30

Data:04.04.09 ­
Participanti: Elena, Alex, Dorel, Vasi, Luci
Locatie:Cheile Nerei
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/

Sursa: http://hoinarii.blogspot.com/

In sfarsit in tricou si colanti. Nu tu manusi, caciula, clapari si alte cele. Cald, poate putin prea cald afara. Pofta ce-am poftit de ceva saptamani incoace: prima tura de trail running. Si pentru ea ne deplasam pana in Cheile Nerei.

Daca la inceput eram noi doi (Elena cu mine), Dorel e primul care se anunta interesat. Indianul nu poate sa lipseasca d­e la padure si aduce cu el si pe prietenul lui Luci.

Asa ca in formatie de 5 inghesuiti in Mariuta lasam masina langa pensiunea Cheile Nerei si incepem sa ne pregatim de tura. Daca initial planuisem sa facem un circuit pe malul Nerei (adica chiar prin chei), lungimea traseului si mai ales dilema trecerii Nerei coroborata cu ultimii 10km pe sosea ne fac sa ne razgandim si sa ne lasam pe seama lui Vasi.

El ne propune o tura de doar 30km dupa estimarile lui. Tura va incepe la iesierea din Sasca Romana, vom trece prin tunele pana la Podul Bei; de aici pe sosea pana in capul satului Potoc unde vom coti la dreapta si vom merge pe culmea dealurilor pana la cetatea Ilidia urmand ca de aici sa coboram la Ochiul Bei. Cascada Beusnita, inapoi pana la Pastravarie; de aici pe drumul forestier pana la Podul Bei si din nou prin tunele pana la masina.

Nu sunt foarte multe de povestit. Din motive evidente nu am mai carat monstrul de SLR dupa mine; am trecut la o camera video care este mult mai usoara. Asa ca pozele au fost (si vor fi probabil pana in iarna) inlocuite cu filme. Ele povestesc in mare prima tura din 2009 de trail running.

Tot in chei am avut anul trecut prima tentativa de alergat: a fost ceva de genul alergam cateva sute de metri, mergeam in ritm alert vreo 20 de minute mai alergam 200 de metri, iara mers si tot asa. Nu se poate numi chiar trail running.

Anul acesta suntem cu totul altfel pregatiti pentru asa ceva. Acum vom incerca sa alergam la propriu.

Nu o sa ma lansez in explicatii laborioase despre motivul pentru care alergam pe munti. Argumentelor tip:"muntii nu sunt pista de alergare", "ce rost sa alergi si sa nu vezi nimic", "lipsa de respect fata de munte" le pot raspunde doar:Unii prefera sa alerge, altii sa mearga incet, unii sa urce traseele folosind coarda, altii se bucura de solo integral - ideea e ca la final fiecare sa se simta bine. Iar pentru noi a fost una din cele mai frumoase ture.

Revenind la filme (am scazut din calitatea lor fiindca altfel dura o eternitate pana le puneam pe net):



Echipament folosit:
Papuceii de padure - probabil au facut diferenta. Nu o sa-mi dau seama pana nu alerg cu altceva. Rucsacelul de tura. Betele le-am lasat la masina- idee geniala, ne-ar fi incurcat in tura. Am consumat: un gel energizant, 2 batoane de cereale, 3 litri de apa cu praf izotonic, o doza de energizant.

Dupa tura de incalzire obligatorie, suntem gata de plecare.Drumul pana la Podul Bei trece...in fuga:) De aici intram pe sosea si devine un pic mai anost. 4km de beton dupa care cotim pe un drum forestier. Peisajul este destul de dezolant aici: pomii inca nu au inflorit, iar iarba este arsa pe portiuni intinse. Vasi si cu Luci sunt in fata - au ritmul lor. Noi 3 forma un grup destul de compact. O intreb pe Elena cat a fugit cel mai mult pana acum: "11km, imi raspunde". Ma uit pe ceas: alergam de 9km deja. Suntem de ceva timp pe urcare -nu e foarte accentuata dar sigur nu e ca la stadion :). Scoate untul din noi. Ajungem in varful pantei - aici ii vedem pe Vasi si Luci.



