Marathon 7500

Data:16.07.09-19.07.09
Participanti: Nosu, Isvan, Gianina, Alin, Elena, Alex
Loc: Bucegi
Poze: Hoinarii

Alin ne-a trimis un link acuma cateva luni: http://marathon7500.cpnt.ro/. De la inceput ne-a suras ideea: echipe de 2, anduranta - exact ce ne place Elenei si mie. Singurul moment de ezitare a venit dupa ce am terminat creasta Fagarasului in 26 de ore. Analizand traseul de concurs am realizat ca Fagarasul e o plimbare in parc fata de ce ne asteapta in Bucegi.

Dar faptul ca e vorba de un concurs si mai cu seama faptul ca in ultimul an ne-am antrenat in continuu au primat asa ca decizia a fost luata : vom participa. Doar ca de data aceasta nu ne vom rezuma la atat: vom trage sa-l castigam. Stau si ma uit zi de zi pe site-ul concursului sa vad ce echipe s-au mai inscris. Lasand modestia deoparte triem echipele si ne cautam adversarii - si nu sunt putini.

Ma pun sa citesc descrierea traseelor - nu suntem familiari cu Bucegiul deoarece e mult prea departe de Timisoara. Calculez timpii turistici pe portiuni; diferente de nivel pe urcare si coborare; caut sursele de apa; cabanele s.a.m.d. Nu putem sa lasam nimic la voia intamplarii.

Cel mai mult ne da bataie strategia pe care trebuie s-o abordam: daca pana acuma (cel putin la mine) era simplu - luam startul, imi dozam eforul ca sa termin concursul si trageam pe final ca sa prind si eu un loc cat mai bun, acuma trebuie sa gandim altfel. In lipsa de alte idei hotaram sa stam in spatele favoritilor si sa facem ce fac ei.

Dar gata cu pregatirile. E miercuri seara si impreuna cu Elena si Isvan pornim cu ZuZu Mobilul (asta se vrea a fi urmasul lui Mariuta, dar trebuie sa fie constient ca are foarte mult de munca pentru asta) catre Brasov. Din Otelul Rosu il luam si pe Nosu - el va face echipa cu Isvan. La 1.30 sosim in Sacele la Ana Maria si Remus unde dormim (multumim inca odata vara-mea).

Sambata plecam spre tabara de baza de la cabana Pestera. Pe drum reusim sa ne ratacim pe DN1 (tipic pentru noi) si dupa cel mai lung forestier pe care am fost vreodata ajungem chiar inaintea sedintei tehnice. Alin si Gianina sunt deja aici si alaturi de ei numeroase alte echipe printre care recunoastem multi prieteni pe care ni i-am facut la concursurile precedente.

Bucegi...aici a inceput cu 4 ani inainte povestea. Atunci participam pentru prima data la un concurs: Carpathian Adventure. De atunci concursurile au curs garla, atitudinea noastra fata de sport s-a schimbat radical. Noi ne-am schimbat. Sportul a devenit o obsesie. Devin melancolic - si desi de atunci am participat la numeroase competitii acel Carpathian a ramas pentru mine unul din cele mai frumoase concursuri.

Acuma ne-am intors. Si acuma, ca si atunci am un nod in stomac. Motivele sunt diferite insa: daca atunci visam toti 4 sa terminam, acuma sper ca alaturi de Elena sa castig. Si stresul este infinit mai mare de data aceasta.

Ca de obicei inaintea startului devin posac si morocanos. Se face in sfarsit seara si mergem la culcare. Stiu ca n-o sa pot dormi din cauza emotiilor, dar ma chinui totusi. Nu-mi iese asa ca de pe la 1 noaptea stau si ma uit in tavanul cortului. La 2 vine ursul in tabara, se trezeste toata lumea, iures, pleaca ursul, ne culcam la loc.

Inaintea startului

Ora 6.30 suntem in picioare. Se verifica echipamentul obligatoriu si dupa aceea facem ultimele pregatiri. Startul este planificat pentru ora 8.00.

Iata si traseul pe care il avem de parcurs: http://marathon7500.cpnt.ro/traseu

Marathon 7500 -epopee in 16 acte

Se strang echipele la linia de start si fara sa ne dam seama se porneste. Primul CP (check point) este la Cabana Varful cu Dor. Drumul forestier duce pana la cabana Padina - pe portiunea aceasta majoritatea echipelor alearga. Asa ca alergam si noi. Trebuie sa o zic de la inceput- Elena e in priza. Nu stiu care din noi doi isi doreste mai mult sa castige. Alergam destul de sprinten si in curand intram pe poteca spre platou. Alin si Gianina sunt langa noi. Tot de la inceput trebuie sa zic ca ei sunt unii din adversarii nostri directi. Alin e o adevarata forta in anduranta. Si majoritatea turelor le-a facut cu Gianina asa ca fac o echipa formidabila.

Tragem tare la deal. Tragem ca si cand ar fi ultima suta de metri din concurs nu inceputul unei ture la care s-a stabilit un timp limita de 50 de ore. Gafai serios, dar nu scad ritmul. Alin schimba in fata si fugarindu-ne unii pe altii iesim in platou. De aici e mai mult plat si ne tinem cu greu dupa ei pana la CP1.

Avem o foaie de concurs pe care se lipeste cate un autocolant la fiecare CP. Poteca mai urca putin pentru ca dupa aceea sa coboare pe forestier pana la Cota 1400. Da, in continuare se alearga. Si asta ma nelinisteste. Mai, ne-a cam luat valul - e vorba de 7500m de urcat si aproape 100km. Si noi alergam in primele ore ca si cand am fi la antrenamentele de o ora de la stadion. Nu zic nimic, Elena e in forma, ceilalti sunt in fata asa ca alergam dupa ei.

De la Cota 1400 se continua pe forestier catre Poaiana Stanii unde e si CP2. Intre timp din spate ne-au ajuns Nosu cu Isvan si Andreea cu Dan. Pana aici am alergat si totusi Andreea ne-a ajuns. Ea si cu Dan sunt in opinia noastra favoritii. Acuma suntem 3 echipe de mixt impreuna si eu nu pot sa sper decat ca o sa putem sa tinem ritmul nebun al adversarilor.

CP2 - Poiana Stanii si in fata e prima urcare. 1050m pana la Piatra Arsa. Incepem in forta. Nu mai alergam la propriu, dar nici departe nu suntem. Andreea si Dan se opresc un moment, noi continuam si iesim repede in golul alpin.

In Romania e canicula si chiar daca aici suntem in creierii muntilor, caldura se face totusi simtita. Si sub primele raze de soare Elena parca se topeste ca un cub de gheata. Ea merge in fata pentru a dicta ritmul - trebuie sa traga in ritmul ei si sa nu forteze sa mearga dupa mine. Din spate simt cum motoarele incep sa scartaie. Ma uit in urma si nici ceilalti nu par sa suporte mai bine arsita.

Si in timp ce noi ne chinuiam, il vad pe Alin cu o tehnica pe care ar trebui s-o patenteze: din spate o impinge la deal pe Gianina cu o mana pe sale. Si instantaneu incep sa mearga mai repede. Frustrant de repede. Destul de daramati ajungem la cabana Piatra Arsa unde e CP3.

