MTB: Apuseni,3zile,250km

Data:11.04.09-13.04.09
Participanti: Elena, Alex, Dorel, Dan, Marius, Alina, Flavius
Locatie: Apuseni
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/

Pofta de trail running fiind satisfacuta, urma la rand MTB-ul. Dorel nu poate lipsi de la asa ceva; impreuna cu el mai vin si alti colegi de servici. Vineri noaptea ne gaseste in mijlocul satului Arieseni intr-o atmosfera glaciara la propriu. Elena, Dorel si cu mine hotaram sa ramanem la o pensiune in zona, ceilalti coboara la cort in Sighistel.

Ziua 1:
Dimineata, lumina zilei ne arata creste inzapezite la orizont. Planul era unul foarte indraznet pentru prima zi si prevedea sa ajungem pana la Padis, de-acolo pana la Poiana Horea si inapoi in Garda de Sus - o tura uriasa, dar care ar fi putut fi dusa la bun sfarsit. Entuziasmul ne este taiat de catre cabanier care ne informeaza ca nu se poate ajunge la Padis din cauza zapezii.

Asta e...Pana la urma planul nostru e sa strangem cat mai multi kilometrii in sa. Daca se poate sa avem parte si de un peisaj frumos... si mai bine.

Plecam totusi catre Padis. Drumul incepe din satul Arieseni si coteste catre satul Cobles. Valea musteste de apa - ar fi fost destul de dificil aseara sa gasim un loc de campare uscat. Iesim din Arieseni (aici fiecare casa e pensiune) si urcam pe firul vaii. Drumul nu este uscat asa ca incepem baile de namol din sezon. Aici pe vale totul se trezeste la viata acuma - e o atmosfera optimista, plina de viata.

Langa pensiunea din Arieseni

Dorel isi desfasoara averea

Dupa 8 km ajungem in satul Cobles - e satul tipic din Apuseni rasfirat pe dealuri. Cum tot am inceput sa fac topuri ale refugiilor, ale partiilor de ski, etc - fara sa stau prea mult pe ganduri pot sa trec valea Coblesului intre primele 3 vai pe care am fost - locul acesta privilegiat este dat in special de prezenta satului; casute cochete se ivesc in cele mai neasteptate locuri. Este unul din putinele colturi de natura in care prezenta umana aduce un plus peisajului.

Oamenii sunt influentati de mediul in care traiesc - asta e clar. Asa ca cei care traiesc intr-un peisaj creionat cu linii line, unde totul e plin de viata - nu pot sa fie altfel decat mediul care i-a modelat. Toti cei cu care ne intalnim sunt bucurosi sa ne indrume - de asemenea toti sunt curiosi de unde venim, unde mergem si mai ales...la cine mergem.

Urmam ceva marcaj care urmareste drumul forestier. Incet ne apropiem de iesirea din sat si incepem sa urcam pe o panta ceva mai abrupta. In curand suntem bine deasupra satului - mai bine zis a centrului satului- deoarece si aici trecem adesea pe langa cate o casuta. Panta devine suficient de abrupta pentru a ne determina sa trecem la impins.

Drumul trece prin curtea uneia din casutele de care tot aminteam. In usa ei, un personaj pitoresc ne urmareste cu privirea, dupa care vine sa ne dea binete. Peisajul, casa si personajul cu pricina creeaza o atmosfera ireala -aici timpul a inghetat: e liniste, pace si timpul curge dupa alte reguli.

- Eu mi-s din '29.

- Apai, baiete, daca vrei sa duci o fotografie la oras - du-te de fa la grajdul din deal.

- Da, de unde sunteti? Si unde mergeti? Si la cine mergeti?

- Si cu asta faci poze?
- Da, numai ca acuma e fara film
- Apai eu nu vreau sa fac poze, numai intrebam...
- Adica nu mai are nevoie de film...
- Si faci cate vrei tu? Ce minune...Fa-mi si mie una, dar cu casa. Au mai fost si straini, francezi si au facut poze aici.

