Fagaras - 26h

Data: 05.07.09
Participanti:Roxana, Elena, Isvan, Alin, George, Cristi, Captain, Alex
Loc: Fagaras
Poze: Hoinarii

Totul a inceput cu blog-ul lui Alin de anul trecut. Dupa ce l-am citit m-am gandit ca s-ar putea face creasta Fagarasului in 24h. Pe masura ce timpul a trecut si am inceput sa ne antrenam, de la o idee vaga am ajuns sa planificam detaliile.

Alin visa si el inca de acuma un an sa faca chestia asta. Pana la urma dintr-o lista destul de numeroasa, ramanem 7 persoane: Alin, Captain, Isvan, Cristi, George, Elena, Alex. Echipa de suport - Roxana.

Aproape tot ce a tinut de logistica a fost organizat de Alin. Si pentru ca tura sa iasa, de data asta a trebuit sa ne facem temele ca lumea.

Planul:
Turnu Rosu - creasta Fagarasului - valea Sebesului: in 24h.

Cerinte:
1. Vremea:
Am pus-o prima pe lista deoarece e de departe factorul determinant. Inca de cand am planuit tura am stiut ca suntem la cheremul conditiilor meteo. De luni am inceput si am periat metodic toate site-urile de specialitate si ne faceam propriile prognoze. Asteptam update-urile cu sufletul la gura. Intr-un final am decis ca se intrevede o fereastra pentru duminica 05.07.09. Fereastra avea sa se inchida luni dimineata conform prognozelor - adica doar un pic mai mult decat intervalul de 24h propus. Decidem sa riscam.

2. Transportul:
Aici a fost mai simplu, cel putin pentru plecare. Vom sta la cabana lui Alex Presecan din Avrig. De aici pana la Turnu Rosu sunt doar cativa km asa ca ne putem odihni inainte de a porni la drum. Intoarcerea reprezinta insa o problema: dupa ce iesim din creasta avem de batut un drum forestier infernal de lung pana in primul sat - Malinis. Alin face rost de cazare la cabana Piscul Alb de pe valea Sebesului, dar si pana aici sunt cel putin 12km de forestier. Nu le poti avea pe toate. Ideea e sa dormim cateva ore aici la intoarcere, dupa care cu ocazii si cu trenul sa ne intoarcem in Turnu Rosu.

3. Echipele:
Pentru a reusi sa ne incadram in timp nu putem sa mergem intr-o echipa de 7. E clar pentru toata lumea. Unu' se opreste sa manance, pe altul il cheama natura, fiecare are ritmul lui. Ne impartim in 3 echipe: Alin si Cristi - echipa 1; Hoinarii (Elena, Captain, Alex, Isvan) echipa 2 si George care va merge singur pana in Balea. Nu mai trebuie sa spun ca fiecare membru trebuie sa fie constient inainte de a incepe la ce se inhama. Iar asta nu poate veni numai din entuziasm - e vorba de 86km si 6000m diferenta de nivel in urcare. Toti avem in spate ture asemanatoare, plus concursurile de anduranta la care am participat. Stim dinainte la ce sa ne asteptam.

4. Pregatirea:
Si aici nu e vorba de pregatirea fizica- asta a fost o constanta in ultimul an. Psihic, la fel - dupa cum am spus, stim ce ne asteapta. E vorba efectiv de ultimele zile inainte de tura. Pentru aceasta am ales sa mergem de vineri la Alex la cabana. Sambata va fi o zi dedicata exclusiv odihnei si alimentatiei.