Aici ne asteapta Rares. El e printre organizatori si se da peste cap sa ne aduca apa si mai ales sa ne incurajeze. Apa, incurajarile si mai ales faptul ca de aici urmeaza o buna bucata de coborare ne refac energia. Tot Rares avea sa zica o vorba care ne-a ramas intiparita:"Mai, voi alergati acolo in Timisoara prin papusoi si veniti aici la munte sa luati locul 1 ?!".

Lasam in urma pista de alergari pe care se antrenau cativa atleti -vazandu-i alergand acolo am mai capatat si noi un pic de elan - si pornim la vale pe drumul lui Schil catre CP4.

Cand eram mic imi placea la nebunie sa alerg la vale; aveam senzatia ca zbor. Vroiam sa ating pamantul de cat mai putine ori si in rest sa stau in aer, iar cand il atingeam sa fac slalom printre obstacolele naturale care imi ieseau in cale: paraiase, smocuri de iarba, crengi cazute, pietre. Timpul a trecut, genunchii au inceput sa cedeze si nu am mai alergat la vale din liceu (ultima data cand am incercat o coborare mai rapida - nu alergare a fost anul trecut pe Tarcu, cand era sa raman acolo din cauza durerilor si cand am fost convins ca am terminat-o cu sportul). De atunci a intrat efectiv teroarea in mine cand vine vorba de coborari - imi iau mai mult timp decat urcarile.

Acuma nu am de ales - trebuie sa alerg la vale fie ce-o fi. Si pentru asta imi aleg cel mai bun traseu - Jepii Mari. Cine a fost in Bucegi stie ca este o coborare presarata cu cabluri si care foarte rar lasa loc unor bucati de iarba printre stanci. Alerg pe-aici ca n-am ce face - si ceilalti alearga. Si, Doamne bine e! Am aceeasi senzatie de liberate ca in copilarie - acuma ma folosesc si de bete si sar efectiv din piatra-n piatra.

Ajungem in acelasi timp cu o veche cunostinta, Gabor de la echipa Easy Walkers, la CP4. Pe parcurs am reusit sa gresim foarte putin traseul, suficient insa ca sa ma apuce nebunile si sa incep sa racnesc incoerent si genital catre Isvan. In jur era un grup numeros de tursiti cu copii - scuze, dar oricum o sa auda la scoala grozavii mult mai mari pe care o sa trebuiasca sa le explicati, asa ca...

CP3, stampila si de aici ne pregatim de primul test serios al concursului: urcarea de 1200m pana la Babele pe valea Jepii Mici. Suntem impreuna cu Nosu si Isvan. Alin, Gianina, Andreea si Dan nu sunt aici si asta ne da aripi asa ca pornim repede la urcus.

Versantul prahovean a Bucegilor este taiat cu barda de un capacaun beat. Mie imi convine - urci abrupt si castigi repede altitudine. Genul de urcari care ne plac. Si se pare ca nu numai noua - din spate apare Alin si Gianina. Urca a naibii de bine.
Traseul tursitic din Busteni pana la Babele este de 4 ore - 4 1/2 ore. Tinand un ritm ireal Elena urca inainte si noi o urmam. Depasim o echipa de mixt si in momentul acesta : suntem pe locul 1!!!!!!!!!

N-avem timp sa ne bucuram - inca nu am zgariat nici macar crusta care acopera buba asta de maraton. Urcam toti 6 tragandu-ne de lanturi sau alergand pe serpentine.

Din spatele lui Elena nu fac altceva decat sa repet metodic: "Apa, bea apa!". Si ea se conformeaza ascultatoare si trage cateva guri din Camel Back. "Miere vrei? Un baton? Gel?". Totul se intampla in miscare: bautul, mancatul, totul. Nu avem timp sa ne oprim nici o secunda. Peste ani o sa-mi amintesc de concursul asta ca de cursa pe care am inceput-o cu acceleratia la podea si de acolo nu am lasat-o nici o secunda.

Pe ultimele serpentine de sub Caraiman nu mai visez decat la...Cola. Pe parcursul unui an e mare lucru daca ajung sa beau cumulat 2l de zeama neagra. Acuma am o pofta nebuna de ea. Si stiu de la Discovery si din ceva articole ca creierul iti dicteaza exact ce ii trebuie organismului. Si daca a meu a cautat in baza de date si a gasit ca-i trebuie Cola, cine sunt eu sa ma pun impotriva?!

Sub Caraiman sunt daramat. Si destul de nervos. La ce folos ca suntem pe locul 1 la 25% din concurs, daca eu sunt deja varza? Nu stiu cum, Elena se prinde si imi da o ciocolata. Se mai amelioreaza situatia un pic si ajungem in fuga (de data asta la propriu am fugit intre Caraiman si Babele) la CP5.

Pe ultimele seprentine auzim efectiv ragetele de incurajare a lui Rares (el patrula pe platou intre CP-uri). Are enorm de multa experienta competitionala in Romania si in strainatate si stie ce inseamna sa incurajezi concurentii.

Dupa 1 ora si 45 de minute de la plecarea din Busteni suntem la Babele.

CP6 este din nou la Pestera in tabara de baza -un bun prilej de aprovizionare. Cei 600m diferenta de nivel ii "planam". Si aici deja incep sa se intrevada liderii pentru restul concursului. Elena coboara alaturi de Alin. Gianina are dureri serioase la genunchi si eu incerc sa ma refac (apropo, Cola de la Babele a fost miraculoasa).

Ajungem in tabara de baza si ne punem pe incarcat bateriile. Ghinion, desi Elena pregatise de cu seara o sumedenie de sandwich-uri, nu reusesc sa mananc decat niste banane si cateva guri de paine.

Dupa nici 15 minute Alin si Gianina pleaca. Plecam si noi dupa vreo 7 minute pe urmele lor. Nosu si Isvan mai stau putin. Urmeaza prima urcare din cele 3 pe varful Omu. De la Pestera pe valea Ialomitei sunt 900m de urcare. Destul de domoala panta, cat sa reusesc sa diger putina mancare pe care am consumat-o. Suntem la o treime de concurs si din punctul acesta pana la final eu am fost pe pilot automat. M-a daramat efectiv startul si cele 6 ore care au urmat si nu am mai reusit sa-mi revin complet.

Elena dormiteaza si ea. Distanta dintre Alin si noi se mareste constant, dar in punctul asta problema mea majora era cum sa impiedic voma care venea din stomac si imi inunda gura. Nu vorbim mai deloc pe urcarea asta care mi s-a parut agonizanta. Elena dicteaza ritmul si eu o urmez cuminte. Mi se pare ca mergem prost desi suntem constant sub 50% din timpul turistic. Panta devine mai accentuata si se zareste creasta care ne va conduce catre cabana de la Omu.

Si in creasta e...Rares. In viata mea nu am avut parte de asa incurajari. Omul efectiv ne-a purtat pe brate cu indemnurile lui. Avea sa ne zica la final ca: "Aveati ritm. Mergeati excelent - nu am mai vazut asa ritm". Mie sincer nu mi se parea. Din creasta a venit in paralel cu noi incurajandu-ne si incercand sa vorbeasca cu noi. Eu eram in continuare ocupat sa-mi inghit voma asa ca ii raspundeam monosilabic.