- Ai auzit ce prapad mare in Italia? Mare prapad...(personajul ne-a povestit si a dorit sa afle parerea noastra despre diferite evenimente pe care le-a vazut la televizor)

In spatele casei, in gradina, trei oameni imprastiau gunoi pe tarlaua proaspat arata. Personajul ne descosea intr-una; dadea dovada de o curiozitate demna de un copil. Asta mi s-a si parut una din diferentele dintre cei din zona si oamenii de prin alte locuri: sunt foarte deschisi, dar nu le place sa vorbeasca despre ei - le place sa afle cat mai multe despre cei care vin prin locurile lor; sunt curiosi in cel mai fain sens al cuvantului.

E timpul sa revenim in vremea noastra - dupa ce aflam pe unde se continua drumul plecam mai departe. Deja de la intrarea in padure dam de primele petece de zapada si in curand ajungem sa facem push bike pe nea. Reusim sa ajungem pe zapada pana in zona "La Glavoaie" - adica exact pana unde ne-au zis localnicii ca o sa ajungem - de aici stratul de zapada e continuu si nu mai putem inainta cu MTB-urile.

Push bike pe zapada

Dorel...

Alex...

si Elena

Facem cale intoarsa pe unde am venit si dam prima coborare din sezon. Inapoi in Cobles ne reintalnim cu Nicu, care ne mai zice de diferite trasee de MTB din zona. Tot Nicu are si o cabanuta la iesirea din sat - unde promitem ca vom innopta data viitoare. Fiindca cu siguranta va exista o data viitoare cat de curand - potentialul de MTB din zona este URIAS.

Ma iubeste, nu ma iubeste, ma iubeste...


Vruuuuuummm


In spate cu furca pe umar e Nicu

Inapoi in Arieseni: pranzul, berea noastra cea de toate zilele si ne hotaram sa mai facem ceva traseu -nu am strans destui km.

Deoarece eu nu am fost inca la ghetarul de la Scarisoara - el este ales ca destinatie. Pe sosea pana in Gartda de Sus; inca o data - oamenii de aici au reusit sa integreze constructiile in peisaj - spre deosebire de valea Prahovei si culoarul Rucar -Bran. Pensiunile nu sunt ostentative si opulente - m-am simtit ca pe vaile din Austria unde merg la ski.

"Bisericile" din Pestera Scarisoara

Iesirea din Pestera Scarisoara

Din Garda de Sus urcam pe firul Gardei Seci dupa care drumul o coteste brusc la dreapta si incepe prima urcare adevarata din sezon.

A trebuit sa ne amintim si sa ne reobisnuim cu multe lucruri: venim dupa o pauza de 6 luni. SPD-urile, schimbatul vitezelor, controlul coborarii, etc. Urcarea scoate untul din noi - dar ne indarjim sa nu ne dam jos din sa.

Dupa ce vizitez ghetarul de la Scarisoara urmeaza coborarea - a fost destul de timida si am cam incins franele pana am prins curaj.

Inapoi la masina eu hotarasc sa merg pana in Sighistel pe bicicleta. Dorel cu Elena o sa vina in spate cu masina. Incep sa urc catre Vartop. E firg si a inceput sa ploua mocaneste - dar mi-am intrat in...pedala. Imi face efectiv placere urcarea. Aproape de partia de la Vartop ma ajung din urma si Dorel si Elena. Dupa aproape 9km de urcare usoara din Arieseni, urmeaza coborarea catre Campani.

Si incepe sa ploua mai zdravan. Elena ma asteapta, pun bicicleta pe masina si ne indreptam toti trei catre valea Sighistel. Aici ne intalnim cu restul grupului.

Traseul a avut o lungime de 78.4km si o dificultate medie.

Ziua 2:
Ne trezim nu foarte de dimineata si hotaram sa facem o tura pana in Moneasa. Statiunea este in alt masiv - in Codru Moma. Ochiometric traseul va avea in jur de 100km asa ca ne pregatim constiincios cele necesare pentru tura.

Sighistel-Campani dupa care intram pe european. Dupa inca 3km Dorel isi aduce aminte de o tura pe care a facut-o odata cu motorul si schimbam planul din mers. Ajungem in Vascau de unde o cotim la dreapta catre satul Camp.