5. Echipamentul
Pentru noi nu a reprezentat o alegere speciala pentru tura asta. Dar sunt intrebat constant de catre prieteni ce ne luam cu noi si mai ales ce mancam in astfel de ture. Deci:

- rucsac de tura: 600g;
- papuceii de padure: e traducerea lui Vasi pentru "trail running shoes". Nu pot sa fac un clasament al importantei echipamentului, dar daca as incerca, ar fi pe primul loc. Nu intra in discutie bocancii :) pentru astfel de ture. Dar pentru asta trebuie sa ai gleznele bine antrenate;
- colanti lungi;
- tricou respirabil: personal prefer si la trekking tricourie de la bicicleta - sunt 100% sintetice, au aerisire si se usca instantaneu;
- polar;
- suprapantaloni ;
- geaca de ploaie buna - fiecare poate sainteleaga de aici ce vrea;
- manusi: astea sunt o noutate; dar avand in vedere faptul ca mana este incordata pe batul telescopic, frigul de peste noapte si faptul ca sangele nu mai iriga bine degetele - sunt o necesitate in turele lungi;
- bandana, batic sau ceva similar - pentru a te proteja de soare, partial de frig, impiedica transpiratia sa-ti intre in ochi;
- ochelari de soare;
- bete telescopice: folosite corect sunt un accesoriu indispensabil atat la ucare cat si la coborare;
- trusa de prim ajutor (una de echipa) ;
- frontala ;
- folie de supravietuire.

Alimentatie: de asta se leaga succesul sau esecul turei.
- "dulciuri" (Corny, Smash, Snickers...)
- geluri energizante - le-am descoperit nu de mult (acuma vreo 2 ani). Poti si fara ele, dar cum spunea Indianul : "de ce sa-ti fie greu cand poate sa-ti fie bine ?!".
- produse pe baza de cofeina : o sa vina si noaptea nu?!

Am simtit acut lipsa mancarii "adevarate". Devine din ce in ce mai clar ca pentru turele lungi e important ca pe langa batoane si geluri sa ai la tine si ceva ce aduce a mancare; niste sandwich-uri de exemplu.

Cantitatea de mancare luata in tura depinde de fiecare persoana in parte. Cu acumularea de ture vine si experienta si ajungi sa stii cata mancare sa-ti cari cu tine.

Apa - pe picior de egalitate cu mancarea. Nu are voie sa-ti fie sete niciodata. In momentul in care a ajuns sa-ti fie sete e deja prea tarziu - organismul a ajuns sa aiba carente de lichide si nu mai ai randamentul de 100%.

6. Motivatia:
Cu siguranta nu ar trebui trecuta ultima. Trebuie sa vrei sa faci asta. Intrebarea de care ne lovim constant cand revenim din ture e : "De ce ?".

De ce alegi sa faci ceva? De ce alegi sa nu faci ceva?

Nu ma mai obosesc sa conving oamenii. E o prostie si un egoism sa incerci sa convingi pe cineva ca ceea ce faci tu e mai important sau mai interesant decat ce face restul. Nu este. Catalin Pobega a scris un comentariu remarcabil la o poza: "Do what you like, like what you do". Si pe noi 8 ceva care ne leaga ne-a strans la picioarele Fagarasului: dorinta de aventura.

7. Date tehnice:
Pentru asta o sa trebuiasca sa cititi blog-ul lui Alin - el a avut si GPS-ul.

Sa incepem...

Vineri seara (a se citi noaptea) ajungem la cabana lui Alex de la iesirea din Avrig. Cabana asta nu are nimic iesit din comun, dar a reusit sa ma captiveze pe loc: imi aduce aminte de casa bunicilor.

Parfum de femeie

Am ajuns aici cu Elena, Alin si Isvan si drumul ne doboara repede. Sambata il luam pe Captain din Sibiu; dupa-amiaza vine si Cristi, Roxana si George si iata-ne in formatie completa.

Uite-asa o sa ma cari in spate toata creasta

Vremea ne joaca feste: trecem din torentiala in torentiala. Dupa-amiaza suntem destul de deprimati. Afara toarna si nu se mai vede nimic din creasta. Incercam sa ne ridicam moralul si ne incurajam: nu au cum sa greseasca toate prognozele.

O echipa de vis. De la stanga la dreapta: Je, Elena, Cristi, Alin, George, Isvan, Roxana, Captain

Intre pauzele scurte de ingurgitat tot ce ne intra la indemana, trecem si facem sedinta tehnica.

Unde sunt sursele de apa de pe traseu?
Care sunt timpii pe care i-ati scos anul trecut?

Imi notez pe o hartie toate punctele importante din creasta: e important din punct de vedere psihologic sa stii unde te afli si ce te asteapta inainte.