CP7 si urmeaza coborarea pe Valea Cerbului. Alin se vede undeva mult in fundul vaii. N-am crezut ca o sa ajung sa duc dorul coborarilor, dar acuma asta e cazul. Elena ma lasa in fata de-acum sa dictez ritmul si pornim ca Simplonul la vale. Din nou alergam ca dementii. Si in fundul caldarii glaciare ii prindem din urma pe Alin si Gianina. Am un episod de luciditate si aici am chef de vorba. Motivez coechipierii. Din punctul acesta incepe sa devina destul de evident ca vom face echipa comuna. Ei au un ritm mai sustinut pe urcare, noi coboram mai bine - CP-urile le bifam impreuna.

Din poiana Costilei este o scurtatura nemarcata care ne scoate direct in Gura Diham si ne scuteste de 3km de forestier anost. Cu ajutorul lui Alin si a GPS-ului prindem poteca vanatoreasca si dupa 1600m de coborare continua de pe Omu suntem la CP8 de la Gura Diham.

Nu e timp de odihna - trebuie sa urcam la loc absolut tot ce am coborat. De acuma mai avem doar doi adversari -pe Andreea cu Dan si pe noi insine. Incepem urcarea catre Poiana Izvoarelor. Asta chiar mi-a placut. Usoara, prin padure, pe pamant. Mi-am mai revenit un pic si vorbesc din nou (cand incetez sa dau din gura e semn clar ca ceva nu functioneaza bine).

Ajungem la cabana din Poiana Izvoarelor si...imi trebuie Cola. Deja mi-am facut norma pe jumatate de an. Cat timp eu si cu Alin mergem pana la cabana, fetele umplu camel back-urile cu apa.

Aflam de la un cioban ca am alimentat din scurgerea de la cabana. Dilema e repede rezolvata -nu avem timp de pierdut cu schimbatul apei si calculam ca in cel mai rau caz diareea ne apuca dupa ce terminam concursul.

Asa ca dai inainte catre Saua Prepeleac unde e CP9. Drumul e lejer si ajungem aici bine dispusi.

Urmeaza urcarea pe Bucsoiu si dupa aceea pe creasta pana pe Omu. De la CP9 drumul o coteste brusc la stanga si intra in jungla de la Machu Pichu. Serios - ne tragem cu dintii de radacinile brazilor, facem catarare la liber pe niste stanci incercand sa urmarim o poteca abia vizibila. Urcam peste 400m de traseu aproape vertical.

Victoriosi iesim in creasta si aici: "Suca, parca vad ceva la cortul de la CP." Ma uit mai bine si vad tricoul galben a lui Andreea.

Mi se sting lampile. Nu se poate. De unde-au aparut ?! Pe de alta parte trebuia sa ne asteptam ca nu o sa renunte la lupta. Intr-o tacere mormantala incepem sa urcam pe creasta. Eu sunt ultimul si parca le simt rasuflarea in ceafa.

Ptiuuu ce stresant e sa fi in fata si sa te stii urmarit! De-aia imi place mie la MTB faza cu iepurele - tot timpul cel care vine din spate are o presiune mult mai mica pe el.

Gata, a trecut episodul de luciditate si incepe sa-mi fie rau din nou. Si creasta asta nu se mai termina. Intre timp s-a lasat si seara - teoretic eu functionez mai bine noaptea. Teoretic. Si nu dupa ce am alergat 12 ore in continuu. Ritmul la deal este la fel ca in prima ora. Alin si Gianina sunt la 50m in fata. Urmez eu si in spate Elena.

Simt o durere suspecta in gamba stanga. Imediat si in cea dreapta. Parca sunt niste serpi sub piele. Acuma au aparut altii pe pulpe. Totul se desfasoara foarte rapid. Nu imi dau seama bine ce se intampla, cand deoadata o durere atroce imi blocheaza complet gamba stanga si din miscare cad efectiv pe burta racnind de durere.

Crampe. Am mai facut o singura data la fotbal. Prost moment sa apara acuma la 2300m, noaptea, cand sunt pe locul 1 si urmarit de concurenti.

Nu ma mai pot misca - piciorul e complet blocat. Plus ca e a naibii de frig, eu sunt dezbracat si stau si inghet. Meritul e exclusiv al Elenei. Vine si imi face masaj. Incep sa infulec banane si geluri si sa beau apa. Mananc miere. Reusesc sa ma ridic in picioare, dar nu mai pot calca pe picior.

Stau bleg si ma uit in spate asteptand sa vad luminile de la frontalele lui Andreea si a lui Dan. Si nu pot face nimic, mama ei de treaba!!!!!!

Nu stiu ce si-a facut prima data efectul: mierea, gelurile, bananele. Eu sunt un visator. Suntem pe locul 1, Elena isi doreste victoria cel putin la fel de mult ca mine si ma roaga sa n-o las. Eu o sa cred tot timpul ca asta a fost motivul pentru care m-am ridicat in picioare si am inceput sa urc. Ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat. Crampele au ramas acolo in noaptea rece pe Bucsoiu. Noi am pornit catre Omu si CP10.

Si acuma stiu deja ca o sa fim pe locul 1. Eu stiu. Ceilalti 3 nu sunt deloc asa de convinsi. Apropo, Alin si Gianina au luat-o inainte - n-avea nici un sens sa ne astepte, riscau sa-si spulbere sansa lor.

Urcam repede pana in CP10, stampilam si sub incurajarile aceluiasi Rares pornim la vale.

Vale?! Oki doki...Chiar daca nu se mai poate zice ca am alergat oricum am coborat cu mult mai repede decat in orice tura de-a noastra de antrenament. Coborarea ne poarta pe Ciubotea si de data asta este usoara - reusesc sa imi odihnesc muschii.

In fundul vaii se vad frontalele de la Alin si Gianina. Distanta fata de ei se micsoreaza si inainte de ultima treapta glaciara suntem chiar deasupra lor. Jos ne reunim in echipa de 4 si pornim sa cautam traseul pierdut printre bolovani.

Sunt din nou in forma - ba chiar am momente ca in Fagaras si incurajez coechipierii - Alin imi tine isonul. Fiind noapte, fiind Bucegi, in continuu se aud piuituri si fluieraturi: n-avem chef sa dam nas in nas cu ursul, nu de alta dar ar fi pacat sa-l cotonogim ca ne retine din drum...

Intram in padure, panta desi nu e mai domoala macar e de pamant asa ca ma relaxez in continuare. La intrarea pe forestierul care duce la CP11 imi simt muschii odihniti, daca mai poate fi vorba de asa ceva dupa peste 18 ore de concurs.

Aici se vad bine urmele viiturii de saptamana trecuta - drumul a fost luat de ape. In CP11 avem din nou 1600m coborati. Aici ne intalnim cu fratii Mihu din Bucuresti care ni se alatura.

Urmeaza a 3-a si ultima urcare pe varful Omu. Diferenta de nivel: evident 1600m. Probabil si pe fondul oboselii acumulate, dar am avut impresia ca pe urcarea aceasta am avut ritmul cel mai sustinut.

Ca o paranteza: de-a lungul concursului nu am avut decat o singura pauza de 20 minute in tabara de baza. In rest am mers in continuu. Mai opream uneori 1 sau 2 mintue pentru a lua apa din fuga, dar atat. De mancat, am mancat numai din mers pentru a nu pierde timpul.

Pana in CP13 de pe Omu, trebuie sa trecem prin CP12. Si pana acolo nu e numai urcare. Se urca sustinut prin padure pana in saua La Politie de unde se coboara cat sa te saturi, dupa care incepi sa urci din nou.