Drumul forestier urca abrupt, trecem o culme dupa care intr-o vale adanca, parca uitat de lume se afla satul Camp. Chiar si dupa extazul de ieri in fata fata peisajelor de vis din Apuseni si azi reusim sa ramanem muti de uimire. Totul este "suparator" de verde; altitudinea fiind mica, pomii fructiferi sunt toti in floare - roz, alb, galben se adauga pe pastel; aceleasi case rasfirate de ieri creioneaza peisajul de basm.

Drumul trece prin sat si urmeaza liniile naturale ale vailor urcand lin dar continuu. Dupa inca 4km de drum forestier printre pomii in floare ajungem pe marginea unei depresiuni mai mari: jos se afla satul Camp Moti; turla bisericii se ridica din mijlocul acoperisurilor de un rosu aprins. E o imagine care o sa-mi ramana intiparita pe retina mult timp de-acum inainte. De o parte si de alta a drumului sunt cuptoarele de tuica. Nu ne-am oprit deloc -deja reintrase microbul MTB-ului in sange asa ca am pedalat in continuu. Nu am poze si oricum nu ar fi reusit sa surprinda pe deplin frumusetea zonei - sigur nu si mirosul primavaratic si corul naturii trezite la viata.

Undeva prin dolinele din Codru Moma

Urmeaza o portiune valonata care ne duce incet pana in punctul de unde incepe coborarea spre satul Dezna. Coborarea in sine este adrenalina curata: ca si natura din jur incet, incet si noi ne trezim simturile amortite. Din nou, ca in fiecare an, senzatia de 50km la ora pe un forestier pietros pe care nu ai mai fost niciodata are darul sa injecteze doza necesara de drog in sange. Excelent -dar e loc de imbunatatiri - inca e frica si prudenta data de lipsa de exercitiu...

Satul Dezna : aici aflam de la un localnic ca Dorel s-a dus acasa in Sebis. Elena cu mine continuam tura planuita. Pe sosea ajungem dupa 7km in statiunea Moneasa. Aici luam pranzul. Ca o paranteza, aici am gasit turta dulce ca pe vremuri, ciocolata de casa si helas! Timpul a cam impietrit pe-aici ceea ce pentru noi ca turisti care vin stau 1 ora si pleaca nu poate decat sa ne bucure.

Berea, si dupa ce analizam atent harta (fara o harta detaliata nu aveam nici o sansa sa facem tura) pornim pe lungul drum de intoarcere. Incepem sa urcam catre cabana Izoi - hameiul a turnat plumb in gambe, e si foarte cald acuma in miezul zilei, asa ca inaintam destul de greu. Pe masura ce trec kilometrii lancezeala amiezii se spulbera si ajungem pe platoul de langa cabana Izoi. Harta, localnicii si prindem forestierul care in final ne va scoate in satul Tarcaita.

Ne intersectam cu traseul de creasta - da, si muntii Codru Moma au un traseu de creasta:) De aici drumul coboara continuu asa ca o sa las roata sa se-nvarta si o sa ma bucur de peisaj.

Satul Tarcaita-> satul Tarcaia si ne apropiem de iesirea de pe vale. De aici trebuie sa ne intoarcem catre Stei; doar ca nu vrem sa mergem pe european, asa ca urmam un drum paralel pe malul drept al Crisului Negru. Trecem printr-o salba de sate; suntem indrumati dintr-unul in altul de catre harta si localnici.

Yummmy! Turta dulce!

Suna de 100km. Traversam europeanul si o luam pe drumul care duce la Pestera Ursilor. Devine greu...100km de MTB pare sa fi fost un fel de bariera. Dumbravani-?Bradet (ce naiba cautam aici?!). Suntem indrumati aiurea de un mos -ajungem pe un platou printre culturile oamenilor. Sta sa se insereze.

Da, stiu ca in stanga tebuie s-o iau; dar da bine in poza daca ma fac ca ma uit pe harta

Satul Chiscau-> Satul Magura si in spatele unui baiat cu scuter care se ofera sa ne arate drumul ajungem pe niste drumuri desfundate in satul Valea Neagra. Aici se termina tura de bicicleta. Cortul este dincolo de deal asa ca va trebui sa trecem la push bike - am pastrat ce e mai bun pentru sfarsit. Plus ca deja e bezna.

Incepem sa impingem bicicletele pe o panata destul de abrupta. Odata cu noaptea un sentiment de neliniste ne incearca - vrem sa ajungem cat mai repede la masina. Repede ajungem in varful dealului unde dam de un marcaj (banda galbena). Din pacate nu gasim "campia" din descrierile localnicilor, asa ca incepem sa balaurim in sus si-n jos pe poteca. Ne hotaram pana la urma sa coboram catre lumini - nici o sansa sa folosesti bicicleta la lumina frontalelor pe hartoapele astea asa ca le impingem si la vale.

Ajunsi in lunca Sighistelului pornim catre un bec care se vede departe in zare. Mergem in zig zag prin portiuni arate, prin iarba, prin praf, incet si fara chef catre luminita care se pare ca se indeparteaza de noi. Halucinant de incet ne apropiem de ea: si cum o poveste frumoasa trebuie sa aiba un final pe cinste - ne trezim in cimitir. Il ocolim si ne dam seama ca pentru a ajunge la lumina (care se afla pe marginea unui drum) trebuie sa sarim gardul...in gradina bisericii. Asa ca in plina noapte sarim gardul bisericii si intr-un final ajunnegm la becul mult dorit.

Surpriza placuta a fost ca era vorba de biserica din Sighistel - adica am ajuns! Colindand pe campii am scurtat traseul si am nimerit exact la destinatie.

Traseul este de o frumusete ireala. Desi am inregistrarea GPS a lui, nu o s-o postez -jumatate din farmecul traseului este dat de interactiunea cu oamenii locului.

Traseul a avut o lungime de 125km si o dificultate medie.

Ziua 3:
Pentru azi avem un plan mai modest - doar 50km ca sa ne facem norma de km. Traseul devine evident - catararea Campani-Vartop. Sunt 25km de urcare cu o diferenta de nivel de 950m. Drumul este de fapt soseaua care leaga Steiul de Campeni. Fiind luni -circulatia a fost redusa la limita, asa ca nu am fost deranjati de traficul auto.

Din nou plecam destul de tarziu de la corturi - organismul pare sa-si fi revenit dupa ultimele 2 ture. Campani->Nucet-> Baita. De la indicatorul cu iesirea din satul Baita drumul incepe sa urce brusc in serpentine. Push the pedal...Azi e vorba doar de placerea sportiva a MTB-ului - asa ca bag capul in piept imi stabilesc un ritm si urc. Tiiii cat imi place sa urc!

La intersectia cu poteca spre Groapa Ruginoasa ne oprim. Cum Elena nu a vazut-o hotaram sa mergem pana acolo - doar ca va tebui sa luam si bicicletele cu noi. O noua runda de cum i-a zis Elena "carry bike" ca nu se mai puteau impinge pe panta respectiva. La adapostul padurii zapada inca nu s-a topit asa ca devine imposibila incercarea de a ajunge la Groapa Ruginoasa cu biciclcetele dupa noi - o lasam pe alta data.

Inapoi la sosea si la vale!!!!!! Din cauza vantului din fata si a faptului ca nu aveam prea multe portiuni drepte nu am reusit sa ajung decat la 61.67km/h. Dar senzatia din curbe cand te apleci pana cand iti atinge pedala soseaua a furnizat doza zilnica de drog. Si totusi, urcarea e mai faina :).
Traseul a avut o lungime de 50km si o dificultate ???? - asta depinde de fiecare cum il abordeaza.

Inapoi la corturi ne cosmetizam pe noi si bicicletele. Intre timp apare si Dorel din Sebis, ne strangem catrafusele si pornim catre casa. Un pit stop acasa la Dorel dupa care ajungem in Timisoara.

A fost o tura unica (ca de fapt toate turele :)). Am reusit sa dam rugina jos. Aveam in plan sa facem minim 200km: am reusit in final un total de 250km. Dar de data asta mai presus decat cifrele si statisticile a fost bucuria de a vedea un peisaj de basm locuit de niste personaje pe masura.

Pai da!

Daca vreodata o sa-mi amintesc de vreo tura de MTB cu siguranta va fi vorba de aceasta...