Remarcati: am un pix in mana si studiez o harta. Premiera.

Studiez harta cum n-am mai studiat vreo harta pana acuma. Incerc sa tin minte toate punctele de retragere din creasta. Alin si Cristi sunt o sursa inepuizabila de informatii: ei au mai facut creasta si au mai fost in zona de mai multe ori.

In paralel, Elena pregateste rucsacii pentru a doua zi. Mancam, analizam traseul, facem
ultimele retusuri.

Catinel ne ducem la culcare. Ora de trezire a fost stabilita pentru 4.00. Trebuie sa ne fortam sa dormim.

Univers paralel

Suna ceasul - incepem. E frenezia dinainte de startul unei curse. Micul dejun, verificarea echipamentului si iata-ne in masina in drum catre Turnu Rosu.

Lasam masina mai sus de manastirea de la Turnu Rosu. Cautam disperati statia de emisie receptie fara succes si...asta e... o sa ne dispensam de ea.

Bun. Ne gasim la inceput de tura. Nu pot sa zic ca toate visele mele s-au legat de provocarea asta; mai degraba o vad ca un antrenament pentru concursurile viitoare. Dar tot atat de adevarat e ca din momentul in care am plecat de langa masina am avut un singur gand: 24h.

Ora 5.20 - Start
Drumul forestier urca pe ceva vale. Mergem intr-un grup compact toti 7. Nu dupa mult timp intram brusc in padure si panta devine deosebit de accentuata. Alin si Cristi sunt in fata; eu in spatele lor incerc sa pastrez ritmul. Umiditatea de dupa ploile din ultimele zile creeaza o atmosfera ca de sera asa ca asudam din belsug. Incet, incet, Cristi si Alin capata avans, iar dupa 30 de minute ajung si Hoinarii intr-o poienita unde un indicator ne indreapta catre creasta. Elena imi zice ca ritmul de start a fost inuman si a epuizat-o asa ca de-acuma trebuie s-o luam mai incet.

Se da startul

Cotim la stanga prin padure si nu dupa mult timp intalnim un grup de afinari. Ne intreaba daca merem la bujori sau in plimbare la Suru.

Iesim in golul alpin. Vremea e destul de infecta: o ceata foarte uda ne inconjoara din toate partile. Bine macar ca nu ploua. In schimb iarba e uda si papuceii de padure se imbiba repede cu apa. Asta are darul sa ne scada rapid moralul: daca in primii km ne udam la picioare nu prea avem sanse sa parcurgem toata creasta.

Elena e pe portiunea de recuperare dupa sprint-ul de la start asa ca nu tragem foarte tare. Ajungem uzi leoarca in Saua Corbului si iata-ne pe marcajul dunga rosie care ne va insoti pana la sfarsitul turei.

8:25 - Saua Suru

Pantomima

Odata iesiti in creasta avem parte si de un scurt moment de ratacire - corectat repede de George si de Captain. Intram pe traseu si fleoscaind in papucei continuam cat putem noi de repede. Ma uit acuma pe date si vad ca totusi ne-au trebui 4 ore si jumatate pentru a razbate pana in Saua Suru. Timpul a zburat repede, suntem la inceput de tura si entuziasmul e pe masura.

10.43 - Refugiul Scara

Am o hartie pe care sunt trecute toate varfurile pe care trebuie sa le urcam azi. Unul dintre ele e varful Scara. Eu am mai facut creasta cand eram in liceu si tin minte ca urcarea pe Scara a fost Golgota celei de-a doua zi din creasta. Acuma trece destul de repede. Din pacate, vremea nu prea tine cu noi si suntem in continuare inconjurati de o ceata umeda si deasa. Imediat dupa varful Scara se coboara si iata-ne la o repriza de alimentare in refugiul pustiu din saua Scara.

11.32 - Varful Serbota

Pana aici am facut un mic concurs cu Captain - pe ultimii metri a trebuit sa ma opresc sa-mi trag respiratia si sportiv Captain mi-a dat mana si m-a depasit. Moralul e ridicat in ciuda vremii care persista sa fie urata.

Avem de parcurs aproape 100km; da' cum a zis un mare intelept: "Ce e suta in ziua de azi?!". Asa ca, ghidandu-ne dupa aceasta maxima, totul pare mai usor si cel putin in portiunea de inceput kilometrii zboara.

Pe George l-am pierdut in saua Surului, asa ca acuma suntem in formula clasica de Hoinari.

Ca paranteza, una din obsesiile zilei de sambata a fost ploaia, la care eu aveam un argument irefutabil: "O sa se curete pana diseara"
Captain:" Asa au zis si de bunica, da' a mai dus-o 10 ani!"

Custura Saratii - 11.45

Am intrat pe portiunea mai dificila din creasta - e vorba de Custura Saratii. Din cauza umiditatii foarte ridicate, pietrele sunt umede si necesita atentie suplimentara la inaintare.

La argumentele ca vremea nu e tocmai imbietoare, Captain ne imbarbata: "Cel putin nu ne distrage nimic atentia de la traseu".

Iesim si din Custura si...

12:55 vf. Negoiul

Urcarea pe Negoiu nu o pot caracteriza ca una in viteza sau ca una in concordanta cu scopul propus. Dar, pana la urma am ajuns pe varf. De unde nu am vazutr absolut nimic; am facut poza de dovada si ne-am pregatit de coborare.

Am ales sa mergem prin Strunga Dracului, nu de alta dar habar n-aveam cat ocolim prin Strunga Doamnei. Reusim sa incurcam si sa fim incurcati in strunga de catre niste turisti mai irascibili, dar fara alte evenimente neplacute, trecem limbile de zapada si iata-ne la:

13.46 -Lacul Caltun

In sfarsit, se pare ca marea de ceata se mai sparge un pic. In ultima perioada deoarece am mers mai mult pe pietre aproape ca ne-am uscat la picioare si ne obisnuisem cu ideea cetii permanente.

La Caltun in refugiu sunt ceva turisti - pana acuma am intalnit doar un grup de straini la Avrig si niste cehi in Custura Saratii.

De aici stiu ca nu mai e atat de mult pana la Balea. Uit insa de varfurile Laitel si Laita, asa ca urcarile pana pe ele mi se par o corvoada. Parte buna e ca dupa Negoiu vremea a inceput sa se schimbe - se pare ca previziunile cu "o sa se curete" au avut pana la urma efect. Vedem si noi pentru prima data pe unde mergem si peisajul merita savurat pe indelete. OK, din miscare, dar pe indelete.

Laita - si pauza de la Balea e din ce in ce mai aproape


Poza in miscare- de data aceasta am lasat acasa monstrul de SLR si am mers cu sapuniera lui Isvan care s-a dovedit a fi excelenta pentru tura in viteza

Apelam din ce in ce mai cu incredere la batoanele din dotare - mic-dejunul a fost deja consumat asa ca trebuie sa punem gaz pe foc. Vremea buna ne da ghes si timpul zboara parca mai repede.

Elena si Piscul Negru

In sfarsit am ajuns deasupra lacului Balea si avem de trecut primul test de vointa: din vale razbat pana la noi mirosuri apetisante. Continuam sau...Nu exista alternativa- continuam!


Lacul Capra - aici ne-am permis sa dam o mica scurtatura si contrar traditiei Hoinarilor de data aceasta chiar ne-a iesit.

16:53 - Lacul Capra

Am trecut psihologic de mijlocul traseului - desi Balea nu e nicidecum la mijlocul crestei, pentru noi reprezinta o piatra de hotar si de aici mai departe consideram ca nu mai e asa de mult.

Aici e un moment cheie si din alte motive: suntem asteptati de Roxana - sotia lui Cristi. Nu a venit cu mana goala. A adus din vale sandwich-uri, banane, energizante, apa, s.a.m.d. Eu cel putin cedez tentatiei si ma infrupt din bunurile lumesti aduse de Roxana. Le acord coechipierilor mei o pauza generoasa de 20 de minute in care fiecare isi relaxeaza picioarele deja obosite, se intinde la soare si isi incarca bateriile.

Multumim Roxana!

Arpaselul- un vis inca neindeplinit...iarna

17.15 -Fereastra Zmeilor

Urcam vitejeste catre Fereastra Zmeilor

Suna telefonul - Dan Lupsa. "O biruim Dane!". Dar de data asta nu e ceva personal - chiar ma bucur si ma simt bine ca fac tura. Nu ma chinui si nu trag de mine ca la concurs. Ajung sa-mi pun probleme de genul: e mai bine sa mergi pe indelete cu casa in spate, cu siroaiele de transpiratie curgandu-ti pe fata si capul in piept, durandu-te salele si umerii sau e mai interesant sa alergi pe creste...E urat si egoist sa crezi ca ceea ce faci tu e mai frumos decat ce fac altii :)...

Bujorii de munte sau mai stiintific zis rododendronii

Foto sesion sub monumentul Nerlinger

18.34 - Podul Giugiului

Poza e facuta de pe Arpasul Mare- incep sa apara primele semne de oboseala.

Am mai relatat in alte bloguri despre fetisul pe care il incerc in momentul in care ajung in pragul epuizarii. Efectiv ma fascineaza. Oamenii reactioneaza cu totul imprevizibil - dispar ultimele bariere de moralitate si ramai gol golut: ramai asa cum esti tu de fapt, fara alte constrangeri. Fara a folosi cuvinte mari, in astfel de momente vezi cum e omul de fapt.

Una peste alta suntem de comun acord ca ar fi putut sa sape un tunel pe sub Arpasu Mare si nu era musai sa-l urcam.

18.50 -Saua Podragu

Hai echipa!!!!!!!!!!!!

Zi de zi ti se repeta cat de importanta e echipa, cat de mult depinde unul de celalalt.Bullshit!!!!! E usor sa avansezi idei generale la costum din spatele unei tastaturi. De acolo fiecare e erou si atotstiutor.

Dar da, echipa e importanta. E singurul lucru de care te mai agati dupa 13 ore de alergatura. Prietenii, colegii tai de echipa. Ei te ridica, ei te imping mai departe. Asa ca tot ce se aude in mijocul unei creste scaldate in luminile calde ale asfintitului e :"Hai Echipa!!!!! Hai Hoinarii!!!!!" Depinzi de ei in aceeasi masura in care ei depind de tine. Impreuna. Inainte.

Jumatatea crestei. Pana aici am urcat peste doua treimi din diferenta de nivel, dar n-am parcurs decat jumatate de traseu. Intr-un fel, greul abia urmeaza.

20.08 - varful Vistea

Se vede de ceva vreme la orizont Vistea si Moldoveanu. De asemenea, de ceva vreme suntem in impas - Istvan a scazut ritmul. E un moment delicat pentru toata echipa. Impart cu Elena un energizant, ne motivam si continuam. Energizantul isi face repede efectul in cazul Elenei care urca ca o zvarliuga toata panta pana pe Vistea.

Ultimul varf mare din tura noastra: Vistea (2527m)


Inghetati si epuizati pe acoperisul Romaniei

Pe fondul oboselii, coborarile devin din ce in ce mai lente si mai precaute. Vie mai ramane doar incurajarea: "Hai echipa!"

Refugiul din Portita Vistei - odata cu lasarea serii e vremea sa ne echipam

23.03: Fereastra Mare a Sambetei

Ultimele 3 ore au fost triste, ca nu gasesc alt cuvant. Odata cu intrarea in noapte, ultimii stropi de energie se scurg din Istvan si e clar ca trebuie sa se retraga. Dupa ce studiem harta ne dam seama ca locul optim e Fereastra Mare a Sambetei. Din lene nu scoatem harta sa vedem unde suntem si speram inocent ca dupa urmatorul varf e saua. Trec nenumarate varfuri asftel, pana cand intr-un final ajungem la indicatorul catre cabana Sambata.

Aici e locul in care ne despratim de Isvan si continuam mai departe in 3.

01.34 - Curmatura Zarnei

Portiunea asta din creasta imi provoaca herpes. Imi aminteste de Godeanu. Nu are nici un Dumnezeu. Un platou imens suspendat la peste 2000m pe care mergi pana innebunesti. In zare se vad luminile de la niste frontale. La ora asta nu au cum sa fie decat Alin si Cristi.

Pe fondul oboselii avem impresia ca mergem repede. Intram in Caldarea Bindei. La orizont incep sa se vada fulgere. Asta ar mai lipsi - sa se strice acuma vremea. Marim ritmul pe premiza ca avand in vedere caracterul local al vremii din Fagaras, poate reusim sa scapam de furtuna -sa ramana prinsa aici in vale. Doar ca valea Bindei e gigantica - e Casa Poporului a intregilor vai din Carpati; are inceput, dar nu si sfarsit. Dupa ceva ce a parut o eternitate reusim sa iesim din caldare si sa speram ca am trecut de furtuna.

Un indicator: refugiul alpin din Curmatura Zarnei 30min. Incepem sa coboram. Singura coborare mai lunga de care imi aduc acuma aminte a fost cea din Retezat pana la Pietrele de la CA. Dupa un eon de coborare, cand orice urma de speranta disparuse, ajungem la refugiu.

Inauntru e cald si bine- refugiul a fost de curand refacut si te imbie la somn. Am prima cadere din cauza somnului. Super !(Ok, recunosc, se poate ca Amsterdam-ul sa-si fi lasat amprenta asupra mea, dar asta e alta poveste). Sunt ca piticul din Twin Peaks, ala care merge cracanat si leganat- stau pe ceva banca in refugiu, dar un alt eu alearga dejghinat pe creste pe-afara si nu reusesc sa-l aduc inapoi. Captain pleaca dupa apa si sper din tot sufletul sa nu o gaseasca ca sa am timp de somn. Elena a adormit deja ghemuita pe PAL-ul din refugiu.

Se intoarce Captain cu un camel back plin de matasea broastei din care incepe sa bea cu nesat. A stricat magia momentului si trebuie sa plecam mai departe :).

Sincer, eu nu tin minte sa fi facut poza asta - probabil piticul e autorul ei.


1+1

Un efort de vointa urias si suntem din nou afara. Pana aici am facut in liceu 5 zile; de aici incepe ultima portiune de creasta. Nu ma vait, nimeni nu ne obliga sa facem asta- personal sunt efectiv facinat de reactiile omului in conditiile de oboseala extrema.

Daca pana aici m-am erijat in conducatorul echipei, de acuma devin posac si nu mai am chef de incurajari sau de conversatii - asa ca o iau mecanic in fata, pun capul in pamant si merg inainte. Tot felul de ganduri nastrusnice imi trec prin cap; melodii obsedante se repeta incoerent. Nu mai am control deplin, asa ca uneori ma trezesc vorbind singur cu voce tare. Ma intreb si-mi raspund.

3.30 - Curmatura Bratilei

Aici a fost unul din checkpoint-urile de la CA2008. Ajungem nesperat de bine in Curmatura. Eu nu mai tin minte cum a fost traseul de la Comis pana aici - ma astept sa nu fie foarte lung.

Me-Tarzan!!!! You-Jane?

Din pacate ma insel . Merg robotic in fata; din spate se aud conversatiile dintre Captain si Elena dar sunt prea obosit ca sa mai inteleg ce vorbesc si asta ma enerveaza la culme. Cai galopand in noapte, cainii de la stani latrand nervos dupa noi, fulgerele si tunetele care au reinceput sa ne urmareasca metodic. Ininte! Tot inainte!

La orizont incep sa se vada zorii. Captain sesizeaza momentul meu de cadere si ma imbie cu dulciuri si apa. E prea tarziu acuma- nu mai vreau decat sa termin.

Tic-tac, tic-tac. Pana aici am tinut metodic cronometrajul. Acuma mi-e groaza sa ma uit. Stiu ca ne aporpiem de finalul celor 24h si nu suntem inca in Comis. Atat de aproape. 1000 de motive pentru care am dat gres. 1000 de motive pentru care nu regret.