Continuam pe linia culmii - nici urma de cetate. Dupa ceva timp ajungem la niste stupi parasiti, si incepem sa coboram. Ne intoarcem dupa cateva sute de metri si alegem alt drum. La finalul coborarii suntem pe ceva vale pe care curge un firicel de apa -un moment bun de odihna si refacere a rezervelor de apa si energie. Dorel mananca un ou. Dorel de fapt s-a opript de enspe ori deja: a mancat miere, a mancat nuci, a mancat musli, a mancat paine, acuma mananca ou. Stim ca asa functioneaza el, asa ca nu ne mira.

In timp ce stam aici, din deal apare Vasi si Luci. Si ei au cautat cetatea, n-au gasit-o si au ajuns sa coboare tot pe aici - pe valea Beiului Sec dupa cum ne informeaza indianul.



Pornim in urma lor. Forestierul este intretaiat de catre firul apei. Ma asez si incep sa ma descalt: Vasi trece ca vijelia pe langa mine prin mijlocul apei: "Indianul nu se oprea, el alerga prin apa. Bine ma, dar te uzi si faci basici! Indianul nu facea basici, ca era antrenat. Dar ce rost are sa alergi prin apa incaltat? Indianul alerga in mocasini ca sa nu se taie la picioare - si apoi pierzi tot farmecul alergarii daca te tot opresti -indianul nu se oprea niciodata". Inchei citatul - no comment.

Adevarul e ca la a 4-a traversare a Beiului care numai Sec nu era, am inceput sa-i cam dam dreptate lui Vasi...

3,2,1!!!!!!!!!!!!! Elena termina pentru prima data semimaratonul. Si nu la stadion, ci la munte. Ok,am facut pauze (1 mai serioasa), dar distanta respectiva am alergat-o, nu am mers.

Ajungem la Ochiul Bei si de aici tot in fuga pana la Cascada Beusnita. Peisajul in zona este superb (si placerea e mai mare in a-l vedea din alergare, decat carand un monstru de rucsac, cu capul in piept si tragand picioarele molatec la fiecare pas)

La cascada ne oprim pentru a doua oara pentru...peisaj, apa si mancare. Vasi si Luci tocmai coboara de aici si se indreapta catre Podul Bei. Dupa 15 minute de pauza incepem si noi drumul de intoarcere. Repejor pana la pastravarie si de aici incepe cea mai anosta (din cauza oboselii) parte a traseului: cei 4.7km pana la podul Bei. Alerg alaturi de Dorel, ceea ce imi este de foarte mare ajutor - fac efort sa merg in ritmul lui (sau el in al meu, nu imi mai dau seama) si impreuna ajungem la Podul Bei.

Aici ne oprim si incepem sa facem exercitii de streching -au aparut crampele musculare.

Dupa curba apare si Elena: a alergat 30.230Km. Precedentul record de distanta era de 11km...



De aici si pana la masina Elena si Dorel hotarasc sa mearga pentru a nu suprasolicita picioarele. Eu ma hotarasc sa alerg si termin cursa in punctul in care am inceput-o. Aici ne asteapta intinsi la soare Vasi si cu Luci.

Sedinta de "debriefing". O toamna si o iarna de antrenament au avut rezultat. Suntem toti multumiti; mai pierdem timpul cu povesti dupa care revenim in Timisoara.



In mai in a 2-a saptamana vrem sa mergem sa alergam in Retezat printre rododendroni; ocazie cu care invitam pe oricine vrea sa vina sa alerge cu noi.

Datele tehnice ale turei (pentru cine are rabdare sunt o gramada de informatii interesante acolo):

http://trail.motionbased.com/trail/activity/7932811

Duminica a fost al doilea 30 din week-end-ul acesta pentru Elena :)