Ajungem intr-o poiana unde banuiam noi ca ar trebui sa fie CP-ul. Intr-adevar e un cort aici, dar dupa ce ii trezim pe locatari ne dam seama ca nu sunt organizatorii. Mai inaintam pe valea ingusta si incepem sa ne panicam ca nu gasim CP-ul. Sunam la organizatori, mai urcam un pic si in sfarsit dam si de CP12.

Drumul continua in urcare pe valea Gaura catre saua Scara si vf. Omu. Banuiesc ca nu eu am inceput sa merg mai repede, ceilalti au scazut ritmul. Oricum acuma ma simt cel mai bine din tot concursul - imi convine la nebunie ritmul asta. Pot s-o tin asa la nesfarsit. Sunt ultimul din grupul de 6 si merg relaxat.

Biruim iesirea din valea Gaura odata cu primele licariri de lumina. Mai e doar un pic - suntem pentru a 3-a si ultima oara pe vf. Omu. Bifam CP13 in fuga si pornim catre Poiana Gutanu.

Se coboara pe drumul comun care duce si la cabana Babele. Coboram un pic prea mult si ne dam seama in ultimul moment care e traseul bun. Le intoarcem pe fete din drum si continuam pe unde trebuie.

Drumul este atipic fata de ce am intampinat pana acuma: o pajiste alpina domoala brazdata de un forestier ca la noi acasa in Tarcu. Iarba cu roua si panta lejera te imbie la alergat. Noi avem insa aici cea mai proasta portiune din tot concursul. Asta raportat la potentialul de alergat a traseului; timp am scos unul destul de bun.

Un punct cheie este orientarea in saua Batrana asa cum ne-au comunicat si organizatorii la sedinta tehnica. Avem noroc ca suntem pe lumina si nu trebuie sa bajbaim. Gasim repede stalpul indicator. Din sa se vede bine Poiana Gutan la 600m verticali sub noi. Avem enorm de mult de coborat pentru cum ne simtim deja picioarele. Cum scrie si in descrierea traseului: un marcaj haotic si razlet - sunt semne pe toate pietrele. Alegi ce traseu vrei - oricum e la fel de abrupt si chinuitor pentru picioare.

Se termina si coborarea si odata cu ea si bateriile mele. Nici nu ma mai intereseaza - stiu ca am castigat. Nu prea am argumente sa-i conving si pe restul asa ca dupa ce aplicam autocolantul pornim alert catre saua Strunga.

Alin si Elena sunt stresati - e clar ca in punctul acesta ei doi isi doresc victoria mai mult decat orice. Cred ca ori ne bat, ori ne cara in spate daca in zare apare tricoul galben a lui Andreea. Pentru prima data in concurs incep sa constientizez ca o sa terminam pe locul 1 si incep sa am si eu temeri legate de ce se intampla in spate. Nu ma tin mult - in continuare am de luptat cu greata si asta imi ocupa tot timpul.

Cu soarele diminetii deasupra noastra si cu unul din organizatori mergand pe bicicleta in paralel cu noi ajungem in saua Strunga la CP15.

De aici e numai coborare. Ultima. A aparut din nou soarele si vampiroaica Elena sta sa se topeasca din nou sub razele lui asa ca ne zoreste la vale.

Cabana Padina si mai sunt 2km de forestier. Surescitarea e maxima. Alin ma ia si pe mine in primire si ma impinge din spate - acuma ne impinge si pe mine si pe Gianina. Debordeaza de energie. Aproape alergam ultimele sute de metri se vede linia de sosire.

Mana in mana intram toti 4 alergand in tabara de baza dupa 26.03 ore de la plecare. Am reusit! Suntem pe locul 1!!!!!!!!!!

Tot ce a insemnat concurs de trekking paleste fata de ce a insemnat tehnic acest maraton: 93km si 7500m diferenta de nivel. 20 minute pauza.

Am facut toti 4 o echipa formidabila in care am reusit sa ne motivam unul pe altul atunci cand a fost cazul. Pana la urma strategia castigatoare s-a dovedit a fi aceea de a merge impreuna. Si mai important decat ca am mers impreuna este faptul ca am functionat ca o echipa.

Fetele au fost incredibile. Nu sunt cuvinte sa descriu efortul pe care l-au depus - numai cei care au participat pot sa inteleaga despre ce este vorba. Alaturi de ele am terminat nu numai pe locul 1 la mixt ci pe locul 4 la general, doar 3 echipe de baieti au reusit sa ne depaseasca. Gianina a parcurs o buna parte de concurs cu genunchiul in pioneze, Elena a trecut peste oboseala si a avut puterea sa ma monteze cand a fost mai greu.

In cea mai mare masura este victoria lor: a lui Gianina si Elena. Da, merita ridicate pe un piedestal nu pentru ca sunt fetele noastre ci pentru ceea ce au realizat.

(Bun, acuma daca nu era Alin sigur nu terminam cursa nici care sau o terminam mai pe ocolite. Si daca eu nu eram acolo, ioc blog...).

Imaginea in care alergam toti 4 tinandu-ne de mana si rupem banda de la final o sa imi ramana intiparita vesnic pe retina. E cea mai frumoasa amintire pe care o puteam culege.

Nu ma pot bucura personal prea mult. Imi iau izoprenul si ma retrag la umbra sa dorm. In urmatoarele 24 de ore ma trezesc doar de cateva ori ca sa mananc, sa beau apa si sa scot capul din cort sa vad ursul (pare-se ca asta vine zilnic pe-aici).

Duminica dimineata. Se apropie premierea. Dupa aproape 24 de ore de somn continuu sunt odihnit. Pacat ca nu pot sa umblu, dar asta nu se pune la socoteala.

Premierea este la ora 10.00. Vremea a fost perfecta (deja devine suspect norocul de care avem parte...) pana exact in momentul premierii cand a inceput sa ploua in rafale. Dar nu conteaza.

Mi-am imaginat de 1000 de ori cum ar fi sa fiu si eu pe podium. Pe orice loc, dar sa fiu si eu acolo. Am visat la asta cu ochii deschisi. Sa primesc si eu cupa. Nu particip la concursuri de dragul miscarii - pentru asta avem antrenamentele. Particip sa castig - ca nu s-a intamplat niciodata pana acuma, e adevarat. Dar asta nu ne-a impiedicat sa ne antrenam de la concurs la concurs mai indarjit.

Ploua. Incep sa se inmaneze diplomele de participare - le primesc cei care au trecut linia de finish. Si le merita cu varf si indesat. Felicitari!

Isvan si Nosu au ocupat locul 5 la categoria baieti. Felicitari!


Gemenele Silvia si Cornelia sunt pe locul 1 la categoria fete - felicitari!


Baietii de aur

Categoria mixt:
MixtLocul I/II (26h 03min): Tanase Alin si Tanase Gianina / Fodor Alexandru si Fodor Elena
Locul III (27h 11min): Spulber Dan Georgian si Dan Andreea Codruta

Poza de 1000 de cuvinte


Si inca una

Rezultatele oficiale se gasesc la: http://marathon7500.cpnt.ro/clasament

Daca a fost cum am visat? Nu, n-a fost asa...Simt ca am pierdut ceva - am pierdut senzatia aia pe care o aveam la fiecare concurs cand cadeam lat de oboseala, dar reuseam indarjit sa zic ca data viitoare o sa fie mai bine. O sa lupt si o sa fie mai bine.

Imi trebuie repede un motiv pentru care sa lupt. Si in timp ce urc pe podium, primesc cupa mult visata si facem baia de sampanie sunt din nou linistit si surazator: o sa fie Iron Bike, Maratonul Pietrei Craiului, Eco Explora, Geiger.... Mama si ce lupta o sa mai fie!!!!!!!!!!!!!!!

Acuma ma pot bucura pe indelete de ce am realizat. Sunt mandru de mine si de coechipierii mei si savurez pe indelete fiecare secunda petrecuta pe podium. Plecam acum, dar in 2010 ne intoarcem sa ne aparam locul.

Bravo Gianina si Elena!!!!!!!!!!!!!!!!

---------

Acuma plecam in papusoi sa facem un foto session - macar sa avem si noi poze de la antrenamente.

----------

Sambata am prima etapa de la Iron Bike. Ne auzim dupa ce le fur la italieni tricoul de finisher.

The desire to win is born in most of us. The will to win is a matter of training. The manner of winning is a matter of honour." - Margaret Thatcher

Fagaras - 26h

Data: 05.07.09
Participanti:Roxana, Elena, Isvan, Alin, George, Cristi, Captain, Alex
Loc: Fagaras
Poze: Hoinarii

Totul a inceput cu blog-ul lui Alin de anul trecut. Dupa ce l-am citit m-am gandit ca s-ar putea face creasta Fagarasului in 24h. Pe masura ce timpul a trecut si am inceput sa ne antrenam, de la o idee vaga am ajuns sa planificam detaliile.

Alin visa si el inca de acuma un an sa faca chestia asta. Pana la urma dintr-o lista destul de numeroasa, ramanem 7 persoane: Alin, Captain, Isvan, Cristi, George, Elena, Alex. Echipa de suport - Roxana.

Aproape tot ce a tinut de logistica a fost organizat de Alin. Si pentru ca tura sa iasa, de data asta a trebuit sa ne facem temele ca lumea.

Planul:
Turnu Rosu - creasta Fagarasului - valea Sebesului: in 24h.

Cerinte:
1. Vremea:
Am pus-o prima pe lista deoarece e de departe factorul determinant. Inca de cand am planuit tura am stiut ca suntem la cheremul conditiilor meteo. De luni am inceput si am periat metodic toate site-urile de specialitate si ne faceam propriile prognoze. Asteptam update-urile cu sufletul la gura. Intr-un final am decis ca se intrevede o fereastra pentru duminica 05.07.09. Fereastra avea sa se inchida luni dimineata conform prognozelor - adica doar un pic mai mult decat intervalul de 24h propus. Decidem sa riscam.

2. Transportul:
Aici a fost mai simplu, cel putin pentru plecare. Vom sta la cabana lui Alex Presecan din Avrig. De aici pana la Turnu Rosu sunt doar cativa km asa ca ne putem odihni inainte de a porni la drum. Intoarcerea reprezinta insa o problema: dupa ce iesim din creasta avem de batut un drum forestier infernal de lung pana in primul sat - Malinis. Alin face rost de cazare la cabana Piscul Alb de pe valea Sebesului, dar si pana aici sunt cel putin 12km de forestier. Nu le poti avea pe toate. Ideea e sa dormim cateva ore aici la intoarcere, dupa care cu ocazii si cu trenul sa ne intoarcem in Turnu Rosu.

3. Echipele:
Pentru a reusi sa ne incadram in timp nu putem sa mergem intr-o echipa de 7. E clar pentru toata lumea. Unu' se opreste sa manance, pe altul il cheama natura, fiecare are ritmul lui. Ne impartim in 3 echipe: Alin si Cristi - echipa 1; Hoinarii (Elena, Captain, Alex, Isvan) echipa 2 si George care va merge singur pana in Balea. Nu mai trebuie sa spun ca fiecare membru trebuie sa fie constient inainte de a incepe la ce se inhama. Iar asta nu poate veni numai din entuziasm - e vorba de 86km si 6000m diferenta de nivel in urcare. Toti avem in spate ture asemanatoare, plus concursurile de anduranta la care am participat. Stim dinainte la ce sa ne asteptam.

4. Pregatirea:
Si aici nu e vorba de pregatirea fizica- asta a fost o constanta in ultimul an. Psihic, la fel - dupa cum am spus, stim ce ne asteapta. E vorba efectiv de ultimele zile inainte de tura. Pentru aceasta am ales sa mergem de vineri la Alex la cabana. Sambata va fi o zi dedicata exclusiv odihnei si alimentatiei.

5. Echipamentul
Pentru noi nu a reprezentat o alegere speciala pentru tura asta. Dar sunt intrebat constant de catre prieteni ce ne luam cu noi si mai ales ce mancam in astfel de ture. Deci:

- rucsac de tura: 600g;
- papuceii de padure: e traducerea lui Vasi pentru "trail running shoes". Nu pot sa fac un clasament al importantei echipamentului, dar daca as incerca, ar fi pe primul loc. Nu intra in discutie bocancii :) pentru astfel de ture. Dar pentru asta trebuie sa ai gleznele bine antrenate;
- colanti lungi;
- tricou respirabil: personal prefer si la trekking tricourie de la bicicleta - sunt 100% sintetice, au aerisire si se usca instantaneu;
- polar;
- suprapantaloni ;
- geaca de ploaie buna - fiecare poate sainteleaga de aici ce vrea;
- manusi: astea sunt o noutate; dar avand in vedere faptul ca mana este incordata pe batul telescopic, frigul de peste noapte si faptul ca sangele nu mai iriga bine degetele - sunt o necesitate in turele lungi;
- bandana, batic sau ceva similar - pentru a te proteja de soare, partial de frig, impiedica transpiratia sa-ti intre in ochi;
- ochelari de soare;
- bete telescopice: folosite corect sunt un accesoriu indispensabil atat la ucare cat si la coborare;
- trusa de prim ajutor (una de echipa) ;
- frontala ;
- folie de supravietuire.

Alimentatie: de asta se leaga succesul sau esecul turei.
- "dulciuri" (Corny, Smash, Snickers...)
- geluri energizante - le-am descoperit nu de mult (acuma vreo 2 ani). Poti si fara ele, dar cum spunea Indianul : "de ce sa-ti fie greu cand poate sa-ti fie bine ?!".
- produse pe baza de cofeina : o sa vina si noaptea nu?!

Am simtit acut lipsa mancarii "adevarate". Devine din ce in ce mai clar ca pentru turele lungi e important ca pe langa batoane si geluri sa ai la tine si ceva ce aduce a mancare; niste sandwich-uri de exemplu.

Cantitatea de mancare luata in tura depinde de fiecare persoana in parte. Cu acumularea de ture vine si experienta si ajungi sa stii cata mancare sa-ti cari cu tine.

Apa - pe picior de egalitate cu mancarea. Nu are voie sa-ti fie sete niciodata. In momentul in care a ajuns sa-ti fie sete e deja prea tarziu - organismul a ajuns sa aiba carente de lichide si nu mai ai randamentul de 100%.

6. Motivatia:
Cu siguranta nu ar trebui trecuta ultima. Trebuie sa vrei sa faci asta. Intrebarea de care ne lovim constant cand revenim din ture e : "De ce ?".

De ce alegi sa faci ceva? De ce alegi sa nu faci ceva?

