Social Icons

Leaota

Data: 29 Dec 2008 - 01 Ian 2009
Participanti: Multi :)
Locatie: Leaota
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/Rev2k9LaLeaota#

Se apropie si revelionul.

Maestrul de ceremonii de anul acesta a fost Isvan care s-a ocupat de organizarea revelionului la cabana Leaota din masivul cu acelasi nume.

In data de 29 dupa ce am parcurs incet, incet valea Prahovei (apropo am trecut prin Predeal si Sinaia in preajma revelionului - asta inseamna ca am urcat cumva pe scara sociala? ) am ajuns in Runcu. Avem din nou un ditamai cearsaf de harta dupa noi. Localnicii ne informeaza ca mai avem 20km de drum forestier si dupa aia de mers pe jos. Ma da-ma naibii...pe net parca erau numai vreo 8. Hotaram sa mai mergem cu masina si pana la urma o lasam langa o casa de vanatoare aproape de sfarsitul drumului forestier. Si da, erau numai 8km nu 20. De aici aflam ca mai avem 3-4 ore pana la cabana depinde de drumul forestier.

E revelion. Si de revelion imi place sa fie cald, sa am ce manca si ce bea. Si daca de prima parte nu ma prea pot ocupa, pentru celelate doua mi-am luat masuri de precautie. Am in spate o camara si un bar. Ultima data cand a mai fost asa greu rucsacul a fost in Pamir, dar atunci mergeam la vale. Ridic monstrul in spate, capul in piept, privirea fixata pe bombeul bocancului si inarmati cu rabdare incepem sa urcam.

Dupa o ora trebuie sa fac pauza - abia mai pot respira de la greutate. Dupa inca jumatate de ora...cabana. Oamenii din zona ori sunt rau voitori ori habar n-au de estimat timpul ori stau foarte rau cu conditia fizica.

La cabana Isvan, Rudi & CO. Nu o sa-i mentionez pe toti, deoarece pana la final ne-am strans 30 si ceva. Ca sa ne dezmortim de la carat rucsacii urcam deasupra cabanei sa prindem asfintitul la stana.

Asfintitul nr. 1 la stana de deasupra cabanei

Seara: povesti si multa, multa bere.

30 decembrie. A fost atata bere de cu seara incat desi aproape inimaginabil rezervele se apropie de sfarsit. Dimineata pornesc cu Elena catre masina. Fara nimic in spate ne permitem sa alergam in bocancii de altitudine. O incalzim pe Mariuta cu un drum pana la barul din Runcu. La intoarcere luam cu noi si claparii si ski-urile de tura.

Pe la 13.00 suntem inapoi la cabana, ne echipam si pornim in prima tura de ski din sezonul acesta. Urcam pe skiuri, ocolind cu greu peticele de iarba, pana pe varful Vaca. E destul de tarziu si nu contiuam catre vf. Leaota.

Primul contact cu ski-urile in acest sezon.

Mandra mi-s!

Echipa de varf

Leaota e un munte urat. E asa de urat incat ar trebui interzis. Nu pot sa descriu cat de urat e...e mai urat ca si Tarcu si Godeanu. O campie intinsa la peste 1800m. Nu are nici o piatra, nici macar o pietricica. Nu trebuie sa-ti faci griji ca nu e zapada, fiindca oricum nu-ti poti zgaria ski-urile. Prindem asfintitul la stana.

Undeva in Leaota

Obsedanta stana

Asfintitul nr. 2

Seara: povesti si multa, multa bere.

31 decembrie. Ziua varfului. Catre "El Cumbre". Din nou pe ski-uri. Intre timp a venit si Captain (de fapt intre timp a mai venit o armata de oameni: bai-mareni, bucuresteni, constanteni, francezi, belgieni, o uruguay-ana).

De pe creasta - se vede Iezer Papusa

Pentru cat de urat e, varful e o adevarata surpriza: prin pozitionarea sa deosebita in afara lantului Carpatilor Meridionali (la sud de linia principala), varful ofera posibilitatea unei veritabile lectii de geografie practica.

Sa incepem: departe, Parangul strajuit de Capatanii, Cindrel si Lotrului. In extremitatea sudica Buila Vanturarita. Localizam si Cozia. Se vede si o parte din creasta Fagarasului - Rudi e convins ca se vede Moldoveanu - facem poze pentru a verifica acasa. Iezer Papusa si amintiri proaspete. Piatra Craiului e in fata noastra la o aruncatura de bat. Creasta Leaota se continua prin saua Strunga cu Masivul Bucegi. Nu foarte departe se vede si Ciucasul.

Bucegiul vazut de pe vf. Leaota

La ora locala 15.23 echipa de temerari Elena si Alex au reusit ascensiunea dificilului varf Leaota. Sampania ii asteapta la cabana!

Strajuit de fratii Nagy

Din varf peisajul e incredibil pe vreme buna. Stam si facem poze pana inghetam dupa care pornim catre cabana si catre un nou an. Pe drum prindem asfintitul la stana. La cabana ne reunim cu Ana, Andreea, Tudor, Roxana si Remus (care au venit cu rezerve proaspete de bere).

Seara de revelion o petrecem la gura sobei. A ...da cu multa bere si cu si mai multa voie buna.

O parte din grupul de la revelion...De fapt membrii clanului Fodor.

La Multi ani 2009!

Asa...poza asta are o poveste care incepe acuma 4 ani. A devenit un fel de emblema. Se poate observa ca fiecare arata catre camera obiectivul pentru 2009. Acuma fie Captain e foarte baut, fie e foarte optimist. Eu sunt prea ocupat sa nu vars cana cu Bailey - dar echipa ma iarta.

1 ianuarie - recuperare si stat la soare. Spre seara ne strangem bagajele si pornim catre masina si catre Timisoara.

Niciun comentariu: