unul dupa altul pe langa mine. Eu continui sa tot lipesc focile, sa merg 5 m si sa o iau de la capat.

Incet, invat sa imi curat pielea de panataloni, sa fiu mai atent (sa o curat bine si pe ea si ski-ul) cand o pun pe ski. Elena ma ajunge din urma si dispare repede - am o privire goala si un rictus de criminal in serie- asa ca nu sta prin preajma. Renunt la una din piei si merg doar cu cealalta. Din nou recuperez si mai depasesc ceva concurenti.

Dar acuma urmeaza o portiune de urcare unde nu se poate fara ambale foci. Si astea nu vor sa stea nicicum pe ski. Elena mi-a pus in rucsac o punga pentru frontale. Ma opresc, rup fasii din punga si imi leg pieile de ski cu fasiile respective. Pare sa functioneze. Ajung la urmatorul CP. Jos pielile - trebuie sa rup fasiile. Folosesc ultimele ramasite de punga urmatoarea data cand trebuie sa echipez. Ramas si fara ajutorul asta, urcarile ce au urmat le-am facut fie fara piei de foca, fie doar cu una.

Nici macar nu mai sunt nervos - vreau doar sa termin concursul. N-am abandonat in viata mea si nu o sa incep s-o fac acuma. Intre timp carligul din spate de la piele s-a dus dracului asa ca ma opresc si il iau la bolovan ca sa-l indrept.

Printre altele si alegerea betelor a fost cat se poate de neinspirata: suntem cu betele de partie cu floarea mica. Betele nu ca nu ne-au ajutat de-a lungul concursului - ne-au incurcat efectiv. Daca ceilalti concurenti se trageau in ele ca fondistii, noi ne miscam ca niste pinguini beti.

Tot in ciclul asta: trebuie sa fi cornut ca sa urci la deal cu legaturile de sus de la clapari stranse la maxim. Asta daca nu cumva ai placerea diabolica de a-ti vedea de foarte aproape tibia...fara piele si carne. Eu asa am urcat. Cand mi-am dat jos sosetele am luat si bucati de carne - nu e chiar foarte placut...

Prin ceata, peste jnepeni si prin zapada umeda ajung in fata ultimului urcus. Si aici ajung sa invat ce oricum ar fi trebuit sa stiu inainte de a ma inscrie: sa ma dau cu pieile. Presiune pe ski, ski-ul tot timpul in contact cu zapada si pielea nu mai pica....Ma rog...O tin asa pana la ultimul CP. Sunt pe ultimul loc din concurs. De aici suntem anuntati ca pana la final nu mai avem nevoie de foci.

Zau?! No fain. Coborare. Desi mi se parea greu de crezut ajung din urma concurenti plugari pe care ii beau (pardon...ii depasesc). Din pacate au fost prea putine, scurte si foarte usoare coborarile. Plat pe care ma trezesc la realitate si incep sa fug. E excelent fara piei. Am cea mai buna portiune din concurs.

Repede, repejor - ajung la finish unde ma asteapta Elena.

Restul zilei il petrecem cu ceilalti concurenti la restaurant. Aflam secretele: 2 seturi de piei de foca, tot timpul un set se tine la piept ca sa se usuce. Alt tip de piei, nu cum avem noi. Alt tip de prinderi pentru piei ca sa nu te franeze. Si multe, multe alte trucutri de care nu aveam habar.

Festivitatea de premiere. Elena e din nou la masa bogatilor - locul 3. Daca ar fi fost experienta si motivatia era fara probleme 2. Andreea (locul 1) e inca de pe alta planeta; pe ea nu o punem la socoteala.

Hotaram sa mai dormim o noapte aici. Duminica vrem sa mergem in Cheile Turzii, Alba Iulia si sa vizitam cetatea de la Deva.

Dimineata plecam devreme. Pe valea Iertii ne oprim la un pod sa vedem cum apa a adus blocuri uriase de gheata si a format o mini banchiza. Poze, inapoi la masina si incepe partea a 2-a a aventurii: Mariuta e mucles. Nu mai vrea sa porneasca.

O impingem (la deal). Ii dam drumul la vale. Niente. Nada. La deal, ii dam din nou drumul - nimic. Ne dam seama ca nu bateria e de vina. Suntem cam blocati. Localizam problema: nu primeste benzina. Urmatoarele 3 ore am format o echipa interesanta: mecanic sef Alex, ajutor de incredere Elena, manager Romica la celalalt capat al firului - asta atunci cand prindeam semnal in fundul vaii. Verificam rezistentele, desfacem in bucatele pompa de benzina, verificam improvizat daca este alimentata. Curatam pompa (dam cu ea de pamant), o alimentam pe direct si invers pana cand o resuscitam. Montam tot ansamblul, dam cheie - nimic. Reluam procesul. Cheie si ...de la agonie la extaz !!!!!!!!!!! The spice flow again. Mariuta a prins viata.

Chestia asta ne-a convins sa n-o dam pe Mariuta pentru nimic in lume. Cuminte ne duce acasa.

Concluzii: MULTE.
In primul rand consider ca trebuie sa ai puterea si sa recunosti ca te-ai facut de cacao. Eu m-am facut. Asta e. S-a dovedit ca tehnica si secretele ski-ului de tura sunt mai importante decat conditia fizica.

Concursul a fost un dus scotian. Nu prin prisma locului la finish (al 4-lea de la coada). Prin prisma diferentei uriase de timp dintre locul 1 si mine. Daca mai facea odata concursul ar fi terminat tot inaintea mea. Asta e foarte dureros si rusinos.

O varianta ar fi fost sa o luam treptat: sa facem mai multe ture, sa invatam si dupa aia sa ne bagam. Nu e stilul nostru. Si nici pe viitor nu o sa fie. Intr-un concurs ca asta am invatat de 100 de ori mai multe chestii decat daca am fi luat-o pe "calea normala". In momentul in care ne-am bagat la primul Carpathian (la avansati ca doar nu o sa incepem cu incepatorii...) Elena se pusese pe bicicleta de 2 luni si inca credea ca e mai OK sa cobori pe langa ea decat pe ea...In urmatoarii 2 ani avea sa stranga aproape 10 concursuri de MTB - toate pe podium...

Una peste alta - imi pun o punga de hartie in cap ca in desene animate. Nu a fost nici pe departe cum am sperat si visat ca o sa fie primul concurs din 2009. Mai am de invatat o gramada in domeniu. Sper ca ce am invatat dur in cele 4.08 ore de concurs mi s-a intiparit bine in tartacuta.

Urmeaza 2 saptamani de antrenamente si dupa aceea concursul de la Vladeasa. Acolo lucrurile o sa stea altfel. Fiindca.... adevarul este ca nu stiu sa pierd. Si nici nu am de gand sa incep sa invat.