Nu ma mai obosesc sa conving oamenii. E o prostie si un egoism sa incerci sa convingi pe cineva ca ceea ce faci tu e mai important sau mai interesant decat ce face restul. Nu este. Catalin Pobega a scris un comentariu remarcabil la o poza: "Do what you like, like what you do". Si pe noi 8 ceva care ne leaga ne-a strans la picioarele Fagarasului: dorinta de aventura.

7. Date tehnice:
Pentru asta o sa trebuiasca sa cititi blog-ul lui Alin - el a avut si GPS-ul.

Sa incepem...

Vineri seara (a se citi noaptea) ajungem la cabana lui Alex de la iesirea din Avrig. Cabana asta nu are nimic iesit din comun, dar a reusit sa ma captiveze pe loc: imi aduce aminte de casa bunicilor.

Parfum de femeie

Am ajuns aici cu Elena, Alin si Isvan si drumul ne doboara repede. Sambata il luam pe Captain din Sibiu; dupa-amiaza vine si Cristi, Roxana si George si iata-ne in formatie completa.

Uite-asa o sa ma cari in spate toata creasta

Vremea ne joaca feste: trecem din torentiala in torentiala. Dupa-amiaza suntem destul de deprimati. Afara toarna si nu se mai vede nimic din creasta. Incercam sa ne ridicam moralul si ne incurajam: nu au cum sa greseasca toate prognozele.

O echipa de vis. De la stanga la dreapta: Je, Elena, Cristi, Alin, George, Isvan, Roxana, Captain

Intre pauzele scurte de ingurgitat tot ce ne intra la indemana, trecem si facem sedinta tehnica.

Unde sunt sursele de apa de pe traseu?
Care sunt timpii pe care i-ati scos anul trecut?

Imi notez pe o hartie toate punctele importante din creasta: e important din punct de vedere psihologic sa stii unde te afli si ce te asteapta inainte.

Remarcati: am un pix in mana si studiez o harta. Premiera.

Studiez harta cum n-am mai studiat vreo harta pana acuma. Incerc sa tin minte toate punctele de retragere din creasta. Alin si Cristi sunt o sursa inepuizabila de informatii: ei au mai facut creasta si au mai fost in zona de mai multe ori.

In paralel, Elena pregateste rucsacii pentru a doua zi. Mancam, analizam traseul, facem
ultimele retusuri.

Catinel ne ducem la culcare. Ora de trezire a fost stabilita pentru 4.00. Trebuie sa ne fortam sa dormim.

Univers paralel

Suna ceasul - incepem. E frenezia dinainte de startul unei curse. Micul dejun, verificarea echipamentului si iata-ne in masina in drum catre Turnu Rosu.

Lasam masina mai sus de manastirea de la Turnu Rosu. Cautam disperati statia de emisie receptie fara succes si...asta e... o sa ne dispensam de ea.

Bun. Ne gasim la inceput de tura. Nu pot sa zic ca toate visele mele s-au legat de provocarea asta; mai degraba o vad ca un antrenament pentru concursurile viitoare. Dar tot atat de adevarat e ca din momentul in care am plecat de langa masina am avut un singur gand: 24h.

Ora 5.20 - Start
Drumul forestier urca pe ceva vale. Mergem intr-un grup compact toti 7. Nu dupa mult timp intram brusc in padure si panta devine deosebit de accentuata. Alin si Cristi sunt in fata; eu in spatele lor incerc sa pastrez ritmul. Umiditatea de dupa ploile din ultimele zile creeaza o atmosfera ca de sera asa ca asudam din belsug. Incet, incet, Cristi si Alin capata avans, iar dupa 30 de minute ajung si Hoinarii intr-o poienita unde un indicator ne indreapta catre creasta. Elena imi zice ca ritmul de start a fost inuman si a epuizat-o asa ca de-acuma trebuie s-o luam mai incet.

Se da startul

Cotim la stanga prin padure si nu dupa mult timp intalnim un grup de afinari. Ne intreaba daca merem la bujori sau in plimbare la Suru.

Iesim in golul alpin. Vremea e destul de infecta: o ceata foarte uda ne inconjoara din toate partile. Bine macar ca nu ploua. In schimb iarba e uda si papuceii de padure se imbiba repede cu apa. Asta are darul sa ne scada rapid moralul: daca in primii km ne udam la picioare nu prea avem sanse sa parcurgem toata creasta.

Elena e pe portiunea de recuperare dupa sprint-ul de la start asa ca nu tragem foarte tare. Ajungem uzi leoarca in Saua Corbului si iata-ne pe marcajul dunga rosie care ne va insoti pana la sfarsitul turei.

8:25 - Saua Suru

Pantomima

Odata iesiti in creasta avem parte si de un scurt moment de ratacire - corectat repede de George si de Captain. Intram pe traseu si fleoscaind in papucei continuam cat putem noi de repede. Ma uit acuma pe date si vad ca totusi ne-au trebui 4 ore si jumatate pentru a razbate pana in Saua Suru. Timpul a zburat repede, suntem la inceput de tura si entuziasmul e pe masura.

10.43 - Refugiul Scara

Am o hartie pe care sunt trecute toate varfurile pe care trebuie sa le urcam azi. Unul dintre ele e varful Scara. Eu am mai facut creasta cand eram in liceu si tin minte ca urcarea pe Scara a fost Golgota celei de-a doua zi din creasta. Acuma trece destul de repede. Din pacate, vremea nu prea tine cu noi si suntem in continuare inconjurati de o ceata umeda si deasa. Imediat dupa varful Scara se coboara si iata-ne la o repriza de alimentare in refugiul pustiu din saua Scara.

11.32 - Varful Serbota

Pana aici am facut un mic concurs cu Captain - pe ultimii metri a trebuit sa ma opresc sa-mi trag respiratia si sportiv Captain mi-a dat mana si m-a depasit. Moralul e ridicat in ciuda vremii care persista sa fie urata.

Avem de parcurs aproape 100km; da' cum a zis un mare intelept: "Ce e suta in ziua de azi?!". Asa ca, ghidandu-ne dupa aceasta maxima, totul pare mai usor si cel putin in portiunea de inceput kilometrii zboara.

Pe George l-am pierdut in saua Surului, asa ca acuma suntem in formula clasica de Hoinari.

Ca paranteza, una din obsesiile zilei de sambata a fost ploaia, la care eu aveam un argument irefutabil: "O sa se curete pana diseara"
Captain:" Asa au zis si de bunica, da' a mai dus-o 10 ani!"

Custura Saratii - 11.45

Am intrat pe portiunea mai dificila din creasta - e vorba de Custura Saratii. Din cauza umiditatii foarte ridicate, pietrele sunt umede si necesita atentie suplimentara la inaintare.

La argumentele ca vremea nu e tocmai imbietoare, Captain ne imbarbata: "Cel putin nu ne distrage nimic atentia de la traseu".

Iesim si din Custura si...

12:55 vf. Negoiul

Urcarea pe Negoiu nu o pot caracteriza ca una in viteza sau ca una in concordanta cu scopul propus. Dar, pana la urma am ajuns pe varf. De unde nu am vazutr absolut nimic; am facut poza de dovada si ne-am pregatit de coborare.

Am ales sa mergem prin Strunga Dracului, nu de alta dar habar n-aveam cat ocolim prin Strunga Doamnei. Reusim sa incurcam si sa fim incurcati in strunga de catre niste turisti mai irascibili, dar fara alte evenimente neplacute, trecem limbile de zapada si iata-ne la:

13.46 -Lacul Caltun

In sfarsit, se pare ca marea de ceata se mai sparge un pic. In ultima perioada deoarece am mers mai mult pe pietre aproape ca ne-am uscat la picioare si ne obisnuisem cu ideea cetii permanente.

La Caltun in refugiu sunt ceva turisti - pana acuma am intalnit doar un grup de straini la Avrig si niste cehi in Custura Saratii.

De aici stiu ca nu mai e atat de mult pana la Balea. Uit insa de varfurile Laitel si Laita, asa ca urcarile pana pe ele mi se par o corvoada. Parte buna e ca dupa Negoiu vremea a inceput sa se schimbe - se pare ca previziunile cu "o sa se curete" au avut pana la urma efect. Vedem si noi pentru prima data pe unde mergem si peisajul merita savurat pe indelete. OK, din miscare, dar pe indelete.

Laita - si pauza de la Balea e din ce in ce mai aproape


Poza in miscare- de data aceasta am lasat acasa monstrul de SLR si am mers cu sapuniera lui Isvan care s-a dovedit a fi excelenta pentru tura in viteza

Apelam din ce in ce mai cu incredere la batoanele din dotare - mic-dejunul a fost deja consumat asa ca trebuie sa punem gaz pe foc. Vremea buna ne da ghes si timpul zboara parca mai repede.

Elena si Piscul Negru

In sfarsit am ajuns deasupra lacului Balea si avem de trecut primul test de vointa: din vale razbat pana la noi mirosuri apetisante. Continuam sau...Nu exista alternativa- continuam!


Lacul Capra - aici ne-am permis sa dam o mica scurtatura si contrar traditiei Hoinarilor de data aceasta chiar ne-a iesit.

16:53 - Lacul Capra

Am trecut psihologic de mijlocul traseului - desi Balea nu e nicidecum la mijlocul crestei, pentru noi reprezinta o piatra de hotar si de aici mai departe consideram ca nu mai e asa de mult.

Aici e un moment cheie si din alte motive: suntem asteptati de Roxana - sotia lui Cristi. Nu a venit cu mana goala. A adus din vale sandwich-uri, banane, energizante, apa, s.a.m.d. Eu cel putin cedez tentatiei si ma infrupt din bunurile lumesti aduse de Roxana. Le acord coechipierilor mei o pauza generoasa de 20 de minute in care fiecare isi relaxeaza picioarele deja obosite, se intinde la soare si isi incarca bateriile.

Multumim Roxana!

Arpaselul- un vis inca neindeplinit...iarna

17.15 -Fereastra Zmeilor

Urcam vitejeste catre Fereastra Zmeilor

Suna telefonul - Dan Lupsa. "O biruim Dane!". Dar de data asta nu e ceva personal - chiar ma bucur si ma simt bine ca fac tura. Nu ma chinui si nu trag de mine ca la concurs. Ajung sa-mi pun probleme de genul: e mai bine sa mergi pe indelete cu casa in spate, cu siroaiele de transpiratie curgandu-ti pe fata si capul in piept, durandu-te salele si umerii sau e mai interesant sa alergi pe creste...E urat si egoist sa crezi ca ceea ce faci tu e mai frumos decat ce fac altii :)...

Bujorii de munte sau mai stiintific zis rododendronii

Foto sesion sub monumentul Nerlinger

18.34 - Podul Giugiului

Poza e facuta de pe Arpasul Mare- incep sa apara primele semne de oboseala.

Am mai relatat in alte bloguri despre fetisul pe care il incerc in momentul in care ajung in pragul epuizarii. Efectiv ma fascineaza. Oamenii reactioneaza cu totul imprevizibil - dispar ultimele bariere de moralitate si ramai gol golut: ramai asa cum esti tu de fapt, fara alte constrangeri. Fara a folosi cuvinte mari, in astfel de momente vezi cum e omul de fapt.

Una peste alta suntem de comun acord ca ar fi putut sa sape un tunel pe sub Arpasu Mare si nu era musai sa-l urcam.

18.50 -Saua Podragu

Hai echipa!!!!!!!!!!!!

Zi de zi ti se repeta cat de importanta e echipa, cat de mult depinde unul de celalalt.Bullshit!!!!! E usor sa avansezi idei generale la costum din spatele unei tastaturi. De acolo fiecare e erou si atotstiutor.

Dar da, echipa e importanta. E singurul lucru de care te mai agati dupa 13 ore de alergatura. Prietenii, colegii tai de echipa. Ei te ridica, ei te imping mai departe. Asa ca tot ce se aude in mijocul unei creste scaldate in luminile calde ale asfintitului e :"Hai Echipa!!!!! Hai Hoinarii!!!!!" Depinzi de ei in aceeasi masura in care ei depind de tine. Impreuna. Inainte.

Jumatatea crestei. Pana aici am urcat peste doua treimi din diferenta de nivel, dar n-am parcurs decat jumatate de traseu. Intr-un fel, greul abia urmeaza.

20.08 - varful Vistea

Se vede de ceva vreme la orizont Vistea si Moldoveanu. De asemenea, de ceva vreme suntem in impas - Istvan a scazut ritmul. E un moment delicat pentru toata echipa. Impart cu Elena un energizant, ne motivam si continuam. Energizantul isi face repede efectul in cazul Elenei care urca ca o zvarliuga toata panta pana pe Vistea.

Ultimul varf mare din tura noastra: Vistea (2527m)


Inghetati si epuizati pe acoperisul Romaniei

Pe fondul oboselii, coborarile devin din ce in ce mai lente si mai precaute. Vie mai ramane doar incurajarea: "Hai echipa!"

Refugiul din Portita Vistei - odata cu lasarea serii e vremea sa ne echipam

23.03: Fereastra Mare a Sambetei

Ultimele 3 ore au fost triste, ca nu gasesc alt cuvant. Odata cu intrarea in noapte, ultimii stropi de energie se scurg din Istvan si e clar ca trebuie sa se retraga. Dupa ce studiem harta ne dam seama ca locul optim e Fereastra Mare a Sambetei. Din lene nu scoatem harta sa vedem unde suntem si speram inocent ca dupa urmatorul varf e saua. Trec nenumarate varfuri asftel, pana cand intr-un final ajungem la indicatorul catre cabana Sambata.

Aici e locul in care ne despratim de Isvan si continuam mai departe in 3.

01.34 - Curmatura Zarnei

Portiunea asta din creasta imi provoaca herpes. Imi aminteste de Godeanu. Nu are nici un Dumnezeu. Un platou imens suspendat la peste 2000m pe care mergi pana innebunesti. In zare se vad luminile de la niste frontale. La ora asta nu au cum sa fie decat Alin si Cristi.

Pe fondul oboselii avem impresia ca mergem repede. Intram in Caldarea Bindei. La orizont incep sa se vada fulgere. Asta ar mai lipsi - sa se strice acuma vremea. Marim ritmul pe premiza ca avand in vedere caracterul local al vremii din Fagaras, poate reusim sa scapam de furtuna -sa ramana prinsa aici in vale. Doar ca valea Bindei e gigantica - e Casa Poporului a intregilor vai din Carpati; are inceput, dar nu si sfarsit. Dupa ceva ce a parut o eternitate reusim sa iesim din caldare si sa speram ca am trecut de furtuna.