Trecem de Berevoescu Mare si incet dar sigur pierdem altitudine.
"We had joy, we had fun
We had seasons in the sun "
e melodia mea preferata pe care o stiu pe dinafara. Acuma nu pot sa trec de primele doua versuri.

5.05
Captain: "Hai Alex, 15 minute pana la varful din fata si suntem in 24h"
Ridic capul din cosul pieptului, privesc buimac la orizont si stiu atat: trebuie sa ajung acolo in 15 minute.

23.45 ore sunt uitate instantaneu. Nu mai exista oboseala, durere de picioare, somn, nimic. Exista doar 24h - scris la orizont cu litere de-o schioapa.

Si instantaneu, fara sa ma gandesc, o rup la fuga intr-acolo. Sunt urmat imediat de Elena si Captain. Fugim ca dementii la 5 dimineata pe creasta Fagarasului dupa himera noastra: 24h.

Ma uit metodic la ceas, imi sincronizez pasii ca sa nu cad in nas - se poate. Mai un pic. Ajung destul de repede pe varful cu pricina si visul se spulbera instantaneu - inca doua galme ma mai despart de visul mult dorit. In dreapta, de dupa culme apar Elena si Captain - si ei realizeaza ca lupta a fost pierduta.

Sa cazi luptand pana in ultima secunda - e tot ce conteaza...

De aici nu mai am vointa si ma tarasc cumva pana in Curmatura Comisului.

Odata ajunsi aici eu cad literalmente si adorm. Elena si Captain se tin mai bine si incep sa caute traseul care sa ne scoata pe Valea Sebesului. Nu ma lasa sa dorm linistit si ca intr-o piesa de teatru absurda am crampeie de luciditate in care incerc sa-i ajut sa gaseasca traseul urmate de momente indelungi de semisomn.

Nici ei nu arata mai bine: privesc cu niste ochi goi o harta pe care nu mai reusesc sa o desluseasca. Se invart incercand sa gaseasca traseul - intr-un final iau o decizie si dupa aproape o ora pornim la vale. E exclusiv meritul lor ca ne-am urnit de-acolo - eu stateam si dormeam. Odata pusi in miscare paradoxal m-am trezit si am luat-o inainte.

Dam de traseul bun si odata cu asta creste si entuziasmul meu - incep sa merg mai repede. In spate Elena si Captain vin din ce in ce mai incet pana cand in dreptul unei stane parasite ne hotaram sa luam o jumatate de ora de pauza pentru somn.

Elena si Captain adorm instantaneu - eu nu reusesc sa-mi gasesc locul pe noroiul umed.

O ora - atata am dormit. Cand m-am trezit eram in contact direct cu realitatea si pregatit pentru inca o creasta de Fagaras.

De aici n-ar mai fi multe de povestit: repejor am ajuns in drumul forestier. Aici am avut cea mai frumoasa surpriza de la Mos Craciun incoace: Alin ne astepta cu masina in capatul drumului forestier si astfel ne-a scutit de probabil cel mai agonizant drum forestier din viata noastra.

De obicei nu fac reclama, dar nu va duceti la cabana la cabana la Piscul Alb - cabanierul nu e cu toti boii acasa.

Plecam si de aici; pe parcurs il pescuim pe Isvan de la Sambata de Sus, facem un popas la cabana la Alex si pe dupa-amiaza suntem gata de plecare.

Respect:
- George - ca ne-a adus masina la capatul estic al crestei
- Roxana - pentru tot suportul din aceasta tura
- Alin - pentru logistica si organizarea turei
- Alex - faina cabana
- Hoinarii - pentru ca sunt ceea ce sunt.

Am terminat tura in 26h. Date tehnice si timpi comparativi o sa gasitit la Alin pe blog. Ne-am atins scopul ? Elena, Isvan si Captain nu aveau nici un scop - ei aveau alte motivatii. Eu...hmmm:"Sa cazi luptand pana in ultima secunda - e tot ce conteaza..."

Alin si Cristi? Mai bine cititi blog-ul lor.

Urmeaza Marathon 7500 - pe langa el, creasta Fagarasului in 24h e o plimbare in parc...Dar vom fi acolo si vom lupta :)