Un indicator: refugiul alpin din Curmatura Zarnei 30min. Incepem sa coboram. Singura coborare mai lunga de care imi aduc acuma aminte a fost cea din Retezat pana la Pietrele de la CA. Dupa un eon de coborare, cand orice urma de speranta disparuse, ajungem la refugiu.

Inauntru e cald si bine- refugiul a fost de curand refacut si te imbie la somn. Am prima cadere din cauza somnului. Super !(Ok, recunosc, se poate ca Amsterdam-ul sa-si fi lasat amprenta asupra mea, dar asta e alta poveste). Sunt ca piticul din Twin Peaks, ala care merge cracanat si leganat- stau pe ceva banca in refugiu, dar un alt eu alearga dejghinat pe creste pe-afara si nu reusesc sa-l aduc inapoi. Captain pleaca dupa apa si sper din tot sufletul sa nu o gaseasca ca sa am timp de somn. Elena a adormit deja ghemuita pe PAL-ul din refugiu.

Se intoarce Captain cu un camel back plin de matasea broastei din care incepe sa bea cu nesat. A stricat magia momentului si trebuie sa plecam mai departe :).

Sincer, eu nu tin minte sa fi facut poza asta - probabil piticul e autorul ei.


1+1

Un efort de vointa urias si suntem din nou afara. Pana aici am facut in liceu 5 zile; de aici incepe ultima portiune de creasta. Nu ma vait, nimeni nu ne obliga sa facem asta- personal sunt efectiv facinat de reactiile omului in conditiile de oboseala extrema.

Daca pana aici m-am erijat in conducatorul echipei, de acuma devin posac si nu mai am chef de incurajari sau de conversatii - asa ca o iau mecanic in fata, pun capul in pamant si merg inainte. Tot felul de ganduri nastrusnice imi trec prin cap; melodii obsedante se repeta incoerent. Nu mai am control deplin, asa ca uneori ma trezesc vorbind singur cu voce tare. Ma intreb si-mi raspund.

3.30 - Curmatura Bratilei

Aici a fost unul din checkpoint-urile de la CA2008. Ajungem nesperat de bine in Curmatura. Eu nu mai tin minte cum a fost traseul de la Comis pana aici - ma astept sa nu fie foarte lung.

Me-Tarzan!!!! You-Jane?

Din pacate ma insel . Merg robotic in fata; din spate se aud conversatiile dintre Captain si Elena dar sunt prea obosit ca sa mai inteleg ce vorbesc si asta ma enerveaza la culme. Cai galopand in noapte, cainii de la stani latrand nervos dupa noi, fulgerele si tunetele care au reinceput sa ne urmareasca metodic. Ininte! Tot inainte!

La orizont incep sa se vada zorii. Captain sesizeaza momentul meu de cadere si ma imbie cu dulciuri si apa. E prea tarziu acuma- nu mai vreau decat sa termin.

Tic-tac, tic-tac. Pana aici am tinut metodic cronometrajul. Acuma mi-e groaza sa ma uit. Stiu ca ne aporpiem de finalul celor 24h si nu suntem inca in Comis. Atat de aproape. 1000 de motive pentru care am dat gres. 1000 de motive pentru care nu regret.

Trecem de Berevoescu Mare si incet dar sigur pierdem altitudine.
"We had joy, we had fun
We had seasons in the sun "
e melodia mea preferata pe care o stiu pe dinafara. Acuma nu pot sa trec de primele doua versuri.

5.05
Captain: "Hai Alex, 15 minute pana la varful din fata si suntem in 24h"
Ridic capul din cosul pieptului, privesc buimac la orizont si stiu atat: trebuie sa ajung acolo in 15 minute.

23.45 ore sunt uitate instantaneu. Nu mai exista oboseala, durere de picioare, somn, nimic. Exista doar 24h - scris la orizont cu litere de-o schioapa.

Si instantaneu, fara sa ma gandesc, o rup la fuga intr-acolo. Sunt urmat imediat de Elena si Captain. Fugim ca dementii la 5 dimineata pe creasta Fagarasului dupa himera noastra: 24h.

Ma uit metodic la ceas, imi sincronizez pasii ca sa nu cad in nas - se poate. Mai un pic. Ajung destul de repede pe varful cu pricina si visul se spulbera instantaneu - inca doua galme ma mai despart de visul mult dorit. In dreapta, de dupa culme apar Elena si Captain - si ei realizeaza ca lupta a fost pierduta.

Sa cazi luptand pana in ultima secunda - e tot ce conteaza...

De aici nu mai am vointa si ma tarasc cumva pana in Curmatura Comisului.

Odata ajunsi aici eu cad literalmente si adorm. Elena si Captain se tin mai bine si incep sa caute traseul care sa ne scoata pe Valea Sebesului. Nu ma lasa sa dorm linistit si ca intr-o piesa de teatru absurda am crampeie de luciditate in care incerc sa-i ajut sa gaseasca traseul urmate de momente indelungi de semisomn.

Nici ei nu arata mai bine: privesc cu niste ochi goi o harta pe care nu mai reusesc sa o desluseasca. Se invart incercand sa gaseasca traseul - intr-un final iau o decizie si dupa aproape o ora pornim la vale. E exclusiv meritul lor ca ne-am urnit de-acolo - eu stateam si dormeam. Odata pusi in miscare paradoxal m-am trezit si am luat-o inainte.

Dam de traseul bun si odata cu asta creste si entuziasmul meu - incep sa merg mai repede. In spate Elena si Captain vin din ce in ce mai incet pana cand in dreptul unei stane parasite ne hotaram sa luam o jumatate de ora de pauza pentru somn.

Elena si Captain adorm instantaneu - eu nu reusesc sa-mi gasesc locul pe noroiul umed.

O ora - atata am dormit. Cand m-am trezit eram in contact direct cu realitatea si pregatit pentru inca o creasta de Fagaras.

De aici n-ar mai fi multe de povestit: repejor am ajuns in drumul forestier. Aici am avut cea mai frumoasa surpriza de la Mos Craciun incoace: Alin ne astepta cu masina in capatul drumului forestier si astfel ne-a scutit de probabil cel mai agonizant drum forestier din viata noastra.

De obicei nu fac reclama, dar nu va duceti la cabana la cabana la Piscul Alb - cabanierul nu e cu toti boii acasa.

Plecam si de aici; pe parcurs il pescuim pe Isvan de la Sambata de Sus, facem un popas la cabana la Alex si pe dupa-amiaza suntem gata de plecare.

Respect:
- George - ca ne-a adus masina la capatul estic al crestei
- Roxana - pentru tot suportul din aceasta tura
- Alin - pentru logistica si organizarea turei
- Alex - faina cabana
- Hoinarii - pentru ca sunt ceea ce sunt.

Am terminat tura in 26h. Date tehnice si timpi comparativi o sa gasitit la Alin pe blog. Ne-am atins scopul ? Elena, Isvan si Captain nu aveau nici un scop - ei aveau alte motivatii. Eu...hmmm:"Sa cazi luptand pana in ultima secunda - e tot ce conteaza..."

Alin si Cristi? Mai bine cititi blog-ul lor.

Urmeaza Marathon 7500 - pe langa el, creasta Fagarasului in 24h e o plimbare in parc...Dar vom fi acolo si vom lupta :)